BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Ordonanţa nr.22/6-O din 29.04.2015 cu privire la suspendarea operaţiunilor bancare la conturile curente ale Societăţii pe acţiuni "IALTEXGAL-AURICA"

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
29.04.2015

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

O R D O N A N Ţ Ă

cu privire la suspendarea operaţiunilor bancare

la conturile curente ale Societăţii pe acţiuni

"IALTEXGAL-AURICA"

nr. 22/6-O  din  29.04.2015

 (în vigoare 29.04.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 110-114 art. 729 din 08.05.2015

* * *

Ca urmare a neexecutării de către Societatea pe acţiuni "IALTEXGAL-AURICA" (str.Alexandru cel Bun 30, or. Ialoveni, IDNO 1004600002513) a prescripţiei aprobate prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.15/7 din 20.03.2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.74-77, art.550), emise întru asigurarea satisfacerii cererilor acţionarilor depuse în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015 privind prezentarea documentelor în conformitate cu prevederile art.56 şi art.92 din Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), precum şi nerespectării prevederilor legislaţiei în vigoare aferente relaţiilor guvernării corporative, în temeiul art.1, art.3, art.9 alin.(1) lit.c), art.21 alin.(2) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

DECIDE:

1. Se suspendă operaţiunile bancare la conturile curente ale Societăţii pe acţiuni "IALTEXGAL-AURICA" (cu excepţia operaţiunilor de alimentare a conturilor respective şi a decontărilor cu bugetul public naţional) pînă la conformarea societăţii cerinţelor legislaţiei în vigoare.

2. Se informează Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi băncile comerciale privind restricţiile aplicate asupra Societăţii pe acţiuni "IALTEXGAL-AURICA".

3. Controlul asupra executării prezentei ordonanţe se pune în sarcina Direcţiei monitorizare emitenţi.

4. Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data adoptării.