Documente
Tratat de cooperare în domeniul brevetelor (P.C.T.) din 19.06.70
Notă: Aderat prin Hot. Parl. nr.1624-XII din 26.10.93
Tratat de cooperare în domeniul brevetelor (P.C.T.)
din 19.06.70
* * *
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 1999, volumul 7, pag.86
-----------------------------
* Adoptat la Washington la 19 iunie 1970
* În vigoare pentru Republica Moldova din 25 decembrie 1991
Statele contractante,
în dorinţa de a contribui la dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei,
în dorinţa de a perfecţiona protecţia juridică a invenţiilor,
în dorinţa de a simplifica şi de a face mai economică obţinerea
protecţiei invenţiilor, în cazul cînd este dorită în mai multe ţări,
în dorinţa de a uşura şi de a grăbi accesul tuturor la informaţiile
tehnice cuprinse în documentele care descriu invenţiile noi,
în dorinţa de a stimula şi de a accelera progresul economic al
ţărilor în curs de dezvoltare, adoptînd măsuri de natură să crească
eficienţa sistemelor lor legale pentru protecţia invenţiilor, fie ele
naţionale sau regionale, permiţîndu-le accesul uşor la informaţiile
referitoare la obţinerea de soluţii tehnice adaptate la nevoile lor
specifice şi facilitîndu-le accesul la tehnologia modernă în continuă
creştere,
convinse că o cooperare internaţională va uşura mult realizarea
acestor ţeluri,
au încheiat prezentul tratat:
DISPOZIŢII INTRODUCTIVE
Articolul 1
Constituirea unei uniuni
1) Statele părţi la prezentul tratat (în continuare denumite state
contractante) s-au constituit sub formă de uniune pentru cooperare în
domeniul depozitului, documentării şi examinării cererilor de protecţie
a invenţiilor, precum şi pentru prestarea de servicii tehnice speciale.
Această uniune este denumită Uniunea internaţională de cooperare în
domeniul brevetelor.
2) Nici o dispoziţie a prezentului tratat nu poate fi interpretată
ca restrîngînd drepturile prevăzute de Convenţia de la Paris pentru
protecţia proprietăţii industriale, în favoarea cetăţenilor ţărilor
părţi la această convenţie sau a persoanelor domiciliate acestei ţări.
Articolul 2
Definiţii
În sensul prezentului tratat şi al regulamentului de aplicare, şi
sub rezerva că un sens diferit este expres indicat:
i) se înţelege, prin cerere, o cerere de protecţie a unei invenţii;
orice referire la o cerere se înţelege ca o referire la cereri de
brevete de invenţii, de certificate de autor de invenţii, de certificate
de utilitate, de modele de utilitate, de brevete sau certificate
adiţionale, de certificate de autor de invenţii adiţionale şi de
certificate de utilitate adiţionale;
ii) orice referire la un brevet se înţelege ca o referire la brevete
de invenţii, la certificate de autor de invenţii, la certificate de
utilitate, la modele de utilitate, la brevete sau certificate
adiţionale, la certificate de autor de invenţii adiţionale şi la
certificate de utilitate adiţionale;
iii) se înţelege, prin brevet naţional, un brevet eliberat de o
administraţie naţională;
iv) se înţelege, prin brevet regional, un brevet eliberat de o
administraţie naţională sau interguvernamentală, împuternicită legal să
elibereze brevete cu efecte în cel puţin două state;
v) se înţelege, prin cerere regională, o cerere de brevet regional;
vi) orice referire la o cerere naţională se înţelege ca o referire
la cereri de brevete naţionale şi de brevete regionale, altele decît
cererile depuse conform prezentului tratat;
vii) se înţelege prin cerere internaţională, o cerere depusă conform
prezentului tratat;
viii) orice referire la o cerere se înţelege ca o referire la cereri
internaţionale şi naţionale;
ix) orice referire la un brevet se înţelege ca o referire la brevete
naţionale şi regionale;
x) orice referire la legislaţia naţională se înţelege ca o referire
la legislaţia naţională a unui stat contractant sau, dacă este vorba de
o cerere regională sau de un brevet regional, la tratatul care prevede
depunerea de cereri regionale sau eliberarea de brevete regionale;
xi) data de prioritate, în legătură cu calcularea termenilor limită
înseamnă:
a) cînd cererea internaţională comportă o revendicare de prioritate
conform art. 8, data depozitului cererii a cărui prioritate este astfel
revendicată;
b) cînd cererea internaţională comportă mai multe revendicări de
prioritate conform art. 8, data depozitului cererii celei mai vechi a
cărei prioritate este astfel revendicată;
c) cînd cererea internaţională nu comportă nici o revendicare de
prioritate confrom art. 8, data depozitului internaţional al acestei
cereri;
xii) se înţelege, prin oficiu naţional, administraţia guvernamentală
a unui stat contractant, însărcinată cu eliberarea brevetelor; orice
referire la un oficiu naţional se înţelege deopotrivă ca o referire la o
administraţie interguvernamentală, însărcinată de mai multe state cu
eliberarea de brevete regionale, cu condiţia ca cel puţin unul dintre
aceste state să fie un stat contractant şi ca aceste state să fi
autorizat respectiva administraţie să-şi asume obligaţiile şi să
exercite împuternicirile pe care prezentul tratat şi regulamentul de
aplicare le atribuie oficiilor naţionale;
xii) se înţelege, prin oficiu desemnat, oficiul naţional al statului
desemnat de solicitant conform cap. I al prezentului tratat, precum şi
orice oficiu împuternicit să lucreze pentru acest stat;
xiv) se înţelege, prin oficiu ales, oficiul naţional al statului
ales de solicitant conform cap. II al prezentului tratat, şi orice
oficiu împuternicit să lucreze pentru acest stat;
xv) se înţelege, prin oficiu receptor, oficiul naţional sau
organizaţia interguvernamentală unde a fost depusă cererea
internaţională;
xvi) se înţelege, prin uniune, Uniunea internaţională de cooperare
în domeniul brevetelor;
xvii) se înţelege prin adunare, adunarea uniunii;
xviii) se înţelege, prin organizaţie, Organizaţia Mondială a
Proprietăţii Intelectuale;
xix) se înţelege, prin birou internaţional, biroul internaţional al
organizaţiei şi, atît timp cît vor exista, birourile internaţionale
reunite pentru protecţia proprietăţii intelectuale (B.I.R.P.I);
xx) se înţelege, prin director general, directorul general al
organizaţiei şi, atît timp cît B.I.R.P.I. vor exista, directorul
B.I.R.P.I.
CAPITOLUL I
CEREREA INTERNAŢIONALĂ ŞI DOCUMENTAREA INTERNAŢIONALĂ
Articolul 3
Cererea internaţională
1) Cererile de protecţie a invenţiilor în fiecare stat contractant
pot fi depuse ca cereri internaţionale în sensul prezentului tratat.
2) O cerere internaţională trebuie să cuprindă, conform prezentului
tratat şi regulamentului de aplicare, o cerere, o descriere, una sau mai
multe revendicări, unul sau mai multe desene (atunci cînd sunt cerute)
şi un rezumat.
3) Rezumatul serveşte exclusiv scopului informării tehnice; acesta
nu va fi luat în considerare pentru nici un alt scop, mai ales pentru
aprecierea întinderii protecţiei cerute.
4) Cererea internaţională:
i) trebuie să fie redactată într-una din limbile stabilite;
ii) trebuie să cuprindă condiţiile materiale stabilite;
iii) trebuie să satisfacă condiţia de invenţie unitară;
iv) este supusă la plata taxelor stabilite.
Articolul 4
Cererea
1) Cererea trebuie să cuprindă:
i) solicitarea potrivit căreia cererea internaţională trebuie să fie
examinată conform prezentului tratat;
ii) indicarea statului sau a statelor contractante, în care
protecţia invenţiilor este cerută pe baza cererii internaţionale
(statele desemnate); dacă solicitantul poate şi doreşte ca pentru
fiecare stat desemnat să obţină un brevet regional, în loc de un brevet
naţional, cererea trebuie să precizeze acest lucru; dacă solicitantul nu
poate, în temeiul unui tratat referitor la un brevet regional, să
limiteze cererea la unele dintre statele părţi la acest tratat,
desemnarea unuia dintre aceste state şi indicarea dorinţei de a obţine
un brevet regional trebuie să fie asimilate cu o desemnare a tuturor
acestor state; dacă, conform legislaţiei naţionale a statului desemnat,
desemnarea acestui stat are efectele unei cereri regionale, această
desemnare trebuie asimilată cu indicaţia dorinţei de a obţine un brevet
regional;
iii) numele şi alte date stabilite, referitoare la solicitant şi la
mandatar (dacă este cazul);
iv) titlul invenţiei;
v) numele inventatorului şi alte date stabilite, în cazul cînd
legislaţia cel puţin a unuia dintre statele desemnate cere ca aceste
date să fie indicate din momentul depunerii unei cereri naţionale; în
celelalte cazuri, datele pot figura fie în cerere, fie în notele
separate, adresate fiecărui oficiu desemnat a cărui legislaţie naţională
cere aceste date, dar permite ca ele să fie indicate după depunerea
cererii naţionale.
2) Orice desemnare este supusă plăţii taxelor în termenul stabilit.
3) Dacă solicitantul nu cere alte titluri de protecţie indicate la
art. 43, înseamnă că protecţia cerută constă în eliberarea unui brevet
prin sau pentru statul desemnat. În legătură cu acest alineat, art. 2)
ii) nu se aplică.
4) Lipsa, în cerere, a numelui inventatorului şi a altor precizări
privitoare la inventator nu antrenează nici o consecinţă în statele
desemnate, a căror legislaţie naţională cere aceste date, dar permite ca
ele să nu fie indicate decît după depunerea cererii naţionale. Lipsa
acestor date într-o notă separată nu antrenează nici o consecinţă în
statele desemnate, unde aceste date nu sunt cerute în legislaţia
naţională.
Articolul 5
Descrierea
Descrierea trebuie să prezinte invenţia de o manieră suficient de
clară şi completă, astfel încît un om de specialitate să o poată
executa.
Articolul 6
Revendicări
Revendicările trebuie să definească obiectul protecţiei solicitate.
Revendicările trebuie sa fie clare şi concise. Ele trebuie să fie
întemeiate în întregime pe descriere.
Articolul 7
Desene
1) Sub rezerva alin. 2) ii), desenele trebuie prezentate atunci cînd
sunt necesare pentru înţelegerea invenţiei.
2) Dacă invenţia este de o astfel de natură încît poate fi ilustrată
prin desene, chiar dacă nu sunt necesare pentru înţelegerea ei:
i) solicitantul poate include asemenea desene în cererea
internaţională în momentul depunerii acesteia;
ii) orice oficiu desemnat poate să ceară ca solicitantul să-i
prezinte asemenea desene în termenul stabilit.
Articolul 8
Revendicarea priorităţii
1) Cererea internaţională poate cuprinde o declaraţie conform
prevederilor regulamentului de aplicare, revendicînd prioritatea uneia
sau a mai multor cereri anterioare depuse în sau pentru oricare stat
parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
2) a) Sub rezerva subalineatului b), condiţiile şi efectele unei
revendicări de prioritate prezentate conform alin. 1) sunt cele pe care
le prevede art. 4 al Actului de la Stokholm al Convenţiei de la Paris
pentru protecţia proprietăţii industriale.
b) Cererea internaţională, care revendică prioritatea uneia sau mai
multor cereri anterioare depuse în sau pentru un stat contractant, poate
desemna acest stat. Dacă cererea internaţională revendică prioritatea
uneia sau mai multor cereri naţionale depuse în sau pentru un stat
desemnat, sau prioritatea unei cereri internaţionale care desemnase un
singur stat, condiţiile şi efectele produse de revendicarea priorităţii
în acest stat sunt cele prevăzute în legislaţia naţională a acestui din
urmă stat.
Articolul 9
Solicitantul
1) Orice persoană domiciliată într-un stat contractant şi orice
cetăţean al unui asemenea stat pot depune o cerere internaţională.
2) Adunarea poate să permită persoanelor domiciliate în orice stat
parte la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii
industriale, care nu este parte la acest tratat, precum şi cetăţenilor
acestui stat, să depună cereri internaţionale.
3) Noţiunile de domiciliu şi de naţionalitate, precum şi aplicarea
acestor noţiuni, atunci cînd sunt mai mulţi solicitanţi sau atunci cînd
solicitanţii nu sunt aceiaşi pentru toate statele desemnate, sunt
definite în regulamentul de aplicare.
Articolul 10
Oficiul receptor
Cererea internaţională trebuie depusă la oficiul receptor stabilit,
care o controlează şi o examinează conform prezentului tratat şi
regulamentului de aplicare.
