BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.914 din 12.05.2026 cu privire la aprobarea Standardelor antiplagiat în instituţiile de învăţământ superior

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
12.05.2026

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII

O R D I N

cu privire la aprobarea Standardelor antiplagiat

în instituţiile de învăţământ superior

nr. 914  din  12.05.2026

 (în vigoare 15.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 210-212 art. 378a din 15.05.2026

* * *

În temeiul art.1071 din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014, precum şi în conformitate cu Agenda de reforme aferentă Planului de creştere al Republicii Moldova pentru 2025-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.160/2025, Reforma 4.3.8-9: Consolidarea rezultatelor procesului educaţional, calităţii şi integrităţii învăţământului universitar, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul

ORDIN:

1. Se aprobă Standardele antiplagiat în instituţiile de învăţământ superior, inclusiv:

1.1. Modelul raportului de similitudine şi al rezoluţiei asupra raportului de similitudine pentru tezele/proiectele de licenţă/de master/lucrările de absolvire a studiilor integrate, conform anexei nr.1.

1.2. Modelul de verificare a tezelor/proiectelor de licenţă/de master/lucrărilor de absolvire a studiilor integrate pentru admiterea la susţinere, conform anexei nr.2.

1.3. Modelul actului motivat de neadmitere la susţinere, conform anexei nr.3.

1.4. Modelul fişei de incident tehnic şi imposibilitate obiectivă de verificare, conform anexei nr.4.

1.5. Modelul procesului-verbal de verificare orală suplimentară a autorului, conform anexei nr.5.

1.6. Modelul cererii de contestaţie, a măsurilor academice sau procedurale şi a soluţiei asupra contestaţiei, conform anexei nr.6.

1.7. Modelul declaraţiei privind contribuţia personală şi, după caz, utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială, conform anexei nr.7.

1.8. Politica instituţională antiplagiat pentru tezele/proiectele de licenţă/de master/lucrările de absolvire a studiilor integrate, conform anexei nr.8.

1.9. Procedura Operaţională Standard (SOP-Standard Operating Procedure) privind verificarea originalităţii şi admiterea la susţinerea tezelor/proiectelor de licenţă/de master/lucrărilor de absolvire a studiilor integrate, conform anexei nr.9.

2. Conducerea instituţiilor de învăţământ superior:

2.1. va aduce actele normative interne în concordanţă cu prezentul ordin;

2.2. va actualiza şi aproba politica instituţională anti-plagiat şi procedurile operaţionale interne, în baza anexelor nr.8 şi 9;

2.3. va desemna structurile şi/sau persoanele responsabile de generarea rapoartelor de similitudine, analiza academică, validarea procedurală, arhivare şi raportare;

2.4. va asigura instruirea sistematică a studenţilor, conducătorilor de teze/proiecte/lucrări de absolvire, decanilor, personalului desemnat şi membrilor structurilor implicate în aplicarea prezentului ordin;

2.5. va asigura publicarea pe pagina web oficială a politicii instituţionale antiplagiat a ghidurilor de citare, a regulilor privind utilizarea inteligenţei artificiale şi a instrucţiunilor privind utilizarea platformei naţionale antiplagiat;

2.6. va asigura evidenţa internă a verificărilor efectuate a tezelor/proiectelor de licenţă/ de master/lucrărilor de absolvire, în condiţiile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.

3. Direcţia politici în domeniul învăţământului superior:

3.1. va aduce la cunoştinţa instituţiilor de învăţământ superior prevederile prezentului ordin;

3.2. va monitoriza implementarea şi respectarea prezentului ordin, implicit, a Standardelor antiplagiat şi a modelelor anexate.

4. Controlul asupra executării prezentului ordin se pune în sarcina doamnei Adriana Cazacu-Ţigaie, secretar de stat al ministerului.

5. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data publicării.

