Ordin nr.530 din 24.06.2015 cu privire la înregistrarea preţurilor de producător la medicamente
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
O R D I N
cu privire la înregistrarea preţurilor
de producător la medicamente
nr. 530 din 24.06.2015
(în vigoare 17.07.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.185-189 art.1290 din 17.07.2015
* * *
În conformitate cu prevederile Legii nr.1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la activitatea farmaceutică (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.59-61, art.200), cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.1409-XIII din 17 decembrie 1997 cu privire la medicamente, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărîrii Guvernului nr.603 din 2 iulie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind formarea preţurilor la medicamente şi alte produse farmaceutice şi parafarmaceutic, Hotărîrii Guvernului nr.525 din 22 iunie 2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de aprobare şi înregistrare a preţurilor de producător la medicamente şi în scopul asigurării securităţii farmaceutice a populaţiei Republicii Moldova, precum şi în temeiul punctului 9 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.397 din 31 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare,
ORDON:
1. Aprobarea listei medicamentelor cu preţuri de producător înregistrate, conform anexei nr.1.
2. Aprobarea listei medicamentelor generice cu preţuri reevaluate în urma aprobării preţurilor medicamentelor originale, conform anexei nr.2.
3. Includerea preţurilor de producător aprobate în Catalogul naţional pentru un an calendaristic.
4. Plasarea prezentului ordin pe pagina web a Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
5. Publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
6. Controlul asupra executării prezentului ordin se atribuie dnei Svetlana Cotelea, viceministru.
| MINISTRUL SĂNĂTĂŢII | Mircea BUGA |
| Nr.530. Chişinău, 24 iunie 2015. |
Anexa nr.1
la Ordinul MS al RM
nr.530 din 24.06.2015
LISTA
medicamentelor cu preţul de producător aprobat pentru înregistrare
|
Bayer Pharma AG (prod.: Delpharm Lille SAS, Franţa), Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0300990049 | Androcur® | comprimate | 50 mg | N10x5 | 16093 | Nr.493 din 09.06.2014 | 331,84 | 17,88 | 342,41 | 17,64 | |||
| 2. | 0500240061 | Climen® | drajeuri | 2 mg; 1 mg+2 mg | N21(11+10) | 17425 | Nr.493 din 09.06.2014 | 75,72 | 4,08 | 78,81 | 4,06 | |||
| 3. | 0502280092 | Logest® | drajeuri | 0,02 mg + 0,075 mg | N21 | 17289 | Nr.493 din 09.06.2014 | 65,88 | 3,55 | 68,71 | 3,54 | |||
|
Bayer Pharma AG, Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0504980031 | Angeliq® | comp. film. | 1 mg + 2 mg | N28 | 17100 | Nr.493 din 09.06.2014 | 165,36 | 8,91 | 171,01 | 8,81 | |||
| 2. | 1300560030 | Avelox® 400 mg | comp. film. | 400 mg | N5 | 19677 | Nr.493 din 09.06.2014 | 230,13 | 12,40 | 231,57 | 11,93 | |||
| 3. | 0501850078 | Microgynon® | drajeuri | 0,03 mg+ 0,15 mg | N21 | 16917 | Nr.493 din 09.06.2014 | 30,07 | 1,62 | 31,83 | 1,64 | |||
| 4. | 2000170794 | Nebido® | sol. inj. | 250 mg/ml | 4 ml N1 | 15296 | Nr.493 din 09.06.2014 | 1463,57 | 78,86 | 1490,56 | 76,79 | |||
| 5. | 0900480144 | Ultravist®-300 | sol. inj. | 623,40 mg/ml | 100 ml N1 | 17519 | Nr.493 din 09.06.2014 | 485,88 | 26,18 | 505,85 | 26,06 | |||
|
Bayer Consumer Care AG (prod.: Bayer Bitterfeld GmbH, Germania), Elveţia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
0108960286 | Aspirin® Cardio | comp. film. gastrorez. |
300 mg | N10x3 | 15523 | Nr.493 din 09.06.2014 | 15,22 | 0,82 | 15,92 | 0,82 | |||
|
Bayer Pharma AG (prod.: 3M Drug Delivery System, SUA; Bayer Weimar GmbH & Co. KG, Germania), Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0500250213 | Climara® | plas. transderm. |
3,8 mg (50 mcg/24 h) | N4 | 16094 | Nr.493 din 09.06.2014 | 97,06 | 5,23 | 101,71 | 5,24 | |||
| 2. | 0300990108 | Diane®-35 | drajeuri | 2 mg + 0,035 mg | N21 | 16095 | Nr.493 din 09.06.2014 | 53,82 | 2,90 | 55,13 | 2,84 | |||
| 3. | 0409060090 | Yaz® | comp. film. | 3 mg + 0,02 mg | N28 | 20192 | Nr.493 din 09.06.2014 | 136,59 | 7,36 | 141,12 | 7,27 | |||
|
Bayer Pharma AG (prod.: Bayer HealthCare Manufacturing S.R.L., Ucraina; Bayer Pharma AG, Germania; Stegemann Lohnverpackung & Logistischer Service e.K., Germania), Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 1809090014 | Xarelto® | comp. film. | 10 mg | N10 | 21043 | Nr.493 din 09.06.2014 | 356,15 | 19,19 | 365,31 | 18,82 | |||
| 2. | 1809090047 | Xarelto® | comp. film. | 15 mg | N14x2 | 17855 | Nr.493 din 09.06.2014 | 1002,20 | 54,00 | 1028,00 | 52,96 | |||
| 3. | 1809090069 | Xarelto® | comp. film. | 20 mg | N14x2 | 17856 | Nr.493 din 09.06.2014 | 1002,19 | 54,00 | 1029,74 | 53,05 | |||
|
Bayer Pharma AG (prod.: Bayer Weimar GmbH & Co. KG, Germania), Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
0409060115 | Yasmin® | comp. film. | 3 mg + 0,03 mg | N21 | 18201 | Nr.493 din 09.06.2014 | 96,51 | 5,20 | 101,32 | 5,22 | |||
|
Dentinox Gesellschaft fur pharmazeutische Preparate Lenk&Schuppan KG, Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0307352671 | Dentinox® Gel N |
gel gingiv. | 150 mg + 3,4 mg + 3,2 mg/g | 10 g N1 | 16502 | Nr.378 din 06.05.2014 | 54,31 | 2,91 | 56,49 | 2,91 | |||
| 2. | 0100220045 | Aescusan® | pic. orale, sol. | 47,25 mg + 5 mg/g | 20 ml N1 | 18113 | Nr.378 din 06.05.2014 | 32,47 | 1,74 | 33,77 | 1,74 | |||
| 3. | 0300893391 | Carminativum Babynos® |
pic. orale, sol. | 30 ml N1 | 16568 | Nr.378 din 06.05.2014 | 43,30 | 2,32 | 45,03 | 2,32 | ||||
|
Esparma GmbH (prod.: Allphamed PHARBIL Arzneimittel GmbH, Germania), Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
0300891294 | Blemaren® | comp. eferv. | 1197 g + 967,5 g + 835,5 g | N20x4 | 17812 | Nr.811 din 14.08.2014 | 218,6 | 11,55 | 224,19 | 11,55 | |||
|
Esparma GmbH, Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
0300891308 | Apisarthron® | ung. | 20 g N1 | 18203 | Nr.378 din 06.05.2014 | 43,30 | 2,32 | 45,03 | 2,32 | ||||
|
Krewel Meuselbach GmbH, Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0600270012 | Regulax® | comp. masticab. |
N6 | 15732 | Nr.321 din 10.04.2014 | 27,78 | 1,51 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 29,53 | 1,51 | 29,31 | 1,51 | |
| 2. | 0300892475 | Valocordin® | pic. orale, sol. | 20 ml N1 | 15733 | Nr.321 din 10.04.2014 | 19,32 | 1,05 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 20,53 | 1,05 | 20,38 | 1,05 | |
| 3. | 1600340042 | Valocordin® | pic. orale, sol. | 50 ml N1 | 15734 | Nr.321 din 10.04.2014 | 33,12 | 1,80 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 35,20 | 1,80 | 34,94 | 1,80 | |
|
UCB Pharma GmbH (prod.: Aesica Pharmaceuticals GmbH, Germania) , Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
0100380099 | Vasaprostan® | liof./sol. perf. | 60 mcg | N5x2 | 21276 | 7904,28 | 438,80 | ||||||
|
Menarini International Operations Luxembourg SA (prod.: A. Menarini Manufacturing Logistics & Services SRL, Italia; Famar A.V.E. Famar S.A. Anthoussa plant, Grecia; Menarini-Von Heyden GmbH, Germania; Quinta-Analytica sro, Cehia; Rottendorf Pharma GmbH, Germania; Synthon, Luxemburg |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
2005170054 | Proflosin® | caps. elib. modif. | 0,4 mg | N10x3 | 21122 | Nr.1449 din 14.12.2013 | 147,51 | 8,30 | 119,57 | 6,16 | |||
|
Grand Medical Group AG (prod.: Miquel Y Garriga S.A., Spania), Elveţia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0307140980 | Tutukon® | sol. orală | 300 ml N1 | 20261 | Nr.493 din 09.06.2014 | 185,59 | 10,00 | 194,11 | 10,00 | ||||
| 2. | 0307140991 | Tutukon® | sol. orală | 600 ml N1 | 20262 | Nr.493 din 09.06.2014 | 259,83 | 14,00 | 271,75 | 14,00 | ||||
| 3. | 1409030016 | Naransi | comp. film. | 2,5 mg | N4 | 20549 | Nr.493 din 09.06.2014 | 148,47 | 8,00 | 155,29 | 8,00 | |||
|
Grand Medical Group AG (prod.: Synthon Hispania SL, Spania), Elveţia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
2007940174 | Grasulan | caps. elib. modif. | 0,4 mg | N10x3 | 21235 | 220,31 | 11,35 | ||||||
|
World Medicine Ophthalmics (prod.: Egyptian International Pharmaceutical Industries Co. (E.I.P.I.Co.), Egipt), Marea Britanie, SUA |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0506650022 | Eyecrol | pic. oft., sol. | 40 mg/ml | 10 ml N1 | 19146 | Nr.493 din 09.06.2014 | 35,19 | 2,62 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 40,43 | 2,62 | 47,20 | 2,62 |
| 2. | 0105880022 | Floximed | ung. oft. | 0,3% | 5 g N1 | 19430 | Nr.202 din 17.03.2014 | 65,57 | 4,25 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 57,09 | 4,25 | 76,56 | 4,25 |
| 3. | 0307480318 | Floximed | pic. oft., sol. | 0,3% | 5 ml N1 | 18410 | Nr.202 din 17.03.2014 | 45,29 | 3,44 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 53,08 | 3,44 | 19,82 | 1,10 |
| 4. | 0401100079 | Neladex | ung. oft. | 1 mg + 3,5 mg + 6000 UI/g | 5 g N1 | 18979 | Nr.493 din 09.06.2014 | 26,33 | 1,96 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 30,24 | 1,96 | 29,91 | 1,66 |
| 5. | 1407210016 | Nozeylin | pic. naz./oft., sol. | 0,5 mg + 0,5 mg/ml | 15 ml N1 | 19619 | Nr.493 din 09.06.2014 | 44,33 | 3,30 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 50,92 | 3,30 | 59,44 | 3,30 |
| 6. | 0409200012 | Slezol Forte | pic. oft., sol. | 1 mg + 3 mg/ml | 15 ml N1 | 19230 | Nr.493 din 09.06.2014 | 47,01 | 3,50 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 54,00 | 3,50 | 63,05 | 3,50 |
| 7. | 2000420075 | Tobrimed | pic. oft., sol. | 0,3% | 5 ml N1 | 19308 | Nr.493 din 09.06.2014 | 16,79 | 1,25 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 19,29 | 1,25 | 22,52 | 1,25 |
| 8. | 0105880033 | Tobrimed | ung. oft. | 5 g N1 | 19309 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,76 | 1,62 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 25,00 | 1,62 | 29,18 | 1,62 | |
|
Rotapharm Limited (prod.: Biofarma Ilac Sanayii ve Ticaret AS, Turcia), Marea Britanie |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
