BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Ordine

Ordin nr.725 din 02.04.2026 cu privire la aprobarea Metodologiei de evaluare a instituţiilor de învăţământ general privat şi a entităţilor juridice prestatoare de servicii educaţionale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
02.04.2026

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

O R D I N

cu privire la aprobarea Metodologiei de evaluare a instituţiilor

de învăţământ general privat şi a entităţilor juridice

prestatoare de servicii educaţionale

nr. 725  din  02.04.2026

 (în vigoare 09.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.156-159 art. 281a din 09.04.2026

* * *

În temeiul art.21 alin.(8), art.39 alin.(4), art.441 alin.(4) şi art.47 alin.(1) din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014, cu modificările ulterioare, Hotărârea de Guvern nr.72/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, structurii şi efectivului-limită ale acesteia, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul

ORDIN:

1. Se aprobă Metodologia de evaluare a instituţiilor de învăţământ general privat şi a entităţilor juridice prestatoare de servicii educaţionale (se anexează).

2. Fondatorii/directorii instituţiilor de învăţământ general privat şi ai entităţilor juridice prestatoare de servicii educaţionale:

a) vor asigura implementarea prevederile prezentului ordin;

b) vor informa Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare cu privire la forma de activitate prestată.

3. Organele locale de specialitate în domeniul învăţământului vor asigura familiarizarea conducătorilor instituţiilor de învăţământ general privat din subordine cu prevederile prezentului ordin.

4. Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare:

a) va organiza activităţi de informare şi instruire pentru membrii Comisiilor de evaluare şi experţi;

b) va asigura implementarea prevederilor prezentului ordin.

5. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina doamnei Lilia Ivanov, directoare a Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare.

Anexă

la Ordinul nr.725 din 2 aprilie 2026

METODOLOGIE

de evaluare a instituţiilor de învăţământ general privat şi a

entităţilor juridice prestatoare de servicii educaţionale

PRELIMINARII

Secţiunea I

Dispoziţii generale

1. Metodologia de evaluare a instituţiilor de învăţământ general privat şi a entităţilor juridice prestatoare de servicii educaţionale în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare provizorie, a acreditării şi evaluării periodice (în continuare – Metodologie) reglementează procesul de evaluare externă destinat instituţiilor de învăţământ general privat şi a entităţilor juridice prestatoare de servicii educaţionale (în continuare – Instituţii), ce organizează şi desfăşoară activităţi conforme cu sistemul educaţional naţional.

2. Metodologia este elaborată şi implementată de către Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare (în continuare – ANCE) şi prevede evaluări multicriteriale, menite să constate în ce măsură Instituţiile îndeplinesc standardele de calitate.

3. Rezultatele evaluării nivelului de conformitate cu standardele de calitate sunt structurate ierarhic şi se materializează, în funcţie de etapa procesului, prin: autorizarea pentru funcţionare provizorie, acreditarea şi, ulterior, prin obţinerea Certificatului de calitate, acesta din urmă fiind eliberat în urma evaluării periodice, după parcurgerea a cel puţin două perioade consecutive de acreditare.

4. Acordarea autorizaţiei pentru funcţionare provizorie şi a acreditării se realizează prin ordin emis de către directorul ANCE, la propunerea comisiei de evaluare externe.

5. Prezenta Metodologie este elaborată în conformitate cu actele normative şi de referinţă cu privire la procesul de evaluare externă, enumerate în Anexa nr.2.

6. Definiţii, termeni şi expresii utilizate în cuprinsul prezentei metodologii:

a) Instituţii, entităţi şi structuri implicate

entitate juridică prestatoare de servicii educaţionale – unitate sau instituţie de învăţământ definită conform Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014, cu modificările şi completările ulterioare, care desfăşoară activităţi educaţionale în condiţiile legii;

unitate de învăţământ cu personalitate juridică – unitate de învăţământ general privat, autorizată să funcţioneze provizoriu sau acreditată, parte componentă a sistemului educaţional naţional, care dispune de patrimoniu propriu, autonomie administrativă şi financiară şi funcţionează în temeiul actului de înfiinţare şi al statutului propriu, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

comisia de evaluare – structură constituită de ANCE, formată din experţi evaluatori, având atribuţia de a analiza şi evalua activitatea instituţiilor de învăţământ şi a entităţilor juridice prestatoare de servicii educaţionale, în vederea acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie, acreditării şi obţinerii certificatului de calitate, în conformitate cu standardele şi reglementările în vigoare.

b) Standarde, repere şi instrumente de asigurare a calităţii

standard de calitate – element al cadrului normativ de asigurare a calităţii în educaţie, asociat unui set de indicatori de performanţă, care reflectă cerinţele obligatorii impuse instituţiilor evaluate şi permite determinarea nivelului de realizare a acestora;

indicator – instrument de evaluare utilizat pentru măsurarea gradului de realizare a unui standard de calitate, care descrie o cerinţă specifică, observabilă şi măsurabilă, evaluată prin indici procentuali;

standarde de referinţă – ansamblu de cerinţe care definesc un nivel optim de realizare a activităţilor unei unităţi de învăţământ, fundamentate pe bune practici naţionale şi/sau europene; acestea nu au caracter obligatoriu, având rol de reper orientativ pentru dezvoltarea strategică a Instituţiei.

standarde pentru autorizarea de funcţionare provizorie – ansamblu de condiţii minime obligatorii necesare pentru înfiinţarea unei noi unităţi de învăţământ, a unui nou nivel de învăţământ într-o instituţie existentă, sau pentru extinderea activităţii, la iniţiativa unei persoane juridice; acestea vizează atât existenţa tuturor autorizaţiilor legale necesare (siguranţă, sănătate, alimentaţie, securitate la incendiu etc.), existenţa bazei materiale, precum şi capacitatea instituţională proiectată necesară pentru demararea procesului educaţional.

c) Procese de analiză, monitorizare şi evaluare

evaluare internă – proces anual de autoevaluare şi autoanaliză realizat de Instituţie, în baza actelor legislative şi normative în vigoare şi în conformitate cu standardele de calitate, care presupune colectarea sistematică a datelor privind procesul educaţional, consultarea opiniei actorilor educaţionali, analiza şi interpretarea rezultatelor şi performanţelor instituţionale şi se finalizează cu elaborarea, aprobarea şi publicarea Raportului de activitate instituţională;

evaluare externă – proces de evaluare realizat prin intermediul unei comisii de evaluare, care constă în analiza activităţii Instituţiei, în baza actelor legislative, normative şi metodologice în vigoare;

autorizare de funcţionare provizorie – formă de evaluare externă realizată la înfiinţarea unei Instituţii, la iniţierea unor noi niveluri de învăţământ ori a unor filiale, precum şi în cazul reorganizării, care constă în evaluarea capacităţii instituţionale de a furniza servicii educaţionale şi în verificarea conformităţii cu standardele de autorizare; finalizarea cu succes a procesului conferă dreptul de a organiza admiterea/înmatricularea şi de a desfăşura procesul educaţional pentru o perioadă determinată, stabilită metodologic;

acreditare – proces de evaluare externă a unei Instituţii, finalizat prin emiterea unui act oficial care conferă dreptul de a furniza servicii educaţionale, de a organiza admiterea la studii şi examenele de finalizare a studiilor, precum şi de a emite acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

evaluare externă periodică – proces de evaluare externă realizat asupra Instituţiei, având ca scop constatarea nivelului de respectare a standardelor de calitate şi care se finalizează fie prin confirmarea periodică a acreditării fie prin certificarea calităţii educaţiei materializat prin eliberarea Certificatului de calitate.

d) Documente, rezultate şi instrumente operaţionale

dovezi – ansamblu de date, documente şi informaţii justificative, în format fizic şi/sau digital, sistematizate şi păstrate de Instituţie, care demonstrează, în mod obiectiv şi verificabil, conformitatea cu standardele şi indicatorii de calitate, modul de desfăşurare a activităţii şi rezultatele obţinute;

raport de activitate instituţională – document de evaluare internă realizat în baza standardelor de calitate pe care Instituţia îl completează anual, la finele fiecărui an şcolar, şi periodic, atunci când sistematizează, în vederea evaluării externe, rezultatele activităţii din ultimii ani;

raport de evaluare externă – document oficial elaborat de comisia de evaluare, care reflectă constatările, analizele şi concluziile evaluării externe, în funcţie de nivelul de realizare a standardelor de calitate;

plan de îmbunătăţire a activităţii instituţionale – document elaborat de Instituţie, care cuprinde măsuri şi acţiuni orientate spre remedierea deficienţelor constatate în urma evaluării, cu termene şi responsabili stabiliţi;

certificat de calitate – document emis Instituţiei, după parcurgerea a două perioade consecutive de acreditare, care atestă conformitatea acesteia cu standardele de calitate stabilite de cadrul normativ în vigoare şi capacitatea de menţinere a calităţii instituţionale.

