BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Ordine

Ordin nr.99 din 04.09.2024 cu privire la raportarea informaţiei privind creditele ipotecare şi garanţiile de stat acordate în cadrul Programului de stat "Prima casă"

Tipul documentului
Ordine
Data adoptării
04.09.2024

MINISTERUL FINANŢELOR

O R D I N

cu privire la raportarea informaţiei privind creditele ipotecare şi garanţiile de stat

acordate în cadrul Programului de stat "Prima casă"

nr. 99  din  04.09.2024

 (în vigoare 06.09.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 383-385 art. 702 din 06.09.2024

* * *

Întru executarea pct.50-52 din Regulamentul de implementare a Programului de stat "Prima casă", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.202/2018 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.68-76, art.233), cu modificările ulterioare,

ORDON:

1. Se aprobă:

formularul şi modul prezentării, de către creditori, a informaţiei privind situaţia beneficiarilor Programului de stat "Prima casă", conform anexei nr.1;

formularul şi modul prezentării, de către Instituţia Publică Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, a informaţiei privind garanţiile de stat acordate în cadrul Programului de stat "Prima casă", conform anexei nr.2;

formularul şi modul prezentării, de către creditori, a scadenţarului estimativ al rambursărilor de rate a sumei principale aferente soldului creditelor debursate în cadrul Programului de stat "Prima casă", conform anexei nr.3.

2. Se abrogă Ordinul Ministrului Finanţelor nr.97/2018 cu privire la prezentarea informaţiei privind creditele ipotecare şi garanţiile de stat acordate în cadrul Programului de stat "Prima casă" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.176-180, art.788).

3. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.