Ordin nr.455-O din 29.10.2014 cu privire la completarea anexei nr.1 la Ordinul nr.346-O din 24 decembrie 2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu
SERVICIUL VAMAL
O R D I N
cu privire la completarea anexei nr.1 la Ordinul 346-O din 24 decembrie 2009
referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea
şi completarea declaraţiei vamale în detaliu
nr. 455-O din 29.10.2014
(în vigoare 07.11.2014)
Monitorul Oficial nr.333-338 art.1538 din 07.11.2014
* * *
Întru asigurarea aplicării prevederilor art.7 din Legea cu privire la tariful vamal nr.1380 din 20 noiembrie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), cu modificările ulterioare,
ORDON:
1. Capitolul III, punctul 22, secţiunea C, rubrica 43 – "Metoda de evaluare" din anexa nr.1 la Ordinul Serviciului Vamal nr.346-O din 24 decembrie 2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu se completează în final cu textul: "În cazul în care se dispune amînarea determinării definitive a valorii în vamă a mărfurilor importate, în rubrica dată se înscrie litera "A"".
2. Direcţia dezvoltare informaţională din cadrul Serviciului Vamal şi Î.S. "Vamservinform" vor opera completarea corespunzătoare în Sistemul Informaţional Integrat Vamal.
3. Responsabilitatea pentru executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.
4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.
5. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTORUL GENERAL | |
| AL SERVICIULUI VAMAL | Tudor BALIŢCHI |
| Nr.455-O. Chişinău, 29 octombrie 2014. | |