7. Prezenta Metodologie este axată pe următoarele:

a) să asigure conformitatea tuturor proceselor educaţionale şi administrative din Instituţii cu legislaţia naţională şi cu standardele aplicabile instituţiilor private;

b) să implementeze un sistem intern de management al calităţii care să includă monitorizarea, evaluarea şi îmbunătăţirea continuă a activităţilor educaţionale şi administrative;

c) să ofere suport Instituţiilor în procesul de racordare la standardele Spaţiului European al Educaţiei, prin aplicarea unor criterii de evaluare compatibile internaţional;

d) să identifice cazurile de funcţionare necorespunzătoare ale Instituţiilor în raport cu standardele educaţionale de stat, în vederea întreprinderii unor acţiuni de intervenţie pentru protejarea beneficiarilor primari şi secundari ai educaţiei, prin identificarea şi sancţionarea practicilor neconforme.

8. Formele de evaluare externă sunt:

a) evaluare externă în vederea obţinerii autorizaţiei pentru funcţionare provizorie (în continuare – AFP);

b) evaluare externă în vederea acreditării;

c) evaluare externă în vederea obţinerii Certificatului de calitate.

Secţiunea II

Evaluarea internă a instituţiei

9. Evaluarea internă a Instituţiei se realizează anual, de către o comisie constituită prin decizia Consiliului de administraţie al acesteia, aplicând procedurile instituţionale privind autoevaluarea calităţii procesului educaţional.

10. Evaluarea internă se realizează în baza indicatorilor Standardelor de calitate pentru instituţiile de învăţământ primar şi secundar general din perspectiva şcolii prietenoase copilului, a Standardelor de competenţă profesională ale cadrelor didactice şi de conducere din învăţământul general, precum şi a celorlalte reglementări normative în vigoare.

11. Fiecare Instituţie îşi particularizează Raportul de activitate instituţională conform specificului activităţii sale, pornind de la modelul stabilit în Anexa nr.5. Raportul conţine atât performanţa instituţională, cât şi cea a cadrelor de conducere.

12. Raportul de activitate instituţională include componente stabilite în funcţie de tipul procesului de evaluare externă şi de etapa corespunzătoare, cuprinzând informaţii care demonstrează îndeplinirea cerinţelor prevăzute de standardele educaţionale de stat în vigoare, aplicabile fiecărui nivel de învăţământ sau entităţii juridice prestatoare de servicii educaţionale, după caz.

13. Nivelul de realizare a fiecărui indicator se stabileşte prin conversia notelor în indici procentuali, raportaţi la dovezile din Raportul de activitate instituţională, conform grilei de evaluare din Anexa nr.4.

14. Raportul de activitate instituţională este prezentat şi examinat la şedinţa comună a Consiliului profesoral şi a Consiliului de administraţie.

15. Evaluarea internă se finalizează cu decizia "se aprobă/ nu se aprobă Raportul de activitate instituţională", adoptată prin votul majorităţii la şedinţa comună a Consiliului profesoral şi Consiliului de administraţie a instituţiei.

16. Şedinţa comună este considerată deliberativă dacă la acesta participă cel puţin 2/3 din membri.

17. Raportul de activitate instituţională este publicat pe site-ul Instituţiei.

AUTORIZAREA FUNCŢIONĂRII PROVIZORII, ACREDITAREA ŞI

EVALUAREA EXTERNĂ PERIODICĂ ÎN VEDEREA OBŢINERII

CERTIFICATULUI DE CALITATE

Secţiunea I

Evaluarea externă

18. Procesul de evaluare externă cuprinde următoarele etape:

a) obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie (AFP);

b) acreditarea;

c) evaluare externă periodică în vederea confirmării acreditării sau obţinerii Certificatului de calitate.

19. ANCE realizează evaluarea externă a Instituţiei în vederea AFP, acreditării şi obţinerii Certificatului de calitate, procese care includ următoarele etape:

a) evaluarea capacităţii instituţionale;

b) evaluarea eficacităţii educaţionale;

c) evaluarea calităţii managementului la nivel instituţional;

d) analiza compatibilităţii dintre evaluarea internă şi evaluarea externă.

20. Evaluare externă a instituţiilor se realizează în baza criteriilor, indicatorilor şi standardelor de evaluare unice la nivel naţional, aplicabile în învăţământul general.

21. Procedurile de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării şi evaluării externe periodice pentru obţinerea Certificatului de calitate se realizează la cerere, în baza unui contract încheiat cu ANCE.

22. Comisiile de evaluare verifică îndeplinirea standardelor corespunzătoare procesului şi etapei respective, respectarea legislaţiei în domeniul învăţământului, precum şi autenticitatea informaţiilor cuprinse în dosarul depus la ANCE.

23. Comisia de evaluare, la finalizarea procesului de evaluare externă, emite o decizie care este validată prin ordinul directorului ANCE.

24. În baza ordinului, ANCE eliberează, după caz, certificatul de autorizare de funcţionare provizorie, certificatul de acreditare sau a certificatului de calitate.

25. Procesul de evaluare externă periodică în vederea obţinerii Certificatului de calitate se desfăşoară o dată la 7 ani, după obţinerea a cel puţin două acreditări (consecutive), cu realizarea a minimum 90% din indicatorii stabiliţi.

Secţiunea II

Autorizarea pentru funcţionare provizorie

26. Instituţiile pot fi înfiinţate de către persoane fizice sau juridice de drept privat, cu activitate comercială sau necomercială, înregistrate oficial în Republica Moldova.

27. Condiţiile obligatorii privind obiectul de activitate, regimul financiar şi capacitatea materială a fondatorilor sunt prevăzute în Anexa nr.1.

28. Nerespectarea condiţiilor prevăzute la pct.27 constituie temei pentru respingerea cererii de iniţiere a procesului de evaluare externă în vederea autorizării.

29. AFP reprezintă etapa iniţială obligatorie în cadrul căreia Instituţia dobândeşte statutul de prestator de servicii educaţionale, statut concretizat prin ordinul emis de directorul ANCE.

30. AFP este obligatorie în cazul creării Instituţiei, reorganizării Instituţiei prin accesarea unui nivel educaţional superior, sau extinderea activităţii prin introducerea de noi niveluri de învăţământ, profiluri, filiere, specializări sau prin deschiderea de noi filiale/sedii.

31. AFP se realizează pentru fiecare nivel, profil sau filială.

32. Instituţiile deja acreditate care înfiinţează un nivel de învăţământ inferior celui existent sunt exceptate de la etapa autorizării provizorii, solicitând direct extinderea acreditării.

33. AFP conferă Instituţiei dreptul de a efectua înscrierea copiilor/elevilor şi de a desfăşura procesul educaţional.

34. Procedura de AFP se iniţiază prin depunerea la ANCE, de către Instituţie, a cererii de evaluare externă însoţită de dosarul de evaluare a instituţiei.

35. Dosarul Instituţiei solicitante trebuie să conţină următoarele documente:

a) cererea-tip de iniţiere a procedurii;

b) formularul tipizat, în formatul stabilit de ANCE;

c) programul de dezvoltare instituţională;

d) regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;

e) oferta educaţională;

f) modelul de contract educaţional particularizat;

g) copia ordinului de plată a tarifului de evaluare externă (se va prezenta după ce dosarul este admis ca eligibil).

36. Cererea şi dosarul de evaluare, semnate de reprezentantului legal, se transmit către ANCE în format electronic cu cel puţin 3 luni înainte de data planificată pentru începerea activităţii educaţionale sau pentru reorganizarea instituţiei.

