Ordine

Ordin nr.71 din 06.10.2006 cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a Regulamentului privind practica de audit

Tipul documentului: Ordine
Data adoptării: 06.10.2006

MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a

Regulamentului privind practica de audit

nr. 71 din 06.10.2006

(în vigoare 01.01.2007)

Monitorul Oficial nr.162-163 art.545 din 13.10.2006

* * *

Abrogat: 24.08.2012

Ordinul Ministerului Finanţelor nr.64 din 14.06.2012

Întru executarea prevederilor art.7 (5) al Legii Republicii Moldova “Cu privire la activitatea de audit” nr.729-XIII din 15 februarie 1996,

ORDON:

1. Se aprobă Regulamentul privind practica de audit (RPPA) 1004 “Relaţiile dintre organele ce reglementează activitatea bancară şi auditorii externi”.

2. Se pune în aplicare pe teritoriul Republicii Moldova RPPA 1004 “Relaţiile dintre organele ce reglementează activitatea bancară şi auditorii externi” pentru auditul rapoartelor financiare ce cuprind perioadele începînd cu 1 ianuarie 2007.

MINISTRUL FINANŢELOR	Mihail POP
Chişinău, 6 octombrie 2006.
Nr.71.

Introducere

1. Prezentul Regulament privind practica de audit este elaborat în baza Regulamentului Internaţional privind practica de audit 1004 “Relaţiile dintre organele ce reglementează activitatea bancară şi auditorii externi” (IAPS 1004 “The relationship between bank supervisors and external auditors”) aprobat de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) în redacţia anului 2001.

Obiectiv

2. Obiectivul prezentului regulament este de a oferi informaţii şi recomandări despre modul în care relaţiile dintre auditorii externi ai băncii şi organele de reglementare pot fi exprimate în avantajul lor reciproc.

3. Băncile joacă un rol important în economie. Ele păstrează economiile populaţiei, oferă mijloace pentru plata bunurilor şi serviciilor şi finanţează dezvoltarea business-ului şi comerţului. Pentru a îndeplini aceste funcţii în mod sigur şi eficient, fiecare bancă trebuie să obţină încrederea populaţiei şi a clienţilor săi. Stabilitatea sistemului bancar, atît pe plan naţional cît şi pe cel internaţional, a devenit recunoscută ca o problemă de interes public. Acest interes public este reflectat în modul în care băncile, spre deosebire de aproape toţi ceilalţi agenţi economici, sînt supuse reglementării prudente de către organele de reglementare bancară.

4. Rapoartele financiare ale băncilor sînt supuse auditului de către auditori externi. Auditorul extern efectuează auditul în conformitate cu Codul privind conduita profesională a auditorilor şi contabililor şi standardele de audit aplicabile, inclusiv cele care solicită independenţă, obiectivitate, competenţă şi sîrguinţă profesională şi o planificare şi supraveghere adecvată. Opinia auditorului conferă credibilitate rapoartelor financiare şi promovează încrederea în sistemul bancar.

5. Întrucît activitatea bancară creşte în complexitate, sarcinile organelor de reglementare bancară şi ale auditorilor externi devin din ce în ce mai dificile. În multe cazuri, organele de reglementare bancară şi auditorii externi se confruntă cu probleme asemănătoare şi, din ce în ce mai mult, rolurile lor sînt percepute ca fiind complementare. Pe lîngă faptul că organele de reglementare bancară beneficiază de rezultatele activităţii auditorilor, ele, de asemenea, pot apela la auditorii externi şi pentru realizarea altor sarcini suplimentare. În acelaşi timp, auditorii externi, în îndeplinirea funcţiilor sale, de asemenea, apelează la organele de reglementare pentru informaţii care-i pot ajuta la îndeplinirea sarcinilor lor mai eficient.

6. Este evident că o mai bună înţelegere reciprocă în privinţa rolurilor şi responsabilităţilor organelor de reglementare bancară şi ale auditorilor externi, respectiv şi, acolo unde este cazul, comunicarea între aceştia, îmbunătăţeşte eficienţa auditului rapoartelor financiare ale băncilor.

7. Rolurile şi responsabilităţile consiliului băncii şi ale conducerii, ale organului executiv, ale auditorilor externi ai băncii şi ale organelor de reglementare bancară derivă din prevederile legislaţiei şi, pentru auditorii externi - practica profesională. Prezentul regulament nu este destinat să reducă sau să modifice aceste roluri sau responsabilităţi. În schimb, este destinat să ofere o mai bună înţelegere a naturii rolurilor consiliului băncii şi ale organului executiv, ale auditorilor externi ai băncii şi ale organelor de reglementare, deoarece concepţiile greşite despre astfel de roluri pot conduce la situaţii în care unii se bazează în mod nejustificat pe rezultatele activităţii altora. Prezentul regulament tinde să înlăture posibilele concepţii greşite şi oferă modul în care fiecare poate utiliza în mod cît mai eficient rezultatele activităţii celorlalţi. Deci, regulamentul:

(a) prevede responsabilitatea primară a consiliului băncii şi a organului executiv (paragrafele 10-15 ale prezentului regulament);

(b) examinează caracteristicile esenţiale ale rolului auditorilor externi (paragrafele 16-29 ale prezentului regulament);

(c) examinează caracteristicile esenţiale ale rolului organelor de reglementare bancară (paragrafele 30-47 ale prezentului regulament);

(d) analizează relaţia dintre organele de reglementare bancară şi auditorii externi ai băncii (paragrafele 48-57 ale prezentului regulament); şi

(e) descrie alte modalităţi în care auditorii externi şi profesia contabilă pot contribui la procesul de reglementare (paragrafele 58-60 ale prezentului regulament).

8. În septembrie 1997, Comitetul de la Basel a dat publicităţii lucrarea “Principii de bază pentru o supraveghere bancară eficientă”, cunoscută sub denumirea de Principiile de bază de la Basel. Principiile de bază de la Basel (care sînt utilizate în evaluările efectuate de organizaţii precum Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional) sînt menite să servească drept un instrument de referinţă fundamental pentru un sistem eficient de reglementare atît la nivel internaţional cît şi naţional. Prezentul regulament a fost elaborat ţinîndu-se cont de Principiile de bază de la Basel.

