BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.7 din 03.02.2004 privind aprobarea modificărilor şi completărilor la Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 9 octombrie 1996

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
03.02.2004
Ordin privind aprobarea modificărilor şi completărilor la Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 9 octombrie 1996 Nr.7 din 03.02.2004 * * *

Abrogat: 03.08.2010

Ordinul Ministerului Finanţelor nr.93 din 19.07.2010

În legătură cu apariţia necesităţii reflectării în evidenţa contabilă a unor operaţiuni specifice unor ministere şi departamente, ORDON: În instrucţiunea "Cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice", aprobată prin ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 9 octombrie 1996, să se introducă următoarele modificări şi completări. 1. În capitolul "Organizarea evidenţei contabile" 1.1 În punctul 17, după "nota de contabilitate 16" se introduce un nou alineat cu următorul conţinut "nota de contabilitate 17 - borderou cumulativ privind plata indemnizaţiilor cu personalul misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii." Punctul 17, alineatul 18 în text după cuvintele "care se numerotează începînd cu", "numărul 17" devine "numărul 18" 2. În planul de conturi al evidenţei contabile privind executarea devizelor de cheltuieli ale instituţiilor bugetare Capitolul VII "Decontări": 2.1. Denumirea subcontul 171 "Decontări privind asigurarea socială", se substituie cu următorul conţinut: 171 "Decontări privind cheltuieli suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice". 2.2. După contul 19 "Decontări privind asigurarea cu pensii şi asistenţa socială a populaţiei" se introduce următorul subcont: 190 "Decontări privind plata indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii." 3. La partea "Evidenţa operaţiilor privind executarea planului de cheltuieli a mijloacelor bugetare şi extrabugetare" Capitolul VII "Decontări": 3.1. În punctul 148, denumirea subcontului 171 "Decontări privind asigurarea socială", se substituie prin "Decontări privind cheltuieli suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice". 3.2. Punctul 150 se exclude şi se expune în următoarea redacţie: În subcontul 171 "Decontări privind cheltuieli suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice" se ţine evidenţa decontărilor privind cheltuielile legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice, care pot avea următoarea destinaţie: recuperarea prejudiciului material, recuperarea prejudiciului moral, compensaţia bănească în schimbul raţiei alimentare colaboratorilor instituţiilor penitenciare şi situaţiilor excepţionale, instituţiilor de menţinere a ordinii publice şi securităţii naţionale, recalcularea pensiilor şi taxei de stat. Calcularea cheltuielilor suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice se înregistrează prin următoarea formulă contabilă: debit subconturile corespunzătoare ale conturilor 20, 21 credit subcontul 171. Transferul mijloacelor privind cheltuielile suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice se înregistrează prin formula contabilă debit subcontul 171 credit subconturile corespunzătoare ale conturilor 09, 10, 11. Evidenţa analitică a cheltuielilor suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice se ţine - pe fişe f.nr.292-a (în registru f.nr.292). 3.3. Punctul 176 alineatul 1 se modifică şi se expune în următoarea redacţie: "Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa decontărilor privind ratele de asigurare cu Fondul Social, primele de asigurare obligatorie în asistenţa medicală cu Compania Naţională de Asigurări Medicale, plata indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii, precum şi pe încasările de la pensionari a plăţilor în plus privind pensiile şi indemnizaţiile." După alineatul 2 se introduce un alineat nou cu următorul conţinut: 190 "Decontări privind plata indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii". 3.4. După punctul 176 se introduce punctul 176/1 cu următorul conţinut: "În subcontul 190 "Decontări privind plata indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii" se ţine evidenţa decontărilor cu personalul misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării în străinătate privind plata indemnizaţiilor neimpozabilă în valută străină convertibilă, care nu are regim de salariu. Calcularea indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii se efectuează o dată pe lună şi este reflectată în evidenţă în ultima zi a lunii. Documentele ce servesc ca bază pentru calcularea indemnizaţiilor sînt: ordine, tabelul de pontaj, care se ţine în modul stabilit de către persoanele numite prin ordin pe instituţie. La sfîrşitul lunii în baza tabelului de pontaj se determină numărul total de zile lipsă şi frecvenţă. Tabelul de pontaj completat şi alte documente, în termenele stabilite, se predau în contabilitate pentru calcularea indemnizaţiei. Calcularea indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii se înregistrează în creditul subcontului 190 şi în debitul subcontului 200. În baza listelor de calcul şi plată se întocmeşte "nota de contabilitate 17 - borderou cumulativ privind plata indemnizaţiilor cu personalul misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii." La nota de contabilitate trebuie să fie anexate toate documentele în baza cărora a fost efectuată calcularea indemnizaţiilor. Plata indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii se înregistrează în debitul subcontului 190 şi creditul subcontului 100, 120. Evidenţa analitică a calculării indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii se ţine pe fişe f.nr.292-a (în registrul nr.292). 4. Anexa nr.3 "Corespondenţa subconturilor privind operaţiile contabile de bază" se completează cu următoarele înregistrări contabile: Capitolul IV "Cheltuieli de producţie şi alte cheltuieli": 4.1. Punctul 55 se modifică în următoarea redacţie: Calcularea cheltuielilor suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice debit subconturile corespunzătoare ale conturilor 200, 202, 203, 205 211, 212, 213, 214, 217 credit subcontul 171 4.2. După punctul 55 de introdus punctul 55/1 cu următorul conţinut: Transferarea cheltuielilor suplimentare legate de titlurile executorii cu persoanele fizice şi juridice debit subcontul 171 credit subconturile corespunzătoare ale conturilor 090, 093, 095, 096, 101, 103, 111, 112, 113, 114. Capitolul V "Mijloace băneşti": 4.3. În punctul 91 se exclude din debit subcontul 171. Capitolul VII "Decontări": 4.4. În punctul 146 se exclude din credit subcontul 171; 4.5. După punctul 128 se introduce punctul 128/1 cu următorul conţinut: Calcularea indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii. debit subcontul 200 credit subcontul 190 Plata indemnizaţiilor personalului misiunilor diplomatice şi celor speciale pentru perioada aflării peste hotarele republicii. debit subcontul 190 credit subcontul 100, 120. 4. Prezentul ordin intră în vigoare de la data semnării. MINISTRU Zinaida Grecianîi