1807660521 | Rostalept-Rota | comp. film. | 2 mg | N10x2 | 18733 | Nr.202 din 17.03.2014 | 65,83 | 5,00 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 77,15 | 5,00 | 90,07 | 5,00 |
|
Rotapharm Limited (prod.: Magistra C&C SRL, SC, România), Marea Britanie |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
0907750231 | Darzox | comp. elib. prel. | 1,5 mg | N10x3 | 17767 | Nr.202 din 17.03.2014 | 33,44 | 2,54 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 39,19 | 2,54 | 40,53 | 2,25 |
|
Laboratoires Besins International (prod.: Besins Manufacturing Belgium, Belgia; Cyndea Pharma SL, Spania), Franţa |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 1600710018 | Utrogestan® 100 mg | caps. moi | 100 mg | N15x2 | 20401 | Nr.321 din 10.04.2014 | 104,33 | 5,67 | 110,06 | 5,67 | |||
| 2. | 1600720020 | Utrogestan® 200 mg | caps. moi | 200 mg | N7x2 | 21463 | Nr.321 din 10.04.2014 | 104,33 | 5,67 | 110,06 | 5,67 | |||
| 3. | 0500240016 | Oestrogel® | gel | 0,6 mg/g | 80 g N1 | 20709 | Nr.321 din 10.04.2014 | 77,10 | 4,19 | 81,33 | 4,19 | |||
| 4. | 1600720019 | Progestogel® | gel | 10 mg/g | N1 | 20946 | Nr.321 din 10.04.2014 | 99,36 | 5,40 | 104,82 | 5,40 | |||
|
Alcon Laboratories (UK) Ltd (prod.: Alcon Cusi SA, Spania; Alcon-Couvreur NV, SA, Belgia), Marea Britanie |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 2008630012 | DuoTrav | pic. oft., sol. | 40 mcg + 5 mg/ml | 2,5 ml N1 | 17766 | Nr.202 din 17.03.2014 | 201,17 | 15,28 | Nr.2 din 12.01.2015 | 235,76 | 15,28 | 220,84 | 12,26 |
| 2. | 2008540010 | Travatan® | pic. oft., sol. | 40 mcg/ml 2,5 ml | N1 | 14252 | Nr.202 din 17.03.2014 | 157,20 | 11,94 | Nr.2 din 12.01.2015 | 184,23 | 11,94 | 174,73 | 9,70 |
|
Alcon Laboratories (UK) Ltd (prod.: Alcon Cusi SA, Spania; Alcon-Couvreur NV, SA, Belgia), Marea Britanie |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
0208390011 | Azopt® | pic. oft., susp. | 10 mg/ml 5 ml | N1 | 15030 | Nr.202 din 17.03.2014 | 107,30 | 8,15 | Nr.2 din 12.01.2015 | 125,75 | 8,15 | 130,96 | 7,27 |
|
Alcon-Couvreur NV, SA, Belgia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0200180018 | Betoptic® S | pic. oft., susp. | 0,25% | 5 ml N1 | 16556 | Nr.202 din 17.03.2014 | 39,23 | 2,98 | Nr.2 din 12.01.2015 | 45,98 | 2,98 | 43,95 | 2,44 |
| 2. | 0400110121 | Maxidex® | pic. oft., susp. | 0,1% | 5 ml N1 | 16557 | Nr.202 din 17.03.2014 | 22,65 | 1,72 | Nr.2 din 12.01.2015 | 26,65 | 1,72 | 24,68 | 1,37 |
| 3. | 0400110109 | Maxidex® | ung. oft. | 0,1% | 3,5 g N1 | 16558 | Nr.202 din 17.03.2014 | 21,46 | 1,63 | Nr.2 din 12.01.2015 | 25,15 | 1,63 | 29,36 | 1,63 |
| 4. | 0400110143 | Maxitrol® | pic. oft., susp. | 1 mg + 3500 UI + 6000 UI/ml | 5 ml N1 | 16559 | Nr.202 din 17.03.2014 | 20,28 | 1,54 | Nr.2 din 12.01.2015 | 23,76 | 1,54 | 27,74 | 1,54 |
| 5. | 0400110132 | Maxitrol® | ung. oft. | 1 mg + 3500 UI + 6000 UI/g | 3,5 g N1 | 16560 | Nr.202 din 17.03.2014 | 25,01 | 1,90 | Nr.2 din 12.01.2015 | 29,32 | 1,90 | 27,92 | 1,55 |
| 6. | 2000670043 | Mydriacyl® 1% | pic. oft., sol. | 1% | 15 ml N1 | 16711 | Nr.202 din 17.03.2014 | 33,70 | 2,56 | Nr.2 din 12.01.2015 | 39,50 | 2,56 | 46,11 | 2,56 |
| 7. | 0100850013 | Quinax® | pic. oft., sol. | 0,15 mg/ml | 15 ml N1 | 16487 | Nr.202 din 17.03.2014 | 70,44 | 5,35 | Nr.2 din 12.01.2015 | 82,55 | 5,35 | 83,76 | 4,65 |
|
Alcon-Couvreur NV, SA (prod.: Alcon Cusi SA, Spania; Alcon-Couvreur NV, SA, Belgia), Belgia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 2000420020 | Tobrex® | ung. oft. | 0,3% | 3,5 g N1 | 16562 | Nr.202 din 17.03.2014 | 24,36 | 1,85 | Nr.2 din 12.01.2015 | 28,54 | 1,85 | 26,66 | 1,48 |
| 2. | 2000420031 | Tobrex® | pic. oft., sol. | 3 mg/ml | 5 ml N1 | 16561 | Nr.202 din 17.03.2014 | 22,38 | 1,70 | Nr.2 din 12.01.2015 | 26,23 | 1,70 | 30,62 | 1,70 |
|
Ardeypharm GmbH, Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
1909210037 | Yomogi® | caps. | 250 mg | N10 | 20118 | Nr.321 din 10.04.2014 | 67,46 | 5,00 | Nr.110 din 16.02.2015 | 84,01 | 5,00 | 90,07 | 5,00 |
|
World Medicine (prod.: SEDICO Pharmaceutical Co. (South Egypt Drug Industries Co.), Egipt), Marea Britanie |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
0808600020 | Nolaxen | comp. film. | 25 mg + 25 mg | N10x2 | 19576 | Nr.493 din 09.06.2014 | 69,85 | 5,20 | Nr.2 din 12.01.2015 | 80,23 | 5,20 | 93,67 | 5,20 |
|
World Medicine Limited (prod.: Egyptian International Pharmaceutical Industries Co. (E.I.P.I.Co.), Egipt), Marea Britanie |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0806660011 | Helmadol | comp. film. | 200 mg | N2 | 18558 | Nr.493 din 09.06.2014 | 13,03 | 0,97 | Nr.2 din 12.01.2015 | 17,97 | 0,97 | 17,47 | 0,97 |
| 2. | 1307080014 | Merkacin | sol. inj. | 100 mg/2 ml | N1 | 19305 | Nr.493 din 09.06.2014 | 29,55 | 2,20 | Nr.2 din 12.01.2015 | 33,94 | 2,20 | 39,63 | 2,20 |
| 3. | 1307080025 | Merkacin | sol. inj. | 500 mg/2 ml | N1 | 19306 | Nr.493 din 09.06.2014 | 59,10 | 4,40 | Nr.2 din 12.01.2015 | 67,89 | 4,40 | 79,26 | 4,40 |
| 4. | 1607880017 | Polijen | caps. moi | N6x2 | 18977 | Nr.493 din 09.06.2014 | 123,58 | 9,20 | Nr.2 din 12.01.2015 | 141,95 | 9,20 | 165,72 | 9,20 | |
| 5. | 0307350334 | Fersinol-Z | caps. | N6x5 | 21615 | Nr.346 din 29.03.2013 | 63,78 | 5,00 | - | 81,96 | 4,55 | |||
|
PRO.MED.CS Praha a.s., Cehia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0300660449 | Cifloxinal® | comp. film. | 250 mg | N10 | 14921 | Nr.378 din 06.05.2014 | 27,16 | 2,01 | Nr.110 din 16.02.2015 | 33,77 | 2,01 | 26,84 | 1,49 |
| 2. | 0208550035 | Combiso | comprimate | 2,5 mg + 6,25 mg | N10x3 | 20259 | - | - | 51,70 | 2,87 | ||||
| 3. | 0208550057 | Combiso | comprimate | 5 mg + 6,25 mg | N10x3 | 20260 | - | - | 66,47 | 3,69 | ||||
| 4. | 0208550024 | Combiso | comprimate | 10 mg + 6,25 mg | N10x3 | 20258 | - | - | 95,47 | 5,30 | ||||
| 5. | 0907750172 | Indap® | comp. | 0,625 mg | N10x3 | 17613 | Nr.378 din 06.05.2014 | 14,19 | 1,05 | Nr.2 din 12.01.2015 | 17,64 | 1,05 | 18,91 | 1,05 |
| 6. | 0907750219 | Indap® | comp. | 1,25 mg | N10x3 | 17614 | Nr.378 din 06.05.2014 | 19,19 | 1,42 | Nr.2 din 12.01.2015 | 23,86 | 1,42 | 25,58 | 1,42 |
| 7. | 0907750194 | Indap® | comp. | 2,5 mg | N10x3 | 17615 | Nr.378 din 06.05.2014 | 24,33 | 1,80 | Nr.2 din 12.01.2015 | 30,24 | 1,80 | 30,62 | 1,70 |
| 8. | 1600400306 | Promepril | comp. | 4 mg | N10x3 | 20113 | Nr.493 din 09.06.2014 | 52,12 | 3,88 | Nr.110 din 16.02.2015 | 65,19 | 3,88 | 45,93 | 2,55 |
| 9. | 1600400339 | Promepril | comp. | 8 mg | N10x3 | 20114 | Nr.493 din 09.06.2014 | 69,58 | 5,18 | Nr.110 din 16.02.2015 | 87,04 | 5,18 | 65,57 | 3,64 |
| 10. | 1900460046 | Prosulpin | comprimate | 200 mg | N10x3 | 15445 | Nr.493 din 09.06.2014 | 48,89 | 3,64 | Nr.110 din 16.02.2015 | 61,16 | 3,64 | 52,42 | 2,91 |
| 11. | 1900460057 | Prosulpin | comprimate | 50 mg | N10x3 | 15446 | Nr.378 din 06.05.2014 | 22,57 | 1,67 | Nr.110 din 16.02.2015 | 28,06 | 1,67 | 25,40 | 1,41 |
| 12. | 0900130047 | Indap® | caps. | 2,5 mg | N10x3 | 21271 | Nr.378 din 06.05.2014 | 22,43 | 1,66 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 27,89 | 1,66 | 29,90 | 1,66 |
| 13. | 1600750034 | Propanorm® | sol. inj. | 3,5 mg/ml | 10 mlN5x2 | 17616 | Nr.378 din 06.05.2014 | 94,60 | 7,00 | Nr.110 din 16.02.2015 | 117,62 | 7,00 | 126,09 | 7,00 |
| 14. | 1600740011 | Propanorm® | comp. film. | 150 mg | N10x5 | 20395 | Nr.493 din 09.06.2014 | 63,67 | 4,74 | Nr.110 din 16.02.2015 | 79,64 | 4,74 | 85,38 | 4,74 |
| 15. | 1600740022 | Propanorm® | comp. film. | 300 mg | N10x5 | 20394 | Nr.493 din 09.06.2014 | 127,34 | 9,48 | Nr.110 din 16.02.2015 | 159,29 | 9,48 | 160,32 | 8,90 |
| 16. | 0100450217 | Ambrosan® | comprimate | 30 mg | N10x2 | 21599 | Nr.493 din 09.06.2014 | 14,91 | 1,11 | Nr.110 din 16.02.2015 | 18,65 | 1,11 | 19,99 | 1,11 |
| 17. | 0600030126 | Famosan® | comp. film. | 20 mg | N10x2 | 21601 | Nr.493 din 09.06.2014 | 12,76 | 0,95 | Nr.110 din 16.02.2015 | 15,96 | 0,95 | 17,11 | 0,95 |
| 18. | 0600030137 | Famosan® | comp. film. | 40 mg | N10 | 21602 | Nr.493 din 09.06.2014 | 12,76 | 0,95 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 15,96 | 0,95 | 17,11 | 0,95 |
| 19. | 0909030014 | Itomed® | comp. film. | 50 mg | N20x2 | 16459 | Nr.378 din 06.05.2014 | 124,60 | 9,22 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 154,92 | 9,22 | 166,08 | 9,22 |
| 20. | 0909030025 | Itomed® | comp. film. | 50 mg | N20x5 | 16459 | Nr.378 din 06.05.2014 | 298,53 | 22,09 | Modif. prin ord. 02 din 12.01.2015 | 298,53 | 22,09 | 397,92 | 22,09 |
| 21. | 0900270055 | Monosan | comprimate | 20 mg | N10x3 | 18510 | Nr.378 din 06.05.2014 | 20,27 | 1,50 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 25,20 | 1,50 | 27,02 | 1,50 |
| 22. | 0900270066 | Monosan | comprimate | 40 mg | N10x3 | 18511 | Nr.378 din 06.05.2014 | 42,85 | 2,55 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 34,46 | 2,55 | 45,93 | 2,55 |
| 23. | 1800040223 | Ranisan® | comp. film. | 150 mg | N10x2 | 21603 | Nr.378 din 06.05.2014 | 14,19 | 1,05 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 17,64 | 1,05 | 18,91 | 1,05 |
|
Dolorgiet GmbH&Co.KG, Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0900010031 | Dolgit® Cream | cremă | 5% | 50 g N1 | 18542 | Nr.378 din 06.05.2014 | 35,14 | 2,60 | Nr.2 din 12.01.2015 | 40,12 | 2,60 | 46,83 | 2,60 |
| 2. | 0900010189 | Dolgit® Cream | cremă | 5% | 100 g N1 | 18540 | Nr.378 din 06.05.2014 | 56,76 | 4,20 | Nr.2 din 12.01.2015 | 64,80 | 4,20 | 75,66 | 4,20 |
| 3. | 0900010178 | Dolgit® Cream | cremă | 5% | 20 g N1 | 18541 | Nr.378 din 06.05.2014 | 24,33 | 1,80 | Nr.2 din 12.01.2015 | 27,77 | 1,80 | 32,42 | 1,80 |
|
3M ESPE AG (prod.: 3M Deutschland GmbH, Germania), Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
2100010019 | Ubistesin™ forte | sol. inj. în cartuş | 40 mg + 12mcg/ml | 1,7 ml N50 | 16807 | Nr.202 din 17.03.2014 | 228,95 | 12,75 | Nr.2 din 12.01.2015 | 242,67 | 12,75 | 247,49 | 12,75 |
|
Arafarma Group S.A., Spania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
