BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Documente

Regulamentul General din 05.10.2004 al Uniunii Poştale Universale

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
05.10.2004

ACT INTERNAŢIONAL

REGULAMENTUL*

General al Uniunii Poştale Universale

din 05.10.2004

 (în vigoare 01.01.2006) 

Publicat în ediţia oficială

“Tratate internaţionale”, 2009, volumul 43, pag.346

* * *

Notă: Ratificat prin Legea nr.31-XVI din 22.02.2008

________________

* Întocmit la Bucureşti la 5 octombrie 2004

În vigoare din 1 ianuarie 2006

Subsemnaţii, Plenipotenţiari ai Guvernelor ţărilor membre ale Uniunii, în virtutea articolului 22.2 al Constituţiei Uniunii Poştale Universale adoptate la Viena la 10 iulie 1964, au hotărît de comun acord şi sub rezerva articolului 25.4 din susnumita Constituţie, în prezentul Regulament general, următoarele dispoziţii care asigură aplicarea Constituţiei şi funcţionarea Uniunii.

FUNCŢIONAREA ORGANELOR UNIUNII

Articolul 101

Organizarea şi convocarea Congreselor şi

Congreselor Extraordinare (Const.14, 15)

1. Reprezentanţii ţărilor membre se reunesc în Congres nu mai tîrziu de patru ani de la sfîrşitul anului în cursul căruia precedentul Congres a avut loc.

2. Fiecare ţară membră este reprezentată la Congres de către unul sau mai mulţi plenipotenţiari însărcinaţi de către Guvernul lor, cu puterile necesare. Ea poate la nevoie, sa fie reprezentată de către delegaţia unei alte ţări membre. Totuşi, se înţelege că o delegaţie nu poate reprezenta decît o singură ţară membră alta decît a sa.

3. În deliberări fiecare ţară membră dispune de un vot, sub rezerva sancţiunilor prevăzute la articolul 129.

4. În principiu fiecare Congres desemnează ţara în care va avea loc Congresul următor. Dacă aceasta desemnare este inaplicabilă, Consiliul de Administraţie este autorizat să desemneze ţara în care va avea loc Congresul, după consultarea cu aceasta din urmă.

5. După consultarea cu Biroul Internaţional, Guvernul care invită, fixează data definitivă şi locul exact al Congresului. în principiu, cu un an înaintea acestei date, Guvernul care invită, trimite o invitaţie Guvernului fiecărei ţări membre a Uniunii. Aceasta invitaţie poate fi adresată fie direct, fie prin intermediul unui alt Guvern, fie prin intermediul Directorului general al Biroului Internaţional.

6. Cînd un Congres trebuie sa fie convocat fără sa existe un Guvern gazdă, Biroul Internaţional, cu acordul Consiliului de Administraţie şi după consultarea cu Guvernul Confederaţiei Elveţiene, va lua masurile necesare pentru a convoca şi organiza Congresul în ţara în care îşi are sediul Uniunea. în acest caz, Biroul Internaţional exercită funcţiile Guvernului gazdă.

7. Locul reuniunii unui Congres Extraordinar este fixat, după o consultare cu Biroul Internaţional, de către Ţările membre care au iniţiat acest Congres.

8. Dispoziţiile prevăzute la punctele 2-6 sînt aplicabile prin analogie Congreselor extraordinare.

Articolul 102

Alcătuirea, funcţionarea şi reuniunile Consiliului

de Administraţie (Const. 17)

1. Consiliul de Administraţie se compune din patruzeci şi unu de membrii care îşi exercită funcţiile în timpul perioadei dintre doua Congrese succesive.

2. Preşedinţia este acordată de drept ţării gazdă a Congresului. Dacă această ţara nu acceptă, ea devine membru de drept şi, datorită acestui fapt, grupul geografic căreia îi aparţine, dispune de un loc suplimentar, pentru care nu sînt aplicabile restricţiile din paragraful 3. În acest caz, Consiliul de Administraţie alege la preşedinţie unul dintre membri grupului geografic din care face parte ţara gazdă.

3. Ceilalţi patruzeci de membrii ai Consiliului de Administraţie sînt aleşi de către Congres pe baza unei repartiţii geografice echitabile. Cel puţin jumătate din membri sînt reînnoiţi cu ocazia fiecărui Congres; nici o ţară membră nu poate fi aleasă succesiv de către trei Congrese.

4. Fiecare membru al Consiliului de Administraţie îşi desemnează reprezentantul, care trebuie să fie competent în domeniul poştal.

5. Funcţiile de membru al Consiliului de Administraţie nu sînt plătite. Cheltuielile de funcţionare ale acestui Consiliu sînt în sarcina Uniunii.

6. Consiliul de Administraţie are următoarele atribuţii:

6.1 să supervizeze toate activităţile Uniunii în intervalul dintre Congrese, ţinînd cont de deciziile Congresului, studiind problemele referitoare la politicile guvernamentale în materie poştală şi ţinînd seama de evoluţia reglementarilor Internaţionale, cum ar fi cele referitoare la comercializarea serviciilor şi la concurenţă;

6.2 să examineze şi să aprobe, în cadrul competentelor sale, orice acţiune considerată ca necesară pentru salvarea şi întărirea calităţii serviciului poştal internaţional şi pentru modernizarea lui;

6.3 să favorizeze, să coordoneze şi să supervizeze toate formele de asistenţă tehnică poştală în cadrul cooperării tehnice, internaţionale;

6.4. să examineze şi să aprobe bugetul şi conturile anuale ale Uniunii;

6.5 să autorizeze, daca împrejurările o solicita, depăşirea plafonului de cheltuieli conform articolului 128, paragrafele 3, 4 şi 5;

6.6 să stabilească Regulamentul financiar al Uniunii;

6.7 să stabilească regulile care guvernează Fondul de Rezervă;

6.8 să stabilească regulile care guvernează Fondul Special;

6.9 să stabilească regulile care guvernează fondul pentru Activităţi Speciale;

6.10 să stabilească regulile care guvernează Fondul Voluntar;

6.11 să asigure controlul activităţii Biroului Internaţional;

6.12 să autorizeze, dacă se solicită, alegerea unei clase de contribuţie inferioare conform condiţiilor prevăzute în articolul 130.6;

6.13 să autorizeze schimbarea grupului geografice, daca o ţară solicită, ţinînd cont de avizul exprimat de către ţările membre ale grupelor geografice în cauză;

6.14 să elaboreze Statutul Personalului şi condiţiile de serviciu ale oficialilor aleşi;

6.15 să creeze sau să suprime posturile de muncă din cadrul Biroul Internaţional ţinînd seama de restricţiile legate de plafonul fixat de cheltuieli;

6.16 să stabilească Regulamentul Fondului Social;

6.17 să aprobe rapoartele bienale prezentate de către Biroul Internaţional asupra activităţilor Uniunii şi a gestiunii financiare şi să prezinte, dacă este cazul, comentarii asupra acestor subiecte;

6.18 să decidă contactele ce vor fi stabilite cu Administraţiile poştale pentru îndeplinirea funcţiilor sale;

6.19 după consultarea Consiliului de Exploatare Poştală, sa decidă asupra contactelor ce vor fi realizate cu organismele care nu sînt observatori de drept, să examineze şi să aprobe rapoartele Biroului Internaţional asupra relaţiilor UPU cu celelalte organisme internaţionale, să ia deciziile pe care le consideră necesare asupra gestionarii acestor relaţii şi acţiunile ce trebuie întreprinse în legătură cu ele; să desemneze, în timp util, după consultarea Consiliului de Exploatare Poştală şi a Secretarului General, organizaţiile internaţionale, asociaţiile, întreprinderile şi persoanele calificate care vor fi invitate să fie reprezentate în cadrul anumitor lucrări ale Congresului şi Comisiilor acestuia, atunci cînd este în interesul Uniunii sau al lucrărilor Congresului, precum şi sa însărcineze Directorul General din cadrul Biroului să trimită invitaţiile necesare;

6.20 să hotărască, în cazul în care consideră util, principiile de care Consiliul de Exploatare Poştală trebuie să tina seama cînd va studia problemele care au repercusiuni financiare importante (taxe, cheltuieli terminale, cheltuieli de tranzit, taxa de bază pentru transportul aerian al curierului şi prezentarea în străinătate a trimiterilor de corespondenţă), să urmărească îndeaproape studiul acestor probleme şi să examineze şi să aprobe, pentru a le asigura conformitatea cu principiile suscitate, propunerile Consiliului de Exploatare Poştală referitoare la aceste subiecte;

6.21 să studieze, la cererea Congresului, a Consiliului de Exploatare Poştală sau a Administraţiilor poştale, problemele de ordin administrativ, legislativ şi juridic care interesează Uniunea sau serviciul poştal Internaţional; Consiliului de Administraţie îi revine decizia, în domeniile susmenţionate, dacă este oportun sau nu să întreprindă studiile solicitate de către Administraţiile poştale în intervalul dintre Congrese;