9. La elaborarea regulamentului s-a ţinut cont de diferenţele semnificative care există în actele legislative şi normative de domeniu şi cele de reglementare, mai cu seamă în standardele de contabilitate, tehnicile de reglementare şi în măsura în care, auditorii externi îndeplinesc în prezent sarcini la solicitarea organelor de reglementare bancară. În anumite circumstanţe, organele de reglementare bancară şi auditorii externi au deja o relaţie mai apropiată decît se indică în prezentul regulament. Mecanismele recomandate de prezentul regulament nu înlocuiesc relaţiile existente. Deşi prezentul regulament nu este destinat de a fi o regulă, se presupune ca recomandările cuprinse în el să fie relevante pentru toate situaţiile, deşi este evident faptul că utilizarea prevederilor regulamentului va fi mai esenţială în unele cazuri decît în altele.

Responsabilitatea consiliului băncii şi a organului executiv

10. Responsabilitatea primară pentru desfăşurarea activităţii unei bănci cade în sarcina consiliului băncii şi a organului executiv numit de acesta. Această responsabilitate cuprinde, printre altele:

• asigurarea faptului că cei cărora li s-au încredinţat sarcini bancare posedă competenţă profesională şi onestitate şi că, în soluţionarea întrebărilor dificile şi esenţiale există angajaţi cu experienţă;

• asigurarea stabilirii şi respectării politicilor, practicilor şi procedurilor referitoare la diferite activităţi ale băncii, inclusiv:

- promovarea standardelor de etică şi profesionale;

- sisteme care identifică şi evaluează în mod exact toate riscurile semnificative, monitorizează şi controlează în mod corespunzător aceste riscuri;

- controale interne, structuri organizaţionale şi proceduri contabile adecvate;

- evaluarea calităţii activelor, recunoaşterea şi evaluarea lor corespunzătoare;

- reguli de “cunoaşteţi clientul” care împiedică ca banca să fie folosită, intenţionat sau neintenţionat, de elemente criminale;

- adoptarea unui mediu de control corespunzător, care să tindă spre realizarea obiectivelor băncii legate de performanţele prescrise şi informaţii;

- testarea conformităţii şi evaluarea eficienţei controalelor interne de către serviciul de audit intern;

• asigurarea stabilirii unor sisteme adecvate de gestionare a informaţiei;

• asigurarea existenţei unor politici şi proceduri corespunzătoare de gestionare a riscului;

• asigurarea respectării normelor, inclusiv cele privind solvabilitatea şi lichiditatea; şi

• asigurarea protejării adecvate atît a intereselor acţionarilor cît şi ale deponenţilor şi altor creditori.

11. Organul executiv este responsabil de întocmirea rapoartelor financiare în conformitate cu cerinţele stabilite faţă de aceste rapoarte, de standardele de contabilitate aplicabile şi de stabilirea procedurilor contabile care să prevadă menţinerea unei documentaţii corespunzătoare pe care se bazează rapoartele financiare. Această responsabilitate presupune şi asigurarea că auditorul extern care examinează rapoartele financiare are acces deplin şi liber, este asigurat cu toate informaţiile necesare, care le pot afecta în mod semnificativ şi, în consecinţă, raportul auditorului asupra acestora. Organul executiv are şi responsabilitatea furnizării tuturor informaţiilor organelor de reglementare pe care acestea sînt în drept să le obţină în corespundere cu legislaţia în vigoare.

12. Legislaţia în vigoare prevede formarea comisiei de cenzori pentru înlăturarea dificultăţilor, care pot apărea în procesul îndeplinirii de către consiliul băncii a sarcinii de asigurare a existenţei şi menţinerii unui sistem adecvat de control intern. Pentru a mări eficienţa comisiei de cenzori, auditorii interni şi externi, trebuie să aibă voie şi să fie încurajaţi să participe la întîlnirile comisiei de cenzori. Întîlnirile permanente ale comisiei de cenzori cu auditorii interni şi externi contribuie la sporirea independenţei auditorilor externi şi a credibilităţii auditorilor interni şi ajută comisia de cenzori să-şi îndeplinească rolul de întărire a gestiunii interne.

13. Atunci cînd consiliul băncii, legislaţia sau normele de reglementare prevăd stabilirea şi funcţionarea eficientă a unui serviciu permanent de audit intern în cadrul băncii, în funcţie de dimensiunea sa şi natura activităţii sale, organul executiv poartă răspundere pentru aceasta. Acest serviciu face parte dintr-o permanentă monitorizare a sistemului de control intern deoarece oferă o evaluare a corespunderii şi respectării politicilor şi procedurilor stabilite de bancă şi o asigurare a corespunderii şi eficienţei procedurilor şi infrastructurii privind gestionarea şi controlul riscului, independent faţă de cei care poartă responsabilitatea zilnică de a asigura respectarea acelor politici şi proceduri. În vederea îndeplinirii responsabilităţilor sale, organul executiv trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se asigura de existenţa unei funcţii continue şi adecvate de audit intern.

14. Pentru a fi pe deplin eficient, serviciul de audit intern trebuie să fie independent de activităţile organizatorice pe care le auditează sau examinează şi totodată trebuie să fie independent de procesul zilnic de control intern. Fiecare filială sau altă componentă a băncii trebuie să cadă sub incidenţa examinării efectuate de serviciul de audit intern. Competenţa profesională a fiecărui auditor intern şi a serviciului de audit intern în ansamblu, este esenţială pentru buna funcţionare a serviciului respectiv. De aceea, serviciul de audit intern trebuie să aibă în componenţa sa persoane cu aptitudini corespunzătoare şi competenţă tehnică, care să fie independente de responsabilităţile operaţionale. Serviciul de audit intern trebuie să raporteze în mod regulat consiliului băncii şi organului executiv asupra funcţionării sistemelor de control intern şi gestionare a riscului, asupra realizării obiectivelor sale. Organul executiv trebuie să stabilească şi să aprobe o procedură care să asigure luarea în considerare şi, dacă este cazul, implementarea recomandărilor serviciului de audit intern.

15. Responsabilităţile consiliului băncii şi ale organului executiv nu sînt în nici un fel diminuate de existenţa unui sistem pentru supravegherea activităţii băncilor de către organele de reglementare sau de obligativitatea auditării rapoartelor financiare ale băncii de un auditor extern.

Rolul auditorului extern al băncii

16. Obiectivul auditului rapoartelor financiare ale unei bănci efectuat de către un auditor extern este de a permite unui auditor independent să-şi exprime opinia cu privire la întocmirea sau nu a rapoartelor financiare ale băncii, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cerinţele stabilite faţă de aceste rapoarte.