0608530024 | Uroseptic® | gran./sol. orală | 3 g | N1 | Nr.09 din 10.01.2014 | 80,87 | 4,62 | 89,68 | 4,62 | ||||
|
KRKA d.d., Novo mesto, Slovenia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 1600140437 | Daleron® C | gran./sol. orală | 500 mg + 20 mg/ | N2x5 | 17163 | Nr.95 din 11.02.2014 | 24,63 | 1,38 | - | 26,79 | 1,38 | ||
| 2. | 1600140390 | Daleron® C junior | gran./sol. orală | 120 mg + 10 mg/ | N2x5 | 17164 | Nr.95 din 11.02.2014 | 23,03 | 1,29 | - | 25,04 | 1,29 | ||
| 3. | 1608220216 | Nolpaza® control | comp. gastrorez. | 20 mg | N7 | 20282 | Nr.378 din 06.05.2014 | 18,66 | 1,00 | - | 19,41 | 1,00 | ||
|
Hemofarm AD, Serbia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
2. |
0200410087 | Omnitus | sirop | 0,8 mg/ml | 200 ml N1 | 21653 | 53,38 | 2,75 | ||||||
|
Terapia SA, SC, România |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
1106250047 | Ketanov | sol. inj. | 30 mg/ml | 1 ml N10 | 21620 | Nr.95 din 11.02.2014 | 74,97 | 4,20 | 77,64 | 4,00 | |||
|
Demo S.A. Pharmaceutical Industry, Grecia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0307354860 | Demoton-B Neo | sol. inj. | 2 ml N10 | 20126 | Nr.321 din 10.04.2014 | 67,46 | 5,00 | Nr.02 din 12.01.2015 | 77,15 | 5,00 | 90,07 | 5,00 | |
| 2. | 0307354815 | Demoton-T | conc./sol. perf. | 10 ml N1 | 19985 | Nr.378 din 06.05.2014 | 60,81 | 4,50 | Nr.02 din 12.01.2015 | 69,43 | 4,50 | 81,06 | 4,50 | |
|
Eli Lilly and Company, SUA |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0900160660 | Humulin® Regular | sol. inj. | 100 UI/ml | 10 ml N1 | 21069 | Nr.493 din 09.06.2014 | 163,32 | 8,80 | 170,82 | 8,80 | |||
| 2. | 0900160671 | Humulin® NPH | susp. inj. | 100 UI/ml | 10 ml N1 | 21068 | Nr.493 din 09.06.2014 | 163,32 | 8,80 | 170,82 | 8,80 | |||
| 3. | 0900160682 | Humulin® M3 | susp. inj. | 100 UI/ml | 10 ml N1 | 21067 | Nr.493 din 09.06.2014 | 163,32 | 8,80 | 170,82 | 8,80 | |||
|
Eris Pharmaceuticals (Australia) Pty Ltd (prod.: Douglas Manufacturing Ltd, Noua Zeelandă), Australia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
0109190086 | Azastrole™ | comp. film. | 1 mg | N15x2 | 21162 | 418,99 | 23,26 | ||||||
|
Celon Laboratories Limited, India |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 1500160274 | C-celdach 100 | liof./sol. inj. | 100 mg | N1 | 21640 | 1691,28 | 93,89 | ||||||
| 2. | 0401370223 | C-Celtere 80 | conc.+ solv./sol. perf. | 80 mg/2 ml | 2ml N1 + 6 ml N1 | 21641 | 1751,08 | 97,21 | ||||||
|
NCPC International Corp. (prod.: NCPC Hebei Huamin Pharmaceutical Co. Ltd., China), China |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0300250837 | Cefazolină | pulb./sol. inj./perf. |
0,5 g | N10 | 21637 | 69,35 | 3,85 | ||||||
| 2. | 0300250848 | Cefazolină | pulb./sol. inj./perf. |
1 g | N10 | 21638 | 70,07 | 3,89 | ||||||
| 3. | 0300990119 | Jene-35 ED™ | comp.; comp. film. |
2 mg + 0,035 mg | N28 | 21631 | 53,86 | 2,99 | ||||||
|
Kusum Healthcare Pvt.Ltd, India |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 1207620297 | Tigeron® 500 mg | comp. film. | 500 mg | N5 | 20450 | Nr.378 din 06.05.2014 | 74,76 | 4,01 | 77,84 | 4,01 | |||
| 2. | 1207620301 | Tigeron® 750 mg | comp. film. | 750 mg | N5 | 20451 | Nr.378 din 06.05.2014 | 102,60 | 5,50 | 92,98 | 4,79 | |||
| 3. | 0108040531 | Ziomycin® 250 mg | comp. film. | 250 mg | N6 | 20361 | Nr.321 din 10.04.2014 | 55,20 | 3,00 | 58,23 | 3,00 | |||
| 4. | 0108040542 | Ziomycin® 500 mg | comp. film. | 500 mg | N3 | 20362 | Nr.321 din 10.04.2014 | 55,20 | 3,00 | 58,23 | 3,00 | |||
|
Chinsri Pharmaceuticals (prod.: Mercury Laboratories Ltd., India), India |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0307480385 | Ceploxin-500 | comp. film. | 500 mg | N10x10 | 21579 | 198,15 | 11,00 | ||||||
| 2. | 0108040575 | Azto-500 | comp. film. | 500 mg | N6x10 | 21578 | 1260,94 | 70,00 | ||||||
|
Chinsri Pharmaceuticals (prod.: Zeiss Pharmaceuticas Pvt.Ltd., India), India |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 1309030301 | Cheronem-1000 | pulb./sol. inj./perf. | 1000 mg | N1 | 21524 | 288,21 | 16,00 | ||||||
| 2. | 1309030312 | Cheronem-500 | pulb./sol. inj./perf. | 500 mg | N1 | 21525 | 162,12 | 9,00 | ||||||
|
Eris Pharmaceuticals (Australia) Pty Ltd (prod.: Eris Pharmaceuticals (Australia) Pty Ltd, Australia; IPCA Laboratories Limited, India), Australia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 1608220353 | Panthron™ | comp. film. gastrorez. | 20 mg | N10x3 | 21564 | 65,57 | 3,64 | ||||||
| 2. | 1608220364 | Panthron™ | comp. film. gastrorez. | 40 mg | N10x3 | 21565 | 199,59 | 11,08 | ||||||
|
Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret A.Ş. (prod.: Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret A.Ş., Turcia), Turcia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 0100450848 | Ambrex® | sirop | 30 mg/5 ml | 150 ml N1 | 21592 | 35,91 | 1,85 | ||||||
| 2. | 0100450859 | Ambrex® Pediatric | sirop | 15 mg/5 ml | 100 ml N1 | 21593 | 26,01 | 1,34 | ||||||
| 3. | 1600110021 | Pulcet® | comp. film. gastrorez. | 40 mg | N14 | 21623 | Nr.09 din 10.01.2014 | 74,91 | 4,28 | 83,08 | 4,28 | |||
| 4. | 1608220032 | Pulcet® | comp. film. gastrorez. | 40 mg | N4 | 21623 | Nr.09 din 10.01.2014 | 21,35 | 1,22 | 23,68 | 1,22 | |||
| 5. | 0900010569 | Bufron | susp. orală | 100 mg/5 ml | 100 ml N1 | 18908 | Nr.493 din 09.06.2014 | 38,05 | 2,05 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 40,09 | 2,05 | 39,79 | 2,05 |
| 6. | 0309340016 | Sefpotec® | comp. film. | 200 mg | N4 | 18292 | Nr.493 din 09.06.2014 | 37,49 | 2,02 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 39,50 | 2,02 | 39,21 | 2,02 |
| 7. | 0309340027 | Sefpotec® | comp. film. | 200 mg | N5x2 | 18292 | Nr.493 din 09.06.2014 | 93,72 | 5,05 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 98,75 | 5,05 | 98,02 | 5,05 |
| 8. | 0309340038 | Sefpotec® | comp. film. | 200 mg | N5x4 | 18292 | Nr.493 din 09.06.2014 | 187,45 | 10,10 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 197,51 | 10,10 | 196,05 | 10,10 |
| 9. | 0309340049 | Sefpotec® | comp. film. | 200 mg | N7x2 | 18292 | Nr.493 din 09.06.2014 | 131,03 | 7,06 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 138,06 | 7,06 | 137,04 | 7,06 |
|
Herbion Pakistan Pvt.Ltd, Pakistan |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0307351951 | Bonjigar | caps. | N20 | 15658 | Nr.378 din 06.05.2014 | 26,35 | 1,95 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 32,76 | 1,95 | 35,13 | 1,95 | |
| 2. | 0307352693 | Bonjigar | sirop | 90 ml N1 | 16469 | Nr.378 din 06.05.2014 | 35,14 | 2,60 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 43,69 | 2,60 | 46,83 | 2,60 | |
| 3. | 0307351973 | Entoban | caps. | N20 | 15659 | Nr.378 din 06.05.2014 | 25,68 | 1,90 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 31,92 | 1,90 | 34,23 | 1,90 | |
| 4. | 0307351984 | Entoban | sirop | 90 ml N1 | 15660 | Nr.378 din 06.05.2014 | 24,33 | 1,80 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 30,24 | 1,80 | 32,42 | 1,80 | |
| 5. | 0307351995 | Entofit | gran./sol. orală | 6 g N5 | 15661 | Nr.378 din 06.05.2014 | 16,22 | 1,20 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 20,16 | 1,20 | 21,62 | 1,20 | |
| 6. | 0307352497 | Evica | caps. | N20 | 16353 | Nr.378 din 06.05.2014 | 41,89 | 3,10 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 52,09 | 3,10 | 55,84 | 3,10 | |
| 7. | 0307352213 | Infidol | gran./sol. orală | 3,5 g N5 | 15913 | Nr.378 din 06.05.2014 | 14,87 | 1,10 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 18,48 | 1,10 | 19,81 | 1,10 | |
| 8. | 0307140348 | Insty | gran./sol. orală | N5 | 21123 | Nr.378 din 06.05.2014 | 16,22 | 1,20 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 20,16 | 1,20 | 21,62 | 1,20 | |
| 9. | 0307140393 | Insty cu aromă de lămîie | gran./sol. orală | N5 | 21124 | Nr.378 din 06.05.2014 | 16,22 | 1,20 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 20,16 | 1,20 | 21,62 | 1,20 | |
| 10. | 0307140670 | Insty fară zahăr | gran./sol. orală | 5,6 g N5 | 21125 | Nr.378 din 06.05.2014 | 16,22 | 1,20 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 20,16 | 1,20 | 21,62 | 1,20 | |
| 11. | 0307352224 | Intellan | caps. | N20 | 15914 | Nr.378 din 06.05.2014 | 23,65 | 1,75 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 29,40 | 1,75 | 31,52 | 1,75 | |
| 12. | 0307352235 | Intellan | sirop | 90 ml N1 | 15915 | Nr.378 din 06.05.2014 | 25,68 | 1,90 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 31,92 | 1,90 | 34,23 | 1,90 | |
| 13. | 0307140407 | Linkus | sirop | 90 ml N1 | 21126 | Nr.378 din 06.05.2014 | 23,65 | 1,75 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 29,40 | 1,75 | 31,52 | 1,75 | |
| 14. | 0307140717 | Linkus balsam | ung. | 25 g N1 | 21127 | Nr.378 din 06.05.2014 | 16,89 | 1,25 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 21,00 | 1,25 | 22,52 | 1,25 | |
| 15. | 0307140669 | Linkus Plus | sirop | 120 ml N1 | 21128 | Nr.378 din 06.05.2014 | 29,73 | 2,20 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 36,97 | 2,20 | 39,63 | 2,20 | |
| 16. | 0307140658 | Linkus sugar free | sirop | 90 ml N1 | 21131 | Nr.378 din 06.05.2014 | 23,65 | 1,75 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 29,40 | 1,75 | 31,52 | 1,75 | |
| 17. | 0307140614 | Linkus® Honey-Lemon | pastile | N8x2 | 21132 | Nr.378 din 06.05.2014 | 13,65 | 1,01 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 16,97 | 1,01 | 18,19 | 1,01 | |
| 18. | 0307140625 | Linkus® Mint | pastile | N8x2 | 21133 | Nr.378 din 06.05.2014 | 13,65 | 1,01 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 16,97 | 1,01 | 18,19 | 1,01 | |
| 19. | 0307140636 | Linkus® Orange | pastile | N8x2 | 21134 | Nr.378 din 06.05.2014 | 13,65 | 1,01 | Modif. prin ord. 110 din 16.02.2015 | 16,97 | 1,01 | 18,19 | 1,01 | |
|
NCPC International Corp. (prod.: Hebei Tiancheng Pharmaceutical Co., Ltd, China), China |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 1400890574 | Clorură de sodiu | sol. perf. | 0,9% | 100 ml N1 (flacon PP) |
