Prescripţie nr.CCE-52-10/7-03 din 01.02.2011
CONSILIUL CONCURENŢEI
P R E S C R I P Ţ I E
nr. CCE-52-10/7-03 din 01.02.2011
(în vigoare 01.02.2011)
Monitorul Oficial nr.28-30 art.150 din 18.02.2011
* * *
Consiliul Administrativ al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (ANPC), în cadrul investigaţiei iniţiate prin Dispoziţia Consiliului Administrativ al ANPC nr.CCE-52 din 21 octombrie 2010,
în scopul prevenirii, limitării şi reprimării activităţii anticoncurenţiale, prevăzute de art.11 din Legea nr.1103-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la protecţia concurenţei,
întru executarea Hotărîrii Consiliului Administrativ al Agenţiei Naţionale pentru protecţia Concurenţei nr.CCE-52-10/7 din 1 februarie 2011,
în temeiul p.13 alin.(4) şi p.17 lit.f) din Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, aprobat prin Legea nr.1103-XIV din 30 iunie 2000 cu privire la protecţia concurenţei,
PRESCRIE:
1. "Apă-Canal Chişinău" S.A. va întreprinde acţiuni în scopul asigurării executării prevederilor alin.(6) art.10 din Legea nr.105-XV din 13.03.2003: "Prestatorul este obligat, la prestarea serviciilor, să utilizeze mijloace de măsurare proprii, adecvate, legalizate, verificate metrologic, în modul stabilit, conform cerinţelor prescrise" şi alin.(7) art.10 din Legea nr.105-XV din 13.03.2003 "Vînzătorul este obligat să măsoare produsele oferite consumatorilor cu mijloace de măsurare proprii, adecvate, legalizate, verificate metrologic, în modul stabilit".
2. În cazul nerespectării prevederilor prezentei prescripţii va fi iniţiată acţiunea în instanţa de judecată referitor la încasarea de la "Apă-Canal Chişinău" S.A. a unei părţi din venitul constatat conform Standardului Naţional de Contabilitate nr.18 "Venitul" (aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.174 din 25.12.1997) obţinut prin încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei.
3. Prezenta prescripţie poate fi contestată în modul şi în termenele stabilite de legislaţia în vigoare.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI ADMINISTRATIV AL | |
| AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU PROTECŢIA CONCURENŢEI | Viorica CĂRARE |
Chişinău, 1 februarie 2011. |
|
| Nr.CCE-52-10/7-03. |