BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoare nr.11(10-13-02/1-590) din 01.03.99. Cu privire la modul de aplicare a TVA la transporturile aeriene internaţionale de pasageri şi serviciile ce le însoţesc

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
01.03.1999

MINISTERUL FINANŢELOR

Cu privire la modul de aplicare a TVA la transporturile aeriene

internaţionale de pasageri şi serviciile ce le însoţesc

nr. 11(10-13-02/1-590)  din  01.03.1999

 (în vigoare 29.04.1999) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.42-44 art.80 din 29.04.1999

* * *

Inspectoratele fiscale de stat din republică

În legătură cu aparenţa întrebărilor privind modul de aplicare a TVA la livrările, ce ţin de transporturile aeriene internaţionale, Ministerul Finanţelor explică următoarele.

În corespundere cu art.104 lit."a" al Titlului III al Codului fiscal, transporturile aeriene internaţionale de pasageri se impozitează cu taxa pe valoare adăugată la cota "zero".

Totodată, toate serviciile ce însoţesc transportarea dată şi care sînt o parte integrantă a ei, adică utilizate nemijlocit în scopul efectuării transportărilor aeriene (spre exemplu parcarea navelor aeriene, deservirea decolării şi aterizării navelor aeriene, serviciile tehnice ale serviciilor aviatice, serviciile de aeronavigaţie etc.), indiferent de faptul dacă ele sînt efectuate de acelaşi subiect al activităţii de antreprenoriat, ce efectuează transportarea dată sau de alţi subiecţi, se impozitează la cota "zero".

În afară de aceasta, în corespundere cu art.106 (a) la cota "zero" se supun impozitării serviciile, efectuate de agentul economic în numele subiectului activităţii de antreprenoriat, ce efectuează transportarea internaţională, adică serviciile de realizare a biletelor aero, prestate de subiectul activităţii de antreprenoriat în numele companiei aeriene şi incluse în costul acestor bilete. Dacă subiectul activităţii de antreprenoriat realizează biletele aero în numele său şi de la persoanele, care procură biletele, se încasează plată suplimentară supracostului biletului, acest serviciu se consideră impozabil la cota obişnuită (20%).

Cu toate acestea, livrarea mărfurilor (combustibil, alimentaţia) de către subiecţii activităţii de antreprenoriat a republicii companiilor aeriene, ce efectuează transportări internaţionale, reprezintă livrare impozabilă şi se impozitează la cota obişnuită (20%). Însă, deoarece transportările internaţionale (costul biletelor aero) se impozitează la cota "zero", sumele impozitului achitate la procurarea acestor mărfuri de către companiile aeriene - subiecţi impozabili ai republicii, sînt supuse trecerii în cont sau restituirii, cu condiţia executării prevederilor art.101(3) al Codului fiscal.

Totodată, modul indicat de aplicare a TVA nu depinde de faptul cui are loc livrarea mărfurilor - companiilor aeriene autohtone sau celor străine, deoarece livrarea se efectuează pe teritoriul republicii.

Luînd în considerare cele expuse, precum şi relaţiile caracteristice şi tipul livrărilor, efectuate de diferite companii pentru realizarea transportului internaţional de pasageri, TVA se aplică în modul următor:

Deoarece un şir de servicii, de care beneficiază companiile, ce efectuează transporturi internaţionale pe teritoriul altor ţări (de exemplu, alimentarea avioanelor cu combustibil, procurarea alimentaţiei la bordul avionului, publicitatea serviciilor companiilor autohtone peste hotare, instruirea personalului de deservire şi a celui ce efectuează zborurile, oferirea informaţiei diverse ş.a.), sînt prestate pe teritoriul altor ţări şi de către subiecţii antreprenoriatului acestor ţări, ele sînt supuse impozitării în corespundere cu legislaţia acestor ţări. Temei pentru impozitarea acestor servicii cu TVA în Republica Moldova nu este. Totodată, sumele TVA, achitate la procurarea mărfurilor (serviciilor) în afara republicii (sau achitate agenţilor economici, care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al republicii) nu se supun trecerii în cont, ci se includ în cheltuieli.

În afară de aceasta comunicăm, că în legislaţia unor ţări (de exemplu a Franţei) este prevăzută restituirea (întoarcerea) de către aceste ţări a sumelor TVA, achitate de către companiile străine pe teritoriul lor, aferente mărfurilor (serviciilor) procurate. În cazul dat sumele TVA nu trebuie să se includă în cheltuieli.

Aduceţi la cunoştinţă subiecţilor activităţii de antreprenoriat cointeresaţi.