Ordin nr.635 din 02.12.2015 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere şi Regulamentului privind selectarea prin concurs public a mediatorilor şi reprezentantului societăţii civile în calitate de membri ai Consiliului de mediere
MINISTERUL JUSTIŢIEI
O R D I N
cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea
Consiliului de mediere şi Regulamentului privind selectarea prin concurs
public a mediatorilor şi reprezentantului societăţii civile în calitate
de membri ai Consiliului de mediere
nr. 635 din 02.12.2015
(în vigoare 11.12.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 332-339 art. 2393 din 11.12.2015
* * *
ÎNREGISTRAT:
Ministerul Justiţiei
nr.1083 din 2 decembrie 2015
Ministru ________Vladimir CEBOTARI
În temeiul art.8 lit.b) şi art.9 alin.(3) din Legea nr.137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.224-233, art.445), precum şi pct.5, sbp.7), lit.b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.736 din 3 octombrie 2012, cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.212-215, art.799),
ORDON:
1. Se aprobă:
a) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere conform anexei nr.1;
b) Regulamentul privind selectarea prin concurs public a mediatorilor şi reprezentantului societăţii civile în calitate de membri ai Consiliului de mediere conform anexei nr.2.
2. Prezentul Ordin intră în vigoare la data publicării, cu excepţia prevederilor ce se referă la remunerarea şi numirea membrilor Consiliului, care vor intra în vigoare la data expirării mandatului Consiliului de mediere în exerciţiu.
3. Prezentul Ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL JUSTIŢIEI | Vladimir CEBOTARI |
| Nr.635. Chişinău, 2 decembrie 2015. | |
Anexa nr.1
la Ordinul ministrului justiţiei
nr.635 din 2 decembrie 2015
REGULAMENT
privind organizarea şi funcţionarea Consiliului de mediere
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament stabileşte statutul juridic, structura Consiliului de mediere (în continuare Consiliul), modul de organizare şi desfăşurare a activităţii Consiliului şi încetarea calităţii de membru al Consiliului.
2. Consiliul este un organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public şi dispune de ştampilă cu denumirea proprie în limba de stat. Consiliu îşi are sediul în municipiul Chişinău.
3. Consiliul îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr.137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere şi prezentul Regulament.
II. CONSTITUIREA ŞI STRUCTURA CONSILIULUI
4. Consiliul este compus din 9 membri după cum urmează:
a) cinci mediatori;
b) un reprezentant al societăţii civile;
c) un membru desemnat de Consiliul Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;
d) un reprezentant al avocaţilor desemnat de Consiliul Uniunii Avocaţilor;
e) un notar delegat de adunarea generală a notarilor.
5. Pentru membrii Consiliului indicaţi la pct.4 lit.c)-e), instituţia responsabilă desemnează cîte un membru supleant.
6. Membrii Consiliului trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) studii superioare;
b) competenţă profesională de cel puţin 3 ani;
c) lipsa antecedentelor penale;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) notorietate în societate;
f) reputaţie ireproşabilă;
g) cunoaşte limba de stat.
7. Componenţa nominală a Consiliului se aprobă prin ordinul ministrului justiţiei.
8. Membru al Consiliului îşi exercită funcţia în baza mandatului. Durata mandatului membrului Consiliului este de 4 ani. Membrii Consiliului nu pot exercita mai mult de două mandate consecutiv.
III. ÎNCETAREA CALITĂŢII DE MEMBRU AL CONSILIULUI
9. Calitatea de membru al Consiliului încetează în următoarele cazuri:
a) la expirarea mandatului;
b) la cerere;
c) în caz de deces;
d) prin revocare.
10. Revocarea membrului Consiliului poate avea loc înainte de expirarea mandatului în situaţia în care:
a) acesta nu corespunde cerinţelor stabilite la pct.6;
b) dacă nu mai activează în cadrul instituţiei care l-a desemnat în calitate de membru.
11. Revocarea se efectuează la demersul Consiliului sau la demersul instituţiei pentru cazurile indicate la pct.4 lit.c) - e), aprobat prin hotărîre cu votul secret al majorităţii membrilor acestuia.