17. Raportul auditorului extern se adresează după cum o cer condiţiile angajamentului, de regulă, acţionarilor. Totuşi, raportul poate fi disponibil pentru multe alte părţi, cum ar fi deponenţii, alţi creditori şi organele de reglementare. Opinia auditorului contribuie la creşterea nivelului de credibilitate a rapoartelor financiare. Totuşi, opinia auditorului nu trebuie interpretată ca oferind asigurări asupra activităţii viitoare a băncii sau ca o opinie asupra eficienţei cu care organul executiv a gestionat activitatea băncii, întrucît acestea nu reprezintă obiective ale auditului.

18. Auditorul aplică procedurile de audit pentru a reduce la un nivel acceptabil riscul exprimării unei opinii de audit necorespunzătoare atunci cînd rapoartele financiare sînt semnificativ denaturate. Auditorul evaluează riscul inerent al apariţiei denaturărilor semnificative (risc inerent) şi riscul ca sistemele contabil şi de control intern să nu prevină sau descopere şi corecteze la timp denaturările semnificative (risc legat de control). Auditorul evaluează riscul legat de control ca fiind ridicat dacă nu poate să identifice controale, care să poată preveni sau descoperi şi corecta o denaturare semnificativă şi efectuează teste ale controalelor în cazul în care evaluează riscul legat de control ca fiind la un nivel inferior. Pe baza evaluării riscului inerent şi celui legat de control, auditorul aplică proceduri ce ţin de esenţă pentru a reduce riscul de audit general la un nivel acceptabil.

19. Auditorul ia în considerare cum ar putea fi rapoartele financiare semnificativ denaturate şi examinează dacă sînt prezenţi factori de risc de fraudă care să indice posibilitatea evidenţei financiare frauduloase sau însuşirea frauduloasă a activelor. Auditorul planifică proceduri de audit pentru a reduce la un nivel acceptabil riscul ca denaturările care apar ca urmare a fraudelor sau erorilor şi care sînt semnificative pentru rapoartele financiare în ansamblu, să nu fie descoperite. SNA 240 “Frauda şi eroarea “ enumeră factorii aferenţi riscului legat de fraudă a căror prezenţă poate alerta auditorul de posibilitatea existenţei fraudei. În cazul în care auditorul consideră că există dovezi privind fraude, el are obligaţia de a dezvălui aceste informaţii organelor de reglementare bancară.

20. În desfăşurarea auditului rapoartelor financiare ale unei bănci, auditorul extern recunoaşte că băncile au următoarele caracteristici care în general le deosebeşte de majoritatea celorlalţi agenţi economici şi pe care le ia în considerare la evaluarea nivelului riscului inerent:

• deţin custodia unui volum mare de elemente monetare, inclusiv bani şi instrumente financiare, a căror securitate materială trebuie asigurată în timpul transferului şi depozitării. De asemenea au custodia şi controlul instrumentelor financiare şi altor active care se pot uşor transfera sub formă electronică. Caracteristicile de lichiditate ale acestor elemente fac ca băncile să fie vulnerabile (sensibile) la fraude. De aceea, băncile trebuie să stabilească proceduri formale operaţionale, limite bine definite de competenţă individuală şi sisteme riguroase de control intern;

• deseori se angajează în tranzacţii care sînt iniţiate într-o jurisdicţie şi administrate în alta;

• activează cu un grad înalt de angajament (capitalul acţionar în raport cu total active este scăzut), care măreşte vulnerabilitatea (sensibilitatea) băncii la evenimente economice nefavorabile şi măreşte riscul de faliment;

• posedă active a căror valoare se poate schimba rapid şi care este deseori greu de determinat. În consecinţă, o scădere relativ mică a valorii activelor poate avea un efect semnificativ asupra capitalului acţionar şi posibil asupra solvabilităţii;

• în general, un volum semnificativ al fondurilor pe care le deţin provin din depozitele pe termen scurt (asigurate sau neasigurate). Pierderea încrederii deponenţilor în solvabilitatea băncii poate genera rapid o criză de lichiditate;

• au obligaţii fiduciare privind activele pe care le deţin, dar care aparţin altor persoane. Aceasta poate duce la creşterea obligaţiilor în rezultatul abuzului de încredere. De aceea, băncile trebuie să stabilească proceduri şi sisteme de control intern destinate să asigure administrarea unor astfel de active în conformitate cu condiţiile în baza cărora activele au fost transferate băncii;

• se angajează într-un volum mare şi într-o diversitate de tranzacţii a căror valoare poate fi semnificativă. Aceasta face neapărat necesară existenţa unor sisteme complexe de contabilitate şi control intern şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale;

• de obicei, operează printr-o reţea de filiale şi departamente dispersate geografic. Aceasta presupune neapărat o mai mare descentralizare a organelor şi dispersarea funcţiilor de contabilitate şi de control cu dificultăţi implicite în menţinerea unor practici operaţionale şi sisteme contabile uniforme, în special atunci cînd reţeaua de filiale depăşeşte hotarele naţionale;

• tranzacţiile pot de multe ori să fie iniţiate şi încheiate de client fără vreo intervenţie din partea angajaţilor băncii, de exemplu, prin Internet sau prin bancomate;

• de multe ori îşi asumă angajamente semnificative fără vreun transfer iniţial de fonduri, în afara plăţii comisioanelor. Aceste angajamente pot implica doar înregistrări contabile neoficiale astfel încît existenţa lor poate fi dificil de depistat;

• sînt reglementate de organele guvernamentale ale căror cerinţe influenţează de multe ori principiile contabilităţii pe care le respectă băncile. Nerespectarea cerinţelor de reglementare, de exemplu, cerinţele de corespundere a capitalului poate avea influenţă asupra rapoartelor financiare ale băncii sau dezvăluirilor de informaţii din acestea;

• relaţiile de client pe care auditorul, asistentul sau organizaţia de audit le poate avea cu banca ar putea afecta independenţa auditorului într-un fel, în care relaţiile similare cu alţi agenţi economici nu ar afecta-o;

• în general, au acces exclusiv la sistemele de compensare şi decontare pentru cecuri şi transferuri de fonduri, tranzacţii valutare etc. Ele sînt parte componentă a sistemelor naţionale şi internaţionale de decontări şi, în consecinţă, prezintă un risc sistemic pentru ţările în care operează;

• pot emite şi comercializa instrumente financiare complexe, dintre care unele trebuie înregistrate la valoarea venală în rapoartele financiare. De aceea, trebuie să stabilească proceduri adecvate de evaluare şi gestionare al riscului. Eficienţa acestor proceduri depinde de caracterul adecvat al metodologiilor şi modelelor matematice selectate, accesul la informaţii de piaţă curente şi istorice, credibile şi menţinerea plenitudinii datelor.

