BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.78-b-76 din 02.05.2024 cu privire la intrarea în vigoare şi stingerea unor tratate internaţionale

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
02.05.2024

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
ŞI INTEGRĂRII EUROPENE

O R D I N

cu privire la intrarea în vigoare şi stingerea

unor tratate internaţionale

nr. 78-b-76  din  02.05.2024

 (în vigoare 30.05.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 229-231 art. 413 din 30.05.2024

* * *

În conformitate cu prevederile art.30 alin.(1) din Legea nr.595/1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.24-26, art.137), cu modificările şi completările ulterioare,

ORDON:

1. A aduce la cunoştinţa publică următoarele:

1) la 12 aprilie 2024 a intrat în vigoare Acordul dintre Ministerul Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei, Formării Profesionale şi Sportului al Regatului Spaniei privind cooperarea în domeniul învăţământului bilingv spaniol, semnat la Madrid, la 12 aprilie 2024. Textul Acordului se anexează;

2) la 23 aprilie 2024 a intrat în vigoare Convenţia între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii şi fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Chişinău, la 15 iunie 2022, ratificată prin Legea nr.208/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.230-234, art.456);

3) la 1 iunie 2024 va intra în vigoare Acordul în domeniul securităţii sociale între Republica Moldova şi Regatul Spaniei, întocmit la Madrid, la 21 iulie 2022, ratificat prin Legea nr.271/2022 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2022, nr.308-313, art.610);

4) la 1 iunie 2024 va intra în vigoare Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securităţii sociale între Republica Moldova şi Regatul Spaniei, semnat la Madrid, la 21 iulie 2022. Textul Aranjamentului se anexează;

5) la 20 iunie 2024 pentru Republica Moldova va înceta Acordul internaţional cu privire la zahăr, întocmit la Geneva, la 20 martie 1992, din care Republica Moldova s-a retras în conformitate cu Legea nr.211/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.282-286, art.500);

6) la 1 ianuarie 2025 Republica Moldova nu va mai fi parte la Statutul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare, din care Republica Moldova s-a retras în conformitate cu Legea nr.357/2023 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.465-467, art.808).

2. A publica prezentul ordin, însoţit de textele tratatelor indicate la punctul 1, subpunctele 1) şi 4), în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.