37. Nerespectarea termenului limită sau prezentarea unui dosar incomplet atrage respingerea cererii, fapt comunicat Instituţiei de către ANCE în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrare.

38. Depunerea repetată a dosarului este condiţionată de remedierea neconformităţilor constatate.

39. Evaluarea externă în vederea AFP se realizează după cum urmează:

a) evaluarea dosarului depus (verificarea integralităţii, autenticităţii şi a conformităţii documentelor cu prevederile legale);

b) efectuarea vizitei de evaluare la Instituţie, pentru validarea datelor din dosar şi verificarea existenţei bazei materiale corespunzătoare;

c) emiterea de recomandări pentru etapa de implementare.

40. ANCE desemnează prin ordin componenţa nominală a Comisiei de evaluare externă în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la acceptarea dosarului depus.

41. Comisia de evaluare este formată din 3 sau 5 membri, selectaţi din Registrul experţilor în evaluare şi acreditare, având competenţe corespunzătoare profilului instituţiei solicitante. Desemnarea experţilor se realizează cu respectarea regimului conflictului de interese.

42. Comisia de evaluare analizează dosarul depus, realizează vizita de evaluare la Instituţie, determină gradul de conformitate cu cerinţele prevăzute în Anexe şi elaborează Raportul de evaluare externă.

43. Vizita de evaluare externă se desfăşoară pe o durată de una sau două zile, fiind stabilită de ANCE în funcţie de volumul ofertei educaţionale şi de complexitatea Instituţiei.

44. În baza Raportului de evaluare externă, Comisia de evaluare înaintează conducerii ANCE propunerea motivată privind acordarea sau, după caz, neacordarea AFP.

45. Conducerea ANCE validează raportul de evaluare sub aspectul conformităţii cu prezenta metodologie, aprobă rezultatele acestuia şi emite ordinul de autorizare.

46. Ordinul directorului ANCE de acordare a AFP se publică pe pagina web oficială a Agenţiei şi produce efecte juridice de la data semnării acestuia.

47. În baza ordinului, Instituţia primeşte Certificatul de AFP, care:

a) se eliberează distinct pentru fiecare nivel de învăţământ, profil sau filială;

b) are o valabilitate de 3 ani;

c) obligă instituţia ca, până la expirarea acestui termen, să solicite evaluarea externă în vederea acreditării.

48. AFP conferă Instituţiei statutul de parte componentă a sistemului naţional de învăţământ şi următoarele drepturi specifice:

a) de a organiza admiterea şi de a înmatricula elevi/preşcolari;

b) de a gestiona personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, conform strategiei proprii de dezvoltare şi cu respectarea legislaţiei în vigoare;

c) de a elibera acte de studii în condiţiile legii;

d) de a participa la proiecte şi programe educaţionale naţionale sau internaţionale.

Secţiunea III

Acreditarea instituţiei de învăţământ

49. Instituţiile pot să solicite iniţierea procedurii de evaluare externă în vederea acreditării, în termenele şi condiţiile stabilite de lege şi de prezenta Metodologie.

50. Acreditarea certifică respectarea standardelor de calitate necesare pentru înfiinţarea şi funcţionarea instituţiilor.

51. Evaluarea externă a instituţiilor în vederea acreditării se efectuează pentru fiecare nivel de învăţământ, profil sau filială.

52. Acreditarea conferă Instituţiei următoarele drepturi:

a) de a organiza admiterea şi de a înmatricula elevi/preşcolari;

b) de a gestiona personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, conform strategiei proprii de dezvoltare şi cu respectarea legislaţiei în vigoare;

c) de a elibera documentaţie şcolară oficială, în condiţiile legii;

d) de a participa la proiecte şi programe educaţionale naţionale sau internaţionale;

e) de a desfăşura examene naţionale de absolvire a treptelor de învăţământ, în condiţiile stabilite de actele normative în vigoare;

f) de a emite acte de studii cu recunoaştere naţională, în conformitate cu tipizatele aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

53. Procedura de obţinere a acreditării se iniţiază prin depunerea la ANCE, de către Instituţie, a cererii de evaluare externă în vederea acreditării, însoţită de dosarul de evaluare.

54. Dosarul de evaluare externă în vederea acreditării conţine:

a) cererea-tip de iniţiere a procedurii de evaluare;

b) formularul tipizat, în formatul stabilit de ANCE;

c) raportul de activitate instituţională conform modelului din Anexa nr.5;

d) copia dovezii de plată a tarifului de evaluare (documentul se prezintă doar în cazul în care dosarul este acceptat de către ANCE).

55. Cererea şi dosarul Instituţiei se transmit către ANCE în format electronic, semnate de reprezentantul legal al Instituţiei.

56. ANCE analizează dosarul Instituţiei şi comunică solicitantului rezultatul verificării privind admisibilitatea acestuia în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.

57. În cazul în care se constată că dosarul este incomplet sau neconform, ANCE notifică solicitantul despre necesitatea completării sau rectificării documentaţiei.

58. Solicitantul are la dispoziţie 10 zile lucrătoare de la data comunicării notificării pentru a remedia deficienţele identificate. Nerespectarea acestui termen atrage după sine respingerea cererii de iniţiere a procesului de evaluare externă.

59. După confirmarea admisibilităţii dosarului de evaluare, se încheie un contract între ANCE şi persoana juridică solicitantă, se emite factura fiscală aferentă, se transmite dovada achitării tarifului de evaluare externă în termen de 3 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii.

60. Termenul maxim pentru depunerea cererii de evaluare externă în vederea acreditării instituţiilor este de:

a) 3 ani de la obţinerea AFP;

b) 2 ani de la data absolvirii primei promoţii a învăţământului primar (dacă nu deţine AFP);

c) 1 an de la absolvirea completă de către prima promoţie a unui nivel de învăţământ inferior (secundar ciclu I/ gimnaziu) pentru următorul nivel.

61. Evaluarea externă în vederea acreditării se realizează prin:

a) analiza Raportului de activitate instituţională întocmit de instituţia solicitantă;

b) evaluarea dosarului depus (verificarea integralităţii, autenticităţii şi a conformităţii documentelor cu prevederile legale);

c) evaluarea gradului de îndeplinire a standardelor aplicabile, în raport cu domeniile şi indicatorii de evaluare prevăzuţi în Anexa nr.3;

d) efectuarea vizitei de evaluare la Instituţie;

e) elaborarea raportului de evaluare externă.

62. ANCE desemnează prin ordin scris componenţa nominală a Comisiei de evaluare externă în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la acceptarea dosarului depus.

63. Comisia de evaluare este formată din 3 sau 5 membri, selectaţi din Registrul experţilor în evaluare şi acreditare, având competenţe corespunzătoare profilului instituţiei solicitante. Desemnarea experţilor se realizează cu respectarea regimului conflictului de interese.

64. Comisia de evaluare analizează dosarul depus, realizează vizita de evaluare la sediul Instituţiei, determină gradul de conformitate cu standardele prevăzute în Anexe şi elaborează Raportul de evaluare externă.

65. ANCE aprobă prin ordin graficul de desfăşurare a vizitelor de evaluare. Perioada de desfăşurare a vizitei este comunicată Instituţiei cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru începerea evaluării la faţa locului.

66. Vizita de evaluare externă se desfăşoară pe o durată de până la 5 zile lucrătoare, fiind stabilită de ANCE în funcţie de volumul ofertei educaţionale şi de complexitatea Instituţiei.

67. ANCE stabileşte metodele de realizare a procesului de acreditare:

a) prin examinarea dosarului de evaluare la sediul ANCE;

b) prin examinarea dosarului şi efectuarea vizitei de evaluare la Instituţie.

68. Pe durata vizitei de evaluare externă, Instituţia are obligaţia să colaboreze cu membrii Comisiei de evaluare şi să asigure condiţii necesare pentru desfăşurarea următoarelor activităţi:

a) punerea la dispoziţie a tuturor documentelor şi bazelor de date privind managementul, procesul didactic, resursele umane şi situaţia copiilor/ elevilor (cu respectarea normelor privind protecţia datelor cu caracter personal);

b) asigurarea accesului în sălile de curs pentru asistenţe la ore;

c) asigurarea dialogului cu membrii comunităţii educaţionale (cadre didactice, părinţi, elevi) şi aplicarea de teste, chestionare;

d) punerea la dispoziţia Comisiei a unui spaţiu de lucru corespunzător.

