Постановление № 1107 от 06.11.1998

ПРАВИТЕЛЬСТВО РЕСПУБЛИКИ МОЛДОВА

ПОСТАНОВЛЕНИЕ

об утверждении Стратегических ориентиров социально-экономического

развития Республики Молдова до 2005 года

N 1107  от  06.11.98

 (в силу 26.11.1998) 

Мониторул Офичиал ал Р.Молдова N 105-107 ст.1075 от 26.11.1998

* * *

Утратил силу: 31.10.2012

Постановление Правительства № 796 от 25.10.2012

Правительство Республики Молдова ПОСТАНОВЛЯЕТ:

1. Утвердить Стратегические ориентиры социально-экономического развития Республики Молдова до 2005 года (прилагаются) (смотри молдавский вариант).

2. Министерствам и департаментам разработать и внедрить программы развития соответствующих отраслей и сфер с учетом задач, обозначенных в Стратегических ориентирах социально-экономического развития Республики Молдова до 2005 года.

Министерству экономики и реформ проанализировать соответствие среднесрочных отраслевых программ развития Стратегическим ориентирам и согласовать их.

3. Министерству экономики и реформ совместно с министерствами и департаментами, научными экономическими центрами следить за ходом реализации положений, предусмотренных Стратегическими ориентирами, и вносить обоснованные изменения в процессе разработки краткосрочных прогнозов социально-экономического развития Республики Молдова.

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.1107 din 6 noiembrie 1998

ORIENTĂRI STRATEGICE

de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pînă în anul 2005

INTRODUCERE

De la începutul anilor 90 Republica Moldova a păşit în etapa iniţială şi cea mai dificilă de constituire a statului şi de trecere la economia de piaţă. În rezultatul acestui fapt s-au iniţiat o serie de măsuri privind crearea bazei legislative şi instituţionale adecvate noilor condiţii, liberalizarea activităţii întreprinderilor, renaşterea sectorului privat, atingerea stabilităţii macroeconomice. În acelaşi timp costurile sociale ale reformelor s-au dovedit a fi o povară grea pentru populaţie şi stat, fapt ce actualizează necesitatea intensificării activităţilor întru obţinerea unor rezultate mai avansate ale reformelor.

Pentru a atribui reformelor economice un caracter ireversibil şi a soluţiona problemele sociale ce s-au acumulat, ţara are nevoie de o viziune clară a perspectivelor atît pentru viitorul apropiat, cît şi pentru o perioadă mai îndelungată, pînă în anul 2005.

Elaborarea şi realizarea Orientărilor strategice de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova presupune implementarea unui spectru larg de activităţi în domeniile juridic, economic, organizatoric. Recent, în ţară a demarat elaborarea concepţiilor de dezvoltare pe termen lung a diferitor sectoare sociale, cum ar fi – protecţia socială a populaţiei, învăţămîntul, ocrotirea sănătăţii, programul de eradicare a sărăciei, protecţia mediului înconjurător, precum şi economice – restructurarea sectorului energetic, dezvoltarea industrială, politica agrară, programele de dezvoltare a unor ramuri ale economiei naţionale.

Orientările strategice de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pînă în anul 2005 au fost elaborate la solicitarea Guvernului (septembrie 1997), cu utilizarea materialelor prezentate Ministerului Economiei şi Reformelor de către ministere, departamente, Banca Naţională a Moldovei, experţi ai Agenţiei de Restructurare a Întreprinderilor şi Asistenţă Tehnică, Agenţiei de Restructurare a Agriculturii, Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme, Centrului de Studiere a Problemelor Pieţei, Academiei de Studii Economice a Moldovei.

1. Obiectivele şi priorităţile dezvoltării durabile a ţării

Orientarea strategică principală de dezvoltare social-economică a ţării la începutul secolului XXI, poate fi identificată ca afirmarea statalităţii, păstrarea integrităţii teritoriale, formarea unui complex economic viabil unic în condiţiile economiei de piaţă, în care bunăstarea materială, dezvoltarea fizică şi spirituală a poporului să depindă de rezultatele activităţii fiecăruia şi determinarea, în viitorul apropiat, a unui loc binemeritat al Moldovei în mediul economic european şi mondial.

Scopul strategic al Republicii Moldova, reieşind din aceste premise, îl constituie triada:

* stabilizarea instituţiilor puterii statale, care să garanteze dezvoltarea democratică a societăţii, supremaţia legii şi dreptului constituţional, libertăţile şi obligaţiunile cetăţenilor;

* crearea condiţiilor (mediului) adecvate economiei de piaţă, pentru a asigura creşterea ratei de angajare în muncă şi a veniturilor, precum şi competitivitatea produselor autohtone pe pieţele internaţionale;

* consolidarea societăţii în conformitate cu standardele europene şi normele echităţii şi securităţii sociale.

* În condiţiile concrete ale perioadei de pînă în anul 2000, Guvernul Republicii Moldova va reieşi, în primul rînd, din necesitatea depăşirii crizei economice şi social-politice, stopării declinului producţiei şi neadmiterii reducerii nivelului de trai pînă la nivelul, ce poate genera apariţia conflictelor sociale şi degradarea naţiunii.

Elementul central al Orientărilor strategice de dezvoltare a Republicii Moldova îl constituie "blocul economic", ce trebuie să asigure: stabilitatea şi convertibilitatea valutei naţionale; existenţa proprietăţii private ca promotor al creşterii economice; existenţa dreptului comercial, care să răspundă cerinţelor pieţei cu un sistem judiciar independent şi nepărtinitor, menit să asigure respectarea obligaţiilor contractuale; activitatea economică externă ca principiu fundamental al economiei de piaţă.

Reieşind din poziţia geoeconomică, a dimensiunilor şi potenţialului ţării, cea mai potrivită perspectivă pentru Republica Moldova ar fi implementarea modelului de dezvoltare "investiţional-productiv".

Conceptul – o economie mică deschisă lumii – trebuie să devină un concept specific, în jurul căruia să se unească, prin acţiunile lor, organele administrării de stat, toate păturile sociale, partidele şi mişcările sociale ale Republicii Moldova. Realizarea acestui concept constituie o sarcină politică, economică şi social-psihologică complexă, îndreptată spre susţinerea celor mai importante sectoare ce asigură necesităţile de dezvoltare ale ţării în domeniile: producţie, învăţămînt, ocrotirea sănătăţii, ştiinţă şi cultură, şi care, în totalitatea lor, asigură păstrarea şi reproducerea fondului genetic al naţiunii ca bază a progresului societăţii şi statului.

Trebuie să fie soluţionată problema insolvabilităţii statului, să se promoveze reformele de tranziţie la economia de piaţă şi să se efectueze transformarea structurală a economiei.

Prima etapă, anii 1998-2000, constă în realizarea reformelor structurale, menţinînd totodată echilibrul macroeconomic, asigurînd stabilizarea nivelului de trai al populaţiei, perfectarea bazei legislative şi a mecanismelor economice ale reformei, inclusiv în sectoarele financiar, de producţie şi sfera socială. Deja la această etapă, prin restructurarea întreprinderilor, subramurilor, este importantă valorificarea avantajelor competitive naţionale şi majorarea exporturilor.

Etapa a doua, anii 2001-2005, constă în trecerea la evoluţia stabilă a creşterii economice şi a proceselor sociale în cadrul economiei de piaţă de orientare socială. Conform prognozelor, în următoarea decadă economia mondială se va dezvolta la o rată a creşterii anuale de 2-3% (în ţările Uniunii Europene (UE) de 3-4%), de aceea pentru Moldova, care doreşte să iasă din criză, asigurarea unui ritm mai înalt al creşterii Produsului Intern Brut (PIB) este de o importanţă vitală.

Priorităţilor strategice, ce vor predomina în toată perioada de pînă în anul 2005, li se pot atribui următoarele:

a) capacitatea economiei ţării de a asigura procesul de reproducere lărgită (cu o rată a inflaţiei nu mai mare de 5-7% anual şi deficitul bugetului la sfîrşitul perioadei – de 1%); stimularea creşterii prin metodele politicii financiare şi măsurile organizatoric-economice ale statului în sectorul economiei reale (restructurarea întreprinderilor şi ramurilor, noua politică industrială, reforma agrară, demonopolizarea sectorului energetic şi raţionalizarea consumului de energie, susţinerea antreprenoriatului de către stat); asigurarea unui nivel al acumulărilor în economie echivalent cu 20-25% din PIB şi a condiţiilor de transformare a economiilor populaţiei şi ale sectorului privat în investiţii; crearea posibilităţii de creştere a stocului de investiţii străine care va depăşi 500 mil.dolari S.U.A. către anul 2000, cu dublarea lor ulterioară pînă la sfîrşitul perioadei; promovarea exporturilor în baza creşterii competitivităţii producţiei autohtone, creării unor debuşee noi pe piaţa externă (în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare), păstrînd concomitent poziţiile Republicii Moldova pe pieţele tradiţionale ale spaţiului post-sovietic;

b) atingerea şi menţinerea nivelului şi condiţiilor de trai ale populaţiei, care să determine stabilitatea social-economică. În scopul acesta trebuie asigurată reforma în domeniul social şi neadmiterea decăderii sub pragul sărăciei, trebuie soluţionată problema şomajului şi a decalajului enorm în veniturile populaţiei. Un criteriu important al securităţii naţionale constă în crearea în ţară a unei pături sociale medii (lucrători calificaţi angajaţi, intelectuali din domeniul tehnico-ştiinţific, persoane cu profesii libere, funcţionari de stat, reprezentanţi ai businessului mic şi mediu) care să se afirme drept cea mai activă purtătoare a tradiţiilor naţionale şi care să constituie reperul social al statului democratic;

c) integrarea considerentelor ecologice în toate ramurile economiei naţionale; ridicarea nivelului de conştiinţă ecologică a populaţiei.

Pentru realizarea Orientărilor strategice sînt necesare unitatea şi coeziunea acţiunilor Preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului, organizaţiilor publice în următoarele domenii primordiale:

* legislaţia şi executarea legilor;

* schimbările instituţionale în conducerea statului;

* politica externă activă privitor la integrarea în structurile europene şi internaţionale;

* politici interne prioritare – dezvoltarea resurselor umane (învăţămîntul, ocrotirea sănătăţii, cercetarea-dezvoltarea, informatizarea, studierea limbilor străine);

* afirmarea economiei de piaţă şi a sectorului privat – pieţele funciară, de imobil, de capital, a forţei de muncă;

* stabilitatea financiară – politicile monetară, fiscală şi investiţională, ce stimulează creşterea economică;

* reforma în contabilitate şi statistică, elaborarea şi implementarea sistemului informaţional naţional în concordanţă cu standardele internaţionale;

* reformele structurale în sectoarele economiei reale, în favoarea ramurilor orientate spre export şi a celor ce folosesc forţa de muncă calificată; sectorul creşterii majore – întreprinderile mici;

* modernizarea infrastructurii – telecomunicaţiilor, drumurilor, transporturilor, sistemelor de furnizare a apei şi energiei;

* reformele sociale – creşterea veniturilor populaţiei şi urgentarea dezvoltării sferei sociale, inclusiv a turismului;

* amenajarea teritorială a ţării şi promovarea unei politici regionale flexibile (autoadministrarea locală, euroregiunile, zonele economice libere, parcurile tehnologice).

În calitate de condiţii externe propice, necesare pentru realizarea Orientărilor strategice, se vor considera integrarea eficientă a Moldovei în structurile europene şi cele regionale, relaţiile de colaborare cu organismele financiare internaţionale, iar în interiorul ţării – baza pentru parteneriatul dintre Guvern, sindicate, patronat şi partidele politice, precum şi conştientizarea de către populaţie a esenţei intereselor prioritare ale statului.

Consensul social şi calea spre modernizarea ţării presupun univoc creşterea rolului statului în stabilirea unei noi ordini de drept, în formarea normelor şi structurilor ce reglează relaţiile economice, în apărarea drepturilor de proprietate ale cetăţenilor, concomitent cu diminuarea şi dezicerea de unele funcţii ce nu sînt specifice economiei de piaţă.

2. Politici macroeconomice

2.1 Direcţiile principale ale politicii macroeconomice

Orientările strategice de dezvoltare, propuse pentru anii 1998-2005, se bazează, pe de o parte, pe experienţa reformelor acumulată în ţară de la începutul anilor 90 pînă în prezent, iar pe de altă parte, pe necesitatea acută de a depăşi cît mai repede "depresia" ce afectează statul; de a înfrunta economia tenebră care este "cancerul" economiei în ansamblu, creînd o situaţie tot mai greu suportată de agenţii economici şi populaţie.

Se va asigura corelaţia dintre măsurile întreprinse pentru stabilizarea macroeconomică şi reformele structurale, în baza unei orientări generale spre creşterea şi restructurarea economiei naţionale.

Pentru aceasta este nevoie, pe de o parte, de a asigura capacitatea de exerciţiu a sectorului financiar, iar pe de altă parte – derularea unor reforme radicale în sectorul economiei reale.

Promovarea reformelor în sistemul bugetar-fiscal va asigura:

* transparenţa şi simplitatea sistemului fiscal;

* echitatea sistemului fiscal, toţi contribuabilii trebuie să respecte aceleaşi reguli fiscale la formarea bugetului public naţional;

* eficienţa gestiunii fiscale;

* atragerea investiţiilor locale şi externe.

Modificările în sistemul fiscal vor fi orientate spre diminuarea poverii fiscale, prin distribuirea ei asupra păturilor populaţiei cu venituri mari.

Urmează a fi realizate schimbări esenţiale în sistemul de contribuţii în Fondul Social, pentru aceasta fiind necesară diminuarea cotei defalcărilor în Fondul Social, ce va contribui la descreşterea costului forţei de muncă şi creşterea competitivităţii economiei.

Structura veniturilor fiscale va fi supusă unor modificări neînsemnate, în sensul majorării ponderii veniturilor indirecte şi diminuării ponderii veniturilor directe. Introducerea principiului de calcul şi colectare a taxei pe valoarea adăugată (TVA) după destinaţie va permite majorarea colectărilor de TVA. Va fi lărgită lista mărfurilor supuse accizelor şi majorată cota accizelor la benzină (structura preţului de realizare a benzinei în Republica Moldova va corespunde celei existente în ţările europene dezvoltate). Pentru viitor sistemul fiscal va fi comparabil cu sistemele fiscale ale ţărilor economic dezvoltate şi va răspunde obiectivelor economice ale ţării. Un loc important în veniturile bugetului îl va constitui impozitul pe imobil (proprietate). Se va reduce cota impozitului pe venitul persoanelor juridice, totodată se vor anula facilităţile fiscale la acest tip de impozit.

Se vor alinia standardele naţionale de evidenţă contabilă şi statistică la cele internaţionale (europene), precum şi se va dezvolta sistemul informaţional în corelaţie cu promovarea reformelor în evidenţă şi statistică. Odată cu integrarea Moldovei în economia mondială vor creşte veniturile din activitatea economică externă.

Unele tipuri de impozite şi taxe vor fi prioritare pentru organele publice locale. Promovarea unor politici fiscale la nivelul administraţiei locale va permite asigurarea independenţei bugetare la acest nivel.

Gestionarea cheltuielilor publice rezidă în:

* stoparea creşterii cheltuielilor publice şi diminuarea lor în raport cu PIB, inclusiv prin reducerea numărului de personal angajat în instituţiile publice;

* finanţarea cheltuielilor bugetare curente în baza veniturilor bugetare curente şi neadmiterea deficitelor bugetare peste cele prevăzute;

* utilizarea eficientă a mijloacelor bugetare prin achiziţionarea de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului, din banii publici, prin organizarea licitaţiilor de cumpărare; sporirea responsabilităţii administrative a conducătorilor instituţiilor bugetare pentru depăşirea limitelor stabilite de cheltuieli şi utilizarea neeconomicoasă a alocaţiilor bugetare;

* reformarea sistemului actual de salarizare în sfera bugetară.

Structura cheltuielilor bugetare se va modifica mai rapid decît structura veniturilor bugetare. Vor fi introduse modificări în asemenea domenii, ca: deservirea datoriei de stat, costul pentru întreţinerea organelor administraţiei publice, subvenţionarea directă/indirectă a agenţilor economici, transferurile sociale. Vor fi realizate măsuri pentru eliminarea paralelismului şi dublării funcţiilor autorităţilor publice atît la nivel central, cît şi local.

Diminuarea cheltuielilor pentru pensii poate fi obţinută chiar în timpul apropiat prin implementarea concepţiei de reformare a sistemului de asigurare cu pensii. Cheltuielile pentru asigurarea medicală vor fi reduse prin introducerea asigurării medicale private.