Aprobate

prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării

nr.914 din 12.05.2026

STANDARDE ANTIPLAGIAT

ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentele Standarde antiplagiat în instituţiile de învăţământ superior (în continuare – Standarde) stabilesc regulile minime obligatorii privind verificarea originalităţii tezelor/proiectelor de licenţă/de master/lucrărilor de absolvire a studiilor integrate (în continuare – teze/proiecte/lucrări), interpretarea rapoartelor de similitudine, utilizarea platformei naţionale antiplagiat, organizarea politicilor instituţionale antiplagiat, standardele de citare şi responsabilităţile studenţilor, personalului de conducere şi academic.

2. Standardele se aplică tuturor instituţiilor de învăţământ superior, publice şi private.

3. Pentru programele de studii superioare integrate organizate în domenii reglementate prin norme de drept internaţional: medicină, farmacie şi stomatologie; medicină veterinară; arhitectură, precum şi pentru programele de doctorat, instituţiile de învăţământ superior desfăşoară verificarea digitală obligatorie prevăzută de cadrul normativ aplicabil la nivel naţional şi european, inclusiv, adoptă proceduri interne corespunzătoare domeniului.

4. În sensul prezentelor Standarde, noţiunile de mai jos semnifică:

autoplagiat – reutilizarea substanţială a unor lucrări proprii anterioare, publicate sau evaluate, fără menţionarea explicită a acestora, în scopul susţinerii unei noi evaluări academice sau obţinerii unor beneficii academice suplimentare;

coeficientul BDL (Baza de Date Legislativă) - procentul dintr-un document care este format din secvenţe de 8 cuvinte sau mai lungi identificate în actele juridice oficiale;

coeficientul CIT - coeficient tehnic care reflectă procentul textului identificat ca citat, inclusiv textul aflat între ghilimele sau marcat prin alte forme de citare recunoscute de standardele bibliografice aplicabile, în măsura în care platforma utilizată permite identificarea acestora;

CrossCheck - verificarea sau confirmarea informaţiilor, a datelor sau a calculelor prin compararea lor cu o sursă alternativă, o metodă diferită sau un set de date independent. Este o verificare încrucişată folosită pentru a asigura acurateţea şi a evita erorile;

dosar de susţinere a tezei/proiectului/lucrării - totalitatea documentelor aferente verificării originalităţii, admiterii la susţinere şi, după caz, examinării unei sesizări de integritate academică;

ghostwriting/redactare prin terţi – realizarea integrală sau substanţială a unei lucrări academice de către o altă persoană şi prezentarea acesteia ca fiind proprie, indiferent de modalitatea de obţinere; noţiunea include cumpărarea, comandarea, oferta de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziţie a lucrărilor academice pentru utilizare frauduloasă în procesul de evaluare sau obţinerea de diplome şi titluri;

incident tehnic - eveniment obiectiv, documentat, care împiedică temporar generarea ori accesarea rapoartelor de similitudine, fără culpa studentului sau a personalului desemnat;

originalitate – caracterul propriu şi autentic al unei lucrări academice, rezultat din activitatea intelectuală personală a autorului, cu respectarea normelor de citare, atribuire şi recunoaştere a surselor;

plagiat – prezentarea totală sau parţială a unei opere, idei, expresii, structuri, rezultate, date, texte, imagini, produse artistice sau alte creaţii intelectuale aparţinând altei persoane ca fiind proprii, fără indicarea corespunzătoare a sursei;

platformă naţională antiplagiat - sistemul informatic desemnat prin ordinul MEC pentru verificarea obligatorie a tezelor/proiectelor de licenţă/de master/lucrărilor de absolvire înainte de susţinere;

procedură operaţională standard internă sau SOP intern - documentul instituţional care descrie în mod executabil paşii, rolurile, documentele, termenele şi traseul decizional pentru aplicarea prezentului ordin;

raport de similitudine – document tehnic generat în urma verificării tezei/proiectului/lucrării de absolvire prin instrumente digitale, care indică segmente similare şi sursele potenţiale identificate şi are caracter orientativ, urmând a fi analizat în mod calitativ de către persoanele competente;

raport final de similitudine - raport generat asupra formei finale a tezei/proiectului, lucrării de absolvire utilizat la admiterea acesteia la susţinere;

raport intermediar de similitudine - raport generat o singură dată, anterior depunerii formei finale a tezei/proiectului, lucrării de absolvire în scop de autoreglare şi remediere academică;

