Documente
Tratat din 19.11.2001 de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă
Notă: Ratificat prin Legea nr.760-XV din 27.12.2001
Tratat de prietenie şi cooperare între
Republica Moldova şi Federaţia Rusă
din 19.11.2001
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2002, volumul 29, pag.335
* * *
---------------------------
* Semnat la Moscova la 19 noiembrie 2001.
În vigoare din 13 mai 2002.
Republica Moldova şi Federaţia Rusă, denumite în continuare "Înalte
Părţi Contractante",
pornind de la tradiţiile de prietenie, colaborare şi bună comunicare
între popoarele lor,
fiind convinse că dezvoltarea şi consolidarea în continuare a
relaţiilor de prietenie şi parteneriat strategic corespunde intereselor
popoarelor ambelor state, că aceasta contribuie la bunăstarea şi
prosperarea lor şi serveşte cauzei întăririi păcii şi securităţii
internaţionale,
confirmînd ataşamentul lor faţă de valorile general umane - pacea,
libertatea, democraţia şi echitatea socială, respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului,
luînd în considerare transformările politice şi economice
importante, care au avut loc în ultima perioadă în ambele state şi în
Europa în ansamblu şi care fac posibilă dezvoltarea relaţiilor la un
nivel calitativ nou, precum şi instituirea unor mecanisme capabile să
garanteze pe plan european securitatea tuturor statelor şi extinderea
colaborării dintre ele în diverse domenii,
reafirmînd ataşamentul lor faţă de scopurile şi principiile Cartei
Organizaţiei Naţiunilor Unite, faţă de principiile şi normele general
recunoscute ale dreptului internaţional şi respectînd angajamentele
asumate în conformitate cu prevederile Actului final al Conferinţei
pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Cartei de la Paris pentru o
Nouă Europă, Cartei pentru Securitatea Europeană şi ale altor documente
fundamentale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,
recunoscînd principiul supremaţiei dreptului internaţional în
relaţiile dintre state,
fiind ataşate procesului de reglementare politică a problemei
transnistrene, în care Federaţia Rusă participă în calitate de unul
dintre mediatori şi garanţi, în baza respectării suveranităţii şi
integrităţii teritoriale a Republicii Moldova,
ferm hotărîte să promoveze relaţiile bilaterale în diferite domenii,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Înaltele Părţi Contractante îşi vor dezvolta relaţiile pe baza
respectului reciproc, încrederii şi colaborării. Ele vor respecta
neabătut principiile şi normele general recunoscute ale dreptului
internaţional: egalitatea suverană, nerecurgerea la forţă sau la
ameninţarea cu forţa, inviolabilitatea frontierelor, integritatea
teritorială, independenţa politică, reglementarea paşnică a diferendelor
neamestecul în treburile interne, respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, egalitatea în drepturi şi dreptul
popoarelor la autodeterminare, colaborarea dintre state şi îndeplinirea
cu bună credinţă a angajamentelor asumate în conformitate cu dreptul
internaţional.
Articolul 2
Înaltele Părţi Contractante vor contribui la dezvoltarea colaborării
internaţionale în scopul menţinerii păcii şi stabilităţii în Europa,
considerînd aceasta drept un aport important la cauza apărării păcii şi
securităţii generale. În acest scop ele vor contribui pe toate căile la
reglementarea cît mai grabnică a conflictelor locale şi regionale în
baza respectării Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, scopurilor şi
principiilor stipulate în documentele Organizaţiei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa, precum şi a actelor internaţionale în domeniul
protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Înaltele Părţi Contractante vor sprijini şi pe viitor eforturile
internaţionale vizînd dezarmarea, controlul asupra armamentelor, precum
şi întărirea încrederii şi securităţii în domeniul militar.