6.22 să formuleze propuneri care să fie supuse aprobării fie Congresului, fie Administraţiilor poştale conform articolului 124;

6.23 să aprobe, în cadrul competentelor sale, recomandările Consiliului de Exploatare Poştală privind adoptarea, dacă este necesar, a unor noi reglementari sau a unei noi proceduri pînă cînd Congresul ia o decizie în aceasta problemă;

6.24 să examineze raportul anual pregătit de către Consiliul de Exploatare Poştală şi propunerile supuse de către Consiliu;

6.25 să supună examinării Consiliului de Exploatare Poştală subiecte de studiu, conform articolului 104 , paragraful 9.16;

6.26 să desemneze ţara gazdă a viitorului Congres în cazul prevăzut de articolul 101, paragraful 4;

6.27 să determine, în timp util şi după consultarea Consiliului de Exploatare Poştală, numărul de Comisii necesare pentru buna conducere a lucrărilor Congresului şi să le fixeze atribuţiile acestora;

6.28 să desemneze, după consultarea Consiliului de Exploatare Poştală şi sub rezerva aprobării Congresului, ţărilor membre susceptibile:

- să îşi asume vicepreşedinţia Congresului precum şi preşedinţiile şi vicepreşedinţiile Comisiilor, ţinînd seama pe cît este posibil de repartiţia geografică echitabilă a ţărilor membre;

- să facă parte din Comisiile restrînse ale Congresului.

6.29 să examineze şi să aprobe proiectul planului strategic ce va fi prezentat în Congres şi elaborat de către Consiliul de Exploatare Poştală cu ajutorul Biroului Internaţional; să examineze şi să aprobe revizuirile anuale ale planului aprobat de către Congres pe baza recomandărilor Consiliului de Exploatare Poştală şi să lucreze împreuna cu Consiliul de Exploatare Poştală Ia elaborarea şi actualizarea anuală a planului;

6.30 să stabilească cadrul general pentru organizarea Comitetului Consultativ si să aprobe organizarea Comitetului Consultativ in conformitate cu prevederile art.106;

6.31 să stabilească criteriile de aderare pentru a fi membru în Comitetul Consultativ şi să aprobe sau să respingă, după caz, cererile de membru în conformitate cu aceste criterii, asigurîndu-se ca aceste decizii vor fi realizate conform unei proceduri rapide, între reuniunile Consiliului de Administraţie;

6.32 să desemneze membrii care vor face parte din Comitetul Consultativ;

6.33 să primească şi să discute raporturile şi recomandările Comitetului Consultativ şi să ia în considerare recomandările acestuia către Congres.

7. La prima sa reuniune, care va fi convocată de către Preşedintele Congresului, Consiliul de Administraţie alege, dintre membrii săi, patru Vicepreşedinţi şi hotărăşte Regulamentul interior.

8. La Convocarea Preşedintelui său, Consiliul de Administraţie se reuneşte, în principiu o data pe an, la sediul Uniunii.

9. Preşedintele, Vicepreşedintele, Preşedinţii de Comisii ai Consiliului de Administraţie, precum şi Preşedintele Grupului de Planificare Strategică formează Comitetul de Gestiune. Acest Comitet pregăteşte şi conduce lucrările fiecărei sesiuni a Consiliului de Administraţie. Aprobă, în numele Consiliului de Administraţie raportul anual întocmit de Biroul Internaţional asupra activităţilor Uniunii şi îşi asumă orice altă sarcină pe care Consiliul de Administraţie decide să i-o încredinţeze sau a cărei necesitate apare pe parcursul planificării strategice.

10. Reprezentantul fiecăruia dintre membrii Consiliului de Administraţie care participă la sesiunile acestui organ, cu excepţia reuniunilor care au loc în timpul Congresului, are dreptul la rambursarea fie a preţului unui bilet-avion dus-întors clasa economică sau un bilet de cale ferată clasă 1, fie la costul călătoriei prin orice alt mijloc, cu condiţia ca această valoare să nu depăşească preţul biletului-avion dus-întors clasa economică. Acelaşi drept este acordat reprezentantului fiecărui membru al Comisiilor sale, ale Grupurilor Sale de lucru sau altor organe ale sale atunci cînd acestea se reunesc în afara Congresului şi sesiunilor Consiliului.

11. Preşedintele Consiliului de Exploatare Poştală reprezintă acest Consiliu la şedinţele Consiliului de Administraţie pe a căror ordine de zi figurează problemele legate de organul pe care îl conduce.

12. Preşedintele Comitetului Consultativ va reprezenta acest Comitet la reuniunile Consiliului de Administraţie cînd pe ordinea de zi sînt puncte de interes pentru Comitetul Consultativ.

13. Cu scopul de a asigura o legătură eficace între lucrările celor doua organe, Consiliul de Exploatare Poştală poate desemna reprezentanţi pentru a asista la reuniunile Consiliului de Administraţie în calitate de observatori .

14. Administraţia poştală a ţării în care se reuneşte Consiliul de Administraţie este invitată sa participe la reuniuni în calitate de observator, dacă aceasta ţară nu este membră a Consiliului de Administraţie .

15. Consiliul de Administraţie poate să invite la reuniunile sale, tară drept de vot orice organism internaţional, orice reprezentant al unei asociaţii sau întreprinderi sau orice persoană calificată care doreşte să se asocieze lucrărilor sale. De asemenea el poate să invite în aceleaşi condiţii una sau mai multe Administraţii poştale ale ţărilor interesate în problemele prevăzute pe ordinea sa de zi.

16. La cerere, în cadrul sesiunilor plenare şi lucrărilor în comisii ale Consiliului de Administraţie, pot participa ca observatori indicaţi mai jos, fără drept de vot:

16.1 membrii Consiliului de Exploatare Poştală;

16.2 membrii Comitetului Consultativ;

16.3 organizaţii interguvernamentale interesate de lucrările Consiliului de Administraţie;

16.4 alte ţări membre ale Uniunii.

17. Pentru motive logistice, Consiliul de Administraţie poate limita numărul de participanţi ca observatori. Poate, de asemenea să limiteze dreptul lor de a lua cuvîntul în timpul dezbaterilor.

18. Membrii Consiliului de Administraţie participă în mod efectiv la activităţile sale. Observatorii pot la cererea lor, să fie autorizaţi să colaboreze la studiile întreprinse, respectînd condiţiile pe care Consiliul poate să le stabilească pentru a asigura randamentul şi eficacitatea muncii sale. De asemenea, ele pot fi solicitate pentru a prezida Echipe de Proiect şi Grupe de Lucru atunci cînd cunoştinţele sau experienţa lor justifică acest lucru. Participarea observatorilor se va face fără cheltuieli suplimentare pentru Uniune.

19. În situaţii excepţionale, observatorii pot fi excluşi de la întreaga sau numai de la o parte din întrunire sau li se poate restricţiona dreptul de a primi documente dacă este necesară asigurarea confidenţialităţii subiectului întrunirii sau a documentului. Aceasta restricţie poate fi decisă de la caz la caz de către orice organism sau de către Preşedintele acestuia. Cazurile diferite vor fi raportate Consiliului de Administraţie şi Consiliului de Exploatare Poştală atunci cînd este vorba de probleme cu un interes deosebit pentru Consiliul de Exploatare Poştală. Dacă va considera necesar, Consiliul de Administraţie poate reexamina restricţiile, consultîndu-se cu Consiliul de Exploatare Poştală acolo unde este cazul.

Articolul 103

Informarea cu privire la activităţile Consiliului de Administraţie

1. După fiecare sesiune, Consiliul de Administraţie informează ţările membre ale Uniunii, Uniunile Restrînse şi membri Comitetului Consultativ asupra activităţilor lui, trimiţîndu-le o analiză analitică precum şi rezoluţiile şi deciziile lui.

2. Consiliul de Administraţie va face un raport Congresului asupra ansamblului activităţii sale şi îl va transmite administraţiilor poştale ale ţărilor membre ale Uniunii şi membrilor Comitetului Consultativ, cu cel puţin două luni înainte de deschiderea Congresului.

Articolul 104

Alcătuirea, funcţionarea şi reuniunile Consiliului

de Exploatare Poştală (Const.18)

1. Consiliul de Exploatare Poştală se compune din patruzeci de membri care îşi exercită funcţiile pe timpul perioadei care separă două Congrese succesive.

2. Membri Consiliului de Exploatare Poştală sînt aleşi de către Congres. în funcţie de repartiţia geografică specifică. Douăzeci şi patru de locuri sînt rezervate ţărilor în curs de dezvoltare şi şaisprezece ţărilor dezvoltate. Cel puţin o treime dintre membri este reînnoită cu ocazia fiecărui Congres.

3. Fiecare membru al Consiliului de Exploatare Poştală îşi va desemna reprezentantul, care va asuma responsabilităţile menţionate în Actele Uniunii în materie de prestare a serviciilor.

