BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.884 din 23.07.2019 cu privire la aprobarea modelelor diplomelor de absolvire a studiilor de rezidenţiat

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
23.07.2019

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

ŞI

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII

O R D I N

cu privire la aprobarea modelelor diplomelor

de absolvire a studiilor de rezidenţiat

nr. 884  din  23.07.2019

 (în vigoare 13.09.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 281-288 art.1491 din 13.09.2019

* * *

În vederea realizării prevederilor art.17 şi 121 din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014, în temeiul Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.694/2017 şi al Regulamentului cu privire la organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.591/2017,

ORDONĂM:

1. A aproba modelele actelor de studii postuniversitare prin rezidenţiat din Republica Moldova, după cum urmează:

1.1. Diplomă de licenţă, seria ALR, care atestă finalizarea studiilor postuniversitare prin rezidenţiat în baza diplomei de studii superioare, profil medicină sau farmacie, şi conferă dreptul de a desfăşura activitate practică independentă conform calificării obţinute (anexa nr.1);

1.2. Diplomă de medic specialist, seria MSR, care atestă finalizarea studiilor postuniversitare prin rezidenţiat în baza diplomei de licenţă în medicină (studii integrate) şi conferă dreptul de a desfăşura activitate practică independentă conform specialităţii obţinute (anexa nr.2);

1.3. Diplomă de farmacist specialist, seria FSR, care atestă finalizarea studiilor postuniversitare prin rezidenţiat în baza diplomei de licenţă în farmacie (studii integrate) şi conferă dreptul de a desfăşura activitate practică independentă conform specialităţii obţinute, dar nu este obligatorie pentru exercitarea activităţii profesionale de farmacist (anexa nr.3).

2. Diplomele care atestă finalizarea studiilor postuniversitare prin rezidenţiat, eliberate până la aprobarea prezentului ordin, rămân valabile.

3. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina secretarilor de stat de profil din cadrul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Anexa nr.1

la ordinul MSMPS şi MECC

nr.884 din 23 iulie 2019

Anexa nr.2

la ordinul MSMPS şi MECC

nr.884 din 23 iulie 2019

Anexa nr.3

la ordinul MSMPS şi MECC

nr.884 din 23 iulie 2019