Articolul 11
Data depozitului şi efectele cererii internaţionale
1) Oficiul receptor acordă, ca dată de depozit internaţional, data
primirii cererii internaţionale, în cazul cînd constată, în momentul
primirii, că:
i) solicitantul nu este lipsit, din cauză de domiciliu sau de
naţionalitate, de dreptul de a depune o cerere internaţională la oficiul
receptor;
ii) cererea internaţională este redactată în limba stabilită;
iii) cererea internaţională cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a) o indicaţie că a fost depusă cu titlu de cerere internaţională;
b) desemnarea a cel puţin unui stat contractant;
c) numele solicitantului, indicat în modul stabilit;
d) o parte care, de la prima vedere, pare să constituie o descriere;
e) o parte care, de la prima vedere, pare să constituie revendicări.
2) a) Dacă oficiul receptor constată că cererea internaţională nu
îndeplineşte, în momentul primirii, condiţiile enumerate în alin. 1), el
invită pe solicitant, conform regulamentului de aplicare, să facă
corectura necesară.
b) Dacă solicitantul dă urmare acestei invitaţii, în conformitate cu
regulamentul de aplicare, oficiul receptor acordă, ca dată a depozitului
internaţional, data primirii corecturii cerute.
3) Sub rezerva art. 64.4), orice cerere care indeplineşte condiţiile
enumerate la pct. i) la iii) ale alin. 1) şi căreia i-a fost acordată
data depozitului, are, de la data depunerii internaţionale, efectele
unui depozit naţional în fiecare stat desemnat; această dată este
considerată ca dată a depozitului efectiv în fiecare stat desemnat.
4) Orice cerere internaţională care îndeplineşte condiţiile
enumerate la pct. i) la iii) ale alin. 1) este considerată ca avînd
valoarea unui depozit naţional reglementar, în sensul Convenţiei de la
Paris pentru protecţia proprietăţii industriale.
Articolul 12
Transmiterea cererii internaţionale biroului internaţional
şi administraţiei însărcinate cu documentarea internaţională
1) Un exemplar al cererii internaţionale este păstrat de către
oficiul receptor (copie pentru oficiul receptor), un exemplar
(exemplarul original) este transmis biroului internaţional şi un alt
exemplar (copie pentru documentare) este transmis administraţiei
însărcinate cu documentarea internaţională, arătată în art. 16, în
conformitate cu regulamentul de aplicare.
2) Exemplarul original este considerat ca exemplar autentic al
cererii internaţionale.
3) Cererea internaţională este considerată ca retrasă dacă biroul
internaţional nu primeşte exemplarul original în termenul stabilit.
Articolul 13
Posibilitatea, pentru oficiile desemnate, de a primi
o copie a cererii internaţionale
1) Orice oficiu desemnat poate să ceară biroului internaţional o
copie a cererii internaţionale, înaintea comunicării prevăzute la art.
20; biroul internaţional şi remite această copie cît mai curînd după
expirarea termenului de un an, cu începere de la data priorităţii.
2) a) Solicitantul poate oricînd să remită oricărui oficiu desemnat
o copie după cererea sa internaţională.
b) Solicitantul poate oricînd să ceară biroului internaţional să
remită oricărui oficiu desemnat o copie a cererii sale internaţionale;
biroul internaţional trimite, cît mai curînd posibil, această copie
oficiului respectiv.
c) Oricare oficiu naţional poate să notifice biroului internaţional
că nu doreşte să primească copiile arătate în subalineatul b); în acest
caz, subalineatul respectiv nu se aplică acestui oficiu.
Articolul 14
Neregularităţi la cererea internaţională
1) Oficiul receptor verifică dacă cererea internaţională:
i) este semnată în conformitate cu regulamentul de aplicare;
ii) cuprinde indicaţiile stabilite, referitoare la solicitant;
iii) cuprinde un titlu;
iv) cuprinde un rezumat;
v) îndeplineşte, în măsura prevăzută de regulamentul de aplicare,
condiţiile materiale stabilite.
b) Dacă oficiul receptor constată că una din aceste prevederi nu a
fost îndeplinită, el invită pe solicitant să corecteze cererea
internaţională în termenul stabilit; astfel, această cerere este
considerată ca retrasă şi oficiul receptor declară aceasta.
2) Dacă cererea internaţională se referă la desene, cu toate că
acestea nu sunt incluse în cerere, oficiul receptor notifică aceasta
solicitantului, care poate să trimită aceste desene în termenul
stabilit; data depozitului internaţional este, în acest caz, data
primirii desenelor respective de către oficiul receptor. În caz contrar,
orice referire la aceste desene este considerată ca inexistentă.
3) a) Dacă oficiul receptor constată că taxele stabilite la art. 3,
4) iv) nu au fost plătite în termenul stabilit sau ca taxă prevăzută la
art. 4, 2) nu a fost plătită pentru nici unul dintre statele desemnate,
cererea internaţională este considerată ca retrasă şi oficiul receptor
declară aceasta.
b) Dacă oficiul receptor constată că taxa stabilită la art. 4, 2) a
fost plătită în termenul stabilit pentru unul sau mai multe state
desemnate (dar nu pentru toate aceste state), desemnarea acestor state,
pentru care taxa nu a fost plătită în termenul stabilit, este
considerată ca retrasă şi oficiul receptor declară aceasta.
4) Dacă, după acordarea datei de depozit internaţional cererii
internaţionale, oficiul receptor constată, în termenul stabilit, că una
dintre condiţiile enumerate la pct. i) la iii) ale art. 11,1) nu a fost
îndeplinită la această dată, această cerere este considerată ca retrasă
şi oficiul receptor declară aceasta.
Articolul 15
Documentarea internaţională
1) Fiecare cerere internaţională face obiectul unei documentări
internaţionale.
2) Documentarea internaţională are ca obiect să descopere stadiul
tehnicii pertinente.
3) Documentarea internaţională se efectuează pe baza revendicărilor,
ţinînd seama de descriere şi de desene (dacă este cazul).
4) Administraţia însărcinată cu documentarea internaţională
prevăzută în art. 16 se străduieşte să descopere stadiul tehnicii
pertinente în măsura în care mijloacele îi permit, cu obligaţia de a
consulta documentaţia prevăzută în regulamentul de aplicare.
5) a) Titularul unei cereri naţionale, depusă la oficiul naţional al
unui stat contractant sau la oficiul care lucrează pentru un asemenea
stat, poate, dacă legislaţia naţională a acestui stat permite şi în
condiţiile prevăzute de această legislaţie, să ceară ca cererea să fie
supusă unei documentări internaţionale (documentarea de tip
internaţional).
b) Oficiul naţional al unui stat contractant sau oficiul care
lucrează pentru un asemenea stat poate, dacă legislaţia naţională a
acestui stat permite, să supună orice cerere naţională depusă la acesta
unei documentări de tip internaţional.
c) Documentarea de tip internaţional se efectuează de către
administraţia însărcinată cu documentarea internaţională, arătată în
art. 16, care va fi competentă să procedeze la documentarea
internaţională, dacă cererea naţională este o cerere internaţională
depusă de oficiul arătat în subalineatele a) şi b). Dacă cererea
naţională este redactată într-o limbă în care administraţia însărcinată
cu documentarea internaţională apreciază că nu are posibilitatea de a
examina cererea, documentarea de tip internaţional se efectuează pe baza
unei traduceri pregătite de către solicitant într-una din limbile
stabilite pentru cererile internaţionale, pe care respectiva
administraţie s-a angajat s-o accepte pentru cererile internaţionale.
Cererea naţională şi traducerea, atunci cînd este cerută, trebuie să fie
prezentate în forma stabilită pentru cererile internaţionale.
Articolul 16
Administraţia însărcinată cu documentarea internaţională
1) Documentarea internaţională se efectuează de către o
administraţie însărcinată cu documentarea internaţională; aceasta poate
fi sau nu un oficiu naţional sau o organizaţie interguvernamentală, ca
de exemplu Institutul internaţional de brevete, ale cărui atribuţii sunt
stabilirea unui raport de documentare asupra stadiului tehnicii
referitoare la invenţii, ca obiect al cererilor de brevet.
2) Dacă, în aşteptarea instituirii unei singure administraţii
insărcinate cu documentarea internaţională, există mai multe
administraţii însărcinate cu documentarea internaţională, fiecare oficiu
receptor specifica, în conformitate cu dispoziţiile acordului menţionat
la alin. 3) b), aceea sau acele dintre administraţii care vor fi
competente să procedeze la documentarea cererilor internaţionale depuse
la acest oficiu.
3) a) Administraţiile însărcinate cu documentarea internaţională
sunt numite de către adunare. Orice oficiu naţional şi orice organizaţie
interguvernamentală care satisfac cerinţele arătate la subalineatul c)
pot fi numite în calitate de administraţie însărcinată cu documentarea
internaţională.
b) Numirea depinde de consimţămîntul oficiului naţional sau de
organizaţia interguvernamentală în cauză, şi de încheierea unui acord
între acest oficiu sau această organizaţie şi biroul internaţional, care
trebuie să fie aprobat de către adunare. Acest acord specifică
drepturile şi obligaţiile părţilor, şi conţine, în special, angajamentul
oficiului sau organizaţiei respective să aplice şi să respecte toate
regulile privind documentarea internaţională.
c) Regulamentul de aplicare stabileşte condiţiile minimale, în
special cele care privesc personalul şi documentaţia pe care oficiul sau
organizaţia trebuie să le îndeplinească mai înainte de a fi numită şi pe
care trebuie să continue să le îndeplinească atît timp cît are această
calitate.
d) Numirea se face pe o perioadă determinată, care este susceptibilă
de prelungire.
e) Înainte de a lua decizia, adunarea ascultă oficiul sau
organizaţia în cauză în privinţa numirii unui oficiu naţional sau a unei
organizaţii interguvernamentale, sau în privinţa prelungirii unei
asemenea numiri, mai înainte ca o atare numire să ia sfîrşit, luînd
avizul Comitetului de cooperare tehnică prevăzut la art. 56, odată ce
acest comitet a fost stabilit.
Articolul 17
Procedura în cadrul administraţiei însărcinate
cu documentarea internaţională
1) Procedura în cadrul administraţiei însărcinate cu documentarea
internaţională este determinată de prezentul tratat, de regulamentul de
aplicare şi de acordul pe care biroul internaţional îl încheie cu
această administraţie, în conformitate cu prezentul tratat şi cu
regulamentul de aplicare.
2) a) Dacă administraţia însărcinată cu documentarea internaţională
apreciază:
i) că cererea internaţională priveşte un obiect faţă de care ea nu
este ţinută să procedeze la documentare, conform regulamentului de
aplicare, decide să nu procedeze la documentarea acestei cereri;
ii) că descrierea, revendicările sau desenele nu îndeplinesc
condiţiile stabilite, într-o astfel de măsură ca o documentare să poată
fi efectuată, ea declară acest lucru şi notifică solicitantului şi
biroului internaţional că nu va fi întocmit un raport de documentare
internaţională.
b) Dacă una din situaţiile menţionate în subalineatul a) nu există
decît în raport cu anumite revendicări, raportul de documentare
internaţională o indică pentru aceste revendicări şi este întocmit
pentru celelalte revendicări, în conformitate cu art. 18.
3) a) Dacă administraţia însărcinată cu documentarea apreciază că
cererea internaţională nu satisface condiţia de unitate a invenţiei,
astfel cum este definită în regulamentul de aplicare, administraţia
invită pe solicitant să plătească taxe adiţionale. Administraţia
însărcinată cu documentarea internaţională stabileşte raportul de
documentare internaţională asupra părţilor cererii internaţionale care
se referă la invenţia menţionată în prima revendicare (invenţie
principală) şi, dacă taxele adiţionale cerute au fost achitate în
termenul stabilit, şi asupra celorlalte părţi ale cererii internaţionale
pentru care aceste taxe au fost plătite.
b) Legislaţia naţională a oricărui stat desemnat poate prevedea că,
atunci cînd oficiul naţional al acestui stat apreciază ca justificată
invitaţia, menţionată în subalineatul a), a administraţiei însărcinate
cu documentarea internaţională, şi cînd solicitantul n-a plătit toate
taxele adiţionale, părţile cererii internaţionale care n-au fost
obiectul unei documentări să fie considerate ca retrase în ceea ce
priveşte efectele în acest stat, în afară de cazul că o taxă specială a
fost plătită de oficiul naţional al statului respectiv.
Articolul 18
Raportul de documentare internaţională
1) Raportul de documentare internaţională este stabilit în termenul
prevăzut şi în forma stabilită.
2) Raportul de documentare internaţională, de îndată ce a fost
stabilit, este transmis de administraţia însărcinată cu documentarea
internaţională solicitantului şi biroului internaţional.
3) Raportul de documentare internaţională sau declaraţia prevăzută
la art. 17.2) a) este tradus în conformitate cu regulamentul de
aplicare. Traducerile sunt pregătite de către biroul internaţional sau
sub responsabilitatea sa.