4. Cheltuielile de funcţionare ale Consiliului de exploatare sînt în sarcina Uniunii. Membri săi nu primesc nici o remuneraţie. Cheltuielile de voiaj şi sejur ale reprezentanţilor Administraţiilor poştale care participă la Consiliul de Exploatare Poştală sînt în sarcina acestora. Totuşi, reprezentantul fiecăreia dintre ţările considerate ca defavorizate conform listelor stabilite de Organizaţia Naţiunilor Unite are dreptul, în afara reuniunilor care au loc in timpul Congresului, la rambursarea fie a preţului unui bilet-avion dus-întors clasa economică sau un bilet de cale ferata clasa 1, fie la costul călătoriei prin orice alt mijloc cu condiţia ca această valoare sa nu depăşească preţul unui bilet-avion dus-întors clasa economică.

5. În prima sa reuniune, care este convocată şi deschisă de către Preşedintele Congresului, Consiliul de Exploatare Poştală alege, dintre membri săi, un Preşedinte, un Vicepreşedinte, Preşedinţii Comisiilor şi Preşedintele Grupului de Planificare Strategică.

6. Consiliul de Exploatare Poştală îşi va stabili Regulamentul său interior.

7. În principiu, Consiliul de Exploatare Poştală se reuneşte în fiecare an la sediul Uniunii. Data şi locul reuniunii sînt fixate de către Preşedintele său, după un acord cu Preşedintele Consiliului de Administraţie şi Directorul General al Biroului Internaţional.

8. Preşedintele, Vicepreşedintele şi Preşedinţii Comisiilor Consiliului de Exploatare Poştală şi Preşedintele Grupului de Planificare Strategica formează Comitetul de Gestiune. Acest Comitet pregăteşte şi conduce lucrările fiecărei sesiuni a Consiliului de Exploatare Poştală şi îşi asumă toate sarcinile pe care acesta din urma hotărăşte să i le încredinţeze şi a cărui necesitate apare în timpul procesului de planificare strategică.

9. Atribuţiile Consiliului de Exploatare Poştală sînt următoarele:

9.1 să conducă studiul problemelor de exploatare, comerciale, tehnice, economice şi de cooperare tehnică cele mai importante care reprezintă interes pentru Administraţiile poştale ale tuturor ţărilor membre ale Uniunii, în special problemele care au repercusiuni financiare importante (taxe, cheltuieli terminale, cheltuieli de tranzit, taxa de bază pentru transportul aerian al poştei, cote părţi ale coletelor poştale şi depunerea în străinătate a trimiterilor poştei de scrisori), să elaboreze informaţii şi avize asupra lor şi să recomande măsurile ce trebuie luate în privinţa lor;

9.2 să procedeze la revizuirea Regulamentelor Uniunii în următoarele şase luni după închiderea Congresului, dacă acesta nu hotărăşte altfel. în caz de necesitate urgentă, Consiliul de Exploatare Poştală poate să modifice respectivele Regulamente şi în alte sesiuni în ambele cazuri, Consiliul de Exploatare Poştală rămîne subordonat directivelor Consiliului de Administraţie în ceea ce priveşte politicile şi principiile fundamentale;

9.3 să coordoneze măsurile practice pentru dezvoltarea şi ameliorarea serviciilor poştale internaţionale;

9.4 să întreprindă, sub rezerva aprobării Consiliului de Administraţie în cadrul competenţelor acestuia din urmă, orice acţiune considerată necesară pentru salvarea şi întărirea calităţii serviciului poştal internaţional şi pentru modernizarea lui;

9.5 să formuleze propuneri care vor fi supuse spre aprobare fie Congresului, fie Administraţiilor poştale conform articolului 125; aprobarea Consiliului de Administraţie este solicitată atunci cînd propunerile se referă la probleme ce relevă din competenţa acestuia din urmă;

9.6 să examineze la cererea administraţiei poştale a unei ţări membre, orice propunere pe care această administraţie poştală o transmite Biroului Internaţional conform articolului 124, să pregătească comentariile aferente şi să însărcineze Biroul Internaţional să le anexeze la respectiva propunere înainte de a fi supusă aprobării administraţiilor poştale ale ţărilor membre;

9.7 să recomande, daca este necesar, şi eventual după aprobarea de către Consiliul de Administraţie şi consultarea administraţiilor poştale, adoptarea unei reglementări sau a unei noi practici aşteptînd ca Congresul să decidă în această materie;

9.8 să elaboreze si să prezinte, sub forma de recomandări administraţiilor poştale, norme în materie tehnică, de exploatare şi în alte domenii ce ţin de competenţa sa în care o practică uniformă este indispensabilă; la fel procedează, în caz de nevoie, şi pentru modificările normelor pe care deja le-a stabilit;

9.9 să examineze, prin consultare cu Consiliul de Administraţie şi cu aprobarea de acesta, proiectul de plan strategic al UPU elaborat de Biroul Internaţional şi supus Congresului; în fiecare an să revizuiască planul aprobat de către Congres, cu ajutorul Grupului de Planificare Strategică şi a Biroului Internaţional, de asemeni şi cu aprobarea Consiliului de Administraţie;

9.10 să aprobe raportul anual stabilit de Biroul Internaţional asupra activităţilor Uniunii în acele părţi care se referă la responsabilităţile şi funcţiile Consiliului de Exploatare Poştală;

9.11 să decidă asupra contactelor ce vor fi luate cu administraţiile poştale în vederea îndeplinirii funcţiilor sale;

9.12 să procedeze la studierea problemelor de învăţămînt şi formare profesională care interesează ţările noi şi ţările în curs de dezvoltare;

9.13 să ia masurile necesare in vederea studierii şi difuzării experienţelor şi progreselor realizate de anumite ţări în domeniul tehnicii, exploatării, economiei şi formării profesionale care interesează serviciile poştale;

9.14 să studieze situaţia actuală şi nevoile serviciilor poştale în ţările noi şi in ţările în curs de dezvoltare şi să elaboreze recomandările convenabile asupra căilor şi mijloacelor de ameliorare a serviciilor poştale în aceste ţări;

9.15 să ia, după înţelegerea cu Consiliul de Administraţie, măsurile corespunzătoare în domeniul cooperării tehnice cu toate ţările membre ale Uniunii în special cu ţările noi şi cu ţările in curs de dezvoltare;

9.16 să examineze orice probleme care îi sînt supuse de către un membru al Consiliului de Exploatare Poştală, de către Consiliul de Administraţie sau oricare administraţie poştală a unei ţări membre;

9.17 să primească şi să discute rapoartele, precum şi recomandările Comitetului Consultativ şi, pentru chestiunile care interesează Consiliul de Exploatare Poştală, să examineze şi să introducă observaţiile asupra recomandărilor Comitetului Consultativ pentru a fi înaintate către Congres;

9.18 să desemneze membrii care vor face parte din Comitetul Consultativ.

10. Pe baza planului strategic al Uniunii adoptat de Congres şi, în particular, partea aferentă strategiilor organelor permanente ale Uniunii, Consiliul de Exploatare Poştală stabileşte, în prima sesiunea după Congres, un program de lucru de bază conţinînd un anumit număr de tactici vizînd realizarea strategiilor. Acest program de bază, care va conţine un număr limitat de studii asupra subiectelor de actualitate şi interes comun, va fi revizuit în fiecare an în funcţie de realităţi şi noi priorităţi de asemeni şi modificări aduse planului strategic.

11. Pentru a asigura o legătură eficace între lucrările celor doua organe, Consiliul de Administraţie poate desemna reprezentanţi pentru a asista la reuniunile Consiliului de Exploatare Poştală în calitate de observatori.

12. La cerere, categoriile de observatori indicaţi mai jos pot participa, fără drept de vot, la şedinţele plenare şi la cele ale Comisiilor Consiliului de Exploatare Poştală:

12.1 membri ai Consiliului de Administraţie;

12.2 membri ai Comitetului Consultativ;

12.3 organizaţii interguvernamentale interesate de lucrările Consiliului de Exploatare Poştală;

12.4 alte ţări membre ale Uniunii.

13. Pentru motive logistice, Consiliul de Exploatare Poştală poate limita numărul de participanţi ca observatori. Acesta poate, de asemenea, să limiteze acestora dreptul de a vorbi in timpul dezbaterilor.

14. Membrii Consiliului de Exploatare Poştală participă efectiv la activităţile acestuia. Observatorilor li se poate permite, la cererea lor, să fie autorizaţi să colaboreze la studiile întreprinse, respectînd condiţiile pe care Consiliul poate să le stabilească pentru a asigura randamentul şi eficacitatea lucrului său. Ei pot fi solicitaţi pentru a prezida Grupuri de Lucru şi Echipe de Proiect atunci cînd cunoştinţele sau experienţa lor justifică acest lucru. Participarea observatorilor va avea loc fără a determina costuri suplimentare din partea Uniunii.

