BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea IFPS nr.26-11/2-13-1035/8412 din 18.10.2013 privind incasarea imprumuturilor prin intermediul masinilor de casa si de control cu memorie fiscala

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
18.10.2013

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat

nr. 26-11/2-13-1035/8412  din  18.10.2013

 (în vigoare 01.11.2013) 

“Contabilitate şi audit”, 2013, nr.11, pag.114

* * *

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a examinat întrebările privind încasarea împrumuturilor prin intermediul maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală şi comunică următoarele.

Potrivit art.8 alin.(2) lit.с) al Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, contribuabilul este obligat să ţină evidenţa contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul dispozitivelor şi sistemelor pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar (maşini de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC) şi sistemul informatic “Gateway Fiscal”), respectînd reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi de control.

Actul normativ de bază care reglementează utilizarea MCC este Hotărîrea Guvernului nr.474 din 28 aprilie 1998 “Cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control cu memorie fiscală pentru efectuarea decontărilor în numerar”.

Astfel pct.1 din Hotărîrea sus-menţionată prevede expres că se obligă contribuabilii care, potrivit legislaţiei în vigoare, au obligativitatea ţinerii contabilităţii să efectueze decontările băneşti în numerar cu utilizarea maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală.

Dat fiind faptul că Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar a fost elaborat pe baza art.8 alin.(2) lit.с) din Codul fiscal şi art.9 lit.f) şi art.10 lit.f) din Legea nr.105-XV din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor, în pct.4 s-a stabilit că la efectuarea decontărilor băneşti în numerar pentru operaţiunile economice cu consumatorii, contribuabilii sînt obligaţi să utilizeze MCC. Deci, prin acest punct s-a îngustat aria de aplicare a MCC, fapt ce contravine Codului fiscal şi însăşi Hotărîrii.

În această ordine de idei, conducîndu-ne de prevederile art.3 alin.(3) din Codul fiscal, în cazul apariţiei unor discrepanţe între actele normative adoptate de către Guvern, Ministerul Finanţelor, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat... şi prevederile Codului, se aplică prevederile Codului.

Concomitent, vă informăm că în urma amendamentelor recent înaintate spre aprobare Guvernului, Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar (Regulament, Anexa nr.5 la hotărîrea sus-numită) va fi modificat, cu îmbunătăţirea noţiunilor ce au creat disensiuni.

_________________________

Nota redacţiei. Necesitatea încasării împrumuturilor prin intermediul maşinilor de casă şi de control cu memorie fiscală va fi examinată în viitorul apropiat de către Consiliul Consultativ al IFPS.