Ordin nr.76-T-04 din 29.04.2026 cu privire la intrarea în vigoare şi stingerea unor tratate internaţionale
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
O R D I N
cu privire la intrarea în vigoare şi stingerea
unor tratate internaţionale
nr. 76-T-04 din 29.04.2026
(în vigoare 08.05.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.198-201 art. 355 din 08.05.2026
* * *
În conformitate cu prevederile art.30 alin.(1) din Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24-26, art.137), cu modificările şi completările ulterioare,
ORDON:
1. A aduce la cunoştinţa publică următoarele:
1) La 1 martie 2025 a intrat în vigoare Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia patrimoniului audiovizual şi a Protocolului la aceasta, adoptate la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 şi semnate de Republica Moldova la Strasbourg la 11 iunie 2024, ratificate prin Legea nr.189/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.341-343, art.514);
2) La 25 martie 2026 a intrat în vigoare Comunicatul comun privind stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Republica Botswana, semnat la New York la 25 martie 2026. Textul Comunicatului comun se anexează;
3) La 27 martie 2026 a intrat în vigoare Protocolul privind stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Regatul Lesotho, semnat la New York la 27 martie 2026. Textul Protocolului se anexează;
4) La 2 aprilie 2026 a intrat în vigoare Înţelegerea, întocmită prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică pentru finanţarea proiectelor "Facilitarea aderării la UE prin coordonare şi angajament în Moldova (FACE)", "Economie rezilientă, inovatoare şi durabilă în Moldova (RISE)", "Servicii publice puternice pentru comunele din Moldova (SPS)" şi "Consolidarea infrastructurii de calitate pentru aderarea la UE şi competitivitate", semnată la Chişinău la 2 aprilie 2026. Textul Înţelegerii se anexează;
5) La 2 aprilie 2026 a intrat în vigoare Protocolul privind stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Statele Federale ale Microneziei, semnat la New York la 2 aprilie 2026. Textul Protocolului se anexează;
6) La 24 aprilie 2026 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea economică, întocmit la Chişinău la 17 februarie 2026. Textul Acordului se anexează;
7) La 16 mai 2026 va intra în vigoare Protocolul între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei cu privire la amendarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la punctele de trecere la frontiera de stat moldo-ucraineană şi simplificarea formalităţilor la trecerea frontierei de către cetăţenii care locuiesc în raioanele de frontieră, întocmit la Kiev la 10 februarie 2026. Textul Protocolului se anexează;
8) La 1 iunie 2026 va intra în vigoare Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la Munchen la 5 octombrie 1973, astfel cum a fost revizuită prin Actul de revizuire a articolului 63 din CBE din 17 decembrie 1991 şi Actul de revizuire a CBE din 29 noiembrie 2000, la care Republica Moldova a aderat, în conformitate cu Legea nr.1/2026 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2026, nr.96-99, art.54).
9) La 13 decembrie 2010 a intrat în vigoare Protocolul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania privind implementarea Acordului din 10 octombrie 2007 dintre Republica Moldova şi Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, semnat la Berlin la 21 septembrie 2010. Textul Protocolului se anexează.
2. A publica prezentul ordin, însoţit de textele tratatelor indicate la pct.1, subpunctele 2-7 şi 9, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPRIM-MINISTRU, | |
| MINISTRU | Mihail POPŞOI |
| Nr.76-T-04. Chişinău, 29 aprilie 2026. | |