Articolul 19
Modificarea revendicărilor la biroul internaţional
1) După primirea raportului de documentare internaţională,
solicitantul are dreptul să modifice o dată revendicările din cererea
internaţională, depunînd modificările, în termenul stabilit, la biroul
internaţional. Solicitantul poate adăuga o scurtă declaraţie, în
conformitate cu regulamentul de aplicare, explicînd modificările şi
precizînd efectele pe care acestea le pot avea asupra descrierii şi
asupra desenelor.
2) Modificările nu vor depăşi descrierea invenţiei cuprinse în
cererea internaţională, astfel cum ea a fost depusă.
3) Nerespectarea dispoziţiilor din alin. 2) nu are consecinţe în
statele desemnate, a căror legislaţie naţională permite ca modificările
să depăşească descrierea invenţiei depuse.
Articolul 20
Comunicarea către oficiile desemnate
1) a) Cererea internaţională, împreună cu raportul de documentare
internaţională (inclusiv orice indicaţie arătată la art. 17. 2) b) sau
declaraţia menţionată la art. 17.2) a), este comunicată tuturor
oficiilor desemnate care n-au renunţat total sau parţial la această
comunicare, în conformitate cu regulamentul de aplicare.
b) Această comunicare cuprinde traducerea (astfel cum este
stabilită) a raportului sau declaraţiei.
2) Dacă revendicările au fost modificate conform art. 19.1),
comunicarea trebuie fie să cuprindă textul integral al revendicărilor
astfel cum au fost depuse şi astfel cum au fost modificate, fie să
cuprindă textul integral al revendicărilor aşa cum au fost depuse şi să
precizeze modificările aduse; în afară de aceasta, cînd este cazul,
trebuie să cuprindă declaraţia prevăzută la art. 19.1).
3) La cererea oficiului desemnat sau a solicitantului, administraţia
însărcinată cu documentarea internaţională le transmite, în conformitate
cu regulamentul de aplicare, copia documentelor citate în raportul de
documentare internaţională.
Articolul 21
Publicarea internaţională
1) Biroul internaţional procedează la publicarea cererilor
internaţionale.
2) a) Sub rezerva excepţiilor prevăzute la subalineatul b) şi la
art. 64.3), publicarea internaţională a cererii internaţionale are loc
în scurt timp după expirarea termenului de 18 luni, socotit de la data
priorităţii acestei cereri.
b) Solicitantul poate cere biroului internaţional să publice cererea
sa internaţională oricînd înainte de expirarea termenului menţionat la
subalineatul a). Biroul internaţional procedează în consecinţă, în
conformitate cu regulamentul de aplicare.
3) Raportul de documentare internaţională sau declaraţia prevăzută
la art. 17.2) a) este publicat în conformitate cu regulamentul de
aplicare.
4) Limba şi forma publicaţiei internaţionale, ca şi alte detalii,
sunt stabilite de către regulamentul de aplicare.
5) Dacă cererea internaţională este retrasă sau considerată ca
retrasă înainte de a se termina pregătirea publicării, nu se procedează
la nici o publicare internaţională.
6) Dacă biroul internaţional apreciază că cererea internaţională
conţine expresii sau desene contrare bunelor moravuri sau ordinii
publice, sau declaraţii care discreditează aceasta în sensul
regulamentului de aplicare, el poate să le omită din publicaţiile sale,
indicînd locul şi numărul de cuvinte sau de desene omise. La cerere,
biroul internaţional furnizează copii speciale ale pasajelor omise.
Articolul 22
Copii, traduceri şi taxe pentru oficiile desemnate
1) Solicitantul remite fiecărui oficiu desemnat o copie a cererii
internaţionale (în afară de cazul cînd comunicarea arătată în art. 20 a
avut deja loc) şi o traducere (astfel cum este stabilită) a acestei
cereri, şi îi plăteşte (cînd este cazul) taxa naţională cel mai tîrziu
la expirarea unui termen de 20 de luni, socotit de la data priorităţii.
În cazul cînd numele inventatorului sau alte date prevăzute de
legislaţia statului desemnat, referitoare la inventator, nu sunt cerute
în momentul depozitului cererii naţionale, dacă ele nu figurează pe
cerere, solicitantul trebuie să le comunice oficiului naţional al
acestui stat sau oficiului care lucrează pentru acesta, cel mai tîrziu
la expirarea unui termen de 20 de luni de la data priorităţii.
*2) În afara dispoziţiilor alin. 1) cînd administraţia însărcinată
cu documentarea internaţională declară, în conformitate cu art. 17.2)
a), că un raport de documentare internaţională nu va fi întocmit,
termenul pentru îndeplinirea actelor menţionate în alin. 1) al
prezentului articol este de două luni, socotit de la data notificării
respectivei declaraţii către solicitant.
--------------------------
* Textul a fost modificat la 03.02.1984 (a se vedea la sfărşit)
3) Legislaţia oricărui stat contractant, pentru îndeplinirea actelor
prevăzute la alin. 1) şi 2), poate fixa termene care să expire după
termenele care figurează mai sus.
Articolul 23
Suspendarea procedurii naţionale
1) Nici un oficiu desemnat nu tratează, nici nu examinează cererea
internaţională înaintea expirării termenului aplicabil în conformitate
cu art. 22.
2) Cu toate dispoziţiile alin. 1), oricare oficiu desemnat poate
trata sau examina oricînd cererea internaţională, la cererea expresă a
solicitantului.
Articolul 24
Pierderea posibilă a efectelor în statele desemnate
1) Sub rezerva art. 25, în cazul arătat la pct. ii) de mai jos,
efectele unei cereri internaţionale prevăzute la art. 11.3) încetează în
orice stat desemnat, şi această încetare are aceleaşi consecinţe ca şi
retragerea unei cereri naţionale în acest stat:
i) dacă solicitantul retrage cererea sa internaţională sau
desemnarea acestui stat;
ii) dacă cererea internaţională este considerată retrasă potrivit
art. 12.3), 14.1) b), 14.3) a) sau 14.4) sau dacă desemnarea acestui
stat este considerată retrasă potrivit art. 14.3) b);
iii) dacă, în termenul stabilit, solicitantul nu îndeplineşte actele
menţionate la art. 22.
2) Cu toate dispoziţiile alin. 1), oricare oficiu desemnat poate
menţine efectele prevăzute la art. 11.3), chiar dacă nu este cerut ca
efectele să fie menţinute în baza art. 25.2).
Articolul 25
Revizuirea de către oficiile desemnate
1) a) În cazul în care oficiul receptor refuză să acorde data de
depozit internaţional sau declară că cererea internaţională este
considerată ca retrasă, sau cînd biroul internaţional face o constatare
conform art. 12.3), acest birou trimite, la cererea solicitantului,
tuturor oficiilor desemnate şi indicate de către solicitant, în cel mai
scurt termen, copii ale oricărui document cuprins în dosar.
b) În cazul în care oficiul receptor declară că desemnarea unui stat
este considerată ca retrasă, biroul internaţional, la cerere, adresează,
în scurt termen, oficiului naţional al acestui stat, copii ale oricărui
document cuprins în dosar.
c) Cererile bazate pe subalineatele a) sau b) trebuie prezentate în
termenul stabilit.
2) a) Sub rezerva dispoziţiilor subalineatului b), orice oficiu
desemnat, dacă taxa naţională (cînd este cazul) a fost plătită şi dacă
traducerea corespunzătoare (astfel cum este stabilită) a fost remisă în
termenul stabilit, decide dacă refuzul, declaraţia sau constatarea
menţionate în alin. 1) erau justificate în sensul prezentului tratat şi
al regulamentului de aplicare; dacă constată că refuzul sau declaraţia
sunt rezultatul unei erori sau al unei omisiuni ale oficiului receptor,
sau că constatarea este rezultatul unei erori sau omisiuni a biroului
internaţional, el tratează cererea internaţională, în ceea ce priveşte
efectele sale în statul oficiului desemnat, ca şi cum o astfel de eroare
sau omisiune nu s-ar fi produs.
b) În cazul în care exemplarul original este primit de către biroul
internaţional după expirarea termenului stabilit la art. 12.3) în
virtutea unei erori sau a unei omisiuni a solicitantului, subalineatul
a) nu se aplica decît în circumstanţele menţionate la art.48.2).
Articolul 26
Posibilitatea de corectare la oficiile desemnate
Nici un oficiu desemnat nu poate să respingă o cerere internaţională
pentru motivul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prezentului tratat
şi ale regulamentului de aplicare, mai înainte să i se dea
solicitantului ocazia să corecteze cererea în măsura şi conform
procedurii prevăzute de către legislaţia naţională pentru situaţii
identice sau comparabile, ce se prezintă cu ocazia cererilor naţionale.
Articolul 27
Cerinţele naţionale
1) Nici o legislaţie naţională nu poate să pretindă ca o cerere
internaţională să satisfacă, atît în privinţa formei, cît şi a
conţinutului, cerinţe diferite de cele prevăzute în prezentul tratat şi
în regulamentul de aplicare, sau cerinţe suplimentare.
2) Dispoziţiile alin. 1) nu vor afecta aplicarea art. 7.2), nici nu
vor împiedica vreo legislaţie naţională, odată ce tratarea cererii
internaţionale a început în cadrul oficiului desemnat, să pretindă:
i) indicarea numelui unui reprezentant autorizat să o reprezinte, în
cazul în care solicitantul este o persoană juridică;
ii) remiterea documentelor care nu aparţin cererii internaţionale,
dar constituie proba alegaţiunilor sau declaraţiilor care figurează în
această cerere, inclusiv conformarea cererii internaţionale prin
semnătura solicitantului, atunci cînd această cerere, astfel cum ea a
fost depusă, era semnată de reprezentantul său sau de mandatarul său.
3) În cazul în care, în legătură cu oricare din statele desemnate,
solicitantul nu are calitatea, în conformitate cu legislaţia naţională a
acestui stat, de a efectua depozitul unei cereri naţionale din cauza că
el nu este inventatorul, cererea internaţională poate să fie respinsă de
către oficiul desemnat.
4) În cazul în care legislaţia naţională prevede, în ceea ce
priveşte forma sau conţinutul cererilor naţionale, cerinţele care din
punct de vedere al solicitanţilor sunt mai favorabile decît cele
prevăzute de prezentul tratat şi de regulamentul de aplicare pentru
cererile internaţionale, oficiul naţional, tribunalele sau oricare alte
organe competente ale statului desemnat, sau care lucrează pentru
acesta, pot aplica cerinţele naţionale în locul celor prevăzute în
tratat, cu excepţia cazului cînd solicitantul cere ca cerinţele
prevăzute în prezentul tratat şi în regulamentul de aplicare să fie
aplicabile cererii sale internaţionale.
5) Nici o dispoziţie din prezentul tratat sau din regulamentul de
aplicare nu vor fi înţelese ca putînd limita libertatea unui stat
contractant de a prescrie condiţii materiale de brevetabilitate pe care
le doreşte. Mai ales, orice dispoziţie a prezentului tratat şi a
regulamentului de aplicare privind definirea stadiului tehnicii trebuie
să se înţeleagă exclusiv în legătură cu procedura internaţională; în
consecinţă, orice stat contractant este liber să aplice, atunci cînd
determină brevetabilitatea unei invenţii care face obiectul unei cereri
internaţionale, criteriile legislaţiei sale naţionale referitoare la
stadiul tehnicii şi al altor condiţii de brevetabilitate care nu
constituie cerinţe referitoare la forma şi conţinutul cererilor.
6) Legislaţia naţională poate să ceară solicitantului să-i prezinte
dovezi privind orice condiţie de drept material de brevetabilitate pe
care le-a stabilit.
7) Orice oficiu receptor, ca şi orice oficiu desemnat care a început
să trateze cererea internaţională, poate aplica orice dispoziţie din
legislaţia sa naţională referitoare la reprezentarea obligatorie a
solicitantului printr-un mandatar împuternicit legal pentru acest oficiu
şi la indicarea obligatorie a unei adrese de serviciu în statul
desemnat, în scopul primirii notificărilor.
8) Nici o dispoziţie din prezentul tratat sau din regulamentul de
aplicare nu vor fi înţelese că putînd limita libertatea oricărui stat
contractant să aplice măsurile pe care le consideră necesare în domeniul
apărării naţionale, sau de a limita, pentru protejarea intereselor sale
economice, dreptul cetăţenilor săi sau al persoanelor domiciliate pe
teritoriul său de a depune cereri internaţionale.
Articolul 28
Modificarea revendicărilor, a descrierii şi a desenelor
la oficiile desemnate
1) Solicitantul trebuie să aibă posibilitatea să modifice
revendicările, descrierea şi desenele, în termenul stabilit, la oricare
oficiu desemnat. Nici un oficiu desemnat nu poate elibera vreun brevet,
nici să refuze eliberarea lui înaintea expirării acestui termen, în
afara acordului expres al solicitantului.