15. În situaţii excepţionale, observatorii pot fi excluşi de la întreaga sau numai de la o parte din întrunire. De asemeni, li se poate restricţiona dreptul de a primi unele documente daca este necesar pentru a asigura confidenţialitatea subiectului întrunirii sau a documentului; decizia privind o astfel de restricţie poate fi luată de la caz la caz de către orice organism interesat sau de către Preşedintele acestuia; fiecare caz în parte va fi raportat Consiliului de Administraţie şi Consiliului de Exploatare Poştală dacă chestiunile în cauză prezintă un interes particular pentru acest organism. Daca va considera necesar, Consiliul de Administraţie poate reexamina restricţiile, consultîndu-se cu Consiliul de Exploatare Poştală, acolo unde este cazul.

16. Preşedintele Comitetului Consultativ va reprezenta această organizaţie la întrunirile Consiliului de Exploatare Poştală cînd pe ordinea de zi se află puncte de interes pentru Comitetul Consultativ.

17. Consiliul de Exploatare Poştală poate invita la reuniunile sale iară drept de vot:

17.1 orice organism internaţional sau orice persoana calificată pe care el doreşte să o asocieze la lucrările sale;

17.2 administraţiile poştale ale ţărilor membre care nu aparţin Consiliului de exploatare poştală;

17.3 orice asociaţie sau întreprindere pe care el doreşte să o consulte asupra problemelor cu privire la activităţile sale.

Articolul 105

Informarea cu privire la activităţile

Consiliului de Exploatare Poştală

1. După fiecare sesiune, Consiliul de Exploatare Poştală informează administraţiile poştale ale ţărilor membre ale Uniunii, Uniunile Restrînse şi membrii Comitetului Consultativ asupra activităţilor sale adresîndu-le un raport analitic precum şi rezoluţiile şi hotărîrile sale.

2. Consiliul de Exploatare Poştală întocmeşte, pentru Consiliul de Administraţie, un raport anual asupra activităţilor sale.

3. Consiliul de Exploatare Poştală stabileşte în atenţia Congresului, un raport asupra ansamblului activităţii sale şi îl transmite administraţiilor poştale ale ţărilor membre ale Uniunii şi membrilor Comitetului Consultativ, cu cel puţin două luni înainte de deschiderea Congresului.

Articolul 106

Alcătuirea, funcţionarea şi reuniunile

Comitetului Consultativ

1. Scopul Comitetului Consultativ va fi de a reprezenta interesele sectorului poştal internaţional în sensul larg al cuvîntului şi de a asigura un cadru general pentru un dialog eficient între părţile interesate. Acesta este alcătuit din organizaţii non-guvernamentale reprezentînd interesele consumatorilor, furnizorilor de servicii de distribuire, organizaţiilor lucrătorilor, furnizorilor de bunuri şi servicii către sectorul poştal, precum şi organizaţiilor similare şi ale companiilor interesate cu privire la serviciile poştale internaţionale. Dacă aceste organizaţii sînt înregistrate, trebuie să fie înregistrate într-o ţară membră a Uniunii. Consiliul de Administraţie şi Consiliul de Exploatare Poştală îşi vor desemna membrii respectivi în Comitetul Consultativ. Pe lîngă membrii desemnaţi de Consiliul de Administraţie şi de Consiliul de Exploatare Poştală, aderarea la Comitetul Consultativ este determinată printr-un proces de depunere a cererii şi de acceptare a acesteia stabilit de către Consiliul de Administraţie, ce se va desfăşura în conformitate cu art.102.6.31.

2. Fiecare membru al Comitetului Consultativ îşi va desemna reprezentantul.

3. Costurile de funcţionare a Comitetului Consultativ sînt repartizate între Uniune şi membri Comitetului conform celor stabilite de către Consiliul de Administraţie.

4. Membri Comitetului Consultativ nu vor primi remuneraţie sau vreo altă formă de compensare.

5. Comitetul Consultativ se va reorganiza după fiecare Congres urmînd cadrul general stabilit de Consiliul de Administraţie. Preşedintele Consiliului de Administraţie va prezida şedinţele de organizare ale Comitetului Consultativ, care îşi va alege Preşedintele din cadrul comitetului.

6. Comitetul Consultativ îşi va stabili organizarea internă şi va întocmi regulamentul intern, luînd în considerare principiile generale ale Uniunii şi cu acordul Consiliului de Administraţie după consultarea Consiliul de Exploatare Poştală.

7. Comitetul Consultativ se va reuni de doua ori pe an. In principiu, reuniunile vor fi ţinute la sediul Uniunii în acelaşi timp cu cele ale Consiliului de Administraţie şi respectiv ale Consiliului de Exploatare Poştală. Data şi locul fiecărei reuniuni vor fi stabilite de Preşedintele Comitetului Consultativ de comun acord cu Preşedintele Consiliului de Administraţie, respectiv al Consiliului de Exploatare Poştală, precum şi cu Directorul General al Biroului Internaţional.

8. Comitetul Consultativ îşi va stabili propriul program în limitele cadrului general cu următoarele funcţii:

8.1 să examineze documente şi rapoarte ale Consiliului de Administraţie şi ale Consiliului de Exploatare Poştală. în situaţii excepţionale, dreptul de a primi anumite texte şi documente poate fi restricţionat dacă aceasta este necesar pentru păstrarea confidenţialităţii cu privire la subiectul reuniunii sau a documentului. Aceasta restricţie poate fi decisă de la caz la caz de către orice organism interesat sau de către Preşedintele acestuia. Cazurile diferite vor fi raportate Consiliului de Administraţie, şi Consiliului de Exploatare Poştală , daca există probleme care privesc Consiliul de Exploatare Poştală. Dacă se va considera necesar, Consiliul de Administraţie va putea ulterior modifica aceste restricţii, consultînd şi Consiliul de Exploatare Poştală, dacă este cazul;

8.2 să elaboreze studii şi să dezbată probleme importante pentru membrii Comitetului Consultativ;

8.3 să ia în dezbatere probleme care afectează sectorul serviciilor poştale şi să emită rapoarte privind aceste aspecte;

8.4 să colaboreze la lucrările Consiliului de Administraţie şi ale Consiliului de Exploatare Poştală, inclusiv prin prezentarea de rapoarte şi recomandări, puncte de vedere, la cererea celor doua Consilii;

8.5 să facă recomandări Congresului, sub rezerva aprobării Consiliului de Administraţie şi, atunci cînd este vorba de probleme de interes pentru Consiliul de Exploatare Poştală, sub rezerva examinării şi comentariului Consiliului de Exploatare Poştală.

9. Preşedintele Consiliului de Administraţie şi Preşedintele Consiliului de Exploatare Poştală vor reprezenta aceste organe la reuniunile Comitetului Consultativ atunci cînd pe ordinea de zi se află puncte de interes pentru aceste organe.

10. Pentru a asigura o legătură eficientă cu organismele Uniunii, Comitetul Consultativ poate desemna reprezentanţi pentru a participa la reuniunile Congresului, ale Consiliului de Administraţie şi ale Consiliului de Exploatare Poştală, precum şi la cele ale comisiilor acestora în calitate de observatori fără drept de vot.

11. Membri Comitetului Consultativ, la cerere, pot participa la şedinţele plenare şi la reuniunile Comisiilor Consiliului de Administraţie şi ale Consiliului de Exploatare Poştală, în conformitate cu prevederile art.102.16 şi 104.12. Aceştia pot de asemenea participa la lucrările echipelor de proiect şi ale grupurilor de lucru în condiţiile prevăzute la art.102.18 şi 104.14. Membrii Comitetului Consultativ pot participa la Congres ca observatori fără drept de vot.

12. La cerere, observatorii indicaţi mai jos pot participa, fără drept de vot, la sesiunile Comitetului Consultativ:

12.1 membri ai Consiliului de Administraţie şi ai Consiliului de Exploatare Poştală;

12.2 organizaţii interguvernamentale interesate de lucrările Comitetului Consultativ;

12.3 Uniunile Restrînse;

12.4 alte ţări membre ale Uniunii.

13. Pentru motive logistice, Comitetul Consultativ poate limita numărul de participanţi ca observatori. Poate, de asemenea, limita dreptul acestora de luare de cuvînt în timpul dezbaterilor.

14. În situaţii excepţionale, observatorii pot fi excluşi de la întreaga sau de la o parte a unei întruniri, sau li se poate restricţiona accesul la documente, daca este necesar să se asigura confidenţialitatea subiectului întrunirii sau a documentului. Aceasta restricţie poate fi decisă de la caz la caz de către oricare corp interesat sau de către Preşedintele acestuia. Cazurile diferite vor fi raportate Consiliului de Administraţie şi Consiliului de Exploatare Poştală atunci cînd este vorba de probleme de interes pentru Consiliul de Exploatare Poştală . Dacă va fi considerat necesar, Consiliul de Administraţie va putea modifica aceste restricţii, consultînd Consiliul de Exploatare Poştală^^acolo unde este cazul.

15. Biroul Internaţional, sub coordonarea Directorului general, va asigura secretariatul Comitetului Consultativ.

Articolul 107

Informarea asupra activităţilor Comitetului Consultativ

1. După fiecare sesiune, Comitetul Consultativ va informa Consiliul de Administraţie şi Consiliul de Exploatare Poştală despre activităţile sale prin transmiterea către Preşedinţii acestor organe, între altele, a unui raport despre reuniunile, recomandările şi opiniile sale.