12. În caz de revocare a membrilor Consiliului indicaţi la pct.4 lit.c)-e), membrul supleant exercită atribuţiile acestuia pînă la expirarea perioadei rămase din mandatul lui. Dacă are loc revocarea membrilor indicaţi la pct.4 lit.a) şi b), în bază de concurs se desemnează noi membri în locul celor revocaţi pe o nouă perioadă de mandat.
13. Încetarea calităţii de membru se constată prin hotărîrea Consiliului şi se comunică Ministerului Justiţiei. Ministrul justiţiei la propunerea Consiliului, în termen de 10 zile lucrătoare, emite ordinul privind încetarea calităţii de membru al Consiliului şi anunţă concurs public pentru alegerea membrilor indicaţi la pct.4 lit.a) şi b) pentru o nouă perioadă de mandat.
IV. FUNCŢIILE CONSILIULUI
14. Consiliul are următoarele funcţii:
a) organizează examenul de atestare a mediatorilor în baza instruirii iniţiale în conformitate cu Legea nr.137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere şi Regulamentul privind atestarea mediatorilor;
b) reglementează şi monitorizează modul de organizare şi desfăşurare a cursurilor de mediere;
c) acreditează furnizorii de formare iniţială şi continuă a mediatorilor;
d) decide asupra formării comisiilor specializate şi propune Ministerului Justiţiei aprobarea competenţei şi modului de funcţionare a acestora;
e) aprobă raportul de activitate al Consiliului, precum şi raportul anual cu privire la implementarea politicilor de mediere;
f) examinează sesizările privind activitatea mediatorilor;
g) asigură mediatizarea activităţii Consiliului prin publicarea informaţiei de interes public pe pagina sa web oficială.
15. Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul cooperează cu autorităţile şi instituţiile publice, organizaţiile necomerciale, cu alte persoane juridice, şi persoanele fizice atît din Republica Moldova, cît şi de peste hotare.
V. MODUL DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE
A ACTIVITĂŢII CONSILIULUI
16. Consiliul este condus de un preşedinte. Preşedintele se alege prin votul secret al majorităţii membrilor Consiliului, pe o durată de 2 ani. Preşedintele poate exercita două mandate consecutiv.
17. În vederea organizării eficiente a activităţii Consiliului, pe lîngă atribuţiile specificate la art.10 din Legea nr.137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere, Preşedintele:
a) emite dispoziţii;
b) invită, din proprie iniţiativă sau la solicitarea membrilor Consiliului, să participe la lucrările Consiliului şi persoane din afara acestuia, dacă interesele lucrărilor respective o cer;
c) controlează şi poartă răspundere pentru activitatea Consiliului;
d) întreprinde alte măsuri care interesează bunul mers al activităţii Consiliului.
18. La propunerea majorităţii membrilor Consiliului, Preşedinte poate fi revocat din funcţie dacă nu-şi exercită atribuţiile prevăzute de Legea nr.137 din 3 iulie 2015 cu privire la mediere şi de prezentul Regulament.
19. Mandatul preşedintelui încetează în următoarele cazuri:
a) încetarea calităţii de membru al Consiliului;
b) deces;
c) la cererea scrisă;
d) absenţa pentru o perioadă mai mare de 3 luni consecutiv de la şedinţele Consiliului;
e) prin revocare.
20. În cazul imposibilităţii exercitării atribuţiilor de către Preşedinte, Consiliul prin votul majorităţii, desemnează membrul care va asigura interimatul.
21. Consiliul se întruneşte lunar în şedinţă ordinară şi ori de cîte ori este necesar în şedinţă extraordinară.
22. Convocarea în şedinţă extraordinară se face la propunerea Preşedintelui sau la propunerea unui număr de cel puţin 3 membri ai Consiliului.
23. Şedinţele Consiliului sunt deliberative dacă la ele participă cel puţin 7 membri.
24. La şedinţele Consiliului pot participa reprezentanţi din orice alte instituţii publice sau private, organizaţii necomerciale, precum şi alte persoane fizice interesate.
25. Pentru fiecare şedinţă ordinară la care participă, membrii Consiliului beneficiază de o indemnizaţie echivalentă cu a zecea parte din salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune. Costurile sunt acoperite din bugetul Ministerului Justiţiei.
