BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.438-O din 22.11.2024 cu privire la modificarea şi completarea Ordinului Serviciului Vamal nr.563-O/2023 privind aprobarea Normelor Tehnice privind cerinţele în materie de date pentru completarea declaraţiei vamale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
22.11.2024

SERVICIUL VAMAL

O R D I N

cu privire la modificarea şi completarea Ordinului Serviciului

Vamal nr.563-O/2023 privind aprobarea Normelor tehnice

privind cerinţele în materie de date pentru

completarea declaraţiei vamale

nr. 438-O  din  22.11.2024

 (în vigoare 06.01.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 509-512 art. 968 din 06.12.2024

* * *

În temeiul art.6 alin.(1), alin.(3) şi art.162 din Codul vamal nr.95/2021 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.219-225, art.238) cu modificările ulterioare,

ORDON:

1. Normele tehnice privind cerinţele în materie de date pentru completarea declaraţiei vamale, aprobate prin Ordinul directorului Serviciului Vamal nr.563-O/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.527-531, art.1324), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) Pe parcursul textului Normelor tehnice privind cerinţele în materie de date pentru completarea declaraţiei vamale cuvintele "agent economic" şi "Agent Economic Autorizat" la orice formă gramaticală se substituie cu cuvintele "operator economic" şi "Operator Economic Autorizat" la forma gramaticală corespunzătoare.

2) Capitolul I

punctul 5 textul "conform anexei nr.26" se completează cu cuvintele "la Norme tehnice".

punctul 51 se completează cu următorul cuprins:

"51. Declaraţiile vamale pe suport de hârtie se imprimă pe hârtie autocopiantă, adezivă la cotor, finisată pentru scris şi cântărind cel puţin 40 g/m2. Hârtia trebuie să fie suficient de opacă pentru ca informaţiile de pe o parte să nu afecteze lizibilitatea informaţiilor de pe cealaltă parte, duritatea hârtiei trebuie să fie de aşa natură încât în condiţii normale hârtia să nu se rupă sau să se mototolească cu uşurinţă.

Calitatea hârtiei trebuie să asigure conservarea datelor înscrise pe o perioadă de minimum 6 ani de la data completării, cu excepţia cazurilor în care, prin legi speciale, se prevede un termen mai mare pentru păstrarea documentelor.

Hârtia este de culoare albă pentru toate exemplarele.

Dimensiunile rubricilor au la bază o unitate de măsură de o zecime de inci pe orizontală şi o şesime de inci pe verticală. Subdiviziunile casetelor au la bază o unitate de măsură de o zecime de inci pe orizontală.

Marcajul colorat al diferitelor exemplare de formular se realizează în modul următor, pe formulare conforme cu modelele din anexa nr.26 la Norme tehnice:

- exemplarele 1, 2 şi 3 prezintă pe marginea din dreapta o bandă continuă colorată în roşu, verde şi galben respectiv;

- exemplarele 6, 7 şi 8 prezintă pe marginea din dreapta o bandă întreruptă colorată în roşu, verde şi galben respectiv.

Lăţimea acestor benzi este de aproximativ 3 mm. Banda întreruptă cuprinde o serie de pătrate cu latura de 3 mm fiecare, cu spaţii de 3 mm între ele.

Formatul formularelor este de 210 × 297 mm, cu o toleranţă maximă în lungime de 5 mm în minus şi de 8 mm în plus.

Formularele să specifice numele şi adresa tipografiei sau să prezinte un semn care să permită identificarea acesteia, trebuie să aibă înscris şi termenul de conservare a datelor înscrise în declaraţia vamală, potrivit dispoziţiilor de la aliniatul 2 din prezentul punct.

Formularele şi formularele complementare folosite în acest scop includ exemplarele necesare îndeplinirii formalităţilor privind unul sau mai multe regimuri vamale, alese dintr-un pachet de şase exemplare:

- exemplarul 1, care este păstrat de către postul vamal de export în care sunt îndeplinite formalităţile de export (eventual de expediere);

- exemplarul 2, care este folosit pentru date statistice şi este păstrat la postul vamal de export;

- exemplarul 3, care este remis exportatorului/expeditorului după ce a fost vizat de Serviciul Vamal;

- exemplarul 6, care este păstrat de către Serviciul Vamal pentru îndeplinirea formalităţilor de import;

- exemplarul 7, care este folosit pentru date statistice care se efectuează la import;

- exemplarul 8,care este retrimis destinatarului, după acordarea liberului de vamă.