Articolul 3
Fiind profund interesate de asigurarea păcii şi securităţii,
înaltele Părţi Contractante vor efectua în mod regulat consultări în
problemele internaţionale importante, precum şi în probleme ce ţin de
relaţiile bilaterale. Aceste consultări şi schimburi de opinii vor
cuprinde:
- probleme internaţionale, inclusiv situaţii generatoare de tensiune
în diverse zone ale lumii, îndeosebi în zona est-europeană, în scopul
de a contribui la promovarea colaborării internaţionale şi consolidarea
securităţii internaţionale şi regionale;
- probleme privind colaborarea în cadrul Organizaţiei pentru
Securitate şi Cooperare în Europa, Consiliului Europei şi altor
structuri europene;
- probleme care constituie obiectul unor negocieri multilaterale,
inclusiv cele examinate în organizaţiile internaţionale şi la
conferinţele internaţionale;
- probleme privind extinderea şi aprofundarea colaborării bilaterale
în domeniile politic, economic, juridic, tehnico-ştiinţific, ecologic,
cultural şi umanitar.
Aceste consultări se vor desfăşura la diferite niveluri, inclusiv în
cadrul întîlnirilor înalţilor demnitari de stat ai Înaltelor Părţi
Contractante, precum şi în cadrul vizitelor delegaţiilor oficiale şi ale
reprezentanţilor speciali.
Articolul 4
În cazul apariţiei unei situaţii, care, în opinia uneia dintre
Înaltele Părţi Contractante, creează un pericol pentru menţinerea păcii
şi securităţii internaţionale sau afectează securitatea uneia dintre
Părţi, aceasta poate să se adreseze celeilalte Părţi în vederea
efectuării neîntîrziate a consultărilor pentru examinarea situaţiei
create.
Articolul 5
Fiecare dintre Înaltele Părţi Contractante se va abţine de la orice
acţiuni, care ar cauza prejudicii celeilalte Înalte Părţi Contractante,
suveranităţii, independenţei şi integrităţii ei teritoriale.
Părţile condamnă separatismul sub toate formele lui de manifestare
şi se angajează să nu sprijine mişcările separatiste.
Articolul 6
Înaltele Părţi Contractante vor promova colaborarea egală şi
reciproc avantajoasă în domeniul politicii, economiei, comerţului,
apărării, energeticii, protecţiei mediului înconjurător, ştiinţei,
tehnicii, culturii, sănătăţii, în sfera umanitară şi în alte domenii.
Părţile vor încheia acorduri separate în aceste şi în alte domenii
de interes reciproc.
Articolul 7
Înaltele Părţi Contractante vor promova şi vor extinde relaţiile
economice bilaterale în baza principiului egalităţii, avantajului
reciproc şi a parteneriatului bazat pe încredere.
Părţile vor întreprinde măsuri corespunzătoare pentru perfecţionarea
mecanismului raporturilor lor economice bilaterale, luînd în considerare
practica internaţională existentă.
Direcţiile principale ale colaborării Părţilor în sfera economică
vor constitui dezvoltarea şi funcţionarea pieţei mărfurilor, serviciilor
capitalului şi muncii, promovarea unei politici coordonate în domeniul
fiscal, financiar-creditar, valutar-financiar, comercial, vamal şi
tarifar, dezvoltarea reţelelor de transport, energetice şi
informaţionale.
Articolul 8
Înaltele Părţi Contractante, călăuzindu-se de legislaţia naţională
şi pornind de la angajamentele internaţionale asumate, vor asigura
agenţilor economici condiţii economice, financiare şi juridice
favorabile pentru activitatea de antreprenoriat şi de altă natură,
inclusiv stimularea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, evitarea
dublei impuneri, crearea şi funcţionarea de întreprinderi şi grupuri
financiar-industriale mixte, elaborarea de programe economice reciproc
avantajoase. Părţile nu vor aplica măsuri discriminatorii una faţă de
alta în relaţiile economice reciproce.
Articolul 9
Înaltele Părţi Contractante vor stimula schimbul de informaţii în
domeniul economiei şi al practicii de aplicare a normelor de drept, vor
înlesni accesul la ele al persoanelor juridice şi al cetăţenilor ambelor
state.
