Regulament din 28.05.2001 cu privire la acordarea licenţelor de turism
AGENŢIA TURISMULUI
REGULAMENT
cu privire la acordarea licenţelor de turism
din 28.05.2001
(în vigoare 07.06.2001)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59-61 art.174 din 07.06.2001
* * *
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.597 din 21.10.2009 privind unele măsuri de executare a Legii nr.21-XVIII din 18 septembrie 2009 (pct.1 - se transferă Ministerului Culturii şi Agenţiei Turismului competenţele ce ţin de domeniul culturii, artelor, editării, poligrafiei, comerţului cu carte, cinematografiei şi, respectiv, cele ce ţin de domeniul turismului, exercitate anterior de Ministerul Culturii şi Turismului)
Notă: Vezi Hot.Guv. nr.357 din 23.04.2005 privind măsurile de reorganizare a unor ministere şi autorităţi administrative centrale ale Republicii Moldova (pct.1 – se reorganizează Ministerul Culturii, prin contopire cu Departamentul Dezvoltarea Turismului, în Ministerul Culturii şi Turismului)
Notă: Vezi Legea nr.1557-XV din 19.12.2002 pentru completarea articolului 24 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern (art.II – se instituie Departamentul Dezvoltarea Turismului prin reorganizarea Agenţiei Naţionale de Turism)
|
Aprobat Directorul General al Agenţiei Naţionale de Turism _____________________ Tatiana Lapicus ____________ mai 2001 |
Coordonat Viceministrul Finanţelor ___________________ Zinaida Grecianîi 28 Mai, 2001 |
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1.1. Prezentul regulament este elaborat întru executarea Legii turismului nr.798-XIV din 11.02.2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.54-56, art.357) şi a Legii "Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate" nr.332-XIV din 26 martie 1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.62-64, art.290) şi se aplică agenţilor economici care desfăşoară activitate de turism în Republica Moldova.
1.2. Noţiuni de bază
În prezentul regulament, se definesc următoarele noţiuni:
Licenţă de turism – document prin care se atestă capacitatea şi dreptul titularului de a presta servicii turistice în condiţii de calitate şi siguranţă pentru turişti.
Tur-operator – agent economic, care formează pachetul de servicii turistice şi le comercializează agenţiilor de turism sau turiştilor.
Filială tur-operator – subdiviziune separată a tur-operatorului, atribuţiile şi drepturile căreia sînt definite conform legislaţiei în vigoare.
Agenţie de turism – agent economic care comercializează pachete de servicii turistice oferite de tur-operatori cît şi servicii turistice individuale ale unor întreprinderi cu profil turistic.
Filială a agenţiei de turism – subdiviziune separată a agenţiei de turism cu drepturi şi obligaţiuni definite în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Birou de excursii – agent economic care formează şi vinde servicii turistice specifice de excursii în cadrul oraşului, regiunii, ţării.
Capitolul II
ACORDAREA LICENŢEI
2.1. Licenţa se acordă agenţilor economici care au capacitatea să desfăşoare următoarele activităţi:
• organizarea pachetelor de servicii în domeniul turismului intern şi internaţional;
• comercializarea serviciilor turistice proprii şi a pachetelor de servicii de acelaşi gen, precum şi a serviciilor contractate cu alte agenţii de turism licenţiate;
• rezervarea şi comercializarea serviciilor de cazare, alimentare, transport, agrement, tratament şi cură balneară, asistenţă turistică (ghizi), închirieri de autoturisme, cu sau fără şofer etc.;
• rezervarea şi comercializarea de bilete pentru călătorie, spectacole şi manifestări artistice, sportive sau alte activităţi de divertisment şi agrement în cadrul sejurului sau programului turistic.
2.2. În sensul prezentului regulament agenţii economici, ce practică activitate de turism sunt clasificaţi în următoarele categorii:
• Tur-operator.
• Filială tur-operator.
• Agenţie de turism.
• Filială a agenţiei de turism.
• Birou de excursii.
2.3. Pentru a obţine licenţă agenţii economici trebuie să corespundă criteriilor de licenţiere specifice fiecărei categorii conform p.2.2.
2.4. În scopul obţinerii licenţei/autorizaţiei legalizate agentul economic va prezenta următoarele documente:
- Cererea de eliberare a licenţei de turism, întocmită conform tipizatei din anexa nr.1 la prezentul Regulament.
- * Documentele de constituire. În nomenclatorul genurilor de activitate a agentului economic este necesar să fie indicată activitatea de turism.
- * Certificatul de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat de pe lîngă Ministerul Justiţiei, inclusiv pentru filiale.
- Scrisoare de garanţie financiară (din data introducerii acesteia).
- * Brevetul de turism al managerului (din data introducerii brevetării activităţii de turism).
- * Actul de deţinere a spaţiului (contractul de închiriere a sediului sau certificatul respectiv de proprietar al încăperii), inclusiv pentru filiale.
_____________
* Se depune în original sau copia autentificată notarial.
- Raportul financiar al agentului economic de la ultima dare de seamă, confirmat de Direcţia Generală pentru Statistică.
- Cazier juridic, eliberat de Ministerul Afacerilor Interne, care confirmă lipsa de antecedente penale pentru proprietarul, managerul şi persoanele de conducere autorizate.
- Fişa de prezentare a agentului economic, întocmită conform anexei nr.2 la prezentul regulament.
2.5. Documentele întocmite în ordinea sus-menţionată se prezintă Agenţiei Naţionale de Turism (în continuare A.N.T.).
2.6. ** Prin ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Turism se instituie Comisia de eliberare a licenţelor de turism (în continuare – Comisia), avînd o componenţă de 7 membri (inclusiv preşedintele şi secretarul).