Sunt deci posibile diferite combinaţii de exemplare, ca de exemplu:

- export, perfecţionare pasivă sau reexport: exemplarele 1, 2 şi 3,

- import: exemplarele 6, 7 şi 8.

Rubrica conţinând numărul exemplarului neutilizat de pe formular, în funcţie de procedura utilizată, se barează prin însemnarea cu semnul "X" a cifrei corespunzătoare exemplarului care nu se utilizează."

punctul 7 se modifică după cum urmează:

Din Tabela nr.1 se exclude ultima coloniţa "T1".

Din Tabela nr.2 se exclude rândul cu textul "T1 – Plasarea mărfurilor în regim vamal de tranzit".

punctul 8

RUBRICA A al treilea alineat va avea următorul cuprins:

Numărul şi data de referinţă sunt generate în mod automatizat de către sistem informaţional şi are următoarea formă:

În regim vamal de import: R xxxxxx;

În regim vamal de export: A xxxxxx;

În cazul depunerii declaraţiei vamale anterior prezentării mărfurilor: P xxxxxx.

RUBRICA D, F, G, H şi I se exclud.

3) Capitolul II Secţiunea A

Din denumirea capitolului se exclude textul "ŞI TRANZIT".

Rubrica 2: Expeditor/Exportator al treilea alineat se completează cu textul: "cu precizarea adresei operatorului economic şi adresei de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei fizice".

Rubrica 8: Destinatar al treilea alineat se completează cu textul: cu precizarea adresei operatorului economic şi adresei de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei fizice".

Rubrica: Numerotare tranzit se exclude.

Rubrica 18: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport la plecare

Conţinutul pentru prima caseta se expune în următoarea redacţie:

În prima casetă se precizează identitatea mijlocului/mijloacelor de transport în care sunt încărcate direct mărfurile cu ocazia formalităţilor de export.

În funcţie de mijlocul de transport respectiv, vor putea fi făcute următoarele menţiuni în ceea ce priveşte identitatea:

În cazul transportului aerian în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene. În cazul transportării mărfii prin curier: în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene şi cuvântul "bagaj", iar în a doua secţiune se indică numărul actului de identitate a curierului.

În cazul transportului rutier, pentru utilizarea unui vehicul tractor şi a unei remorci care au numere de înmatriculare diferite, în secţiunea întâi a primei casete se precizează numărul de înmatriculare al vehiculului tractor, iar în a doua secţiune cel al remorcii/semiremorcii. Declaraţia vamală se depune pentru fiecare mijloc de transport. În cazul prezentării unui lot de marfă (exemplu: linia de producere în starea dezasamblată) în baza unui document comercial transportat în câteva mijloace de transport şi prezentate simultan spre vămuire în secţiunea întâi şi doi se indică numerele de înmatriculare a unui mijloc de transport, restul se indică în compartimentul "Additional Transport".

În cazul transportului feroviar în secţiunea întâi se înscrie numărul garniturii de tren (exemplu: 35689). În cazul când lipseşte numărul garniturii de tren, se înscrie un număr de vagon din lista vagoanelor. În a două secţiune se înscrie cantitatea vagoanelor (exemplu: 8 vagoane).

În cazul trimiterilor poştale sau expres în secţiunea întâi se înscrie denumirea operatorului poştal sau expres (exemplu: DHL), în a doua secţiune – cuvântul "poşta"

În cazul instalaţiilor de transport fixe (conducte de gaz, reţele electrice) în secţiunea întâi se înscrie cuvântul "conducta".

Rubrica 21: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera

Conţinutul pentru prima caseta se expune în următoarea redacţie:

În prima casetă secţiunea întâi se precizează că, în cazul transportului combinat sau dacă există mai multe mijloace de transport, mijlocul de transport activ este acela care asigură propulsarea întregului ansamblu. Dacă este vorba de un vehicul tractor şi de o remorcă, mijlocul activ este vehiculul tractor.

În funcţie de mijlocul de transport respectiv, vor putea fi făcute următoarele menţiuni în ceea ce priveşte identitatea:

În cazul transportului aerian în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene. În cazul transportării mărfii prin curier: în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene şi cuvântul "bagaj", iar în a doua secţiune se indică numărul actului de identitate a curierului.

