BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.388-T-58 din 29.04.2014 cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
29.04.2014

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ŞI INTEGRĂRII EUROPENE

O R D I N

cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale

nr. 388-T-58  din  29.04.2014

 (în vigoare 16.05.2014) 

Monitorul Oficial nr.115-119 art.600 din 16.05.2014

* * *

În temeiul art.30 alin.(1) din Legea nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24-26, art.137), cu modificările şi completările ulterioare,

ORDON:

Se constată şi se aduce la cunoştinţa publică următoarele:

1. Protocolul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse privind livrarea mărfurilor în cadrul cooperării de producţie pentru anul 2014, semnat la 14 martie 2014, a intrat în vigoare la data semnării. Textul Protocolului se anexează.

2. Programul de cooperare pe anul 2014, întocmit prin schimb de scrisori, semnate la Bucureşti şi la Chişinău la 9 aprilie 2014, în baza articolului 1 paragraful 2 al Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea Programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, a intrat în vigoare la data semnării. Textul Programului se anexează.

3. În data de 11 aprilie 2014 a intrat în vigoare Protocolul între Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale din România privind colaborarea în domeniul învăţămîntului militar, semnat la Bucureşti la 2 decembrie 2013, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.93 din 7 februarie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.35-41, art.110).

4. Prezentul ordin, însoţit de textele tratatelor indicate la punctele 1 şi 2, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Bucureşti, 9 aprilie 2014

Stimată doamnă ministru,

Am onoarea să mă refer la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord) şi la al doilea Protocol Adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011 şi la scrisoarea Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti nr.498/021/2536 din 2 decembrie 2013 şi, având în vedere prevederile articolului 1 paragraful 2 din Acord, vă propun ca prezenta scrisoare, cu anexa sa reprezentând lista proiectelor concrete care vor fi finanţate de România în limita valorii estimative maxime prevăzute în aceeaşi anexă, să fie considerat program de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pe anul 2014 pentru implementarea Acordului.

Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului Republicii Moldova, această scrisoare împreună cu scrisoarea dvs. de răspuns în numele Guvernului Republicii Moldova vor constitui un Program de cooperare pe anul 2014, în sensul articolului 1 paragraful 2 al Acordului, care conţine în anexă proiectele concrete de cooperare, în limita unei contribuţii maxime prevăzute în aceeaşi anexă.

Programul de cooperare va intra în vigoare şi se va aplica de la data scrisorii dvs. de răspuns.

Vă rog să primiţi, doamnă ministru, asigurarea deosebitei mele consideraţii.

Titus Corlăţean

Doamnei Natalia Gherman,

Ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova

Chişinău, 9 aprilie 2014

Excelenţă,

Am onoarea să mă refer la scrisoarea dvs. din 9 aprilie 2014 cu următorul conţinut:

"Am onoarea să mă refer la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord) şi la al doilea Protocol Adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011 şi la scrisoarea Ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti nr.498/021/2536 din 2 decembrie 2013 şi, având în vedere prevederile articolului 1 paragraful 2 din Acord, vă propun ca prezenta scrisoare, cu anexa sa reprezentând lista proiectelor concrete care vor fi finanţate de România în limita valorii estimative maxime prevăzute în aceeaşi anexă, să fie considerat program de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pe anul 2014 pentru implementarea Acordului.

Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului Republicii Moldova, această scrisoare împreună cu scrisoarea dvs. de răspuns în numele Guvernului Republicii Moldova vor constitui un Program de cooperare pe anul 2014, în sensul articolului 1 paragraful 2 al Acordului, care conţine în anexă proiectele concrete de cooperare, în limita unei contribuţii maxime prevăzute în aceeaşi anexă.

Programul de cooperare va intra în vigoare şi se va aplica de la data scrisorii dvs. de răspuns."

Am onoarea să vă confirm prin prezenta scrisoare că această propunere este acceptabilă Guvernului Republicii Moldova şi că scrisoarea dvs. împreună cu această scrisoare de răspuns constituie un Program de cooperare pe anul 2014, în sensul articolului 1 paragraful 2 al Acordului, care conţine în anexă proiectele concrete de cooperare, în limita unei contribuţii maxime prevăzute în aceeaşi anexă, care va intra în vigoare şi se va aplica de la data acestei scrisori de răspuns.

Vă rog să primiţi, domnule ministru, asigurarea deosebitei mele consideraţii.

Natalia Gherman

Domnului Titus Corlăţean,

Ministrul afacerilor externe al României