rezoluţie asupra raportului de similitudine - act academic motivat prin care se consemnează interpretarea raportului şi măsura academică propusă;

traducere neatribuită - text tradus publicat al cărui autor nu este menţionat sau identificat oficial;

utilizarea neautorizată a inteligenţei artificiale – folosirea instrumentelor de inteligenţă artificială generativă cu încălcarea regulilor aplicabile ori fără declararea utilizării acestora, atunci când această utilizare substituie contribuţia intelectuală proprie, conduce la plagiat, falsificarea datelor, fraudă la evaluare sau la alte practici incompatibile cu normele de integritate academică;

verificare aprofundată - analiza suplimentară calitativă a raportului, a surselor identificate, a coerenţei interne a lucrării şi a altor indicatori relevanţi pentru stabilirea existenţei ori inexistenţei unei încălcări a integrităţii academice.

5. Fiecare instituţie de învăţământ superior elaborează sau actualizează, cu aprobarea senatului, în condiţiile autonomiei universitare şi cu respectarea cadrului normativ aplicabil:

5.1. politica instituţională antiplagiat ori un capitol distinct privind antiplagiatul în regulamentul intern al instituţiei;

5.2. procedura operaţională standard internă pentru verificarea tezelor/proiectelor de licenţă/de master/lucrărilor de absolvire, în baza anexei nr.8;

5.3. ghidurile interne de aplicare a standardului MD SM ISO 690:2022;

5.4. regulile instituţionale privind utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială în activitatea academică;

5.5. modelele de formulare, registre şi acte procedurale necesare aplicării prezentelor Standarde.

6. Termenele şi procedurale aplicabile la verificarea tezelor/proiectelor de licenţă/de master/ lucrărilor de absolvire şi la examinarea sesizărilor, contstaşiilor se stabilesc prin regulamentele interne ale instituţiilor de învăţământ superior şi se reflectă în mod explicit în SOP-ul intern, cu respectarea dreptului la apărare, a prezumţiei de nevinovăţie, a confidenţialităţii şi a principiului proporţionalităţii.

7. Instituţiile de învăţământ superior se asigură că rapoartele finale de similitudine, rezoluţiile, validările procedurale şi actele de neadmitere sunt întocmite numai de către persoane desemnate prin ordinul rectorului şi instruite în mod corespunzător.

II. PRINCIPII DE INTERPRETARE A RAPOARTELOR DE SIMILITUDINE

ŞI DE EVALUARE A TEZELOR/PROIECTELOR/LUCRĂRILOR

8. Evaluarea similitudinilor reprezintă o evaluare academică calificată. Nici o decizie privind existenţa plagiatului, ghostwriting-ului, falsificării datelor ori a utilizării neautorizate a inteligenţei artificiale nu poate fi adoptată exclusiv pe baza unor instrumente automatizate digitale.

9. Constatarea unei încălcări a integrităţii academice se bazează pe formarea unei convingeri rezonabile, rezultate din analiza unor dovezi pertinente, suficiente şi concordante, cu luarea în considerare a circumstanţelor concrete ale cazului.

10. Rapoartele de similitudine au rol auxiliar şi nu constituie, prin ele însele, temei suficient pentru constatarea unei încălcări a integrităţii academice. Nu poate fi stabilit un prag de plagiat acceptabil. Depăşirea unor parametri tehnici ori procente de similitudine nu echivalează, prin ea însăşi, cu existenţa plagiatului şi nu poate fundamenta automat neadmiterea la susţinere sau aplicarea unei sancţiuni. Nu constituie plagiat folosirea unor sintagme, definiţii sau noţiuni de bază din specialitatea respectivă, care sunt general acceptate.