21316 | 5,94 | 0,33 | ||||||
| 2. | 1400890563 | Clorură de sodiu | sol. perf. | 0,9% | 200 ml N1 (flacon PP) |
21317 | 6,48 | 0,36 | ||||||
| 3. | 1400890552 | Clorură de sodiu | sol. perf. | 0,9% | 250 ml N1 (flacon PP) |
21318 | 6,12 | 0,34 | ||||||
| 4. | 1400890530 | Clorură de sodiu | sol. perf. | 0,9% | 400 ml N1 (flacon PP) |
21319 | 10,81 | 0,60 | ||||||
| 5. | 1400890541 | Clorură de sodiu | sol. perf. | 0,9% | 500 ml N1 (flacon PP) |
21320 | 9,01 | 0,50 | ||||||
| 6. | 0700250529 | Glucoză | sol. perf. | 10% | 100 ml N1 (flacon PP) |
21321 | 6,85 | 0,38 | ||||||
| 7. | 0700250518 | Glucoză | sol. perf. | 10% | 200 ml N1 (flacon PP) |
21322 | 7,03 | 0,39 | ||||||
| 8. | 0700250507 | Glucoză | sol. perf. | 10% | 250 ml N1 (flacon PP) |
21323 | 6,85 | 0,38 | ||||||
| 9. | 0700250493 | Glucoză | sol. perf. | 10% | 400 ml N1 (flacon PP) |
21324 | 8,29 | 0,46 | ||||||
| 10. | 0700250437 | Glucoză | sol. perf. | 10% | 500 ml N1 (flacon PP) |
21325 | 8,65 | 0,48 | ||||||
| 11. | 0700250448 | Glucoză | sol. perf. | 5% | 100 ml N1 (flacon PP) |
21322 | 6,66 | 0,37 | ||||||
| 12. | 0700250459 | Glucoză | sol. perf. | 5% | 200 ml N1 (flacon PP) |
21323 | 7,03 | 0,39 | ||||||
| 13. | 0700250460 | Glucoză | sol. perf. | 5% | 250 ml N1 (flacon PP) |
21324 | 7,39 | 0,41 | ||||||
| 14. | 0700250471 | Glucoză | sol. perf. | 5% | 400 ml N1 (flacon PP) |
21325 | 9,01 | 0,50 | ||||||
| 15. | 0700250482 | Glucoză | sol. perf. | 5% | 500 ml N1 (flacon PP) |
21326 | 8,83 | 0,49 | ||||||
| 16. | 1300420974 | Metronidazol | sol. perf. | 0,5% | 100 ml N1 (flacon PP) |
21327 | 6,12 | 0,34 | ||||||
| 17. | 1409060020 | Ringer | sol. perf. | 0,86 g + 0,03 g + 0,033 g | 200 ml N1 (flacon PP) |
21328 | 14,95 | 0,83 | ||||||
| 18. | 1409060019 | Ringer | sol. perf. | 0,86 g + 0,03 g + 0,033 g | 500 ml N1 (flacon PP) |
21329 | 16,39 | 0,91 | ||||||
|
Naprod Life Sciences Pvt. Ltd., India |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0200310039 | Bleomycin | liof./sol. inj. | 15 UI | N1 | 17859 | Nr.378 din 06.05.2014 | 378,26 | 27,99 | Nr.2 din 12.01.2015 | 431,87 | 27,99 | 504,20 | 27,99 |
| 2. | 0300670185 | Cisplatin | conc./sol. perf. | 10 mg/10 ml | 10 ml N1 | 17630 | Nr.378 din 06.05.2014 | 25,68 | 1,90 | Nr.2 din 12.01.2015 | 29,32 | 1,90 | 34,23 | 1,90 |
| 3. | 0408980070 | Dacarbazine | liof./sol. perf. | 200 mg | N1 | 17631 | Nr.378 din 06.05.2014 | 51,49 | 3,81 | Nr.2 din 12.01.2015 | 58,79 | 3,81 | 68,63 | 3,81 |
| 4. | 0401370197 | Docetaxel | conc.+ solv./sol. perf. |
40 mg/ml | 2 ml N1 + 6 ml N1 | 19070 | Nr.378 din 06.05.2014 | 3339,36 | 247,10 | Nr.2 din 12.01.2015 | 2293,05 | 153,42 | 2763,62 | 153,42 |
| 5. | 0408970035 | Doxorubicin | liof./sol. inj. | 10 mg | N1 | 16834 | Nr.378 din 06.05.2014 | 43,25 | 3,20 | Nr.2 din 12.01.2015 | 49,37 | 3,20 | 57,64 | 3,20 |
| 6. | 0408970024 | Doxorubicin | liof./sol. inj. | 50 mg | N1 | 16835 | Nr.378 din 06.05.2014 | 180,14 | 13,33 | Nr.2 din 12.01.2015 | 205,67 | 13,33 | 240,12 | 13,33 |
| 7. | 0700100152 | Gemcitabine | liof./sol. perf. | 1 g | N1 | 17632 | Nr.378 din 06.05.2014 | 904,91 | 66,96 | Nr.2 din 12.01.2015 | 1033,15 | 66,96 | 1201,67 | 66,71 |
| 8. | 1300320236 | Methotrexat | comp. | 2,5 mg | N10 | 18278 | Nr.378 din 06.05.2014 | 7,97 | 0,59 | Nr.2 din 12.01.2015 | 9,10 | 0,59 | 7,93 | 0,44 |
| 9. | 1600020292 | Paclitaxel | conc./sol. perf. | 300 mg/50 ml | 50 ml N1 | 17958 | Nr.378 din 06.05.2014 | 3352,74 | 248,09 | Nr.2 din 12.01.2015 | 3827,88 | 248,09 | 3488,29 | 193,65 |
| 10. | 2000030339 | Tamoxifen | comp. | 20 mg | N30 | 18279 | Nr.378 din 06.05.2014 | 67,57 | 5,00 | Nr.2 din 12.01.2015 | 77,15 | 5,00 | 74,22 | 4,12 |
| 11. | 1609390040 | Procarbazine | caps. | 50 mg | N50 | 16679 | Nr.378 din 06.05.2014 | 880,59 | 65,16 | Nr.2 din 12.01.2015 | 1005,38 | 65,16 | 880,68 | 48,89 |
| 12. | 0300160123 | Carboplatin | conc./sol. perf. | 10 mg/ml | 45 ml N1 | 17860 | Nr.378 din 06.05.2014 | 473,00 | 35,00 | Nr.2 din 12.01.2015 | 540,03 | 35,00 | 576,61 | 32,01 |
| 13. | 0300160112 | Carboplatin | conc./sol. perf. | 10 mg/ml | 15 ml N1 | 17861 | Nr.378 din 06.05.2014 | 196,63 | 14,55 | Nr.2 din 12.01.2015 | 224,50 | 14,55 | 262,09 | 14,55 |
| 14. | 0300670174 | Cisplatin | conc./sol. perf. | 50 mg/50 ml | 50 ml N1 | 17478 | Nr.378 din 06.05.2014 | 92,44 | 6,84 | Nr.2 din 12.01.2015 | 105,54 | 6,84 | 123,21 | 6,84 |
| 15. | 0500370115 | Etoposide | conc./sol. perf. | 20 mg/ml | 5 ml N1 | 17760 | Nr.378 din 06.05.2014 | 71,49 | 5,29 | Nr.2 din 12.01.2015 | 81,62 | 5,29 | 84,12 | 4,67 |
| 16. | 1600020281 | Paclitaxel | conc./sol. perf. | 260 mg/43,34 ml | 43,34 ml N1 | 17633 | Nr.378 din 06.05.2014 | 2349,31 | 173,84 | Nr.2 din 12.01.2015 | 2682,25 | 173,84 | 3002,83 | 166,70 |
| 17. | 1600020270 | Paclitaxel | conc./sol. perf. | 30 mg/5 ml | 5 ml N1 | 17634 | Nr.378 din 06.05.2014 | 346,5 | 25,64 | Nr.2 din 12.01.2015 | 395,61 | 25,64 | 385,67 | 21,41 |
|
Micro Labs Ltd, India |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 1600141629 | Dolosip-Z | comp. film. | 500 mg + 25 mg + 5 mg | N10 | 21424 | - | - | 27,02 | 1,50 | ||||
| 2. | 0409210046 | Ostogard® | caps. | 50 mg | N10 | 21425 | - | - | 51,34 | 2,85 | ||||
|
Cadila Pharmaceuticals Ltd, India |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) |
Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0106600014 | Axone 1000 | pulb./sol. inj. | 1000 mg | N1 | 18667 | Nr.378 din 06.05.2014 | 26,69 | 1,73 | Nr.2 din 12.01.2015 | 29,07 | 1,73 | 31,16 | 1,73 |
| 2. | 0300660139 | Ciprodac 500 | comp. film. | 500 mg | N10 | 13981 | Nr.378 din 06.05.2014 | 22,68 | 1,47 | Nr.2 din 12.01.2015 | 24,70 | 1,47 | 26,48 | 1,47 |
| 3. | 1900130022 | Cupid 50 | comp. film. | 50 mg | N1 | 18668 | Nr.378 din 06.05.2014 | 53,39 | 3,46 | Nr.2 din 12.01.2015 | 58,14 | 3,46 | 62,33 | 3,46 |
| 4. | 1800010080 | Rabeloc I.V. | liof./sol. inj. | 20 mg | N1 | 16466 | Nr.378 din 06.05.2014 | 47,06 | 3,05 | Nr.2 din 12.01.2015 | 51,25 | 3,05 | 54,94 | 3,05 |
| 5. | 1600141191 | Trigan-D | comp. | 500 mg + 20 mg | N10x10 | 13713 | Nr.378 din 06.05.2014 | 50,76 | 3,29 | Nr.2 din 12.01.2015 | 55,28 | 3,29 | 59,26 | 3,29 |
| 6. | 1800010024 | Rabeloc 10 | comp. film. gastrorez. | 10 mg | N10 | 19610 | Nr.378 din 06.05.2014 | 27,77 | 1,80 | Nr.2 din 12.01.2015 | 30,24 | 1,80 | 32,42 | 1,80 |
| 7. | 0400400130 | Domperon | comp. | 10 mg | N10x10 | 18777 | Nr.378 din 06.05.2014 | 120,2 | 7,79 | Nr.2 din 12.01.2015 | 130,89 | 7,79 | 140,32 | 7,79 |
| 8. | 0600140083 | Fluzon 150 | comp. film. | 150 mg | N2 | 13982 | Nr.378 din 06.05.2014 | 62,64 | 4,06 | Nr.2 din 12.01.2015 | 68,22 | 4,06 | 73,13 | 4,06 |
|
Dr. Sertus Ilac Sanayi ve Ticaret Limited Sirketi (prod.: Berko Ilac ve Kimya Sanayi A. S., Turcia), Turcia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
1300560122 | Moxicum | comp. film. | 400 mg | N7 | 19361 | Nr.493 din 09.06.2014 | 240,57 | 17,91 | Nr.2 din 12.01.2015 | 276,34 | 17,91 | 241,56 | 13,41 |
|
Dr. Sertus Ilac Sanayi ve Ticaret Limited Sirketi (prod.: Mafar Ilac Sanayii A.S., Turcia), Turcia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
1300560100 | Moxicum | sol. perf. | 400 mg | 250 ml N1 | 19096 | Nr.493 din 09.06.2014 | 308,00 | 22,93 | Nr.2 din 12.01.2015 | 353,80 | 22,93 | 348,56 | 19,35 |
|
Pharmascience Inc., Canada |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0307353162 | Pharmacitron | pulb./sol. orală | 23 g N10 | 16754 | Nr.493 din 09.06.2014 | 65,82 | 4,90 | Nr.2 din 12.01.2015 | 75,60 | 4,90 | 88,27 | 4,90 | |
| 2. | 0307353173 | Pharmacitron Forte | pulb./sol. orală | 23 g N10 | 16755 | Nr.493 din 09.06.2014 | 66,49 | 4,95 | Nr.2 din 12.01.2015 | 76,38 | 4,95 | 89,17 | 4,95 | |
| 3. | 0300893416 | Vagilac | caps. vag. | 4x10^9 CFU | N10 | 16077 | Nr.493 din 09.06.2014 | 94,03 | 7,00 | Nr.2 din 12.01.2015 | 108,01 | 7,00 | 126,09 | 7,00 |
| 4. | 0300893405 | Yogurt | caps. | 2x10^9 CFU | N30 | 16078 | Nr.493 din 09.06.2014 | 49,70 | 3,70 | Nr.2 din 12.01.2015 | 57,09 | 3,70 | 66,65 | 3,70 |
|
Lekfarm SRL, Belarus |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 1300570189 | Moxonidin-LF | comp. film. | 0,2 mg | N10x3 | 20357 | Nr.493 din 09.06.2014 | 79,25 | 5,90 | Modif. prin ord. nr.110 din 16.02.2015 | 99,13 | 5,90 | 106,28 | 5,90 |
| 2. | 1300570190 | Moxonidin-LF | comp. film. | 0,4 mg | N10x3 | 20358 | Nr.493 din 09.06.2014 | 123,04 | 9,16 | Modif. prin ord. nr.110 din 16.02.2015 | 153,91 | 9,16 | 165,00 | 9,16 |
| 3. | 1400290587 | Nisit | comprimate | 100 mg | N10 | 20443 | Nr.493 din 09.06.2014 | 10,07 | 0,75 | Modif. prin ord. nr.110 din 16.02.2015 | 12,60 | 0,75 | 13,51 | 0,75 |
| 4. | 1400290598 | Nisit | comprimate | 100 mg | N10x2 | 20443 | Nr.493 din 09.06.2014 | 18,81 | 1,40 | Modif. prin ord. nr.110 din 16.02.2015 | 23,52 | 1,40 | 25,22 | 1,40 |
|
UCF Borsceagov SAP, CŞP, Ucraina |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 2407720019 | Liniment balsamic Wishnevsky | liniment | 40 g N1 | 17058 | Nr.378 din 06.05.2014 | 8,65 | 0,64 | nr.110 din 16.02.2015 | 10,75 | 0,64 | 11,53 | 0,64 | |
| 2. | 0300130016 | Cărbune activat | comp. | 250 mg | N10 | 13225 | Nr.378 din 06.05.2014 | 1,89 | 0,14 | nr.110 din 16.02.2015 | 2,35 | 0,14 | 2,52 | 0,14 |
| 3. | 0400230012 | Digoxin | comp. | 0,25 mg | N20x2 | 13060 | Nr.378 din 06.05.2014 | 4,59 | 0,34 | nr.2 din 12.01.2015 | 5,71 | 0,34 | 6,12 | 0,34 |
| 4. | 0300894848 | Yohimbex-Garmonia | caps. | N10x2 | 19320 | Nr.378 din 06.05.2014 | 47,30 | 3,50 | nr.110 din 16.02.2015 | 58,81 | 3,50 | 63,05 | 3,50 | |
| 5. | 0109560018 | Altabor | comp. de supt | 20 mg | N10x2 | 16841 | Nr.378 din 06.05.2014 | 35,27 | 2,61 | nr.110 din 16.02.2015 | 43,85 | 2,61 | 47,01 | 2,61 |
| 6. | 0400350040 | Dipiridamol | comp. | 25 mg | N20x2 | 19022 | Nr.628 din 08.07.2014 | 4,65 | 0,34 | nr.110 din 16.02.2015 | 5,71 | 0,34 | 6,12 | 0,34 |
| 7. | 0608490016 | Ferumbo | sirop | 50 mg/5 ml | 100 ml N1 | 19020 | Nr.378 din 06.05.2014 | 45,95 | 3,40 | nr.110 din 16.02.2015 | 57,13 | 3,40 | 61,25 | 3,40 |
|