Standardizarea tuturor serviciilor publice şi privatizarea (prin concurs) se vor solda cu raţionalizarea şi optimizarea cheltuielilor publice.

În ce priveşte deficitul bugetar se va recurge la diminuarea continuă a nivelului deficitului raportat la PIB şi atragerea, pentru finanţarea lui, a mijloacelor de împrumut cît mai puţin costisitoare.

În rezultatul promovării unei politici fiscal-bugetare consecvente combinată cu alte politici macroeconomice, se pot obţine următoarele rezultate:

* diminuarea poverii fiscale de la 34% în anul 1997 pînă la 29% în anul 2005;

* diminuarea cheltuielilor bugetare în raport cu PIB de la 46,7% în anul 1997 pînă la 31,8% în anul 2005, unele cheltuieli publice fiind substituite prin cheltuieli private;

* diminuarea deficitului bugetar de la 7,7% în anul 1997 pînă la 1% în anul 2005.

Politica monetară

Obiectivele principale ale politicii monetare şi creditar-valutare sînt:

* reducerea ratei inflaţiei şi menţinerea ei la nivel optimal;

* neadmiterea creditării Guvernului de către Banca Naţională a Moldovei;

* efectuarea operaţiunilor pe piaţa deschisă şi utilizarea facilităţii lombard (care au substituit licitaţiile creditare);

* stoparea aprecierii mari în termeni reali a leului moldovenesc faţă de dolarul S.U.A., care descurajează exporturile ţării;

* reglementarea valutară: învestirea persoanelor juridice cu dreptul de a deschide conturi (valutare şi în lei moldoveneşti) la mai multe bănci comerciale;

* încurajarea investitorilor străini de a participa mai activ la modernizarea sistemului bancar şi de a crea sucursale ale băncilor străine în Republica Moldova;

* crearea unei corporaţii de asigurare a depozitelor, scopul de bază al căreia ar fi asigurarea depunerilor populaţiei în băncile comerciale;

* neadmiterea implicării Băncii pentru Dezvoltare şi Investiţii, dirijată de stat, în finanţarea întreprinderilor falimentare;

* încurajarea creării în sectorul financiar nebancar a unor instituţii specializate în domeniul finanţării pe termen lung şi al asigurărilor, cît şi a instituţiilor ce efectuează operaţiuni la bursele de valori.

Cursul de schimb al monedei naţionale va rămîne stabil, adică fără fluctuaţii puternice. În scopul majorării competitivităţii exporturilor moldoveneşti, ar fi necesară o depreciere reală efectivă (cu circa 1-5%) a leului moldovenesc faţă de valutele principalilor parteneri comerciali ai Moldovei, luîndu-se în consideraţie şi inflaţia în aceste ţări. În termeni reali, faţă de dolarul S.U.A. leul moldovenesc va continua să se aprecieze, însă cu ritmuri descrescătoare, dat fiind reducerea ratei inflaţiei. În aşa fel, începînd cu anul 2002 s-ar putea ajunge la echivalarea deprecierii nominale a monedei naţionale faţă de dolarul S.U.A. cu rata inflaţiei.

Balanţa de plăţi externe (BPE). Exportul se preconizează într-o creştere continuă, în limitele de 10-12% pe perioada 1999-2005. Trebuie însă de menţionat, că la pronosticarea acestei creşteri se mizează pe succesul reformelor la nivelul sectorului real al economiei, care va impulsiona exporturile ţării. Este, de asemenea, preconizată şi perfecţionarea politicii comerciale.

Va creşte în termeni nominali şi importul, însă cu ritmuri mai scăzute comparativ cu exportul. Se va reduce cota importurilor în PIB, fapt ce se va datora introducerii tehnologiilor moderne. Se prevede creşterea cotei importului de utilaje şi echipamente destinate retehnologizării industriei, cu reducerea simultană a importului mărfurilor de consum de calitate inferioară, procurate la preţ scăzut ce afectează competitivitatea pe piaţa internă a producătorilor locali şi nu contribuie la creşterea economică.

Se prevede o reducere a deficitului balanţei comerciale a BPE de cca 4 ori către anul 2002, cu o majorare admisibilă ulterioară de cca 2 ori către 2005 (faţă de anul 1997). Respectiv, se va reduce şi deficitul contului curent (de circa 5 ori în 2002 faţă de anul 1997).

Investiţiile străine directe se vor afla într-o creştere continuă, dat fiind faptul că situaţia economică a ţării va fi stabilă, ca urmare a acţiunilor întreprinse în vederea încurajării acestor investiţii. Deci, deja în anul 1999 se poate aştepta la un flux de 2 ori mai mare al investiţiilor directe comparativ cu anul 1997, flux ce va creşte considerabil după anul 2002 (aceste investiţii fiind predestinate în mare măsură pentru procurarea liniilor tehnologice etc.), atingînd circa 200 mil.dolari S.U.A. în anul 2005. Astfel, conform estimărilor date, stocul investiţiilor străine directe va depăşi în anul 2002 cifra de 660 mil.dolari S.U.A., iar în 2005 va atinge volumul de 1,2 mild.dolari.

2.2 Politica investiţională

Resursele investiţionale constituie componente importante ale restructurării economiei naţionale, premisele relansării producţiei şi ale ameliorărilor sociale. Stimularea investiţiilor la etapa actuală înseamnă creşterea potenţialului ţării pe termen mediu şi lung. De aceea, pentru a ieşi din criză, cota investiţiilor în PIB în perioada de pînă în anul 2005 trebuie să fie majorată cel puţin pînă la 25-27%, comparativ cu 16-17% în anii 1991-1997. Investiţiile vor fi orientate, în primul rînd, spre restructurarea capacităţilor de producţie şi a infrastructurii, deoarece la etapa iniţială de formare a economiei de piaţă în Moldova ele au fost concentrate preponderent în sfera serviciilor.

Acţiunile concrete în vederea ameliorării mediului investiţional sînt:

* stimularea activităţii băncilor comerciale în creditarea pe termen lung a sectorului real (subvenţionarea ratei dobînzii la împrumuturi, diferenţierea cotelor de alocări în fondurile de rezervă ale băncilor etc.);

* dezvoltarea reţelei structurilor specializate în finanţarea investiţională – băncile de investiţii, companiile de leasing, precum şi orientarea instituţiilor de finanţare nebancare spre activitatea investiţională (fondurile investiţionale de privatizare, companiile de asigurare, fondurile de pensii);

* crearea condiţiilor de repatriere a capitalului – mijloacelor, ce pot fi o sursă enormă de finanţare a economiei Moldovei;

* simplificarea procedurilor de adjudecare pentru proiectele individuale de privatizare contra mijloacelor băneşti, precum şi a procedurilor pentru investiţiile de portofoliu şi procurarea acţiunilor întreprinderilor autohtone de către investitorii străini;

* dezvoltarea sistemului de asigurare a investiţiilor.

Direcţia de bază a politicii investiţionale de perspectivă este mobilizarea multiplă a surselor extrabugetare, mijloacelor proprii ale agenţilor economici şi ale populaţiei, investiţiilor străine, din contul cărora trebuie asigurate nu mai puţin de 90% din investiţiile capitale.

Transformarea mijloacelor acumulate de întreprinderi şi ale populaţiei în investiţii. În următorii 5-7 ani, în condiţiile dezvoltării economiei, anume acumulările interne trebuie să devină catalizatorul principal al activităţii investiţionale. În acest scop e necesară elaborarea şi realizarea "politicii de stat a economiilor", care ar permite întreprinderilor şi populaţiei să acumuleze resurse şi să le transforme în investiţii. Pentru aceasta sînt necesare amendamente în politica fiscală, în sfera creditară, în politica veniturilor şi în asigurarea riscurilor.

Politica investiţională se va manifesta prin:

* amortizarea accelerată şi controlul asupra utilizării cu destinaţie specială a mijloacelor de amortizare;

* investirea din contul beneficiului; scutirea totală sau parţială de impozite a beneficiului reinvestit;

* emiterea hîrtiilor de valoare corporative, finanţarea activităţii economice, inclusiv a celei investiţionale, a întreprinderilor din contul realizării acţiunilor şi obligaţiunilor;

* investirea unei părţi din mijloacele obţinute de la privatizarea întreprinderii pentru propria sa dezvoltare;

* creditarea ipotecară, finanţarea construcţiei (reconstrucţiei) blocurilor de producţie, valorificarea loturilor de pămînt pe baza creditului obţinut prin ipotecarea imobilelor.

O metodă de atragere a resurselor financiare din sectorul privat, se consideră investirea mixtă în proiecte (statul şi sectorul privat), pe baza concursului derulat de stat, respectînd următoarele condiţii: ponderea investiţiilor de stat – pînă la 20%, ponderea mijloacelor proprii ale investitorului privat (capitalul social, beneficiul, amortizarea) – nu mai puţin de 20%, credite bancare – pînă la 50%.

Economiile populaţiei (circa 500 mil.lei) constituie o sursă reală de investiţii, în primul rînd, pentru construcţia de locuinţe. Unul din mecanisme îl constituie folosirea certificatelor investiţionale locative; alte variante – emiterea cambiilor locative, efectuarea licitaţiilor, creditarea ipotecară şi creditarea prin asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor.

Către anul 2005, investiţiile statului în sectorul locativ trebuie să constituie nu mai puţin de 0,5% din PIB, orientate, în primul rînd, spre interesele familiilor tinere şi ale grupurilor de populaţie social defavorizate.

Investiţiile străine directe şi de portofoliu sînt o sursă importantă pentru restructurarea economiei. Pînă în prezent în Republica Moldova partea de bază a investiţiilor străine e orientată spre agricultură şi industria prelucrătoare, servicii, preponderent în întreprinderile mijlocii şi mici. O importanţă strategică pentru Moldova au investiţiile în producerea utilajelor, a cimentului şi ghipsului, obiectelor infrastructurii – terminalul pe Dunăre, aeroportul din Chişinău, electrificarea căii ferate Razdelnaia-Ungheni şi reconstrucţia automagistralelor de bază.

Programul de investiţii publice (PIP). Primul Program de investiţii publice a fost elaborat pentru trei ani, 1995-1997; al doilea – este preconizat pentru anii 1998-2000. Finanţarea PIP se efectuează din propriile resurse ale ţării şi din contul împrumuturilor externe şi donaţiilor.

Guvernul a selectat 36 proiecte investiţionale pentru al doilea PIP. Peste 60% din volumul total al finanţărilor revin proiectelor în energetică, transporturi şi gospodăria comunală.

Concesiunile. Parlamentul a aprobat lista obiectelor propuse pentru transferare în concesiune: construcţia apeductului pentru asigurarea cu apă a oraşelor Cantemir, Comrat, Ceadîr-Lunga, Basarabeasca; reconstrucţia prizei de apă Micăuţi şi a apeductului Străşeni-Călăraşi; zăcămintele de nisipuri pentru sticlă din s.Codreni, raionul Ocniţa etc. Printre cele mai mari obiecte propuse pentru transferarea în concesiune sînt obiectele infrastructurii de transport: automagistrala Chişinău-Giurgiuleşti, sectorul Chişinău-Cimişlia şi podul peste rîul Nistru în oraşul Dubăsari.

2.3 Relaţiile economice externe, promovarea exportului

Dezvoltarea permanentă şi stabilă a economiei şi, implicit, creşterea bunăstării populaţiei în Republica Moldova, reieşind din condiţiile specifice ale ţării, depinde în mare măsură de performanţele ei economice externe. Necesitatea dezvoltării echilibrate a exportului este determinată de o serie de factori obiectivi, cum ar fi existenţa potenţialului productiv neutilizat pe deplin atît în sectorul industrial, cît şi în sectorul agrar, existenţa unei pieţe interne cu o capacitate limitată de absorbţie a mărfurilor, necesitatea efectuării unor importuri masive de resurse energetice şi materii prime.

Un argument esenţial ce demonstrează gradul înalt de deschidere a economiei ţării către pieţele externe, precum şi dependenţa şi sensibilitatea dezvoltării economiei de factorii externi îl reprezintă indicele ponderii exportului în produsul intern brut, care pe parcursul ultimilor ani practic se menţine la acelaşi nivel (52,6% în 1995, 47% în 1997). De aceea, creşterea volumului comerţului exterior, mai cu seamă a exportului, constituie un obiectiv economic prioritar al Guvernului. În anul 1997 exportul a crescut cu 86% faţă de nivelul anului 1992, iar importul – cu 83%.

Reieşind din importanţa strategică pe care o are exportul pentru economia ţării elementele principale ale politicii statului în acest domeniu vor fi liberalizarea, stimularea şi promovarea exporturilor, ca prioritate esenţială pentru dezvoltarea economică şi socială a ţării.

Liberalizarea exportului prin lichidarea barierelor interne este deosebit de importantă datorită competiţiei impuse de către alte ţări cu strategii similare. Sarcina principală constă în eliminarea obstacolelor neadecvate la export de natură fiscală, procedurală (licenţele) şi organizatorică, permiţînd reacţionarea promptă a agenţilor economici la oportunităţile de afaceri apărute. Aceste măsuri vor fi consolidate prin perfecţionarea cadrului legislativ de reglementare a comerţului exterior, compatibil cu cerinţele actuale ale economiei Moldovei, precum şi cu cerinţele normelor stabilite pe plan mondial.

Pentru promovarea exportului vor fi întreprinse măsuri în scopul eliminării obstacolelor impuse de politicile protecţioniste ale partenerilor comerciali ai republicii. În acest context se va intensifica cooperarea Republicii Moldova în cadrul diferitor iniţiative economice europene, precum Iniţiativa Europei Centrale şi a Europei de Sud-Est, cooperarea cu Uniunea Europeană şi în cadrul Organizaţiei de Cooperare Economică în Bazinul Mării Negre.

Stabilizarea, dezvoltarea şi modernizarea economiei Moldovei, care este extrem de senzitivă faţă de factorul extern, va depinde în mare măsură de importanţa acordată promovării exporturilor pe pieţele străine.

Promovarea exporturilor pe pieţele C.S.I. va avea ca scop extinderea segmentelor de piaţă deţinute de mărfurile moldoveneşti de calitate, beneficiind de reputaţia obţinută de producător.

Promovarea exporturilor pe piaţa europeană va avea ca scop obţinerea de know-how tehnologic şi management prin crearea parteneriatelor comerciale, întreprinderilor mixte.

Promovarea exporturilor pe piaţa mondială va avea ca scop lărgirea relaţiilor comerciale ale republicii cu diferite ţări ale lumii, aceste acţiuni fiind facilitate prin aderarea republicii la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Elementele principale ale promovării exportului vor cuprinde activităţi de organizare a tîrgurilor şi expoziţiilor în ţară cu participarea partenerilor străini şi asigurarea participării la astfel de manifestări pe plan internaţional; organizarea vizitelor oamenilor de afaceri; formarea Centrelor de comerţ internaţional, Centrelor de marketing şi a unei reţele de Case de comerţ; dezvoltarea instituţiei reprezentanţilor economici şi comerciali ai Republicii Moldova în străinătate; asigurarea informaţională a agenţilor economici.

În scopul măririi potenţialului de export al Republicii Moldova, toate aceste măsuri vor fi sincronizate cu un vast program de reorganizare şi modernizare a sectorului productiv, axat pe producerea mărfurilor de calitate cu o cerere constantă pe piaţă.

În acest sens o atenţie deosebită va fi acordată domeniilor în care Moldova s-a afirmat ca producător de bunuri de calitate: prelucrarea avansată a materiei prime agricole (struguri, tutun etc.), prelucrarea pielii, producerea maşinilor agricole mici, a produselor electronice, echipamentului medical, produselor farmaceutice, materialelor de construcţie, industria uşoară (încălţăminte, blănuri, confecţii, covoare, piele artificială), ambalaje, precum şi exportului produselor alimentare ecologic pure, a căror cerere este în continuă creştere pe piaţa mondială, şi care vor putea asigura o rentabilitate superioară capitalului antrenat.

Se va acorda atenţie procesului de organizare a producerii de mărfuri menite să substituie importul, inclusiv în baza licenţelor; adoptării cadrului legal de protejare a pieţei interne contra concurenţei neloiale, preţurilor de dumping sau subvenţionate; implementării unui sistem flexibil de control al calităţii mărfurilor produse, afilierea la standardele internaţionale în domeniu; pregătirii cadrelor antrenate în relaţiile economice externe.