În cazul transportului rutier, pentru utilizarea unui vehicul transport şi a unei remorci care au numere de înmatriculare diferite, în secţiunea întâi a primei casete se precizează numărul de înmatriculare al vehiculului de tractor, iar în a doua secţiune cel al remorcii/semiremorcii. Declaraţia vamală se depune pentru fiecare mijloc de transport. În cazul prezentării unui lot de marfă (exemplu: linia de producere în starea dezasamblată) în baza unui document comercial transportat în câteva mijloace de transport prezentate simultan spre vămuire în secţiunea întâi şi doi se indică numerele de înmatriculare a unui mijloc de transport, restul se indică în compartimentul "Additional Transport".

În cazul transportului feroviar în secţiunea întâi se înscrie cantitatea vagoanelor (exemplu: 8 vagoane), iar toate numerele vagoanelor din garnitura de tren se înscriu în compartimentul "Additional Transport". La lista documentelor anexate la declaraţia vamală se anexează lista vagoanelor/cisternelor, în care se indică: numărul de ordine a vagoanelor, numărul fiecărui vagon/cisternă, numărul documentului de expediere la fiecare vagon, denumirea mărfii şi greutatea mărfii pentru fiecare vagon/cisternă. Se depune o declaraţie vamală pentru toată garnitura, numai dacă mărfurile au un singur exportator şi destinatar şi sunt prezentate simultan organului vamal.

În cazul trimiterilor poştale sau expres în secţiunea întâi se înscrie, în dependenţă de modul de transport, numărul de înmatriculare a mijlocului de transport, numărul cursei aeriene etc.

În cazul instalaţiilor de transport fixe (conducte de gaz, reţele electrice) în secţiunea întâi se înscrie cuvântul "conducta".

Rubrica 31: Colete şi descrierea mărfurilor, mărci, marcaje şi numere, numărul containerului – număr şi tip

al cincilea alineat va avea următorul cuprins: Pe rândurile ce urmează se notifică în scopul identificării mărfii descrierea amănunţită a mărfii pentru a permite clasificarea imediată a acesteia potrivit prevederilor Nomenclaturii combinate a mărfurilor: denumirea comercială, producător, denumirea uzuală, model, nr.articol, dimensiuni, modul de prezentare/ambalare, destinaţia, funcţiile, precum şi data fabricării, compoziţia procentuală şi metodele de examinare pentru stabilirea acesteia, în cazul în care încadrarea tarifară sau calcularea plăţilor vamale depinde de aceşti parametri. Pe lângă aceste date, se va indica şi unităţile de măsură, altele decât unitatea de măsură principală sau suplimentară (cantitate şi simbol). În cazul reexportului mărfurilor după perfecţionarea activă se va indica separat valoarea materiei prime şi serviciilor. Citarea textului din Nomenclatura combinată a mărfurilor este permisă numai în cazul în care corespunde în totalitate cu descrierea mărfii.

al şaptelea alineat va avea următorul cuprins: În cazul transportării mărfurilor cu utilizarea containerelor, numerele acestora se înscriu în compartimentul "Containere".

al optulea alineat se exclude.

Rubrica 32: Articol număr, textul "formularele de continuare folosite, aşa cum sunt acestea descrise în nota la rubrica 5" se substituie cu textul "declaraţiile vamale complementare folosite, aşa cum sunt descrise în rubrica 5".

Rubrica 33: Codul mărfuri

În denumirea rubricii cuvântul "mărfuri" se substituie cu cuvântul "mărfurilor".

Textul "În cazul regimului vamal de tranzit se completează numai prima casetă la nivel de minim 4 caractere a codului mărfii" se exclude.

Rubrica 38: Masa netă (kg) va avea următorul cuprins: Se introduce masa netă, exprimată în kilograme, a mărfurilor descrise în rubrica 31. Masa netă corespunde masei proprii a mărfurilor fără ambalaje şi este exprimată în cifre cu patru caractere după virgulă.