Uzina de vitamine din Kiev, Ucraina |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0100780389 | Acid ascorbic (Vitamina C) cu zahăr | comprimate | 25 mg | N10 | 19698 | Nr.493 din 09.06.2014 | 4,03 | 0,30 | Nr.110 din 16.02.2015 | 5,04 | 0,30 | 5,40 | 0,30 |
| 2. | 0100780390 | Acid ascorbic (Vitamina C) cu zahăr aromă de căpşună | comprimate | 25 mg | N10 | 16151 | Nr.493 din 09.06.2014 | 4,03 | 0,30 | Nr.110 din 16.02.2015 | 5,04 | 0,30 | 5,40 | 0,30 |
| 3. | 0100780404 | Acid ascorbic (Vitamina C) cu zahăr aromă de lămâie | comprimate | 25 mg | N10 | 16152 | Nr.493 din 09.06.2014 | 4,03 | 0,30 | Nr.110 din 16.02.2015 | 5,04 | 0,30 | 5,40 | 0,30 |
| 4. | 0100780415 | Acid ascorbic (Vitamina C) cu zahăr aromă de mentă | comprimate | 25 mg | N10 | 16153 | Nr.493 din 09.06.2014 | 4,03 | 0,30 | Nr.110 din 16.02.2015 | 5,04 | 0,30 | 5,40 | 0,30 |
| 5. | 0107470012 | Acid ascorbic (Vitamina C) cu zahăr aromă de portocale | comprimate | 25 mg | N10 | 16154 | Nr.493 din 09.06.2014 | 4,03 | 0,30 | Nr.110 din 16.02.2015 | 5,04 | 0,30 | 5,40 | 0,30 |
| 6. | 0107430018 | Acid ascorbic | drajeuri | 50 mg | N160 | 18441 | Nr.493 din 09.06.2014 | 14,24 | 1,06 | Nr.110 din 16.02.2015 | 17,81 | 1,06 | 19,09 | 1,06 |
| 7. | 0107440019 | Acid ascorbic | drajeuri | 50 mg | N50 | 18441 | Nr.493 din 09.06.2014 | 5,64 | 0,42 | Nr.110 din 16.02.2015 | 7,06 | 0,42 | 7,57 | 0,42 |
| 8. | 0600260033 | Acid folic | comprimate | 1 mg | N10x3 | 16519 | Nr.493 din 09.06.2014 | 6,31 | 0,47 | Nr.110 din 16.02.2015 | 7,90 | 0,47 | 8,47 | 0,47 |
| 9. | 1800110027 | AEvit® | caps. moi | N10x5 | 16520 | Nr.493 din 09.06.2014 | 33,04 | 2,46 | Nr.110 din 16.02.2015 | 41,33 | 2,46 | 44,31 | 2,46 | |
| 10. | 1800110016 | AEvit® | caps. moi | N10 | 16520 | Nr.493 din 09.06.2014 | 7,39 | 0,55 | Nr.110 din 16.02.2015 | 9,24 | 0,55 | 9,91 | 0,55 | |
| 11. | 1802300048 | AEvit® | caps. moi | N50 | 16520 | Nr.493 din 09.06.2014 | 33,04 | 2,46 | Nr.110 din 16.02.2015 | 41,33 | 2,46 | 44,31 | 2,46 | |
| 12. | 0100260201 | Aldazol | comp. film. | 400 mg | N3 | 16952 | Nr.493 din 09.06.2014 | 33,45 | 2,49 | Nr.110 din 16.02.2015 | 41,84 | 2,49 | 44,85 | 2,49 |
| 13. | 0100450527 | Ambroxol-KV | comprimate | 30 mg | N10x2 | 20880 | Nr.493 din 09.06.2014 | 8,60 | 0,64 | Nr.110 din 16.02.2015 | 10,75 | 0,64 | 11,53 | 0,64 |
| 14. | 0109280022 | Aminalon-KV | caps. | 250 mg | N10x5 | 13968 | Nr.493 din 09.06.2014 | 20,55 | 1,53 | Nr.110 din 16.02.2015 | 25,71 | 1,53 | 27,56 | 1,53 |
| 15. | 0300894893 | Decamevit® | comp. film. | N10x2 | 19699 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,49 | 1,60 | Nr.110 din 16.02.2015 | 26,88 | 1,60 | 28,82 | 1,60 | |
| 16. | 0300450084 | Farington | comp. de supt | 5 mg + 50 mg | N10x2 | 17380 | Nr.493 din 09.06.2014 | 22,97 | 1,71 | Nr.110 din 16.02.2015 | 28,73 | 1,71 | 30,80 | 1,71 |
| 17. | 1300020411 | Magnicum | comp. gastrorez. | 470 mg + 5 mg | N10x5 | 20521 | Nr.493 din 09.06.2014 | 44,60 | 3,32 | Nr.110 din 16.02.2015 | 55,78 | 3,32 | 59,80 | 3,32 |
| 18. | 1400370094 | Nitroxolin | comp. film. | 50 mg | N10x5 | 17932 | Nr.493 din 09.06.2014 | 13,16 | 0,98 | Nr.110 din 16.02.2015 | 16,47 | 0,98 | 17,65 | 0,98 |
| 19. | 0300894882 | Quadevit® | comp. film. | N10x3 | 16737 | Nr.493 din 09.06.2014 | 27,94 | 2,08 | Nr.110 din 16.02.2015 | 34,95 | 2,08 | 37,47 | 2,08 | |
| 20. | 0300894929 | Revit® | drajeuri | N80 | 19700 | Nr.493 din 09.06.2014 | 8,33 | 0,62 | Nr.110 din 16.02.2015 | 10,42 | 0,62 | 11,17 | 0,62 | |
| 21. | 0400480057 | Sonmil | comp. film. | 15 mg | N10 | 16847 | Nr.493 din 09.06.2014 | 16,39 | 1,22 | Nr.110 din 16.02.2015 | 20,50 | 1,22 | 21,98 | 1,22 |
| 22. | 0300894907 | Undevit® | drajeuri | N50 | 16738 | Nr.493 din 09.06.2014 | 9,81 | 0,73 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,27 | 0,73 | 13,15 | 0,73 | |
| 23. | 0108710012 | Vitamina C 500 cu aromă de lămâie | comp. masticab. | 500 mg | N10x3 | 18442 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,22 | 1,58 | Nr.110 din 16.02.2015 | 26,55 | 1,58 | 28,46 | 1,58 |
| 24. | 0108720208 | Vitamina C 500 cu aromă de lămâie | comp. masticab. | 500 mg | N30 | 18442 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,22 | 1,58 | Nr.110 din 16.02.2015 | 26,55 | 1,58 | 28,46 | 1,58 |
| 25. | 0108720035 | Vitamina C 500 cu aromă de piersică | comp. masticab. | 500 mg | N10x3 | 18443 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,22 | 1,58 | Nr.110 din 16.02.2015 | 26,55 | 1,58 | 28,46 | 1,58 |
| 26. | 0108720219 | Vitamina C 500 cu aromă de piersică | comp. masticab. | 500 mg | N30 | 18443 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,22 | 1,58 | Nr.110 din 16.02.2015 | 26,55 | 1,58 | 28,46 | 1,58 |
| 27. | 0108720013 | Vitamina C 500 cu aromă de portocale | comp. masticab. | 500 mg | N10x3 | 18444 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,22 | 1,58 | Nr.110 din 16.02.2015 | 26,55 | 1,58 | 28,46 | 1,58 |
| 28. | 0108720220 | Vitamina C 500 cu aromă de portocale | comp. masticab. | 500 mg | N30 | 18444 | Nr.493 din 09.06.2014 | 21,22 | 1,58 | Nr.110 din 16.02.2015 | 26,55 | 1,58 | 28,46 | 1,58 |
| 29 | 0305780140 | RemMax-KV cu gust de mentă | comp. masticab. | 680 mg + 80 mg | N6x3 | 20576 | Nr.493 din 09.06.2014 | 16,12 | 1,20 | Nr.110 din 16.02.2015 | 20,16 | 1,20 | 21,62 | 1,20 |
| 30. | 0305780151 | RemMax-KV cu gust de portocală | comp. masticab. | 680 mg + 80 mg | N6x3 | 20577 | Nr.493 din 09.06.2014 | 16,12 | 1,20 | Nr.110 din 16.02.2015 | 20,16 | 1,20 | 21,62 | 1,20 |
| 31. | 0305780162 | RemMax-KV cu gust de zmeură | comp. masticab. | 680 mg + 80 mg | N6x3 | 20578 | Nr.493 din 09.06.2014 | 16,12 | 1,20 | Nr.110 din 16.02.2015 | 20,16 | 1,20 | 21,62 | 1,20 |
| 32. | 2000430249 | Vitamina E | caps. moi | 100 mg | N50 | 18817 | Nr.202 din 17.03.2014 | 29,62 | 2,25 | 40,53 | 2,25 | |||
|
Vitaminî SAP, Ucraina |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 1800230169 | Cholosas | sirop | 130 g N1 | 21102 | 15,85 | 0,88 | |||||||
| 2. | 1609060325 | Pancreatin | comp. film. gastrorez. | 250 mg | N10x2 | 21077 | 13,15 | 0,73 | ||||||
| 3. | 1609060336 | Pancreatin | comp. film. gastrorez. | 250 mg | N10x5 | 21077 | 16,57 | 0,92 | ||||||
| 4. | 1600070172 | Pancreatin | comp. film. gastrorez. | 250 mg | N10x6 | 21077 | 21,98 | 1,22 | ||||||
| 5. | 1800230158 | Cholosas | sirop | 250 g N1 | 21103 | 25,04 | 1,39 | |||||||
|
Samson-Med SRL, Rusia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0800170059 | Lidaza | liof./sol. inj. | 64 UC | N10 | 19241 | 77,46 | 4,30 | ||||||
| 2. | 0300410013 | Chimotripsină | liof./sol. inj. | 10 mg | N10 | 19955 | 201,75 | 11,20 | ||||||
| 3. | 0307354619 | Samprost | liof./sol. inj. | 5 mg | N10 | 19353 | 118,89 | 6,60 | ||||||
| 4. | 2008660026 | Timalin® | liof./sol. inj. | 10 mg | N10 | 19242 | 136,00 | 7,55 | ||||||
| 5. | 2000710017 | Tripsin cristalizat | liof./sol. inj. | 10 mg | N10 | 19166 | 171,13 | 9,50 | ||||||
|
Infusia SAÎ, Ucraina |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0105650012 | Acid aminocapronic | sol. perf. | 5% | 100 ml N1 | 17726 | Nr.202 din 17.03.2014 | 11,19 | 0,85 | Nr.2 din 12.01.2015 | 13,11 | 0,85 | 15,31 | 0,85 |
| 2. | 1400100253 | Clorură de sodiu | sol. perf. | 0,9% | 400 ml N1 | 19033 | Nr.202 din 17.03.2014 | 10,53 | 0,80 | Nr.2 din 12.01.2015 | 12,34 | 0,80 | 14,41 | 0,80 |
| 3. | 1400100231 | Clorură de sodiu | sol. perf. | 0,9% | 200 ml N1 | 19032 | Nr.202 din 17.03.2014 | 8,03 | 0,61 | Nr.2 din 12.01.2015 | 9,41 | 0,61 | 10,99 | 0,61 |
| 4. | 0400160230 | Glucoză | sol. perf. | 5% | 400 ml N1 | 20428 | Nr.202 din 17.03.2014 | 10,53 | 0,80 | Nr.2 din 12.01.2015 | 12,34 | 0,80 | 14,41 | 0,80 |
| 5. | 0400160229 | Glucoză | sol. perf. | 5% | 200 ml N1 | 19035 | Nr.202 din 17.03.2014 | 7,90 | 0,60 | Nr.2 din 12.01.2015 | 9,26 | 0,60 | 10,81 | 0,60 |
| 6. | 0400160218 | Glucoză | sol. perf. | 10% | 200 ml N1 | 19034 | Nr.202 din 17.03.2014 | 9,24 | 0,70 | Nr.2 din 12.01.2015 | 10,83 | 0,70 | 12,61 | 0,70 |
| 7. | 0307352006 | Hartman | sol. perf. | 400 ml N1 | 15682 | Nr.202 din 17.03.2014 | 17,91 | 1,36 | Nr.2 din 12.01.2015 | 20,98 | 1,36 | 24,50 | 1,36 | |
| 8. | 0300892187 | Hartman | sol. perf. | 200 ml N1 | 15774 | Nr.202 din 17.03.2014 | 15,14 | 1,15 | Nr.2 din 12.01.2015 | 17,74 | 1,15 | 20,72 | 1,15 | |
| 9. | 0808620011 | Hidroxietilamidon | sol. perf. | 6% | 400 ml N1 | 15433 | Nr.202 din 17.03.2014 | 70,44 | 5,35 | Nr.2 din 12.01.2015 | 82,55 | 5,35 | 96,37 | 5,35 |
| 10. | 0808620022 | Hidroxietilamidon | sol. perf. | 6% | 200 ml N1 | 15432 | Nr.202 din 17.03.2014 | 52,66 | 4,00 | Nr.2 din 12.01.2015 | 61,72 | 4,00 | 72,05 | 4,00 |
| 11. | 1300050045 | Mannit | sol. perf. | 15% | 200 ml N1 | 15683 | Nr.202 din 17.03.2014 | 31,60 | 2,40 | Nr.2 din 12.01.2015 | 37,03 | 2,40 | 43,23 | 2,40 |
| 12. | 1600610015 | Neohemodez | sol. perf. | 200 ml N1 | 19172 | Nr.202 din 17.03.2014 | 17,12 | 1,30 | Nr.2 din 12.01.2015 | 20,06 | 1,30 | 23,42 | 1,30 | |
| 13. | 1600640018 | Neohemodez | sol. perf. | 400 ml N1 | 19173 | Nr.202 din 17.03.2014 | 25,67 | 1,95 | Nr.2 din 12.01.2015 | 30,09 | 1,95 | 35,13 | 1,95 | |
| 14. | 0400140076 | Reopoliglucin | sol. perf. | 400 ml N1 | 19175 | Nr.202 din 17.03.2014 | 44,11 | 3,35 | Nr.2 din 12.01.2015 | 51,69 | 3,35 | 60,34 | 3,35 | |
| 15. | 0400140065 | Reopoliglucin | sol. perf. | 200 ml N1 | 19174 | Nr.202 din 17.03.2014 | 24,36 | 1,85 | Nr.2 din 12.01.2015 | 28,54 | 1,85 | 33,32 | 1,85 | |
| 16. | 0307352914 | Ringer | sol. perf. | 200 ml N1 | 16693 | Nr.202 din 17.03.2014 | 11,14 | 0,846 | Nr.2 din 12.01.2015 | 13,05 | 0,846 | 15,24 | 0,846 | |
| 17. | 0307352925 | Ringer | sol. perf. | 400 ml N1 | 16694 | Nr.202 din 17.03.2014 | 12,51 | 0,95 | Nr.2 din 12.01.2015 | 14,66 | 0,95 | 17,11 | 0,95 | |
| 18. | 0307351940 | Ringer lactat | sol. perf. | 200 ml N1 | 15775 | Nr.202 din 17.03.2014 | 10,53 | 0,80 | Nr.2 din 12.01.2015 | 12,34 | 0,80 | 14,41 | 0,80 | |
| 19. | 0307352040 | Ringer lactat | sol. perf. | 400 ml N1 | 15685 | Nr.202 din 17.03.2014 | 13,17 | 1,00 | Nr.2 din 12.01.2015 | 15,43 | 1,00 | 18,01 | 1,00 | |
