BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Ordonanţă nr.54/2-O din 11.12.2017 cu privire la sancţionarea unor organizaţii de microfinanţare

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
11.12.2017

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

O R D O N A N Ţ Ă

cu privire la sancţionarea unor organizaţii de microfinanţare

nr. 54/2-O  din  11.12.2017

 (în vigoare 11.12.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 441-450 art. 2295 din 22.12.2017

* * *

Urmare a neexecutării de către administratorii OM "TNS – CREDIT" S.R.L. (str. Sf. Dumitru 11, or. Orhei, IDNO 1016606004248) şi "M.Y.T. SERVICE" S.R.L. (s. Cosăuţi, r-nul Soroca IDNO 1017607002570) a dispoziţiilor stipulate în Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.49/8 din 06.11.2017 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.399-410, art.2025),

călăuzindu-se de prevederile art.9 alin.(1) lit.c), art.21 alin.(2), art.22 alin.(3) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.9 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.280-XV din 22.07.2004 cu privire la organizaţiile de microfinanţare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.138-146, art.737), pct.2, pct.4 şi pct.7 din Instrucţiunea cu privire la raportarea organizaţiilor de microfinanţare, aprobată prin Hotărârea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.52/6 din 24.09.2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.184-192, art.1119), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

DECIDE:

1. Se suspendă operaţiunile bancare la conturile curente şi de depozit ale OM "TNS – CREDIT" S.R.L. şi "M.Y.T. SERVICE" S.R.L. până la conformarea acestora cerinţelor legislaţiei, cu excepţia operaţiunilor de alimentare a conturilor respective şi a decontărilor cu bugetul public naţional.

2. Se informează Serviciul Fiscal de Stat şi băncile comerciale privind restricţiile aplicate OM "TNS – CREDIT" S.R.L. şi "M.Y.T. SERVICE" S.R.L.

3. Controlul asupra executării prezentei Ordonanţe se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.

4. Prezenta Ordonanţă intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (www.cnpf.md) şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.