Coordonarea activităţii guvernamentale în domeniul comerţului exterior va fi asigurată prin Organizaţia de Promovare a Exportului din Moldova. Misiunile diplomatice în calitate de promotori ai exportului (ataşaţi comerciali speciali pe probleme de promovare a exportului) vor reprezenta Moldova în diferite organizaţii economice şi de comerţ internaţionale (OMC, UE, NAFTA (Acordul Nord-Atlantic de Comerţ Liber)), în acelaşi timp monitorizînd programele de investiţii ale companiilor multinaţionale, în vederea identificării oportunităţilor pentru subcontractare, vor coopera cu agenţiile de comerţ naţionale, facilitînd relaţiile oamenilor de afaceri din Republica Moldova în străinătate.

3. Reforme structurale

3.1 Reforma proprietăţii, privatizarea

Prima etapă a tranziţiei Republicii Moldova la economia de piaţă a inclus reforma proprietăţii, crearea sectorului particular privat, fapt ce s-a soldat cu apariţia unei pături sociale noi, cea a proprietarilor (acţionarilor), cu crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea pieţei hîrtiilor de valoare şi a pieţei imobiliare, cu utilizarea administrării corporative.

Conform evaluărilor (1997), cota sectorului privat alcătuieşte: în producţia industrială – 60%, în comerţul cu amănuntul şi deservirea socială – 70%, în construcţia capitală şi transport – 44%. Capitalul social total al întreprinderilor privatizate, potrivit preţurilor de la 1 ianuarie 1994, a alcătuit 4,3 mild.lei. Se dezvoltă piaţa hîrtiilor de valoare, peste 3000 de societăţi pe acţiuni au înregistrat acţiuni în sumă totală de 6 mild.lei.

Obiective şi sarcini.

Crearea unui sector privat eficient al economiei naţionale. Politica de stat în domeniul privatizării va fi orientată spre consolidarea bazei juridice a reformării proprietăţii, formarea managementului corporativ, amplificarea gestionării proprietăţii de stat, crearea pieţei de capital ca mijloc de privatizare contra mijloace băneşti, intensificarea ritmurilor constituirii asociaţiilor de proprietari ai locuinţelor privatizate şi asociaţiilor în condominiuri, atragerea investitorilor strategici.

Consolidarea bazei juridice a proprietăţii necesită elaborarea neîntîrziată şi adoptarea noilor Coduri – civil şi penal şi a sistemului corespunzător de acte normative. Perfectarea bazei legislative a privatizării în scopul simplificării procesului de participare a investitorilor străini la procesele de privatizare. Este necesară utilizarea unei game largi de metode de privatizare: licitaţii, vînzarea acţiunilor prin intermediul bursei de valori, oferte publice, vînzări comerciale, schimburi de mijloace circulante contra datorii şi capitalizarea întreprinderilor privatizate.

Lărgirea cercului întreprinderilor publice supuse privatizării din contul: întreprinderilor mici date în arendă la sfîrşitul anului 1995; întreprinderilor mici acceptate pentru privatizare contra mijloace băneşti, dar încă neprivatizate; societăţilor pe acţiuni cu capital majoritar de stat; întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mari, care au rămas de la programele precedente de privatizare, inclusiv combinate şi fabrici de producere a vinurilor; privatizarea parţială a patrimoniului de stat a întreprinderilor-monopoluri naturale (transportul aerian şi feroviar, telecomunicaţiile, complexul de energie şi combustibil, gospodăriile comunale) prin atragerea unor investitori strategici.

Formarea unui management corporativ capabil să controleze activitatea managerilor din întreprinderile privatizate în scopul folosirii raţionale a capitalului public şi privat (investit în acţiuni) în beneficiul proprietarilor săi. Un rol deosebit la acest capitol revine fondurilor de investiţii şi companiilor de trust, ce au participat la procesul de privatizare în masă şi deţin pachetele de acţiuni ale întreprinderilor privatizate.

Realizarea în termene reduse a acţiunilor întreprinderilor ce nu asigură venit, în care statul deţine pachetul de acţiuni, şi sporirea rolului reprezentanţilor statului în aceste societăţi pe acţiuni. Reorganizarea întreprinderilor mai puţin atractive ale fostului complex militar-industrial prin diverse procedee (divizarea şi crearea întreprinderilor mici, lichidarea şi vînzarea activelor etc.) în scopul utilizării eficiente a activelor în baza schimbării formelor de proprietate.

Concentrarea pachetelor de acţiuni la proprietari reali se bazează pe dezvoltarea accelerată a pieţei de valori, atragerea activă a capitalului bancar, amînarea şi eşalonarea datoriilor întreprinderilor supuse privatizării, schimbul de acţiuni între proprietari, asanarea preprivatizaţională prin arendă, crearea holdingurilor.

Formarea pieţei imobiliare pe baza introducerii unor sisteme moderne de publicitate a ofertelor şi necesităţilor pentru bunurile imobiliare, lărgirii bazei legislative şi instituţionale de apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale proprietarilor.

Ridicarea ritmurilor implementării reformei agrare, accelerarea procesului de transmitere reală a fondului funciar către populaţia rurală şi, în acest context, stimularea producţiei agricole pe criterii de eficienţă.

Încheierea procesului de privatizare în masă a fondului locativ, crearea condominiilor şi desfăşurarea procesului de constituire a asociaţiilor proprietarilor în blocurile locative, precum şi dinamizarea instituirii asociaţiilor proprietarilor de locuinţe privatizate şi transmiterii la balanţa lor a blocurilor locative. Se vor păstra unele case şi cămine în proprietate publică pentru evacuarea în acestea, în caz de necesitate, a locatarilor expulzaţi după decizia instanţelor judiciare pentru neplata chiriei, serviciilor comunale prestate, sau alte încălcări ale legislaţiei.

În cele din urmă, reformarea proprietăţii trebuie să conducă la creşterea ponderii sectorului privat pînă la 60-65% către anul 2000, în baza diferenţierii metodelor de privatizare şi participării statului la gestionarea unor sectoare aparte ale economiei naţionale; crearea în ţară, în perioada de pînă în anul 2005, a pieţelor dezvoltate de capital, funciară şi de imobil.

Este important să fie asigurată gestiunea eficientă a proprietăţii de stat şi limitată intervenţia statului în dezvoltarea sectorului privat, Guvernul păstrîndu-şi instrumentele economice de reglementare în defavoarea celor administrative.

3.2 Politica industrială şi reformarea întreprinderilor

La începutul anilor 90, în cadrul crizei generale, s-a creat pericolul pentru existenţa industriei Republicii Moldova, cauzele fiind: reducerea cererii, ruperea legăturilor economice şi de cooperare tradiţionale, distrugerea bazei ştiinţifico-experimentale, creşterea preţurilor la resursele energetice şi materia primă, cît şi concurenţa externă.

Guvernul a aprobat (octombrie 1996) Concepţia politicii industriale a Republicii Moldova. Realizarea politicii industriale presupune trei faze:

* stoparea reducerii şi atingerea nivelului producţiei industriale din perioada anterioară reformei;

* restructurarea întreprinderilor şi reînnoirea asortimentului producţiei industriale;

* adaptarea producţiei industriale la cerinţele pieţei şi penetrarea pieţelor externe.

Realizarea politicii industriale presupune susţinerea următoarelor domenii: politica competitivităţii, stabilitatea financiară (politica macroeconomică), atragerea investiţiilor străine directe, accelerarea procesului de cooperare cu partenerii europeni şi integrarea în structurile europene, inclusiv schimbarea formelor de proprietate şi îmbunătăţirea conducerii corporative, reformarea structurilor manageriale şi de marketing.

Redresarea situaţiei din economia naţională e condiţionată de dezvoltarea sectorului privat şi de restructurarea întreprinderilor. Asigurarea metodică şi activitatea practică în vederea restructurării întreprinderilor industriale se implementează, începînd cu anul 1995, în cadrul proiectelor Agenţiei de Restructurare a Întreprinderilor şi Asistenţă, precum şi de Consiliul creditorilor, organele administraţiei publice centrale şi locale.

La prima etapă procesul de restructurare se bazează pe principiul redimensionării întreprinderilor mari (prin vînzarea unor active neutilizate în procesul tehnologic, divizarea în unităţi viabile ce nu afectează procesul tehnologic, închirierea şi oferirea în gestiune a spaţiilor şi suprafeţelor industriale către sectorul privat, avînd ca obiectiv crearea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a locurilor de muncă, precum şi introducerea mediului concurenţial în sectorul întreprinderilor.

Redimensionarea, divizarea, separarea au ca scop primordial generarea fluxurilor de numerar pozitive ce vor permite achitarea tuturor obligaţiunilor şi plăţilor, precum şi acumularea mijloacelor necesare pentru investiţii ulterioare, utilizînd, în cazurile argumentate economic, şi resursele oferite de liniile de credit de la Banca Mondială.

Diminuarea pierderilor şi mărirea rentabilităţii sînt elemente importante de obţinere a resurselor suplimentare pentru ridicarea nivelului competitivităţii mărfurilor şi produselor autohtone.

Procesul de restructurare şi reorganizare trebuie să fie secundat şi de reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor generatoare de pierderi, proces ce trebuie să fie implementat de instituţiile judiciare în conformitate cu Legea falimentului. Falimentul întreprinderilor va impune disciplina financiară, transmiterea semnalelor corecte către alţi agenţi economici, disponibilizarea (prin vînzarea la preţ real de piaţă) a mijloacelor imobilizate (terenuri industriale, mijloace fixe, mijloace circulante materiale şi în decontare) şi, în consecinţă, la utilizarea eficientă a potenţialului existent.

În această perioadă e necesar de aplicat instrumente financiare noi ce ţin de vînzarea creanţelor şi obligaţiunilor (datoriilor), conversiunea lor în acţiuni şi invers, orientate spre înlocuirea creditorilor şi proprietarilor pasivi cu persoane cu spirit de iniţiativă şi inovaţional, care vor impune schimbările sus-menţionate.

Pînă în anul 2005 vor fi supuse restructurării 200-250 de întreprinderi industriale. Concomitent, de susţinerea financiară din partea statului (restructurarea datoriilor) vor beneficia anual circa 100 întreprinderi, care vor încheia acorduri-memorandum cu Consiliul creditorilor.

Drept condiţii adiţionale pentru accelerarea şi derularea cu succes a procesului de restructurare vor servi:

* eliminarea barierelor şi obstacolelor la înregistrarea agenţilor economici;

* implementarea rapidă a noilor sisteme de contabilitate;

* simplificarea procedurilor de vînzare a activelor;

* iniţierea unor proceduri simple de vînzare a terenurilor aferente întreprinderilor industriale;

* investiţii rapide în capacităţile antreprenoriale şi manageriale prin implementarea Programului "Marshall", utilizarea eficientă a asistenţei tehnice;

* introducerea unor programe speciale în instituţiile de învăţămînt superior privind bazele antreprenoriatului;

* simplificarea şi soluţionarea problemelor ce ţin de accesul la resursele creditare (gaj, garanţii, planuri de afaceri), precum şi a termenelor de examinare a cererilor pentru oferirea creditelor;

* elaborarea şi implementarea unor măsuri apte să soluţioneze problemele legate de disponibilizări, şomaj şi reorientarea profesională a forţei de muncă în perioada de tranziţie.

În această perioadă (2-3 ani) e necesar, de a sprijini procesul de fondare, asociere a întreprinderilor în holdinguri, grupuri financiar-industriale în toate sectoarele: vînzarea cu amănuntul, canale de distribuţie şi infrastructură, crearea caselor şi centrelor de comerţ, producere, care trebuie să fie bazate pe principii de cooperare avantajoase şi alianţe strategice cu interese pe termen lung. Gradul de specializare şi diversificare trebuie să asigure o flexibilitate maximă, precum şi riscuri minime pentru toţi partenerii.

Etapa a doua de restructurare (3-4 ani) va necesita implementarea certificării întreprinderilor (ISO 9000), a sistemului total de dirijare a calităţii, principiilor "JIT" (exact la timp), atît în procesul de producţie, cît şi de distribuţie şi comercializare. Concomitent va fi introdus managementul ecologic (ISO 14000). Pentru realizarea cu succes a acestor noi sisteme de dirijare e necesar de a accepta modelul de perfecţionare continuă şi investiţii substanţiale în capitalul uman, capacităţile şi abilităţile manageriale (experienţa şi succesul ţărilor din Asia de Est, lipsite totalmente de resurse naturale, serveşte drept exemplu ilustrativ).

O importanţă crucială în procesul de reformare a întreprinderilor, cît şi de relansare a industriei în ansamblu, prezintă formarea unui management modern (calificare profesională înaltă, computerizare), prin selectarea, instruirea şi perfecţionarea managerilor de la întreprinderile private şi privatizate din sectorul industrial în cadrul Proiectului II pentru Dezvoltarea sectorului privat (Investirea în Perfecţionarea Capacităţilor Manageriale).

Ajustarea în termene rapide la cerinţele concepţiei HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points) pentru produsele agroalimentare în Uniunea Europeană, şi la cerinţele FDA – cerinţe analogice pentru piaţa americană, obţinerea "CE-Mark" la produsele textile, piele, electrotehnice vor permite promovarea rapidă a exportului nu numai pe pieţele date, ci şi pe pieţele tradiţionale. Calitatea, productivitatea şi competitivitatea sînt factorii cheie de restructurare a sectorului întreprinderilor în această perioadă. De aceea Guvernul va încuraja şi stimula crearea structurilor cvazi-publice (centre de asistenţă tehnică, centre de business, centre de competitivitate şi productivitate, engineering, firme de consultanţă şi training) şi cvazi-private (parcuri industriale, incubatoare tehnologice, precum şi sisteme funcţionale), care actualmente sînt slab dezvoltate la întreprinderi.

Este deosebit de important de armonizat normele naţionale cu normele şi reglementările standardelor europene ce ţin de terminologie, dimensiuni, capacităţi, marcare, metode de testare a întreprinderilor producătoare de ambalaj (sticlă, borcane, cutii din carton, etichete pentru industria alimentară), precum şi de ambalaj pentru mărfurile industriale.

Pentru realizarea cu succes a noilor sisteme de dirijare a calităţii e necesar de implementat Sistemul Naţional de Standardizare, Acreditare, Certificare conform principiilor aprobate în ţările dezvoltate:

* sistemul de standardizare este separat de sistemul de acreditare;

* este determinat domeniul de standardizare voluntară şi obligatorie;

* standardizarea şi certificarea se efectuează de către instituţiile private.

Resursele limitate impun necesitatea alegerii ramurilor prioritare pentru efectuarea restructurării şi susţinerii din partea statului.

Reieşind din potenţialul industrial deja creat în Republica Moldova, necesităţile pieţei interne şi posibilităţile de penetrare a pieţelor externe, în cadrul realizării politicii industriale a ţării pînă în anul 2005, se va concentra atenţia asupra a 3 grupe de ramuri.

Grupa I – ramurile ce se bazează pe materia primă locală şi care şi-au păstrat pieţele de desfacere:

* industria alimentară (vinificaţia, fabricarea conservelor, industria zahărului, tutunului, de producere a uleiurilor şi grăsimilor, de cofetărie);

* industria materialelor de construcţie (producerea pe bază de ghips, fabricarea cimentului, a materialelor pentru pereţi, materialelor liante şi termoizolante, articolelor din ceramică);

* industria uşoară (de prelucrare a pielii, fabricare a încălţămintei, blănurilor, covoarelor);

* industria farmaceutică;

* industria de parfumerie şi cosmetică;

* industria locală şi artizanatul.

În aceste ramuri este necesară, în primul rînd, reconstrucţia în termen scurt şi reutilarea tehnologică, scopul fiind ridicarea calităţii producţiei şi adaptarea întreprinderilor la cerinţele pieţelor externe.

Grupa II – ramurile ce se bazează pe materia primă de import, şi dispun de piaţă potenţială, dar care necesită reconstrucţie:

* industria uşoară (producerea textilelor, tricotajelor, pielii artificiale şi a articolelor de cauciuc);

* industria constructoare de maşini (producerea pompelor, tehnicii medicale, a aparatelor electronice şi electrotehnice);

* industria mobilei;

* industria chimică;

* fabricarea ambalajelor.

Grupa III – 1) întreprinderile cu consum înalt de energie şi materie primă, care au pierdut pieţele de desfacere, precum şi 2) întreprinderile de capacitate ştiinţifică înaltă şi cu un consum redus de materii prime din complexul de apărare, ce urmează a fi reprofilate pentru fabricarea producţiei civile. Întreprinderile din această grupă constituie obiectul restructurărilor pe termen lung în cadrul unor programe de stat speciale.

Subgrupa 1) – producerea tractoarelor şi tehnicii agricole, a strungurilor, frigoriferelor (inclusiv containerelor) industriale, utilajului tehnologic pentru industria alimentară; subgrupa 2) – radioelectronica, fabricarea aparatelor şi dispozitivelor de automatizare (conversiunea în fabricarea mijloacelor de telecomunicaţii, sistemelor de energie recuperabilă, tehnicii medicale, contoarelor de evidenţă a consumului de energie electrică, termică, gaze, apă etc.).

