BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.412 din 15.08.2018 cu privire la aprobarea Listei standardelor moldoveneşti prin care se adoptă standarde europene armonizate pentru recipiente simple sub presiune

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
15.08.2018

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII

O R D I N

cu privire la aprobarea Listei standardelor moldoveneşti prin care

se adoptă standarde europene armonizate pentru recipiente

simple sub presiune

nr. 412  din  15.08.2018

 (în vigoare 26.11.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 400-409 art. 1571 din 26.10.2018

* * *

Abrogat: 20.01.2020

Ordinul Ministerului Economiei şi Infrastructurii nr.333 din 11.12.2019

În temeiul art.13 lit.c) din Legea nr.420-XVI din 22 decembrie 2006 privind activitatea de reglementare tehnică (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.92-102, art.125) şi al pct.52 din Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.368 din 12.06.2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.150-159, art.411), cu modificările şi completările ulterioare,

ORDON:

1. Se aprobă Lista standardelor moldoveneşti care adoptă standardele europene armonizate la Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.368 din 12.06.2015 (se anexează).

2. Se abrogă Ordinul Ministerului Economiei nr.150 din 29.09.2015 cu privire la aprobarea Listei standardelor conexe la Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.275-280, art.1914).

3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexă

la Ordinul Ministerului Economiei şi Infrastructurii

nr.412 din 15.08.2018

LISTA

standardelor moldoveneşti care adoptă standardele europene

armonizate la Reglementarea tehnică privind punerea la dispoziţie

pe piaţă a recipientelor simple sub presiune

Nota 1: În general, data încetării prezumţiei de conformitate va fi data retragerii ("dow"), stabilită de Organismul european de standardizare, însă se atrage atenţia utilizatorilor acestor standarde asupra faptului că, în anumite cazuri excepţionale, aceasta poate fi diferită.

Nota 2: Standardul nou (sau amendamentul acestuia) are acelaşi domeniu de aplicare ca şi standardul înlocuit. La data precizată, standardul înlocuit îşi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare.

Standardul nou are un domeniu de aplicare mai larg decât standardul înlocuit. La data precizată, standardul înlocuit îşi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare.

Standardul nou are un domeniu de aplicare mai restrâns decât standardul înlocuit. La data precizată, standardul (parţial) înlocuit îşi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare pentru acele produse sau servicii care cad sub incidenţa domeniului de aplicare al noului standard. Prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare pentru produsele sau serviciile care rămân în acelaşi domeniu de aplicare al standardului (parţial) înlocuit, dar care nu intră în domeniul de aplicare a standardului nou, nu este afectată.

Nota 3: În cazul amendamentelor, standardul de referinţă este SM CCCCC:YYYY, amendamentele sale anterioare, dacă există, şi noul amendament citat. Prin urmare, standardul înlocuit se compune din SM CCCCC:YYYY şi amendamentele sale anterioare, dacă există, însă fără noul amendament citat. La data precizată, standardul înlocuit îşi încetează prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale sau cu alte cerinţe ale legislaţiei corespunzătoare.