În cazul în care mărfurile sunt transportate în ambalaje, se înscrie:

- masa mărfurilor declarate, luând în considerare numai ambalajul primar, dacă în acest ambalaj, pe baza proprietăţilor sale de consum, mărfurile sunt furnizate pentru vânzarea cu amănuntul şi (sau) ambalajul primar, care contribuie la conservarea mărfurilor în momentul vânzării, nu poate fi separat de mărfuri înainte de consum fără a încălca proprietăţile de consum ale acestora;

- pentru produse alimentare în saramură/marinadă/apă, livrate în recipiente care pot fi utilizate în mod repetat – masa produsului fără a lua în consideraţie ambalajele şi saramură/marinadă/apă;

- masa mărfurilor declarate, fără a lua în considerare ambalajele în alte cazuri.

Pentru mărfurile transportate fără ambalaj (în vrac), se indică greutatea totală a mărfurilor.

Rubrica 40: denumirea rubricii "Declaraţie sumară/Document anterior" se substituie cu textul: Document anterior.

Rubrica 44: Menţiuni speciale, documente prezentate, decizii vamale şi autorizaţii se modifică: primul alineat se exclude.

Rubrica 50: Titularul regimului se exclude.

Rubrica 52: Garanţie se exclude.

Rubrica 53: Postul vamal de destinaţie se exclude.

Rubrica 55: Transbordări se exclude.

Rubrica 56: Alte incidente în cursul transportului se exclude.

4) Capitolul II Secţiunea B

Rubrica 9: Responsabil Financiar, textul "contractul de export al mărfurilor, conform prevederilor contractuale" se substituie cu textul: "contractul de import al mărfurilor, şi care, va efectua achitările conform prevederilor contractuale".

Rubrica 11: Ţara de Tranzacţie la alineatul întâi cuvântul "cumpărătorului" se substituie cu cuvântul "vânzătorului".

Rubrica 18: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport la sosire

Conţinutul pentru prima caseta se expune în următoarea redacţie:

În prima casetă se precizează identitatea mijlocului/mijloacelor de transport în care sunt transportate pe teritoriul vamal al Republicii Moldova înainte de a fi plasate în careva regim.

În funcţie de mijlocul de transport respectiv, vor putea fi făcute următoarele menţiuni în ceea ce priveşte identitatea:

În cazul transportului aerian în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene. În cazul transportării mărfii prin curier: în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene şi cuvântul "bagaj", iar în a doua secţiune se indică numărul actului de identitate a curierului.

 În cazul transportului rutier, pentru utilizarea unui vehicul tractor şi a unei remorci care au numere de înmatriculare diferite, în secţiunea întâi a primei casete se precizează numărul de înmatriculare al vehiculului tractor, iar în a doua secţiune cel al remorcii/semiremorcii. Declaraţia vamală se depune pentru fiecare mijloc de transport. În cazul prezentării unui lot de marfă (exemplu: linia de producere în starea dezasamblată) în baza unui document comercial transportat în câteva mijloace de transport prezentate simultan spre vămuire în secţiunea întâi şi doi se indică numerele de înmatriculare a unui mijloc de transport, restul se indică în compartimentul "Additional Transport".

În cazul transportului feroviar în secţiunea întâi se înscrie numărul garniturii de tren, atribuit de către ÎS "Calea Ferată a Moldovei" (exemplu: 35689). În cazul când lipseşte numărul garniturii de tren, se înscrie un număr de vagon din lista vagoanelor. În a două secţiune se înscrie cantitatea vagoanelor (exemplu: 8 vagoane). Se depune o declaraţie vamală pentru toată garnitura, numai dacă mărfurile au un singur exportator şi destinatar şi sunt prezentate simultan Serviciului Vamal.

În cazul trimiterilor poştale sau expres în secţiunea întâi se înscrie denumirea operatorului poştal sau expres (exemplu: DHL), în a doua secţiune – cuvântul "poşta".

În cazul instalaţiilor fixe (conducte de gaz, reţele electrice) în secţiunea întâi se înscrie cuvântul "conducta".

Rubrica 21: Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de transport activ care trece frontiera

Conţinutul pentru prima caseta se expune în următoarea redacţie:

În prima casetă secţiunea întâi se precizează că, în cazul transportului combinat sau dacă există mai multe mijloace de transport, mijlocul de transport activ este acela care asigură propulsarea întregului ansamblu. Dacă este vorba de un vehicul tractor şi de o remorcă, mijlocul activ este vehiculul tractor.