21. Auditul detaliat al tuturor tranzacţiilor unei bănci nu numai că cere mult timp, dar este costisitor şi dificil de efectuat. De aceea, auditorul extern se bazează pe evaluarea riscului inerent de denaturare semnificativă, pe evaluarea riscului legat de control şi testarea controalelor interne destinate să prevină sau să descopere şi corecteze denaturările semnificative şi pe procedurile ce ţin de esenţă aplicate pe bază de test. Aceste proceduri cuprind una sau mai multe dintre următoarele: examinare, observare, solicitare şi confirmare, recalculare şi proceduri analitice. În particular, auditorul extern este preocupat de recuperarea şi, prin urmare, de continuitatea utilizării valorii de bilanţ a creditelor, investiţiilor şi altor active din rapoartele financiare şi de identificarea şi dezvăluirea adecvată în rapoartele financiare a tuturor angajamentelor.

22. Deşi auditorul extern poartă responsabilitatea deplină pentru raportul de audit şi pentru stabilirea caracterului, momentului de exercitare şi volumului procedurilor de audit, o mare parte din rezultatele activităţii de audit intern poate fi utilă auditorului extern la auditul rapoartelor financiare. De aceea, auditorul, ca o componentă a auditului, evaluează serviciul de audit intern în măsura în care consideră că acesta este relevant pentru determinarea caracterului, momentului de exercitare şi volumului procedurilor de audit.

23. SNA 610 “Utilizarea lucrărilor de audit intern” cere auditorului extern să ia în considerare activitatea auditorului intern şi efectul acesteia, dacă există asupra caracterului, momentului de exercitare şi volumului procedurilor auditorului extern. Atunci cînd evaluează activitatea, auditorul extern ia în considerare statutul organizatoric al serviciului de audit intern, sfera de aplicare a acesteia, competenţa tehnică a membrilor săi şi acurateţea profesională, de care dau dovadă acestea serviciului de audit intern.

24. Judecata profesională este foarte importantă în activitatea auditorului. Auditorul aplică judecata profesională în domenii cum ar fi:

• evaluarea riscului inerent, riscului legat de control şi a riscului de denaturare semnificativă cauzat de fraudă şi eroare;

• stabilirea caracterului, momentului de exercitare şi volumului procedurilor de audit;

• evaluarea rezultatelor acestor proceduri; şi

• evaluarea estimărilor şi aprecierilor efectuate de conducere la elaborarea rapoartelor financiare.

25. Auditorul extern planifică şi efectuează auditul pentru a obţine o asigurare rezonabilă că sînt detectate denaturările rapoartelor financiare ale băncii, care, individual sau cumulat, sînt semnificative în raport cu informaţiile financiare prezentate de acele rapoarte. Evaluarea a ceea ce înseamnă semnificativ este o problemă de judecată profesională pentru auditor şi este influenţată de deciziile economice pe care utilizatorii rapoartelor financiare ale băncii le vor lua în baza acestor rapoarte financiare. Auditorul ia în considerare caracterul semnificativ atît la nivelul rapoartelor financiare luate în ansamblu cît şi la nivelul soldurilor individuale ale conturilor, al grupurilor de operaţiuni economice, precum şi al anexelor la rapoartele financiare.

Caracterul semnificativ poate fi influenţat de cerinţele legislaţiei şi de factorii privind soldurile individuale ale conturilor reflectate în rapoartele financiare şi interdependenţa acestora. Ca rezultat al acestei influenţe pot fi diverse niveluri de semnificaţie în funcţie de aspectele examinate ale rapoartelor financiare. În mod similar, nivelul de semnificaţie utilizat de un auditor atunci cînd raportează asupra rapoartelor financiare ale unei bănci, poate fi diferit de nivelul utilizat atunci, cînd întocmeşte rapoarte speciale către organele de reglementare bancară. În SNA 320 “Caracter semnificativ în audit” aceste aspecte se examinează mai detaliat.

26. În exprimarea opiniei asupra rapoartelor financiare, auditorul extern aplică proceduri destinate să obţină o asigurare rezonabilă că rapoartele financiare sînt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cerinţele stabilite faţă de aceste rapoarte financiare. Auditul nu garantează că toate denaturările semnificative vor fi descoperite datorită unor factori ca aplicarea judecăţii profesionale, utilizarea testării, limitele inerente ale controlului intern şi faptul că majoritatea dovezilor de audit sînt mai mult convingătoare, decît de confirmare. Riscul nedescoperirii unei denaturări semnificative rezultate din fraudă este mai mare decît riscul nedescoperirii unei denaturări rezultate din eroare, deoarece frauda poate implica scheme complexe şi atent organizate menite să o ascundă, cum ar fi falsul, neînregistrarea intenţionată a unor tranzacţii sau denaturarea lor, efectuate pentru auditor. Astfel de încercări de ascundere pot fi şi mai greu de descoperit cînd sînt implicate mai multe persoane. Riscul ca auditorul să nu descopere o denaturare semnificativă care rezultă din frauda conducerii este mai mare decît cel de nedescoperire a fraudei celorlalţi angajaţi, deoarece organele de administrare sînt deseori în situaţia de a li se garanta integritatea şi de a li se permite evitarea procedurilor de control formale. De aceea, auditorul planifică şi exercită un audit cu atitudine de scepticism profesional, admiţînd că pot exista circumstanţe care să determine denaturarea semnificativă a rapoartelor financiare.

27. Atunci cînd auditorul descoperă o denaturare semnificativă a rapoartelor financiare în ansamblu, inclusiv utilizarea unei politici contabile sau a unei evaluări a activelor necorespunzătoare sau nedezvăluirea unor informaţii esenţiale, el va cere conducerii corectarea rapoartelor financiare pentru a corecta denaturarea. Dacă conducerea refuză să facă corectarea, auditorul exprimă o opinie cu menţiuni sau una adversă asupra rapoartelor financiare. Un astfel de raport ar putea avea un efect serios asupra credibilităţii şi chiar stabilităţii băncii şi de aceea conducerea, de regulă, ia măsurile necesare pentru a evita astfel de situaţii. La fel, auditorul exprimă o opinie cu menţiuni sau refuză de a exprima vreo opinie dacă nu i s-au furnizat de către conducere toate informaţiile sau explicaţiile pe care le-a solicitat.