2. Comitetul Consultativ va transmite Consiliului de Administraţie un raport anual de activitate cu o copie către Consiliul de Exploatare Poştală. Acest raport va fi inclus în documentaţia Consiliului de Administraţie către ţările membre ale Uniunii şi ale Uniunilor Restrînse în conformitate cu art.103 din Regulamentul General.

3. Comitetul Consultativ va întocmi pentru Congres un raport general asupra activităţii sale şi îl va transmite administraţiilor poştale ale ţărilor membre ale Uniunii cu cel puţin doua luni înainte de deschiderea Congresului.

Articolul 108

Regulamentul interior al Congreselor (Const.14)

1. Pentru organizarea lucrărilor sale şi a conducerii deliberărilor sale, Congresul aplică Regulamentul intern al Congreselor.

2. Fiecare Congres poate modifica acest Regulament în condiţiile fixate în Regulamentul său intern.

Articolul 109

Limbile de lucru ale Biroului Internaţional

Limbile de lucru ale Biroului Internaţional sînt franceza şi engleza.

Articolul 110

Limbile utilizate pentru documentaţie,

deliberări şi corespondenţă de serviciu

1. Pentru documentaţia Uniunii sînt utilizate limbile franceză, engleză, arabă şi spaniolă, unt de asemenea utilizate limbile germană, chineză, portugheză şi rusă, cu condiţia ca documentele în aceste ultime limbi să se limiteze la documentaţia de bază cea mai importantă, unt utilizate de asemenea şi alte limbi, cu condiţia ca ţările membre care solicită acest lucru să suporte toate costurile aferente.

2. Ţara sau ţările membre care solicită o limbă alta decît limba oficială constituie un grup lingvistic.

3. Documentaţia este publicată de către Biroul Internaţional în limba oficială şi în limbile grupurilor lingvistice constituite, fie direct, fie prin intermediul birourilor regionale ale acestor grupuri, conform modalităţilor convenite cu Biroul Internaţional. Publicarea în diferite limbi este realizată conform aceluiaşi model.

4. Documentaţia publicată direct de către Biroul Internaţional este, în măsura posibilului, distribuită simultan în diferitele limbi solicitate.

5. Corespondenţa între administraţiile poştale şi Biroul Internaţional şi dintre acesta din urmă şi terţi poate fi schimbată în oricare limbă pentru care Biroul Internaţional dispune de un serviciu de traduceri.

6. Cheltuielile de traducere intr-o limbă indiferent care ar fi ea, inclusiv cele care rezultă din aplicarea dispoziţiilor paragrafului 5, sînt suportate de către grupul lingvistic care a solicitat aceasta limbă. Ţările membre utilizatoare a limbii oficiale virează, cu titlu de traducere a documentelor neoficiale, o contribuţie forfetară a cărei valoare pe unitate contributivă este egală celei suportate de ţările membre care au recurs la o alta limbă de lucru la Biroul Internaţional. Toate celelalte cheltuieli aferente furnizării documentelor sînt suportate de către Uniune. Plafonul cheltuielilor ce va fi suportat de către Uniune pentru producerea documentelor în germană, chineză, portugheză şi rusă este fixat printr-o rezoluţie a Congresului.

7. Cheltuielile suportate de către un grup lingvistic sînt repartizate între membrii acestui grup în mod proporţional cu contribuţia lor la cheltuielile Uniunii. Aceste cheltuieli pot fi repartizate între membrii grupului lingvistic conform unui instrument de repartiţie, cu condiţia ca, cei interesaţi să se înţeleagă asupra acestui subiect şi să notifice hotărîrea lor către Biroul Internaţional prin intermediul unui purtător de cuvînt al grupului.

8. Biroul Internaţional dă curs oricărei schimbări în alegerea limbii solicitate de către o ţară membră după o perioadă care nu trebuie să depăşească doi ani.

9. Pentru deliberările reuniunilor organelor Uniunii, limbile franceză, engleză, spaniolă şi rusă sînt admise prin intermediul unui sistem de interpretare cu sau fără echipament electronic a căror alegere General al Biroului Internaţional şi a ţărilor membre interesate.

10. Celelalte limbi sînt în general autorizate pentru deliberările şi reuniunile indicate în paragraful 9.

11. Delegaţiile care utilizează alte limbi îşi asigură interpretarea simultană intr-una din limbile menţionate în paragraful 9, fie prin sistemul indicat în acelaşi paragraf, cînd modificări de ordin tehnic necesar pot fi aduse, fie prin interpreţi particulari.

12. Cheltuielile pentru serviciile de interpretare sînt repartizate intre ţările membre care utilizează aceeaşi limbă proporţional cu contribuţia lor la cheltuielile Uniunii. Totuşi, cheltuielile de instalare şi întreţinere a echipamentului tehnic sînt suportate de către Uniune.

13. Administraţiile poştale pot să se înţeleagă asupra limbii de utilizat în corespondenţa de serviciu în relaţiile lor reciproce. în lipsa unei asemenea înţelegeri, limba de utilizat este franceză.

BIROUL INTERNAŢIONAL

Articolul 111

Alegerea Directorului General şi a Vicedirectorului

General al Biroului Internaţional

1. Directorul General şi Vicedirectorul General al Biroului Internaţional sînt aleşi de către Congres pentru perioada care separă doua Congrese succesive, durata minimă a mandatului lor fiind de patru ani. Mandatul lor poate fi reînnoit o singură dată. Cu excepţia unei decizii contrare a Congresului, data intrării lor în funcţii este fixată pentru 1 ianuarie al anului după Congres.

2. Cu cel puţin şapte luni înainte de deschiderea Congresului, Directorul General al Biroului Internaţional adresează o notă Guvernelor ţărilor membre invitîndu-le să prezinte eventuale candidaturi pentru posturile de Director General şi Vicedirector General şi să indice în acelaşi timp dacă Directorul General sau Vicedirectorul General în funcţii sînt interesaţi de o eventuală reînnoire a mandatului lor iniţial. Candidaturile însoţite de un curriculum vitae. trebuie să ajungă la Biroul Internaţional cu cel puţin două luni înainte de deschiderea Congresului. Candidaţii trebuie să aparţină ţărilor membre care îi prezintă. Biroul Internaţional elaborează documentaţia necesară pentru Congres. Alegerea Directorului General şi cea a Vicedirectorului General au loc cu scrutin secret, prima alegere fiind realizată pentru postul de Director General.

3. În caz de eliberare a postului de Director General, Vicedirectorul General îşi asumă funcţiile Directorului General pînă la sfîrşitul mandatului prevăzut pentru acesta; el este eligibil în acest post şi admis din oficiu drept candidat, sub rezerva ca mandatul său iniţial ca Vicedirector General să nu fi fost deja reînnoit o dată de către Congresul precedent şi ca el să îşi manifeste interesul de a fi considerat drept candidat la postul de Director General.

4. În caz de eliberare simultană a posturilor de Director General şi Vicedirector General, Consiliul de Administraţie alege, pe baza candidaturilor primite în urma unui concurs, un Vicedirector General pentru perioada care urmează pînă la viitorul Congres. Pentru prezentarea candidaturilor, se aplică prin analogie paragraful 2.

5. În cazul eliberării postului de Vicedirector General, Consiliul de Administraţie însărcinează, la propunerea Directorului General, unul dintre Directorii de grad D 2 al Biroului Internaţional să îşi asume, pînă la viitorul Congres, funcţiile Vicedirectorului General.

Articolul 112

Funcţiile Directorului General

1. Directorul General organizează, administrează şi conduce Biroul Internaţional, al cărui reprezentant legal este. El este competent pentru a clasa posturile de gradele Gl la D2 şi pentru a numi şi promova funcţionari în aceste grade. Pentru numirile în gradele PI la D2, el trebuie să ia în consideraţie calificările profesionale ale candidaţilor recomandaţi de către administraţiile poştale din ţările membre de a căror naţionalitate sînt, sau în care, îşi exercită activitatea lor profesională, ţinînd seama de o echitabilă repartiţie geografică continentală şi de limbă. Posturile de grad D 2 trebuie, în măsura posibilului, să fie ocupate de candidaţi provenind din regiuni diferite, altele decît cele din care provin Directorul General şi Vicedirectorul General, ţinînd cont de considerente privind eficienţa Biroului Internaţional. În cazul posturilor care solicită calificări speciale, Directorul General poate să se adreseze în exterior. El ţine seama, cu ocazia numirii unui nou funcţionar, de faptul ca în principiu persoanele care ocupă posturile gradelor D2, Dl si P5 trebuie să provină din diferite ţări membre ale Uniunii. Cu ocazia promovării unui funcţionar al Biroului Internaţional în gradele D2, Dl si P5, nu este obligatoriu să se aplice acelaşi principiu. In plus, exigentele unei repartiţii geografice echitabile şi de limbă trec în funcţie de merit în procesul de recrutare. Directorul General informează Consiliul de Administraţie o dată pe an despre numirile şi promovările în gradele P4 la D2.