69. Comisia de evaluare externă realizează procesul de acreditare parcurgând următoarele etape şi activităţi obligatorii:

I. Etapa de documentare înainte de vizita la Instituţie:

a) verificarea integralităţii, autenticităţii şi conformităţii documentelor depuse cu prevederile legale şi cu cerinţele prezentei Metodologii;

b) examinarea şi analiza Raportului de activitate instituţională întocmit de solicitant, pentru a înţelege viziunea, resursele şi rezultatele declarate de acesta;

c) analiza gradului de îndeplinire a standardelor de calitate, a domeniilor şi a indicatorilor de evaluare prevăzuţi în Anexe, pe baza dovezilor prezentate în dosar.

II. Etapa vizitei la Instituţie:

a) verificarea la Instituţie a informaţiilor din dosar, inspectarea infrastructurii şi a bazei material-tehnice;

b) asistarea la orele de curs şi la activităţile extraşcolare/de grupă pentru a evalua calitatea predării şi învăţării;

c) realizarea de interviuri şi aplicarea de chestionare elevilor, părinţilor, personalului didactic;

d) aplicarea de teste tematice la clasă pentru a verifica atingerea obiectivelor curriculare.

III. Etapa de sinteză şi raportare:

a) evaluarea rezultatelor şcolare din ultimii trei ani prin raportare la mediile şcolare din Instituţie şi cele naţionale;

b) elaborarea Raportului de evaluare externă care include constatări, recomandări, în termen de cel mult 15 de zile lucrătoare de la finalizarea vizitei.

70. Activitatea Comisiei de evaluare în cadrul Instituţiei se fundamentează pe principiul obiectivităţii şi se concentrează prioritar pe verificarea conformităţii proceselor educaţionale cu standardele naţionale de calitate.

71. Întregul proces de evaluare externă este subordonat garantării interesului superior al elevului şi asigurării dreptului la o educaţie de calitate.

72. Raportul de evaluare externă reprezintă documentul final de analiză şi trebuie să cuprindă obligatoriu:

a) analiza calitativă şi cantitativă a evaluării interne reflectate în Raportul de activitate instituţională;

b) rezultatele consultării comunităţii educaţionale;

c) nivelul de realizare a standardelor de calitate;

d) punctele forte şi punctele slabe identificate;

e) recomandări de îmbunătăţire pentru perioada următoare.

73. Nivelul de realizare a standardelor de calitate se evaluează în baza unei grile de evaluare conform Anexei nr.4 la prezenta Metodologie.

74. Standardele se consideră îndeplinite, dacă Instituţia demonstrează un grad de conformitate de cel puţin 70% din punctajul maxim pentru fiecare standard evaluat.

75. Comisia de evaluare prezintă Raportul de evaluare externă spre aprobare ANCE, în termen de 10 zile de la elaborarea acestuia, însoţit de propunerea motivată privind acreditarea sau, după caz, neacreditarea Instituţiei.

76. Rezultatul procesului de acreditare sau neacreditare a Instituţiei se fundamentează pe gradul procentual de îndeplinire a standardelor naţionale de calitate, fiind consemnat sub formă de calificativ ,,Admis" sau "Neadmis" în partea finală a Raportului de evaluare externă.

77. ANCE aprobă Raportul de evaluare externă şi îl publică pe pagina oficială a acesteia.

78. În urma obţinerii calificativului "Admis" şi a emiterii ordinului de acreditare, Instituţia dobândeşte următoarele:

a) ordinul de acreditare conferă statutul oficial de instituţie de învăţământ acreditată de drept privat sau de entitate juridică acreditată pentru prestarea serviciilor educaţionale respective;

b) Certificatul de acreditare se eliberează pentru o perioadă de 5 ani;

c) Prestatorul acreditat devine parte integrantă a sistemului educaţional din Republica Moldova, beneficiind de toate drepturile şi asumându-şi toate obligaţiile prevăzute de Codul educaţiei şi de legislaţia subsecventă.

79. Hotărârile privind acreditarea sau, după caz, neacreditarea se publică pe site-ul Instituţiei.

80. În situaţia în care Instituţia obţine calificativul "Neadmis", procedura se desfăşoară după cum urmează:

a) prestatorul poate implementa un plan de măsuri pentru eliminarea deficienţelor care au stat la baza deciziei de neacreditare;

b) instituţia poate depune un nou dosar de evaluare externă în vederea acreditării, în termen de cel mult un an de la data emiterii ordinului de neacreditare;

c) în cazul în care, în urma reevaluării menţionate la pct.80 lit.b), se obţine un nou calificativ "Neadmis", se dispune încetarea definitivă a şcolarizării. Această măsură se oficializează prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, la propunerea ANCE. Odată cu încetarea şcolarizării, Instituţia este obligată să asigure transferul elevilor către alte unităţi de învăţământ publice sau către alte instituţii acreditate, cu respectarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare.

Secţiunea IV

Evaluarea externă periodică în vederea obţinerii Certificatului de calitate

81. Evaluarea externă în vederea obţinerii Certificatului de calitate are un caracter periodic şi poate fi solicitată de către Instituţie care îndeplineşte următoarele:

a) deţine acreditarea valabilă pentru nivelul de învăţământ respectiv;

b) Instituţia a obţinut şi a deţinut, în mod neîntrerupt, două certificate de acreditare consecutive.

82. Evaluarea externă periodică analizează calitatea integrală a serviciilor educaţionale, având următoarele obiective principale:

a) determinarea nivelului de organizare şi al impactului privind procesul educaţional asupra beneficiarilor;

b) constatarea progreselor realizate de echipa managerială de la ultima evaluare;

c) confirmarea eligibilităţii Instituţiei pentru eliberarea Certificatului de calitate.

83. Dosarul de evaluare externă periodică în vederea obţinerii Certificatului de calitate conţine:

a) cererea de iniţiere a procedurii de evaluare externă periodică;

b) formularul tipizat, în formatul stabilit de ANCE;

c) raportul de activitate instituţională (autoevaluarea), întocmit conform structurii prevăzute în Anexa nr.5;

d) copia dovezii de plată a tarifului de evaluare, depusă ulterior confirmării acceptării dosarului de către ANCE.

84. ANCE analizează dosarul Instituţiei şi comunică solicitantului rezultatul verificării privind admisibilitatea acestuia în termen de cel mult 10 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.

85. În cazul în care se constată că dosarul este incomplet sau neconform, ANCE notifică solicitantul despre necesitatea completării sau rectificării documentaţiei.

86. Solicitantul are la dispoziţie un termen de 10 zile de la data comunicării notificării pentru a remedia deficienţele identificate. Nerespectarea acestui termen atrage după sine respingerea cererii de iniţiere a procesului de evaluare externă.

87. După confirmarea admisibilităţii dosarului de evaluare, se încheie un contract între ANCE şi persoana juridică solicitantă, se emite factură fiscală aferentă, se transmite dovada plăţii tarifului de evaluare externă în termen de 3 zile de la efectuarea plăţii.

88. Evaluarea externă periodică în vederea obţinerii Certificatul de calitate se realizează prin:

a) analiza Raportului de evaluare instituţională întocmit de Instituţie;

b) evaluarea dosarului depus (verificarea integralităţii, autenticităţii şi a conformităţii documentelor cu prevederile legale);

c) evaluarea gradului de îndeplinire a standardelor aplicabile, în raport cu domeniile şi indicatorii de evaluare prevăzuţi în Anexa nr.3;

d) efectuarea vizitei de evaluare la Instituţie;

e) elaborarea raportului de evaluare externă.

89. ANCE desemnează prin ordin scris componenţa nominală a Comisiei de evaluare externă în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la acceptarea dosarului depus.

90. Comisia de evaluare este formată din 3 sau 5 membri, selectaţi din Registrul experţilor în evaluare şi acreditare, având competenţe corespunzătoare profilului instituţiei solicitante. Desemnarea experţilor se realizează cu respectarea regimului conflictului de interese.