| 20. | 1300050056 | Mannit | sol. perf. | 15% | 400 ml N1 | 15684 | 63,05 | 3,50 | ||||||
| 21. | 1100010425 | Clorură de potasiu | sol. perf. | 4% | 200 ml N1 | 18745 | 29,72 | 1,65 | ||||||
| 22. | 1100010414 | Clorură de potasiu | sol. perf. | 4% | 100 ml N1 | 18744 | 20,72 | 1,15 | ||||||
| 23. | 1100010436 | Clorură de potasiu | sol. perf. | 4% | 50 ml N1 | 18910 | 15,31 | 0,85 | ||||||
|
Mikrogen ÎUFS ASP PMI (prod.: Mikrogen ÎUFS ASP PMI "Biomed", Permi, Rusia), Rusia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (RUB) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (RUB) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (RUB) |
|
1. |
0300830039 | Cocarboxilaza | liof.+solv./sol. inj. | 50 mg | N5 + 2 ml N5 | 16118 | Nr.493 din 09.06.2014 | 26,74 | 71,00 | 26,74 | 78,51 | |||
|
N (N)LE Institutul de Farmacochimie Universitatea de Stat de Medicină "Iovel Kutateladze" din Tbilisi, Georgia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
|
1. |
1209220015 | Caripazim | liof./sol. uz extern | 350 UP | N1 | 17623 | Nr.493 din 09.06.2014 | 92,68 | 6,90 | Modif. prin ord. nr.2 din 12.01.2015 | 106,46 | 6,90 | 124,29 | 6,90 |
|
Kalceks SA (prod.: HBM Pharma s.r.o., Slovacia; Kalceks SA, Letonia), Letonia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
2000620037 | Promedol Kalceks | sol. inj. | 20 mg/ml | 1 ml N5x2 | 21582 | - | - | 145,58 | 7,50 | ||||
|
DKP Fabrica farmaceutică SRL, Jitomir, Ucraina |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0500010017 | Echinacea | tinctură | 40 ml N1 | 19026 | Nr.378 din 06.05.2014 | 5,95 | 0,44 | Nr.2 din 12.01.2015 | 5,95 | 0,44 | 7,93 | 0,44 | |
| 2. | 0500060012 | Eleuterococc | pic. orale, sol. | 50 ml N1 | 19027 | Nr.378 din 06.05.2014 | 10,81 | 0,80 | Nr.2 din 12.01.2015 | 12,34 | 0,80 | 14,41 | 0,80 | |
| 3. | 0900200298 | Lugs | sol. bucofaring. | 1% | 20 ml N1 | 19028 | Nr.378 din 06.05.2014 | 17,97 | 1,33 | Nr.2 din 12.01.2015 | 20,52 | 1,33 | 23,96 | 1,33 |
| 4. | 1300200264 | Menovazan | ung. | 40 g N1 | 19029 | Nr.378 din 06.05.2014 | 16,22 | 1,20 | Nr.2 din 12.01.2015 | 18,52 | 1,20 | 21,62 | 1,20 | |
| 5. | 1900510033 | Tătăneasă | ung. | 100 mg + 10 mg/g | 40 g N1 | 15544 | Nr.378 din 06.05.2014 | 27,7 | 2,05 | Nr.2 din 12.01.2015 | 31,63 | 2,05 | 36,93 | 2,05 |
| 6. | 1900510044 | Tătăneasă | ung. | 100 mg + 10 mg/g | 50 g N1 | 15545 | Nr.378 din 06.05.2014 | 29,46 | 2,18 | Nr.2 din 12.01.2015 | 33,64 | 2,18 | 39,27 | 2,18 |
| 7. | 1500030027 | Ulei de cătină | ulei | 50 ml N1 | 19030 | Nr.378 din 06.05.2014 | 17,57 | 1,30 | Nr.2 din 12.01.2015 | 20,06 | 1,30 | 23,42 | 1,30 | |
|
Ozon SRL, Rusia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (RUB) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (RUB) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (RUB) |
| 1. | 0705580021 | Glicin Ozon | comp. subling. | 0,1 g | N50 | 16471 | Nr.493 din 09.06.2014 | 13,16 | 34,95 | 11,90 | 34,95 | |||
| 2. | 1200300286 | Loperamid | comprimate | 2 mg | N10 | 16472 | Nr.493 din 09.06.2014 | 7,15 | 18,99 | 6,47 | 18,99 | |||
| 3. | 1200300297 | Loperamid | comprimate | 2 mg | N10x2 | 16472 | Nr.493 din 09.06.2014 | 7,77 | 20,62 | 7,02 | 20,62 | |||
| 4. | 1309080018 | Metionin | comp. film. | 0,25 g | N25x2 | 16691 | Nr.493 din 09.06.2014 | 22,52 | 59,80 | 20,37 | 59,80 | |||
|
Darniţa SAP, Firmă farmaceutică , Ucraina |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (USD) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (USD) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (USD) |
| 1. | 0300250804 | Cefazolin- Darniţa |
pulb./sol. inj. | 1 g | N1 | 21449 | 6,48 | 0,36 | ||||||
| 2. | 0300250815 | Cefazolin- Darniţa |
pulb./sol. inj. | 1 g | N5 | 21449 | 32,42 | 1,80 | ||||||
| 3. | 0300250789 | Cefazolin- Darniţa |
pulb./sol. inj. | 0,5 g | N5 | 21448 | 27,02 | 1,50 | ||||||
| 4. | 0300250778 | Cefazolin- Darniţa |
pulb./sol. inj. | 0,5 g | N1 | 21448 | 5,40 | 0,30 | ||||||
| 5. | 1400100703 | Adenosintrifosfat de sodiu-Darniţa |
sol. inj. | 10 mg/ml | 1 ml N5x2 | 18704 | Nr.378 din 06.05.2014 | 18,58 | 1,375 | Nr.110 din 16.02.2015 | 23,10 | 1,375 | 24,77 | 1,375 |
| 6. | 2000640040 | Adenosintrifosfat de sodiu-Darniţa |
sol. inj. | 10 mg/ml | 1 ml N10 | 18704 | 24,77 | 1,375 | ||||||
| 7. | 0300940033 | Cianocobalamin- Darniţa (Vitamina B12- Darniţa) |
sol. inj. | 0,5 mg/ml | 1 ml N10 | 20971 | 14,23 | 0,79 | ||||||
| 8. | 0300940158 | Cianocobalamin- Darniţa (Vitamina B12- Darniţa) |
sol. inj. | 0,5 mg/ml | 1 ml N5x2 | 20971 | 14,23 | 0,79 | ||||||
| 9. | 2000260039 | Clorhidrat de tiamină-Darniţa |
sol. inj. | 50 mg/ml | 1 ml N10 | 21507 | Nr.378 din 06.05.2014 | 18,55 | 1,373 | Nr.110 din 16.02.2015 | 23,07 | 1,373 | 24,73 | 1,373 |
| 10. | 2001150021 | Clorhidrat de tiamină-Darniţa |
sol. inj. | 50 mg/ml | 1 ml N5x2 | 21507 | Nr.378 din 06.05.2014 | 18,55 | 1,373 | Nr.110 din 16.02.2015 | 23,07 | 1,373 | 24,73 | 1,373 |
| 11. | 0300020632 | Clorură de calciu-Darniţa |
sol. inj. | 100 mg/ml | 5 ml N5x2 | 21508 | Nr.378 din 06.05.2014 | 11,22 | 0,83 | Nr.110 din 16.02.2015 | 13,95 | 0,83 | 14,95 | 0,83 |
| 12. | 0300020229 | Clorură de calciu-Darniţa |
sol. inj. | 100 mg/ml | 5 ml N10 | 21508 | Nr.378 din 06.05.2014 | 11,22 | 0,83 | Nr.110 din 16.02.2015 | 13,95 | 0,83 | 14,95 | 0,83 |
| 13. | 0300020768 | Clorură de calciu-Darniţa |
sol. inj. | 100 mg/ml | 10 ml N5x2 | 21450 | 18,01 | 1,00 | ||||||
| 14. | 1400890378 | Clorură de sodiu-Darniţa |
sol. inj. | 9 mg/ml | 5 ml N5x2 | 17724 | Nr.378 din 06.05.2014 | 10,14 | 0,75 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,60 | 0,75 | 13,51 | 0,75 |
| 15. | 1400890046 | Clorură de sodiu-Darniţa |
sol. inj. | 9 mg/ml | 5 ml N10 | 17724 | Nr.378 din 06.05.2014 | 10,14 | 0,75 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,60 | 0,75 | 13,51 | 0,75 |
| 16. | 1400890057 | Clorură de sodiu-Darniţa |
sol. inj. | 9 mg/ml | 10 ml N5x2 | 17723 | Nr.378 din 06.05.2014 | 13,51 | 1,00 | Nr.110 din 16.02.2015 | 16,80 | 1,00 | 18,01 | 1,00 |
| 17. | 0200060208 | Dibazol-Darniţa | sol. inj. | 10 mg/ml | 1 ml N5x2 | 21509 | Nr.378 din 06.05.2014 | 10,14 | 0,75 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,60 | 0,75 | 13,51 | 0,75 |
| 18. | 0200060161 | Dibazol-Darniţa | sol. inj. | 10 mg/ml | 1 ml N10 | 21509 | Nr.378 din 06.05.2014 | 10,14 | 0,75 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,60 | 0,75 | 13,51 | 0,75 |
| 19. | 0200060219 | Dibazol-Darniţa | sol. inj. | 10 mg/ml | 5 ml N5x2 | 21510 | Nr.378 din 06.05.2014 | 21,88 | 1,619 | Nr.110 din 16.02.2015 | 27,20 | 1,619 | 29,16 | 1,619 |
| 20. | 0200060079 | Dibazol-Darniţa | sol. inj. | 10 mg/ml | 5 ml N10 | 21510 | Nr.378 din 06.05.2014 | 21,89 | 1,62 | Nr.110 din 16.02.2015 | 27,22 | 1,62 | 29,16 | 1,619 |
| 21. | 0400340061 | Dimedrol- Darniţa |
sol. inj. | 10 mg/ml | 1 ml N10 | 21297 | Nr.378 din 06.05.2014 | 10,14 | 0,75 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,60 | 0,75 | 13,51 | 0,75 |
| 22. | 0400340256 | Dimedrol- Darniţa |
sol. inj. | 10 mg/ml | 1 ml N5x2 | 21297 | Nr.378 din 06.05.2014 | 10,14 | 0,75 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,60 | 0,75 | 13,51 | 0,75 |
| 23. | 0400340072 | Dimedrol- Darniţa |
comprimate | 50 mg | N10 | 16659 | Nr.378 din 06.05.2014 | 3,78 | 0,28 | Nr.110 din 16.02.2015 | 4,70 | 0,28 | 5,04 | 0,28 |
| 24. | 0408990026 | Dioxizol®- Darniţa |
sol. cutan. | 100 g N1 | 20633 | Nr.194 din 28.02.2013 | 55,80 | 4,38 | 78,90 | 4,38 | ||||
| 25. | 0408990037 | Dioxizol®- Darniţa |
sol. cutan. | 50 g N1 | 20634 | Nr.194 din 28.02.2013 | 31,89 | 2,50 | 45,03 | 2,50 | ||||
| 26. | 1900490016 | Ditilin-Darniţa | sol. inj. | 20 mg/ml | 5 ml N10 | 20878 | Nr.194 din 28.02.2013 | 58,67 | 4,60 | 82,86 | 4,60 | |||
| 27. | 0400500498 | Drotaverin- Darniţa |
sol. inj. | 20 mg/ml | 2 ml N5 | 16692 | Nr.378 din 06.05.2014 | 9,66 | 0,715 | Nr.110 din 16.02.2015 | 12,01 | 0,715 | 12,89 | 0,715 |
| 28. | 0506850017 | Energoton® | comp. film. | 20 mg | N10x6 | 21070 | 50,80 | 2,82 | ||||||
| 29. | 1600410031 | Ftalazol-Darniţa | comprimate | 500 mg | N10 | 16660 | Nr.378 din 06.05.2014 | 4,27 | 0,316 | Nr.110 din 16.02.2015 | 5,31 | 0,316 | 5,69 | 0,316 |
| 30. | 0300020218 | Gluconat de calciu-Darniţa (stabilizat) |
sol. inj. | 100 mg/ml | 5 ml N5x2 | 21550 | Nr.378 din 06.05.2014 | 19,34 | 1,431 | Nr.110 din 16.02.2015 | 24,04 | 1,431 | 25,78 | 1,431 |
| 31. | 0300020610 | Gluconat de calciu-Darniţa (stabilizat) |
sol. inj. | 100 mg/ml | 5 ml N10 | 21550 | Nr.194 din 28.02.2013 | 18,25 | 1,43 | 25,78 | 1,431 | |||
| 32. | 0909080020 | Immustat | comp. film. | 100 mg | N10 | 17884 | Nr.194 din 28.02.2013 | 60,81 | 4,5 | Nr.110 din 16.02.2015 | 75,61 | 4,5 | 81,06 | 4,50 |
| 33. | 1300200286 | Validol-Darniţa | comprimate | 60 mg | N10 | 21148 | Nr.194 din 28.02.2013 | 1,99 | 0,16 | 2,88 | 0,16 | |||
| 34. | 1300200127 | Validol-Darniţa | comprimate | 60 mg | N6 | 21148 | Nr.194 din 28.02.2013 | 1,20 | 0,09 | 1,62 | 0,09 | |||
| 35. | 0109070047 | Ursochol® | caps. | 250 mg | N10x5 | 20976 | Nr.194 din 28.02.2013 | 239,16 | 18,75 | 195,81 | 10,87 | |||
| 36. | 2008370017 | Trimistin®- Darniţa |
ung. | 14 g N1 | 21298 | 50,79 | 2,82 | |||||||
| 37. | 0109510013 | Tonorma | comp. film. | 100 mg + 25 mg + 10 mg | N10 | 15971 | Nr.378 din 06.05.2014 | 35,68 | 2,64 | Nr.110 din 16.02.2015 | 44,36 | 2,64 | 47,56 | 2,64 |
| 38. | 0900150201 | Riboxin-Darniţa | sol. inj. | 20 mg/ml | 10 ml N5x2 | 21146 | Nr.378 din 06.05.2014 | 17,43 | 1,29 | Nr.110 din 16.02.2015 | 21,68 | 1,29 | 23,24 | 1,29 |
| 39. | 0900150119 | Riboxin-Darniţa | sol. inj. | 20 mg/ml | 5 ml N10 | 21147 | Nr.378 din 06.05.2014 | 11,93 | 0,883 | Nr.110 din 16.02.2015 | 14,84 | 0,883 | 15,91 | 0,883 |
| 40. | 0900150290 | Riboxin-Darniţa | sol. inj. | 20 mg/ml | 5 ml N5x2 | 21147 | Nr.378 din 06.05.2014 | 11,93 | 0,883 | Nr.110 din 16.02.2015 | 14,84 | 0,883 | 15,91 | 0,883 |
| 41. | 1400290325 | Remisid | gel | 10 mg/g | 30 g N1 | 18705 | Nr.378 din 06.05.2014 | 42,35 | 3,156 | Nr.110 din 16.02.2015 | 53,03 | 3,156 | 56,85 | 3,156 |