11. Pentru teză/proiect/lucrare, raportul de similitudine utilizat în procedura operaţională cuprinde, cel puţin, următorii indicatori tehnici:

11.1. Coeficientul de Similitudine 1 (CS1), calculat pentru fraze de 5 cuvinte sau mai lungi;

11.2. Coeficientul de Similitudine 2 (CS2), calculat pentru fraze de 25 de cuvinte sau mai lungi;

11.3. Coeficientul CIT privind textul identificat ca citat;

11.4. Coeficientul BDL (Baza de Date Legislativă), după caz;

11.5. Avertismentele tehnice privind caractere din alte alfabete, extinderi, micro-spaţii, caractere albe ori alte alterări;

11.6. Lista surselor identificate şi cele mai lungi fragmente;

11.7. Metadatele raportului şi ID-ul documentului.

12. Indicatorii tehnici prevăzuţi la pct.11 constituie praguri de alertă procedurală şi servesc exclusiv pentru orientarea analizei calitative. Instituţiile de învăţământ superior pot stabili, prin regulamente interne, praguri de alertă procedurală mai stricte decât cele prevăzute în prezentele Standarde, fără a institui praguri de plagiat şi fără a exclude analiza contextuală a lucrării de către conducătorul tezei/proiectului/lucrării de absolvire şi a comisiei competente.

13. Fiecare raport de similitudine este analizat de conducătorul tezei/proiectului/lucrării, care întocmeşte şi semnează rezoluţia asupra raportului.

14. Se dispune în mod obligatoriu examinarea colegială a raportului şi a tezei/proiectului/lucrării de către o comisie de 3 persoane, cu competenţă academică relevantă, desemnată conform regulamentului sau procedurilor interne al instituţiei, în următoarele cazuri:

14.1. teza/proiectul de licenţă şi lucrarea de absolvire a studiilor integrate: CS1 depăşeşte 70% şi CS2 depăşeşte 20%;

14.2. teza/proiectul de master: CS1 depăşeşte 60% şi CS2 depăşeşte 20%;

14.3. există avertismente tehnice relevante care pot indica tentative de evitare a detectării;

14.4. sunt identificate similitudini semnificative în secţiunile de rezultate, analiză sau concluzii;

14.5. există indicii de ghostwriting, traducere neatribuită, dubluri ori alte circumstanţe care justifică examinarea colegială. În aceste cazuri, rezoluţia asupra raportului de similitudine se adoptă colegial şi se semnează de toţi membrii comisiei.

15. Interpretarea raportului de similitudine se realizează contextual, cu luarea în considerare a tipului de conţinut analizat, a calităţii citării şi parafrazării, a specificului domeniului de formare profesională, a ciclului de studii şi a aportului intelectual propriu al autorului.

16. În cadrul analizei, similitudinile pot fi apreciate, după caz, ca:

16.1. similitudini acceptabile - rezultate din citare corectă, preluarea de definiţii, formule, expresii consacrate, metodologii standardizate ori alte elemente care nu afectează aportul intelectual propriu;

16.2. similitudini problematice - rezultate din parafrazare insuficientă, citare formală fără integrare critică ori utilizare excesivă a textului altor autori;

16.3. similitudini neacceptabile - reproducerea integrală ori substanţială a textului, ideilor, structurii argumentative sau rezultatelor altor autori, fără citare corespunzătoare;

16.4. similitudini structurale - incongruenţe de stil, logică, complexitate, bibliografie ori autorat, care pot indica ghostwriting ori alte intervenţii incompatibile cu originalitatea academică.

17. Similitudinile accidentale, definiţiile acceptate, expresiile standardizate, elementele metodologice consacrate şi alte preluări lipsite de relevanţă academică nu pot fundamenta singure constatarea unei încălcări a integrităţii academice. Rezoluţia ori decizia adoptată trebuie să indice expres fragmentele relevante, evaluarea lor academică şi măsurile dispuse, iar pentru abateri minore se aplică prioritar măsuri de educaţie.

III. PLATFORMA NAŢIONALĂ ANTIPLAGIAT, STANDARDUL

DE CITARE ŞI TRASABILITATEA DOCUMENTELOR

18. Pentru teză/proiect/lucrare, verificarea obligatorie a originalităţii înainte de susţinere se realizează prin platforma naţională antiplagiat, cu excepţia tezelor/proiectelor de licenţă/de master, care conţin informaţii atribuite la secret de stat, verificarea cărora se realizează de instituţii în condiţii tehnice, criptografice conforme regimului secretului de stat, dar nu sunt exceptate de procedura de raportare.