_____________
** Competenţa, activitatea comisiei, acţiunea licenţei în spaţiu, termenele de examinare a cererii de eliberare a licenţei/autorizaţiei legalizate, respingerea cererii de eliberare a licenţei/autorizaţiei legalizate, modul de eliberare a licenţei/autorizaţiei legalizate, taxa pentru licenţă/autorizaţie legalizată, suspendarea sau retragerea licenţei, drepturile şi obligaţiunile titularului de licenţă sunt reglementate conform legislaţiei în vigoare.
2.7. Datele despre agenţii economici, care au obţinut licenţă/autorizaţie legalizată, se înscriu în Registrul turismului.
2.8. Eliberarea licenţei de turism prevede reconfirmarea anuală a îndeplinirii condiţiilor de activitate, stipulate în licenţă. Agenţilor economici, care deţin licenţă eliberată pînă la data publicării prezentului regulament, la prima reconfirmare a îndeplinirii condiţiilor de activitate li se vor atribui categoria specificată în art.2.2. al prezentului regulament.
2.9. Pentru filialele tur-operator şi filialele agenţiilor de turism se eliberează autorizaţii legalizate, în care se indică sediul acestora şi termenele de valabilitate ale autorizaţiei, care vor coincide cu termenul de valabilitate al licenţei tur-operatorului sau al agenţiei de turism.
Capitolul III
TAXA PENTRU LICENŢĂ ŞI AUTORIZAŢIE LEGALIZATĂ
3.1. Licenţa/autorizaţia legalizată se eliberează contra plată conform legislaţiei în vigoare.
3.2. Se aprobă Nivelul tarifelor pentru serviciile prestate de ANT adiţionale procedurii de licenţiere a activităţii de turism, (anexa nr.3) la prezentul regulament.
|
Anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la acordarea licenţelor de turism _______________________ (Denumirea Agentului economic) CERERE DE ELIBERARE A LICENŢEI/ AUTORIZAŢIEI LEGALIZATE DE TURISM Directorului general al Agenţiei Naţionale de Turism, __________________________________________________________________________________________ (denumirea agentului economic, forma de organizare juridică, codul fiscal / în cazul unei persoane fizice: numele, prenumele, patronimicul, după caz datele din buletinul de identitate (seria, numărul, domiciliul) codul fiscal) cu sediul în ________________________________, str. _____________________________________ nr. ____, în persoana ________________________________________________________________________________, (numele, prenumele, funcţia) solicită eliberarea licenţei /autorizaţiei legalizate în vederea desfăşurării activităţii de turism. Solicit clasificare în următoarea categorie: • Tur-operator • Filială tur-operator • Agenţie de turism • Filială a agenţiei de turism • Birou de excursii Declar că sînt îndeplinite toate criteriile de licenţiere stabilite de Agenţia Naţională de Turism, fiind asumată responsabilitatea de a fi respectate pe întreaga perioadă a desfăşurării activităţii de turism. Anexă: (se indică documentele anexate) _________________________________ _________________________________ Semnătura: _______________________ (L.Ş.) Data: ______________________200___ |
|
Anexa nr.2 la Regulamentul cu privire la acordarea licenţelor de turism FIŞA DE PREZENTARE a agentului economic 1. Denumirea agentului economic /numele, prenumele, datele din buletinul de identitate ___________________ 2. Adresa juridică: __________________________________________________________________________ 3. Nr. Certificatului de înregistrare la Camera Înregistrării de Stat: _____________________________________ 4. Forma de organizare juridică: ________________________________________________________________ 5. Codul fiscal: ______________________________________________________________________________ 6. Capitalul social: ___________________________________________________________________________ 7. Sediul agentului economic: __________________________________________________________________ 8. Activitatea desfăşurată de agentul economic: ___________________________________________________ 9. Personal total: ________ din care brevetat: __________________ (se vor anexa copiile actelor de calificare) 10. Personal cunoscător de limbi străine de circulaţie internaţională: _____________ (se anexează atestatele) 11. Starea clădirii: Foarte bună Bună Satisfăcătoare 12. Amplasarea agentului economic în clădire: parter mezanin etajul I etaje superioare 13. Starea spaţiului comercial: Foarte bună Bună Satisfăcătoare 14. Suprafaţa spaţiului comercial: _______________________________________________________________ 15. Echipamente din dotare: ___________________________________________________________________ 16. Telefon: ________________________________________________________________________________ 17. Telex / Fax: _____________________________________________________________________________ 18. E-mail: _________________________________________________________________________________ Semnătura: ________________________ (L.Ş.) Data: _____________________ 200____ |
|
Anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la acordarea licenţelor de turism NIVELUL TARIFELOR* pentru serviciile prestate de ANT, adiţionale procedurii |
||
| Nr. d/o |
Servicii | Nivelul tarifului (lei) |
| 1 | Expertizarea îndeplinirii de către titularul licenţei/ autorizaţiei legalizate a condiţiilor de activitate în vederea reconfirmării anuale |
100 |
| 2 | Prezentarea informaţiei înscrise în Registrul Turismului cu privire la agenţii economici ce deţin licenţă/ autorizaţie legalizată: - referitor la un agent economic licenţiat în turism |
10 |
| 3 | Consultaţii cu privire la procedura de licenţiere şi reconfirmare |
20 |
| 4 | Prezentarea Listei agenţilor economici licenţiaţi în turism |
30 |
|
* Sumele vor fi virate pe contul extrabugetar al ANT, care vor fi gestionate conform legislaţiei în vigoare. |
||