Documente
Protocol de consultări din 04.12.92 dintre Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Ungare
Protocol de consultări dintre Ministerul
Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Ministerul
Afacerilor Externe al Republicii Ungare
din 04.12.1992
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 22, pag.299
-------------------------
* Semnat la Budapesta, la 4 decembrie 1992.
În vigoare din ziua semnării.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Ministerul
Afacerilor Externe al Republicii Ungare, denumite în continuare "Părţi
Contractante",
animate de ideile respectării suveranităţii statale, de principiile
egalităţii în drepturi şi neamestecului reciproc în afacerile interne,
în conformitate cu Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu Actul
final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, cu Carta
de la Paris pentru o nouă Europă şi cu alte documente ale C.S.C.E.,
considerînd utile şi importante consultările periodice şi
schimburile de păreri în problemele de interes comun,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Părţile Contractante vor efectua consultări referitoare la
problemele relaţiilor bilaterale moldo-ungare şi ale colaborării, la
crearea şi dezvoltarea bazei juridico-contractuale a acestor relaţii în
domeniul politic, economic, tehnico-ştiinţific, ecologic, al cooperării
pe plan umanitar şi cultural, avînd în vedere posibilităţile reale şi
interesele celor două ţări, se vor consulta în problemele internaţionale
importante de interes comun.
Articolul 2
Consultările se vor referi în principal la următoarele probleme:
a) extinderea şi aprofundarea colaborării bilaterale în domeniile
politic, economic, tehnico-ştiinţific, ecologic, cultural şi umanitar;
b) relaţiile bilaterale în contextul securităţii europene şi al
proceselor de integrare;
c) schimbul de informaţii cu privire la procesul realizării
acordurilor bilaterale;
d) problemele globale şi evoluţia generală a relaţiilor
internaţionale;
e) alte probleme de interes comun.
Articolul 3
Miniştrii de externe ai Părţilor Contractante sau adjuncţii lor se
vor întîlni sistematic, dar cel puţin o dată pe an, şi vor desfăşura
consultări referitoare la problemele internaţionale şi la problemele
relaţiilor bilaterale de interes comun.
Părţile Contractante vor contribui la efectuarea consultărilor
dintre direcţiile şi secţiile respective ale celor două ministere.
În caz de necesitate vor desfăşura consultări şi schimburi de păreri
în cadrul organizaţiilor şi forurilor internaţionale.
Articolul 4
Părţile Contractante vor stimula, în limita competenţei lor,
stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor direce dintre organele şi
instituţiile de stat, organizaţiile obşteşti, ştiinţifice şi alte
instituţii ale celor două state, inclusiv la nivel local.
Articolul 5
Prezentul Protocol intră în vigoare în ziua semnării lui şi îşi
păstrează valabilitatea pe o perioadă de doi ani. Protocolul se
prelungeşte în mod automat după scurgerea acestui termen pentru
următorii doi ani, pînă în momentul în care una din Părţile Contractante
nu-şi va declara intenţia de a-l denunţa cu trei luni înainte de
expirarea termenului ordinar.
Semnat la Budapesta, la 4 decembrie 1992, în două exemplare, fiecare
din ele în limbile română şi maghiară. Ambele texte au valoare identică.