Ordin nr.38 din 10.03.2023 cu privire la modificarea Ordinului nr.11/3096 din 30 septembrie 2022
MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE
O R D I N
cu privire la modificarea Ordinului
nr.11/3096 din 30 septembrie 2022
nr. 38 din 10.03.2023
(în vigoare 10.03.2023)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.108-111 art. 349 din 31.03.2023
* * *
În scopul executării prevederilor Legii nr.133/2008 cu privire la ajutorul social (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.179, art.625), cu modificările ulterioare, precum şi în conformitate cu pct.68 din Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi plată a ajutorului social, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1167/2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.189, art.1173), cu modificările ulterioare,
ORDON:
1. Anexa nr.1 la Ordinul nr.11/3096 din 30 septembrie 2022 "Cu privire la aprobarea modelelor cererii pentru acordarea ajutorului social, declaraţiei pe proprie răspundere privind veniturile obţinute de către fondatori de întreprinderi sau deţinători de patentă şi declaraţiei pe propria răspundere privind închirierea unui spaţiu de locuit" se expune în redacţie nouă, conform anexei.
2. Structurile teritoriale de asistenţă socială:
2.1. vor utiliza modelul cererii pentru acordarea ajutorului social, aprobate prin prezentul ordin, în implementarea prevederilor Legii nr.133/2008 şi Hotărârii Guvernului nr.1167/2008;
2.2. vor asigura aducerea la cunoştinţă a prevederilor prezentului ordin tuturor colaboratorilor structurilor teritoriale de asistenţă socială cu atribuţii în implementarea Programului de ajutor social;
2.3. vor oferi solicitanţilor de ajutor social/ajutor pentru perioada rece a anului formularele cererii pentru acordarea ajutorului social, conform modelului aprobat prin prezentul ordin.
3. Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu 1 aprilie 2023.
4. Prezentul ordin intră în vigoare la data semnării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
5. Controlul executării prezentului ordin se pune în sarcina domnului Vasile CUŞCA, secretar de stat, şi Inspectoratului Social de Stat.
| MINISTRU | Alexei BUZU |
| Nr.38. Chişinău, 10 martie 2023. | |
Anexă
la Ordinul MMPS nr.38 din 10.03.2023
[Anexa modificată prin Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr.51 din 31.03.2023, în vigoare 06.05.2023]