Scrisoarea nr.17-14-02/800-5498 din 30.12.2002 privind particularităţile aplicării Legii bugetului de stat pe anul 2003 la perceperea taxelor în fondul rutier şi impozitului pentru folosirea resurselor naturale
INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR
Privind particularităţile aplicării Legii bugetului de stat pe anul 2003
la perceperea taxelor în fondul rutier şi impozitului pentru
folosirea resurselor naturale
(Scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat)
nr. 17-14-02/800-5498 din 30.12.2002
(în vigoare 30.12.2002)
* * *
În legătură cu punerea în aplicare a Legii bugetului de stat pe anul 2003 nr.1463-XV din 15 noiembrie 2002 (Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.166-168 din 10 decembrie 2002), se atenţionează organele fiscale teritoriale asupra unor particularităţi prevăzute în legea menţionată ce ţin de perceperea taxelor în fondul rutier şi impozitului pentru folosirea resurselor naturale după cum urmează.
Taxele în fondul rutier
În anul 2003, la calcularea taxelor în fondul rutier urmează a se conduce de Legea privind fondul rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996, Regulamentul "Privind modul de formare şi utilizare a fondului rutier" aprobat prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.893-XIII din 26 iunie 1996 şi de Legea bugetului de stat pe anul 2003.
Cotele taxelor în fondul rutier pentru anul 2003, sînt indicate în anexele 9-13 ale Legii bugetului de stat pe anul 2003.
În conformitate cu prevederile art.6 al Legii nr.1440-XV din 8 noiembrie anul 2002 "Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative" a fost modificată şi completată Legea privind fondul rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996, fiind astfel, introdusă taxa pentru comercializarea gazului lichefiat şi a celui natural destinate utilizării în calitate de carburanţi pentru unităţile de transport auto. Cota taxei menţionate este stabilită în anexa nr.13 a Legii bugetului de stat pe anul 2003, în mărime de 0,5 lei pentru un litru de gaz lichefiat şi 0,5 lei pentru 1 m3 gaze naturale.
Încasarea taxei pentru comercializarea gazului lichefiat şi a celui natural destinate utilizării în calitate de carburanţi pentru unităţile de transport auto se efectuează de către vînzătorii acestora la staţiile de alimentare autovehiculelor, în baza unui regulament aprobat de Guvern.
Sumele încasărilor se transmit zilnic la contul trezorerial de venituri al bugetului de stat conform clasificaţiei bugetare 115/48 "Taxa pentru comercializarea gazului lichefiat şi gazelor naturale destinate utilizării în calitate de combustibil pentru unităţile de transport auto".
Darea de seamă fiscală privind calculul sumei taxei pentru comercializarea gazului lichefiat şi gazelor naturale destinate utilizării în calitate de combustibil pentru unităţile de transport auto se prezintă organului fiscal teritorial către data de 20 a lunii următoare a trimestrului gestionar în conformitate cu formularul tipizat indicat în anexa nr.1.
Darea de seamă fiscală privind calculul sumei taxei de folosire a drumurilor percepută de la posesorii de vehicule înmatriculate în Republica Moldova se prezintă de către persoanele juridice şi fizice organului fiscal teritorial în conformitate cu formularul tipizat indicat în anexa nr.2.
Darea de seamă fiscală privind calculul sumei taxei de eliberare a autorizaţiilor pentru amplasarea de obiective pentru prestarea serviciilor rutiere în zona de protecţie a drumurilor se prezintă de către persoanele juridice şi fizice organului fiscal teritorial în conformitate cu anexa nr.3.
Conform art.14(3) al Legii bugetului de stat pe anul 2003, prin derogare de la prevederile Regulamentului cu privire la constituirea şi utilizarea fondului rutier, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.893-XIII din 26 iunie 1996:
a) mijloacele obţinute din eliberarea de autorizaţii pentru transporturile rutiere internaţionale, precum şi din aplicarea amenzilor pentru nerespectarea regulilor transportului de călători, se varsă zilnic, integral şi direct la bugetul de stat;
b) din mijloacele acumulate la bugetul de stat conform lit.a), 30%, dar nu mai mult de 4,8 milioane lei, se utilizează pentru finanţarea activităţii Întreprinderii de Stat "Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional".
Formularele dărilor de seamă privind calculele taxelor indicate în pct.d) şi e) alin.(1) art.2 al Legii fondului rutier nr.720-XIII din 2 februarie 1996, sînt stabilite în conformitate cu prevederile Ordinului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.210 din 9 decembrie 2002 "Privind aprobarea formularelor tipizate a dărilor de seamă fiscale pentru unele taxe percepute în fondul rutier".
