BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.673 din 25.08.2026 cu privire la aprobarea Nomenclatorului specialităţilor medicale, stomatologice şi farmaceutice obţinute prin studii de rezidenţiat

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
25.08.2026

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

O R D I N

cu privire la aprobarea  Nomenclatorului specialităţilor medicale,

stomatologice şi farmaceutice obţinute prin studii de rezidenţiat

nr. 673  din  25.08.2026

 (în vigoare 03.10.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 413-416 art. 747 din 03.09.2026

* * *

În scopul asigurării compatibilităţii sistemului naţional de pregătire prin studii de rezidenţiat a cadrelor medicale, stomatologice şi farmaceutice în conformitate cu prevederile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 255 din 30 septembrie 2005, CELEX: 32005L0036, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva delegată (UE) 2024/782 a Comisiei din 4 martie 2024 şi al facilitării, pe termen mediu şi lung, a recunoaşterii calificărilor obţinute în Republica Moldova, în conformitate cu Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025, cu modificările ulterioare, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.269-288 art.319), în temeiul punctului 2 din Regulamentul de organizare şi realizare a studiilor de rezidenţiat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.875/2022, cu modificările ulterioare, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.5-8, art.3) şi punctului 9 subpunctul 11) al Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.148/2021, cu modificările ulterioare, (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2021, nr.206-208 art.346),

ORDON:

1. Se aprobă Nomenclatorul specialităţilor medicale, stomatologice şi farmaceutice obţinute prin studii de rezidenţiat, conform anexei nr.1.

2. Se recunosc specialităţile (specializările) dobândite prin studii postuniversitare înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin, inclusiv cele obţinute până în anul 1991, confirmate prin actele de studii prevăzute în anexa nr.2.

3. Medicii specialişti, medicii stomatologi specialişti şi farmaciştii specialişti, confirmaţi în specialităţile atribuite potrivit actelor normative anterioare, îşi păstrează denumirea specialităţii dobândite, aceasta fiind considerată echivalentă cu specialitatea corespunzătoare prevăzută în prezentul nomenclator, armonizat cu normele Uniunii Europene.

4. Nomenclatorul specialităţilor medicale, stomatologice şi farmaceutice, aprobat prin prezentul ordin, se aplică etapizat, începând cu admiterea la studiile de rezidenţiat pentru anul universitar 2026-2027, potrivit termenelor prevăzute în anexa nr.1.

5. Medicii/farmaciştii rezidenţi admişi la rezidenţiat în baza Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea postuniversitară prin studii de rezidenţiat, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.175/2015, îşi finalizează studiile în conformitate cu prevederile nomenclatorului respectiv.

6. Se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii nr.175/2015 "Cu privire la aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea postuniversitară prin studii de rezidenţiat", cu modificările ulterioare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.2-8 art.09).

7. Prezentul Ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

8. Controlul asupra executării prezentului ordin mi-l asum.

Anexa nr.1

la Ordinul ministrului sănătăţii

nr.673/2026

Nomenclatorul specialităţilor medicale, stomatologice

şi farmaceutice obţinute prin studii de rezidenţiat

Anexa nr.2

la Ordinul ministrului sănătăţii

nr.673/2026

Actele de studii postuniversitare eliberate,

prin care se recunosc specialităţile (specializările) obţinute anterior emiterii

prezentului ordin, inclusiv cele de până în anul 1991