19. Instituţiile de învăţământ superior pot utiliza suplimentar şi alte instrumente digitale, în condiţiile regulamentelor interne, fără a substitui verificarea obligatorie prevăzută la pct.18.

20. Teza/proiectul/lucrarea se redactează cu respectarea standardului naţional MD SM ISO 690:2022, care transpune standardul internaţional ISO 690:2021. Instituţiile de învăţământ superior asigură publicarea pe pagina web oficială a ghidurilor interne de aplicare a acestui standard şi a exemplelor minime obligatorii de citare şi referinţe bibliografice.

21. La depunerea variantei finale a tezei/proiectului/lucrării, instituţia asigură identificarea unică a versiunii depuse printr-un număr de înregistrare intern, data depunerii, denumirea fişierului şi, după generarea rapoartelor, prin identificatorul documentului şi metadatele aferente din platforma utilizată.

22. Instituţiile de învăţământ superior includ tezele/proiectele/lucrările finale verificate în baza de date internă utilizată pentru verificare, în scopul facilitării verificărilor ulterioare de tip dubluri, CrossCheck şi comparare între promoţii, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor şi a drepturilor de autor.

23. Studenţii sunt informaţi în prealabil, în mod clar despre verificarea digitală a tezelor/proiectelor/lucrărilor, includerea acestora în baze de date, scopul prelucrării, durata stocării şi drepturile lor procedurale.

24. Tezele/proiectele de master se publică pe pagina web oficială a instituţiei de învăţământ superior. Dosarul aferent procesului de verificare nu face obiectul publicării, cu excepţia cazurilor în care legislaţia prevede altfel.

IV. PROCEDURA OBLIGATORIE PENTRU TEZE/PROIECTE/LUCRĂRI

25. Studentul depune, odată cu teza/proiectul/lucrarea, declaraţia privind contribuţia personală şi, după caz, a utilizării instrumentelor de inteligenţă artificială, conform anexei nr.7.

26. Anterior depunerii variantei finale a tezei/proiectului/lucrării, studentul beneficiază, o singură dată, de generarea unui raport intermediar de similitudine prin contul instituţional ori prin mecanismul stabilit de instituţie.

27. Conducătorul de teză/proiect/lucrare examinează raportul intermediar, formulează observaţii şi poate solicita studentului corectarea sau refacerea părţilor neconforme, înainte de acceptarea variantei finale. În cazul în care conducătorul de teză/proiect/lucrare, urmare a examinării raportului intermediar, confirmă încadrarea lucrării în limitele admise ale coeficienţilor de similitudine, acest raport va dobândi statutul de raport final, cu verificarea surselor în limba de studii.

28. După depunerea variantei finale a tezei/proiectului/lucrării, instituţia generează obligatoriu două rapoarte finale de similitudine:

28.1. un raport final pentru verificarea surselor în limba de studii a programului;

28.2. un raport final pentru verificarea surselor în limba engleză.

29. În cazul existenţei unor indicii de preluare prin traducere, instituţia poate utiliza, suplimentar, funcţiile de verificare multilingvă ori de verificare în traducere disponibile în configuraţia platformei naţionale antiplagiat.

30. Raportul intermediar şi cele două rapoarte finale, în formatul generat de platformă, precum şi modelul de verificare, prevăzut în anexa nr.2, completat şi semnat, se anexează la varianta finală a tezei/proiectului/lucrării şi fac parte din dosarul de susţinere.

31. În cazul în care textul tezei/proiectului/lucrării este modificat după generarea rapoartelor finale, acestea îşi pierd valabilitatea, iar procedura de verificare finală se reia integral pentru varianta nou depusă.

32. Analiza rapoartelor finale se finalizează printr-o rezoluţie academică motivată, întocmită şi semnată de conducătorul de teză/proiect/lucrare. În cazurile prevăzute la pct.14, rezoluţia se adoptă colegial de comisia de 3 persoane şi se semnează de toţi membrii acesteia.