2) Modificările nu trebuie să depăşească descrierea invenţiei care
figurează în cererea internaţională, aşa cum a fost depusă, în afara
cazului în care legislaţia naţională a statului desemnat o permite în
mod expres.
3) Modificările trebuie să fie conforme legislaţiei naţionale a
statului desemnat în ceea ce nu este stabilit în prezentul tratat sau în
regulamentul de aplicare.
4) În cazul în care oficiul desemnat cere o traducere a cererii
internaţionale, modificările trebuie să fie stabilite în limba
corespunzătoare traducerii.
Articolul 29
Efectele publicării internaţionale
1) În ceea ce priveşte protecţia oricărui drept al solicitantului
dintr-un stat desemnat, publicarea internaţională a unei cereri
internaţionale are, sub rezerva dispoziţiilor alin. 2) la 4), aceleaşi
efecte ca cele prevăzute de legislaţia naţională a acestui stat
privitoare la publicarea naţională obligatorie a cererilor naţionale
neexaminate că atare.
2) Dacă limba de publicare internaţională diferă de aceea a
publicaţiilor cerute de către legislaţia naţională a statului desemnat,
respectiva legislaţie poate să prevadă că efectele prevăzute la alin. 1)
nu se produc decît de la data la care:
i) o traducere în această din urmă limbă este publicată conform
legislaţiei naţionale; sau
ii) o traducere în această din urmă limbă este pusă la dispoziţia
publicului pentru verificare, conform legislaţiei naţionale; sau
iii) o traducere în această din urmă limbă este transmisă de către
solicitant către cel ce utilizează neautorizat, efectiv sau eventual,
invenţia care face obiectul cererii internaţionale; sau
iv) cele două acte arătate la pct. i) şi iii) sau cele două acte
arătate la pct. ii) şi iii) au fost îndeplinite.
3) Legislaţia naţională a oricărui stat desemnat poate să prevadă
că, atunci cînd publicarea internaţională a fost efectuată pe baza
cererii solicitantului, înaintea expirării termenului de 18 luni,
socotit de la data priorităţii, efectele prevăzute la alin. 1) nu se
produc decît de la expirarea unui termen de 18 luni care se socoteşte de
la data priorităţii.
4) Legislaţia naţională a oricărui stat desemnat poate să prevadă că
efectele prevăzute la alin. 1) nu se produc decît de la data primirii,
de către oficiul naţional sau de către oficiul care lucrează pentru
acest stat, a unui exemplar al publicaţiei cererii internaţionale
efectuate conform art. 21. Acest oficiu publică data primirii, de îndată
ce-i este posibil, în publicaţia sa oficială.
Articolul 30
Caracterul confidenţial al cererii internaţionale
1) a) Sub rezerva subalineatului b), biroul internaţional şi
administraţiile însărcinate cu documentarea internaţională nu trebuie să
permită nici unei persoane sau administraţii să aibă acces la cererea
internaţională, înainte de publicarea internaţională, în afara cererii
sau autorizaţiei solicitantului.
b) Subalineatul a) nu se aplică transmiterilor către administraţia
competentă însărcinată cu documentarea internaţională, transmiterilor
prevăzute la art. 13 sau comunicărilor prevăzute la art. 20.
2) a) Nici un oficiu naţional nu poate permite terţilor să aibă
acces la cererea internaţională, în afară de cererea sau autorizaţia
solicitantului, mai puţin în situaţiile cînd intervin mai întîi
următoarele cazuri:
i) data publicării internaţionale a cererii internaţionale;
ii) data primirii comunicării cererii internaţionale în conformitate
cu art. 20;
iii) data primirii unei copii a cererii internaţionale conform art.
22.
b) Subalineatul a) nu va putea împiedica un oficiu naţional să
informeze terţii că el a fost desemnat, sau să publice acest fapt. O
atare informaţie sau publicaţie nu poate, totuşi, să conţină decît
indicaţiile următoare: identificarea oficiului receptor, numele
solicitantului, data depozitului internaţional, numărul cererii
internaţionale şi titlul invenţiei.
c) Subalineatul a) nu va putea împiedica un oficiu desemnat să
permită autorităţilor judiciare să aibă acces la cererea internaţională.
3) Alin. 2) a) se aplică oricărui oficiu receptor, în afară de
transmiterile prevăzute la art. 12.1).
4) În sensul prezentului articol, prin expresia a avea acces, se
înţeleg orice mijloace prin care terţii pot lua cunoştinţă şi cuprinde
deci comunicarea individuală şi publicaţia generală; totuşi, nici un
oficiu naţional nu poate publica o cerere internaţională sau traducerea
sa înainte de publicarea internaţională sau înainte de expirarea
termenului de 20 de luni, care se socoteşte de la data priorităţii, dacă
publicarea internaţională n-a avut loc la expirarea acestui termen.
CAPITOLUL II
EXAMINAREA PRELIMINARĂ INTERNAŢIONALĂ
Articolul 31
Cererea de examinare preliminară internaţională
1) La cererea solicitantului, cererea internaţională face obiectul
unei examinări preliminare internaţionale, în conformitate cu
dispoziţiile ce urmează şi cu regulamentul de aplicare.
2) a) Oricare solicitant care, în sensul regulamentului de aplicare,
domiciliază într-un stat contractant legat de cap. II, sau este
cetăţeanul unui asemenea stat, şi a cărui cerere internaţională a fost
depusă la oficiul receptor al acestui stat, sau care lucrează pentru
acest stat, poate prezenta o cerere de examinare preliminară
internaţională.
b) Adunarea uniunii poate să permită persoanelor autorizate să
depună cereri internaţionale, să prezinte cereri de examinare
preliminară internaţională, chiar dacă ele sunt domiciliate într-un stat
necontractant sau nelegat prin cap. II, sau sunt cetăţeni ai unui
asemenea stat.
3) Cererea de examinare preliminară internaţională trebuie să fie
făcută independent de cererea internaţională. Ea trebuie să conţină
indicaţiile stabilite şi trebuie să fie redactată în limba şi forma
stabilite.
4) a) Cererea de examinare preliminară internaţională trebuie să
indice statul sau statele contractante în care solicitantul are intenţia
să utilizeze rezultatele examinării preliminare internaţionale (state
alese). State contractante adiţionale pot fi alese ulterior. Alegerea nu
se poate referi decît la statele contractante deja desemnate conform
art. 4.
b) Solicitanţii arătaţi în alin. 2) a) pot alege orice stat
contractant legat prin cap. II. Solicitanţii arătaţi la alin. 2) b) nu
pot alege decît statele contractante legate de cap. II, care s-au
declarat dispuse să fie alese de către asemenea solicitanţi.
5) Cererea de examinare preliminară internaţională necesită plata
unor taxe în termenul stabilit.
6) a) Cererea de examinare preliminară internaţională trebuie să fie
prezentată administraţiei competente, însărcinată cu examinarea
preliminară internaţională menţionată la art. 32.
b) Orice alegere ulterioară trebuie prezentată biroului
internaţional.
7) Fiecare oficiu ales primeşte notificarea alegerii sale.
Articolul 32
Administraţia însărcinată cu examinarea
preliminară internaţională
1) Examinarea preliminară internaţională se efectuează de către
administraţia însărcinată cu examinarea preliminară internaţională.
2) Pentru cererile de examinare preliminară internaţională, arătate
la art. 31.2) a) şi la art. 31.2)b), oficiul receptor sau, după caz,
adunarea, precizează, conform dispoziţiilor acordului încheiat între
administraţia sau administraţiile interesate, însărcinate cu examinarea
preliminară internaţională, şi biroul internaţional, aceea sau acele
administraţii care vor fi competente pentru a proceda la examinarea
preliminară internaţională.
3) Dispoziţiile art. 16.3) se aplică, mutatis mutandis, şi
administraţiilor însărcinate cu examinarea preliminară internaţională.
Articolul 33
Examinarea preliminară internaţională
1) Examinarea preliminară internaţională are ca obiect să formuleze
o opinie preliminară şi fără angajament asupra problemei, dacă invenţia
a cărei protecţie este cerută pare să fie nouă, dacă implică o
activitate inventivă (nu este evidentă) şi dacă este susceptibilă de
aplicare industrială.
2) În legătură cu examinarea preliminară internaţională, invenţia a
cărei protecţie se cere este considerată ca nouă, dacă nu se regăseşte
anterior în stadiul tehnicii, astfel cum este definit în regulamentul de
aplicare.
3) În legătură cu examinarea preliminară internaţională, invenţia a
cărei protecţie se cere este considerată ca implicînd o activitate
inventivă dacă, ţinînd seama de stadiul tehnicii astfel cum este definit
în regulamentul de aplicare, ea nu este, la data pertinentă prescrisă,
evidentă pentru un om de specialitate.
4) În legătură cu o examinare preliminară internaţională, invenţia a
cărei protecţie se cere este considerată ca fiind susceptibilă de
aplicare industrială, dacă, conform naturii sale, ea poate fi produsă
sau utilizată (în sensul tehnologic) în orice gen de industrie. Termenul
industrie trebuie înţeles în sensul cel mai larg, astfel cum este
definit în Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii
industriale.
5) Criteriile care preced nu servesc decît în legătură cu examinarea
preliminară internaţională. Orice stat contractant poate aplica criterii
suplimentare sau diferite pentru a decide dacă în acest stat invenţia
este brevetabilă sau nu.
6) Examinarea preliminară internaţională trebuie să ia în
considerare toate documentele citate în raportul de documentare
internaţională. Ea poate lua în considerare orice documente suplimentare
considerate ca juste pentu cazul în speţă.
Articolul 34
Procedura în cadrul administraţiei însărcinate
cu examinarea preliminară internaţională
1) Procedura în cadrul administraţiei însărcinate cu examinarea
preliminară internaţională este stabilită de prezentul tratat, de
regulamentul de aplicare şi de acordul încheiat de biroul internaţional
cu această administraţie, conform cu prezentul tratat şi cu regulamentul
de aplicare.
2) a) Solicitantul are dreptul să comunice, verbal sau în scris, cu
administraţia însărcinată cu examinarea preliminară internaţională.
b) Solicitantul are dreptul să modifice revendicările, descrierea şi
desenele, în modul şi în termenul stabilit, înainte de întocmirea
raportului de examinare preliminară internaţională. Modificările nu
trebuie să depăşească descrierea invenţiei care este cuprinsă în cererea
internaţională, aşa cum a fost depusă.
c) Solicitantul primeşte de la administraţia însărcinată cu
examinarea preliminară internaţională cel puţin un aviz scris, cu
excepţia cazului cînd administraţia apreciază că toate condiţiile
următoare au fost îndeplinite:
i) invenţia corespunde criteriilor prevăzute la art. 33.1);
ii) cererea internaţională îndeplineşte condiţiile prezentului
tratat şi ale regulamentului de aplicare în măsura în care ele sunt
verificate de către administraţie;
iii) nu este cazul să se prezinte observaţii în sensul art. 35.2),
ultima frază.
d) Solicitantul are dreptul să răspundă la avizul scris.
3) a) Dacă administraţia însărcinată cu examinarea preliminară
internaţională apreciază că cererea internaţională nu satisface condiţia
unităţii invenţiei, aşa cum ea este definită în regulamentul de
aplicare, ea poate invita pe solicitant, fie să limiteze revendicările
de manieră să satisfacă această condiţie, fie să plătească taxe
adiţionale.
b) Legislaţia naţională a statului ales poate să prevadă că, în
cazul în care solicitantul limitează revendicările în sensul
subalineatului a), părţile cererii internaţionale, care ca urmare a
limitării nu fac obiectul unei examinări preliminare internaţionale,
sunt considerate ca retrase, în ceea ce priveşte efectele pentru acest
stat, afară de cazul că o taxă suplimentară a fost plătită de către
solicitant oficiului naţional al statului respectiv.
c) Dacă solicitantul nu dă urmare invitaţiei menţionate în
subalineatul a) în termenul stabilit, administraţia însărcinată cu
examinarea preliminară internaţională stabileşte un raport de examinare
preliminară internaţională asupra părţilor cererii internaţionale care
au legătură cu ceea ce pare să constituie invenţia principală şi face
precizare asupra acestui fapt în raport. Legislaţia naţională a statului
ales poate prevedea că, atunci cînd oficiul naţional al acestui stat
apreciază ca justificată invitaţia administraţiei însărcinate cu
examinarea preliminară internaţională, părţile cererii internaţionale
care nu au legătură cu invenţia principală sunt, în ceea ce priveşte
efectele în acest stat, considerate ca retrase, în afară de cazul că o
taxă suplimentară a fost plătită de către solicitant acestui oficiu.
