Ordin nr.541-O din 10.12.2018 cu privire la modificarea Ordinului Serviciului Vamal nr.346-O din 24 decembrie 2009 referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea şi completarea declaraţiei vamale în detaliu
SERVICIUL VAMAL
O R D I N
cu privire la modificarea Ordinului Serviciului Vamal nr.346-O din 24 decembrie 2009
referitor la aprobarea Normelor tehnice privind imprimarea, utilizarea
şi completarea declaraţiei vamale în detaliu
nr. 541-O din 10.12.2018
(în vigoare 14.01.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 480-485 art. 1785 din 14.12.2018
* * *
În temeiul art.12 din Codul vamal al Republicii Moldova nr.1149-XIV din 20 iulie 2000 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 1 ianuarie 2007), pct.8 din Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea efectivului-limită şi al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Vamal, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.4 din 2 ianuarie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.3-5, art.15), precum şi pentru reglementarea exportului mărfurilor de origine preferenţială,
ORDON:
1. În Anexa nr.1, capitolul III, secţiunea A, rubrica 36 va avea următorul cuprins:
"RUBRICA 36 "PREFERINŢE" - se utilizează numai în cazurile de export/reexport pentru care se emite un certificat de origine preferenţială a mărfurilor sau se întocmeşte o declaraţie de origine pe factură, înscriindu-se codurile aferente preferinţelor tarifare, conform anexei nr.10 la prezentele Norme".
2. Direcţia dezvoltare şi securitate informaţională din cadrul Serviciului Vamal şi Instituţia publică "Centrul de Tehnologii Informaţionale în Finanţe" vor opera modificările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "ASYCUDA World".
3. Şefii birourilor vamale vor aduce la cunoştinţa funcţionarilor vamali, brokerilor vamali şi a declaranţilor în nume propriu prevederile prezentului ordin.
4. Executarea prezentului ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.
5. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.
6. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| DIRECTORUL SERVICIULUI VAMAL | Vitalie VRABIE |
| Nr.541-O. Chişinău, 10 decembrie 2018. | |