28. Ca o parte suplimentară dar nu neapărat integrantă a auditului, este că auditorul extern, de regulă, comunică anumite informaţii conducerii. De obicei, aceste informaţii conţin observaţii asupra unor probleme precum deficienţele semnificative ale controlului intern sau denaturările care au ajuns în atenţia auditorului în cursul auditului, dar care nu presupun o modificare a raportului de audit (fie pentru că au fost aplicate proceduri adiţionale pentru a compensa o deficienţă a controlului, fie pentru că denaturările au fost corectate în rapoartele financiare sau sînt nesemnificative). Auditorul extern, de asemenea, comunică probleme de administrare celor responsabili de conducerea băncii. Comunicările sus-numite sînt transmise de către auditor organului de administrare, ca parte a condiţiilor angajamentului, sub formă de raport detaliat.

29. Legislaţia în vigoare obligă auditorul extern să raporteze prompt organelor de reglementare bancară despre:

• orice acţiune frauduloasă comisă de funcţionarii băncii;

• orice neregulă din administrarea şi din efectuarea operaţiunilor, care ar putea conduce la pierderi financiare pentru bancă.

Rolul organelor ce reglementează activitatea bancară

30. Obiectivul cheie al supravegherii precaute este de a menţine stabilitatea şi încrederea în sistemul financiar, reducîndu-se prin aceasta riscul de pierderi pentru deponenţi şi alţi creditori. În plus, procesul de supraveghere este deseori îndreptat şi spre verificarea conformităţii cu legislaţia monitorizînd băncile şi activitatea lor. Totuşi, în prezentul regulament, accentul se pune pe aspectul precaut al rolului organului de reglementare bancară.

31. Supravegherea bancară se bazează pe un sistem de licenţiere, care permite organelor de reglementare să identifice persoanele care trebuie supravegheate şi să controleze accesul în sistemul bancar. În vederea obţinerii şi menţinerii licenţei bancare, instituţia financiară trebuie să satisfacă anumite cerinţe. Lista cerinţelor respective este vastă şi este reglementată de mai multe acte legislative, însă în continuare sînt prezentate unele cerinţe de ordin general:

• Banca trebuie să aibă acţionari şi membri ai organelor de administrare corespunzători (această noţiune include integritatea şi reputaţia în comunitatea oamenilor de afaceri precum şi forţa financiară a tuturor acţionarilor majori);

• Conducerea băncii trebuie să fie onestă, demnă de încredere şi trebuie să posede aptitudini şi experienţă corespunzătoare pentru a conduce banca într-o manieră adecvată şi prudentă;

• Organizarea şi controlul intern din bancă trebuie să fie consecvent faţă de planurile şi strategiile sale de business;

• Banca trebuie să aibă o structură juridică compatibilă cu structura sa operaţională;

• Banca trebuie să aibă un capital acţionar adecvat pentru a face faţă riscurilor specifice naturii şi dimensiunii activităţii sale; şi

• Banca trebuie să aibă o lichiditate suficientă.

32. Obiectivul cerinţelor respective este de a stabili condiţii care să asigure desfăşurarea de către bancă a activităţii sale în mod prudent şi deţinerea de către aceasta de resurse financiare adecvate pentru a depăşi circumstanţele nefavorabile şi a-şi proteja deponenţii de pierderi.

33. Pe lîngă licenţierea noilor bănci, organele de reglementare bancară au împuternicirea de a analiza şi respinge orice propunere privind transferul unei participaţii semnificative sau al unui interes care generează controlul într-o bancă către alte părţi.

34. De regulă, supravegherea bancară continuă să se desfăşoare pe bază de recomandări şi instrucţiuni. Totuşi, organele de reglementare au posibilitatea de a apela la mijloace legale pentru a lua măsuri de corectare în timp, atunci cînd o bancă încalcă cerinţele prudenţei, cînd există încălcări ale legislaţiei sau normelor de reglementare sau cînd deponenţii se confruntă cu un risc substanţial de pierderi. În condiţii extreme, organul de reglementare are împuternicirea de a anula licenţa unei bănci.

35. Una din bazele supravegherii precaute este corespunderea capitalului normativ. La momentul actual există cerinţe minime de capital normativ pentru înfiinţarea noilor bănci, iar testele privind corespunderea capitalului normativ sînt o componentă a supravegherii continue.

36. Băncile sînt supuse unei varietăţi de riscuri. Organele de reglementare monitorizează şi pot limita o serie de riscuri bancare aşa ca: riscul de credit, riscul de piaţă (inclusiv riscul ratei dobînzii şi riscul cursului valutar), riscul de lichiditate şi finanţare, riscul operaţional, riscul legal şi riscul de pierdere a reputaţiei. Din ce în ce mai mult, organele de reglementare încearcă să dezvolte sisteme sau măsuri care să aprecieze gradul de expunere la riscuri specifice (de exemplu, riscuri privind instrumentele financiare derivate). Aceste sisteme deseori formează baza controalelor specifice sau a limitelor asupra diverselor categorii de expunere.

37. Cel mai însemnat dintre riscurile bancare, în raport cu pierderile înregistrate de-a lungul timpului, este riscul ca un client să nu-şi execute obligaţia în totalitate, fie la scadenţă sau în orice moment ulterior (uneori denumit risc de credit). Rolul organului de reglementare bancară nu este de a dirija politicile de creditare ale băncilor, dar este esenţial ca acesta să fie sigur că banca a adoptat un sistem solid de gestionare a riscului de credit. Totodată, organul de reglementare evaluează eficienţa politicilor şi practicilor unei bănci de evaluare a calităţii creditelor. Organul de reglementare tinde să se asigure că metodele utilizate şi judecăţile profesionale aplicate de conducere privind calcularea provizioanelor generează o valoare cumulată a provizioanelor specifice şi generale, adecvată pentru a absoarbe pierderile estimate din credite, în timp util, în conformitate cu politici şi proceduri corespunzătoare. În plus, organul de reglementare tinde să se asigure că riscul de credit este diversificat în mod adecvat prin intermediul unor reguli de limitare a expunerilor, în raport de clienţi-debitori individuali, sectoare industriale sau comerciale sau regiuni economice.

38. Deşi este dificil de evaluat, calitatea creditelor unei bănci şi a altor active este unul din determinanţii cei mai importanţi ai situaţiei sale financiare. Aşadar, evaluarea exactă şi prudentă a activelor este de mare importanţă pentru organele de reglementare deoarece are o influenţă directă asupra determinării valorii raportate a capitalului băncii. Aşa cum s-a indicat deja, capitalul este larg utilizat ca indicator standard de supraveghere faţă de care sînt apreciate sau limitate expunerile. Deşi evaluarea corespunzătoare a activelor este una din responsabilităţile primare ale conducerii, procesul de evaluare de multe ori presupune aplicarea în proporţie considerabilă a judecăţii profesionale. În general, dacă organul de reglementare nu efectuează propria sa evaluare a acestui proces pentru a determina exactitatea sa şi conformitatea cu politicile şi procedurile documentate, acesta se bazează în mare parte pe judecata profesională a conducerii în ceea ce priveşte evaluarea corespunzătoare a activelor şi pe faptul că valorile reflectate în rapoartele financiare au fost supuse auditului extern.

