BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Ordonanţă nr.17/4-O din 30.04.2008 cu privire la efectuarea controlului tematic la Compania de Asigurări "DASC-PLUS" S.R.L.

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
30.04.2008

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

O R D O N A N Ţ Ă

cu privire la efectuarea controlului tematic la

Compania de Asigurări "DASC-PLUS" S.R.L.

nr. 17/4-O  din  30.04.2008

 (în vigoare 30.04.2008) 

Monitorul Oficial nr.86-87 art.266 din 16.05.2008

* * *

În scopul verificării respectării prevederilor actelor legislative şi normative privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă de către Compania de Asigurări "DASC-PLUS" S.R.L., în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.f), art.21 alin.(2), art.22 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS) şi art.55 alin.(1) lit.a), lit.b), alin.(3) şi alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

DECIDE:

1. Să se efectueze controlul tematic referitor la respectarea prevederilor actelor legislative şi normative privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă de către Compania de Asigurări "DASC-PLUS" S.R.L. pentru anul 2007.

2. Controlul va fi efectuat de către angajaţii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare numiţi prin Ordinul Preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare.

3. Compania de Asigurări "DASC-PLUS" S.R.L. va asigura accesul membrilor grupului de control la toate documentele şi la alte surse de informaţie necesare controlului.

4. Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data adoptării.