BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea nr.10-13-03/1-780 din 12.02.2001 cu privire la prevederile Regulamentului Ministerului Finanţelor privind rambursarea (restituirea) sumelor taxei pe valoarea adăugată

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
12.02.2001

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

Cu privire la prevederile Regulamentului Ministerului Finanţelor

privind rambursarea (restituirea) sumelor taxei pe valoarea adăugată

(Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat)

nr. 10-13-03/1-780  din  12.02.2001

 (în vigoare 12.02.2001) 

"Contabilitate şi audit", 2001, nr.3

* * *

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, pornind de la prevederile Regulamentului Ministerului Finanţelor privind rambursarea (restituirea) sumelor taxei pe valoarea adăugată remis pe teren sub nr.(10-13-01/2-3982)28 din 8 august 2000, informează următoarele.

Conform prevederilor p.2.10 din regulamentul nominalizat, atribuirea contribuabililor, înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată la grupele de credibilitate se face de către serviciile fiscale de stat teritoriale, la care se deserveşte contribuabilul, o dată pe an (în luna ianuarie a anului respectiv) prin Hotărîrea şefului IFS judeţean.

Ţinind cont de considerentul că regulamentul a fost emis pe teren la data de 8 august 2000 şi prin ordinul şefului IFPS nr.35 atribuirea agenţilor economici la grupe de credibilitate s-a efectuat la 20 decembrie 2000, I.F.P.S. informează precum că prevederile actualului ordin vor acţiona pe parcursul întregului an 2001. De asemenea, relatăm că, conform prevederilor regulamentului pe marginea unor argumente temeinice, se admit modificări la Hotărîrea şefului IFS judeţean pe parcursul întregului an, în ce priveşte excluderea contribuabilului din una din grupele atribuite anterior, cu alinierea lui la o grupă mai inferioară. În acest caz IFS teritoriale vor remite în adresa IFPS ordinul şefului IFS teritorial privind excluderea agentului economic dintr-o anumită grupă de credibilitate şi atribuirea lui la o grupă mai inferioară, precum şi o scrisoare de însoţire, în care se va descrie în mod laconic motivaţia.

IFS teritoriale vor fi obligate la situaţia de la 31 decembrie 2001 să asigure atribuirea agenţilor economici la grupe de credibilitate care va servi drept bază pentru efectuarea restituirii TVA din buget pe parcursul anului 2002.