În funcţie de mijlocul de transport respectiv, vor putea fi făcute următoarele menţiuni în ceea ce priveşte identitatea:

În cazul transportului aerian în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene. În cazul transportării mărfii prin curier: în secţiunea întâi se înscrie numărul cursei aeriene şi cuvântul "bagaj", iar în secţiunea doi se indică numărul actului de identitate a curierului.

În cazul transportului rutier, pentru utilizarea unui vehicul de transport şi a unei remorci care au numere de înmatriculare diferite, în secţiunea întâi a primei casete se precizează numărul de înmatriculare al vehiculului de tractor, iar în a doua secţiune cel al remorcii/semiremorcii. Declaraţia vamală se depune pentru fiecare mijloc de transport. În cazul prezentării unui lot de marfă (exemplu: linia de producere în starea dezasamblată) în baza unui document comercial transportat în câteva mijloace de transport prezentate simultan spre vămuire în secţiunea întâi şi doi se indică numerele de înmatriculare a unui mijloc de transport, restul se indică în compartimentul "Additional Transport".

În cazul transportului feroviar în secţiunea întâi se înscrie numărul garniturii de tren, iar în a doua secţiune cantitatea vagoanelor (exemplu: 8 vagoane). În cazul când lipseşte numărul garniturii de tren, se înscrie un număr de vagon din lista vagoanelor. În a două secţiune se înscrie cantitatea vagoanelor (exemplu: 8 vagoane). Toate numerele vagoanelor din garnitura de tren se înscriu în compartimentul "Additional Transport". La lista documentelor anexate la declaraţia vamală se ataşează lista vagoanelor/cisternelor, în care se indică: numărul de ordine a vagoanelor, numărul fiecărui vagon/cisternă, numărul documentului de expediere la fiecare vagon, denumirea mărfii şi greutatea mărfii pentru fiecare vagon/cisternă. Se depune o declaraţie vamală pentru toată garnitura de tren, numai dacă mărfurile au un singur destinatar şi expeditor şi sunt prezentate simultan Serviciului Vamal.

În cazul trimiterilor poştale sau expres în secţiunea întâi se înscrie, în dependenţă de modul de transport, numărul de înmatriculare a mijlocului de transport, numărul cursei aeriene etc.

În cazul instalaţiilor fixe (conducte de gaz, reţele electrice) în secţiunea întâi se înscrie cuvântul "conducta".

Rubrica 31: Colete şi descrierea mărfurilor, mărci, marcaje şi numere, numărul containerului – număr şi tip

al cincilea alineat va avea următorul cuprins: Pe rândurile ce urmează se notifică în scopul identificării mărfii descrierea amănunţită a mărfii pentru a permite clasificarea imediată a acesteia potrivit prevederilor Nomenclaturii combinate a mărfurilor: denumirea comercială, producător, denumirea uzuală, model, nr.articol, dimensiuni, modul de prezentare/ambalare, destinaţia, funcţiile, precum şi data fabricării, compoziţia procentuală şi metodele de examinare pentru stabilirea acesteia, în cazul în care încadrarea tarifară sau calcularea plăţilor vamale depinde de aceşti parametri. Pe lângă aceste date, se va indica şi unităţile de măsură, altele decât unitatea de măsură principală sau suplimentară (cantitate şi simbol). Citarea textului din Nomenclatura combinată a mărfurilor este permisă numai în cazul în care corespunde în totalitate cu descrierea mărfii.

al optulea alineat va avea următorul cuprins:

În cazul declarării mijloacelor de transport sau părţilor acestora care se încadrează la poziţiile tarifare 8407, 8408, 8426, 8427, 8428, 8429, 8430, 8433, 8501, 8701, 8702, 8703, 8704, 8705, 8707, 8711, 8716 şi 9705 din Nomenclatura combinată a mărfurilor se va completa compartimentul "Vehicle" cu următoarele date: codul IDNO/IDNP, denumirea/nume, prenume, adresa importatorului; marca conform anexei nr.27 la Norme tehnice; model/tipul vehiculului; anul de fabricaţie; categoria/subcategoria vehiculului conform anexei nr.28 la Norme tehnice; numărul articolului; capacitatea cilindrică a motorului (cm3, kW); numărul motorului; numărul de identificare a vehiculului (VIN); tipul combustibilului conform anexei nr.29 la Norme tehnice; culoarea conform anexei nr.30 la Norme tehnice; data primei înregistrări; parcurs (km, mile); destinaţia finală conform anexei nr.31 la Norme tehnice; numărul de înregistrare a vehiculului.

