Documente
Protocol din 15.02.94 privind consultările dintre Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia
Protocol privind consultările dintre Ministerul
Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia
din 15.02.1994
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 20, pag.67
---------------
* Semnat la Varşovia, la 15 februarie 1994.
În vigoare din ziua semnării.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova şi Ministerul
Afacerior Externe al Republicii Polonia, denumite în continuare "Părţi",
năzuind spre dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare
dintre ambele ţări în spiritul Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite,
Actului Final de la Helsinki, Cartei de la Paris pentru o nouă Europă şi
altor documente ale Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în
Europa, precum şi al prevederilor tratatului de prietenie şi cooperare
dintre Republica Moldova şi Republica Polonia,
avînd ca scop aprofundarea şi extinderea cooperării bilaterale,
au convenit următoarele:
Articolul I
Părţile vor efectua consultări privind relaţiile bilaterale şi
problemele de interes comun.
Obiectul consultărilor îl poate constitui, în special:
a) problemele de ordin global şi evoluţia generală a relaţiilor
internaţionale, îndeosebi cele ce ţin de domeniul Organizaţiei
Naţiunilor Unite, CSCE şi al altor organizaţii internaţionale;
b) modalităţile de aprofundare şi extindere a colaborării bilaterale
în domeniul politic, economic, tehnico-ştiinţific, ecologic, cultural,
umanitar;
c) relaţiile bilaterale în contextul problemelor securităţii
europene şi al problemelor integrării ce are loc în Europa;
d) schimbul de informaţii vizînd realizarea acordurilor bilaterale.
Articolul II
Părţile vor efectua consultări cel puţin o dată pe an, în măsura
posibilităţilor, la nivelul miniştrilor, viceminiştrilor sau al şefilor
unităţilor structurale. Pentru discutarea unor probleme concrete,
Părţile pot crea grupuri de lucru sau grupuri de experţi.
Articolul III
Părţile vor conveni, pe cale diplomatică, asupra programelor,
termenelor şi locului de desfăşurare a consultărilor.
Articolul IV
Prezentul Protocol intră în vigoare din ziua semnării lui şi rămîne
valabil timp de doi ani. El va fi prelungit în mod automat pentru
următoarele perioade de doi ani, dacă nici una din Părţi nu va notifica
asupra denunţării lui cu trei luni înaintea expirării termenului în curs.
Semnat la Varşovia, la 15 februarie 1994, în două exemplare, fiecare
în limbile română şi poloneză, ambele texte avînd aceeaşi valoare
juridică.