91. Comisia de evaluare analizează dosarul depus, realizează vizita de evaluare la sediul Instituţiei, determină gradul de conformitate cu standardele prevăzute în Anexe şi elaborează Raportul de evaluare externă.

92. ANCE aprobă prin ordin graficul de desfăşurare a vizitelor de evaluare.

93. Perioada de desfăşurare a vizitei este comunicată Instituţiei cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru începerea evaluării la faţa locului.

94. Vizita de evaluare externă se desfăşoară pe o durată de până la 5 zile lucrătoare, fiind stabilită de ANCE în funcţie de volumul ofertei educaţionale şi de complexitatea Instituţiei.

95. Pe durata vizitei de evaluare externă, Instituţia are obligaţia de a colabora pe deplin cu membrii Comisiei de evaluare şi de a asigura condiţiile necesare pentru desfăşurarea următoarelor activităţi:

a) punerea la dispoziţie a tuturor documentelor şi bazelor de date privind managementul, procesul didactic, resursele umane şi situaţia elevilor/copiilor (cu respectarea normelor privind protecţia datelor cu caracter personal);

b) asigurarea accesului în sălile de clasă pentru asistenţe la ore şi verificarea bazei material-tehnice şi a infrastructurii educaţionale;

c) asigurarea dialogului cu membrii comunităţii educaţionale (cadre didactice, părinţi, elevi) şi permiterea aplicării de teste, chestionare;

d) punerea la dispoziţia Comisiei a unui spaţiu de lucru corespunzător.

96. Comisia de evaluare externă realizează procesul de acreditare parcurgând următoarele etape şi activităţi:

I. Etapa evaluării documentare (pre-vizită):

a) verificarea integralităţii, autenticităţii şi conformităţii documentelor depuse cu prevederile legale şi cu cerinţele prezentei Metodologii;

b) examinarea şi analiza Raportului de activitate instituţională întocmit de solicitant;

c) analiza gradului de îndeplinire a standardelor de calitate, a domeniilor şi a indicatorilor de performanţă prevăzuţi în Anexe, pe baza dovezilor scrise din dosarul depus.

II. Etapa evaluării prin vizita de studiu:

a) verificarea în cadrul Instituţiei a informaţiilor din dosar, inspectarea infrastructurii şi a bazei material-tehnice;

b) evaluarea dovezilor privind progresul instituţional şi eficienţa managementului instituţional;

c) asistarea la orele de curs şi la activităţile extraşcolare/de grupă pentru a evalua calitatea predării şi învăţării;

d) realizarea de interviuri şi aplicarea de chestionare elevilor, părinţilor, personalului didactic;

e) aplicarea de teste tematice elevilor.

III. Etapa de sinteză şi raportare:

a) analiza comparativă a rezultatelor şcolare din ultimii cinci ani prin raportare la mediile şcolare a Instituţiei şi cele naţionale;

b) elaborarea Raportului de evaluare externă care include constatări, recomandări, în termen de cel mult 15 de zile lucrătoare de la finalizarea vizitei.

97. Nivelul de realizare a standardelor de calitate se evaluează în baza grilei de evaluare conform Anexei nr.4 la prezenta metodologie. Standardele se consideră îndeplinite, dacă Instituţia demonstrează un grad de conformitate de cel puţin 90% din punctajul maxim pentru fiecare standard evaluat.

98. Comisia de evaluare prezintă raportul de evaluare externă spre aprobare ANCE, în termen de 10 zile de la elaborarea acestuia, însoţit de propunerea motivată privind acordarea sau, după caz, neacordarea Instituţiei Certificatului de calitate.

99. ANCE eliberează Certificatul de calitate care atestă nivelul serviciilor educaţionale prestate, cu condiţia obţinerii unui nivel de realizare de cel puţin 90% pentru fiecare standard evaluat.

100. Rezultatul procesului de acordare sau neacordare Instituţiei a Certificatului de calitate se fundamentează pe gradul procentual de îndeplinire a standardelor naţionale de calitate, fiind consemnat sub formă de propunere de "acordare" sau "neacordare" în partea finală a Raportului de evaluare externă.

101. ANCE aprobă Raportul de evaluare externă şi îl publică pe pagina oficială a acesteia.

102. În urma obţinerii deciziei de acordare a Certificatului de calitate, ANCE emite ordinul şi oferă Instituţiei Certificatul de calitate.

103. Certificatul de calitate are o perioadă de valabilitate de 7 ani.

104. În situaţia neacordării Certificatului de calitate, Instituţia îşi menţine statutul de instituţie acreditată pe un termen de 5 ani, revenindu-i obligaţia de a implementa măsurile de remediere recomandate în raportul de evaluare.

Secţiunea V

Comisia de evaluare

105. Comisia de evaluare desemnată pentru AFP, acreditare sau obţinerea Certificatului de calitate (în continuare – Comisia) este formată din preşedinte şi membri, selectaţi din rândul cadrelor didactice şi de conducere cu experienţă şi autoritate profesională şi morală, şi care dispun de o reputaţie ireproşabilă, având statut de experţi evaluatori.

106. Selecţia membrilor comisiei se realizează în strictă conformitate cu criterii de eligibilitate şi profilul expertului pentru înscrierea în Registrul experţilor evaluatori, stabilite în Anexa nr.6.

107. Din componenţa Comisiei pot face parte angajaţi ai ANCE, ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, angajaţi ai instituţiilor subordonate ministerului sau cadre didactice deţinătoare de grade didactice unu sau superior/titlu ştiinţific în domeniul profesat care sunt incluşi în Registrul evaluatorilor externi.

108. Înainte de începerea procesului de evaluare externă, preşedintele şi membrii Comisiei semnează un Acord de integritate şi de confidenţialitate.

109. ANCE are următoarele atribuţii:

a) recepţionează cererea şi dosarul de evaluare, propunând admiterea sau respingerea acestuia;

b) informează Instituţiile cu privire la admiterea sau respingerea dosarului;

c) aprobă componenţa comisiilor de evaluare şi graficul vizitelor;

d) organizează instruirea membrilor comisiilor şi stabileşte programul vizitelor;

e) participă la vizitele de evaluare şi monitorizează conformitatea procesului;

f) emite ordine şi eliberează certificatele de autorizare, acreditare şi de calitate;

g) publică rezultatele evaluării pe site-ul instituţiei;

h) întocmeşte şi gestionează registrele speciale privind evaluatorii şi instituţiile evaluate.

110. Preşedintele Comisiei are următoarele atribuţii:

a) analizează împreună cu membrii Comisie dosarul depus de Instituţie;

b) asigură vizita la Instituţie conform programului stabilit şi aprobat;

c) distribuie pentru fiecare membru al grupului sarcinile care trebuie realizate în timpul vizitei la Instituţie şi la elaborarea raportului;

d) administrează, în timpul vizitei la Instituţie, chestionare/ formulare profesorilor/ elevilor/ personalului auxiliar/ administraţiei instituţiei şi sistematizează informaţiile colectate;

e) definitivează şi transmite Raportul de evaluare externă către Instituţie şi către ANCE.

111. Membrii Comisiei au următoarele atribuţii:

a) asistă la ore/ activităţi în afara orelor în timpul vizitei la Instituţie (verificarea bazei materiale deţinute şi a infrastructurii utilizate);

b) evaluează performanţele şi progresul elevilor prin instrumente specifice (teste tematice, chestionare);

c) identifică punctele forte şi ariile de îmbunătăţire;

d) analizează respectarea politicilor de asigurare a drepturilor copilului;

e) elaborează partea de raport de care sunt responsabili.

112. Comisia de evaluare înaintează către ANCE propunerea de acordare sau, după caz, de respingere a autorizaţie provizorii, acreditării sau certificatului de calitate, pentru:

a) Instituţie;

b) nivel de învăţământ, profil sau filială, după caz.

Secţiunea VI

Dispoziţii finale

113. Rezultatele evaluării externe sunt publicate pe paginile web oficiale ale Instituţiei şi ANCE.

114. Instituţiile autorizate sau acreditate au obligaţia de a elabora şi publica anual, pe pagina web a Instituţiei, Raportul de activitate instituţională.