26. Secretariatul Consiliului se asigură de către subdiviziunea internă a aparatului central al Ministerului Justiţiei.
27. În cazul şedinţelor ordinare, secretariatul Consiliului comunică membrilor, prin fax, poşta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare, cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de desfăşurarea şedinţei, iar în cazul celor extraordinare cu cel puţin 3 zile, data, ora, locul şi materialele pentru şedinţa Consiliului. Recepţionarea comunicării electronice de către membri se consideră informaţie comunicată în mod oficial şi produce efecte juridice.
28. În cazul în care membrii indicaţi la pct.4 lit.c)-e) sunt în imposibilitate de a fi prezenţi la şedinţă, aceştia vor fi înlocuiţi de membrii lor supleanţi. Membrii permanenţi urmează să anunţe secretariatul Consiliului despre acest fapt cu 2 zile înainte de desfăşurarea şedinţei.
29. Secretariatul Consiliului exercită următoarele atribuţii:
a) ţine evidenţa documentelor de intrare şi ieşire în Consiliu conform nomenclatorului;
b) ţine lista furnizorilor de formare a mediatorilor;
c) înregistrează candidatul într-un registru special al candidaţilor pentru susţinerea examenului de atestare a mediatorului;
d) duce evidenţa actelor prezentate de către candidaţii la examenul de atestare a mediatorului;
e) arhivează dosarele depuse de către candidaţi, procesele-verbale ale şedinţelor Consiliului şi hotărîrile adoptate de aceasta;
f) actualizează şi introduce datele în Registrul de Stat al mediatorilor;
g) plasează informaţia privind activitatea Consiliului pe pagina web oficială a acestuia, iar în caz de necesitate şi pe pagina web oficială a Ministerului Justiţiei;
h) publică informaţia din Registrul de stat al mediatorilor pe pagina oficială a Consiliului;
i) pregăteşte materialele pentru şedinţa Consiliului;
j) elaborează proiecte de decizii;
k) întocmeşte procesele-verbale ale şedinţei Consiliului;
l) elaborează raportul de activitate, precum şi raportul anual cu privire la implementarea politicilor de mediere în baza informaţiei prezentate de către membrii Consiliului;
m) înaintează informaţia Ministerului Justiţiei cu referire la cuantumul indemnizaţiilor care urmează a fi achitate membrilor Consiliului;
n) exercită alte atribuţii care rezultă din activitatea Consiliului.
30. Lucrările Consiliului se consemnează într-un proces-verbal, care se întocmeşte în termen de cel mult 5 zile lucrătoare după şedinţă şi se semnează de Preşedinte şi secretar.
31. Hotărîrile Consiliului se redactează de secretar şi se semnează de către Preşedintele şi membrii Consiliului prezenţi la şedinţă.
32. Pînă la finele lunii februarie Consiliul aprobă cu votul majorităţii membrilor prezenţi raportul său de activitate, precum şi raportul anual cu privire la implementarea politicilor de mediere, pe care le publică pe pagina sa web oficială. La solicitarea Ministerului Justiţiei, Consiliul prezintă rapoarte trimestriale.
Anexa nr.2
la Ordinul ministrului justiţiei
nr.635 din 2 decembrie
REGULAMENT
privind selectarea prin concurs public a mediatorilor
şi reprezentantului societăţii civile în calitate de
membri ai Consiliului de mediere
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Prezentul Regulament stabileşte modalitatea de desfăşurare a concursului public pentru selectarea mediatorilor şi reprezentanţilor societăţii civile în calitate de membri ai Consiliului de mediere (în continuare concursul).
2. Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se bazează pe următoarele principii:
a) competiţia deschisă, prin asigurarea accesului liber de participare la concurs a oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite de participare la concurs;
b) alegerea după merit, prin selectarea, în baza rezultatelor obţinute, a celor mai competente persoane;
c) asigurarea transparenţei, prin punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
d) tratamentul egal, prin aplicarea în mod nediscriminatoriu a unor criterii de selectare obiective şi clar definite, astfel încît orice candidat să aibă şanse egale.
II. COMISIA DE CONCURS
3. Concursul se organizează de Comisia de concurs (în continuare Comisia), în număr de cel puţin 5 persoane, instituită prin ordinul ministrului justiţiei. În componenţa Comisiei pot fi incluşi:
a) reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei;
b) mediatori;
c) reprezentanţi ai mediului academic;
d) reprezentanţi ai organizaţiilor de mediere ;
e) reprezentanţi ai societăţii civile.
