Ordin nr.87 din 16.04.2021 cu privire la aprobarea Metodologiei de evaluare a animalelor în creştere
MINISTERUL AGRICULTURII,
DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI MEDIULUI
O R D I N
cu privire la aprobarea Metodologiei
de evaluare a animalelor în creştere
nr. 87 din 16.04.2021
(în vigoare 23.05.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.105-107 art. 422 din 23.04.2021
* * *
În scopul implementării art.16 din Legea nr.183/2020 privind asigurarea subvenţionată în agricultură,
ORDON:
1. Se aprobă Metodologia de evaluare a animalelor în creştere, conform Anexei.
2. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
3. Controlul asupra executării prezentului ordin îl exercit personal.
| MINISTRU | Ion PERJU |
| Nr.87. Chişinău, 16 aprilie 2021. | |
|
Anexă la Ordinul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului nr.87 din 16 aprilie 2021 METODOLOGIA de evaluare a animalelor în creştere DISPOZIŢII GENERALE 1. Prezenta Metodologie reglementează metoda de calcul a sumei de asigurare la asigurarea animalelor în creştere. 2. Prezenta Metodologie stabileşte calculul sumei de asigurare pentru grupurile de animale în creştere din speciile bovine, ovine/caprine, porcine, păsări domestice crescute în exploataţii. 3. În cazul în care animalele în creştere au fost procurate, acestea vor fi asigurate la preţul de procurare, indicat în contractele de vânzare-cumpărare, după caz, în invoice-uri, facturi de expediţie. CALCULAREA PRIMEI DE ASIGURARE 4. La calcularea primei de asigurare la asigurarea animalelor în creştere, asiguratorul stabileşte tariful de asigurare pentru o anumită perioadă în dependenţă de specia animalului. 5. Tariful de asigurare pentru o zi de aflare în asigurare se calculează conform următoarei formule: Tz = Tb/365 zile unde: Tz - tariful pentru o zi exprimat în procente; Tb - tariful de bază exprimat în procente. 6. Etapa de creştere a animalului este exprimată în luni pentru animalele din specia bovină, ovină/caprină, porcină, iar pentru păsările domestice în săptămîni. 7. Calculul tarifului de asigurare pe o etapă de creştere se calculează conform următoarei formule: Tec = Tz x nr.de zile din perioada estimată unde: Tec - tariful pentru o etapă de creştere exprima în procente. 8. Prima de asigurare pentru o anumită etapă de creştere, se calculează conform următoarei formule: Pec = Tec x Cae unde: Pec – prima de asigurare pentru o etapă de creştere; Cae - costul animalului la o anumită etapă de creştere. 9. Costul animalului la o anumită etapă de creştere se calculează conform pct.16. 10. Prima totală de asigurate pentru întreaga etapă de creştere a animalului se calculează conform următoarei formule: Pt =Ʃ(Pec1+Pec2+Pec3…) unde: Pec1, Pec2 ,Pec3…- prima de asigurare pentru fiecare etapă de creştere. Pt - prima totală de asigurare CALCULUL SUMEI DE ASIGURARE LA ASIGURAREA ANIMALELOR ÎN CREŞTERE 11. Suma asigurată a animalelor pentru fiecare etapă de creştere, reprezintă valoarea animalului în etapa dată, indiferent de momentul producerii riscului asigurat, în cadrul acestei etape. 12. În poliţa de asigurare se va indica tariful de bază conform prevederilor art.7, alin.(3) din Legea nr.407/2006 cu privire la asigurări. 13. În contractul de asigurare tariful de bază se indică cu precizie cu două unităţi după virgulă. 14. Pentru femelele din specia bovină, ovină şi caprină, costul animalului matur se stabileşte în funcţie de preţul mamei animalului. Pentru masculii din aceste specii destinaţi sacrificării, costul animalului este de două ori mai mic de cît preţul mamei. 15. Pentru animalele din specia porcină şi păsările domestice costul animalului matur se stabileşte în funcţie de preţul mediu anual pentru anul precedent stabilit de Biroul Naţional de Statistică. 16. Mecanismul aplicat la calcularea sumei asigurate, reprezintă procentul din costului animalului matur raportat la etapa de creştere exprimat în lei conform tabelelor nr.1 - nr.5. Tabelul nr.1 Suma asigurată la asigurarea animalelor din specia bovină din rasele de lapte, carne şi mixte |
|
| Etapa de creştere | Costul animalului la sfîrşitul etapei (% din costul animalului ajuns la maturitate) |
| 0 luni (la naştere) | 10 |
| 0-6 luni | 30 |
| 6-12 luni | 60 |
| 12-18 luni | 80 |
| 18-24 luni | 100 |
|
Tabelul nr.2 Suma asigurată la asigurarea animalelor din specia ovină/caprină |
||
| Etapa de creştere | Vîrsta în luni | Costul animalului la sfîşitul etapei (% din costul animalului ajuns la maturitate) |
| - | 1 lună | 17 |
| 2 lună | 25 | |
| I | 3 lună | 34 |
| 4 lună | 42 | |
| 5 lună | 47 | |
| 6 lună | 52 | |
| II | 7 lună | 57 |
| 8 lună | 62 | |
| 9 lună | 67 | |
| 10 lună | 72 | |
| III | 11 lună | 77 |
| 12 lună | 80 | |
| 13 lună | 84 | |
| 14 lună | 87 | |
| IV | 15 lună | 90 |
| 16 lună | 94 | |
| 17 lună | 97 | |
| 18 lună | 100 | |
|
Tabelul nr.3 Suma asigurată la asigurarea animalelor din specia porcină |
|
| Etapa de creştere | Costul animalului la sfîrşitul etapei (% din costul animalului ajuns la maturitate) |
| 0-2 luni | 11 |
| 2-4 luni | 33 |
| 4-6 luni | 61 |
| 6-8 luni | 100 |
|
Tabelul nr.4 Suma asigurată la asigurarea păsărilor domestice, hibrizi ouă |
||
| Etapa de creştere | Vîrsta în săptămâni | Costul păsărilor la sfîrşitul etapei (% din costul păsărilor ajunse la maturitate) |
| I | 1 săptămînă | 5 |
| 2 săptămînă | 8 | |
| 3 săptămînă | 12 | |
| 4 săptămînă | 17 | |
| II | 5 săptămînă | 22 |
| 6 săptămînă | 29 | |
| 7 săptămînă | 35 | |
| 8 săptămînă | 42 | |
| III | 9 săptămînă | 48 |
| 10 săptămînă | 53 | |
| 11 săptămînă | 58 | |
| 12 săptămînă | 63 | |
| IV | 13 săptămînă | 68 |
| 14 săptămînă | 73 | |
| 15 săptămînă | 77 | |
| 16 săptămînă | 81 | |
| V | 17 săptămînă | 85 |
| 18 săptămînă | 90 | |
| 19 săptămînă | 95 | |
| 20 săptămînă | 100 | |
|
Tabelul nr.5 Suma asigurată la asigurarea sănătăţii păsărilor domestice, pui la carne |
||
| Etapa de creştere | Vîrsta zile | Costul păsărilor la sfîrşitul etapei (% din costul păsărilor ajunse la maturitate) |
| STARTER | 0-10 zile | 8 |
| CREŞTERE | 11-22 zile | 30 |
| FINIŞ 1 | 23-32 zile | 50 |
| FINIŞ 2 | 33-50 zile | 100 |