Este necesar ca Parlamentul, la solicitarea Guvernului, să aprobe pe perioada de pînă în anul 2000 lista ramurilor sau întreprinderilor prioritare, ce trebuie să fie stimulate în dezvoltarea lor cu aplicarea metodelor fiscale şi creditare prevăzute de legislaţie.

* O formă importantă de concentrare a resurselor trebuie să fie aplicarea programelor cu destinaţie specială:

* Conversiunea producţiei întreprinderilor din complexul radioelectronic (8 subprograme: Energie, Medfarm, Agroindustrie, Marbacaf, Paza, Calculare, Telecom, Marfa);

* Contorizarea resurselor energetice, implementarea sistemului automatizat de evidenţă, control şi dirijare a consumului de resurse energetice;

* Producerea mijloacelor tehnice pentru agricultură şi industria prelucrătoare;

* Producerea pompelor electrice;

* Producerea tehnicii audio şi video, a sistemelor şi mijloacelor de telecomunicaţii;

* Producerea tehnicii medicale şi a preparatelor farmaceutice;

* Producerea maşinilor şi aparatelor electrice de uz casnic;

* Programele de dezvoltare a industriei materialelor de construcţie;

* Programele de dezvoltare a industriei alimentare.

Obiectivul strategic al politicii industriale a Moldovei îl constituie formarea ramurilor industriale competitive, corespunzător standardelor europene, care să asigure o creştere economică stabilă (în condiţiile instabilităţii ramurii cheie – agricultura), creşterea exportului şi a veniturilor populaţiei, ocuparea forţei de muncă.

3.3 Reforma în agricultură şi industria prelucrătoare

Agricultura şi industria prelucrătoare formează nucleul economiei naţionale şi produc circa 60% din PIB, revenindu-le şi cea mai mare parte a exportului. În aceste sectoare sînt antrenate peste 40% din populaţia ţării angajată în cîmpul muncii. Ieşirea economiei ţării din criză, ameliorarea indicatorilor ei sociali şi asigurarea stabilităţii alimentare a ţării în perioada anilor 1998-2005 va fi determinată preponderent de eficienţa reformelor implementate anume în acest sector al economiei naţionale.

Obiectivele dezvoltării sectorului agrar

Politica agrară va fi orientată spre asigurarea securităţii alimentare a ţării, formarea unei noi structuri în conformitate cu cererea pe pieţele internă şi externă.

Obiective pe termen scurt:

* finalizarea privatizării şi stabilirea relaţiilor de proprietate, caracteristice economiei de piaţă;

* reducerea costurilor de fabricaţie a produselor agricole şi industriale;

* extinderea exportului pe pieţele tradiţionale şi altele noi;

* îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu produse alimentare;

* rezolvarea neîntîrziată a problemelor sociale ale celor mai depresive regiuni rurale prin promovarea unei politici regionale flexibile.

Obiective pe termen lung:

* sporirea competitivităţii producţiei pe baza restructurării şi introducerii tehnicii şi tehnologiilor moderne;

* ridicarea bunăstării populaţiei de la sate;

* păstrarea diversităţii biologice şi peisajistice.

Direcţiile prioritare întru realizarea acestor obiective strategice sînt:

* diminuarea costurilor de fabricaţie şi comercializare a produselor agricole şi agroindustriale;

* îmbunătăţirea calităţii merceologice şi comerciale a produselor agricole şi agroindustriale;

* asigurarea accesului pe pieţele externe;

* asigurarea lichidităţii investiţiilor efectuate în întreprinderile de profil;

* asigurarea dezvoltării durabile a localităţilor rurale;

* stimularea factorilor creşterii economice.

Pornind de la obiectivele propuse, se prevăd următoarele etape:

* în anii 1998-2000 vor fi întreprinse măsurile necesare pentru depăşirea fenomenelor de criză în economie. Se vor adopta actele normativ-legislative primordiale vizînd funcţionarea întreprinderilor tuturor formelor de gospodărire în agricultură, serviciile agrare, prelucrarea şi desfacerea producţiei. Va fi perfecţionat sistemul instituţiilor creditare ce deservesc sectorul agrar. Se va asigura activitatea investiţională, adaptarea structurii procesului de producere la condiţiile noi, se va forma infrastructura de piaţă, va continua restructurarea şi privatizarea întreprinderilor agricole;

* statul va contribui la crearea sistemului de susţinere a dezvoltării întreprinderilor agricole. În perioada 2000-2003 va fi asigurată creşterea volumului producţiei finite pe baza folosirii tehnologiilor eficiente de producţie, păstrare, prelucrare şi comercializare a acesteia. Pe baza concentrării resurselor interne şi a atragerii investiţiilor străine vor fi create condiţii pentru reproducerea lărgită în toate sectoarele industriei prelucrătoare.

Relaţiile funciare

Direcţiile de bază ale perfecţionării relaţiilor funciare sînt:

* finalizarea procesului de acordare ţăranilor a titlurilor de proprietate asupra cotelor de teren;

* consolidarea şi dezvoltarea sistemului de proprietate funciară privată în agricultură;

* elaborarea şi implementarea mecanismelor juridice, instituţionale şi financiare de funcţionare a pieţei funciare capabile să transforme terenurile agricole în obiecte atractive de gaj sau pentru investiţii;

* organizarea controlului statal asupra folosirii raţionale a terenurilor.

Formarea pieţei funciare trebuie să urmărească, de asemenea, obiectivul relevării valorii economice reale a fiecărui teren agricol în funcţie de fluxul de numerar pe care îl poate genera în condiţii concrete de folosinţă.

Astfel, în vederea realizării unor asemenea obiective economice şi sociale vor fi elaborate şi implementate mecanismele juridice, instituţionale şi financiare de funcţionare a pieţei funciare capabile să transforme terenurile agricole în obiecte atractive de gaj pentru investiţii.

În vederea asigurării respectării drepturilor la posesiune asupra pămîntului pentru toţi cetăţenii vizaţi de lege va fi elaborat mecanismul de reglementare a relaţiilor economico-funciare între unităţile de cercetare, de învăţămînt şi de producere a seminţelor ale căror terenuri agricole se află în proprietatea locuitorilor comunelor pe al căror teritoriu se află aceste terenuri agricole.

Privatizarea fondului funciar va fi însoţită de introducerea unor mecanisme economice care să contribuie la creşterea responsabilităţii proprietarilor de pămînt şi celor ce beneficiază de el, menţinerea şi sporirea fertilităţii solurilor, cu condiţia unei organizări teritoriale ştiinţific fundamentate, folosirii metodelor chimice şi bacteriologice de ocrotire a plantelor, păstrării echilibrului ecologic.

Întru accelerarea reformei funciare se prevede:

* accelerarea procesului de repartizare ţăranilor a titlurilor ce confirmă dreptul lor de proprietate asupra cotelor de pămînt, stabilirea termenelor limită şi a mecanismului de finalizare a acestei proceduri;

* analiza proiectelor pilot existente de restructurare a agriculturii în scopul formulării unor propuneri de perfecţionare a acesteia;

* introducerea unui sistem informaţional eficient vizînd baza legislativă în domeniul relaţiilor funciare, drepturile şi obligaţiunile cetăţenilor;

* crearea infrastructurii pieţei funciare, inclusiv a unui sistem unic de înregistrare a pămîntului şi proprietăţii.

Agricultura Moldovei urmează să se dezvolte ţinînd cont de constrîngerile proprii şi de redare agriculturii unui caracter durabil.

Condiţia de regenerabilitate a resurselor agriculturii se reduce la exploatarea cruţătoare, regenerativă a resurselor funciare în calitate de resursă principală a economiei naţionale.

Printre măsurile fundamentale se prevede elaborarea, definitivarea şi adoptarea cadrului legislativ ce va prevedea statutul juridico-economic al acestui gen de resurse. Astfel, vor fi elaborate şi înaintate spre adoptare Bazele legislative ale protecţiei şi conservării resurselor naturale, Legea protecţiei landşafturilor, Legea apelor etc.

În vederea implementării unui mecanism eficient de gestionare durabilă a resurselor agricole va fi creat sistemul de Contabilitate a resurselor naturale cu destinaţie agricolă şi sistemul de Monitorizare a folosirii resurselor naturale agricole.

Totodată, vor fi completate actele normative în vigoare în scopul sporirii răspunderii juridice (administrative şi penale) a cetăţenilor şi a persoanelor cu funcţii de răspundere pentru folosirea iraţională a resurselor naturale, în special, a terenurilor agricole.

Acţiunile preconizate constituie componente necesare ale Programului Naţional pentru conservarea şi gestionarea resurselor naturale într-un cadru ecosistemic, precum şi a Programului complex de combatere a eroziunii, de stabilizare şi de creştere a fertilităţii solului.

O măsură va fi şi implementarea unui nou mecanism de administrare a potenţialului agrar al ţării prin introducerea unor seturi variate de proiecte-tip de organizare a teritoriului în funcţie de categoria economico-socială a fiecărui agricultor concret şi de zona agro-climatică a terenurilor respective.

Periodic, proiectele-tip, în funcţie de evoluţia sistemelor agrotehnice, a situaţiei ecologice, economice etc., pot fi înlocuite cu altele noi, fie prin stimulente economice, fie prin cele administrative, în funcţie de obiectivele strategice ale statului.

Politica structurală

Consolidarea juridică şi patrimonială a producătorilor agricoli şi, în special, a capacităţii juridice a managerilor de întreprinderi agricole, consolidare capabilă să cuprindă întreaga diversitate a relaţiilor economico-financiare, sociale şi funciare dintre participanţii la procesul de producţie agricolă, mecanismele angrenării lor cu industria prelucrătoare (în condiţiile de asigurare a profitabilităţii tuturor acestor relaţii), precum şi cu sectorul comercial şi financiar, reprezintă precondiţia politicii agrare.

Va fi asigurată implementarea Programului Naţional de Consolidare juridică şi patrimonială a producătorilor agricoli care este destinat să creeze condiţiile necesare pentru implementarea Programului de Restructurare a Întreprinderilor Agricole ce se va axa pe asemenea procedee de asigurare a competitivităţii ca: planificarea marketingului întreprinderii, optimizarea sistemului financiar al ei, inclusiv prin introducerea metodelor contabilităţii de gestiune (interne), precum şi ale analizei şi planificării financiare, managementul resurselor umane, managementul de producţie, inclusiv gestiunea stocurilor etc.

În sectorul agrar şi al industriei prelucrătoare din republică este evidentă necesitatea reformării întreprinderilor în conformitate cu noile realităţi economice existente pe piaţa internă şi externă a mijloacelor de producţie şi produselor alimentare.

Politica structurală a statului va avea drept scop crearea unor întreprinderi viabile în sectorul agrar şi industria prelucrătoare. Urmează ca în viitorul apropiat să fie create condiţii economice în scopul optimizării dimensiunilor gospodăriilor ţărăneşti (de fermieri) în baza recomandărilor ştiinţifice argumentate, practicii mondiale a ţărilor cu o economie de piaţă dezvoltată şi reieşind din condiţiile republicii la cultivarea culturilor agricole, asigurarea funcţionării pieţei funciare şi mecanismelor de arendare a pămîntului.

Una din sarcinile primordiale constă în restructurarea gospodăriilor colective ce activează în zonele rurale, transformarea lor în gospodării ţărăneşti sau alte structuri corporative cu un sistem eficient de management.

În proprietatea statului vor rămîne întreprinderile ce asigură progresul tehnico-ştiinţific în ramurile producţiei semincere, creşterea animalelor de prăsilă etc.

În calitate de cea mai eficientă şi cea mai durabilă măsură pentru soluţionarea în complex a problemelor sporirii competitivităţii produselor agricole şi agroindustriale statul va asigura o politică fermă de promovare a integrării pe verticală a producătorilor agricoli cu unităţile de prelucrare şi, de regulă, cu structurile comerciale şi financiare, în vederea echilibrării relaţiilor dintre furnizori şi prelucrători prin asigurarea participării agricultorilor la profitul obţinut în urma comercializării produselor finite la consumator.

Va fi adoptat cadrul juridic necesar şi mecanismele corporative şi financiare aferente pentru formarea holdingurilor şi a grupurilor financiar-agrare-industriale în calitatea lor de forme instituţionale de integrare pe verticală.

Totodată, fără a se limita la aceste forme instituţionale politica agrară prevede perfecţionarea şi diversificarea formelor de cooperare între producătorii de materie primă şi întreprinderile de prelucrare.

În scopul asigurării condiţiilor necesare pentru gestionarea producerii, procurării, transportării, păstrării şi prelucrării producţiei agricole, se creează diverse formaţiuni economice agroindustriale: societăţi pe acţiuni, firme agricole, întreprinderi ştiinţifice de producţie, uniuni, întreprinderi mixte.

Întru realizarea celor expuse se impun următoarele măsuri:

* elaborarea şi adoptarea printr-o hotărîre a Guvernului a Regulamentului cu privire la circulaţia hîrtiilor de valoare deţinute de furnizorii de materie primă agricolă distribuite lor în procesul de privatizare, coordonat cu Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare;

* activitatea unor asemenea companii fiduciare urmează să se desfăşoare în baza unui plan de afacere coordonat sau în baza unei licenţe eliberate de ministerul de ramură.

Politica structurală include:

* întărirea disciplinei financiare, implementarea procedurilor de falimentare a întreprinderilor cu grad scăzut de viabilitate;

* stabilirea unui control eficient asupra respectării legislaţiei antimonopol în sfera asigurării tehnico-materiale a agriculturii şi prelucrării producţiei agricole, precum şi în domeniul realizării ei;

* dezvoltarea bazei legislative pentru comasarea capitalului bancar şi celui industrial în agricultură şi industria prelucrătoare;

* promovarea politicii fiscale, ce va constitui principiul scăderii progresive a raportului dintre masa sumei impozitelor şi masa profitului net;

* dezvoltarea unui sistem de credit mutual ca bază a sistemului de credit agricol;

* încurajarea producătorilor agricoli de a participa la comerţul de bursă;

* legiferarea instrumentelor derivate necesare comerţului de bursă cu produse agricole care să faciliteze asigurarea resurselor financiare pentru producătorii agricoli.

Renovarea potenţialului de producţie al sectorului agrar şi industriei prelucrătoare

În procesul de reformare a potenţialului de producţie e necesară evidenţierea a două etape legate de asigurarea reformei structurale.

La prima etapă, produsele de bază exportate rămîn a fi semifabricatele şi materia primă agricolă, în special, strugurii şi produsele vinicole, fructele, legumele, tutunul, produsele de tutunărit, o cantitate limitată de ulei vegetal şi zahăr.

În faza a doua, odată cu acumularea mijloacelor financiare proprii şi atragerea altor surse pentru restructurarea economiei, însuşirea sistemului de marketing al fabricării produselor ieftine, dar calitative, urmează să fie înlocuită cu implementarea tehnologiilor avansate, cu un complex de maşini moderne în agricultură şi industria prelucrătoare.

Gestiunea sectorului agrar şi al industriei prelucrătoare se bazează pe delimitarea separării administrării de stat şi economice la toate nivelurile, neimplicarea statului în activitatea economică a agenţilor economici, acordarea pentru aceştia a dreptului de creare a organelor economice şi sociale.

Administrarea de stat se limitează la:

* coordonarea şi controlul politicii economice şi tehnologice, respectarea standardelor, controlul veterinar, protecţia plantelor, controlul fondului semincer, munca de selecţie a animalelor, folosirea raţională a fondului funciar şi a fondurilor fixe;

* asigurarea sferei de deservire, informarea privitor la pieţele externe şi interne, ajutorul ştiinţifico-consultativ, pregătirea şi ridicarea calificării cadrelor;

* analiza, monitorizarea, generalizarea şi evidenţierea cauzelor şi consecinţelor schimbărilor în dezvoltarea economică a sectorului agrar şi industriei prelucrătoare;

* reformarea sistemului de instruire agrară la toate nivelurile;

* formarea reţelei firmelor de implementare şi consultanţă;

* raţionalizarea sistemului organizaţiilor ştiinţifice de cercetări în domeniul agriculturii.

Dezvoltarea socială şi culturală a satului

Dat fiind faptul că localităţile rurale constituie cadrul social-economic şi socio-cultural în care se desfăşoară procesele economice agricole şi, tot mai des, agroindustriale prin care se urmăreşte realizarea obiectivului strategic al competitivităţii, fără a le lua în considerare este imposibilă elaborarea şi, mai ales, promovarea politicii agrare.