115. Instituţiile autorizate sau acreditate se supun procesului de monitorizare şi control din partea Ministerului educaţiei şi cercetării, în colaborare cu instituţiile intersectoriale, pentru menţinerea standardelor de calitate.

116. Desfăşurarea activităţilor de învăţământ sau eliberarea actelor de studii în alte condiţii decât cele legale atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală.

117. ANCE poate ajusta periodic indicatorii de performanţă şi descriptorii de evaluare în funcţie de finalităţile specifice ale vizitelor de evaluare externă.

118. Remunerarea evaluatorilor şi a experţilor se efectuează conform legislaţiei în vigoare.

119. Contestaţiile privind rezultatul evaluării se depun la ANCE în termen de 10 de zile lucrătoare de la publicarea ordinului şi pot fi soluţionate în condiţiile legii.

120. Prezenta Metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Anexa nr.1

Subiecţii şi condiţiile de înfiinţare a instituţiilor

de învăţământ general privat

1. Pot înfiinţa unităţi de învăţământ general privat entităţile juridice înregistrate în Registrul de Stat al persoanelor juridice, conform Legii nr.135/2007 privind societăţile cu răspundere limitată sau Legii nr.86/2020 cu privire la organizaţiile necomerciale, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) Obiectul de activitate:

Existenţa şi derularea unor activităţi economice principale conform actului constitutiv. Activităţile de învăţământ vor fi menţionate expres ca activităţi secundare, prin includerea codurilor CAEM (Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei) corespunzătoare nivelului de învăţământ vizat.

b) Regimul financiar (Principiul nonprofit):

Respectarea strictă a principiului non-profit în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor educaţionale. Toate veniturile obţinute din taxele de şcolarizare sau alte surse specifice activităţii de învăţământ vor fi reinvestite exclusiv în:

1) dezvoltarea bazei tehnico-materiale a instituţiei;

2) perfecţionarea procesului educaţional şi a cadrelor didactice;

3) acoperirea cheltuielilor operaţionale ale unităţii de învăţământ.

c) Capacitatea financiară şi materială:

Dovada existenţei fondurilor financiare şi a resurselor materiale necesare pentru a asigura sustenabilitatea şi continuitatea procesului educaţional pentru cel puţin un ciclu complet de şcolarizare (de exemplu, 4 ani pentru învăţământul primar).

d) Înregistrarea şi conformitatea:

2. Entităţile trebuie să deţină statutul de persoană juridică activă în evidenţa Agenţiei Servicii Publice (ASP) şi să prezinte acte de constituire actualizate, care să reflecte structura de conducere şi sediul social pe teritoriul Republicii Moldova.

Anexa nr.2

Acte normative şi de referinţă:

1. Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014;

2. Hotărârea de Guvern nr.72/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare;

3. Regulamentul-tip de organizare şi funcţionare a instituţiilor de învăţământ primar şi secundar, ciclul I şi II;

4. Regulamentul-tip al Instituţiei de Educaţie Timpurie;

5. Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a instituţiilor de învăţământ extraşcolar;

6. Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct în instituţiile de învăţămînt general;

7. Regulamentul-cadru cu privire la funcţionarea consiliului de administraţie al instituţiei de învăţământ general;

8. Regulamentul sanitar pentru instituţiile de învăţământ primar, secundar, ciclul I şi II, şi profesional tehnic;

9. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliilor elevilor;

10. Standardele de competenţă profesională ale cadrelor de conducere din învăţământul general;

11. Metodologia privind recalificarea cadrelor didactice şi validarea competenţelor profesionale în vederea ocupării funcţiilor didactice în educaţie timpurie, învăţământ primar, gimnazial, liceal;

12. Standarde de calitate pentru instituţiile de învăţământ primar şi secundar general din perspectiva şcolii prietenoase copilului;

13. Standarde operaţionale minime pentru instituţiile de învăţământ primar şi secundar general;

14. Standarde de învăţare şi dezvoltare a copiilor de la naştere până la 7 ani;

15. Standarde minime de dotare a instituţiei de educaţie timpurie;

16. Standarde de dotare minimă a cabinetelor la disciplinele şcolare în învăţământul secundar general;

17. Standarde de dotare minimă a laboratoarelor de fizică, chimie şi biologie;

18. Standarde minime de dotare a instituţiilor de învăţământ general cu mijloace de tehnologii informaţionale şi Internet;

19. Nomenclatorul tipurilor de documentaţie şcolară şi rapoarte în învăţământul general;

20. Nomenclatorul tipurilor de documentaţie şi rapoarte în educaţia timpurie.

__________________________

Notă: Toate referinţele la actele normative din prezenta anexă se vor aplica în versiunea lor actualizată (ultima variantă în vigoare), incluzând toate modificările şi completările ulterioare.

Anexa nr.3

Standard, domenii şi indicatori de evaluare a instituţiilor de învăţământ general

Anexa nr.4

Standard, domenii/ indicatori şi criterii de evaluare a instituţiilor de învăţământ general

Anexa nr.5

Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova

Agenţia Naţională pentru Curriculum şi Evaluare

_____________________________________________

(denumirea completă a Instituţiei)

APROBAT

la şedinţa comună a Consiliului profesoral/

pedagogic şi Consiliului de administraţie

Proces-verbal nr.___ din _____ 20___

RAPORT DE ACTIVITATE INSTITUŢIONALĂ

Anul __________

Cuprins:

Dimensiune I. SĂNĂTATE, SIGURANŢĂ, PROTECŢIE

Standard 1.1. Instituţia de învăţământ asigură securitatea şi protecţia tuturor elevilor/ copiilor

Standard 1.2. Instituţia dezvoltă parteneriate comunitare în vederea protecţiei integrităţii fizice şi psihice a fiecărui elev/ copil.

Standard 1.3. Instituţia de învăţământ oferă servicii de suport pentru promovarea unui mod sănătos de viaţă.

Dimensiune II. PARTICIPARE DEMOCRATICĂ

Standard 2.1. Copiii participă la procesul decizional referitor la toate aspectele vieţii şcolare* (se aplică pentru liceu, gimnaziu).

Standard 2.2. Instituţia şcolară comunică sistematic şi implică familia şi comunitatea în procesul decizional.

Standard 2.3. Şcoala, familia şi comunitatea îi pregătesc pe copii să convieţuiască într-o societate interculturală bazată pe democraţie.

Dimensiune III. INCLUZIUNE EDUCAŢIONALĂ

*Standard 3.1. Instituţia educaţională cuprinde toţi copiii, indiferent de naţionalitate, gen, origine şi stare socială, apartenenţă religioasă, stare a sănătăţii şi creează condiţii optime pentru realizarea şi dezvoltarea potenţialului propriu în procesul educaţional.

Standard 3.2. Politicile şi practicile din instituţia de învăţământ sunt incluzive, nediscriminatorii şi respectă diferenţele individuale.

Standard 3.3. Toţi copiii beneficiază de un mediu accesibil şi favorabil în conformitate cu principiile echităţii de gen

Dimensiune IV. EFICIENŢĂ EDUCAŢIONALĂ

Standard 4.1. Instituţia creează condiţii de organizare şi realizare a unui proces educaţional de calitate

Standard 4.2. Instituţia monitorizează valorificarea eficientă a resurselor educaţionale de către cadrele didactice în raport cu finalităţile stabilite prin curriculumul naţional.

Standard 4.3. Toţi copiii demonstrează angajament şi implicare eficientă în procesul educaţional

Dimensiune V. LEADERSHIP ŞI MANAGEMENT

Standard 5.1. Echipa managerială gestionează procesul de elaborare şi implementare a documentelor strategice şi operaţionale.

Standard 5.2. Echipa managerială gestionează şi dezvoltă resurse financiare şi materiale în vederea asigurării unui mediu de învăţare sigur şi motivant.

Standard 5.3. Echipa managerială dezvoltă parteneriate şi proiecte în vederea asigurării promovării imaginii şi progresului instituţiei

Standard 5.4 . Echipa managerială asigură mediul stimulativ şi cooperant în vederea dezvoltării continue a capitalului uman.

