Documente
Protocol Adiţional din 15.03.2002 la Acordul între Guvernele Statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre privind cooperarea în combaterea criminalităţii, în în special a formelor sale organizate
Notă: Aprobat prin Hot.Guv. nr.1569 din 09.12.2002
Protocol Adiţional
la Acordul între Guvernele Statelor participante
la Cooperarea Economică a Mării Negre privind
cooperarea în combaterea criminalităţii, în
în special a formelor sale organizate
din 15.03.2002
* * *
Preambul
Guvernele Statelor-membre ale Cooperării Economice a Mării Negre
(CEMN) - Părţi ale prezentului Protocol Adiţional, numite în continuare
"Părţi",
În conformitate cu prevederile Articolelor 2,4,6 şi ale punctului 10
al Articolului 5 ale Acordului între Guvernele statelor participante la
Cooperarea Economică a Mării Negre privind cooperarea în combaterea
criminalităţii, în special a formelor sale organizate, semnat la Kerkyra
la 2 octombrie 1998, numit în continuare "Acordul CEMN",
Conştiente de rolul şi importanţa crescîndă a iniţiativelor
regionale referitoare la cooperarea în domeniul combaterii
criminalităţii,
Reiterînd determinarea sa de a atinge prin eforturi comune
îmbunătăţirea implementării prevederilor Acordului CEMN,
În scopul asigurării unui nivel corespunzător al coordonării
cooperării între autorităţile Statelor-membre,
Au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Instituirea Reţelei de Ofiţeri de Legătură
Părţile vor institui Reţeaua CEMN de Ofiţeri de Legătură în domeniul
Combaterii Criminalităţii, numită în continuare "Reţeaua", care va fi
compusă din ofiţeri de legătură desemnaţi de către Statele-membre în
calitate de reprezentanţii săi.
Articolul 2
Obiectivele
Obiectivele Reţelei sînt următoarele:
1. Intensificarea cooperării în domeniul controlului criminalităţii
şi asigurarea coordonării interacţiunii între organele competente ale
Părţilor;
2. Stabilirea unei reţele de schimb de informaţii între organele de
drept ale Statelor-membre în scopul luptei eficiente cu infracţiunile şi
infractorii în conformitate cu Acordul CEMN.
Articolul 3
Sarcinile şi Funcţiile
Ofiţerii de Legătură ale Reţelei au următoarele sarcini şi funcţii:
1. De a trimite solicitările înaintate de alţi Ofiţeri de Legătură
la ţările sale respective pentru cazurile urgente în termen de o zi şi
pentru alte cazuri în termen de trei zile, în conformitate cu
prevederile Articolului 5 al Acordului CEMN;
2. De a trimite informaţia solicitată Părţilor, la cererea lor, în
conformitate cu prevederile Articolului 9 al Acordului CEMN;
3. De a se întruni periodic pentru a examina tendinţele
criminalităţii transnaţionale în regiune în vederea identificării noilor
forme de cooperare între organele de drept ale Statelor-membre ale CEMN;
4. De a raporta şi propune organelor respective modalităţile de
intensificare a cooperării pe viitor;
5. De a facilita schimbul de documente legislative şi experienţă
practică între organele de drept ale Statelor-membre ale CEMN în
domeniul combaterii criminalităţii transnaţionale.
Articolul 4
Statutul Reţelei în cadrul CEMN
Reţeaua este un grup de cooperare în domeniul combaterii
criminalităţii, instituit în conformitate cu prevederile Articolului 6
al Acordului CEMN.
Articolul 5
Locul desfăşurării Şedinţelor Reţelei
Reţeaua îşi va desfăşura întrunirile la Secretariatul Internaţional
Permanent al CEMN, dacă nu se decide altfel la iniţiativa Preşedintelui
CEMN.
Articolul 6
Organizarea şi Funcţionarea
1. Reţeaua va funcţiona în conformitate cu Carta şi Regulamentul de
Procedură ale CEMN, precum şi prevederile Acordului CEMN.
2. Fiecare Stat-membru al CEMN, Parte la prezentul Protocol
Adiţional, va desemna un Ofiţer de Legătură şi un alternant al său
pentru Reţea.
