Documente
Tratat din 27.11.97 de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Republica Azerbaidjan
Notă: Ratificat prin Hot.Parl. R.Moldova nr.1509-XIII din 18.02.1998
Tratat* de prietenie şi colaborare între
Republica Moldova şi Republica Azerbaidjan
din 27.11.1997
Publicat în ediţia oficială
"Tratate internaţionale", 2005, volumul 30, pag.272
* * *
--------------------
* Semnat la Baku la 27 noiembrie 1997.
În vigoare din 4 noiembrie 2003.
Republica Moldova şi Republica Azerbaidjan, denumite în continuare
Înalte Părţi Contractante,
călăuzindu-se de scopurile şi principiile Cartei ONU, de alte norme
ale dreptului internaţional şi de valorile umane unanim recunoscute,
confirmînd tendinţa lor spre îndeplinirea obligaţiilor, ce se conţin
în Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o nouă Europă,
precum şi de alte documente ale Organizaţiei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa,
bazîndu-se pe relaţiile de prietenie şi stimă reciprocă, constituite
istoric, între popoarele lor,
reieşind din faptul că dezvoltarea de mai departe a relaţiilor de
colaborare bilaterală mutual avantajoasă, corespunde principalelor
interese ale popoarelor ambelor state, contribuie la întărirea păcii,
stabilităţii şi securităţii,
hotărîte ferm de a constitui relaţiile lor interstatale pe baza
principiilor de egalitate, echitate şi înţelegere reciprocă,
avînd scopul de a atribui o calitate nouă colaborării bilaterale în
domeniile politic, economic, tehnico-ştiinţific, ecologic,
informaţional, umanitar, cultural şi altele şi de a consolida baza ei
juridică,
au convenit asupra următoarelor:
Articolul 1
Înaltele Părţi Contractante îşi dezvoltă relaţiile lor ca state
prietene. În relaţiile reciproce, constituite în baza parteneriatului
strategic, ele se vor călăuzi de principiile egalităţii suverane,
nerecurgerii la forţă şi la ameninţarea cu forţa, reglementării paşnice
a diferendelor, inviolabilităţii frontierelor, integrităţii teritoriale,
neamestecului în treburile interne, respectării drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, egalităţii în drepturi şi colaborării
reciproc avantajoase, respectării cu bună-credinţă a obligaţiilor
internaţionale.
Articolul 2
Înaltele Părţi Contractante se obligă să nu admită ca teritoriile
lor să fie folosite de cineva cu scopul înfăptuirii activităţii
duşmănoase împotriva altei Înalte Părţi Contractante.
Înaltele Părţi Contractante condamnă separatismul şi terorismul în
toate manifestările lor şi se obligă să nu susţină mişcările
separatiste, precum interzic şi suprimă, în corespundere cu legislaţia
lor, crearea şi activitatea pe teritoriul lor a organizaţiilor şi
grupurilor, activitatea unor persoane aparte orientată împotriva
suveranităţii statale, independenţei şi integrităţii teritoriale a
celeilalte Înalte Părţi Contractante.
Articolul 3
Înaltele Părţi Contractante vor colabora în scopul consolidării
păcii, stabilităţii şi securităţii atît în plan regional, cît şi global.
Înaltele Părţi Contractante nu vor face parte din careva alianţe sau
blocuri îndreptate împotriva oricărei din ele.
Articolul 4
Fiecare din Înaltele Părţi Contractante recunoaşte şi respectă
integritatea teritorială şi hotarele existente ale celeilalte Părţi.
Înaltele Părţi Contractante, confirmînd inadmisibilitatea aplicării
forţei sau ameninţării folosirii ei în relaţiile interstatale nu
recunosc schimbarea cu forţa a frontierelor statale, recunoscute pe plan
internaţional.
Articolul 5
În cazul apariţiei unei situaţii, care după aprecierea uneia dintre
Părţi, creează pericol pentru pace, violarea păcii sau atinge interesele
securităţii ei, ea poate să se adreseze celeilalte Părţi cu rugămintea
de a purcede neîntîrziat la consultări cu scopul de a căuta mijloace
necesare pentru depăşirea unei astfel de situaţii.
Articolul 6
Înaltele Părţi Contractante, confirmînd că securitatea generală este
indivizibilă, vor realiza consecvent parteneriatul în acest domeniu, vor
contribui activ la consolidarea păcii, încrederii şi securităţii pe bază
bilaterală şi multilaterală.
Înaltele Părţi Contractante, în conformitate cu Statutul ONU şi
documentele OSCE, vor colabora în scopurile soluţionării paşnice a
conflictelor pe bază de stimă şi de respectare a suveranităţii şi
integrităţii teritoriale a statelor, inviolabilităţii hotarelor lor.