Dimensiune I. SĂNĂTATE, SIGURANŢĂ, PROTECŢIE

Standard 1.1. Instituţia de învăţământ asigură securitatea şi protecţia tuturor elevilor/ copiilor

Domeniu: Management

Indicator 1.1.1. Proiectarea, implementarea, monitorizarea şi raportarea acţiunilor de respectare a normelor sanitar-igienice, a securităţii instituţiei şi a siguranţei tuturor elevilor/ copiilor pe durata programului de activitate

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 1.1.2 Asigurarea instituţiei cu spaţii, resurse, echipamente, mijloace de protecţie în conformitate cu actele normative în vigoare*

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 1.1.3. Realizarea activităţilor curriculare şi extracurriculare, cu copiii/ elevii şi actanţii procesului educaţional, în vederea siguranţei şi protecţiei lor/acestora (pentru liceu, gimnaziu şcoală primară şi IET).

Indicator 1.1.4. Realizarea activităţilor de informare/ instruire a elevilor/ copiilor în cadrul activităţilor de învăţare cu regulile de circulaţie rutieră, a tehnicii securităţii, de prevenire a situaţiilor de risc şi de acordare a primului ajutor (pentru învăţământul extraşcolar)

Standard 1.2. Instituţia dezvoltă parteneriate comunitare în vederea protecţiei integrităţii fizice şi psihice a fiecărui elev/ copil.

Domeniu: Management

Indicator 1.2.1. Proiectarea, implementarea/monitorizarea şi raportarea acţiunilor de colaborare cu familia, cu autoritatea publică locală, cu alte instituţii cu atribuţii legale în sensul protecţiei integrităţii fizice şi psihice a fiecărui elev/copil.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 1.2.2. Asigurarea resurselor interne (personal format, condiţii fizice) şi comunitare (servicii de sprijin familial, asistenţă parentală etc.) în vederea protecţiei integrităţii fizice şi psihice a copilului/elevului.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 1.2.3. Realizarea activităţilor de informare a profilaxiei stresului, de prevenire şi combatere a oricărui tip de violenţă (relaţii elev/copil – elev/copil, elev/copil – cadru didactic, elev/copil – personal auxiliar).

Standard 1.3. Instituţia de învăţământ oferă servicii de suport pentru promovarea unui mod sănătos de viaţă.

Domeniu: Management

Indicator 1.3.1. Proiectarea, implementarea şi monitorizarea realizării acţiunilor şi serviciilor de sprijin oferite elevilor/copiilor şi familiilor, în scopul promovării unui mod sănătos de viaţă în instituţie şi în comunitate.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 1.3.2. Asigurarea condiţiilor fizice, a resurselor materiale şi metodologice pentru promovarea unui mod sănătos de viaţă în instituţie/ comunitate.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 1.3.3. Realizarea acţiunilor de promovare/ susţinere a modului sănătos de viaţă pe parcursul procesului educaţional.

●●●

Dimensiune II. PARTICIPARE DEMOCRATICĂ

Standard 2.1. Copiii participă la procesul decizional referitor la toate aspectele vieţii şcolare* (se aplică pentru liceu, gimnaziu).

Domeniu: Management

Indicator 2.1.1. Proiectarea, monitorizarea, implementarea şi raportarea acţiunilor de participare a elevilor la procesul decizional referitor la toate aspectele vieţii şcolare.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 2.1.2. Instituţia dispune de resurse care asigură funcţionalitatea CE şi a mijloacelor de comunicare a opiniei libere a elevilor.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 2.1.4. Implicarea elevilor în consilierea aspectelor şi soluţionarea problemelor legate de viaţa şcolară şi valorizarea opiniilor elevilor.

Standard 2.2. Instituţia şcolară comunică sistematic şi implică familia şi comunitatea în procesul decizional.

Domeniu: Management

Indicator 2.2.1. Proiectarea, implementarea, monitorizarea şi raportarea acţiunilor de participare a familiei şi comunităţii la elaborarea documentelor programatice şi la procesul decizional, inclusiv, la optimizarea resurselor.

Indicator 2.2.2. Asigurarea funcţionalităţii structurilor asociative ale părinţilor (excepţie – învăţământul extraşcolar), a mijloacelor democratice de comunicare şi valorificarea parteneriatelor cu familia şi comunitatea la îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare şi odihnă pentru copii/elevi.*

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 2.2.3. Realizarea activităţilor de pedagogizare a părinţilor, de implicare a acestora şi a altor actanţi comunitari ca persoană resursă în procesul educaţional.

Standard 2.3. Şcoala, familia şi comunitatea îi pregătesc pe copii să convieţuiască într-o societate interculturală bazată pe democraţie.

Domeniu: Management

Indicator 2.3.1. Proiectarea, implementarea şi monitorizarea realizării acţiunilor de promovare a valorilor naţionale, a respectului faţă de diversitate şi de valorificare a interculturalităţii, multiculturalităţii, bazate pe democraţie.

Indicator 2.3.2. Asigurarea condiţiilor şi resurselor necesare pentru promovarea valorilor naţionale şi universale, şi abordarea echitabilă şi valorizantă a fiecarei elev/copil.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 2.3.3. Realizarea activităţilor curriculare/ extracurriculare care reflectă promovarea valorilor naţionale, democratice, respectul faţă de diversitate şi valorile interculturalităţii şi multiculturalităţii.

●●●

Dimensiune III. INCLUZIUNE EDUCAŢIONALĂ

*Standard 3.1. Instituţia educaţională cuprinde toţi copiii, indiferent de naţionalitate, gen, origine şi stare socială, apartenenţă religioasă, stare a sănătăţii şi creează condiţii optime pentru realizarea şi dezvoltarea potenţialului propriu în procesul educaţional.

Domeniu: Management

Indicator 3.1.1. Proiectarea, monitorizarea şi raportarea implementării unui proces educaţional incluziv pentru realizarea şi dezvoltarea potenţialului propriu al tuturor elevilor/ copiilor.

Domeniu: Capacitate instituţională

*Indicator 3.1.2. Instituţia dispune de personal calificat, bază de date, structuri/ servicii de sprijin funcţionale pentru procesul de înmatriculare şi incluziune şcolară a tuturor elevilor/ copiilor.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 3.1.3. Desfăşurarea procesului educaţional cu aplicarea instrumentelor TIC în concordanţă cu particularităţile şi nevoile specifice ale fiecărui elev/ copil.

Standard 3.2. Politicile şi practicile din instituţia de învăţământ sunt incluzive, nediscriminatorii şi respectă diferenţele individuale.

Domeniu: Management

Indicator 3.2.1. Planificarea mecanismelor/măsurilor de identificare şi combatere a oricăror forme de discriminare, de respectare a diferenţelor individuale.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 3.2.2. Aplicarea procedurilor de prevenire, identificare, semnalare, evaluare şi soluţionare a situaţiilor de discriminare şi promovarea stării de bine.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 3.2.3. Realizarea activităţilor de promovare a diversităţii, interculturalităţii, prin programe/ activităţi cu accent pe educaţia incluzivă.

Standard 3.3. Toţi copiii beneficiază de un mediu accesibil şi favorabil în conformitate cu principiile echităţii de gen

Domeniu: Management

Indicator 3.3.1. Proiectarea, implementarea şi monitorizarea acţiunilor de asigurare a unui mediu accesibil şi favorabil pentru fiecare elev/copil, în conformitate cu principiile echităţii de gen.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 3.3.3. Asigurarea unui mediu educaţional accesibil şi favorabil şi utilizarea resurselor existente în concordanţă cu particularităţile şi nevoile specifice ale fiecărui elev/copil, în conformitate cu principiile echităţii de gen.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 3.3.3. Realizarea activităţilor educaţionale în conformitate cu principiile echităţii de gen.

●●●

●●●

Analiza SWOT a activităţii instituţiei în perioada evaluată

Dimensiune IV. EFICIENŢĂ EDUCAŢIONALĂ

Standard 4.1. Instituţia creează condiţii de organizare şi realizare a unui proces educaţional de calitate

Domeniu: Management

Indicator 4.1.1. Proiectarea şi implementarea mecanismelor de monitorizare a unui proces educaţional de calitate.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 4.1.2. Asigurarea infrastructurii necesare realizării procesului educaţional în raport cu obiectivele, misiunea şi profilul instituţiei de învăţământ.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 4.1.3. Implementarea eficientă a curriculumului naţional în raport cu obiectivele şi profilul instituţiei de învăţământ.

