BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.41 din 30.07.2004 cu privire la aprobarea modelului cererii privind scutirea de plata impozitului pe venit a agenţilor economici în baza art.49 din titlul II al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
30.07.2004

MINISTERUL ECONOMIEI

(MINISTERUL ECONOMIEI)

O R D I N

cu privire la aprobarea modelului cererii privind scutirea de plata impozitului

pe venit a agenţilor economici în baza art.49 din titlul II al Codului

fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997

nr. 41 din 30.07.2004

 (în vigoare 27.08.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.156-162 art.303 din 27.08.2004

* * *

Notă: Vezi Hot.Guv. nr.357 din 23.04.2005 privind măsurile de reorganizare a unor ministere şi autorităţi administrative centrale ale Republicii Moldova (pct.1 - se reorganizează Ministerul Economiei, prin fuziune cu Departamentul Comerţului şi Departamentul Privatizării şi preluînd funcţiile ce ţin de domeniul muncii, în urma divizării Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în Ministerul Economiei şi Comerţului)

Întru executarea prevederilor alin.(11) art.49 din titlul II al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 în redacţia Legii pentru modificarea şi completarea articolului 49 din titlul II al Codului fiscal nr.185-XV din 10 iunie 2004, precum şi a art.II al Legii pentru modificarea şi completarea articolului 49 din titlul II al Codului fiscal nr.185-XV din 10 iunie 2004 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.108-111 din 9 iulie 2004),

ORDON:

1. Se aprobă modelul cererii privind scutirea de plata impozitului pe venit pe un termen de trei perioade fiscale a agenţilor economici menţionaţi la lit.a)-c) alin.(1) art.49 din titlul II al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Anexă).

2. Organele fiscale teritoriale se obligă să ţină evidenţa cererilor privind scutirea de plata impozitului pe venit depuse de agenţii economici specificaţi la lit.a)-c) alin.(1) art.49 din titlul II al Codului fiscal într-un registru special care va conţine următoarele elemente: nr. de ordine; denumirea agentului economic; codul fiscal al agentului economic; categoria (agent al micului business, gospodărie ţărănească (de fermier) sau cooperativă agricolă de prestări servicii); numărul şi data depunerii cererii; numărul şi data înregistrării cererii la organul fiscal teritorial; perioada pentru care se solicită scutirea de plata impozitului pe venit.