3. În scopul desemnării sau retragerii Ofiţerului de Legătură la
Reţea, Părţile vor notifica Secretariatul Internaţional Permanent al
CEMN pentru a fi informate toate Statele-membre.
4. Reţeaua se va întruni periodic, cel puţin o dată pe an.
5. Reţeaua îşi va îndeplini sarcinile sub autoritatea Grupului de
Lucru pentru Cooperarea în Combaterea Criminalităţii, în special în
formele sale organizate şi va raporta acestuia.
Articolul 7
Cheltuieli
Toate cheltuielile Ofiţerilor de Legătură referitoare la
implementarea prevederilor prezentului Protocol Adiţional vor fi
suportate de către Partea care trimite.
Articolul 8
Puncte Naţionale de Contract
Părţile vor determina un punct naţional de contact în cadrul
autorităţilor sale naţionale de drept, preferabil care se ocupă de
cooperarea internaţională (Interpol, Centrul SECI pentru Combaterea
Criminalităţii Transfrontaliere etc.).
Articolul 9
Protecţia Informaţiei şi Datelor Personale
1. Informaţia obţinută în conformitate cu prezentul Protocol
Adiţional va fi supusă aceluiaşi grad de confidenţialitate de către
Partea solicitantă care se aplică informaţiei similare dispuse.
2. Fără a prejudicia angajamentele internaţionale respective ale
Statelor-membre ale CEMN - Părţi ale Acordului CEMN şi ale prezentului
Protocol Adiţional, datele personale primite în conformitate cu
prezentul Protocol Adiţional vor beneficia de protecţie cel puţin
echivalentă cu cea aplicată de către Partea oferitoare.
Articolul 10
Observatori şi Invitaţi
1. Reprezentanţii Statelor-observatoare ale CEMN pot participa la
activitatea Reţelei, în conformitate cu Carta şi Regulamentul de
Procedură ale CEMN.
2. Instituţiile sau agenţiile internaţionale relevante pot fi
invitate la întrunirile Reţelei.
Articolul 11
Dispoziţii Finale
1. Prezentul Protocol Adiţional va fi deschis pentru semnare sau
aderare pentru toate Statele-membre ale CEMN.
2. Secretariatul Internaţional Permanent al CEMN va fi depozitarul
prezentului Protocol Adiţional. Originalul prezentului Protocol
Adiţional într-o singură copie în limba engleză va fi depozitată la
Secretariatul Internaţional Permanent, care va transmite o copie
certificată fiecărei Părţi.
3. Prezentul Protocol Adiţional va intra în vigoare în a treizecia
zi din data în care al treilea document de ratificare sau aprobare este
depus la Secretariatul Internaţional Permanent al CEMN.
4. Pentru fiecare Parte care ratifică sau aprobă prezentul Protocol
Adiţional, după depozitarea celui de-al treilea document de ratificare
sau aprobare, prezentul Protocol Adiţional va intra în vigoare în a
treizecia zi de la data depunerii documentului de ratificare sau
aprobare de către această Parte.
5. Orice Parte poate denunţa prezentul Protocol Adiţional printr-o
notificare formală a Secretariatului Internaţional Permanent al CEMN.
Denunţarea va avea efect la trei luni din data în care a fost primită
notificarea de denunţare de către Secretariatul Internaţional Permanent.
6. Fiecare Parte poate propune modificări la prezentul Protocol
Adiţional. Modificările vor fi acceptate în baza consimţămîntului
tuturor Părţilor şi vor intra în vigoare în conformitate cu paragraful 3
şi 4 ale prezentului Articol.
7. După expirarea a doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului
Protocol Adiţional, Părţile vor iniţia o evaluare prealabilă a
rezultatelor produse de implementarea prevederilor prezentului Protocol
Adiţional. O evaluare finală va fi efectuată la patru ani de la intrarea
lui în vigoare, în vederea convenirii măsurilor necesare pentru
îmbunătăţirea cooperării în continuare.
Întocmit la Kiev la 15 martie 2002.