Procesele de consolidare juridico-patrimonială a producătorilor agricoli, cele de restructurare corporativă şi economico-financiară a întreprinderilor agricole şi agroindustriale vor genera un impact structural asupra rolului însuşi al comunităţilor rurale. Efectele potenţiale ale unui asemenea impact urmează să fie cercetate şi estimate sub multiple aspecte în cadrul activităţilor ministerului de ramură. În scopul luării sub control a proceselor social-economice generate de impactul definit se impune în mod imperativ elaborarea şi adoptarea la nivel de Parlament a Concepţiei de dezvoltare durabilă a localităţilor rurale.

În baza conceptului definit vor fi identificate categoriile economico-sociale de localităţi rurale şi se va efectua clasificarea lor în vederea elaborării tipurilor de strategii de dezvoltare durabilă a satelor în funcţie de categoria fiecăruia. Ca rezultat al acestor măsuri urmează să fie elaborat Nomenclatorul localităţilor rurale din ţară în funcţie de tipologia dezvoltării lor durabile.

Lucrările astfel efectuate vor rezulta într-un şir (complex) de proiecte individuale, regionale şi naţionale de dezvoltare durabilă a localităţilor rurale din ţară. În vederea elaborării şi implementării acestor proiecte urmează să fie atrase resurse externe şi interne publice şi private.

Dezvoltarea durabilă a localităţilor rurale va avea ca efect firesc urbanizarea lor prin crearea infrastructurilor respective: reţele de drumuri, telecomunicaţii, aprovizionare cu energie, epurare a deşeurilor menajere şi industriale – infrastructuri proprii localităţilor urbane; prin dezvoltarea infrastructurii sociale şi a celei de asistenţă socială în sens larg şi prin sprijinirea şi diversificarea sectoarelor economice complementare agriculturii, inclusiv a celor neagricole.

Urbanizarea direcţionată a localităţilor rurale va asigura, de asemenea, sporirea mobilităţii socio-profesionale a agricultorilor şi a celorlalte categorii de săteni, inclusiv prin desfăşurarea unor proiecte de reciclare axate pe nevoile reale ale unor localităţi concrete.

Toate aceste acţiuni de ordin strategic sînt destinate creării unui cadru ferm de asigurare a securităţii sociale polivalente pentru agricultorii angajaţi în procesele complexe de restructurare a agriculturii.

3.4 Infrastructura

a) Complexul energetic

Starea actuală a complexului energetic asigură sectorul productiv, cel al serviciilor şi populaţia cu energie electrică, termică şi gaze. Republica Moldova importă peste 98% din resursele energetice primare. În general funcţionarea normală a complexului energetic condiţionează securitatea energetică a ţării.

Situaţia tehnico-economică gravă ce s-a creat în complexul energetic este una din cauzele principale ale dificultăţilor economice şi sociale cu care se confruntă ţara.

Particularităţile şi cauzele principale ale acestei situaţii sînt:

* nivelul scăzut al plăţilor efectuate de către consumatori a rezultat în datorii debitoare cronice, cea mai mare parte a cărora revine organizaţiilor şi instituţiilor bugetare şi întreprinderilor de stat;

* o mare parte a plăţilor pentru energie se efectuează prin tranzacţii barter şi achitări reciproce;

* tarifele stabilite la energia electrică, termică şi gaze atît pentru populaţie, cît şi pentru consumatorii industriali şi alte categorii nu acoperă cheltuielile reale ale sectorului electroenergetic;

* necolectările, pierderile majorate şi furturile de energie au condus la aceea că datoriile creditoare neacoperite depăşesc cele debitoare de 3 ori;

* nivelul tarifelor reale este practic redus considerabil, în raport cu cel stabilit, din cauza multiplelor privilegii acordate diferitor categorii de consumatori;

* pierderile tehnice şi furturile substanţiale de energie sînt cauzate de echipamentul învechit, de lipsa întreţinerii cuvenite a acestuia, precum şi de nivelul insuficient de monitorizare şi control al sistemului de evidenţă a consumului de energie;

* lipsa unor sisteme transparente de management financiar şi contabil;

* tarifele au fost supuse diferitor revizuiri din raţionamente social-politice;

* posibilităţile întreprinderilor din sectorul energetic de a deconecta neplătitorii de la reţea sînt limitate mai întîi de deciziile politice, apoi şi de posibilităţile tehnice insuficiente, ceea ce împiedică implementarea practicilor comerciale normale;

* lipsa unui management energoeconomic adecvat condiţiilor de piaţă;

* nivelul insuficient al cadrului legislativ în domeniul energetic.

Conform Strategiei energetice a Republicii Moldova pînă în anul 2005, aprobată de Guvern (iunie 1997), complexul energetic va evalua în funcţie de creşterea consumului de energie, care se preconizează anual de circa 2,2% la resursele energetice primare, 3% – la energia electrică şi 1,8% – la energia termică.

În sectorul electroenergetic se prevede: reabilitarea tehnică şi extinderea centralelor electrice cu termoficare; realizarea conexiunii intersistemice a ţărilor, un prim pas fiind al interacţiunii electroenergetice a ţărilor riverane bazinului Mării Negre.

În sectorul termoenergetic se mai prevede: aprovizionarea consumatorilor cu energie termică prin sisteme centralizate, cu utilizarea capacităţilor de cogenerare electrică şi termică; dezvoltarea sistemelor autonome de generare a energiei termice în baza utilizării gazelor naturale şi combustibilului lichid.

Soluţionarea problemelor ce ţin de activitatea tehnică şi economică a complexului energetic este posibilă numai în condiţiile reformării şi deschiderii lui spre competiţie, atragerii şi încurajării investiţiilor. Aceste obiective pot fi realizate prin restructurarea şi privatizarea întreprinderilor respective, proces iniţiat în anul 1997.

Reorganizarea complexului energetic. Pe parcursul anului 1997 s-au efectuat descentralizarea şi corporatizarea complexului electroenergetic. Compania de stat "Moldenergo" a fost divizată după principiul funcţional, în întreprinderi de generare, transport, distribuţie.

Corporatizarea subdiviziunilor fostei Companii de stat "Moldenergo" prevede stabilirea unor relaţii comerciale noi între agenţii economici pe piaţa electroenergetică, ce necesită ajustări ale cadrului legislativ şi un organ de reglementare care să arbitreze aceste relaţii.

În cazul sectorului de gaze nu se va proceda la o descentralizare, ci la comasarea întreprinderilor existente de distribuţie şi transport într-o singură societate pe acţiuni.

Sectorul termoenergetic va fi supus restructurării şi privatizării treptate.

În anul 1998 va lua sfîrşit divizarea Societăţii pe Acţiuni "Tirex-Petrol" în întreprinderi independente şi privatizarea lor.

Luînd în consideraţie experienţa iniţială de reformare a sectorului electroenergetic, este necesar de a elabora un program guvernamental de reorganizare şi retehnologizare a complexului energetic pe perioada de pînă în anul 2005.

Cadrul legislativ şi instituţional. Începînd cu anul 1997 în Moldova se formează cadrul legislativ de dezvoltare pe termen lung a complexului energetic. În acest context au fost elaborate circa 10 legi şi documente normative. Pentru implementarea lor este necesar un suport instituţional.

În august 1997 a fost creată Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, fiind concepută ca principalul organ de reglementare a relaţiilor dintre agenţii pieţei de energie electrică, termică şi gaze.

Legile cu privire la energia electrică şi la gaze deja adoptate, Legea despre conservarea energiei, precum şi Legea cu privire la produse petroliere ce va fi elaborată, vor servi drept acte legislative de bază ale reglementării relaţiilor dintre operatorii pieţei energetice şi vor legifera statutul de independenţă a organului de reglementare.

În scopul reglementării activităţilor de pe piaţa energetică va fi elaborat codul operaţional.

Privatizarea complexului energetic reprezintă, conform practicii mondiale acumulate, o posibilitate pentru revitalizarea rapidă a complexului şi asigurarea consumatorilor cu energie şi resurse energetice intr-un mod fiabil şi eficient, la costuri minime.

Începînd cu anul 1998, vor fi privatizate 8 întreprinderi electroenergetice – 3 întreprinderi de generare, 5 întreprinderi de distribuţie a energiei electrice şi întreprinderile create în urma divizării Societăţii pe Acţiuni "Tirex-Petrol". În scopul stingerii datoriilor pentru gaze se va proceda la transferarea unei părţi din acţiunile statului în întreprinderea pentru transportarea şi distribuţia gazelor în posesia Societăţii pe Acţiuni ruse "Gazprom".

Principalele obiective ale privatizării întreprinderilor sectorului electroenergetic sînt:

* obţinerea unui volum maxim de resurse financiare necesare statului;

* sporirea fiabilităţii şi calităţii produselor şi serviciilor energetice;

* atragerea investiţiilor pentru reabilitarea şi extinderea sectorului electroenergetic;

* îmbunătăţirea eficienţei de exploatare, a gestionării întreprinderilor prin utilizarea experienţei manageriale şi a competiţiei în sectorul electroenergetic.

Orientările strategice de privatizare a întreprinderilor electroenergetice sînt bazate pe obiectivele ce urmează a fi atinse şi experienţa mondială.

Investitorilor strategici li se va propune pachetul de la 50%+1 pînă la 90% din acţiuni cu drept de vot. În funcţie de starea financiară şi tehnică a întreprinderii se vor oferi diverse proporţii de participare a investitorilor strategici atît străini, cît şi autohtoni în capitalul social.

Acţiunile rămase în posesia statului vor fi expuse la licitaţie, inclusiv la Bursa de Valori, cu oferirea dreptului prioritar de procurare investitorilor strategici.

În scopul realizării obiectivului de maximizare a veniturilor de la privatizare trebuie să se efectueze restructurarea bilanţului întreprinderilor, acţiunile cărora vor fi propuse spre vînzare.

Guvernul va examina posibilităţile de acoperire a diferenţei dintre datoriile creditoare şi debitoare ale acestor întreprinderi şi va aproba mecanismul de gestionare a lor.

Drept sursă principală de finanţare a cheltuielilor ce ţin de rambursarea datoriilor neacoperite vor servi tarifele la energia electrică şi gaze, incluzînd o marjă pentru deservirea datoriei externe, şi alocaţiile bugetare provenite din privatizare.

Conservarea energiei. Dat fiind faptul că Moldova practic nu dispune de resurse energetice proprii şi ţinînd cont de nivelul înalt (de 2-3 ori mai mare decît în ţările dezvoltate) şi de creştere a intensităţii energetice a produsului intern brut (majorarea de 1,5 ori în perioada 1990-1997) problema de economisire a resurselor energetice a devenit foarte acută.

E necesar ca pînă în anul 2005 să se ajungă la o reducere de cel puţin 20% a intensităţii energetice a produsului intern brut prin:

* ridicarea în toate domeniile de activitate a eficienţei utilizării energiei;

* aprobarea legii cu privire la conservarea energiei;

* susţinerea activităţilor Agenţiei Naţionale pentru Conservarea Energiei;

* stimularea introducerii tehnologiilor energointensive;

* instalarea contoarelor la toţi consumatorii, în deosebi la organizaţiile bugetare;

* electrificarea parţială a căii ferate;

* ridicarea nivelului de termoizolare a clădirilor etc.;

* utilizarea surselor renovabile de energie electrică.

Formarea mediului de concurenţă. În sectorul de produse petroliere şi la furnizarea energiei electrice întreprinderilor de distribuţie, practic este deja creată competiţia, accesul fiind reglementat prin licenţe. Achiziţionarea resurselor energetice din import se va efectua, de regulă, pe bază de concurs (tender).

La nivel de furnizare consumatorilor, competiţia va fi posibilă în urma ajustării cadrului de reglementare. În decursul a 2-3 ani vor fi admişi pe bază de licenţă furnizori ce nu deţin reţele electrice. Aceşti furnizori vor comercializa energia electrică la tarife nereglementate, consumatorii importanţi avînd posibilitatea selectării furnizorului.

Competiţia va duce la creşterea eficienţei exploatării sectorului şi în final la diminuarea cheltuielilor şi, respectiv, a tarifelor şi preţurilor.

Noi investiţii, diversificarea surselor de energie. Consolidarea stării financiare a întreprinderilor, asigurarea cadrului de reglementare adecvat şi prezenţa interesului privat vor permite efectuarea investiţiilor în sectorul energetic atît din surse interne ale întreprinderilor (profit), cît şi din exterior (reutilarea capacităţilor existente sau dezvoltarea de capacităţi noi).

Paralel cu investiţiile private în distribuţie şi generare vor fi efectuate investiţii în reţelele de tensiune înaltă pentru mărirea puterii maxime de transmitere.

Pentru îmbunătăţirea aprovizionării cu produse petroliere va fi construit un terminal în portul Giurgiuleşti şi o reţea pentru transportul lor.

În sectorul termoenergetic vor fi efectuate următoarele modernizări:

* diversificarea surselor de generare a energiei termice;

* instalarea contoarelor de energie termică la noduri şi grupuri de consumatori casnici;

* înlocuirea ţevilor existente cu ţevi acoperite cu poliuretan sau polietilenă avînd termenul de exploatare de peste 30 ani.

Permanent se vor examina modalităţile de diversificare a surselor primare de energie (nu mai puţin de 2-3 surse la gaze naturale, gaze lichefiate, cărbune, produse petroliere, energie electrică) ceea ce va contribui la ridicarea securităţii energetice a ţării şi la diminuarea tarifelor.

Statul va stimula investiţii noi în capacităţi de generare, astfel ca producerea locală (fără Centrala electrică de la Cuciurgan) să atingă nivelul de 50-70% în anul 2005.

În sectorul de gaze vor fi efectuate investiţii considerabile pentru gazificarea raioanelor şi localităţilor care încă nu sînt conectate la reţeaua republicană de distribuţie a gazelor.

Ajustarea la cerinţele mondiale. Efectuarea investiţiilor va fi corelată cu evoluţia sistemelor energetice a ţărilor din bazinul Mării Negre şi regiunea Balcanică. Mărirea capacităţii de transportare a energiei electrice şi ajustarea parametrilor tehnici (tensiunea de 400 kV, frecvenţa constantă de 50 Hz) va permite racordarea reţelelor naţionale la reţelele Uniunii Europene a Consumatorilor, Producătorilor şi Transportatorilor de Energie (UCPTE). În decurs de 7 ani va fi promovată politica creării rezervelor de combustibili lichizi, astfel ca în anul 2005 aceste rezerve să fie suficiente pentru 90 zile. Activitatea companiilor de pe piaţa energetică (proiectele de investiţii, relaţiile economice) va corespunde cerinţelor Acordului privind Carta Energetică semnată de către Republica Moldova.

b) Sectorul de alimentare cu apă

Asigurarea populaţiei cu apă potabilă de calitate a devenit o problemă social-economică prioritară, soluţionarea căreia este îndreptată spre atingerea scopului principal – îmbunătăţirea şi păstrarea sănătăţii populaţiei şi totalmente a securităţii naţiunii.

Circa 50% din populaţia republicii actualmente utilizează în scopuri potabile apa ce nu corespunde cerinţelor sanitar-igienice. Valorile medii ale nitraţilor, sulfaţilor, clorurilor, selenului, fierului etc. depăşesc considerabil valorile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Aceasta este una din cauzele principale ce influenţează asupra creşterii bolilor infecţioase, intestinale, cancerigene etc. şi duratei vieţii populaţiei din republică.

Reorganizarea sectorului. Pe parcursul anilor 1997-1998 au fost divizate din componenţa Direcţiilor gospodăriei locativ-comunale din republică serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, şi create în baza lor întreprinderi specializate "Apă-Canal". Concomitent a fost instituit Concernul de stat "Apă-Canal".

Regia "Apă-Canal" din Chişinău s-a reorganizat în societate pe acţiuni. Procesul de reorganizare a întreprinderilor de alimentare cu apă în societăţi pe acţiuni va continua.

Dezvoltarea sectorului de alimentare cu apă se va efectua conform Legii cu privire la apă potabilă prezentată spre examinare şi adoptare Parlamentului, Strategiei dezvoltării şi modernizării sistemelor comunale de alimentare cu apă şi canalizare, Programului de stat "Apă potabilă", care sînt în stadiu de elaborare, Schemei de alimentare cu apă şi evacuarea apelor uzate din Republica Moldova.