Articolul 7
Înaltele Părţi Contractante vor extinde colaborarea şi contactele în
cadrul organizaţiilor internaţionale, vor petrece consultări pentru
coordonarea poziţiilor lor pe întrebări ce prezintă interes reciproc,
bazîndu-se pe stimă şi pe respectarea legilor şi regulilor în vigoare în
ambele state.
Articolul 8
Înaltele Părţi Contractante tinzînd să asigure condiţiile necesare
pentru apropierea popoarelor ambelor state, vor contribui multilateral
la extinderea contactelor între cetăţenii lor, organizaţiile şi
asociaţiile de stat şi obşteşti şi organele de autoadministrare.
Articolul 9
Înaltele Părţi Contractante vor dezvolta contactele şi colaborarea
între parlamentele şi parlamentarii ambelor state.
Articolul 10
Înaltele Părţi Contractante asigură condiţii favorabile pentru
dezvoltarea colaborării economice bilaterale reciproc avantajoase. Ele
vor lua măsurile necesare pentru a perfecţiona şi a apropia mecanismul
relaţiilor lor economice şi comerciale de normele şi practica pieţei
mondiale, incluzînd acordarea reciprocă a regimului naţional sau a
naţiunii celei mai favorizate sau a regimului naţional.
Înaltele Părţi Contractante, în baza acordurilor bilaterale, a
obligaţiilor lor internaţionale şi normelor legislaţiei interne, vor
crea condiţii economice, financiare şi juridice favorabile pentru
activitatea de antreprenoriat a persoanelor juridice şi fizice ale unei
Înalte Părţi Contractante pe teritoriul celeilalte Înalte Părţi
Contractante.
Articolul 11
Înaltele Părţi Contractante vor colabora atît pe bază bilaterală,
cît şi multilaterală cu scopul dezvoltării şi perfecţionării
comunicaţiilor reciproce de transport în tranzit prin reţelele de
transport situate pe teritoriile lor.
Înaltele Părţi Contractante vor dezvolta colaborarea în domeniul
telecomunicaţiilor şi perfecţionării sistemelor de comunicaţii.
Înaltele Părţi Contractante vor dezvolta şi vor aprofunda
colaborarea în domeniul comunicaţiilor de tranzit şi de transport.
Fiecare din Înaltele Părţi Contractante creează şi asigură condiţii
favorabile pentru realizarea operaţiunilor de transport de către
cealaltă Înaltă Parte Contractantă prin teritoriile lor, porturile
aeriene, maritime şi fluviale, reţelele de căi ferate şi auto şi
conductele, amplasate pe teritoriile lor.
Condiţiile şi ordinea de asigurare a colaborării în domeniul
transportului şi traficului de tranzit vor fi stabilite prin acorduri
separate.
Articolul 12
Înaltele Părţi Contractante vor studia posibilităţile şi vor lua
măsuri pentru perfecţionarea mijloacelor, sistemelor şi liniilor de
comunicaţii între ele şi vor încheia în acest domeniu acorduri
corespunzătoare.
Articolul 13
Înaltele Părţi Contractante vor contribui la contactele între
departamentele de apărare ale ambelor state pe bază de acorduri,
separate şi vor coopera în domeniul tehnico-militar.
Articolul 14
Înaltele Părţi Contractante consideră că regimul juridic al
proprietăţii de stat şi proprietăţii persoanelor juridice şi fizice ale
uneia dintre Părţi, care se află pe teritoriul celeilalte Părţi, este
reglementat de legislaţia Părţii unde se află proprietatea şi de normele
dreptului internaţional.
Articolul 15
Înaltele Părţi Contractante vor contribui la crearea condiţiilor
pentru colaborare eficientă în domeniul ştiinţelor fundamentale şi
aplicate, la elaborarea în comun şi aplicarea tehnicii şi tehnologiei
avansate, precum şi pentru dezvoltarea legăturilor directe şi a
iniţiativelor comune ale oamenilor de ştiinţă, instituţiilor de
cercetări ştiinţifice, uniunilor ştiinţifice de producţie. Părţile vor
încheia pe problemele date acorduri separate.
Articolul 16
Înaltele Părţi Contractante vor dezvolta relaţiile în domeniile
învăţămîntului şi vor stimula colaborarea între diferite instituţii de
învăţămînt, în special pe calea schimbului de elevi, studenţi,
doctoranzi şi stagiari.
Înaltele Părţi Contractante vor elabora mecanismul recunoaşterii
reciproce a echivalentei certificatelor, atestatelor, diplomelor de
studii, gradelor şi titlurilor ştiinţifice.
Pe întrebările date vor fi încheiate acorduri separate.