4) a) Dacă administraţia însărcinată cu examinarea preliminară
internaţională apreciază:
i) că cererea internaţională are un obiect cu privire la care ea nu
este ţinută, conform regulamentului de aplicare, să efectueze o
examinare preliminară internaţională, şi decide, în speţă, să nu
efectueze o asemenea examinare, sau
ii) că descrierea, revendicările şi desenele nu sunt clare, sau
revendicările nu se bazează de o manieră adecvată pe descriere, astfel
că o opinie valabilă nu poate fi formată cu privire la noutate, la
activitatea inventivă (neevidentă) sau la aplicarea industrială a
invenţiei a cărei protecţie a fost cerută,
administraţia nu abordează problemele menţionate în art. 33.1) şi îi
face cunoscut solicitantului această opinie motivată.
b) Dacă una din situaţiile menţionate în subalineatul a) nu există
decît cu privire la anume revendicări sau în raport cu anume
revendicări, dispoziţiile alineatului a) nu se aplică decît în ce
priveşte aceste revendicări.
Articolul 35
Raportul de examinare preliminară internaţională
1) Raportul de examinare preliminară internaţională este stabilit în
termenul şi în forma prevăzute.
2) Raportul de examinare preliminară internaţională nu conţine nici
o afirmaţie în ceea ce priveşte problema dacă invenţia a cărei protecţie
este cerută este sau pare să fie brevetabilă sau nu, în lumina unei
anumite legislaţii naţionale. Raportul afirmă, sub rezerva alin. 3), în
legătură cu fiecare revendicare, dacă această revendicare pare să
răspundă criteriilor de noutate, de activitate inventivă (neevidentă) şi
de aplicare industrială, astfel cum aceste criterii sunt definite
referitor la examinarea preliminară internaţională în art. 33.1) la 4).
Această afirmaţie trebuie să fie însoţită de enumerarea documentelor
care par să susţină concluzia afirmată şi de toate explicaţiile care se
pot impune în speţă. La această afirmaţie trebuie să fie adăugate alte
observaţii prevăzute de regulamentul de aplicare.
3) a) Dacă administraţia însărcinată cu examinarea preliminară
internaţională apreciază, la stabilirea raportului de examinare
preliminară internaţională, că oricare din situaţiile menţionate în art.
34.4) a) există, raportul face menţiune şi indică motivele. El nu
trebuie să conţină nici o declaraţie în sensul alin. 2).
b) Dacă există una din situaţiile menţionate în art. 34.4) b),
raportul de examinare preliminară internaţională conţine, pentru
revendicările în speţă, indicaţia prevăzută la subalineatul a), iar
pentru alte revendicări, afirmaţia prevăzută la alin. 2).
Articolul 36
Transmiterea, traducerea şi comunicarea
raportului de examinare preliminară internaţională
1) Raportul de examinare preliminară internaţională, împreună cu
anexele stabilite, este transmis solicitantului şi biroului
internaţional.
2) a) Raportul de examinare preliminară internaţională şi anexele
sale sunt traduse în limbile stabilite.
b) Orice traducere a raportului este pregătită de către biroul
internaţional sau sub răspunderea sa; orice traducere a anexelor sale
este pregătită de către solicitant.
3) a) Raportul de examinare preliminară internaţională, împreună cu
traducerea (astfel cum este stabilită) şi anexele sale (în limba de
origine), este comunicat de către biroul internaţional fiecărui oficiu
ales.
b) Traducerea anexelor este transmisă de către solicitant oficiilor
alese, în termenul stabilit.
4) Art. 20.3) se aplică, mutatis mutandis, copiilor oricărui
document care este citat în raportul de examinare preliminară
internaţională şi care n-a fost citat în raportul de documentare
internaţională.
Articolul 37
Retragerea cererii de examinare preliminară
internaţională sau a alegerilor
1) Solicitantul poate retrage, în total sau în parte, alegerile.
2) Dacă retragerea se referă la toate statele alese, cererea de
examinare preliminară internaţională este considerată ca retrasă.
3) a) Orice retragere trebuie să fie comunicată biroului
internaţional.
b) Biroul internaţional notifică această retragere oficiilor alese
interesate şi administraţiei interesate, însărcinată cu examinarea
preliminară internaţională.
4) a) Sub rezerva alineatului b), retragerea cererii de examinare
preliminară internaţională sau a alegerii unui stat contractant este
considerată ca o retragere a cererii internaţionale privind acest stat,
dacă legislaţia naţională a acestui stat nu dispune altfel.
b) Retragerea cererii de examinare preliminară internaţională sau a
alegerii nu este considerată ca o retragere a cererii internaţionale
dacă este efectuată înaintea expirării termenului aplicabil în
conformitate cu art. 22; totuşi, orice stat poate să prevadă în
legislaţia sa naţională că nu se va proceda astfel decît în cazul în
care oficiul său naţional primeşte, în termen, copia cererii
internaţionale, o traducere (astfel cum este stabilită) a cererii şi
taxa naţională.
Articolul 38
Caracterul confidenţial al examinării
preliminare internaţionale
1) În afară de cererea sau autorizarea solicitantului, biroul
internaţional şi administraţia însărcinată cu examinarea preliminară
internaţională nu pot permite, în nici un moment, unei persoane sau
administraţii - cu excepţia oficiilor alese, după întocmirea raportului
de examinare preliminară internaţională - să aibă acces, în sensul şi în
condiţiile art. 30.4), la dosarul care face obiectul examinării
preliminare internaţionale.
2) Sub rezerva alin. 1) a art. 36.1) şi 3) şi art. 37.3) b), biroul
internaţional şi administraţia însărcinată cu examinarea preliminară
internaţională nu pot da, decît la cererea şi cu autorizaţia
solicitantului, informaţii referitoare la eliberarea sau refuzul de
eliberare a unui raport de examinare preliminară internaţională, sau la
retragerea sau menţinerea cererii de examinare preliminară
internaţională, sau la o alegere oarecare.
Articolul 39
Copii, traduceri şi taxe pentru oficiile alese
*1) a) Dacă alegerea unui stat contractant a fost efectuată înainte
de expirarea a 19 luni, cu începere de la data priorităţii, art. 22 nu
se aplică acestui stat; solicitantul trimite fiecărui oficiu ales o
copie a cererii internaţionale (în afară de cazul cînd comunicarea
arătată în art. 20 a avut deja loc) şi o traducere (astfel cum este
stabilită) a acestei cereri, şi îi plăteşte (cînd este cazul) taxa
naţională cel mai tîrziu la expirarea termenului de 30 de luni socotit
de la data priorităţii.
------------------------------
* Textul a fost modificat la 03.02.1984 (a se vedea la sfîrşit)
b) Orice legislaţie naţională poate să fixeze termene care expiră
după acela care figurează în subalineatul a) pentru îndeplinirea actelor
menţionate în respectivul subalineat.
2) Efectele prevăzute la art. 11.3) încetează în statul ales cu
aceleaşi consecinţe ca acelea care decurg din retragerea unei cereri
naţionale în acest stat, dacă solicitantul nu îndeplineşte actele
menţionate în alin. 1) a) în termenul aplicabil conform alin. 1) a) sau
b).
3) Orice oficiu ales poate să menţină efectele prevăzute în art.
11.3), chiar dacă solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la
alin. 1) a) sau b).
Articolul 40
Suspendarea examinării naţionale şi a altor proceduri
1) În cazul în care alegerea unui stat contractant se efectuează
înainte de expirarea a 19 luni socotite de la data priorităţii, art. 23
nu se aplică acestui stat, iar oficiul său naţional sau oricare oficiu
care lucrează pentru acest stat nu efectuează examinarea şi nu se
angajează nici o procedură referitoare la cererea internaţională, sub
rezerva alin. 2), mai înainte de expirarea termenului aplicabil conform
art. 39.
2) Cu toate dispoziţiile alin. 1), la cererea expresă a
solicitantului, orice oficiu ales poate, în orice moment, să procedeze
la examinare şi să angajeze orice procedură referitoare la cererea
internaţională.
Articolul 41
Modificarea revendicărilor, a descrierii
şi a desenelor la oficiile alese
1) Solicitantul trebuie să aibă posibilitatea să modifice
revendicările, descrierea şi desenele, în termenul stabilit, la fiecare
oficiu ales. Nici un oficiu nu poate elibera un brevet, nici refuza să-l
elibereze înainte de expirarea acestui termen, afară de cazul cînd
există acordul expres al solicitantului.
2) Modificările nu trebuie să depăşească descrierea invenţiei care
figurează în cererea internaţională, astfel cum ea a fost depusă, cu
excepţia cazului cînd legislaţia naţională a statului ales o permite în
mod expres.
3) Modificările trebuie să fie conforme cu legislaţia naţională a
statului ales pentru toate problemele care nu sunt reglementate în
prezentul tratat sau în regulamentul de aplicare.
4) În cazul în care oficiul ales cere o traducere a cererii
internaţionale, modificările trebuie stabilite în limba în care s-a
făcut traducerea.
Articolul 42
Rezultatele examinării naţionale efectuate de oficiile alese
Oficiile alese, primind raportul de examinare preliminară
internaţională, nu pot să ceară solicitantului ca el să le trimită copii
de pe documentele în legătură cu examinarea referitoare la aceeaşi
cerere internaţională în toate celelalte oficii alese, sau ca el să le
remită informaţii referitoare la conţinutul unor asemenea documente.
CAPITOLUL III
DISPOZIŢII COMUNE
Articolul 43
Documentarea referitoare la anumite titluri de protecţie
Conform regulamentului de aplicare, solicitantul poate indica faptul
că cererea sa internaţională tinde la eliberarea unui certificat de
autor de invenţie, a unui certificat de utilitate sau a unui model de
utilitate şi nu a unui brevet, sau eliberarea unui brevet sau certificat
adiţional, a unui certificat de autor de invenţie adiţional sau a unui
certificat de utilitate adiţional, în orice stat desemnat sau ales, a
cărui legislaţie prevede eliberarea de certificate de autor de invenţie,
de certificate de utilitate, de modele de utilitate, de brevete sau
certificate adiţionale, de certificate de autor de invenţie adiţionale
sau de certificate de utilitate adiţionale; efectele decurgînd din
această indicaţie sunt determinate de alegerea efectuată de către
solicitant. În legătură cu prezentul articol şi cu regulile din
regulamentul de aplicare referitoare la acest articol, art. 2. ii) nu se
aplică.
Articolul 44
Documentarea referitoare la două titluri de protecţie
Pentru orice stat desemnat sau ales, a cărui legislaţie permite ca o
cerere care tinde la eliberarea unui brevet sau a unui alt titlu de
protecţie dintre cele menţionate în art. 43 să poată, de asemenea, să
vizeze un altul din aceste titluri de protecţie, solicitantul poate să
indice, în conformitate cu regulamentul de aplicare, care dintre cele
două titluri de protecţie să i se elibereze; efectele care decurg sunt
determinate de indicaţiile solicitantului. În legătură cu prezentul
articol, art. 2. ii) nu se aplica.
Articolul 45
Tratat de brevet regional
1) Orice tratat care prevede eliberarea unui brevet regional (tratat
de brevet regional) şi care dă dreptul persoanelor autorizate de art. 9
de a înregistra cereri internaţionale, să depună cereri pentru
eliberarea de brevete regionale, poate stipula ca cererile
internaţionale, conţinînd desemnarea sau alegerea unui stat parte în
acelaşi timp la un tratat regional şi la prezentul tratat, pot fi depuse
în vederea eliberării de brevete regionale.
2) Legislaţia naţională a unui asemenea stat desemnat sau ales poate
prevedea că orice desemnare sau alegere a statului respectiv în cererea
internaţională va fi considerată ca o indicaţie că solicitantul doreşte
să obţină un brevet regional, în conformitate cu tratatul de brevet
regional.
Articolul 46
Traducerea incorectă a cererii internaţionale
Dacă, din cauza traducerii incorecte a unei cereri internaţionale,
întinderea unui brevet eliberat ca urmare a acestei cereri depăşeşte
întinderea cererii internaţionale, din limba sa de origine, autorităţile
competente ale statului contractant în cauză pot să limiteze în
consecinţă şi în mod retroactiv întinderea brevetului, şi să declare că
el este nul şi neavenit, în măsura în care întinderea sa depăşeşte
cererea internaţională din limba de origine.
Articolul 47
Termene
1) Calculul termenelor prevăzute în prezentul tratat este stabilit
în regulamentul de aplicare.
2) a) Toate termenele stabilite în cap. I şi II ale prezentului
tratat pot fi modificate prin decizia statelor contractante, în afară de
revizuiri, potrivit cu art. 60.
b) Decizia este luată de adunare sau prin vot prin corespondenţă şi
trebuie să fie unanimă.
c) Detaliile procedurii sunt stabilite în regulamentul de aplicare.