În sectorul dat se prevede:

* reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă;

* construcţia apeductelor interraionale Ungheni-Călăraşi-Bîcovăţ, Bălţi-Sîngerei-Teleneşti, Cantemir-Comrat-Basarabeasca-Ceadîr-Lunga şi altele;

* reutilarea tehnică a întreprinderilor existente în vederea micşorării pierderilor de apă şi consumurilor de energie electrică;

* implementarea tehnologiilor noi în vederea majorării calităţii apei potabile şi uzate, precum şi majorării duratei de exploatare a reţelelor şi utilajului;

* implementarea contoarelor de evidenţă a consumului de apă în procesul de captare-pompare-distribuire-consumator;

* introducerea pîrghiilor de stimulare economică a consumului raţional de apă;

* aplicarea tarifelor unice pentru toate categoriile de consumatori în scopul acoperirii cheltuielilor reale ale prestatorilor de servicii alimentare cu apă şi canalizare;

* conlucrarea cu organismele financiare locale şi din străinătate întru atragerea investiţiilor în domeniu;

* concesionarea unor obiecte de importanţă majoră;

* crearea condiţiilor întru apariţia şi funcţionarea întreprinderilor private în domeniul exploatării reţelelor;

* elaborarea cadrului legislativ-normativ în domeniul alimentării cu apă şi canalizare.

c) Complexul de construcţii

Complexul de construcţii, de rînd cu industria materialelor de construcţii, asigură potenţialul investiţional al ţării, unde se creează 9-10% din volumul anual al PIB. Criza economică a perioadei de tranziţie a generat criza investiţională. Micşorarea volumului PIB şi a cotei de acumulare au diminuat serviciile de construcţii.

Perspectiva reformării sectorului

Drept bază normativă de reglementare a politicii de dezvoltare a complexului de construcţii în perspectiva de pînă în anul 2005 sînt documentele deja adoptate de către Guvern:

* Direcţiile generale ale dezvoltării industriei materialelor de construcţii în Republica Moldova pînă în anul 2010;

* Strategia pieţei spaţiului locativ şi altor bunuri imobiliare;

* Previziunile evoluţiei sectoarelor: construcţii, industria materialelor de construcţii, gospodăria comunală şi a locuinţelor pînă în anul 2005;

* Strategia dezvoltării ramurii construcţiilor, ce va fi modificată şi adoptată de către Guvern.

Următorul pas necesar este activizarea reformelor în fiecare ramură a complexului: construcţiile, industria materialelor de construcţii, urbanismul şi amenajarea teritoriului, arhitectura, locuinţele – reformarea organizatorică şi economică, relansarea activităţii investiţionale, crearea mediului competitiv în sfera dată etc.

Direcţiile principale de dezvoltare în domeniul construcţiilor şi industriei materialelor de construcţii sînt:

* elaborarea cadrului legislativ şi normativ în conformitate cu Programul de creare a bazei normative în construcţii, aprobat de către Guvern;

* continuarea proceselor de deetatizare a întreprinderilor şi demonopolizare a activităţii lor, de retehnologizare a întreprinderilor şi lichidare a întreprinderilor falimentare;

* crearea şi dezvoltarea mediului concurenţial în construcţii prin implementarea metodologiei unice de organizare a licitaţiilor (tenderelor) pentru proiectarea şi executarea investiţiilor publice;

* stimularea investiţiilor (inclusiv străine) pentru renovarea fondurilor fixe;

* elaborarea şi implementarea în practică pe parcursul anilor 1998-2001 a sistemului nou de determinare a valorii construcţiei prin "metoda resurselor", ce corespunde cerinţelor economiei de piaţă;

* asigurarea îmbunătăţirii considerabile a calităţii producţiei de construcţii şi industriei materialelor de construcţii, precum şi a particularităţilor ei de consum, reducerea perioadei ciclului de investiţii-construcţii;

* reutilarea tehnică a întreprinderilor din industria materialelor de construcţii în vederea organizării pe suprafeţele de producere disponibile a fabricării din materii prime locale a materialelor noi de construcţie cu consum redus de energie solicitate pe piaţa internă şi externă;

* elaborarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul întreţinerii construcţiilor; stabilirea etapelor de renovare şi modernizare a construcţiilor existente, crearea sistemului de exploatare a acestora.

Reformarea sistemului de proiectare. Metodologia proiectării se va modifica odată cu formarea sistemului naţional de acte normative, precum şi perfecţionarea mecanismelor instituţionale. Principalele direcţii de perfecţionare sînt:

* sporirea responsabilităţii proiectanţilor pentru soluţiile arhitectural-volumetrice şi tehnice propuse, avînd în vedere că utilizarea proiectelor-tip se va reduce, iar normativele tehnice în urbanism şi arhitectură vor oferi posibilităţi mai variate de abordare a sarcinilor de proiect;

* asigurarea prin sistemul de proiectare a echilibrului intereselor publice şi particulare, asigurarea securităţii ecologice şi asigurarea continuităţii politicii tehnice de stat în procesul de realizare a proiectelor pentru construcţii.

Tradiţiile şi condiţiile geoeconomice ale Republicii Moldova sînt favorabile pentru realizarea politicii în domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului. Din acestea se evidenţiază următoarele:

* elaborarea Planului amenajării teritoriului naţional, prin intermediul căruia se vor determina zonele de intervenţie primordială, direcţiile de dezvoltare a domeniilor economiei naţionale, inclusiv teritoriile destinate acestor procese şi, în rezultat, elaborarea sau corectarea programelor ramurale în contextul acestei lucrări;

* asigurarea respectării principiilor dezvoltării durabile la toate etapele şi nivelurile teritoriale de dezvoltare a localităţilor, protecţia mediului înconjurător, valorificarea şi utilizarea raţională a resurselor naturale;

* formarea, în temeiul reţelei existente de localităţi, relaţiilor istorice, tradiţiilor, infrastructurilor de comunicaţii, nivelului de dezvoltare socio-economic, a structurii administrativ-teritoriale a Republicii Moldova ca compartiment de bază al Planului amenajării teritoriului naţional;

* elaborarea, în conformitate cu metodologia modernă, a planurilor urbanistice generale pentru toate localităţile Republicii Moldova şi, ca suport informaţional pentru acest proces, crearea şi realizarea Cadastrului funcţional urban;

* sporirea rolului şi lărgirea funcţiilor autorităţilor administraţiei publice locale în soluţionarea problemelor de dezvoltare a localităţilor, implicarea pe scară largă a populaţiei în procesul de pregătire, aprobare şi realizare a deciziilor în planificarea urbanistică.

În domeniul arhitecturii deosebit de important este de a schimba atitudinea faţă de soluţiile arhitectural-volumetrice în proiectarea obiectelor civile şi industriale. Reforma acestui domeniu şi sporirea calităţii construcţiei va include:

* lărgirea practicii de proiectare individuală cu evidenţierea funcţionalităţilor particulare conform specificului local în calitate de direcţie prioritară în construcţia obiectelor civile şi industriale;

* crearea şi revizuirea cadrului normativ în activitatea arhitecturală şi de proiectare în construcţii în scopul implementării standardelor europene în conformitate cu orientările de dezvoltare social-economică a statului;

* elaborarea şi implementarea metodelor şi procedeelor de soluţionare planimetrică, a noilor tipuri de clădiri pentru formarea ansamblurilor arhitectural-urbanistice bine echilibrate în raportul funcţie-formă;

* utilizarea pe scară largă a unor forme noi de construcţie a locuinţelor şi clădirilor publice, asigurînd confortul necesar;

* implementarea direcţiilor arhitectural-tehnice privind modernizarea blocurilor locative cu 2-5 nivele, construite conform primelor serii de proiecte-tip, în scopul avansării confortului de trai şi a aspectului arhitectonic;

* contribuirea la implementarea soluţiilor arhitectural-planimetrice "flexibile" pentru diverse clădiri industriale, care pe parcursul exploatării vor asigura posibilitatea de modernizare în raport cu necesităţile proprietarilor.

Reglementarea proceselor în domeniul locuinţelor se va efectua prin:

* elaborarea proiectului Legii cu privire la ipotecă, prin aplicarea căreia se vor extinde posibilităţile populaţiei de a obţine credite pe termen lung pentru procurarea şi construcţia locuinţelor;

* renovarea cadrului legislativ şi normativ în domeniul construcţiei şi procurării locuinţelor; implementarea noilor forme şi mecanisme financiar-creditare pentru atragerea mijloacelor financiare ale populaţiei şi persoanelor juridice la construcţia, modernizarea şi reconstrucţia locuinţelor, şi, de asemenea, pentru finisarea construcţiilor nefinalizate;

* elaborarea cadrului legislativ şi normativ privind protecţia localităţilor contra proceselor geologice periculoase şi inundaţiilor; crearea şi instituirea sistemului de protecţie a localităţilor; elaborarea şi realizarea Programului naţional complex de contracarare a proceselor geologice periculoase şi inundaţiilor.

Reformarea complexului de construcţii în perioada de pînă în anul 2005 este necesară nu numai pentru crearea unei economii dezvoltate (eficiente), ci şi din considerente sociale – calitatea locuinţelor, arhitectura şi planificarea oraşelor şi satelor.

d) Transportul

Transportul, ca ramură de bază a infrastructurii de producţie, este orientat spre deservirea calitativă şi operativă a economiei şi populaţiei. Situaţia precară a mijloacelor de transport şi a drumurilor impune reformarea urgentă a acestei sfere. Uzura fondurilor fixe în transportul feroviar constituie 46,3%, în cel automobilistic – 60,6%. Creşte pericolul catastrofelor tehnogene.

Transportul auto şi reţeaua de drumuri. Starea nesatisfăcătoare a drumurilor în anii 90 agravează exploatarea parcului de automobile, reduce fluxul traficului de tranzit pe teritoriul ţării, îndepărtează investitorii potenţiali. Drept orientare strategică este reconstrucţia şi modernizarea reţelei rutiere existente conform standardelor europene. În cazul lipsei resurselor bugetare, se vor folosi mecanismele concesiunilor, utilizarea cu plată a podurilor şi drumurilor, aprobate cu succes în alte ţări cu economie în tranziţie.

Unul din punctele de orientare este includerea Republicii Moldova în sistemul european de transport. Pe teritoriul ţării va trece al 9-lea coridor european de transport, ce leagă ţările scandinave şi ţările baltice. Aceasta va accelera integrarea Moldovei în viaţa europeană, va crea un mediu favorabil pentru economie şi angajarea populaţiei.

Reieşind din interesele Moldovei, va fi iniţiată crearea unei ramificaţii a coridorului menţionat cu direcţia Chişinău-Cimişlia-Comrat-Giurgiuleşti, avînd în vedere şi continuarea lucrărilor de construcţie în sectorul Chişinău-Cimişlia.

Lucrările de bază ce vor fi realizate în anii 1998-2001:

* finalizarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor Chişinău-Sărăteni, efectuate în baza creditului Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD);

* efectuarea lucrărilor pregătitoare pentru realizarea Contractului II – reabilitarea drumului Sărăteni-Bălţi;

* restabilirea podurilor peste r.Nistru, distruse în urma conflictului militar;

* restabilirea şi reparaţia sectoarelor de drumuri, distruse în urma calamităţilor naturale.

Programul de dezvoltare a reţelei drumurilor naţionale şi locale se va realiza prin modernizarea reţelei de bază a drumurilor naţionale şi finalizarea lucrărilor de construcţie a acceselor rutiere la toate localităţile săteşti.

Prin privatizarea întreprinderilor de construcţie şi parţial a întreprinderilor de întreţinere şi exploatare a drumurilor va fi realizat programul de ameliorare a calităţii, reducere a costurilor de construcţie şi de întreţinere a drumurilor.

În scopul dezvoltării transportului auto se vor determina, la nivel de stat, principiile şi structura optimală a formării parcului de automobile al ţării (parcul de camioane, autobuze, autovehicule cu destinaţie specială), avînd în vedere standardele europene de structură şi calitate ale parcului de automobile în deservirea lui tehnică.

Criza din anii 90 a agravat starea transportului urban. Tendinţa prioritară în reformarea transportului urban o constituie privatizarea lui, liberalizarea activităţii întreprinderilor de transport şi îmbunătăţirea mediului competitiv. Organele municipale vor întreprinde măsuri orientate spre raţionalizarea politicii de formare a preţurilor în sfera transportului public, perfecţionarea sistemelor inginereşti de asigurare a circulaţiei rutiere.

Transportul feroviar, reprezentat de structura monopolistă "Calea Ferată a Moldovei", necesită restructurare în direcţia separării infrastructurii feroviare de transportări, iar a transportului de mărfuri – de cel de pasageri, cu privatizarea ulterioară a anumitor direcţii de activitate. Aceasta va permite micşorarea cheltuielilor şi încetarea practicii de micşorare artificială a tarifelor pentru transportul de pasageri, reducînd astfel presiunea asupra bugetului de stat.

Modernizarea transportului feroviar include:

* ameliorarea stării magistralelor prin reparaţia terasamentelor şi rambleurilor de cale ferată uzate;

* modernizarea mijloacelor de comunicaţii şi mijloacelor de conducere a circulaţiei trenurilor prin instalarea sistemelor moderne de dirijare a informaţiei;

* electrificarea celei mai aglomerate linii de cale ferată Ungheni-Chişinău-Tiraspol-Razdelnaia şi consolidarea tehnică a coridorului al 9-lea european de transport feroviar;

* reînnoirea parcului de vagoane de pasageri şi secţii de tren Diesel;

* lărgirea reţelei de căi ferate pe rutele: Rîbniţa-Orhei-Chişinău-Sîngera-Căinari, Cahul-Giurgiuleşti, reconstrucţia sectorului Sîngera-Căinari, modernizarea liniei căii ferate Basarabeasca-Prut-Cahul.

Transportul aerian include activitatea a 3 întreprinderi de stat şi a 11 firme particulare, care asigură traficurile internaţionale de pasageri şi mărfuri, tratează cu preparate chimice cîmpurile în interiorul ţării.

Actualmente aviaţia civilă din Republica Moldova nu corespunde cerinţelor moderne nici din considerentele nivelului de deservire a transportului aerian, a stării tehnicii de aviaţie şi a utilajului de serviciu, şi nici din considerentele ritmurilor de creştere a transportărilor aeriene şi a rentabilităţii lor. Atingerea standardelor europene în aviaţia civilă este posibilă odată cu atragerea investiţiilor străine şi susţinerea din partea statului. Primul pas în această direcţie este reconstrucţia aeroportului din Chişinău, începînd din anul 1998, cu concursul BERD. Faptul că prin Moldova trec 6 coridoare aeriene din ţările Orientului Apropiat spre nordul Europei este o premisă a viitoarei activităţi eficiente atît a aeroportului principal, cît şi a aviaţiei civile în întreaga ţară.

În conformitate cu "Concepţia de dezvoltare a aviaţiei civile din Republica Moldova pînă în anul 2005" tendinţele prioritare sînt:

* integrarea deservirii de aeronavigaţie a Moldovei în Sistemul european de dirijare a circulaţiei aeriene; renovarea şi modernizarea utilajului de navigaţie aeriană, a sistemelor de monitorizare şi comunicaţie;

* renovarea şi modernizarea parcului de avioane şi helicoptere;

* crearea sistemului integrat de rute;

* extinderea utilizării sistemelor computerizate internaţionale de rezervare a biletelor;

* intrarea companiilor aeriene din Moldova în Organizaţia internaţională a transportatorilor aerieni, aderarea la convenţiile internaţionale de garantare a securităţii zborurilor.

Terminalul petrolier (s.Giurgiuleşti), obiect de o importanţă principială pentru asigurarea securităţii energetice a Moldovei, trebuie să fie finalizat pînă în anul 2000 cu concursul BERD. Prin constituirea Euroregiunii "Dunărea de jos" ar avea perspectivă crearea unei zone economice libere "Galaţi-Giurgiuleşti-Reni".

e) Comunicaţiile, informatizarea

Comunicaţiile fac parte din "facilităţile de infrastructură" ale creşterii economice.

Reforma în acest sector s-a început în anul 1993 prin separarea activităţilor de reglementare de cele de operare şi crearea întreprinderilor de stat: "Poşta Moldovei", "Moldtelecom", Centrul Republican de Radio şi Televiziune (în prezent "Radiocomunicaţii"), Inspectoratul de Stat pentru Frecvenţe Radio, Centrul Republican de Informatică. S-a iniţiat aderarea Republicii Moldova la organismele internaţionale de profil – Uniunea Poştală Universală, Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii, Conferinţa Europeană de Poştă şi Telecomunicaţii, Organizaţia Europeană de Telecomunicaţii prin Satelit, Asociaţia Reţelei de Educaţii şi Cercetări Transeuropene.