Articolul 17
Înaltele Părţi Contractante consideră extinderea şi aprofundarea
relaţiilor culturale bilaterale drept condiţie necesară pentru sporirea
moştenirii culturale mondiale. Reieşind din aceasta, Înaltele Părţi
Contractante vor contribui la extinderea schimburilor între colectivele
de creaţie, oamenii de cultură, precum şi vor asigura accesul larg la
valorile culturale, arhivele, bibliotecile, mijloacele de informare în
masă pentru cetăţenii celeilalte Înalte Părţi Contractante în aceeaşi
măsură şi în aceleaşi condiţii ca şi pentru cetăţenii săi.
Articolul 18
Înaltele Părţi Contractante vor colabora nemijlocit şi în cadrul
organizaţiilor internaţionale pe întrebările ocrotirii drepturilor,
protecţiei şi folosirii proprietăţii intelectuale.
Articolul 19
Înaltele Părţi Contractante, reieşind din interesele comune şi
posibilităţile lor, vor dezvolta colaborarea în domeniul ocrotirii şi
îmbunătăţirii mediului ambiant, lichidării consecinţelor accidentelor cu
caracter tehnogenic şi ale calamităţilor naturale, folosirii raţionale a
resurselor naturale, extinderii ariei de aplicare a tehnologiilor
ecologic pure şi realizării măsurilor înalt efective de restabilire şi
ocrotire a naturii.
Articolul 20
Înaltele Părţi Contractante recunosc necesitatea activităţilor
comune întru asigurarea ocrotirii sănătăţii populaţiei, dezvoltării
ştiinţei şi practicii medicinale.
Înaltele Părţi Contractante vor asigura accesul şi folosirea egală a
instituţiilor medicale unice şi specializate, sanatoriilor şi
staţiunilor balneare existente, primirea asistenţei medicale şi
consultative pentru cetăţenii celeilalte Înalte Părţi Contractante.
Articolul 21
Fiecare din Înaltele Părţi Contractante garantează cetăţenilor
celeilalte Înalte Părţi Contractante, indiferent de naţionalitatea,
sexul, limba, religia, convingerile lor politice şi de altă natură,
drepturi şi libertăţi egale, în conformitate cu normele general
recunoscute ale dreptului internaţional.
Articolul 22
Înaltele Părţi Contractante vor colabora în problemele combaterii
criminalităţii, inclusiv a crimei organizate, corupţiei, terorismului,
imigraţiei ilegale, operaţiilor financiare ilegale, traficului ilegal de
substanţe narcotice şi psihotrope, substanţe chimice toxice, de arme şi
muniţii explozive, pirateriei aeriene şi contrabandei. Părţile vor
realiza schimb de experienţă şi informaţie operativă în acest domeniu,
vor petrece acţiuni comune în această direcţie nemijlocit şi în cadrul
colaborării internaţionale. Înaltele Părţi Contractante vor colabora în
domeniul schimbului de informaţii juridice, în elaborarea şi aplicarea
actelor normative.
Părţile vor încheia pe problemele enumerate acorduri corespunzătoare.
Articolul 23
Prezentul Tratat nu este îndreptat împotriva vreunui stat şi nu
afectează drepturile şi obligaţiile Înaltelor Părţi Contractante conform
acordurilor bilaterale şi multilaterale în vigoare cu terţe state.
Articolul 24
Înaltele Părţi Contractante vor soluţiona toate litigiile legate de
interpretarea şi aplicarea prezentului Tratat, folosind procedurile
soluţionării paşnice a litigiilor, prevăzute de articolul 33 al Cartei
ONU.
Articolul 25
Înaltele Părţi Contractante, de comun acord, pot introduce în
prezentul Tratat modificări şi schimbări, care se întocmesc prin
protocoale cu Modificările şi schimbările care intră în vigoare după
ratificarea lor de către ambele Părţi şi sînt parte componentă a
prezentului Tratat.
Articolul 26
Prezentul Tratat urmează a fi ratificat şi intră în vigoare din ziua
schimbului instrumentelor de ratificare.
Prezentul Tratat se încheie pe un termen de zece ani. Termenul lui
se va prelungi în mod automat pentru următoarele perioade de cinci ani,
dacă nici una dintre Înaltele Părţi Contractante nu va anunţa printr-o
notificare în scris cealaltă Parte despre intenţia sa de a-l denunţa nu
mai tîrziu decît cu 12 luni înainte de expirarea termenului
corespunzător de acţiune al prezentului Tratat.
Întocmit în oraşul Baku la 27 noiembrie 1997 în două exemplare,
fiecare în limbile moldovenească, azeră şi rusă, toate textele avînd
aceeaşi valoare.
În scopul interpretării prevederilor prezentului Tratat se foloseşte
textul în limba rusă.
Pentru Republica Moldova Pentru Republica Azerbaidjan
Petru Lucinschi, Gheidar Aliev,
Preşedintele Preşedintele
Republicii Moldova Republicii Azerbaidjan