4. Activitatea Comisiei este coordonată de preşedinte, iar în lipsa acestuia de către vicepreşedinte.
5. Comisia are următoarele atribuţii:
a) publicarea informaţiei despre concurs pe pagina web a Ministerului Justiţiei;
b) verificarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite de participare la concurs;
c) asigurarea desfăşurării concursului;
d) calcularea punctajului mediu obţinut de fiecare candidat;
e) aprobarea rezultatului concursului.
6. Preşedintele Comisiei exercită următoarele atribuţii:
a) conduce activitatea Comisiei;
b) stabileşte data, locul şi ora convocării şedinţelor Comisiei;
c) prezidează şedinţele Comisiei;
d) semnează procesul-verbal al şedinţelor şi hotărîrile Comisiei;
e) exercită alte atribuţii în conformitate cu prezentul Regulament.
7. Secretariatul Comisiei se asigură de către subdiviziunea internă a aparatului central al Ministerului Justiţiei şi are următoarele atribuţii:
a) informează membrii Comisiei şi candidaţii despre desfăşurarea concursului şi condiţiile de participare;
b)recepţionează şi înregistrează cererile solicitanţilor;
c) pregăteşte documentele necesare pentru desfăşurarea concursului;
d) informează membrii Comisiei şi candidaţii despre data, ora şi locul şedinţei, ordinea de zi;
e) întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor şi alte acte interne ale Comisiei.
8. Activitatea în calitate de membru al Comisiei nu este remunerată.
9. Şedinţele Comisiei se consideră deliberative, dacă la ele participă majoritatea membrilor săi.
10. Lucrările Comisiei se consemnează într-un proces-verbal. Procesul-verbal se întocmeşte în termen de 3 zile lucrătoare de la data şedinţei, care este semnat de Preşedinte şi de secretarul Comisiei.
11. Hotărîrile Comisiei se adoptă cu majoritatea simplă de voturi ale membrilor Comisiei.
III. MODUL DE ORGANIZARE A CONCURSULUI
12. Informaţia despre organizarea şi desfăşurarea concursului, cerinţele faţă de candidaţi, actele necesare, precum şi data desfăşurării concursului se publică în mijloacele de informare în masă şi se plasează pe pagina web a Ministerului Justiţiei cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării concursului.
13. Dosarul de participare la concurs se depune de către candidat la sediul Ministerului Justiţiei şi trebuie să includă următoarele acte:
a) cerere pentru participare la concurs;
b) copia buletinului de identitate;
c) copia documentului care certifică studiile;
d) declaraţia pe proprie răspundere;
e) curriculum vitae.
14. Copiile documentelor prezentate se prezintă împreună cu documentele originale pentru a se verifica veridicitatea lor.
15. Actele pentru concurs se recepţionează în termen de 15 zile lucrătoare din data publicării anunţului. Orice dosar incomplet sau depus după expirarea datei-limită nu se examinează.
IV. DESFĂŞURAREA CONCURSULUI
16. Concursul constă în:
a) preselecţia candidaţilor privind întrunirea condiţiilor stabilite de participare la concurs în baza dosarelor depuse;
b) interviul susţinut în faţa Comisiei.
17. După examinarea şi evaluarea dosarelor depuse, în termen de cel mult 10 zile de la expirarea termenului de depunere a dosarului, Comisia întocmeşte lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile stabilite de participare la concurs şi afişează pe pagina web a Ministerului Justiţiei lista finală a candidaţilor preselectaţi pentru a participa la următoarea etapă a concursului.
18. Anunţul referitor la data, locul şi ora desfăşurării interviului se plasează pe pagina web a Ministerului Justiţiei cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea datei de desfăşurare.
19. Se consideră selectaţi candidaţii care corespund criteriilor de selectare şi au acumulat cel mai mare punctaj.
20. Hotărîrea Comisiei cu privire la rezultatele concursului se transmite Ministerului Justiţiei în termen de 3 zile lucrătoare din data aprobării.
21. Candidaţii au dreptul să solicite şi să obţină informaţii de la Comisie cu privire la modul şi rezultatul evaluării sale.