33. Rezoluţia asupra raportului de similitudine indică în mod explicit dacă, în analiza calitativă, au fost utilizate funcţii precum excluderea citatelor, ignorarea bibliografiei, verificarea în traducere, compararea dublurilor, verificarea încrucişată de tip CrossCheck ori detectorul de conţinut generat prin inteligenţă artificială.

34. După emiterea rezoluţiei individuale sau colegiale, dosarul este validat procedural de persoana ori structura desemnată, conform procedurilor operaţionale interne, care verifică existenţa documentelor obligatorii, coerenţa traseului procedural şi corespondenţa dintre versiunea depusă şi rapoartele generate.

35. Admiterea tezei/proiectului/lucrării la susţinere este condiţionată de prezentarea raportului intermediar, a celor două rapoarte finale şi a rezoluţiei aferente acestora. Fac excepţie situaţiile în care raportul intermediar cumulează statutul de raport final, cazurile de imposibilitate tehnică obiectivă, constatate şi motivate prin act administrativ, sau alte circumstanţe prevăzute de legislaţie.

V. ANALIZA CALITATIVĂ ŞI VERIFICĂRILE SUPLIMENTARE OBLIGATORII

36. La examinarea raportului de similitudine, conducătorul de teză/proiect/lucrare, după caz, şi comisia de 3 persoane, cu competenţă academică relevantă, examinează în mod obligatoriu valorile CS1, CS2, CIT şi, după caz, BDL, precum şi cel puţin următoarele elemente:

36.1. fragmentele cele mai lungi şi fragmentele continue de similitudine;

36.2. sursele dominante şi concentrarea preluărilor într-o singură sursă sau într-un număr redus de surse;

36.3. similitudinile din secţiunile de rezultate, analiză şi concluzii;

36.4. calitatea citării, a parafrazării şi a integrării critice a surselor;

36.5. concordanţa dintre trimiterile din text şi lista de referinţe bibliografice;

36.6. alertele şi avertismentele tehnice generate de platformă, inclusiv caractere din alte alfabete, micro-spaţii, spaţii extinse, caractere albe sau alte indicii de alterare a textului;

36.7. posibilele dubluri, inclusiv prin raportare la lucrările depuse în aceeaşi promoţie, la lucrări anterioare ale autorului şi la alte lucrări existente în bazele de date ale platformei;

36.8. indiciile de ghostwriting, inclusiv rupturi de stil, incongruenţe interne, diferenţe marcante între nivelul lucrării şi parcursul academic al autorului, inconsecvenţe de citare ori de bibliografie;

36.9. cazurile în care există indicii că textul a fost preluat prin traducere;

36.10. rezultatele furnizate de detectorii de conţinut generat prin inteligenţă artificială, exclusiv ca elemente de sprijin pentru evaluare.

37. În analiza aprofundată pot fi utilizate, după caz, funcţiile platformei privind identificarea surselor şi marcarea fragmentelor în text, excluderea citatelor, ignorarea bibliografiei, avertizarea privind posibile dubluri, verificarea încrucişată - CrossCheck şi verificarea în traducere sau verificarea multilingvă.

38. Utilizarea funcţiilor prevăzute la pct.36 nu înlocuieşte păstrarea în dosarul de susţinere a rapoartelor generate de platformă. În cazul în care analiza a fost efectuată pe o versiune comentată sau recalculată a raportului, şi această versiune se păstrează în dosar, împreună cu justificările relevante.

39. Detectorii de conţinut generat prin inteligenţă artificială au exclusiv rol de sprijin şi nu pot fundamenta o concluzie privind încălcarea integrităţii academice.

40. În cazurile justificate, conducerea facultăţii/instituţiei poate dispune o verificare orală suplimentară a autorului, respectiv, a cunoaşterii conţinutului tezei/proiectului/lucrării de către student (anexa nr.5), fără a substitui procedura de etică şi fără a transforma această verificare într-o nouă evaluare a conţinutului tezei/proiectului/lucrării.