Telecomunicaţiile

În republică există peste 600 mii linii telefonice, dintre care 75% – în localităţile urbane, şi circa 3 mii telefoane publice. Centralele telefonice digitale constituie doar 14% din numărul total al Centralelor telefonice automate. Densitatea telefonică constituie 14,6 telefoane la 100 locuitori. Numărul cererilor pentru instalarea posturilor de telefon constituie 200 mii. Republica Moldova dispune de conexiuni directe cu România, Bulgaria, Grecia, Canada, C.S.I. şi ţările Baltice. Legătura telefonică cu ţările europene se efectuează prin intermediul reţelei internaţionale conectate la magistralele cu fibră optică TEL/TET. Legătura telefonică cu celelalte ţări se efectuează prin intermediul centralei internaţionale din Montreal (Canada).

Actualmente telecomunicaţiile în Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea în baza Programului de Dezvoltare a Telecomunicaţiilor prevăzut pentru anii 1994-2003, obiectivele principale fiind:

* ajustarea legislaţiei la cerinţele economiei de piaţă şi standardele internaţionale;

* asigurarea densităţii telefonice la un nivel de 21,8 telefoane la 100 locuitori;

* dezvoltarea reţelelor pe baza tehnologiilor digitale;

* reutilarea tehnică a echipamentelor existente şi adaptarea lor la sistemele noi digitale;

* integrarea reţelei de telecomunicaţii naţionale în cele europene şi internaţionale;

* crearea unui sistem automatizat de control al serviciilor, stării reţelelor şi echipamentelor;

* implementarea unei politici tarifare bazate pe costuri reale;

* implementarea tehnologiilor noi şi extinderea gamei de servicii (telefonie mobilă, paging şi transport date).

Pentru realizarea acestui program s-au efectuat un şir de măsuri:

* construirea magistralei cu fibră optică conform proiectului Nord-Sud (segmentul Chişinău-Galaţi, Chişinău-Criva);

* crearea reţelei de telecomunicaţii celulare mobile;

* crearea reţelei de paging;

* reutilarea centralelor telefonice cu echipament digital;

* implementarea sistemului complex de dirijare, monitoring şi testare a reţelelor de telecomunicaţii.

Concepţia dezvoltării social-economice a ramurii în perioada 1998-2005 prevede o creştere a lungimii canalelor telefonice interurbane de 107,9%, a numărului aparatelor telefonice urbane – de 166% (pînă la 628 mii aparate), rurale – de 113% (pînă la 153 mii aparate).

Acţiuni şi măsuri:

* liberalizarea serviciilor de telecomunicaţii;

* atragerea investiţiilor străine prin realizarea programului individual de privatizare a Î.S. "Moldtelecom";

* schimbul în prima etapă (pînă în anul 2003) a 30% din echipamentul centralelor telefonice existente;

* telefonizarea tuturor localităţilor rurale;

* implementarea programului privind demontarea reţelelor rurale aeriene, cablarea lor şi aplicarea tehnologiilor noi la echipamentul de transmisiuni.

Informatizarea

În ultimele decenii informaţiile au devenit resurse vitale în asigurarea prosperării economico-sociale. Avînd în vedere că volumul informaţiilor se dublează la fiecare 20 de ani, pentru funcţionarea eficientă a sistemului economic şi social sînt necesare informaţii selective, complete, veridice, prezentate la timp într-o formă ce ar facilita prelucrarea lor ulterioară. Satisfacerea acestor cerinţe este posibilă doar într-o societate cu un înalt grad de informatizare, bazat pe mijloace informatice moderne.

Actualmente în sectorul informaticii activează circa 170 unităţi şi subunităţi economice (centre, secţii, laboratoare, catedre universitare de informatică) ce utilizează circa 14 mii calculatoare, 200 reţele locale, 15 reţele de arie mai largă, inclusiv 4 reţele publice. Un grad mai avansat a atins informatizarea în sectorul financiar-bancar, telecomunicaţii, în sistemele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Departamentului controlului vamal, Departamentului Analize Statistice şi Sociologice, învăţămîntul superior, unităţile economice prospere. Cheltuielile în sfera informatizării în anul 1997 au constituit circa 72 mil.lei (0,8% din produsul intern brut).

Starea informatizării în Republica Moldova se caracterizează prin următoarele deficienţe de bază:

* gradul de informatizare scăzut (informatica încă nu a pătruns în multe sectoare de activitate);

* folosirea unor tehnologii informaţionale depăşite;

* lipsa interconectării la reţelele publice de arie largă;

* tarife înalte pentru servicii publice prestate de structurile informaţionale etc.

Indicii de bază ai informatizării societăţii noastre sînt de 30-200 ori mai scăzuţi decît în ţările avansate. De exemplu, în S.U.A. un calculator revine la 2-3 locuitori, în timp ce în Moldova doar la 250-300.

Obiective

Scopul general al informatizării este implementarea unor mijloace informaţionale ce ar permite asigurarea operativă a instituţiilor de stat şi obşteşti, a agenţilor economici şi populaţiei cu informaţii selective, complete, veridice necesare pentru activitatea economico-socială. În următorii 10-15 ani se impune atingerea în Republica Moldova a nivelului de informatizare existent în ţările cu nivel mediu de dezvoltare. Se cere implementarea unor tehnologii informatice moderne ce ar acoperi atît întreaga arie a teritoriului ţării, cît şi toate domeniile de activitate. Atingerea acestui scop impune următoarele obiective majore:

* ajustarea sistemului de informare la tehnologiile avansate, la standardele europene şi mondiale şi modernizarea infrastructurii serviciilor publice de informatică. Crearea unei reţele publice de transferare rapidă a datelor, în funcţie de trafic, care pînă în anul 2005 va acoperi integral aria Moldovei, cel puţin pînă la nivelul centrelor raionale;

* crearea unor servere publice cu informaţii din domeniile majore de activitate economico-socială, stocarea la ele a informaţiilor atît locale, cît şi din afara ţării;

* creşterea volumului de produse informatice interne, îmbunătăţirea calităţii şi ridicarea competitivităţii acestora;

* integrarea informaţională în ciberspaţiul global ca premisă a asigurării competitivităţii şi integrării economiei Moldovei în economia mondială. Asigurarea către anul 2005 a unei cote de utilizatori ai ciberspaţiului de 5%;

* asigurarea accesului general la resursele şi serviciile INTERNET. Prestarea serviciilor informatice publice pentru unităţile economice, instituţii, persoanele fizice în aceleaşi condiţii, fără diferenţiere;

* perfectarea tarifelor la serviciile informatice, racordîndu-le treptat la cele europene în perspectiva integrării ulterioare la structurile europene, introducerea unei largi competiţii în domeniu.

Direcţii de activitate şi măsuri

Pentru realizarea obiectivelor şi atingerea scopurilor stabilite vor fi întreprinse următoarele acţiuni:

* alinierea la legislaţia şi standardele europene, inclusiv în ceea ce priveşte reglarea relaţiilor economice în sfera producerii şi utilizării produselor şi serviciilor informatice;

* finanţarea suplimentară în vederea modernizării sectorului informaticii, inclusiv prin atragerea investiţiilor străine;

* descentralizarea şi liberalizarea treptată a accesului pe piaţa sectorului informatic din Republica Moldova, în special în ce priveşte serviciile transferului de date. Programul Naţional de Integrare Informaţională a Republicii Moldova în Ciberspaţiul Global va forma baza adaptării sectorului informaticii la condiţiile economiei de piaţă;

* susţinerea şi încurajarea cooperării economice şi ştiinţifice internaţionale pe principiile rentabilităţii şi avantajului reciproc;

* reformarea politicii tarifare referitoare la serviciile informatice, ţinînd cont de creşterea competitivităţii şi procesele inflaţioniste;

* activităţi speciale pentru aderarea masivă a instituţiilor, întreprinderilor, persoanelor fizice la ciberspaţiu (informare, facilităţi, instruire etc.).

4. Susţinerea antreprenoriatului şi micului business

Antreprenoriatul şi micul business sînt componentele principale ale economiei de piaţă care creează noi locuri de muncă, venituri ale populaţiei, ale bugetelor de stat şi locale.

Scopurile şi obiectivele statului în acest domeniu sînt:

* formarea unei pături largi de producători autohtoni mici;

* încurajarea iniţiativei de antreprenoriat;

* crearea condiţiilor pentru legalizarea activităţii economice de scară mică;

* stimularea micului business în zona rurală.

În vederea atingerii acestor scopuri a fost adoptată Legea despre crearea Băncii pentru Dezvoltare şi Investiţii. Cu scopul stimulării iniţiativei de antreprenoriat, de a obţine încasări suplimentare în bugetul de stat şi de a legaliza activitatea unui număr extins de antreprenori a fost adoptată "Legea despre patenta de întreprinzător". Legea presupune simplificarea procedurii de înregistrare, impozitare, contabilitate şi evidenţă pentru un număr de activităţi economice de scară mică.

Măsurile ulterioare de realizare a obiectivelor nominalizate sînt formulate ţinîndu-se cont de noua situaţie social-economică ce s-a creat în ţară: consolidarea proprietăţii private, formarea sectorului micului business, crearea unei serii de instituţii de piaţă, adoptarea principalelor acte juridice de reglementare a dezvoltării antreprenoriatului.

Sistemul susţinerii de către stat a micului business prevede:

* elaborarea şi perfecţionarea bazei normative şi legislative;

* suportul economico-financiar al sectorului;

* elaborarea politicii de dezvoltare a infrastructurii de susţinere a micului business.

Perfecţionarea bazei normative şi legislative stabile şi transparente va permite simplificarea şi facilitarea înregistrării întreprinderilor mici, acordarea licenţelor pentru activitatea antreprenorială, obţinerea în arendă sau în proprietate de către micile întreprinderi a utilajului, încăperilor, sectoarelor de pămînt, participarea micilor antreprenori la livrarea producţiei proprii pentru necesităţile statului. În acest scop vor fi înaintate propuneri pentru modificarea şi completarea Legii "Cu privire la susţinerea şi protecţia micului business", precum şi a Codului fiscal al Republicii Moldova. Se prevede adoptarea unui şir de legi ce vor reglementa diferite aspecte ale antreprenoriatului şi micului business.

Suportul economico-financiar. Reţeaua antreprenorială va fi lărgită în baza unor modificări şi completări în actele normative şi legislative, care vor permite:

* stabilirea înlesnirilor fiscale pentru agenţii micului business ce practică activităţi prioritare (taxa impozitului pe venit în mărime de 75% faţă de taxa de bază pentru agenţii economici, scutirea de plata impozitului pe venit în primii doi ani de la începutul activităţii de producere, scutirea de taxa pe valoarea adăugată şi taxa vamală a utilajului importat pentru organizarea activităţii întreprinderii proprii);

* reducerea bazei impozabile cu suma mijloacelor reinvestite de întreprinderile mici şi efectuarea lucrărilor de cercetări ştiinţifice şi de proiectare-experimentare;

* facilitarea accesului întreprinderilor mici la credite pe termen mediu şi lung pentru investiţii acordate de către Banca de Dezvoltare şi Investiţii, acordarea garanţiilor la eliberarea creditelor de către băncile comerciale;

* acordarea dreptului de a aplica amortizarea accelerată a părţii active a fondurilor fixe;

* acordarea facilităţilor la plata de arendă pentru primii doi ani de activitate pentru instituţiile infrastructurii în cadrul incubatoarelor antreprenoriale şi inovaţionale, firmelor venture, companiilor leasing, centrelor informaţionale în zonele rurale;

* acumularea resurselor financiare de către Banca de Dezvoltare şi Investiţii pentru formarea fondurilor de garantare-creditare pentru susţinerea întreprinderilor mici.

Formarea infrastructurii de susţinere a micului business presupune crearea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Micului Business, sarcinile de bază ale căreia vor include contribuţia la realizarea politicii în domeniul micului business, aprecierea situaţiei şi relevarea problemelor dezvoltării micului business, elaborarea propunerilor pentru perfecţionarea bazei normative, crearea şi coordonarea activităţii instituţiilor infrastructurii micului business, monitorizarea realizării sprijinului financiar.

Susţinerea instituţională include crearea incubatoarelor business, punctelor de instruire şi consultare, agenţiilor de informaţie şi marketing, asociaţiilor de creditare reciprocă şi de asigurare reciprocă a creditelor, parcurilor industriale, tehnologice, ştiinţifice şi inovaţionale, companiilor de leasing.

Asigurarea informaţională a antreprenorilor va fi îmbunătăţită esenţial în rezultatul editării buletinului trimestrial de informaţii şi altor materiale metodice pentru întreprinderile mici. Se va contribui la organizarea unor şcoli ale businessului pentru acordarea ajutorului practic antreprenorilor la crearea întreprinderilor noi şi folosirea eficientă a posibilităţilor întreprinderilor, acordarea consultaţiilor, elaborarea şi realizarea unor programe de învăţămînt privind managementul, marketingul, finanţele, evidenţa contabilă şi relaţiile externe.

Realizarea măsurilor respective se va efectua în conformitate cu legislaţia în vigoare din contul alocării pînă la 1% din veniturile bugetului de stat şi asistenţei tehnice străine acordată Guvernului Republicii Moldova. Pe măsura ameliorării situaţiei economice şi creşterii veniturilor în bugetul statului vor fi elaborate completări la programul de susţinere a micului business în domeniile politicii de susţinere a micului business în zona rurală, programelor regionale de dezvoltare a micului business etc.

5. Reforma sferei sociale

Situaţia actuală. Evoluţia situaţiei sociale confirmă că procesele ce au loc în sfera socială decurg lent, neunivoc şi poartă un caracter contradictoriu.

Pe de o parte, se manifestă unele tendinţe pozitive: democratizarea societăţii şi liberalizarea economiei favorizează posibilităţile cetăţenilor de a-şi manifesta propriile capacităţi, iniţiativa şi profesionalismul devin factorii decisivi în afirmarea personalităţii, determină tot mai mult bunăstarea şi locul fiecăruia în societate. Deşi încă fragil, dar tot mai insistent se dezvoltă sectorul privat în învăţămînt, ocrotirea sănătăţii, cultură şi alte ramuri ale sferei sociale. Pentru populaţie a apărut oportunitatea alegerii între serviciile sociale prestate de către stat şi cele private. Are loc pregătirea cadrelor la noi specialităţi şi profesii, inclusiv în străinătate. Se creează piaţa muncii în baza principiilor şi mecanismelor cererii şi ofertei. Se dezvoltă parteneriatul şi dialogul social ca pîrghie importantă în atingerea consensului civic.

Pe de altă parte, declinul economic şi instabilitatea financiară a exercitat un impact negativ asupra sferei sociale. Reducerea produsului intern brut şi viabilitatea joasă a agenţilor economici, au diminuat valoarea reală a salariilor, ce constituie în prezent circa jumătate din nivelul anului 1991. Extinderea şomajului deschis, la rînd cu cel latent şi concediile forţate fără plată, a redus considerabil numărul populaţiei antrenate în cîmpul muncii. Salariile lucrătorilor din sectorul public, pensiile şi alte plăţi sociale sînt net inferioare nivelului decent de trai, iar achitarea lor se efectuează cu mari întîrzieri. Astfel, stratificarea socială a populaţiei după nivelul veniturilor se aprofundează afectînd noi grupuri sociale.

Asigurarea financiară a sferei sociale este insuficientă şi instabilă. Mizînd preponderent pe sursele financiare publice, programele sociale generează costuri sociale mari, ce devin o povară insuportabilă pentru buget. Cheltuielile de ordin social constituie circa 55% din cheltuielile bugetului consolidat, depăşind la acest capitol chiar unele state industrial avansate. Fiind marcată de managementul slab şi imperfecţiunea reţelei instituţionale, sfera socială funcţionează ineficient şi inconsecvent.

Misiunea reformei sociale constă în trecerea treptată de la sistemul social unitar la unul diversificat, care să asigure oamenilor servicii sociale adecvate, prestate în conformitate cu plăţile achitate şi nu în detrimentul activităţii economice.

Obiectivele strategice ale reformei sociale sînt:

* restructurarea radicală a modalităţii de finanţare a programelor sociale;

* revizuirea pachetului actual de beneficii sociale şi modificarea condiţiilor de acordare;

* întărirea corelaţiei contribuţii-beneficii şi aplicarea metodei de testare a venitului personal în prestarea serviciilor sociale;

* modificarea reţelei instituţionale a sferei sociale şi aprecierea performanţelor activităţii lor în baza analizei cost-beneficii;

* dezvoltarea managementului social şi facilitarea acţiunilor interorganizatorice în prestarea serviciilor sociale;

* extinderea practicii de conlucrare a administraţiei publice locale şi republicane, organizaţiilor neguvernamentale şi private în realizarea programelor sociale.