2. Directorul General are următoarele atribuţii:

2.1 să asigure funcţiile de depozitar al Actelor Uniunii şi de intermediar în procedura de aderare şi admitere în Uniune precum şi de ieşire din aceasta;

să notifice deciziile luate de către Congres tuturor Guvernelor ţărilor membre;

să notifice ansamblului administraţilor poştale Regulamentele hotărîte sau revizuite de către Consiliul de Exploatare Poştală;

2.4 să pregătească proiectul bugetului anual al Uniunii la un nivel cît mai scăzut posibil compatibil cu nevoile Uniunii si să îl supună în timp necesar examinării Consiliului de Administraţie; să comunice bugetul Guvernelor ţărilor membre ale Uniunii după aprobarea acestuia de către Consiliul de Administraţie si să îl execute;

2.5 să execute activităţile specifice cerute de către organele Uniunii şi pe cele care îi sînt atribuite prin Acte;

2.6 să ia iniţiative care să vizeze realizarea obiectivelor fixate de către organele Uniunii, în cadrul politicii stabilite şi a fondurilor disponibile;

2.7 să supună sugestii şi propuneri Consiliului de Administraţie sau Consiliului de Exploatare Poştală;

2.8 după închiderea Congresului, să înainteze Consiliului de Exploatare Poştală propuneri privind modificările Regulamentului ca urmare a deciziilor Congresului, în conformitate cu Regulile de Procedură ale Consiliului de Exploatare Poştală;

2.9 să pregătească, pentru Consiliul de Exploatare Poştală şi pe baza directivelor date de către acesta din urmă, proiectul planului strategic de supus Congresului şi proiectul de revizuire anuală a planului;

2.10 să asigure reprezentarea Uniunii;

2.11 să servească drept intermediar în relaţiile dintre:

- UPU şi Uniunile Restrînse;

- UPU şi Organizaţia Naţiunilor Unite;

- UPU şi organizaţiile internaţionale a căror activitate prezintă un interes pentru Uniune;

- UPU si organismele internaţionale, asociaţiile sau întreprinderile pe care organele Uniunii doresc să le consulte sau să le asocieze la lucrările lor;

2.12 să îşi asume funcţia de Secretar General al organelor Uniunii şi să supravegheze cu acest titlu, ţinînd seama de dispoziţiile speciale ale prezentului Regulament, în special:

- pregătirea şi organizarea lucrărilor organelor Uniunii;

- elaborarea, producerea şi distribuirea documentelor, rapoartelor şi proceselor verbale;

- funcţionarea secretariatului în timpul reuniunilor organelor Uniunii;

2.13 să asiste la şedinţele organelor Uniunii si să ia parte la deliberări fără drept de vot, cu posibilitatea de a se face reprezentat.

Articolul 113

Funcţiile Vicedirectorului General

1. Vicedirectorul General asistă Directorul General şi este responsabil faţă de el.

2. În caz de absenţă sau de un impediment din partea Directorului General, Vicedirectorul General exercită puterile acestuia. Acelaşi lucru se întîmplă şi în caz de eliberare a postului de Director General prevăzut în articolul 111.3.

Articolul 114

Secretariatul organelor Uniunii (Const.14, 15, 17, 18)

Secretariatul organelor Uniunii este asigurat de către Biroul Internaţional sub responsabilitatea Directorului General. El adresează toate documentele publicate cu ocazia fiecărei sesiuni administraţiilor poştale membre ale organului, administraţiilor poştale ale ţărilor care, fără să fie membre ale organului, colaborează la studiile întreprinse, Uniunilor Restrînse precum şi celorlalte administraţii poştale ale ţărilor membre care au solicitat.

Articolul 115

Lista ţărilor membre

Biroul Internaţional stabileşte şi ţine la zi lista Guvernelor ţărilor membre ale Uniunii indicînd în ea clasa lor de contribuţie, grupul lor geografic şi situaţia lor în raport cu Actele Uniunii.

Articolul 116

Informaţii. Opinii. Cereri de interpretare şi amendare a Actelor. Anchete.

Intervenţia în lichidarea conturilor (Const.20, Regul. Gen.124, 125, 126).

1. Biroul Internaţional este tot timpul la dispoziţia Consiliului de Administraţie, a Consiliului de Exploatare Poştală şi a administraţiilor poştale pentru a le furniza toate informaţiile utile asupra problemelor referitoare la serviciu.

2. El este însărcinat în special să reunească, să coordoneze, să publice şi să distribuie informaţii de orice natură care interesează serviciul poştal internaţional; să emită la cererea părţilor în cauză un aviz asupra problemelor litigioase; să dea urmare cererilor de interpretare şi de modificare a Actelor Uniunii si, în general, să realizeze studii şi lucrări de redactare sau documentare pe care respectivele Acte i le atribuie sau care ar fi în interesul Uniunii.

3. El realizează şi anchetele care sînt solicitate de către administraţiile poştale în vederea cunoaşterii opiniei celorlalte administraţii poştale asupra unei probleme determinante. Rezultatul unei anchete nu reprezintă caracterul unui vot şi nu se leagă formal de 4. El poate interveni, cu titlul de oficiu de compensare, în lichidarea conturilor de orice natură referitoare la serviciul poştal.

Articolul 117

Cooperare tehnică (Const.1)

Biroul Internaţional este însărcinat, în cadrul cooperării tehnice internaţionale, să dezvolte asistenţa tehnică poştală sub toate formele ei.

Articolul 118

Formulare furnizate de Biroul Internaţional (Const.20)

Biroul Internaţional este însărcinat să facă si să confecţioneze cupoanele-răspuns internaţionale si să aprovizioneze cu ele, la preţul de cost, administraţiile poştale care solicită acest lucru.

Articolul 119

Actele Uniunilor Restrînse şi aranjamentele speciale (Const.8)

1. Două exemplare din Actele Uniunilor Restrînse şi din aranjamentele speciale încheiate prin aplicarea articolului 8 din Constituţie trebuie să fie transmise Biroului Internaţional de către oficiile acestor Uniuni, sau, în lipsa, de către una dintre părţile contractante.

2. Biroul Internaţional are grijă ca Actele Uniunilor Restrînse şi aranjamentele speciale să nu prevadă condiţii mai puţin favorabile pentru public decît cele care sînt prevăzute în Actele Uniunii şi să informeze administraţiile poştale de existenţa Uniunilor şi a aranjamentelor susmenţionate. El semnalează Consiliului de Administraţie orice neregulă constatată în virtutea prezentei dispoziţii.

Articolul 120

Revista Uniunii

Biroul Internaţional redactează, cu ajutorul documentelor care îi sînt puse la dispoziţie, o revistă în limbile germană, engleză, arabă, chineză, spaniolă, franceză şi rusă.

Articolul 121

Raportul bianual asupra activităţilor Uniunii (Const.20, Regul. Gen.102.6.17)

Biroul Internaţional întocmeşte, asupra activităţilor Uniunii, un raport bianual care este comunicat, după aprobarea lui de către Consiliul de Administraţie, administraţiilor poştale, Uniunilor Restrînse şi Organizaţiei Naţiunilor Unite.

PROCEDURA DE INTRODUCERE ŞI EXAMINARE PROPUNERILOR

Articolul 122

Procedura de prezentare a propunerilor către Congres (Const.29)

1. Sub rezerva excepţiilor prevăzute în paragrafele 2 si 5, procedura următoare reglează introducerea propunerilor de orice natură ce va fi supusă Congresului de către administraţiile poştale ale ţărilor membre:

a) sînt admise propunerile care parvin Biroului Internaţional cu cel puţin sase luni înainte de data fixată pentru Congres;

b) nici o propunere de ordin redacţional nu este admisă în timpul perioadei de şase luni care precedă data fixată pentru Congres;

c) propunerile de fond care parvin Biroului Internaţional în intervalul cuprins între şase şi patru luni înainte de data fixată pentru Congres nu sînt admise decît dacă ele sînt sprijinite de cel puţin două administraţii poştale;

d) propunerile de fond care parvin Biroului Internaţional în intervalul cuprins între patru şi două luni care precedă data fixată pentru Congres nu sînt admise decît daca ele sînt sprijinite de cel puţin opt administraţii poştale; propunerile care parvin ulterior nu sînt admise;

e) declaraţiile de sprijin trebuie să parvină Biroului Internaţional în acelaşi timp cu propunerile la care se referă.

2. Propunerile privind Constituţia sau Regulamentul General trebuie să parvină Biroului Internaţional cu cel puţin şase luni înainte de deschiderea Congresului; acelea care parvin ulterior acestei date dar înainte de deschiderea Congresului nu pot fi luate în consideraţie decît dacă Congresul decide astfel cu majoritate de două treimi din ţările reprezentate în Congres şi dacă sînt respectate condiţiile prevăzute în paragraful 1.