VI. RESPONSABILITĂŢI INSTITUŢIONALE

41. Studentul are, cel puţin, următoarele responsabilităţi:

41.1. să elaboreze teza/proiectul/lucrarea cu respectarea standardelor de integritate academică şi a standardului MD SM ISO 690:2022;

41.2. să utilizeze raportul intermediar exclusiv în scop de autoreglare şi remediere academică;

41.3. să remedieze neconformităţile semnalate de conducătorul de teză/proiect/lucrare;

41.4. să nu modifice varianta finală a tezei/proiectului/lucrării după generarea rapoartelor finale, decât cu reluarea procedurii de verificare;

41.5. să depună declaraţiile şi documentele cerute de regulamentul intern şi să prezinte informaţii corecte privind contribuţia personală şi, după caz, utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială.

42. Conducătorul de teză/proiect/lucrare are, cel puţin, următoarele responsabilităţi:

42.1. să informeze studentul cu privire la normele de integritate academică, standardul MD SM ISO 690:2022, regulile instituţiei privind utilizarea inteligenţei artificiale şi procedura de verificare;

42.2. să monitorizeze respectarea etapelor de elaborare şi verificare a tezei/proiectului/lucrării;

42.3. să formuleze observaţii asupra raportului intermediar şi să solicite, după caz, refacerea ori corectarea părţilor neconforme;

42.4. să analizeze raportul final de similitudine şi să întocmească rezoluţia asupra acestuia, cu excepţia cazurilor în care se impune examinarea colegială prevăzută la pct.14;

42.5. să refuze acceptarea tezei/proiectului/lucrării pentru susţinere până la remedierea neconformităţilor academice constatate, în baza actului motivat de neadmitere la susţinere, conform anexei nr.3.

42.6. să sesizeze conducerea facultăţii/instituţiei şi, după caz, comisia de etică, atunci când există o suspiciune serioasă de plagiat, ghostwriting, falsificare a datelor sau utilizare neautorizată a inteligenţei artificiale.

43. Persoana ori structura tehnico-administrativă desemnată pentru aplicarea procedurii are, cel puţin, următoarele responsabilităţi:

43.1. să înregistreze forma finală a tezei/proiectului/lucrării şi să-i asigure identificarea unică;

43.2. să valideze generarea raportului intermediar şi a rapoartelor finale, conform procedurilor instituţiei;

43.3. să ţină evidenţa verificărilor efectuate şi a documentelor asociate;

43.4. să prezinte documentele persoanelor competente şi să asigure arhivarea securizată a dosarului de susţinere;

43.5. să documenteze incidentele tehnice şi măsurile dispuse pentru continuitatea procedurii.

44. Decanul sau persoana desemnată în baza procedurilor instituţionale, are, cel puţin, următoarele responsabilităţi, la nivelul subdiviziunii universitare:

44.1. să asigure organizarea procedurii de verificare a tezelor/proiectelor/lucrărilor de absolvire;

44.2. să desemneze persoana sau structura tehnico-academică responsabilă de operarea şi aplicarea procedurii, inclusiv comisia de 3 persoane prevăzută la pct.14;

44.3. să dispună, după caz, reverificarea lucrării, verificarea încrucişată, verificarea în traducere ori alte verificări suplimentare permise de prezentele Standarde;

44.4. să dispună, după caz, o verificare orală suplimentară a autoratului şi a cunoaşterii conţinutului lucrării de către student;

44.5. să verifice existenţa tuturor documentelor obligatorii în dosarul de susţinere (varianta finală a tezei/proiectului/lucrării; declaraţia pe propria răspundere a autorului; rapoartele intermediare şi finale de similitudine; avizul conducătorului de teză/proiect/lucrare şi, după caz, rezoluţia comisiei colegiale; actele suplimentare în cazurile în care au fost dispuse verificări suplimentare, contestaţii, sesizări sau măsuri de neadmitere);

44.6. să dispună, prin act motivat, neadmiterea la susţinere a tezei/proiectului/lucrării în caz de neîndeplinire a cerinţelor procedurale obligatorii ori de neremediere, în termen, a neconformităţilor academice constatate;

44.7. să sesizeze comisia de etică atunci când rezultă o suspiciune serioasă de încălcare a integrităţii academice.

