Ordin nr.869 din 05.11.2012 despre modificarea Regulamentului cu privire la efectele juridice ale actelor de studii eliberate de către instituţiile de învăţămînt din raioanele de Est ale Republicii Moldova şi or. Bender
MINISTERUL EDUCAŢIEI
O R D I N
despre modificarea Regulamentului cu privire la efectele juridice ale
actelor de studii eliberate de către instituţiile de învăţămînt din
raioanele de Est ale Republicii Moldova şi or.Bender
nr. 869 din 05.11.2012
(în vigoare 16.11.2012)
Monitorul Oficial nr.237-241 art.1388 din 16.11.2012
* * *
În contextul promovării măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului şi în scopul modificării procedurii existente de perfectare a actelor de studii, eliberate de instituţiile de învăţămînt din raioanele de Est ale Republicii Moldova şi or.Bender,
în conformitate cu pct.12 din Regulamentul Ministerului Educaţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.653 din 06.11.2009, emit următorul
ORDIN:
1. Se modifică pct.4 din Regulamentul cu privire la efectele juridice ale actelor de studii eliberate de către instituţiile de învăţămînt din raioanele de Est ale Republicii Moldova şi or.Bender, aprobat prin ordinul Ministerului Educaţiei nr.20 din 21.01.2004, publicat în Monitorul Oficial nr.19-21/41 din 30.01.2004, după cum urmează:
- sintagma "va schimba actele menţionate la p.2 al prezentului Regulament", se substituie cu sintagma "eliberează acte de studii pe formularul aprobat de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova".
2. Prezentul ordin întră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL EDUCAŢIEI | Maia SANDU |
Chişinău, 5 noiembrie 2012. |
|
| Nr.869. |