Ordin nr.6 din 23.01.2008 cu privire la tariful de realizare a apei potabile la ÎIS "Acva-Nord"
MINISTERUL DEZVOLTĂRII
REGIONALE ŞI CONSTRUCŢIILOR
O R D I N
cu privire la tariful de realizare a apei potabile la ÎIS "Acva-Nord"
nr. 6 din 23.01.2008
(în vigoare 29.01.2008)
Monitorul Oficial nr.18-20 art.42 din 29.01.2008
* * *
Notă: Vezi Legea nr.21-XVIII din 18.09.2009 pentru modificarea Legii nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (structura Guvernului în redacţie nouă - Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului devine Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale) şi Hot.Guv. nr.597 din 21.10.2009 privind unele măsuri de executare a Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.500 din 04.04.2008 privind acţiunile de reorganizare a unor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (pct.2 - se reorganizează prin contopire Agenţia Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului şi Agenţia "Apele Moldovei" în Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului)
În temeiul Legii nr.177-XVI din 20 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2007, nr.117-126, art.306) şi în scopul executării prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.1188 din 02.11.2004 "Cu privire la Planul de acţiuni privind funcţionarea apeductului "Soroca - Bălţi" şi alimentarea cu apă a unor localităţi din ţară", activităţii eficiente a întreprinderii interraionale de stat "Acva-Nord" şi reieşind din calculele efectuate de către specialiştii din domeniu, verificate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) şi Comisia respectivă a Agenţiei "Apele Moldovei",
ORDON:
1. Se aprobă tariful pentru apa potabilă realizată consumatorilor angro în mărime de 3,56 lei pentru 1m3 de apă (fără TVA) şi aplicarea acestuia din momentul publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
2. Direcţia strategii şi politici în domeniul aprovizionării cu apă potabilă şi canalizare (dl Valeriu Cojocaru) şi întreprinderea interraională de stat "Acva-Nord" (dl Tudor Panici) vor asigura publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Controlul asupra executării prevederilor prezentului ordin se pune în sarcina dlui Mihail Pencov, vicedirector general.
| DIRECTORUL GENERAL AL | |
| AGENŢIEI "APELE MOLDOVEI" | Veaceslav IORDAN |
Chişinău, 23 ianuarie 2008. |
|
| Nr.6. |