Ordine
Ordin nr.6 din 25.01.2006 cu privire la extinderea Standardului Naţional de Contabilitate 63 "Prezentarea informaţiei în rapoartele financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut şi ale altor instituţii similare" şi Comentariilor cu privire la aplicarea lui asupra organizaţiilor de microfinanţare
Ordin cu privire la extinderea Standardului Naţional de
Contabilitate 63 "Prezentarea informaţiei în rapoartele
financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut şi ale altor
instituţii similare" şi Comentariilor cu privire la aplicarea
lui asupra organizaţiilor de microfinanţare
Nr.6 din 25.01.2006
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.20/51 din 31.01.2006
* * *
Întru executarea art.9 alin.(3) al Legii Republicii Moldova cu
privire la organizaţiile de microfinanţare nr.280-XV din 22.07.2004 şi
dat fiind faptul că organizaţiile de microfinanţare practică activitate
similară celei financiare, dar nu cad sub incidenţa prevederilor Legii
Republicii Moldova cu privire la instituţiile financiare nr.550-XIII din
21.07.1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi în scopul
monitorizării activităţii organizaţiilor de microfinanţare, inclusiv
asigurării funcţiilor de generalizare şi sistematizare a informaţiei
relevante din rapoartele financiare ale acestor organizaţii,
ORDON:
1. Se extind asupra organizaţiilor de microfinanţare din Republica
Moldova prevederile Standardului Naţional de Contabilitate 63
"Prezentarea informaţiei în rapoartele financiare ale asociaţiilor de
economii şi împrumut şi ale altor instituţii similare" şi Comentariile
cu privire la aplicarea lui.
2. Prezentul Ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova.
MINISTRUL
FINANŢELOR Mihail POP
Chişinău, 25 ianuarie 2006.
Nr.6.