Ordin nr.98 din 06.07.2015 privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare
MINISTERUL FINANŢELOR
O R D I N
privind modificarea şi completarea Clasificaţiei bugetare
nr. 98 din 06.07.2015
(în vigoare 17.07.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 185-189 art. 1285 din 17.07.2015
* * *
În temeiul articolului 7 alineatul (5) al Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XIII din 24 mai 1996 şi în scopul reglementării şi perfecţionării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
ORDON:
În Ordinul ministrului finanţelor nr.91 din 20 octombrie 2008 “Privind Clasificaţia bugetară”, se operează următoarele modificări şi completări:
1. În anexa nr.2 “Clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare”:
1.1. Grupa principală 27.00 “Sursele interne de finanţare” se completează cu grupele 23 şi 24, în următoarea redacţie:
“27.23 “Mijloace împrumutate de la conturi de mijloace extrabugetare”;
27.24 “Rambursarea mijloacelor împrumutate de la conturi de mijloace extrabugetare”.”
2. În anexa nr.8 “Indicaţii metodice privind aplicarea clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor bugetare, secţiunea B. Surse de finanţare”:
După descrierea grupei 27.22 “Mijloace de la valorificarea activelor BC “Investprivatbank” SA pentru stingerea obligaţiunilor de stat emise” se completează cu grupele 27.23 şi 27.24 în următoarea redacţie:
“27.23 Mijloace împrumutate de la conturi de mijloace extrabugetare
La această grupă se referă mijloacele împrumutate de la conturi de mijloace extrabugetare care nu sunt incluse în bugetele componente ale bugetului public naţional.
27.24 Rambursarea mijloacelor împrumutate de la conturi de mijloace extrabugetare
La această grupă se referă rambursarea mijloacelor împrumutate de la conturi de mijloace extrabugetare care nu sunt incluse în bugetele componente ale bugetului public naţional.”
3. Prezentul ordin intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| MINISTRUL FINANŢELOR | Anatol ARAPU |
| Nr.98. Chişinău, 6 iulie 2015. | |