BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.545 din 26.11.2018 cu privire la modificarea Regulamentului privind procedura generală de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii, utilizată în perioada de tranziţie la standardele armonizate, conform Hotărîrii Guvernului nr.913 din 25 iulie 2016

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
26.11.2018

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI INFRASTRUCTURII

O R D I N

cu privire la modificarea Regulamentului privind procedura generală

de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii, utilizată

 în perioada de tranziţie la standardele armonizate, conform

Hotărîrii Guvernului nr.913 din 25 iulie 2016

nr. 545  din  26.11.2018

 (în vigoare 07.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 448-460 art. 1720 din 07.12.2018

* * *

În temeiul Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Infrastructurii al Republicii Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.690 din 30 august 2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.322–328, art.792), şi al prevederilor pct.3 şi 4 din Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.913 din 25 iulie 2016 "Privind aprobarea Reglementării tehnice cu privire la cerinţele minime pentru comercializarea produselor pentru construcţii" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.247–255, art.997), în perioada de tranziţie la standardele armonizate,

ORDON:

1. Se modifică pct.15 din Regulamentul privind procedura generală de evaluare a conformităţii produselor pentru construcţii, utilizată în perioada de tranziţie la standardele armonizate, conform Hotărîrii Guvernului nr.913 din 25 iulie 2016, după cum urmează:

Încercările de laborator şi volumul acestora:

a) Daca întreprinderea (solicitantul) are laborator acreditat, atunci încercările de laborator se efectuează în prezenţa reprezentantului OEC. Dacă laboratorul de încercări nu are capacitatea sau nu deţine acreditarea unor parametri obligatorii, atunci aceste încercări se efectuează într-un laborator de încercări acreditat şi recunoscut.

2. Direcţia urbanism, construcţii şi locuinţe va asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

3. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina dlui Anatol Usatîi, secretar de stat.