BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Scrisoarea nr.10-2-09/1-214-1441 din 26.03.2001 privind deducerea datoriilor compromise

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
26.03.2001

MINISTERUL FINANŢELOR

Privind deducerea datoriilor compromise

(Scrisoarea Ministerului Finanţelor)

nr. 10-2-09/1-214-1441  din  26.03.2001

 (în vigoare 26.03.2001) 

"Contabilitate şi audit", 2001, nr.4, pag.107

* * *

Ministerul Finanţelor, în legătură cu adresările parvenite din partea organelor fiscale de stat teritoriale privind faptul, dacă se poate considera suma avansului nerambursat ca datorie compromisă, transferată de către agentul economic pentru livrarea apropiată a valorilor materiale, care ca urmare nu a fost efectuată, explică următoarele.

În conformitate cu art.31 al Codului fiscal, se permite deducerea oricărei datorii compromise, care pe parcursul anului fiscal şi-a pierdut valoarea şi a devenit nerambursabilă, dacă această datorie s-a format în cadrul activităţii de întreprinzător. Datoria se consideră compromisă după expirarea a doi ani calendaristici de la data apariţiei acesteia.

Prin punctul 62 (n) al Instrucţiunii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat cu privire la modul de calculare şi achitare a impozitului pe venit de către persoanele ce practică activitate de antreprenoriat nr.3 din 29 ianuarie 2001 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.21-24 din 27 februarie 2001) este determinat că datoria compromisă se consideră nerambursabilă în cazul în care există confirmarea că o astfel de datorie nu va fi înapoiată (existenţa deciziei organului de drept privind nerambursarea datoriei).

Prin urmare, dacă agentul economic, în conformitate cu contractul întocmit, a transferat avans pentru livrarea apropiată a valorilor materiale, însă livrarea, întru încălcarea condiţiilor contractului, pe parcursul a doi ani nu a fost efectuată, în cazul confirmării faptului nerambursării acesteia, suma avansului nerambursat, se include în componenţa deducerilor la calcularea venitului impozabil, deoarece cheltuielile în cauză sînt cheltuieli aferente activităţii de întreprinzător.