Articolul 10
Înaltele Părţi Contractante vor contribui, în conformitate cu
legislaţia lor naţională, la stabilirea şi menţinerea contactelor dintre
unităţile administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova şi subiecţii
Federaţiei Ruse în domeniile economic, tehnico-ştiinţific, cultural şi
umanitar, precum şi la nivelul organelor autoadministrării locale şi
agenţilor economici.
Articolul 11
Înaltele Părţi Contractante vor aprofunda colaborarea reciproc
avantajoasă în domeniul reţelelor naţionale de transport. Transporturile
de pasageri şi mărfuri pe căile ferate, aeriene, fluviale, maritime şi
auto, precum şi operaţiunile efectuate prin intermediul mijloacelor de
telecomunicaţie, prin reţelele electrice şi de conducte magistrale între
Părţi şi tranzitarea pe teritoriul acestora se vor realiza în ordinea şi
în condiţiile stabilite prin acorduri separate.
Articolul 12
Înaltele Părţi Contractante vor coopera în cadrul diverselor
organizaţii internaţionale cu caracter economic, financiar şi de altă
natură, se vor sprijini reciproc în eforturile de a obţine calitatea de
membru în organizaţii internaţionale şi de aderare la convenţii
internaţionale.
Fiecare dintre Părţi se va informa reciproc din timp asupra
deciziilor cu caracter economic, care pot afecta drepturile şi
interesele celeilalte Părţi.
Articolul 13
Înaltele Părţi Contractante îşi dezvoltă raporturile, în baza unor
acorduri separate, în sfera colaborării militare şi tehnico-militare,
realizării de schimburi pe linie militară, asigurării securităţii de
stat, colaborării în probleme de frontieră.
Articolul 14
Înaltele Părţi Contractante vor colabora în combaterea crimei
internaţionale şi a celei organizate, terorismului, traficului ilicit de
droguri şi stupefiante, arme, muniţii, substanţe toxice şi radioactive,
spălarea veniturilor obţinute pe căi ilicite, contrabandei, inclusiv a
traficului ilicit cu valori culturale.
Articolul 15
Regimul juridic al proprietăţii de stat şi al proprietăţii
persoanelor juridice şi cetăţenilor uneia dintre Înaltele Părţi
Contractante, aflate pe teritoriul celeilalte Înalte Părţi Contractante,
este reglementat de legislaţia Părţii pe al cărei teritoriu se află
proprietatea, dacă altceva nu este prevăzut de acordurile dintre Părţi.
Dacă una dintre Părţi declară despre proprietatea sa asupra unor
bunuri aflate pe teritoriul celeilalte Părţi, asupra cărora înaintează
pretenţii persoane sau state terţe, atunci această Parte va întreprinde
toate măsurile necesare pentru ocrotirea şi păstrarea unei astfel de
proprietăţi pînă la soluţionarea definitivă a problemei apartenenţei ei
şi nu are dreptul s-o transmită cuiva fără consimţămîntul clar exprimat
al celeilalte Părţi.
Înaltele Părţi Contractante vor dezvolta cooperarea în domeniul
reglementării juridice a relaţiilor de proprietate ţinînd cont de faptul
că în probleme concrete vor fi încheiate acorduri separate.
Articolul 16
Fiecare Înaltă Parte Contractantă garantează cetăţenilor celeilalte
Părţi aceleaşi drepturi şi libertăţi de care beneficiază cetăţenii săi,
în conformitate cu legislaţia naţională a Părţilor şi tratatele
bilaterale dintre ele.
Părţile protejează, în modul stabilit, drepturile cetăţenilor lor,
care locuiesc pe teritoriul celeilalte Părţi, în conformitate cu
principiile şi normele general recunoscute ale dreptului internaţional
şi angajamentele conţinute în documentele Organizaţiei pentru Securitate
şi Cooperare în Europa.
Problemele cetăţeniei dible vor fi reglementate în baza unui acord
separat dintre Părţi.