39. Organele de reglementare acordă o importanţă considerabilă necesităţii băncilor de a implementa controale interne corespunzătoare naturii, domeniului şi volumului activităţii lor. Scopul controlului intern este de a contribui la realizarea obiectivului conducerii de a asigura, în măsura posibilităţilor, desfăşurarea ordonată şi eficientă a activităţii sale, inclusiv respectarea politicilor de management, păstrarea activelor, prevenirea şi depistarea fraudelor şi erorilor, exactitatea şi caracterul complet al înregistrărilor contabile şi întocmirea la timp a rapoartelor financiare credibile.

40. Dezvoltarea unor sisteme complexe de informaţii computerizate on-line a îmbunătăţit cu mult posibilităţile de control, dar a şi adus riscuri suplimentare reieşind din posibilitatea de apariţie a fraudelor şi defecţiunilor la computere. Introducerea comerţului electronic a adus cu sine riscuri noi semnificative şi solicită, la rîndul său, introducerea de controale suplimentare.

41. Organele de reglementare sînt preocupate să se asigure că managementul este de o calitate corespunzătoare naturii şi domeniului de activitate. Efectuarea cu regularitate a inspecţiilor “pe teren”, permit organelor de reglementare de a observa semnale ale deficienţelor manageriale.

Adiţional inspecţiilor “pe teren”, organul de reglementare încearcă să utilizeze alte oportunităţi pentru a înţelege planurile şi strategiile de afaceri ale conducerii şi modul în care acestea vor fi realizate. Similar, organul de reglementare doreşte să stabilească dacă banca este dotată corespunzător pentru realizarea funcţiilor sale în ceea ce priveşte aptitudinile şi competenţa angajaţilor săi, echipamentele şi facilităţile de care dispune. Informaţiile obţinute din aceste contacte cu conducerea ajută organul de reglementare să-şi formeze o opinie despre competenţa conducerii.

42. Supravegherea eficientă prevede colectarea şi analiza informaţiilor despre băncile monitorizate. De exemplu, organul de reglementare colectează, examinează şi analizează rapoartele financiare şi statistice ale băncilor. Acestea cuprind rapoartele financiare de bază şi notele explicative, care oferă mai multe informaţii. Aceste rapoarte sînt utilizate pentru a verifica respectarea anumitor cerinţe de prudenţă şi de asemenea, oferă o bază de discuţii cu conducerea băncii. Monitorizarea “din birou” poate deseori să identifice probleme potenţiale, în special în intervalul dintre inspecţiile “pe teren”, prin aceasta asigurîndu-se descoperirea din timp şi indicarea măsurilor de corectare înainte ca problemele să se agraveze.

43. Organele de reglementare trebuie să dispună de mijloace de confirmare a informaţiilor, pe care le obţin prin intermediul inspecţiilor “pe teren” sau prin utilizarea auditorilor externi. Munca pe teren, efectuată fie de angajaţii proprii ai organului de reglementare, fie în regim de colaborare cu auditorii externi, este structurată astfel încît să ofere o verificare independentă a existenţei în cadrul băncilor, a unui sistem corespunzător de control intern, care să satisfacă criteriile stabilite de organele de reglementare şi a credibilităţii informaţiilor furnizate de bănci.

44. Pentru a înţelege mai bine administrarea internă şi sistemul de operare ale unei bănci, organele de reglementare pot stabili periodic întruniri cu comisia de cenzori a băncii sau cu consiliul băncii. Aceasta oferă posibilitate comisiei de cenzori sau consiliului băncii să discute despre preocupările lor legate de managementul băncii şi permite organului de reglementare să-şi formeze o opinie despre eficienţa comisiei de cenzori.

45. Organele de reglementare bancară sînt interesate să se asigure că întreaga activitate a auditorilor externi este efectuată de cei care:

• sînt licenţiaţi corespunzător şi se bucură de o reputaţie profesională bună;

• posedă o experienţă profesională şi competenţă corespunzătoare;

• sînt supuşi unui program de asigurare a calităţii;

• sînt independenţi faţă de banca auditată;

• sînt obiectivi şi imparţiali; şi

• respectă toate celelalte cerinţe de etică aplicabile¹.

_________________

¹ Auditorul respectă standardele naţionale de audit şi Codul privind conduita profesională a auditorilor şi contabililor din Republica Moldova.

46. Organul de reglementare bancară poate solicita numirea auditorilor externi conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Aceste solicitări sînt menite să ofere asigurări că auditorii externi numiţi de bănci au experienţa, resursele şi aptitudinile necesare în circumstanţele respective. Atunci cînd nu există nici un motiv evident pentru schimbarea auditorului extern, organele de reglementare vor investiga, de asemenea, circumstanţele care au determinat banca să nu numească în continuare auditorul.

47. Organele de reglementare sînt interesate în asigurarea unor standarde ridicate pentru auditul bancar. De asemenea, o preocupare importantă pentru organele de reglementare este independenţa auditorului extern, care efectuează auditul unei bănci, în special atunci cînd oferă şi alte tipuri de servicii în afara auditului băncii respective. Deci, organele de reglementare tind să menţină relaţii apropiate cu organizaţiile profesionale de audit în vederea abordării problemelor de interes reciproc.

Relaţia dintre organele de reglementare bancară şi auditorii externi ai băncii

48. În multe privinţe, organul de reglementare bancară şi auditorul extern au preocupări complementare cu privire la aceleaşi probleme deşi accentul preocupărilor lor este diferit.

• Organul de reglementare bancară este în primul rînd preocupat de menţinerea stabilităţii sistemului bancar şi de ocrotirea “sănătăţii” băncilor în vederea protejării intereselor deponenţilor. De aceea, organul de reglementare monitorizează viabilitatea prezentă şi viitoare a băncilor şi utilizează rapoartele lor financiare pentru evaluarea situaţiei şi performanţelor acestora. Auditorul extern, pe de altă parte, este în primul rînd preocupat să raporteze asupra rapoartelor financiare ale băncii, de regulă, acţionarilor băncii. Astfel, auditorul ia în considerare utilizarea de către conducere a principiului continuităţii activităţii. Auditorul ia în considerare perioada de evaluare utilizată de conducere şi, dacă perioada este mai mică de 12 luni de la data bilanţului, cere conducerii să prelungească perioada de evaluare la cel puţin 12 luni de la data bilanţului. Dacă conducerea refuză acest lucru, SNA 570 “Principiul continuităţii activităţii” prevede ca auditorul să ia în considerare necesitatea de a modifica raportul său ca rezultat al limitării activităţii sale. Totodată, auditorul chestionează conducerea cu privire la cunoaşterea unor evenimente sau condiţii dincolo de perioada de evaluare utilizată de conducere, care ar putea pune la îndoială, în mod semnificativ, capacitatea băncii de a-şi continua activitatea.

