Documente
Ordonanţă nr.36/1-O din 26.09.2002 cu privire la convocarea adunării generale a acţionarilor FINN "York-Invest" SA
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Ordonanţă cu privire la convocarea adunării
generale a acţionarilor FINN "York-Invest" SA
Nr.36/1-O din 26.09.2002
(în vigoare 10.10.2002)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.137-138/315 din 10.10.2002 * * * Prin Hotărîrea nr.31/3 din 02.08.2002 Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a decis a suspenda activitatea FINN "York-Invest" pe piaţa valorilor mobiliare pînă la conformarea ei cu prevederile legislaţiei în vigoare, dar nu mai mult de trei luni, iar în perioada suspendării activităţii fondului, conform art. 42 (1) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, toate acţiunile organelor de conducere ale fondului se efectuează cu acordul Comisiei Naţionale. La rîndul său, conducerea fondului a încălcat prevederile art. 42 (1) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, aprobînd convocarea adunării generale a acţionarilor fără a obţine acordul prealabil al CNVM. Totodată, conducerea fondului a ignorat executarea obligatorie a prescripţiei CNVM nr.03-1599 din 02.09.2002 referitor la conformarea activităţii la prevederile legislaţiei, prin care fapt a încălcat prevederile art. 9 alin. (1), lit. d) al Legii privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Reieşind din cele expuse şi în baza art. 1 alin. (1), art. (3) şi art. 9 alin. (1) lit. c) ale Legii privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE DECIDE: 1. Conducerea FINN "York-Invest" se va abţine de la desfăşurarea adunării generale a acţionarilor fondului convocată pentru 28 septembrie 2002, în caz contrar deciziile acestei adunări vor fi considerate nule. 2. Controlul asupra executării prezentei Ordonanţe se pune în sarcina Departamentului supraveghere, control şi anchetă. PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE A VALORILOR MOBILIARE Ion Robu Chişinău, 26 septembrie 2002. Nr. 36/1-O.