Ordin nr.91 din 16.08.2024 cu privire la modificarea Clasificaţiei bugetare
MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
cu privire la modificarea Clasificaţiei bugetare
nr. 91 din 16.08.2024
(în vigoare 27.08.2024, cu excepţia subpct.4.2, 4.8 - 01.01.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 370-372 art. 672 din 27.08.2024
* * *
În temeiul articolului 27 din Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014 şi în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
ORDON:
Ordinul ministrului finanţelor nr.208/2015 privind Clasificaţia bugetară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.370-376, art.2727), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Se completează cu punctul 11, cu următorul cuprins:
"11. Clasificaţiile aprobate prin prezentul ordin nu constituie temei legal pentru încasarea de venituri şi efectuarea de cheltuieli."
2. Anexa nr.8 "Clasificaţia programelor − B. Activităţi":
2.1. Se completează cu coduri noi în următoarea redacţie:
"00550 Sporirea accesului la educaţia de calitate"
"70428 Proiectul "Restabilirea bazinului Dunării pentru ecosisteme şi oameni de la munţi la coastă"
70429 Proiectul "Modernizarea şi îmbunătăţirea serviciilor de reabilitare" "
2.2. Denumirea codului 70196 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"70196 Proiectul "Consolidarea democraţiei parlamentare în Republica Moldova""
3. Anexa nr.11 "Clasificaţia economică":
3.1. Denumirea codului 212 se modifică şi se expune în următoarea redacţie:
"212 Contribuţii de asigurări obligatorii"
3.2. Codurile economice 2122 "Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală" 21221 "Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de angajatori pe teritoriul ţării" şi 212210 "Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de angajatori pe teritoriul ţării" se exclud.
4. În anexa nr.12 "Norme metodologice privind aplicarea Clasificaţiei economice":
4.1. La descrierea codului economic 211100 textul "contribuţiilor de asigurări obligatorii" se substituie cu textul "primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală".
4.2. În descrierea codului economic 211200 textul "contractelor de muncă cu persoanele fizice, care nu ocupă funcţii instituite în structura autorităţilor/instituţiilor," se substituie cu textul "contractelor individuale de muncă şi de prestări servicii cu persoanele fizice din cadrul proiectelor finanţate din surse externe,".
4.3. Descrierea codului 211390 "Alte plăţi" se expune în următoarea redacţie:
"Include: cheltuielile pentru alte plăţi neatribuite alineatelor (211310-211350), inclusiv plata indemnizaţiilor acordate mentorilor ai stagiarilor în serviciul public, diurnelor neimpozabile acordate corpului de deputaţi pentru participarea la lucrările Parlamentului."
4.4. Descrierea capitolului 212000 va avea următorul cuprins:
"212000 Contribuţii de asigurări obligatorii
Reprezintă contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii achitate de angajator pentru persoanele angajate. Contribuţiile de asigurări sociale constituie sume calculate real şi achitate de angajator pentru a asigura angajaţilor dreptul la prestaţii sociale, care intervine în cazul riscului asigurat."
4.5. Codurile economice 212200 "Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală" şi 212210 "Prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală achitate de angajatori pe teritoriul ţării" se exclud.
4.6. În descrierea codului economic 272400 după cuvântul "familial" se completează cu cuvintele " , pentru creşterea accesului la educaţie de calitate"
4.7. În descrierea codului economic 281230 după cuvântul "CEEPUS" se completează cu cuvintele " , bursele de stagii în serviciul public."
4.8. Descrierea codului 281600 va avea următorul cuprins:
"Include cheltuielile aferente contractelor individuale de muncă şi de prestare a serviciilor cu persoanele fizice din cadrul proiectelor finanţate din surse externe. De asemenea, se reflectă cheltuielile aferente achitării indemnizaţiilor stabilite conform Codului electoral."
5. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, iar modificările prevăzute la subpunctele 4.2 şi 4.8 se pun în aplicare de la 01.01.2025.
| MINISTRU | Victoria BELOUS |
| Nr.91. Chişinău, 16 august 2024. | |