BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.550-O din 29.12.2017 cu privire la modificarea şi completarea anexelor nr.1 şi nr.5.1 la Ordinul nr.56-O din 21.02.2008 "Cu privire la aprobarea Regulamentului privind vămuirea bunurilor trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoanele fizice şi a unor formulare tipizate"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
29.12.2017

SERVICIUL VAMAL

O R D I N

cu privire la modificarea şi completarea anexelor nr.1 şi nr.5.1 la Ordinul

 nr.56-Odin 21.02.2008 "Cu privire la aprobarea Regulamentului privind

 vămuirea bunurilor trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova

 de către persoanele fizice şi a unor formulare tipizate"

nr. 550-O  din  29.12.2017

 (în vigoare 01.01.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 18-26 art. 68 din 19.01.2018

* * *

În scopul implementării prevederilor Art. XVI din Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr.288 din 15.12.2017, care se pune în aplicare de la 01.01.2018, şi în conformitate cu pct.8 al Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Vamal, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.4 din 2 ianuarie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.3-5, art.15),

ORDON:

1. Ordinul cu privire la aprobarea Regulamentului privind vămuirea bunurilor trecute peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoanele fizice şi a unor formulare tipizate, înregistrat la Ministerul Justiţiei nr.564 din 24 martie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.74-75, art.211), se modifică şi se completează după cum urmează:

1) În Anexa nr.1 la pct.11 subpunctul 2, textul "de 300 euro" se substituie cu textul "de 300 de euro pentru mărfurile introduse de către călătorii care folosesc transportul terestru sau de 430 de euro pentru mărfurile introduse de către călătorii care folosesc transportul aerian sau maritim";

2) În Anexa nr.5.1, la codul scutirii 011, textul "de 300 euro" se substituie cu textul "de 300 de euro pentru mărfurile introduse de către călătorii care folosesc transportul terestru sau de 430 de euro pentru mărfurile introduse de către călătorii care folosesc transportul aerian sau maritim" şi în continuare după text;

3) În Anexa nr.5.1, codul scutirii 219 se abrogă;

4) În Anexa nr.5.1, la codul scutirii 011, 012, în rubrica Temei legal de acordare a scutirii, textul "pct." se substituie cu textul "lit.".

2. Direcţia dezvoltare şi securitate informaţională şi Î.S."Vamservinform" vor opera modificările şi completările corespunzătoare în Sistemul Informaţional "Asycuda World".

3. Şefii birourilor vamale vor aduce la cunoştinţa colaboratorilor vamali, brokerilor vamali şi a declaranţilor în nume propriu prevederile prezentului Ordin.

4. Executarea prezentului Ordin se atribuie birourilor vamale.

5. Responsabilitatea pentru executarea prezentului Ordin se pune în sarcina şefilor birourilor vamale.

6. Controlul asupra executării prezentului Ordin se pune în sarcina Departamentului venituri şi control vamal.

7. Prezentul Ordin intră în vigoare din 01.01.2018 şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.