| 42. | 1400170010 | Prozerin-Darniţa | sol. inj. | 0,5 mg/ml | 1 ml N10 | 20635 | Nr.194 din 28.02.2013 | 11,35 | 0,89 | 16,03 | 0,89 | |||
| 43. | 1600670147 | Prednisolon- Darniţa |
comprimate | 5 mg | N10x4 | 20427 | Nr.378 din 06.05.2014 | 30,2 | 2,235 | Nr.110 din 16.02.2015 | 37,55 | 2,235 | 40,26 | 2,235 |
| 44. | 1600560039 | Platifilin-Darniţa | sol. inj. | 2 mg/ml | 1 ml N10 | 20975 | Nr.194 din 28.02.2013 | 27,91 | 2,19 | 39,45 | 2,19 | |||
| 45. | 1600570030 | Platifilin-Darniţa | sol. inj. | 2 mg/ml | 1 ml N5x2 | 20975 | Nr.194 din 28.02.2013 | 27,91 | 2,19 | 39,45 | 2,19 | |||
| 46. | 1600880144 | Piridoxin-Darniţa | sol. inj. | 50 mg/ml | 1 ml N5x2 | 21390 | Nr.378 din 06.05.2014 | 18,83 | 1,393 | Nr.110 din 16.02.2015 | 23,41 | 1,393 | 25,09 | 1,393 |
| 47. | 1600880063 | Piridoxin-Darniţa | sol. inj. | 50 mg/ml | 1 ml N10x1 | 21390 | Nr.378 din 06.05.2014 | 18,83 | 1,393 | Nr.110 din 16.02.2015 | 23,41 | 1,393 | 25,09 | 1,393 |
| 48. | 1600250338 | Pentoxifilin- Darniţa |
comprimate | 200 mg | N10x2 | 20973 | Nr.194 din 28.02.2013 | 17,54 | 1,38 | 24,86 | 1,38 | |||
| 49. | 1600250464 | Pentoxifilin- Darniţa |
sol. inj. | 20 mg/ml | 5 ml N5x2 | 20974 | Nr.194 din 28.02.2013 | 30,86 | 2,42 | 43,59 | 2,42 | |||
| 50. | 1600250154 | Pentoxifilin- Darniţa |
sol. inj. | 20 mg/ml | 5 ml N10 | 20974 | Nr.194 din 28.02.2013 | 30,86 | 2,42 | 43,59 | 2,42 | |||
| 51. | 1606890011 | Pantestin- Darniţa® |
gel | 50 mg + 5 mg/g | 15 g N1 | 17926 | Nr.378 din 06.05.2014 | 39,83 | 2,947 | Nr.110 din 16.02.2015 | 49,52 | 2,947 | 53,09 | 2,947 |
| 52. | 1600700268 | Novocain- Darniţa |
sol. inj. | 5 mg/ml | 2 ml N5x2 | 19451 | Nr.378 din 06.05.2014 | 8,03 | 0,594 | Nr.110 din 16.02.2015 | 9,98 | 0,594 | 10,70 | 0,594 |
| 53. | 1600700110 | Novocain- Darniţa |
sol. inj. | 5 mg/ml | 2 ml N10 | 19451 | Nr.378 din 06.05.2014 | 8,03 | 0,594 | Nr.110 din 16.02.2015 | 9,98 | 0,594 | 10,70 | 0,594 |
| 54. | 1600700198 | Novocain- Darniţa |
sol. inj. | 5 mg/ml | 5 ml N10 | 17925 | Nr.378 din 06.05.2014 | 12,03 | 0,89 | Nr.110 din 16.02.2015 | 14,95 | 0,89 | 16,03 | 0,89 |
| 55. | 1600700257 | Novocain- Darniţa |
sol. inj. | 5 mg/ml | 5 ml N5x2 | 17925 | Nr.378 din 06.05.2014 | 12,03 | 0,89 | Nr.110 din 16.02.2015 | 14,95 | 0,89 | 16,03 | 0,89 |
| 56. | 1406880014 | Neuro-Norm | caps. | 400 mg + 25 mg | N10x6 | 21071 | 25,94 | 1,44 | ||||||
| 57. | 1306870021 | Miramistin®- Darniţa |
ung. | 5 mg/g | 15 g N1 | 17924 | Nr.378 din 06.05.2014 | 26,14 | 1,934 | Nr.110 din 16.02.2015 | 32,50 | 1,934 | 34,84 | 1,934 |
| 58. | 1309040209 | Metamax | sol. inj. | 100 mg/ml | 5 ml N5x2 | 17886 | Nr.378 din 06.05.2014 | 102,03 | 7,55 | Nr.110 din 16.02.2015 | 126,86 | 7,55 | 116,19 | 6,45 |
| 59. | 0708810013 | Medichronal®- Darniţa |
gran./sol. orală | N42 (21xNr.1 + 21xNr.2) | 17725 | Nr.378 din 06.05.2014 | 731,9 | 54,158 | Nr.110 din 16.02.2015 | 909,99 | 54,158 | 975,57 | 54,158 | |
| 60. | 1306860020 | Medichronal®- Darniţa |
gran./sol. orală | N2 (Nr.1 + Nr.2) | 17725 | Nr.378 din 06.05.2014 | 36,62 | 2,71 | Nr.110 din 16.02.2015 | 45,53 | 2,71 | 48,82 | 2,71 | |
| 61. | 1306860019 | Medichronal®- Darniţa |
gran./sol. orală | N14 (7xNr.1 + 7xNr.2) | 17725 | Nr.378 din 06.05.2014 | 237,85 | 17,6 | Nr.110 din 16.02.2015 | 295,72 | 17,6 | 317,04 | 17,6 | |
| 62. | 1400230020 | Kordiamin®- Darniţa |
sol. inj. | 250 mg/ml | 2 ml N10 | 20879 | Nr.194 din 28.02.2013 | 30,14 | 2,36 | 42,51 | 2,36 | |||
| 63. | 1400230064 | Kordiamin®- Darniţa |
sol. inj. | 250 mg/ml | 2 ml N5x2 | 20879 | Nr.194 din 28.02.2013 | 30,14 | 2,36 | 42,51 | 2,36 | |||
| 64. | 0900260227 | Isoniazid- Darniţa |
sol. inj. | 100 mg/ml | 5 ml N5x2 | 20972 | Nr.194 din 28.02.2013 | 17,73 | 1,39 | 25,04 | 1,39 | |||
| 65. | 0900260065 | Isoniazid- Darniţa |
sol. inj. | 100 mg/ml | 5 ml N10 | 20972 | Nr.194 din 28.02.2013 | 17,73 | 1,39 | 25,04 | 1,39 | |||
| 66. | 0909080019 | Immustat | comp. film. | 50 mg | N10 | 17885 | Nr.378 din 06.05.2014 | 43,25 | 3,2 | Nr.110 din 16.02.2015 | 53,77 | 3,2 | 57,64 | 3,2 |
| 67. | 1306870076 | Oftamirin | pic.oftalmice/ auriculare/ nazale soluţie |
0,1 mg/ml | 5 ml N1 | 21655 | 44,13 | 2,45 | ||||||
| 68. | 1306870032 | Miramistin® | sol. cutan. | 0,01% | 50 ml N1 | 21683 | Nr.378 din 06.05.2014 | 66,38 | 4,912 | Modif. prin ord. nr.110 din 16.02.2015 | 82,53 | 4,912 | 88,45 | 4,91 |
|
Universal-Farm SRL, Republica Moldova |
|||||||||||
| Nr.d/o | Codul medicamentului | Denumirea comercială | Forma farmaceutică | Doza | Divizare | Nr.de înregistrare | Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) |
|
1. |
0200180063 | Betaxolol | comprimate | 10 mg | N10x2 | 18361 |
25,00 |
||||
|
Bayer Pharma AG, Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
1300560085 | Avelox® 400 mg/250 ml | sol. perf. | 400 mg/250 ml | 250 ml N5 | 19678 | Nr.493 din 09.06.2014 | 2323,40 | 125,19 | 2450,81 | 126,26 | |||
|
Bayer Consumer Care AG (prod.: Bayer Bitterfeld GmbH, Germania), Elveţia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
|
1. |
0108960275 | Aspirin® Cardio | comp. gastrorez. | 100 mg | N10x3 | 15522 | Nr.493 din 09.06.2014 | 22,27 | 1,20 | 26,59 | 1,37 | |||
|
Bayer Pharma AG (prod.: Bayer Oy, Finlanda), Germania |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (EUR) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (EUR) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (EUR) |
| 1. | 1200220056 | Jaydess® | sistem cu cedare intrauterină | 13,5 mg | N1 | 20551 | Nr.493 din 09.06.2014 | 2234,89 | 120,42 | 2354,53 | 121,30 | |||
| 2. | 1200220034 | Mirena® | sistem cu cedare intrauterină | 52 mg (20 mcg/24 ore) | N1 | 15088 | Nr.493 din 09.06.2014 | 1597,38 | 86,07 | 1679,03 | 86,50 | |||
|
Mikrogen ÎUFS ASP PMI (prod.: Mikrogen ÎUFS ASP PMI "Virion" Tomsc, Rusia), Rusia |
||||||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Nr.de înregis- trare |
Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL |
Preţ valută (RUB) |
Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ valută (RUB) | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) | Preţ aprobat de MS pentru înregistrare în valută (RUB) |
|
1. |
0900170225 | Interferon leucocitar uman | liof./pic. naz., sol. | 1000 UI | N10 | 16545 | Nr.202 din 17.03.2014 | 26,26 | 67,00 | 30,68 | 90,09 | |||
|
Farmaprim SRL, Republica Moldova |
|||||||||||
| Nr. d/o |
Codul medicamentului | Denumirea comercială | Forma farmaceutică | Doza | Divizare | Nr.de înregistrare | Data ultimei înregistrări a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Data ultimei revizuiri a preţului de producător/ ordinul MS | Preţ MDL | Preţ de producător aprobat de MS pentru înregistrare fără TVA (MDL) |
|
[Poziţia 1 abrogată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 2. | 0100170025 | Adenoprosin | sup. | 250 mg | N5x2 | 19740 | Nr.9 din 10.01.2014 | 137,00 | 157,50 | ||
| 3. | 0205700046 | Aneczem | cremă | 0,5 mg + 10 mg + 1000 UI | 15 g N1 | 17600 | Nr.9 din 10.01.2014 | 30,90 | 33,69 | ||
| 4. | 0205700057 | Aneczem | ung. | 0,5 mg + 10 mg + 1000 UI | 15 g N1 | 17601 | Nr.9 din 10.01.2014 | 28,89 | 33,69 | ||
| 5. | 0300891478 | Anuzol-Farmaprim | sup. | 100 mg + 30 mg + 50 mg | N5x2 | 18293 | Nr.95 din 11.02.2014 | 13,00 | 14,50 | ||
| 6. | 0500430055 | Beladonă extract | sup. | 15 mg | N5x2 | 16620 | Nr.95 din 11.02.2014 | 8,00 | 8,75 | ||
| 7. | 0200120171 | Benzilbenzoat | cremă | 20% | 30 g N1 | 19741 | Nr.9 din 10.01.2014 | 8,61 | 9,50 | ||
| 8. | 0200120182 | Benzilbenzoat | cremă | 20% | 50 g N1 | 19742 | Nr.9 din 10.01.2014 | 12,39 | 14,25 | ||
| 9. | 0200280011 | Bisacodil | sup. | 10 mg | N5x2 | 18294 | Nr.95 din 11.02.2014 | 12,50 | 13,25 | ||
| 10. | 0800150013 | Cătină Ulei | sup. | 500 mg | N5x2 | 15056 | Nr.95 din 11.02.2014 | 14,25 | 16,39 | ||
|
[Poziţiile 11,12 abrogate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 13. | 1300420170 | Clomezol | ovule | 500 mg + 150 mg + 200 mg | N5x2 | 15119 | Nr.9 din 10.01.2014 | 37,00 | 42,50 | ||
| 14. | 0301110077 | Cloromicol | ung. | 7,5 mg + 40 mg/g | 40 g N1 | 19110 | Nr.95 din 11.02.2014 | 13,50 | 15,50 | ||
| 15. | 1400030149 | Clotifin | cremă | 1% | 15 g N1 | 19666 | Nr.9 din 10.01.2014 | 32,50 | 35,00 | ||
|
[Poziţiile 16,17,18 abrogate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 19. | 1308920104 | Cortimetazon | ung. | 1 mg/g | 15 g N1 | 20095 | Nr.321 din 10.04.2014 | 33,25 | 28,39 | ||
| 20. | 1200240254 | Dentissin | gel | 0,5 % | 10 g N1 | 16745 | Nr.9 din 10.01.2014 | 41,50 | 47,69 | ||
| 21. | 0600180238 | Dermaflucin | gel | 0,025% | 15 g N1 | 13927 | Nr.9 din 10.01.2014 | 12,50 | 14,25 | ||
| 22. | 0400320405 | Diclalgon | gel | 5 % | 40 g N1 | 16986 | Nr.95 din 11.02.2014 | 25,71 | 28,25 | ||
| 23. | 0400320162 | Diclofenac | gel | 1% | 40 g N1 | 19669 | Nr.9 din 10.01.2014 | 12,50 | 14,25 | ||
|
[Poziţiile 24,25 abrogate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 26. | 1609210038 | Diminuvir | cremă | 1% | 2 g N1 | 17602 | Nr.9 din 10.01.2014 | 44,50 | 49,50 | ||
| 27. | 0409080047 | Dixipantol | cremă | 52,5 mg + 8 mg/g | 30 g N1 | 18045 | Nr.09 din 10.01.2014 | 57,50 | 64,00 | ||
| 28. | 0409080036 | Dixipantol | ovule | 100 mg + 16 mg | N5x2 | 18046 | Nr.9 din 10.01.2014 | 108,50 | 122,50 | ||
| 29. | 0500030075 | Ecofungin | cremă | 1% | 10 g N1 | 19925 | Nr.321 din 10.04.2014 | 14,50 | 16,50 | ||
| 30. | 0500260018 | Estrinorm | ovule | 0,5 mg | N5x3 | 18484 | Nr.95 din 11.02.2014 | 98,50 | 113,25 | ||
|
[Poziţia 31 abrogată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 32. | 0200170235 | Glametazon | ung. | 0,5 mg + 30 mg/g mg | 30 g N1 | 18822 | Nr.9 din 10.01.2014 | 21,41 | 24,59 | ||
| 33. | 0800090243 | Hepavenol 1000 | gel | 1000 UI/g | 50 g N1 | 19927 | Nr.9 din 10.01.2014 | 65,00 | 74,75 | ||
| 34. | 0800090265 | Hepavenol 1000 | gel | 1000 UI/g | 45 g N1 | 19926 | Nr.9 din 10.01.2014 | 58,50 | 67,28 | ||
|