Articolul 48
Întîrzieri la respectarea unor termene
1) În cazul cînd un termen stabilit în prezentul tratat sau în
regulamentul de aplicare nu este respectat din cauza întreruperii
serviciilor poştale, a pierderii sau întîrzierii inevitabile din partea
curierului, acest termen este considerat ca respectat în cazurile
precizate în regulamentul de aplicare, însă sub rezerva îndeplinirii
condiţiilor de probă şi alte condiţii prescrise de regulament.
2) a) Orice stat contractant, în ceea ce îl priveşte, trebuie să
admită orice intîrziere referitoare la nerespectarea termenelor care
sunt admise în legislaţia sa naţională.
b) Orice stat contractant, în ceea ce îl priveşte, poate să admită
orice întîrziere în respectarea unui termen, pentru alte motive decît
cele care figurează la subalineatul a).
Articolul 49
Dreptul de a profesa pe lîngă administraţiile internaţionale
Orice avocat, agent de brevete sau altă persoană avînd dreptul să
profeseze pe lîngă oficiile naţionale la care a fost depusă cererea
internaţională are dreptul ca, în ceea ce priveşte această cerere, să
profeseze pe lîngă biroul internaţional, administraţia competentă
însărcinată cu documentarea internaţională şi administraţia competentă
însărcinată cu examinarea preliminară internaţională.
CAPITOLUL IV
SERVICII TEHNICE
Articolul 50
Servicii de informaţie din brevete
1) Biroul internaţional poate furniza servicii (denumite în
prezentul articol servicii de informare), pentru informaţii tehnice şi
alte informaţii pertinente de care dispune, pe baza documentelor
publicate, în special din brevete şi din cereri publicate.
2) Biroul internaţional poate furniza aceste informaţii fie direct,
fie prin intermediul uneia sau mai multor administraţii însărcinate cu
documentarea internaţională, sau prin alte administraţii specializate,
naţionale sau internaţionale, cu care el ar putea incheia acorduri.
3) Serviciile de informare funcţionează în aşa mod încît să uşureze,
în special pentru statele contractante care sunt ţări în curs de
dezvoltare, achiziţionarea de cunoştinţe tehnice şi tehnologice,
inclusiv "know-how", publicate ca disponibile.
4) Serviciile de informare pot fi obţinute de către guvernele
statelor contractante, de către cetăţenii lor sau de către persoanele
domiciliate pe teritoriul lor. Adunarea uniunii poate decide lărgirea
acestor servicii la alţi interesaţi.
5) a) Orice serviciu furnizat guvernelor statelor contractante
trebuie să fie făcut la preţul de cost; totuşi, pentru guvernele
statelor contractante care sunt ţări în curs de dezvoltare, serviciul
este furnizat la un preţ mai mic, în caz că diferenţa poate fi acoperită
prin beneficiile rezultate asupra prestării de servicii la alţi
destinatari decît ai guvernelor statelor contractante sau prin
mijloacele menţionate în art. 51.4).
b) Preţul de cost arătat în subalineatul a) se înţelege ca fiind
cheltuielile care se adaugă la cele pe care oficiul naţional sau
administraţia însărcinată cu documentarea internaţională trebuie să le
angajeze, astfel ca să se achite de obligaţiile lor.
6) Detaliile referitoare la aplicarea prezentului articol sunt
reglementate de deciziile adunării şi de propunerile grupelor de lucru
pe care acesta le va putea institui în acest scop, în limitele stabilite
de adunare.
7) Adunarea recomandă şi alte moduri de finanţare pentru completarea
celor prevăzute în alin. 5), dacă ea apreciază că este necesar.
Articolul 51
Asistenţa tehnică
1) Adunarea stabileşte un comitet de asistenţă tehnică (denumit în
prezentul articol comitetul).
2) a) Membrii comitetului sunt aleşi dintre statele contractante
astfel ca să se asigure o reprezentare convenabilă ţărilor în curs de
dezvoltare.
b) Din proprie iniţiativă sau la cererea comitetului, directorul
general invită reprezentanţii organizaţiilor interguvernamentale, care
se ocupă de asistenţa tehnică pentru ţările în curs de dezvoltare, să ia
parte la lucrările comitetului.
3) a) Comitetul are ca misiune organizarea şi supravegherea
asistenţei tehnice acordate statelor contractante, care sunt ţări în
curs de dezvoltare, astfel ca sistemul lor de brevetare să se dezvolte
fie la nivel naţional, fie la nivel regional.
b) Asistenţa tehnică cuprinde în special formarea de specialişti,
punerea la dispoziţie de experţi şi furnizarea de echipament în scopuri
de demonstraţie şi de funcţionare.
4) În vederea finanţării de proiecte care intră în cadrul
prezentului articol, biroul internaţional se străduieşte să încheie
acorduri, pe de o parte cu organizaţii internaţionale de finanţare şi cu
organizaţii interguvernamentale, în special cu Organizaţia Naţiunilor
Unite, precum şi cu instituţiile specializate ale Naţiunilor Unite,
competente în materie de asistenţă tehnică, precum şi cu guvernele
statelor beneficiare de asistenţă tehnică.
5) Detaliile referitoare la aplicarea prezentului articol sunt
reglementate de deciziile adunării şi de propunerile grupelor de lucru
pe care le va putea institui în acest scop şi în limitele stabilite de
adunare.
Articolul 52
Legătura cu alte dispoziţii ale tratatului
Nici o dispoziţie a prezentului capitol nu afectează dispoziţiile
financiare care figurează în alte capitole ale prezentului tratat.
Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile prezentului capitol.
CAPITOLUL V
DISPOZIŢII ADMINISTRATIVE
Articolul 53
Adunarea
1) a) Adunarea cuprinde statele contractante, sub rezerva art.
57.8).
b) Guvernul fiecărui stat contractant este reprezentat de un
delegat, care poate fi asistat de supleanţi, consilieri şi experţi.
2) a) Adunarea:
i) rezolvă orice chestiuni privind menţinerea şi dezvoltarea uniunii
şi aplicarea prezentului tratat;
ii) se achită de obligaţiile ce-i sunt expres atribuite prin alte
dispoziţii ale prezentului tratat;
iii) dă biroului internaţional directive privind pregătirea de
conferinţe de revizuire;
iv) examinează şi aprobă rapoartele şi activităţile directorului
general referitoare la uniune, şi îi dă toate directivele necesare cu
privire la chestiunile de competenţa uniunii;
v) examinează şi aprobă rapoartele şi activităţile comitetului
executiv stabilit în conformitate cu alin. 9), şi îi dă directive;
vi) hotărăşte programul, adoptă bugetul trienal*) al uniunii şi
aprobă încheierea conturilor;
----------------------------
* Din anul 1980 este bienal
vii) adoptă regulamentul financiar al uniunii;
viii) creează comitete şi grupe de lucru, pe care le socoteşte utile
realizării obiectivelor uniunii;
ix) decide care sunt statele necontractante şi care sunt
organizaţiile interguvernamentale şi internaţionale neguvernamentale
care pot fi admise la reuniunile sale în calitate de observatori, sub
rezerva alin. 8;
x) întreprinde orice acţiune propice în vederea atingerii
obiectivelor uniunii şi se achită de alte sarcini utile în cadrul
prezentului tratat.
b) Adunarea statuează, după ce a luat cunoştinţă de avizul
comitetului de coordonare al organizaţiei, asupra chestiunilor care
interesează, de asemenea, alte uniuni administrate de către organizaţie.
3) Un delegat nu poate reprezenta decît un singur stat şi nu poate
vota decît în numele acestuia.
4) Fiecare stat contractant dispune de un vot.
5) a) Jumătate din numărul statelor contractante constituie cvorumul.
b) Dacă acest cvorum nu a fost atins, adunarea poate lua decizii:
totuşi, aceste decizii, cu excepţia celor care se referă la procedură,
nu devin executorii decît dacă cvorumul şi majoritatea cerută au fost
atinse prin votul prin corespondenţă, prevăzut în regulamentul de
aplicare.
6) a) Deciziile adunării sunt luate cu majoritatea de două treimi
din voturile exprimate, sub rezerva art. 47.2) b), 58.2) b), 58.3) şi
61.2) b).
b) Abţinerea nu este considerată ca un vot.
7) Dacă este vorba de chestiuni care interesează exclusiv statele
legate de cap. II, orice referire la statele contractante care figurează
în alin. 4), 5) şi 6) este considerată ca aplicîndu-se numai statelor
legate de cap. II.
8) Orice organizaţie interguvernamentală numită atît ca
administraţie însărcinată cu documentarea internaţională sau ca
administraţie însărcinată cu examinarea internaţională este admisă în
calitate de observator la reuniunile adunării.
9) Atunci cînd numărul statelor contractante va depăşi patruzeci,
adunarea va stabili un comitet executiv. Orice referire făcută în
prezentul tratat sau în regulamentul de aplicare la comitetul executiv
este în funcţie de data cînd acest comitet va fi stabilit.
10) Pînă la stabilirea comitetului executiv, adunarea se pronunţă
asupra problemelor şi bugetelor anuale pregătite de către directorul
general, în limitele programului şi ale bugetului trienal*.
-------------------------------
* Din anul 1980 sunt vienale
11) a) Adunarea se reuneşte o dată pe an în sesiunea ordinară, la
convocarea directorului general şi, în afară de cazuri excepţionale, în
aceeaşi perioadă şi în acelaşi loc cu comitetul de coordonare al
organizaţiei.
b) Adunarea se reuneşte în sesiune extraordinară la convocarea
directorului general, la cererea comitetului executiv sau la cererea
unui sfert din statele semnatare.
12) Adunarea adoptă regulamentul său interior.
Articolul 54
Comitetul executiv
1) Atunci cînd adunarea va stabili un comitet executiv, el va fi
supus următoarelor dispoziţii.
2) a) Sub rezerva art. 57.8), comitetul executiv cuprinde statele
alese de către adunare dintre statele membre ale acesteia.
b) Guvernul fiecărui stat membru al comitetului executiv este
reprezentat de un delegat, care poate fi asistat, de supleanţi, de
consilieri şi de experţi.
3) Numărul statelor membre ale comitetului executiv corespunde unui
sfert din numărul statelor membre ale adunării. În calculul locurilor,
după împărţirea la patru, restul nu este luat în considerare.
4) La alegerea membrilor comitetului executiv, adunarea ţine cont de
o repartiţie geografică echitabilă.
5) a) Membrii comitetului executiv sunt în funcţie cu începere de la
încheierea sesiunii adunării în care au fost aleşi şi pînă la termenul
următoarei sesiuni ordinare a adunării.
b) Membrii comitetului executiv pot fi aleşi în limita maximă de
două treimi dintre ei.
c) Adunarea reglementează modalitatea alegerii şi realegerii
eventuale a membrilor comitetului executiv.
6) a) Comitetul executiv:
i) pregăteşte proiectul ordinii de zi a adunării;
ii) supune adunării propunerile referitoare la proiectele de program
şi de buget trienal* al uniunii, pregătite de către directorul general;
-------------------------------
* Din anul 1980 sunt bienale
iii) se pronunţă în limitele programului şi bugetului trienal asupra
programelor şi bugetelor anuale, pregătite de directorul general**;
--------------------------------
** Punctul iii) a fost suprimat.
iv) supune adunării rapoartele periodice ale directorului general şi
rapoartele anuale de verificare a conturilor, cu comentariile
corespunzătoare;
v) ia toate măsurile utile în vederea executării programului uniunii
de către directorul general, în conformitate cu deciziile adunării şi
ţinînd seama de circumstanţele survenite între două sesiuni ordinare ale
adunării;
vi) se achită de orice alte obligaţii care îi sunt atribuite în
cadrul prezentului tratat.
b) Comitetul executiv statuează asupra chestiunilor care interesează
în mod egal alte uniuni administrate de organizaţie, după ce a luat
cunoştinţă de avizul comitetului de coordonare al organizaţiei.
7) a) Comitetul executiv se reuneşte o dată pe an în sesiune
ordinară, la convocarea directorului general, pe cît posibil în aceeaşi
perioadă şi în acelaşi loc cu comitetul de coordonare al organizaţiei.
b) Comitetul executiv se reuneşte în sesiune extraordinară la
convocarea adresată de către directorul general, fie la iniţiativa
acestuia, fie la cererea preşedintelui sau a unui sfert din membrii săi.
8) a) Fiecare stat membru al comitetului executiv dispune de un vot.
b) Jumătate din statele membre ale comitetului executiv constituie
cvorumul.
c) Deciziile sunt luate prin majoritatea simplă a voturilor
exprimate.
d) Abţinerea nu este considerată vot.
e) Un delegat nu poate reprezenta decît un stat şi nu poate vota
decît în numele acestuia.