Articolul 17
Înaltele Părţi Contractante, în conformitate cu principiile
dreptului internaţional şi ţinînd cont de interesele lor naţionale, vor
coordona politica lor în domeniul migraţiunii, inclusiv măsurile vizînd
prevenirea şi neadmiterea migraţiunii ilegale din terţe state şi în
aceste scopuri vor încheia un acord separat.
Articolul 18
Înaltele Părţi Contractante garantează şi protejează drepturile
persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale la libera exprimare,
menţinerea şi dezvoltarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice
şi religioase şi creează condiţiile necesare pentru păstrarea acestei
identităţi.
Părţile vor întreprinde măsuri necesare prevenirii şi curmării
oricăror acţiuni, care reprezintă discriminări sau violenţe împotriva
unor persoane aparte sau grupuri de persoane, bazate pe intoleranţă
naţională, rasială, etnică sau religioasă.
Articolul 19
Înaltele Părţi Contractante vor întări relaţiile în diferite domenii
ale culturii, vor contribui pe toate căile la dezvoltarea colaborării în
domeniul umanitar.
Părţile încurajează extinderea schimburilor şi interacţiunea dintre
colectivele de creaţie, organizaţiile şi asociaţiile literaţilor,
oamenilor de artă, cineaştilor, lucrătorilor din sfera editorială şi
domeniul arhivistică, organizarea de zile ale culturilor naţionale,
festivaluri şi expoziţii artistice, turnee ale colectivelor de creaţie
şi soliştilor, schimburi de delegaţii ale oamenilor de cultură şi
specialiştilor la nivel de stat, regional şi local.
În interesul extinderii reciproce a cunoştinţelor despre popoarele
ambelor state Înaltele Părţi Contractante vor contribui la crearea de
centre culturale şi la colaborarea în domeniul mijloacelor de informare
în masă.
Articolul 20
Înaltele Părţi Contractante reafirmă dreptul cetăţenilor lor la
folosirea limbii materne, la libera alegere a limbii de comunicare,
educare, instruire şi creaţie, în conformitate cu standardele europene
şi internaţionale.
Avînd în vedere rolul şi importanţa limbii ruse, Partea
Moldovenească va asigura, în conformitate cu legislaţia naţională,
condiţiile cuvenite pentru satisfacerea necesităţilor de instruire în
limba rusă în cadrul sistemului de învăţămînt al Republicii Moldova.
Partea Rusă va crea condiţiile cuvenite pentru satisfacerea
necesităţilor de instruire în limba moldovenească în Federaţia Rusă.
Articolul 21
Înaltele Părţi Contractante vor dezvolta colaborarea în domeniul
învăţămîntului, ştiinţei şi tehnicii, vor contribui la realizarea de
programe şi elaborări comune, îndeosebi în domeniul tehnologiilor
avansate.
Părţile vor interacţiona în pregătirea de cadre şi vor încuraja
schimburile de oameni de ştiinţă, doctoranzi, studenţi, stagiari şi
practicanţi, vor încheia un acord privind recunoaşterea diplomelor de
studii şi a gradelor ştiinţifice. Părţile vor contribui la dezvoltarea
legăturilor directe între instituţiile de învăţămînt şi instituţiile de
ştiinţă.
Articolul 22
Înaltele Părţi Contractante vor încuraja contactele între cetăţenii
statelor lor în domeniul sportului şi turismului şi vor stimula
legăturile directe între organizaţiile corespunzătoare.
Părţile vor contribui la elaborarea şi realizarea unor programe
comune pentru relansarea şi dezvoltarea industriei turismului,
valorificarea unor noi zone de recreaţie.
Articolul 23
Înaltele Părţi Contractante atribuie o importanţă prioritară
colaborării în domeniul securităţii ecologice, protecţiei mediului
înconjurător, utilizării raţionale a resurselor naturale, prevenirii şi
lichidării situaţiilor excepţionale cu caracter natural şi tehnogen şi
vor contribui pe toate căile la întreprinderea unor acţiuni coordonate
în acest domeniu atît la nivel subregional şi regional, cît şi la nivel
mondial.
