BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.79 din 20.06.2014 privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
20.06.2014

MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare

nr. 79  din  20.06.2014

 (în vigoare 01.01.2015) 

Monitorul Oficial nr.174-177 art.906 din 04.07.2014

* * *

În temeiul articolului 7 alineatul (5) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XIII din 24 mai 1996 şi în scopul reglementării şi perfecţionării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,

ORDON:

În Ordinul ministrului finanţelor nr.91 din 20 octombrie 2008 “Privind Clasificaţia bugetară” se operează următoarele modificări şi completări:

1. În anexa nr.1 “Clasificaţia veniturilor bugetare”:

1.1. Capitolul 315.00 “Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat” după paragraful 06, se completează cu paragraful 07, care se expune în următoarea redacţie:

“315.07 “Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru şcolile sportive”.”

2. În anexa nr.2 “Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare”:

2.1. Grupa principală 08.00 “Cultura, arta, sportul şi activităţile pentru tineret” se completează cu grupa 25, în următoarea redacţie:

“08.25 “Transferuri cu destinaţie specială către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale”.”

3. În anexa nr.5 “Clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare “B. Tipuri de instituţii, organizaţii şi măsuri finanţate din buget”:

3.1. Se introduce tipul 524 cu următoarea denumire:

“524 “Şcoli sportive finanţate prin transferuri cu destinaţie specială”.”

4. În anexa nr.6 “Clasificaţia programelor şi subprogramelor”:

4.1. Programul 86.00 “Tineret şi sport” se completează cu subprogramul 04, în următoarea redacţie:

“86.04 “Asigurarea de către stat a şcolilor sportive la nivel local”.”

5. În anexa nr.8 “Indicaţii metodice privind aplicarea clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor bugetare”:

5.1. După descrierea grupei 08.10 “Organe administrative” se completează cu grupa 08.25 în următoarea redacţie:

08.25 “Transferuri cu destinaţie specială către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale”

Transferuri cu destinaţie specială către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru şcolile sportive.

6. Prezentul ordin intră în vigoare începînd cu etapa de elaborare a proiectului de buget 2015.