9) Statele contractante care nu sunt membre ale comitetului executiv
sunt admise la reuniunile sale în calitate de observatori, ca şi orice
alte organizaţii interguvernamentale numite atît ca administraţie
însărcinată cu documentarea internaţională sau ca administraţie
însărcinată cu examinarea preliminară internaţională.
10) Comitetul executiv adoptă regulamentul său interior.
Articolul 55
Biroul internaţional
1) Lucrările administrative ce incumbă uniunii sunt asigurate de
către biroul internaţional.
2) Biroul internaţional asigură secretariatul diverselor organe ale
uniunii.
3) Directorul general este cel mai înalt funcţionar al uniunii şi o
reprezintă.
4) Biroul internaţional publică o revistă şi alte publicaţii
indicate de regulamentul de aplicare sau de către adunare.
5) Regulamentul de aplicare precizează serviciile pe care oficiile
naţionale trebuie să le acorde în scopul de a ajuta biroul
internaţional, administraţiile însărcinate cu documentarea
internaţională şi administraţiile însărcinate cu examinarea preliminară
internaţională pentru îndeplinirea lucrărilor prevăzute în prezentul
tratat.
6) Directorul general şi orice membru al personalului indicat de
către el iau parte la reuniunile adunării, ale comitetului executiv şi
ale oricărui alt comitet sau grupă de lucru stabilită pentru aplicarea
prezentului tratat sau a regulamentului de aplicare, însă fără drept de
vot. Directorul general sau un membru al personalului indicat de către
el este din oficiu secretar al acestor organe.
7) a) Biroul internaţional pregăteşte conferinţe de revizuire
conform directivelor adunării şi în colaborare cu comitetul executiv.
b) Biroul internaţional poate consulta organizaţii
interguvernamentale sau internaţionale neguvernamentale asupra
pregătirii conferinţelor de revizuire.
c) Directorul general şi persoanele stabilite de el iau parte, fără
drept de vot, la deliberări în conferinţele de revizuire.
8) Biroul internaţional execută orice alte lucrări care îi sunt
atribuite.
Articolul 56
Comitetul de cooperare tehnică
1) Adunarea stabileşte un comitet de cooperare tehnică (denumit în
prezentul articol comitetul).
2) a) Adunarea stabileşte compunerea comitetului şi îi numeşte
membrii, ţinînd seama de o reprezentare echitabilă a ţărilor în curs de
dezvoltare.
b) Administraţiile însărcinate cu documentarea internaţională sau cu
examinarea preliminară internaţională sunt "ex officio" membri ai
comitetului. Când o asemenea administraţie este un oficiu naţional al
unui stat contractant, acesta nu poate avea altă reprezentare în comitet.
c) Dacă numărul statelor contractante o permite, numărul total al
membrilor comitetului este superior dublului numărului membrilor "ex
officio".
d) Directorul general, din propria sa iniţiativă sau la cererea
comitetului, invită reprezentanţii organizaţiilor interesate să ia parte
la discuţiile care îi interesează.
3) Comitetul are drept scop să contribuie prin avize şi recomandări:
i) la ameliorarea continuă a serviciilor prevăzute prin prezentul
tratat;
ii) la realizarea, atît timp cît sunt mai multe administraţii
însărcinate cu documentarea internaţională şi mai multe administraţii
însărcinate cu examinarea preliminară internaţională, ca documentarea şi
metodele lor de lucru să fie cît mai uniforme posibil şi ca rapoartele
lor să fie uniforme şi de cea mai înaltă calitate;
iii) la invitaţia adunării sau a comitetului executiv să rezolve
problemele tehnice speciale, puse de instituirea unei singure
administraţii însărcinate cu documentarea internaţională.
4) Orice stat contractant şi orice organizaţie internaţională
interesată pot să sesizeze comitetul, în scris, asupra problemelor de
competenţa sa.
5) Comitetul poate transmite avizele şi recomadările sale
directorului general sau, prin intermediul acestuia, adunării,
comitetului executiv, tuturor administraţiilor însărcinate cu
documentarea internaţională sau cu examinarea preliminară
internaţională, sau numai unora dintre ele, şi tuturor oficiilor
receptoare, sau numai unora dintre ele.
6) a) Directorul general transmite, în toate cazurile, comitetului
executiv taxele tuturor avizelor şi recomandărilor comitetului. El poate
să anexeze comentariile sale.
b) Comitetul executiv poate exprima opiniile sale în privinţa
oricărui aviz sau recomnadare sau oricărei alte activităţi a comitetului
şi poate invita pe acesta din urmă să studieze problemele ţinînd de
competenţa sa şi să facă un raport asupra obiectului lor. Comitetul
executiv poate să supună adunării comentariile corespunzătoare, avizele,
recomandările şi rapoartele comitetului.
7) Pînă la stabilirea comitetului executiv, referinţele acestuia din
urmă care figurează la alin. 6) sunt considerate ca referindu-se la
adunare.
8) Adunarea hotărăşte detaliile referitoare la procedura
comitetului.
Articolul 57
Finanţe
1) a) Uniunea are un buget.
b) Bugetul uniunii cuprinde veniturile şi cheltuielile proprii ale
uniunii, precum şi contribuţia sa la bugetul cheltuielilor comune
uniunilor administrate de către organizaţie.
c) Sunt considerate cheltuieli comune uniunilor cheltuielile care nu
sunt atribuite exclusiv uniunii sau uneia ori mai multor uniuni
administrate de către organizaţie. Partea uniunii din aceste cheltuieli
comune este proporţională interesului pe care aceste cheltuieli îl
reprezintă pentru ea.
2) Bugetul uniunii este stabilit ţinînd seama de exigenţele de
coordonare cu bugetele altor uniuni administrate de către organizaţie.
3) Sub rezerva alin. 5), bugetul uniunii este finanţat de
următoarele resurse:
i) taxele şi sumele datorate pentru serviciile acordate de biroul
internaţional în numele uniunii;
ii) preţul vînzării publicaţiilor biroului internaţional privind
uniunea şi drepturile aferente la aceste publicaţii;
iii) donaţiile, legatele şi subvenţiile;
iv) chiriile, dobînzile şi alte diverse venituri.
4) Totalul taxelor şi sumelor datorate biroului internaţional,
precum şi preţul vînzării publicaţiilor sale, sunt fixate în aşa fel, ca
să acopere în mod normal toate cheltuielile biroului internaţional, prin
administrarea prezentului tratat.
5) a) Dacă un exerciţiu bugetar se încheie cu un deficit, statele
membre, sub rezerva subalineatelor b) şi c), plătesc contribuţii pentru
acoperirea acestui deficit.
b) Adunarea determină contribuţia fiecărui stat contractant, ţinînd
seama de numărul de cereri internaţionale care au parvenit de la fiecare
dintre ele în cursul anului considerat.
c) Dacă deficitul poate fi acoperit provizoriu în total sau în parte
prin alte mijloace, adunarea poate decide să-l raporteze şi să nu ceară
contribuţii statelor contractante.
d) Dacă situaţia financiară a uniunii permite, adunarea poate decide
ca orice contribuţii plătite în conformitate cu subalineatul a) să fie
restituite statelor contractante care le-au plătit.
e) Dacă un stat nu a plătit contribuţia sa în conformitate cu
subalineatul b) într-un termen de doi ani socotiţi de la data cînd era
exigibilă, în virtutea deciziei adunării, el nu poate să-şi exercite
dreptul său de vot în nici unul dintre organele uniunii. Totuşi, orice
organ al uniunii poate autoriza un asemenea stat să-şi conserve
exerciţiul dreptului său de vot în cadrul organului respectiv, atît timp
cît acesta din urmă apreciază că întîrzierea rezultă din circumstanţe
excepţionale şi inevitabile.
6) În cazul în care bugetul nu a fost adoptat înaintea unui nou
exerciţiu, bugetul anului precedent este reconsiderat conform
modalităţilor prevăzute de către regulamentul financiar.
7) a) Uniunea posedă un fond de rulment constituit printr-un
vărsămînt unic, efectuat de către fiecare stat contractant. Dacă fondul
devine insuficient, adunarea ia măsurile necesare pentru mărirea lui.
Dacă o parte a acestui fond nu mai este necesară, această parte este
restituită statelor contractante.
b) Totalul vărsămîntului iniţial al fiecărui stat contractant la
fondul precizat sau participarea sa la mărirea acestuia este fixată de
către adunare pe baza principiilor asemănătoare celor prevăzute la alin.
5. b).
c) Modalităţile de vărsămînt sunt determinate de către adunare la
propunerea directorului general şi după avizul comitetului de coordonare
al organizaţiei.
d) Orice rambursare este proporţională cu sumele vărsate de către
fiecare stat contractant, ţinînd cont de datele acestor vărsăminte.
8) a) Acordul asupra sediului, încheiat cu statul pe al cărui
teritoriu organizaţia îşi are sediul, prevede că acest stat acordă
avansuri, în caz că fondurile de rulment sunt insuficiente. Valoarea
acestor avansuri şi condiţiile în care ele sunt acordate fac obiectul
unor acorduri separate între statul în cauză şi organizaţie, în fiecare
caz. Atîta vreme cît statul amintit este obligat să acorde sume în
avans, acest stat dispune "ex officio" de un loc în adunare şi în
comitetul executiv.
b) Statul arătat în subalineatul a) şi organizaţia au fiecare
dreptul să denunţe angajamentul de a acorda avansuri prin notificare
scrisă. Denunţarea are efect la împlinirea a 3 ani de la sfîrşitul
anului în cursul căruia a fost comunicată.
9) Verificarea conturilor este asigurată de către unul sau mai multe
dintre statele semnatare sau de către controlori exteriori, în
conformitate cu modalităţile prevăzute de regulamentul financiar. Cu
consimţămîntul lor, ei sunt desemnaţi de către adunare.
Articolul 58
Regulamentul de aplicare
1) Regulamentul de aplicare anexat prezentului tratat conţine reguli
referitoare:
i) la chestiunile în legătură cu care prezentul tratat trimite
expres la regulamentul de aplicare sau prevede în mod expres că sunt sau
vor face obiectul acestor dispoziţii;
ii) la orice condiţii, probleme sau proceduri de ordin
administrativ;
iii) la orice detalii utile în vederea executării dispoziţiilor
prezentului tratat.
2) a) Adunarea poate modifica regulamentul de aplicare.
b) Sub rezerva alin. 3), modificările cer majoritatea de trei
sferturi din voturile exprimate.
3) a) Regulamentul de aplicare precizează regulile care nu pot fi
modificate decît:
i) prin decizie unanimă, sau
ii) cu condiţia că un dezacord să nu fi fost manifestat de nici unul
dintre statele contractante al carui oficiu naţional funcţionează ca
administraţie însărcinată cu documentarea internaţională sau cu
examinarea preliminară internaţională, sau, atunci cînd o astfel de
administraţie este o organizaţie interguvernamentală, de către statul
contractant membru al acestei organizaţii împuternicite de către alte
state membre reunite în cadrul organismului competent al acestei
organizaţii.
b) Pentru ca în viitor oricare dintre aceste reguli să poată eluda
cerinţele indicate, trebuie să fie îndeplinite condiţiile menţionate în
subalineatele a) i) sau a) ii), după caz.
c) Pentru ca în viitor o regulă oarecare să poată fi inclusă în una
dintre categoriile menţionate în subalineatul a), este necesar un
consimţămînt unanim.
4) Regulamentul de aplicare prevede că directorul general stabileşte
instrucţiuni administrative sub controlul adunării.
5) În caz de contradicţie între textul tratatului şi regulamentul de
aplicare, textul tratatului este valabil.
CAPITOLUL VI
DIFERENDE
Articolul 59
Diferende
Sub rezerva art. 64.5), orice diferend dintre două sau mai multe
state contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentului
tratat şi al regulamentului de aplicare care nu va fi reglementat pe
cale de negociere va putea fi adus de către unul dintre statele în cauză
înaintea Curţii Internaţionale de Justiţie, pe cale de cerere, potrivit
Statutului Curţii, în afară de cazul că statele în cauză nu convin
asupra unui alt mod de reglementare. Biroul internaţional va fi informat
de către statul contractant petiţionar asupra diferendului supus Curţii
şi va înştiinţa celelalte state contractante despre aceasta.
CAPITOLUL VII
REVIZUIRE ŞI MODIFICĂRI
Articolul 60
Revizuirea tratatului
1) Prezentul tratat poate fi supus la revizuiri periodice, pe cale
de conferinţe speciale ale statelor contractante.
2) Convocarea unei conferinţe de revizuire este decisă de către
adunare.
3) Orice organizaţie interguvernamentală numită atît ca
administraţie însărcinată cu documentarea internaţională, cît şi ca
administraţie însărcinată cu examinarea preliminară internaţională, este
admisă în calitate de observator la orice conferinţă de revizuire.