Impozitul pentru folosirea resurselor naturale
Taxa pentru apă
În conformitate cu prevederile art.5 al Legii bugetului de stat pe anul 2003, plătitori ai taxei pentru apa consumată sînt persoanele fizice şi persoanele juridice, care practică activitate de întreprinzător.
Termenul de prezentare a calculului taxei pentru apă se consideră termenul stabilit pentru efectuarea acestei plăti.
Plătitorii achită taxa pentru apă trimestrial, pînă la data de 20 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune.
Cuantumurile taxei pentru apă sînt stabilite în anexa nr.5 a Legii bugetului de stat pe anul 2003, după cum urmează:
1. Taxa pentru consumul apei captate din sistemele gospodăriei apelor se percepe în următoarele mărimi:
a) pentru fiecare 10 m3 de apă captată în limitele stabilite din izvoarele de suprafaţă şi din cele subterane, cu excepţia apei indicate la lit.b) – 5 lei;
b) pentru fiecare 10 m3 de apă captată din izvoarele de suprafaţă şi din cele subterane destinată îmbutelierii în sticle şi în alte recipiente, folosită în scopuri curative şi în calitate de apă potabilă – 50 lei.
2. Pentru utilizarea apei din izvoarele de suprafaţă la irigarea terenurilor, taxa se percepe în proporţie de 20% din cota stabilită.
3. Pentru utilizarea apei la hidrocentrale, taxa se percepe în mărime de 0,03 lei pentru fiecare 10 m3.
4. Limitele consumului de apă se stabilesc de Concernul Republican pentru Gospodăria Apelor "Apele Moldovei" în comun cu Ministerul Finanţelor.
5. Pentru volumul de apă captată peste limitele stabilite se aplică taxa în mărime triplă.
În conformitate cu prevederile alin.2) art.9, de taxa pentru apă se scutesc:
a) apele subterane extrase din subsol concomitent cu minereuri sau extrase pentru prevenirea (lichidarea) acţiunilor dăunătoare ale acestor ape;
b) apa folosită la apărare împotriva incendiilor;
c) apa consumată de întreprinderile Societăţii Orbilor, Societăţii Surzilor, Societăţii Invalizilor, de unităţile medico-sanitare de stat şi de gospodăriile ţărăneşti (de fermier).
Taxa pentru folosirea resurselor minerale
Conform prevederilor art.6 al Legii bugetului de stat pe anul 2003 este prevăzută încasarea în buget a taxei pentru folosirea resurselor minerale. Totodată menţionăm, că în componenţa acestei taxe sînt incluse următoarele plăţi la buget:
1. taxa pentru dreptul de a efectua explorări geologice,
2. taxa pentru dreptul de a efectua prospecţiuni geologice,
3. taxa pentru dreptul de a extrage minerale utile,
4. taxa pentru dreptul de a folosi subsolul pentru construcţii subterane, altele decît cele destinate extracţiei mineralelor utile,
5. taxa pentru dreptul de a folosi subsolul in scopul exploatării construcţiilor subterane, altele decît cele destinate extracţiei mineralelor utile.
Plătitori ai taxei pentru folosirea resurselor minerale sînt persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi persoanele fizice care folosesc în activitatea lor resurse minerale extrase de ele din mediul natural.
Plătitorii prezintă darea de seamă organelor fiscale teritoriale şi achita taxa pentru folosirea resurselor minerale trimestrial, pînă la data de 20 a lunii următoare trimestrului de gestiune.
Cuantumurile taxei pentru folosirea resurselor minerale sunt stabilite in anexa nr.6 a Legii bugetului de stat pe anul 2003.
Taxa pentru lemnul eliberat pe picior (venitul silvic)
În conformitate cu prevederile art.7 al Legii bugetului de stat pe anul 2003, plătitori ai taxei pentru lemnul eliberat pe picior din fondul silvic de stat sînt persoanele juridice exploatatori forestieri, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi persoanele fizice.
Persoanele juridice prezintă darea de seamă şi achită taxa pentru lemnul eliberat pe picior trimestrial, pînă la data de 20 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune. Persoanele fizice achită taxa pînă la obţinerea permisului (autorizaţiei de exploatare şi biletului silvic) eliberat de autorităţile silvice.
Cuantumurile taxei pentru lemnul eliberat pe picior (venitul silvic) sînt stabilite potrivit anexei nr.7 a Legii bugetului de stat pe anul 2003.
Formularele dărilor de seamă fiscale privind taxele incluse în componenţa impozitului pentru folosirea resurselor naturale se stabilesc de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi ulterior vor fi aduse la cunoştinţa.
Anexa: 3 file.
| ŞEF-ADJUNCT AL INSPECTORATULUI | Procopie DUCA |