45. Responsabilităţile prevăzute la pct.41-44 au caracter academic şi procedural şi nu exclud competenţa comisiei de etică de a investiga şi soluţiona cazurile de abateri de integritate academică. Comisia de etică examinează sesizările în condiţiile şi termenele stabilite de regulamentul intern şi decide măsurile ori sancţiunile prevăzute de cadrul normativ aplicabil şi de reglementările interne.

VII. CONTESTAREA VERIFICĂRILOR/REZULTATELOR,

CONTINUITATEA OPERAŢIONALĂ ŞI ARHIVAREA

45. Instituţiile de învăţământ superior asigură proceduri interne de contestare a măsurilor academice şi procedurale dispuse înainte de susţinere, inclusiv a neadmiterii la susţinere. Regulamentul şi SOP-ul interne stabilesc autoritatea competentă, termenul de depunere, termenul de soluţionare, modul de comunicare a soluţiei şi efectele depunerii contestaţiei.

47. În cazul apariţiei unui incident tehnic care împiedică generarea, accesarea ori validarea rapoartelor, persoana ori structura desemnată documentează incidentul, colectează dovezile disponibile şi întocmeşte fişa de incident tehnic (anexa nr.4), care se aprobă potrivit circuitului intern stabilit de instituţie.

48. Fişa de incident tehnic consemnează cel puţin momentul apariţiei incidentului, efectul asupra procedurii, dovezile tehnice disponibile, măsurile imediate dispuse, persoana care aprobă continuitatea operaţională şi momentul reluării procedurii. Incidentul tehnic nu poate justifica admiterea la susţinere în lipsa verificării obligatorii, cu excepţia situaţiilor documentate şi tratate potrivit regulamentului intern.

49. Instituţiile de învăţământ superior arhivează în mod securizat, complet şi trasabil:

- raportul intermediar;

- cele două rapoarte finale;

- după caz, versiunea comentată ori recalculată a raportului;

- rezoluţiile asupra rapoartelor finale;

- declaraţia de contribuţie personală şi, după caz, privind utilizarea instrumentelor de inteligenţă artificială;

- lista de verificare procedurală, actele privind verificările suplimentare, după caz, neadmiterea la susţinere, contestaţiile şi sesizarea comisiei de etică;

- după caz, deciziile comisiei de etică.

50. Accesul la dosarul de susţinere este limitat doar pentru autorul tezei/proiectului/lucrării şi persoanele autorizate, în condiţiile legii. Instituţiile stabilesc termenele de păstrare, măsurile de securitate, regulile de trasabilitate şi câmpurile minime ale registrului intern de evidenţă a verificărilor.

51. Instituţiile de învăţământ superior includ anual, în raportul privind asigurarea integrităţii academice, în formă agregată şi fără date cu caracter personal, cel puţin următorii indicatori referitori la teze/proiecte/lucrări de absolvire:

- numărul tezelor/proiectelor/lucrărilor verificate;

- numărul rapoartelor intermediare şi finale generate;

- numărul tezelor/proiectelor/lucrărilor neadmise la susţinere pentru nerespectarea procedurii;

- numărul sesizărilor înaintate comisiei de etică;

- principalele tipuri de neconformităţi constatate;

- activităţile de prevenţie şi formare realizate.

VIII. UTILIZAREA INTELIGENŢEI ARTIFICIALE

52. Utilizarea inteligenţei artificiale în activitatea academică este permisă numai în condiţiile transparenţei, responsabilităţii individuale şi ale regulilor stabilite de instituţia de învăţământ superior.

53. Utilizarea de suport tehnic ori asistat se declară potrivit regulamentelor interne (anexa nr.7), atunci când a depăşit nivelul corectării lingvistice, al formatării sau al altor funcţii strict auxiliare. Utilizarea substitutivă, prin generarea integrală ori substanţială a conţinutului academic fără contribuţie intelectuală proprie semnificativă este incompatibilă cu normele de integritate academică.

54. Instituţiile pot stabili reguli diferenţiate privind utilizarea inteligenţei artificiale în funcţie de ciclul de studii şi de specificul domeniului de formare profesională, fără a admite automatizarea constatării încălcărilor integrităţii academice şi fără a stabili praguri procentuale de conţinut generat prin inteligenţă artificială.