4) Art. 53.5), 9) şi 11), 54, 55.4) la 8), 56 şi 57 pot fi
modificate printr-o conferinţă de revizuire sau în conformitate cu
dispoziţiile art. 61.
Articolul 61
Modificarea unor dispoziţii ale tratatului
1) a) Propuneri de modificare a art. 53.5), 9) şi 11), 54, 55.4) la
8), 56 şi 57 pot fi prezentate de orice stat membru al adunării, de
comitetul executiv sau de directorul general.
b) Aceste propuneri sunt comunicate de către directorul general
statelor contractante cu cel puţin 6 luni înainte de a fi supuse
adunării spre examinare.
2) a) Orice modificare a articolelor arătate în alin. 1) este
adoptată de adunare.
b) Pentru adoptare se cer trei sferturi din voturile exprimate.
3) a) Orice modificare a articolelor arătate în alin. 1) intră în
vigoare la o lună după primirea de către directorul general a
notificărilor scrise de acceptare, efectuate în conformitate cu regulile
lor constituţionale, din partea a trei sferturi din statele ce erau
membre ale adunării în momentul cînd modificarea a fost adoptată.
b) Orice modificare a acestor articole astfel acceptate leagă toate
statele membre ale adunării, din momentul în care modificarea intră în
vigoare; bineînţeles că orice modificare care măreşte obligaţiile
financiare ale statelor contractante nu leagă decît pe acelea care au
notificat acceptarea modificării.
c) Orice modificare acceptată în conformitate cu subalineatul a)
leagă toate statele care devin membre ale adunării după data la care
modificarea a intrat în vigoare conform subalineatului a).
CAPITOLUL VIII
CLAUZE FINALE
Articolul 62
Modalităţi conform cărora statele pot deveni părţi la tratat
1) Orice stat membru al Uniunii internaţionale pentru protecţia
proprietăţii industriale poate deveni parte la prezentul tratat prin:
i) semnarea tratatului, urmată de depunerea unui instrument de
ratificare, sau
ii) depunerea unui instrument de adeziune.
2) Instrumentele de ratificare sau de adeziune sunt depuse la
directorul general.
3) Dispoziţiile art. 24 al Actului de la Stockholm al Convenţiei de
la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale se aplică prezentului
tratat.
4) Alin. 3) nu ar putea în nici un caz să fie interpretat ca
implicînd recunoaşterea sau acceptarea tacită de oricare dintre statele
contractante a situaţiei de fapt pentru oricare teritoriu la care
prezentul tratat este aplicabil de către un alt stat contractant, în
virtutea alin. 3).
Articolul 63
Intrarea în vigoare a tratatului
1) a) Sub rezerva dispoziţiilor alin. 3), prezentul tratat intră în
vigoare la împlinirea a 3 luni după ce opt state au depus instrumentele
lor de ratificare sau de adeziune, cu condiţia ca cel puţin patru dintre
aceste state să îndeplinească una dintre următoarele condiţii:
i) numărul cererilor depuse în statul în cauză este peste patruzeci
de mii, potrivit statisticilor anuale celor mai recente, publicate de
către biroul internaţional;
ii) cetăţenii statului în cauză sau persoanele domiciliate în acest
stat au depus într-o ţară străină cel puţin o mie de cereri, potrivit
statisticilor anuale celor mai recente, publicate de către biroul
internaţional;
iii) oficiul naţional al statului în cauză a primit de la cetăţenii
unor ţări străine sau de la persoane domiciliate în aceste state cel
puţin zece mii de cereri, potrivit statisticilor anuale celor mai
recente, publicate de către biroul internaţional.
b) În sensul prezentului paragraf, expresia cereri nu include
cererile de utilitate.
2) Sub rezerva alin. 3), orice stat care nu devine parte a
prezentului tratat în momentul intrării sale în vigoare, conform alin.
1) este legat de prezentul tratat la împlinirea a 3 luni de la data la
care a depus instrumentul sau de ratificare sau de aderare.
3) Dispoziţiile cap. II şi regulile corespunzătoare ale
regulamentului de aplicare anexat la prezentul tratat nu sunt totuşi
aplicabile decît de la data cînd trei state care au îndeplinit cel puţin
una dintre condiţiile enumerate în alin. 1) au devenit părţi ale
prezentului tratat, fără a fi declarat, conform art. 64.1), că nu
înţeleg să fie legate de dispoziţiile cap. II. Această dată nu poate
totuşi să fie anterioară datei de intrare în vigoare, conform alin. 1).
Articolul 64
Rezerve
1) a) Orice stat poate să declare că nu este legat de dispoziţiile
cap II.
b) Statele care fac o declaraţie conform subalineatului a) nu sunt
legate de dispoziţiile cap. II şi de dispoziţiile corespunzătoare din
regulamentul de aplicare.
2) a) Orice stat care nu a făcut o declaraţie în conformitate cu
alin. 1)a) poate declara că:
i) nu este legat de dispoziţiile art. 39.1) privind remiterea unei
copii a cererii internaţionale şi a unei traduceri a acesteia, astfel
cum ea este cerută;
ii) obligaţia de suspendare a tratamentului naţional care figurează
în art. 40 nu împiedică publicarea sa de către oficiul său naţional sau,
prin intermediul acestuia din urmă, a cererii internaţionale sau a unei
traduceri a acesteia, fiind totuşi înţeles că acest stat nu este
dispensat de obligaţiile prevăzute în art. 30 şi 38.
b) Statele care au procedat la o atare declaraţie nu sunt legate în
consecinţă.
3) a) Orice stat poate să declare, în ceea ce-l priveşte, că
publicarea internaţională a cererilor sale internaţionale nu este cerută
de el.
b) Cînd, după expirarea unui termen de 18 luni începînd de la data
priorităţii, cererea internaţională nu comportă desemnarea statelor care
au făcut declaraţii conform subalineatului a), cererea internaţională nu
este publicată, conform art. 21.2).
c) În cazul aplicării dispoziţiilor subalineatului b), cererea
internaţională este totuşi publicată de către biroul internaţional:
i) la cererea solicitantului, conform regulamentului de aplicare;
ii) cînd o cerere naţională sau un brevet bazat pe o cerere
internaţională sunt publicate de către oficiul naţional al oricărui stat
desemnat care a făcut o declaraţie conform subalineatului a) sau în
numele unui asemenea oficiu, la scurt timp după această publicare, dar
cît mai curînd după împlinirea a 18 luni de la data priorităţii.
4) a) Orice stat a cărui legislaţie naţională recunoaşte brevetelor
sale un efect asupra stadiului tehnicii, ţinînd seama de o dată
anterioară celei de la publicare, dar nu asimilează, cu privire la
stadiul tehnicii, data priorităţii revendicată conform Convenţiei de la
Paris pentru protecţia proprietăţii industriale cu data depozitului
efectiv în acest stat, poate să declare că depozitul unei cereri
internaţionale în afara teritoriului său nu este asimilat, în legătură
cu stadiul tehnicii, cu depozitul efectiv pe teritoriul său.
b) Orice stat care face declaraţia menţionată în subalineatul a) nu
va fi legat de art. 11.3) în această măsură.
c) Orice stat care face declaraţia menţionată în subalineatul a)
trebuie să declare, în acelaşi timp, în scris, condiţiile şi data de la
care efectul oricărei cereri internaţionale se produce pe teritoriul
său. Această declaraţie poate să fie modificată oricînd, prin
notificarea adresată directorului general.
5) Orice stat poate să declare că nu se consideră legat de art. 59.
În ceea ce priveşte diferendele între un stat contractant care a făcut o
asemenea declaraţie şi un alt stat contractant, dispoziţiile art. 59 nu
sunt aplicabile.
6) a) Orice declaraţie făcută în conformitate cu prezentul articol
trebuie să fie în scris. Ea poate fi făcută la semnarea prezentului
tratat, la depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare sau, cu
excepţia cazului arătat în alin. 5), ulterior, prin notificarea adresată
directorului general. În cazul acestei notificări, declaraţia produce
efect la împlinirea a 6 luni de la data primirii ei de către directorul
general şi nu afectează cererile internaţionale depuse înainte de
expirarea acestei perioade de 6 luni.
b) Orice declaraţie făcută în conformitate cu prezentul articol
poate să fie retrasă oricînd, prin notificare adresată directorului
general. O asemenea retragere devine efectivă la împlinirea a 3 luni de
la data primirii notificării de către directorul general şi, în cazul
unei retrageri a declaraţiei conform alin. 3), nu afectează cererile
internaţionale depuse înaintea expirării acestei perioade de 3 luni.
7) Nici o rezervă în afară de cele autorizate la alin. 1) la 5) nu
este admisă în prezentul tratat.
Articolul 65
Aplicarea progresivă
1) Dacă acordul încheiat cu o administraţie însărcinată cu
documentarea internaţională sau cu examinarea preliminară internaţională
prevede, cu titlu tranzitoriu, o limitare a numărului sau a tipurilor
cererilor internaţionale pe care această administraţie se angajează să
le trateze, adunarea ia măsurile necesare pentru aplicarea progresivă a
prezentului tratat şi a regulamentului de aplicare la categorii
determinate de cereri internaţionale. Această dispoziţie este aplicabilă
şi cererilor de examinare de tip internaţional, potrivit art. 15.5).
2) Adunarea fixează datele de la care, sub rezerva alin. 1),
cererile internaţionale pot fi depuse şi cererile de examinare
preliminare pot fi prezentate. Aceste date nu pot depăşi 6 luni, după
caz, de la intrarea în vigoare a prezentului tratat, conform
dispoziţiilor art. 63.1), sau de la aplicarea cap. II, conform art.
63.3).
Articolul 66
Denunţarea
1) Orice stat contractant poate denunţa prezentul tratat prin
notificare adresată directorului general.
2) Denunţarea intră în vigoare la împlinirea a 6 luni de la data
primirii notificării de către directorul general. Această denunţare nu
alterează efectele cererii internaţionale în statul care a procedat la
denunţare, dacă această cerere a fost depusă înaintea expirării
perioadei de 6 luni şi, dacă statul în cauză a fost ales, alegerea a
fost efectuată.
Articolul 67
Semnătura şi limbile
1) a) Prezentul tratat este semnat într-un singur exemplar original
în limbile franceză şi engleză, cele două texte făcînd deopotrivă dovada.
b) Texte oficiale sunt stabilite de directorul general, după
consultarea guvernelor interesate, în limbile germană, spaniolă,
japoneză, portugheză şi rusă, şi în alte limbi pe care adunarea le va
indica.
2) Prezentul tratat rămîne deschis spre semnare la Washington, pînă
la 31 decembrie 1970.
Articolul 68
Funcţii depozitare
1) Exemplarul original al prezentului tratat, cînd nu mai este
deschis spre semnare, este depus de directorul general.
2) Directorul general certifică şi transmite două copii ale
prezentului tratat şi ale regulamentului de aplicare guvernelor tuturor
statelor părţi la Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii
industriale şi, la cerere, guvernului oricărui alt stat.
3) Directorul general înregistrează prezentul tratat la
Secretariatul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
4) Directorul general certifică şi transmite două copii ale oricăror
modificări ale prezentului tratat şi ale regulamentului de aplicare
guvernelor statelor semnatare şi la cerere, guvernului oricărui stat.
Articolul 69
Notificări
Directorul general notifică guvernelor tuturor statelor părţi la
Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale:
i) semnăturile depuse conform art. 62;
ii) depunerea instrumentelor de ratificare şi de aderare conform
art. 62;
iii) data intrării în vigoare a prezentului tratat şi data de la
care cap. II este aplicabil în conformitate cu art. 63.3);
iv) declaraţiile făcute potrivit art. 64.1) la 5);
v) retragerea declaraţiilor efectuate în baza art. 64.6) b);
vi) denunţările primite conform art. 66;
vii) declaraţiile făcute în virtutea art. 31.4).
Făcut la Washington la 19 iunie 1970.
Drept care subscrişii, avînd cuvenita împuternicire în acest scop,
au semnat prezentul act.
--------------------------
Art. 22.2) Cînd administraţia însărcinată cu documentarea
internaţională declară, în conformitate cu art. 17.2.a), ca un raport de
documentare internaţională nu va fi întocmit, termenul pentru
îndeplinirea actelor menţionate în alin. 1) al prezentului articol este
cel prevăzut în alin. 1).
Art. 39.1) a) Dacă alegerea unui stat contractant a fost efectuată
înainte de expirarea a 19 luni, cu începere de la data priorităţii, art.
22 nu se aplică acestui stat; solicitantul trimite fiecărui oficiu ales
o copie a cererii internaţionale (în afară de cazul cînd comunicarea
arătată în art. 20 a avut deja loc) şi o traducere (astfel cum este
stabilită) a acestei cereri, şi îi plăteşte (cînd este cazul) taxa
naţională cel mai tîrziu la expirarea termenului de 30 de luni, socotit
de la data priorităţii.