Articolul 24
Înaltele Părţi Contractante vor dezvolta colaborarea în domeniul
raporturilor de muncă, protecţiei sociale a cetăţenilor, protecţiei
muncii şi asigurării cu pensii.
Ele vor întreprinde măsuri în vederea încheierii unui acord privind
raporturile de muncă şi protecţia socială a cetăţenilor uneia dintre
Părţi, care desfăşoară activitate de muncă pe teritoriul celeilalte
Părţi.
Părţile vor asigura, în conformitate cu legislaţia naţională,
transferul liber şi la timp al pensiilor, indemnizaţiilor, pensiilor
alimentare, mijloacelor destinate reparării prejudiciului cauzat de
mutilare sau de altă vătămare a sănătăţii, precum şi a altor plăţi
sociale importante către cetăţenii uneia dintre Părţi, domiciliaţi
permanent sau aflaţi provizoriu pe teritoriul celeilalte Părţi.
Articolul 25
Înaltele Părţi Contractante vor acorda o atenţie deosebită
dezvoltării colaborării reciproc avantajoase în domeniul sănătăţii şi
ameliorării situaţiei sanitaro-epidemiologice, fabricării medicamentelor
şi a tehnicii medicale, pregătirii specialiştilor de înaltă calificare
pentru instituţiile medicale din ambele state.
Articolul 26
Înaltele Părţi Contractante vor contribui pe toate căile la
dezvoltarea colaborării dintre parlamentele şi parlamentarii ambelor
state, vor dezvolta relaţiile dintre organele administrării de stat de
toate nivelurile.
Articolul 27
Înaltele Părţi Contractante vor aprofunda cooperarea în cadrul
Comunităţii Statelor Independente. Părţile, de asemenea, sunt dispuse să
coopereze strîns în cadrul OSCE, Consiliului Europei şi altor
organizaţii regionale şi subregionale, la care ele participă.
Articolul 28
Înaltele Părţi Contractante vor extinde şi perfecţiona baza juridică
a relaţiilor bilaterale, în conformitate cu realităţiile economice,
sociale şi de drept din ţările lor şi cu tendinţele internaţionale
generale.
Părţile vor dezvolta colaborarea în domeniul asistenţei juridice şi
relaţiilor de drept în materie penală, civilă şi familială.
Articolul 29
Înaltele Părţi Contractante declară, că prezentul Tratat nu este
îndreptat împotriva vreunui alt stat sau grup de state.
Părţile declară, de asemenea, că prevederile prezentului Tratat nu
contravin angajamentelor, ce le revin în baza tratatelor internaţionale
în vigoare, şi se angajează să nu încheie acorduri internaţionale,
incompatibile cu prezentul Tratat.
Articolul 30
Divergenţele privind interpretarea şi aplicarea prezentului Tratat
vor fi soluţionate prin consultări şi negocieri între Înaltele Părţi
Contractante.
În scopul coordonării activităţii privind aplicarea prevederilor
prezentului Tratat Părţile vor crea, în caz de necesitate, organe
consultative comune.
Articolul 31
Prezentul Tratat este supus ratificării şi intră în vigoare din ziua
schimbului instrumentelor de ratificare.
Articolul 32
Prezentul Tratat se încheie pe un termen de 10 ani şi va fi
prelungit în mod automat pentru următoarele perioade de 10 ani, dacă
nici una dintre Înaltele Părţi Contractante nu va declara, printr-o
notificare, în scris, despre intenţia sa de a-l denunţa, cu cel puţin
şase luni pînă la expirarea termenului de 10 ani în curs.
Articolul 33
Prezentul Tratat va fi înregistrat la Secretariatul Organizaţiei
Naţiunilor Unite, în conformitate cu articolul 102 al Cartei ONU.
Semnat la Moscova, la 19 noiembrie 2001, în două exemplare, fiecare
în limbile moldovenească şi rusă, ambele texte avînd aceeaşi valoare.