• Organul de reglementare bancară este preocupat să menţină un sistem eficient de control intern ca bază pentru un management sigur şi prudent al activităţii băncii. Auditorul extern, în majoritatea situaţiilor, este preocupat de evaluarea controlului intern pentru a determina măsura în care se poate baza pe sistem la planificarea şi efectuarea auditului.

• Organul de reglementare bancară trebuie să fie sigur că fiecare bancă ţine evidenţa după politici şi practici contabile consecvente care să-i permită să evalueze situaţia financiară a băncii şi profitabilitatea activităţii acesteia, şi că banca publică sau face accesibile, în mod regulat, rapoartele financiare care reflectă situaţia sa reală. Auditorul extern este preocupat de ţinerea unei evidenţe contabile adecvate şi suficiente care să permită agenţilor economici să întocmească rapoarte financiare nedenaturate şi astfel să permită auditorului extern să exprime opinia asupra acelor rapoarte.

49. Dacă organul de reglementare bancară utilizează rapoarte financiare auditate în cursul activităţilor de supraveghere, atunci el trebuie să ţină cont de următorii factori:

• necesitatea supravegherii nu reprezintă, de regulă, scopul primar pentru care au fost întocmite rapoartele financiare;

• un audit în conformitate cu SNA este menit să ofere o asigurare rezonabilă că rapoartele financiare în ansamblu nu sînt denaturate semnificativ;

• importanţa politicii de contabilitate utilizate la întocmirea rapoartelor financiare, deoarece modul de raportare financiară solicită exprimarea judecăţii profesionale în aplicarea lor şi pot permite anumite opţiuni pentru anumite metode sau modul în care sînt ele aplicate;

• rapoartele financiare includ informaţii bazate pe aprecieri şi estimări efectuate de conducere şi examinate de auditor;

• poziţia financiară a băncii s-ar putea să fi fost afectată de evenimente ulterioare datei întocmirii rapoartelor financiare;

• organul de reglementare nu se poate baza pe presupunerea că evaluarea făcută de auditor asupra controlului intern în scopul auditului va fi adecvată scopului pentru care controlul intern este evaluat şi testat de organul de reglementare, deoarece scopurile auditorului şi a organului de reglementare sînt diferite; şi

• controalele şi politicile contabile pe care auditorul extern le ia în considerare s-ar putea să nu fie cele pe care banca le utilizează la întocmirea informaţiilor pentru organul de reglementare bancară.

50. Cu toate acestea, există multe situaţii în care munca organului de reglementare şi a auditorului extern pot fi utile una celeilalte. Comunicările trimise de auditori conducerii şi alte rapoarte prezentate de auditori pot oferi organelor de reglementare informaţii valoroase despre diverse aspecte ale activităţii băncii. Este o practică, ca astfel de rapoarte să fie puse la dispoziţia organelor de reglementare.

51. Similar, auditorii externi pot găsi utile informaţiile emise de organul de reglementare. Atunci cînd are loc o verificare, concluziile primite sînt, de obicei, comunicate băncii. Aceste comunicări pot fi utile auditorilor în măsura în care oferă o evaluare independentă în domenii importante precum adecvarea provizioanelor pentru deprecierea creditelor şi pun accentul pe aspecte specifice ale supravegherii. Organele de reglementare pot, de asemenea, să elaboreze anumiţi indicatori informaţionali de prudenţă sau ghiduri care pot fi puse la dispoziţia băncilor şi care pot fi utile auditorilor la efectuarea procedurilor analitice.

52. Atunci cînd comunică cu conducerea, atît organele de reglementare cît şi auditorii externi, sînt conştienţi de avantajele reciproce, care decurg din cunoaşterea problemelor cuprinse în astfel de comunicări. De aceea, este avantajos, ca aceste comunicări să fie în formă scrisă, astfel încît să facă parte din înregistrările băncii la care cealaltă parte trebuie să aibă acces.

53. Pentru a reduce preocupările ambelor părţi privind confidenţialitatea informaţiilor obţinute în cursul îndeplinirii funcţiilor lor, este normal ca, atunci cînd contactele între organul de reglementare bancară şi auditorul extern devin necesare, managementul băncii este şi el prezent sau cel puţin informat. Se recomandă luarea unor măsuri oportune şi adecvate, astfel încît auditorii externi să nu poată fi traşi la răspundere pentru informaţiile dezvăluite cu bună-credinţă organelor de reglementare conform legislaţiei sau normelor de reglementare aplicabile. Aceste măsuri pot lua forma unor iniţiative legale sau pot constitui un acord între bancă, conducerea sa, auditorul extern şi organul de reglementare. Acest lucru este important atunci cînd prezenţa conducerii ar compromite discuţiile, de exemplu, dacă auditorul consideră că managementul este implicat în acţiuni frauduloase.

54. SNA 260 “Comunicarea aspectelor de audit persoanelor (organelor) autorizate responsabile de conducerea agentului economic” identifică aspectele de audit care prezintă interes pentru conducere şi solicită auditorilor să comunice aceste aspecte în timp util celor responsabili de conducerea agentului economic^2..