Rubrica 32: Articol număr cuvintele "formularele de continuare" se substituie cu cuvintele "declaraţiile vamale complementare".

Rubrica 33: Codul mărfuri

În denumirea rubricii cuvântul "mărfuri" se substituie cu cuvântul "mărfurilor".

Rubrica 34a: Codul ţării de origine

Se completează cu un alineat nou cu următorul cuprins: În cazul plasării mărfurilor în liberă circulaţie anterior aflate în regim vamal special zona liberă, perfecţionare activă se completează cu codul "QM".

Rubrica 38: Masa netă (kg) va avea următorul cuprins: Se introduce masa netă, exprimată în kilograme, a mărfurilor descrise în rubrica 31. Masa netă corespunde masei proprii a mărfurilor fără ambalaje şi este exprimată în cifre cu patru caractere după virgulă.

În cazul în care mărfurile sunt transportate în ambalaje, se înscrie:

- masa mărfurilor declarate, luând în considerare numai ambalajul primar, dacă în acest ambalaj, pe baza proprietăţilor sale de consum, mărfurile sunt furnizate pentru vânzarea cu amănuntul şi (sau) ambalajul primar, care contribuie la conservarea mărfurilor în momentul vânzării, nu poate fi separat de mărfuri înainte de consum fără a încălca proprietăţile de consum ale acestora;

- pentru produse alimentare în saramură/marinadă/apă, livrate în recipiente care pot fi utilizate în mod repetat – masa produsului fără a lua în consideraţie ambalajele şi saramură/marinadă/apă.

- masa mărfurilor declarate, fără a lua în considerare ambalajele în alte cazuri.

Pentru mărfurile transportate fără ambalaj (în vrac), se indică greutatea totală a mărfurilor.

Rubrica 40: denumirea rubricii "Declaraţie sumară/Document anterior" se substituie cu textul: Document anterior şi va avea următorul cuprins: Se completează prin înscrierea numărului documentului precedent: declaraţia de tranzit (exemplu: 24MD203000056332J5), numărul Carnet TIR (exemplu: AX12345678), numărul declaraţiei de depozitare temporară etc.

Rubrica 41: Unităţi suplimentare

Denumirea rubricii va avea următorul cuprins "Unităţi de măsură suplimentară".

5) Anexa nr.4 la Norme tehnice se modifică: ultimul rând din Tabela cu textul "T1 – Plasarea mărfurilor în regim vamal de tranzit" se exclude.

6) Anexa nr.5 la Norme tehnice va avea următorul cuprins:

Anexa nr.5

la Norme tehnice

Codurile ţărilor

7) Anexa nr.12 la Norme tehnice va avea următorul cuprins:

Anexa nr.12

la Norme tehnice

Locaţia mărfurilor

8) Anexa nr.13 la Norme tehnice va avea următorul cuprins:

Anexa nr.13

la Norme tehnice

Codurile ambalajelor

9) Anexa nr.14 la Norme tehnice codul preferinţei tarifare 101 va avea următorul cuprins:

10) Anexa nr.26 la Norme tehnice va avea următorul cuprins:

Anexa nr.26

la Norme Tehnice

Declaraţia vamală

Declaraţia vamală complementară

11) Norme tehnice se completează cu anexele nr.27 – nr.31 cu următorul cuprins:

Anexa nr.27

la Norme tehnice

Codurile mărcilor ale vehiculelor

Anexa nr.28

la Norme tehnice

Codurile categoriilor vehiculelor

Anexa nr.29

la Norme tehnice

Codurile tipurilor combustibilului

Anexa nr.30

la Norme tehnice

Codurile culorilor ale vehiculelor

Anexa nr.31

la Norme tehnice

Codurile utilizării finale ale vehiculelor

2. Direcţia Dezvoltare şi Securitate Informaţională din cadrul Serviciului Vamal va opera modificările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "ASYCUDA World" întru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

3. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale, care îl vor aduce la cunoştinţa funcţionarilor vamali şi reprezentanţilor vamali.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.

5. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.