Standard 4.2. Instituţia monitorizează valorificarea eficientă a resurselor educaţionale de către cadrele didactice în raport cu finalităţile stabilite prin curriculumul naţional.

Domeniu: Management

Indicator 4.2.1. Planificarea activităţilor de recrutare şi de formare continuă a cadrelor didactice din perspectiva nevoilor individuale, instituţionale şi naţionale şi monitorizarea valorificării resurselor educaţionale în realizarea curriculumului.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 4.2.2. Asigurarea cu resurse educaţionale (umane, materiale, tehnice etc.) conform actelor normative în vigoare.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 4.2.3. Organizarea şi desfăşurarea evaluării rezultatelor învăţării, în conformitate cu standardele, SÎDC (pentru IET)/ şi referenţialul de evaluare aprobate, urmărind progresul în dezvoltarea elevului/ copilului.*

Standard 4.3. Toţi copiii demonstrează angajament şi implicare eficientă în procesul educaţional

Domeniu: Management

Indicator 4.3.1. Planificarea activităţilor de implicare a elevilor/ copiilor în procesul educaţional.

Domeniu: Capacitate instituţională

Indicator 4.3.2. Existenţa bazei de date/ evidenţa datelor statistice instituţionale privind performanţele elevilor/ copiilor şi mecanismele de valorificare a potenţialului creativ al acestora.

Domeniu: Curriculum/ proces educaţional

Indicator 4.3.4. 4.3.3. Realizarea activităţilor extracurriculare/ extraşcolare în concordanţă cu profilul de competenţă al elevului/ copilului.

Dimensiune V. LEADERSHIP ŞI MANAGEMENT

Standard 5.1. Echipa managerială gestionează procesul de elaborare şi implementare a documentelor strategice şi operaţionale.

Domeniu: Proiectare

Indicator 5.1.1. Elaborarea participativă a documentaţiei programatice, stabilirea obiectivelor în baza analizei holistice, viziunii şi misiunii instituţiei, prin consultarea comunităţii şcolare.

Domeniu: Implementare/ Monitorizare

Indicator 5.1.2. Implicarea în procesul de delegare, coordonare şi monitorizare şi evaluare a gradului de realizare a obiectivelor strategice proiectate. *

Domeniu: Raportare/ Impact

Indicator 5.1.3. Realizarea activităţilor de autoevaluare şi evaluare a instituţiei şi identificarea ariilor de îmbunătăţire. *

Standard 5.2. Echipa managerială gestionează şi dezvoltă resurse financiare şi materiale în vederea asigurării unui mediu de învăţare sigur şi motivant.

Domeniu: Proiectare

Indicator 5.2.1. Organizarea/ participarea şi elaborarea bugetului, asigurând transparenţa procesului, inclusiv prin organizarea de audieri publice.

Domeniu: Implementare/ Monitorizare

Indicator 5.2.2. Gestionarea şi valorificarea resurselor instituţionale şi comunitare.

Domeniu: Raportare/ Impact

Indicator 5.2.3. Raportarea realizării bugetului asigurând transparenţa actului decizional în administrarea bugetului.

Standard 5.3. Echipa managerială dezvoltă parteneriate şi proiecte în vederea asigurării promovării imaginii şi progresului instituţiei

Domeniu: Proiectare

Indicator 5.3.1. Proiectarea acţiunilor de promovare a imaginii instituţiei de învăţământ general la nivelul comunităţii locale, naţionale şi internaţionale.

Domeniu: Implementare/ Monitorizare

Indicator 5.3.2. Implicarea instituţiei de învăţământ general în diverse proiecte educaţionale în vederea promovării imaginii şi dezvoltării instituţiei.

Domeniu: Raportare/ Impact

Indicator 5.3.3. Asigurarea continuităţii, sustenabilităţii şi impactului proiectelor iniţiate şi realizate asupra calităţii educaţiei.

Standard 5.4 . Echipa managerială asigură mediul stimulativ şi cooperant în vederea dezvoltării continue a capitalului uman.

Domeniu: Proiectare

Indicator 5.4.1. Planificarea acţiunilor de motivare şi stimulare a performanţei profesionale în activitate. *

Domeniu: Implementare/ Monitorizare

Indicator 5.4.2. Asigurarea stării de bine a comunităţii şcolare şi motivarea/ stimularea pentru dezvoltarea personală şi profesională.

Domeniu: Raportare/ Impact

Indicator 5.4.3. Promovarea stării de bine, dezvoltării în carieră şi diseminarea bunelor practici.

Analiza SWOT a activităţii instituţiei de învăţământ general în perioada evaluată

Tabel privind nivelul de realizare a standardelor [se completează pentru Raportul de activitate ce urmează a fi prezentat la ANCE, în vederea evaluării externe]:

*În cazul în care un anumit standard sau anumiţi indicatori nu se aplică la evaluarea instituţiei date, la Total se va înscrie suma punctelor acordate prin indicatorii evaluabili.

*Se acordă un punct din oficiu pentru profesionalismul demonstrat în elaborarea prezentului raport.

Semnătura cadrului de conducere _______________________

Anexa nr.6

Criterii de eligibilitate şi profilul expertului

pentru înscrierea în Registrul experţilor evaluatori

Prezenta anexă stabileşte criterii de eligibilitate minime obligatorii pentru persoanele care solicită includerea în calitate de expert evaluator în procesele de autorizare şi acreditare a instituţiilor de învăţământ general din sectorul privat.

1. Condiţii de participare

Pentru a fi admis în procesul de selecţie, persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

1) Studii şi calificări:

a) deţinerea unei diplome de studii superioare (Licenţă/Master/Doctorat) în domeniul educaţiei;

b) deţinerea unui grad didactic/managerial sau titlu ştiinţifico-didactic;

c) titlul ştiinţific în domeniu (constituie un avantaj).

2) Experienţă profesională:

a) activitate de minimum 5 ani în sistemul de învăţământ general sau superior;

b) experienţă acumulată în ultimii 5 ani în activităţi: didactice, manageriale, cercetare, consultanţă în domeniu.

3) Integritate şi etică:

a) lipsa antecedentelor penale (confirmată prin cazier judiciar sau declaraţie pe proprie răspundere);

b) lipsa sancţiunilor disciplinare în ultimii 3 ani de activitate;

c) dispune de calităţi şi competenţe care demonstrează autoritatea profesională şi morală şi o reputaţie ireproşabilă.

2. Criterii de competenţă şi experienţă practică

1) Managementul calităţii şi evaluare:

a) capacitatea de a analiza indicatorii de evaluare prevăzuţi în Standardele educaţionale de stat;

b) experienţă în elaborarea sau evaluarea Rapoartelor de autoevaluare instituţională;

c) abilitatea de a evalua gradul de implementare a Curriculumului naţional şi a planurilor-cadru de învăţământ;

d) competenţa de a verifica legalitatea încadrării personalului calificat şi existenţa dovezilor privind evaluarea performanţei cadrelor didactice de către instituţie.

2) Evaluarea infrastructurii şi logisticii:

a) capacitatea de a verifica conformitatea bazei materiale, a dotărilor laboratoarelor şi a spaţiilor de învăţământ cu normativele de igienă şi siguranţă.

3. Criterii operaţionale şi tehnice

1) Competenţe digitale:

a) utilizarea avansată a instrumentelor de procesare text (Word) şi calcul tabelar (Excel) pentru redactarea rapoartelor de evaluare;

b) capacitatea de operare în platformele naţionale de raportare (ex: SIME, Catalog electronic).

2) Abilităţi de analiză şi sinteză:

a) capacitatea de a formula constatări obiective, bazate pe dovezi (documente, observaţii directe, interviuri);

b) abilitatea de a formula recomandări de îmbunătăţire continuă, adaptate contextului specific al instituţiei.

3) Disponibilitate şi logistică:

a) disponibilitatea pentru deplasări în instituţii conform graficului stabilit de ANCE;

b) deţinerea unui echipament tehnic propriu (laptop) necesar pentru colectarea şi procesarea datelor în timpul vizitelor.