3. Fiecare propunere nu trebuie să aibă în principiu decît un obiectiv şi să nu conţină decît modificări referitoare la acest obiectiv.

4. Propunerile de ordin redacţional sînt prevăzute în antet de către administraţiile care le prezintă, cu menţiunea “Propunere de ordin redacţional” şi publicate de către Biroul Internaţional sub un număr urmat de litera R. Propunerile neprevăzute cu această menţiune, dar care, după părerea Biroului Internaţional, nu sînt decît redacţionale, sînt publicate cu o menţiune corespunzătoare; Biroul Internaţional întocmeşte pentru Congres o listă a acestor propuneri.

5. Procedura descrisă în paragrafele 1 şi 4 nu se aplică nici propunerilor privind Regulamentul interior al Congreselor nici amendamentelor la propunerile deja făcute.

Articolul 123

Procedura de înaintare a propunerilor către Consiliul de

Exploatare Poştală privind elaborarea noilor Regulamente

avînd în vedere deciziile adoptate de Congres

1. Regulamentele Convenţiei Poştale Universale şi Aranjamentul privind Serviciile de Plată ale Poştei vor fi redactate de către Consiliul de Exploatare Poştală în lumina deciziilor adoptate de Congres.

2. Propunerile care rezultă din amendamentele propuse la Convenţie sau la Aranjamentul privind Serviciile de Plata ale Poştei vor fi înaintate Biroului Internaţional împreună cu propunerile către Congres la care acestea fac referire. Aceste propuneri pot fi depuse de o singură administraţie poştală a unei singure ţări membre fără sprijinul altor administraţii poştale din alte ţări. Asemenea propuneri vor fi distribuite tuturor administraţiilor poştale din ţările membre cu nu mai puţin de o lună înainte de Congres.

3. Alte propuneri privind Regulamentele, propuneri aflate în examinare în cadrul Consiliului de Exploatare Poştală pentru pregătirea noilor Regulamente în următoarele şase luni de la terminarea Congresului, vor fi înaintate Biroului Internaţional cu cel puţin două luni înainte de Congres.

4. Propunerile privind modificarea Regulamentelor ca urmare a deciziilor Congresului care sînt redactate de către administraţiile poştale ale statelor membre vor trebui să ajungă la Biroul Internaţional nu mai tîrziu de două luni înaintea deschiderii lucrărilor Consiliului de Exploatare Poştală. Astfel de propuneri vor fi distribuite tuturor ţărilor membre nu mai tîrziu de o lună înaintea deschiderii lucrărilor Consiliului de Exploatare Poştală.

Articolul 124

Procedura de prezentare a propunerilor între două

Congrese (Const.29, Regul. Gen.116)

1. Pentru a fi luate în consideraţie, fiecare propunere privind Convenţia sau Aranjamentele şi introduse de către o administraţie poştală între două Congrese trebuie să fie sprijinită de către cel puţin alte două administraţii poştale. Aceste propuneri rămîn fără urmare atunci cînd Biroul Internaţional nu primeşte, în acelaşi timp, declaraţiile de sprijin necesare.

2. Aceste propuneri sînt adresate celorlalte administraţii poştale prin intermediul Biroului Internaţional.

3. Propunerile privind Regulamentele nu au nevoie de sprijin dar nu sînt luate în consideraţie de către Consiliul de Exploatare Poştală decît dacă acesta le aprobă în urgentă necesitate.

Articolul 125

Examinarea propunerilor între două Congrese

(Const.29, Regul. Gen.116, 124)

1. Orice propunere referitoare la Convenţie, Aranjamente şi Protocoalele lor finale este supusă următoarei proceduri: atunci cînd o administraţie poştală a unei ţări membre a transmis o propunere Biroului Internaţional, acesta din urmă o va înainta tuturor administraţiilor poştale ale ţărilor membre pentru analiză. Un termen de două luni este lăsat la dispoziţia administraţiilor poştale ale ţărilor membre pentru examinarea propunerii şi, eventual, pentru a transmite Biroului Internaţional observaţiile lor. Nu sînt admise amendamente. După expirarea acestui termen, Biroul Internaţional va înainta tuturor administraţiilor poştale din ţările membre toate observaţiile primite şi va invita fiecare administraţie poştală a ţării membre să voteze pentru sau împotriva propunerii.

Acele administraţii ale ţărilor membre care nu au făcut să parvină votul lor în termen de două luni sînt considerate că se abţin. Termenele susmenţionate încep să decurgă de la datele circularelor Biroului Internaţional.

Propunerile de modificare a Regulamentelor sînt tratate de către Consiliul de Exploatare Poştală.

3. Dacă propunerea priveşte un Aranjament sau Protocolul său final, numai administraţiile poştale ale ţărilor membre care fac parte din acest Aranjament pot lua parte la operaţiunile descrise în paragraful 1.

Articolul 126

Notificarea deciziilor adoptate între două Congrese

(Const.29, Regul. Gen.124,125)

1. Modificările aduse Convenţiei, Aranjamentelor şi Protocoalelor finale la aceste Acte sînt perfectate printr-o notificare a Directorului General al Biroului Internaţional către Guvernele ţărilor membre.

2. Modificările aduse de către Consiliul de Exploatare Poştală Regulamentelor şi Protocoalelor lor finale sînt notificate administraţiilor poştale de către Biroul Internaţional. Acelaşi lucru este valabil pentru interpretările vizate în articolul 36.3.2 al Convenţiei şi dispoziţiile corespunzătoare din cadrul Aranjamentelor.

Articolul 127

Punerea în vigoare a Regulamentelor şi a celorlalte

decizii adoptate între două Congrese

1. Regulamentele intră în vigoare la aceeaşi dată şi au aceeaşi durată ca şi Actele ieşite din cadrul Congresului.

2. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 1, deciziile de modificare a Actelor Uniunii care sînt adoptate între două Congrese nu sînt executorii decît la trei luni, cel puţin, după notificarea lor.

FINANŢE

Articolul 128

Fixarea şi reglarea cheltuielilor Uniunii (Const.21)

1. Sub rezerva paragrafelor 2-6, cheltuielile anuale aferente activităţilor organelor Uniunii nu trebuie să depăşească următoarele sume pentru anii 2005 şi următorii: 37000000 franci elveţieni pentru anii 2005-2008. Limita de bază pentru 2008 se va aplica şi următorilor ani, dacă Congresul din 2008 se va amîna.

2. Cheltuielile aferente reuniunilor viitorului Congres (deplasarea secretariatului, cheltuieli de transport, cheltuieli de instalare tehnică a interpretării simultane, cheltuieli de reproducere a documentelor în timpul Congresului, etc.) nu trebuie să depăşească limita de 2.900.000 franci elveţieni.

3. Consiliul de Administraţie este autorizat să depăşească limitele fixate din paragrafele 1 si 2 pentru a ţine seama de majorările treptelor de prelucrare, de contribuţii cu titlul de pensii sau indemnizaţii, inclusiv indemnizaţii de post, admise de Naţiunile Unite pentru a fi aplicate personalului lor în funcţie la Geneva.

4. Consiliul de Administraţie este de asemenea autorizat să ajusteze, în fiecare an, valoarea cheltuielilor, altele decît cele referitoare la personal, în funcţie de indicele elveţian al preţului de consum.

5. Prin derogarea de la paragraful 1, Consiliul de Administraţie, sau în caz de extremă urgenţă Directorul General, poate autoriza depăşirea limitelor fixate pentru a face faţă reparaţiilor importante şi neprevăzute ale clădirii Biroului Internaţional, fără ca valoarea depăşirii să poată trece de 125.000 franci elveţieni pe an.

6. Dacă apar ca insuficiente creditele prevăzute în paragrafele 1 şi 2 pentru a asigura buna funcţionare a Uniunii, aceste limite nu pot fi depăşite decît cu aprobarea majorităţii ţărilor membre ale Uniunii. Orice consultaţie trebuie să comporte o expunere completă a faptelor care justifică o asemenea cerere.

7. Ţările care aderă la Uniune sau care sînt admise în calitate de membri ai Uniunii precum şi cele care ies din Uniune trebuie să-şi achite cotizaţia pentru întregul an în cursul căruia admiterea sau ieşirea lor trebuie efectuată.

8. Ţările membre plătesc în avans partea lor contributivă la cheltuielile anuale ale Uniunii, pe baza bugetului stabilit de către Consiliul de Administraţie. Aceste părţi contributive trebuie sa fie plătite cel mai tîrziu în prima zi a exerciţiului financiar la care se raportează bugetul. Depăşind acest termen, sumele datorate sînt producătoare de dobînzi în profitul Uniunii, respectiv 3% pe an în timpul primelor şase luni si 6% pe an începînd cu a şaptea lună.

9. Atît timp cît arieratele la contribuţiile obligatorii, în afara dobînzilor datorate Uniunii de către o ţară membră sînt egale sau superioare sumei contribuţiilor respectivei ţări membre pentru două exerciţii financiare anterioare, această ţară membră poate ceda irevocabil către Uniune în totalitate sau o parte din creanţele sale asupra altor ţări membre, conform modalităţilor fixate de Consiliul de Administraţie. Condiţiile creanţelor se definesc ca urmare a unui acord convenit între ţările membre, debitoare/creditoare şi Uniune.