________________________

² De regulă astfel de aspecte includ:

• abordarea generală a auditului şi domeniul de efectuare a auditului, inclusiv orice restricţii aşteptate sau cerinţe suplimentare;

• alegerea sau modificarea esenţială a politicii de contabilitate, precum şi modificările în practicile de contabilitate ce au sau pot avea o influenţă semnificativă asupra rapoartelor financiare ale agentului economic;

• influenţa potenţială asupra rapoartelor financiare a oricăror riscuri şi factori de influenţă externă considerabili, cum ar fi, acţiunile în organele de justiţie care trebuie dezvăluite în rapoartele financiare;

• corectările propuse de către auditor indiferent de faptul reflectării lor în rapoartele financiare ale agentului economic, care au sau pot avea o influenţă considerabilă asupra rapoartelor financiare ale agentului economic;

• incertitudinile semnificative asupra evenimentelor şi condiţiilor care pot provoca dubii în privinţa capacităţii funcţionării agentului economic în conformitate cu principiul continuităţii activităţii;

• dezacordul cu conducerea agentului economic privind aspectele de audit care în mod separat sau cumulate pot fi semnificative pentru rapoartele financiare ale agentului economic sau pentru raportul auditorului. Comunicarea asupra acestor aspecte include examinarea faptului dacă acest aspect a fost soluţionat, precum şi analiza importanţei acestui aspect;

• modificările probabile ale raportului auditorului;

• alte aspecte care merită atenţia persoanelor (organelor) autorizate responsabile de conducerea agentului economic de exemplu, neajunsuri semnificative ale sistemului de control intern, aspecte privind onestitatea conducerii şi cazuri de fraudă cu participarea conducerii; şi

• alte aspecte prevăzute în angajamentul de audit.

Aspectele de audit, care prezintă interes pentru conducere includ doar acele aspecte care au ajuns în atenţia auditorului ca rezultat al exercitării auditului. Auditorul nu este obligat, la exercitarea auditului în conformitate cu SNA, să elaboreze proceduri speciale pentru constatarea aspectelor, care prezintă interes pentru conducere. Unele aspecte de audit ce prezintă interes pentru conducere prezintă probabil interes şi pentru organele de reglementare bancară, în special atunci cînd aceste aspecte solicită măsuri urgente din partea acestora. Atunci cînd o cere organul de reglementare, legal sau cu acord oficial, auditorul comunică astfel de aspecte organului de reglementare bancară în timp util. În situaţia în care nu există astfel de cerinţe sau acorduri, auditorul încurajează conducerea băncii sau pe cei responsabili de conducere să comunice în timp util aspectele care, în opinia sa, pot prezenta interes urgent pentru organul de reglementare. Pe lîngă aceasta, chiar dacă nu există vreo cerinţă în acest sens, auditorul are în vedere comunicarea unor astfel de aspecte organului de reglementare bancară atunci cînd conducerea sau cei responsabili de conducere nu o fac. În astfel de circumstanţe, auditorul ia în considerare dacă legea îl protejează în cazul efectuării unor astfel de comunicări.

55. În continuare sînt prezentate exemple de alte aspecte, care pot ajunge în atenţia auditorului şi pot solicita măsuri urgente din partea organului de reglementare bancară:

• informaţii, care indică nerespectarea uneia din cerinţele pentru licenţierea bancară;

• un conflict serios în cadrul organelor de administrare sau plecarea neaşteptată a unui manager dintr-o funcţie cheie;

• informaţii, care pot indica o încălcare semnificativă a actelor legislative şi normative şi normelor de reglementare, a statutului sau regulamentelor interne;

• intenţia auditorului de a renunţa la angajament sau renunţarea angajamentului din partea băncii; şi

• schimbări nefavorabile semnificative în ceea ce priveşte riscurile activităţii băncii şi riscurilor viitoare posibile.

56. De asemenea, auditorul extern poate îndeplini anumite angajamente specifice sau emite rapoarte speciale conform prevederilor legale sau la cererea organului de reglementare pentru a-l ajuta în îndeplinirea funcţiilor sale de reglementare. Aceste sarcini pot include rapoarte privind:

• respectarea condiţiilor de licenţiere;

• caracterul adecvat al sistemelor contabil şi de control intern;

• caracterul adecvat al metodei utilizate de bancă pentru întocmirea rapoartelor pentru organul de reglementare bancară şi exactitatea informaţiilor cuprinse în aceste rapoarte;

• caracterul adecvat al organizării procesului de activitate în baza unor criterii stabilite de organul de reglementare;

• respectarea legilor şi normelor de reglementare; şi

• adoptarea unei politici de contabilitate corespunzătoare.

57. Organele de reglementare bancară, auditorii interni şi externi cooperează reciproc pentru a contribui mai eficient la procesul de supraveghere. Cooperarea optimizează supravegherea permiţînd fiecărei părţi să se concentreze asupra responsabilităţilor proprii. Cooperarea se poate baza pe întîlniri periodice între organul de reglementare, auditorii externi şi interni.

Necesitatea unui dialog continuu între organele de reglementare bancară şi profesia contabilă

58. Dacă organele de reglementare bancară vor să profite de pe urma activităţii auditorilor externi pe o bază continuă, trebuie să discute despre domeniile curente, care prezintă interes pentru reglementare cu profesia contabilă în ansamblu. Aceasta se poate realiza prin discuţii periodice între organele de reglementare şi organizaţiile profesionale ale contabililor şi auditorilor. Astfel de discuţii pot cuprinde domenii de interes reciproc. Este de un ajutor considerabil pentru auditori să înţeleagă cît mai clar cunoştinţele şi atitudinea pe care le au organele de reglementare asupra unor astfel de probleme. În cursul acestor discuţii, organele de reglementare trebuie, de asemenea, să aibă posibilitatea să-şi exprime punctele de vedere asupra politicii de contabilitate şi standardelor de audit în general şi asupra procedurilor de audit specifice în particular. Este recomandabil ca asociaţiile băncilor să fie implicate în discuţiile despre aceste subiecte, de exemplu, prin şeful serviciului de audit intern, pentru a se asigura luarea în consideraţie a tuturor opiniilor.

59. Discuţiile dintre organele de reglementare bancară şi organizaţiile profesionale ale contabililor şi auditorilor ar putea de asemenea cuprinde şi aspecte importante privind auditul şi problemele actuale de contabilitate, cum ar fi metodele de contabilitate adecvate pentru noile instrumente şi alte aspecte de management financiar. Aceste discuţii, ar putea contribui la adoptarea de către bănci a celor mai potrivite politici de contabilitate.

60. Atît organele de reglementare cît şi profesia contabilă au un interes în realizarea uniformităţii în aplicarea de către bănci a unor politici de contabilitate corespunzătoare. Deseori, organele de reglementare bancară pot influenţa asupra băncilor în realizarea unor politici uniforme datorită atribuţiilor lor de reglementare, în timp ce auditorii externi sînt deseori într-o poziţie mai bună de a monitoriza şi analiza aplicarea efectivă a acestor politici. De aceea, un dialog continuu între organele de reglementare şi profesia contabilă ar putea contribui semnificativ la armonizarea actelor normative ce reglementează activitatea bancară.

Data intrării regulamentului în vigoare

61. Prezentul regulament intră în vigoare pentru auditul rapoartelor financiare, ce cuprind perioadele începînd cu 1 ianuarie 2007.