[Poziţiile 35,36,37 abrogate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 38. | 0900140277 | Indorutin | gel | 30 mg + 20 mg/g | 45 g N1 | 19829 | Nr.9 din 10.01.2014 | 33,50 | 38,50 | ||
| 39. | 1900100030 | Insert | cremă | 2% | 20 g N1 | 18823 | Nr.9 din 10.01.2014 | 45,75 | 52,59 | ||
| 40. | 1900100041 | Insert | ovule | 300 mg | N1 | 19193 | Nr.9 din 10.01.2014 | 68,00 | 78,19 | ||
| 41. | 1105930083 | Ketoconazol | cremă | 2% | 10 g N1 | 19744 | Nr.95 din 11.02.2014 | 8,50 | 9,75 | ||
| 42. | 1100040107 | Ketoconazol | ovule | 400 mg | N5 | 19384 | Nr.9 din 10.01.2014 | 54,27 | 60,00 | ||
| 43. | 1100050038 | Ketoprofen | sup. | 100 mg | N5x2 | 18914 | Nr.9 din 10.01.2014 | 27,50 | 31,63 | ||
| 44. | 0309350028 | Klyntopic | gel | 10 mg + 50 mg/g | 15 g N1 | 21391 | - | - | 141,25 | ||
| 45. | 1300420169 | Levometrin® | ovule | 225 mg + 100 mg + 75 mg | N5x2 | 15064 | Nr.9 din 10.01.2014 | 35,00 | 40,25 | ||
| 46. | 1300250063 | Mesalazol® | sup. | 250 mg | N7x2 | 15120 | Nr.9 din 10.01.2014 | 99,09 | 113,94 | ||
| 47. | 1300250074 | Mesalazol® | sup. | 500 mg | N7x2 | 15121 | Nr.9 din 10.01.2014 | 126,90 | 122,58 | ||
| 48. | 1300380014 | Metiluracil | sup. | 500 mg | N5x2 | 15065 | Nr.95 din 11.02.2014 | 11,00 | 12,50 | ||
| 49. | 1300380128 | Metiluracil | ung. | 10% | 15 g N1 | 19830 | Nr.95 din 11.02.2014 | 9,75 | 11,19 | ||
| 50. | 1300420918 | Metrobiox | gel | 10 mg + 0,5 mg/g | 20 g N1 | 17605 | Nr.95 din 11.02.2014 | 19,50 | 22,43 | ||
| 51. | 1300420181 | Metromicon | ovule | 100 mg + 100 mg | N5x2 | 18297 | Nr.9 din 10.01.2014 | 33,73 | 38,75 | ||
| 52. | 1300420206 | Metromicon-Neo | ovule | 500 mg + 100 mg | N7x2 | 15122 | Nr.9 din 10.01.2014 | 61,83 | 71,00 | ||
| 53. | 1300420192 | Metronidazol | ovule | 500 mg | N5x2 | 18298 | Nr.95 din 11.02.2014 | 14,00 | 16,10 | ||
| 54. | 0307352039 | Micometrin | ovule | N6x2 | 15563 | Nr.9 din 10.01.2014 | 55,00 | 59,25 | |||
| 55. | 0300891490 | Neo-Anuzol | sup. | N5x2 | 19112 | Nr.95 din 11.02.2014 | 14,25 | 16,39 | |||
| 56. | 1400460029 | Nistatin | ovule | 250000 UA | N5x2 | 15066 | Nr.95 din 11.02.2014 | 11,50 | 13,22 | ||
| 57. | 1400460030 | Nistatin | ovule | 500000 UA | N5x2 | 15067 | Nr.95 din 11.02.2014 | 15,75 | 18,00 | ||
| 58. | 1600130023 | Papaverin | sup. | 20 mg | N5x2 | 15123 | Nr.95 din 11.02.2014 | 6,90 | 7,94 | ||
| 59. | 1308950015 | Pimetafen | sup. | 1000 mg + 10 mg + 0,1 mg | N6 | 20010 | Nr.321 din 10.04.2014 | 21,75 | 25,00 | ||
| 60. | 1600530210 | Piroxicam | sup. | 20 mg | N5x2 | 19385 | Nr.95 din 11.02.2014 | 24,00 | 27,59 | ||
| 61. | 1600630051 | Povidon-iodin | ovule | 200 mg | N7x2 | 18485 | Nr.9 din 10.01.2014 | 43,75 | 50,30 | ||
| 62. | 1600650260 | Povidon-Iodin | ung. | 10 % | 20 g N1 | 16746 | Nr.9 din 10.01.2014 | 14,00 | 16,09 | ||
| 63. | 1400080052 | Primafungin | cremă | 2% | 30 g N1 | 19386 | Nr.95 din 11.02.2014 | 48,32 | 55,55 | ||
| 64. | 1400080018 | Primafungin | ovule | 100 mg | N3 | 16621 | Nr.95 din 11.02.2014 | 53,63 | 61,65 | ||
| 65. | 0200080255 | Primatex | cremă vag. | 1,2% | 72 g N1 | 19113 | Nr.9 din 10.01.2014 | 45,25 | 52,00 | ||
| 66. | 0200080015 | Primatex® | ovule | 18,9 mg | N5x2 | 15124 | Nr.9 din 10.01.2014 | 41,50 | 47,69 | ||
| 67. | 0300891489 | Proctastezin | sup. | N5x2 | 18486 | Nr.95 din 11.02.2014 | 13,50 | 14,25 | |||
| 68. | 1608780011 | Proctotrombin | sup. | 120 UI + 1,675 mg + 30 mg | N5x2 | 18300 | Nr.9 din 10.01.2014 | 27,50 | 31,61 | ||
| 69. | 0800090313 | Proctotrombin | ung. | 65 UI + 2,233 mg + 30 mg | 20 g N1 | 16312 | Nr.9 din 10.01.2014 | 27,50 | 31,61 | ||
| 70. | 1307930094 | Remelox | sup. | 15 mg | N5x2 | 18487 | Nr.9 din 10.01.2014 | 39,15 | 45,00 | ||
| 71. | 1307930083 | Remelox | sup. | 7,5 mg | N5x2 | 18488 | Nr.95 din 11.02.2014 | 36,46 | 41,75 | ||
| 72. | 0200170202 | Sinticort | cremă | 0,1% | 30 g N1 | 18825 | Nr.9 din 10.01.2014 | 37,00 | 38,50 | ||
| 73. | 0200170224 | Sinticort | ung. | 0,1% | 30 g N1 | 18827 | Nr.9 din 10.01.2014 | 37,00 | 38,50 | ||
|
[Poziţiile 74,75 abrogate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 76. | 0109030043 | Skinomax | cremă | 200 mg/g | 30 g N1 | 19194 | Nr.9 din 10.01.2014 | 58,81 | 59,57 | ||
| 77. | 0109030054 | Skinomax | gel | 150 mg/g | 30 g N1 | 19195 | Nr.9 din 10.01.2014 | 78,67 | 60,13 | ||
|
[Poziţia 78 abrogată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
| 79. | 1900440077 | Sulf precipitat | ung. | 33,3% | 40 g N1 | 14992 | Nr.9 din 10.01.2014 | 9,75 | 11,19 | ||
| 80. | 2000120490 | Terbimicin | cremă | 1% | 15 g N1 | 19671 | Nr.9 din 10.01.2014 | 42,50 | 47,75 | ||
| 81. | 2000700186 | Venotroxin | gel | 2% | 40 g N1 | 19672 | Nr.9 din 10.01.2014 | 15,50 | 16,50 | ||
| 82. | 0307140588 | Wishnevsky | liniment | 25 g N1 | 19114 | Nr.9 din 10.01.2014 | 7,50 | 8,60 | |||
| 83. | 0307140599 | Wishnevsky | liniment | 40 g N1 | 19115 | Nr.9 din 10.01.2014 | 9,50 | 10,90 | |||
|
[Poziţia 84 abrogată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.642 din 11.08.2015, în vigoare 14.08.2015] |
|||||||||||
Anexa nr.2
la Ordinul MS al RM
nr.530 din 24.06.2015
LISTA
medicamentelor generice cu preţuri reevaluate (diminuate)
în urma aprobării preţurilor medicamentelor originale
| Codul medica- mentului |
Denumirea comercială |
Forma farmaceutică |
Doza | Divizare | Ţara produ- cătoare |
Firma | Denumirea comună internaţională |
Preţ de producător, fără TVA (MDL) |
Preţ în valută |
Valută |
| 0409060115 | Yasmin® | comp. film. | 3 mg + 0,03 mg | N21 | Germania | Bayer Pharma AG (prod.: Bayer Weimar GmbH & Co. KG, Germania) | Drospirenonum + Ethinylestradiolum |
101,32 | 5,22 | EUR |
| 0409060045 | Midiana® 3 mg/0,03 mg | comp. film. | 3 mg + 0,03 mg | N21 | Ungaria | Gedeon Richter PLC | Drospirenonum + Ethinylestradiolum |
75,99 | 3,91 | EUR |
| 2008540010 | Travatan® | pic. oft., sol. | 40 mcg/ml | 2,5 ml N1 | Marea Britanie | Alcon Laboratories (UK) Ltd (prod.: Alcon Cusi S.A., Spania; Alcon-Couvreur N.V., SA, Belgia) | Travop rostum | 174,73 | 9,70 | USD |
| 2008540021 | Travapress | pic. oft., sol. | 0,04 mg/ml | 2,5 ml N1 | România | Rompharm Company SRL, SC | Travoprostum | 131,05 | 6,75 | EUR |
| 0400110121 | Maxidex® | pic. oft., susp. | 0,1% | 5 ml N1 | Belgia | Alcon-Couvreur N.V., SA | Dexamethasonum | 24,68 | 1,37 | USD |
| 0400110213 | Dexamethason 0,1 % | pic. oft., susp. | 1 mg/ml | 5 ml N1 | Polonia | Polfa SA, Warszawa | Dexamethasonum | 18,51 | 1,03 | USD |
| 2000120098 | Lamisil® | cremă | 1% | 15 g N1 | Elveţia | Novartis Consumer Health SA | Terbinafinum | 74,93 | 3,86 | USD |
| 2000120076 | Fungoterbin® | cremă | 1% | 15 g N1 | Rusia | Nijfarm SAD | Terbinafinum | 56,20 | 2,90 | EUR |
| 2000120180 | Terbisil® | cremă | 1% | 15 g N1 | Ungaria | Gedeon Richter SA | Terbinafinum | 56,20 | 2,90 | EUR |
| 2000120021 | Fungotek | cremă | 1% | 10 g N1 | India | FDC Limited (prod.: Zen Pharma (P) Ltd, India) | Terbinafinum | 37,47 | 2,08 | USD |
| 0200300348 | Concor® | comp. film. | 5 mg | N10x3 | Germania | Merck KGaA | Bisoprololum | 53,57 | 2,76 | EUR |
| 0200300566 | Niperten | comp. film. | 5 mg | N10x3 | Slovenia | KRKA d.d., Novo mesto (prod.: KRKA-Rus, Rusia) | Bisoprololum | 40,18 | 2,07 | EUR |
| 1608220238 | Controloc® | comp. gastrorez. | 40 mg | N14 | Germania | Takeda GmbH (prod.: Takeda GmbH Betriebsstatte Oranienburg, Germania) | Pantoprazolum | 156,84 | 8,08 | EUR |
| 1608220261 | Aspan™ | comp. gastrorez. | 40 mg | N14 | Turcia | Drogsan İlaçlari Sanayi ve Ticaret A.Ş. | Pantoprazolum | 117,63 | 6,53 | USD |
| 1608220205 | Panzac 40 | comp. gastrorez. | 40 mg | N10 | India | Agio Pharmaceuticals Ltd | Pantoprazolum | 84,02 | 4,66 | USD |
| 1300290399 | Glucophage® | comp. film. | 850 mg | N20x3 | Franţa | Merck Sante s.a.s. (prod.: Merck Sante s.a.s., Franţa; Merck SL, Spania) | Metforminum | 69,88 | 3,60 | EUR |
| 1300290469 | Metformin-Borimed | comp. film. | 850 mg | N10x3 | Belarus | UPM din Borisov SAD | Metforminum | 26,21 | 1,46 | USD |
| 1300290414 | Glucophage® | comp. film. | 500 mg | N20x3 | Franţa | Merck Sante s.a.s. (prod.: Merck Sante s.a.s., Franţa; Merck SL, Spania) | Metforminum | 62,50 | 3,22 | EUR |
| 1300290470 | Metformin-Borimed | comp. film. | 500 mg | N10x3 | Belarus | UPM din Borisov SAD | Metforminum | 23,44 | 1,30 | USD |
| 1300290355 | Glucophage® | comp. film. | 1000 mg | N15x4 | Franţa | Merck Sante s.a.s. (prod.: Merck Sante s.a.s, Franţa; Merck SL, Spania) | Metforminum | 74,73 | 3,85 | EUR |
| 1300290481 | Metformin-Borimed | comp. film. | 1000 mg | N10x3 | Belarus | UPM din Borisov SAD | Metforminum | 28,02 | 1,56 | USD |
| 1200320015 | Xefocam® | comp. film. | 4 mg | N10 | Austria | Nycomed Austria GmbH | Lornoxicamum | 33,19 | 1,71 | EUR |
| 1200320059 | Zornica-4 | comp. film. | 4 mg | N10x10 | India | Micro Labs Ltd | Lornoxicamum | 248,93 | 13,82 | USD |
| 1200320026 | Xefocam® | comp. film. | 8 mg | N10 | Austria | Nycomed Austria GmbH | Lornoxicamum | 46,20 | 2,38 | EUR |
| 1200320060 | Zornica-8 | comp. film. | 8 mg | N10x10 | India | Micro Labs Ltd | Lornoxicamum | 346,50 | 19,24 | USD |
| 0700020128 | Omniscan™ | sol. inj. | 0,5 mmol/ml | 10 ml N10 | Austria | GE Healthcare AS (prod.: GE Healthcare Ireland, Irlanda) | Gadodiamidum | 5607,78 | 288,90 | EUR |
| 0700020209 | Gadoscan Rompharm | sol. inj. ser. preump. | 0,5 mmol/ml | 10 ml N1 | România | Rompharm Company SRL, SC | Gadodiamidum | 420,58 | 21,67 | EUR |
| 0700020195 | Gadoscan Rompharm | sol. inj. ser. preump. | 0,5 mmol/ml | 10 ml N10 | România | Rompharm Company SRL, SC | Gadodiamidum | 4205,84 | 216,68 | EUR |
| 0700020140 | Omniscan™ | sol. inj. | 0,5 mmol/ml | 20 ml N10 | Austria | GE Healthcare AS (prod.: GE Healthcare Ireland, Irlanda) | Gadodiamidum | 9254,10 | 476,75 | EUR |
| 0700020162 | Gadoscan Rompharm | sol. inj. ser. preump. | 0,5 mmol/ml | 20 ml N1 | România | Rompharm Company SRL, SC | Gadodiamidum | 694,06 | 35,76 | EUR |
| 0700020151 | Gadoscan Rompharm | sol. inj. ser. preump. | 0,5 mmol/ml | 20 ml N10 | România | Rompharm Company SRL, SC | Gadodiamidum | 6940,58 | 357,56 | EUR |