10. Ţările membre care, din motive juridice sau altele, sînt în imposibilitate să efectueze o astfel de cesiune, se angajează să încheie un plan de amortizare a arieratelor lor.

11. În afara unor circumstanţe excepţionale, recuperarea arieratelor la contribuţiile obligatorii datorate Uniunii nu pot fi extinse la mai mult de 10 ani.

12. În împrejurări excepţionale, Consiliul de Administraţie poate absolvi o ţară membră total sau numai o parte din dobînzile datorate dacă aceasta a achitat, în capital, totalitatea datoriilor restante.

13. O ţară membră poate de asemenea să fie absolvită, în cadrul unui plan de amortizare a conturilor sale întîrziate aprobat de către Consiliul de Administraţie, total sau de o parte din dobînzile acumulate sau invers; absolvirea este totuşi subordonată executării complete şi punctuale a planului de amortizare într-un termen convenit la 10 ani maximum.

14. Pentru a acoperi insuficienţele de trezorerie ale Uniunii, s-a constituit un Fond de Rezervă a cărui valoare este fixată de către Consiliul de Administraţie. Acest Fond este alimentat în primul rînd prin excedente bugetare. El poate servi şi pentru echilibrarea bugetului sau reducerea valorii contribuţiilor ţărilor membre.

15. În ceea ce priveşte insuficienţele trecătoare ale trezoreriei, Guvernul Confederaţiei Elveţiene face în termen scurt, avansurile necesare conform condiţiilor care sînt fixate de comun acord. Acest Guvern supraveghează fără remuneraţie contabilitatea conturilor financiare precum şi contabilitatea Biroului Internaţional în limitele condiţiilor fixate de către Congres.

Articolul 129

Sancţiuni automate

1. Orice ţară membră găsindu-se în imposibilitate de a efectua obligaţia prevăzuta la articolul 128.9 şi care nu acceptă să se supună unui plan de amortizare propus de Biroul Internaţional conform articolului 128.10, sau nu îl respecta îşi pierde în mod automat dreptul la vot în Congres şi la reuniunile Consiliului de Administraţie sau Consiliului de Exploatare Poştală şi nu mai este eligibil în aceste două Consilii.

2. Sancţiunile automate sînt ridicate din oficiu şi cu efect imediat îndată ce ţara membră în cauză a achitat în întregime arieratele sale la contribuţiile obligatorii datorate Uniunii, în capital şi dobînzile, sau care acceptă să se supună unui plan de amortizare a arieratelor sale.

Articolul 130

Clasele de contribuţie (Const.21, Regul. Gen.115, 128)

1. Ţările membre contribuie la acoperirea cheltuielilor Uniunii conform clasei de contribuţie de care aparţin. Aceste clase sînt următoarele:

clasa de 50 unităţi;

clasa de 45 unităţi;

clasa de 40 unităţi;

clasa de 35 unităţi;

clasa de 30 unităţi;

clasa de 25 unităţi;

clasa de 20 unităţi;

clasa de 15 unităţi;

clasa de 10 unităţi;

clasa de 5 unităţi;

clasa de 3 unităţi;

clasa de 1 unităţi;

clasa de 0,5 unităţi, rezervată ţărilor mai puţin avansate enumerate de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi altor ţări desemnate de către Consiliul de Administraţie.

2. În afara claselor de contribuţie enumerate la paragraful 1, orice ţară membră poate să aleagă să plătească un număr de unităţi de contribuţie superior la 50 de unităţi. Ţările membre sînt înscrise într-una dintre clasele de contribuţie de mai sus, în momentul admiterii lor sau aderării lor la Uniune, conform procedurii vizate din Articolul 21.4 din Constituţie.

3. Ţările membre pot schimba ulterior clasa de contribuţie, cu condiţia ca această schimbare să fie notificată Biroului Internaţional cu cel puţin două luni înainte de deschiderea Congresului. Această notificare, care este adusă la cunoştinţa Congresului, va avea efect la data intrării în vigoare a dispoziţiilor financiare hotărîtă de către Congres. Ţările membre care nu şi-au făcut cunoscute intenţia de a schimba clasa de contribuţie în perioada prevăzută sînt menţinute în clasa de contribuţie la care au aparţinut pînă la acel moment.

4. Ţările membre nu pot cere să fie declasate la o solicitare mai mult decît cu o clasă.

5. Totuşi, în împrejurări excepţionale, cum ar fi catastrofe naturale care necesită programe de ajutor internaţional, Consiliul de Administraţie poate autoriza declasarea temporară cu o clasa de contribuţie o singura dată intre doua Congrese la cererea unei ţări membre daca aceasta dovedeşte că nu îşi mai poate menţine contribuţia conform clasei alese iniţial. În aceleaşi condiţii, Consiliul de Administraţie poate să autorizeze de asemenea, declasarea temporară a ţării membre care nu aparţine categoriei ţarilor mai puţin avansate deja inclusă în clasa 1, trecînd-o în clasa 0,5 unităţi.

6. În aplicarea paragrafului 6, declasarea temporară poate fi autorizată de către Consiliul de Administraţie pentru o perioadă de maxim doi ani sau pînă la viitorul Congres, dacă acesta are loc pînă la sfîrşitul acestei perioade. La expirarea perioadei fixate ţara în cauză se reintegrează automat în clasa sa iniţială.

7. Prin derogarea de la paragrafele 4 si 5, surclasările nu sînt supuse nici unei restricţii.

Articolul 131

Plata furniturilor livrate de Biroul Internaţional (Regul. Gen.118)

Furniturile pe care Biroul Internaţional le livrează contra plată administraţiilor poştale trebuie să fie plătite în cel mai scurt timp posibil şi cel mai tîrziu în termen de şase luni începînd din prima zi ce urmează după cea de transmitere a contului de către Birou. Depăşind acest termen, sumele datorate sînt producătoare de dobînzi în folosul Uniunii, respectiv 5% pe an, începînd din ziua expirării termenului sus menţionat.

ARBITRAJE

Articolul 132

Procedura de arbitraj (Const. 32)

1. În caz de diferend ce trebuie reglat prin arbitraj, fiecare dintre administraţiile poştale în cauză aleg o administraţie poştală a unei ţări membre care nu este direct interesată în litigiu. Cînd mai multe administraţii poştale fac cauza comună, ele sînt considerate, pentru aplicarea acestor dispoziţii, ca fiind o singură administraţie poştală.

2. În cazul în care una dintre administraţiile poştale în cauză nu dă curs unei propuneri de arbitraj în termen de şase luni, Biroul Internaţional, în cazul în care i-a fost adresată cererea, propune, la rîndul său, desemnarea unui arbitru de către administraţia poştală care se eschivează sau îi desemnează el însuşi unul din oficiu.

2. Părţile în cauză pot să se înţeleagă pentru a desemna un arbitru unic, care poate fi Biroul Internaţional.

3. Deciziile arbitrilor sînt luate cu majoritate de voturi.

4. În cazul împărţirii voturilor, arbitrii aleg pentru a tranşa diferendul, o altă administraţie poştală dezinteresată în litigiu. In lipsa unei înţelegeri asupra alegerii, această administraţie poştală este desemnată de către Biroul Internaţional dintre administraţiile poştale nepropuse de către arbitri.

5. Dacă este vorba de un diferend privind unul dintre Aranjamente, arbitrii nu pot fi desemnaţi din afara administraţiilor care participă la acest Aranjament.

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 133

Condiţii de aprobare a propunerilor privind Regulamentul General

Pentru a deveni executive, propunerile supuse Congresului şi referitoare la prezentul Regulament general trebuie să fie aprobate de majoritatea ţărilor membre reprezentate la Congres şi care au drept de vot. Cel puţin două treimi dintre ţările membre ale Uniunii cu drept de vot trebuie să fie prezente în momentul votului.

Articolul 134

Propuneri privind Acordurile cu Organizaţia Naţiunilor Unite (Const.9)

Condiţiile de aprobare vizate în articolul 133 se aplică la fel ca şi propunerile de modificare a Acordurilor încheiate între Uniunea Poştală Universala şi Organizaţia Naţiunilor Unite în măsura în care aceste Acorduri nu prevăd condiţiile de modificare a dispoziţiilor pe care le conţin.

Articolul 135

Punerea în aplicare şi durata Regulamentului General

Prezentul Regulament General va fi pus în aplicare la 1 ianuarie 2006 şi va rămîne în vigoare pe o perioada nedeterminată.

Drept pentru care, Plenipotenţiarii Guvernelor ţărilor membre au semnat prezentul Regulament General într-un exemplar care este depus la Directorul General al Biroului Internaţional. O copie va fi acordată fiecărei Părţi de către Biroul Internaţional al Uniunii Poştale Universale.

Întocmit la Bucureşti la data de 5 octombrie 2004