Realizarea scopurilor reformei sociale se va efectua în baza promovării unor acţiuni concrete eşalonate în timp şi corelate cu situaţia economică. Convenţional ele vor fi clasate în două etape:

Etapa I (1998-2000) – resursele şi potenţialul economic sînt încă limitate – sarcina principală va consta în stoparea extinderii sărăciei, evitarea şomajului în masă şi protecţia socială, în special a păturilor sărace şi defavorizate (bătrîni solitari, invalizi, familii numeroase).

Ca măsuri de prim ordin la această etapă vor fi:

* reducerea treptată a cheltuielilor publice curente, reorientîndu-le la finanţarea problemelor sociale prioritare;

* revizuirea actualului sistem de beneficii sociale în direcţia înăspririi condiţiilor de acordare a acestora;

* reducerea şi anularea treptată a beneficiilor facilitare (pensii, indemnizaţii, alocaţii ş.a.);

* achitarea restanţelor la salarii şi pensii şi neadmiterea lor în continuare;

* întărirea disciplinei financiare în baza pîrghiilor coersive;

* personificarea (nominalizarea) ajutorului social în baza evidenţei (testării) situaţiei materiale a solicitantului;

* crearea şi aplicarea unor standarde sociale minime garantate de stat, şi asigurarea accesului egal al populaţiei la servicii sociale;

* promovarea unor măsuri active în vederea anticipării şomajului structural şi disponibilizării în masă a lucrătorilor;

* reformarea sistemului curent de remunerare a muncii, întărind rolul salariului ca sursă principală a veniturilor băneşti, şi asigurînd echitatea în remunerare;

* introducerea comenzii de stat la mărfurile şi produsele socialmente importante, asigurînd includerea ei ca parte componentă în bugete, programe anuale şi de perspectivă de nivel republican şi local;

* perfectarea cadrului legislativ privind ocuparea forţei de muncă şi crearea Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională administrară în baza principiului de tripartism.

Pe parcursul a.1998 au fost întreprinse măsuri pentru crearea bazei legislative şi au fost elaborate mecanismele de promovare a reformelor în sistemul de asigurări şi protecţie socială a populaţiei, în domeniul retribuirii muncii, ocrotirii sănătăţii, culturii. În conformitate cu Legea învăţămîntului vor continua reformele în sistemul de învăţămînt la toate nivelurile. Astfel, la această etapă, vor fi soluţionate două sarcini tactice: prima, vor fi create premisele de adaptare a sectorului social la condiţiile economiei de piaţă; a doua, va apărea posibilitatea reală ca resursele materiale şi financiare, destinate sferei sociale, să fie utilizate mai efectiv şi raţional.

Etapa a II-a (2000-2005) – înviorarea activităţii economice – sarcina constă în asigurarea treptată a standardelor de trai ale populaţiei. La această etapă se prevede:

* crearea mediului favorabil desfăşurării activităţii antreprenoriale şi autoangajării forţei de muncă;

* intensificarea proceselor investiţionale şi de creare a locurilor noi de muncă;

* sporirea treptată a garanţiilor sociale minimale de stat la salarii;

* extinderea garanţiilor de protecţie socială a populaţiei afectate de şomaj;

* optimizarea cheltuielilor publice sociale în baza aplicării standardelor minimale de stat;

* asigurarea finanţării stabile şi durabile a sferei sociale.

Priorităţile în promovarea reformei sociale. Reieşind din multitudinea şi complexitatea sarcinilor abordate, acţiunile reformatorii vor fi aplicate în ordine prioritară, după cum urmează:

* în domeniul relaţiilor de muncă se vor crea şi implementa mecanisme, ce vor asigura respectarea de către toţi agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, a garanţiilor minime oferite de către stat angajaţilor, în primul rînd, privind remunerarea la timp şi pe deplin a muncii, asigurarea protecţiei şi condiţiilor normale de muncă. Sistemul de retribuire a muncii se va perfecta în baza următoarelor măsuri:

* în sfera nebugetară – va fi creat un sistem de garanţii care va asigura nivelurile minime de salarizare a angajaţilor în dependenţă de calificarea lor în baza contractelor colective încheiate între patroni şi angajaţi la toate nivelurile parteneriatului social; agenţii economici vor fi încurajaţi în crearea fondului de rezervă de salarii din contul unei părţi a venitului propriu, folosit la achitarea salariului în cazuri financiare excepţionale;

* în sfera bugetară – vor fi precizaţi parametrii reţelei tarifare unice în direcţia utilizării pe larg a mecanismelor de stimulare a lucrului calitativ, inclusiv prin intermediul suplimentelor la salariul de funcţie pentru stagiul neîntrerupt şi calitatea înaltă a muncii. Se va asigura o corelaţie optimală dintre ritmurile de creştere a salariului mediu respectiv din sfera nebugetară şi cea bugetară;

* în domeniul protecţiei muncii se preconizează trecerea de la protecţia pasivă a lucrătorilor (achitarea înlesnirilor şi compensaţiilor pentru condiţii nocive de muncă) la protecţia activă (prevenirea accidentelor de muncă şi îmbunătăţirea considerabilă a condiţiilor de muncă) în baza sistemului flexibil de penalizări şi facilităţi, aplicate agenţilor economici;

* în domeniul utilizării forţei de muncă eforturile vor fi centrate în special la aplicarea măsurilor active pe piaţa muncii, elaborarea şi implementarea mecanismelor economice de asigurare a echilibrului optimal între cerere şi ofertă, anticiparea disponibilizării în masă a angajaţilor, orientarea şi instruirea profesională a şomerilor, reorganizarea mecanismului de finanţare a măsurilor de protecţie socială a şomerilor prin constituirea Fondului de şomaj.

Sectoarele reformei sociale. În sistemul de asigurări sociale ale populaţiei, vectorul transformărilor va fi îndreptat spre diversificarea şi autonomizarea tipurilor de asigurări sociale. În acest context accentul va fi plasat pe creşterea responsabilităţii angajaţilor şi patronilor în acordarea plăţilor sociale. Mărimea beneficiilor sociale va depinde direct de contribuţiile achitate în bugetele sociale. Se vor dezvolta intens tipurile private (nestatale) de asigurări obligatorii şi benevole.

Linia strategică a reformei sistemului de pensionare este de a trece de la sistemul curent de pensionare unitar la un sistem diversificat de pensii din trei niveluri bazat pe asigurări:

* pensia minimală de stat, finanţată din contribuţiile obligatorii pe principiul solidarităţii, care va asigura o protecţie minimă persoanelor ce prestează o anumită muncă;

* pensia de stat asigurată, finanţată în baza contribuţiilor obligatorii ale patronilor şi angajaţilor, care va fi stabilită în raport cu cotele de asigurare şi vechimea în muncă;

* pensia privată suplimentară, finanţată suplimentar din acumulările personale, menite să servească la menţinerea unui nivel de trai mai înalt după ieşirea la pensie. Pentru a stimula acumulările benevole în Fondurile nestatale de pensii vor fi aplicate reduceri fiscale.

Concomitent, vor fi aplicate măsuri pentru întărirea disciplinei financiare faţă de Fondul Social, înăsprind penalităţile către debitori. Se va majora treptat censul vîrstei de pensionare.

Asistenţa socială pentru populaţie. În acest context va fi revizuită structura actualului pachet de înlesniri, compensaţii şi plăţi sociale, anulînd facilităţile nejustificate, iar beneficiile sociale vor fi canalizate preponderent către păturile sărace în baza testului de necesitate (means-testing).

În practica activităţii sociale vor fi utilizaţi minimul de existenţă, pragul sărăciei, precum şi normativele minime ale serviciilor sociale garantate de stat.

Se va aplica un tip nou de asistenţă socială – indemnizaţiile pentru sărăcie din contul statului – ce va avea caracter nominal şi se va acorda persoanelor (familiilor), al căror venit va fi sub pragul sărăciei. Reţeaua instituţiilor sociale va fi modificată în scopul de a spori eficienţa şi operativitatea lor.

Persoanele în etate, invalizii, copiii-orfani, anumite categorii de familii cu copii vor fi protejaţi prin intermediul unor programe speciale de stat.

Asigurarea cetăţenilor cu locuinţe. Se vor întreprinde măsuri în următoarele direcţii:

* mărirea ponderii construcţiilor locative pe baza surselor individuale şi nebugetare;

* îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale categoriilor sociale, susţinute de stat;

* trecerea treptată a sferei comunal-locative întru-un regim de funcţionare fără pierderi cu protecţia social adecvată categoriilor de populaţie puţin asigurate.

Reformarea sectorului social vizează crearea condiţiilor favorabile pentru prestarea calitativă a serviciilor social-culturale către populaţie. În acest context direcţiile prioritare ale reformei vor fi următoarele:

* modificarea bazei normative şi implementarea standardelor avansate în domeniile principale de activitate ale sectorului social;

* raţionalizarea structurii instituţiilor şi asigurarea lor cu cadre;

* trecerea la noi principii şi forme de organizare a activităţii;

* crearea sectorului alternativ de servicii sociale.

Optimizarea cheltuielilor în sistemul învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii şi culturii în baza diversificării şi extinderii serviciilor cu plată în toate ramurile sectorului social, inclusiv şi în cadrul instituţiilor de stat, antrenarea pe scară largă a resurselor financiare ale populaţiei şi agenţilor economici.

Statul îşi va asuma responsabilitatea de administrare şi coordonare nemijlocită a domeniilor strategice:

* va menţine în proprietatea sa ponderea decisivă a patrimoniului din învăţămînt şi ocrotirea sănătăţii, va promova reforma şi adaptarea la condiţiile noi ce se creează în societate;

* va asigura păstrarea şi dezvoltarea patrimoniului intelectual şi cultural al ţării;

* va crea condiţii favorabile pentru dezvoltarea sectorului privat în sfera socială, exercitînd funcţia de supraveghere.

Activităţile prioritare şi măsurile de prim ordin vor fi următoarele:

În învăţămînt:

* trecerea consecventă la o nouă structură organizatorico-ierarhică a sistemului de învăţămînt, definitivarea reţelei instituţiilor de învăţămînt în funcţie de necesităţile statului în pregătirea cadrelor şi optimizarea termenelor de instruire a tineretului în instituţiile de învăţămînt şi reglementarea mai eficientă a sectorului privat în sfera învăţămîntului;

* elaborarea şi aplicarea standardelor educaţionale naţionale şi a tehnologiilor avansate, precum şi a unui sistem modern de evaluare şi dirijare în învăţămînt în scopul asigurării economiei naţionale cu cadre de calificare înaltă;

* evaluarea nivelului de asigurare a republicii cu instituţii de tip internat (scoli, case de copii, orfelinate etc.), promovarea unor programe ce ar stimula plasamentul în familii a copiilor rămaşi fără tutelă părintească şi supraveghere;

* determinarea necesarului de cadre şi a domeniilor de pregătire a specialiştilor şi contingentului de înmatriculare a tineretului la studii în funcţie de necesităţile statului şi recomandările privind pregătirea cadrelor pentru sectorul privat;

* antrenarea tineretului pentru instruirea profesională în şcoli de meserii, şcoli profesionale polivalente, colegii sau universităţi;

* aderarea la Programele internaţionale privind dezvoltarea învăţămîntului şi stabilirea contactelor de colaborare cu alte state;

* crearea reţelei informaţionale a sistemului de învăţămînt, formarea bazei de date din domeniile prioritare ale învăţămîntului atît din ţară, cît şi din afara ei; asigurarea accesului subiecţilor educaţionali la serviciile Internet;

* instituirea autonomiei universitare, descentralizarea financiară şi administrativă a învăţămîntului;

* diversificarea surselor de finanţare a învăţămîntului public, ridicarea nivelului de eficienţă a utilizării resurselor alocate;

* organizarea pregătirii şi perfecţionării specialiştilor, inclusiv a cadrelor didactice în străinătate în baza surselor financiare bugetare şi ofertelor parvenite de la organismele internaţionale.

În domeniul ocrotirii sănătăţii. Revederea volumului şi condiţiilor de asistenţă medicală la diferite etape, respectiv a funcţiilor de bază ale instituţiilor medicale (nivel republican, municipal, orăşenesc, raional) şi trecerea la noi forme de acordare a asistenţei medicale. În acest context, prioritate se va acorda:

* intensificării proceselor de diagnosticare şi tratare a bolnavilor în condiţii de staţionar;

* reducerii termenelor de tratament a pacienţilor în instituţiile curative pînă în anul 2005 cel puţin cu 2 zile. Reducerea tratamentului cu o zi va aduce economie bugetului de peste 40 mil. lei anual;

* dezvoltării sectorului ambulatoriu-policlinic (nivel sătesc, raional, municipal), îndeosebi pentru întreprinderea măsurilor de profilaxie a maladiilor;

* reducerii reţelei paturilor spitaliceşti cu circa 1000 paturi pe an, majorîndu-se reţeaua prestărilor de servicii medicale în condiţii de policlinică-ambulator;

* asistenţei medicale prin intermediul medicilor de familie;

* promovării descentralizării sistemului de asistenţă medicală şi trecerii treptate a instituţiilor medicale la activitate autonomă în bază de contract;

* sporirii responsabilităţii unităţilor economice indiferent de tipul de proprietate pentru promovarea politicii statului în domeniul asigurării sănătăţii salariaţilor;

* desfăşurării pe larg a educaţiei pentru sănătate şi promovarea modului sănătos de viaţă;

* realizării programelor de stat de combatere şi tratare a maladiilor cu caracter medico-social (tuberculoză, cancer, boli psihice, cardiovasculare, SIDA etc.), precum şi a programelor de asistenţă medicală a mamelor şi copiilor în vîrstă de pînă la 1 an, invalizilor de toate vîrstele;

* realizarea măsurilor ce ţin de asigurarea securităţii epidemiologice a populaţiei;

* urgentării dezvoltării industriei farmaceutice naţionale, reglementării procesului de asigurare a instituţiilor medicale şi populaţiei cu medicamente;

* aprofundării procesului de privatizare a instituţiilor medicale;

* susţinerii de către stat a pregătirii cadrelor medicale şi cercetărilor ştiinţifice în domeniile prioritare.

Începînd cu anul 1999 se va trece la sistemul de asistenţă medicală prin asigurare obligatorie a populaţiei.

În domeniul culturii accentul de bază va fi plasat pe perpetuarea tradiţiei naţionale şi sincronizarea procesului cultural-artistic din Republica Moldova cu cel european şi mondial, protejarea creaţiei populare, afirmarea identităţii culturale proprii pe plan internaţional. Realizarea acestor obiective se va obţine în baza:

* realizării Programului de stat de dezvoltare a culturii şi Programului de dezvoltare a bibliotecilor;

* creării unui cadru favorabil pentru salvarea, păstrarea, valorificarea şi exprimarea identităţii etnice culturale, stimularea dialogului cu alte culturi ale lumii;

* aplicării noilor tehnologii în prestarea serviciilor informaţionale şi culturale;

* definitivării reţelei instituţiilor de cultură, diversificării surselor de finanţare, creării instituţiilor particulare şi trecerii acestora la autofinanţare parţială;

* completării fondului de carte a bibliotecilor publice şi includerii acestora în reţeaua internaţională de informare "INTERNET".

Se vor diversifica şi modifica funcţiile organelor administraţiei publice locale şi republicane. De competenţa organelor locale va ţine preponderent elaborarea programelor social-teritoriale, acordarea ajutorului social nominativ, organizarea funcţionării normale a instituţiilor infrastructurii sociale, precum şi soluţionarea problemelor curente privind antrenarea în cîmpul muncii a populaţiei, protecţia şi asistenţa social-culturală a cetăţenilor.

6. Reforma sferei cercetare-dezvoltare

Dezvoltarea Republicii Moldova ca stat suveran în condiţiile de tranziţie este posibilă doar pe un fundament ştiinţific şi inovaţional contemporan. Din acest motiv, în perspectivă, sfera de cercetare-dezvoltare trebuie să devină obiectivul politicii de stat.

Situaţia actuală

Inovaţiile şi activitatea tehnico-ştiinţifică reprezintă una din resursele de bază ale statului. În anii 90 această sferă se afla într-o stare de criză, ceea ce s-a manifestat prin incertitudinea statutului ei social, lipsa cadrului legislativ-normativ şi instituţional, insuficienţa resurselor financiare, inflexibilitatea în condiţiile economiei de piaţă.

Activitatea de cercetare-dezvoltare se efectuează în cadrul a 25 de instituţii ale Academiei de Ştiinţe, 9 instituţii de învăţămînt superior de stat şi 55 instituţii de ramură. Plus la aceasta, în ţară funcţionează un şir de instituţii private şi neguvernamentale de învăţămînt superior şi de cercetare-dezvoltare. În domeniu activează peste 9 mii colaboratori, faţă de 33 mii în ianuarie 1990.

Obiectivele şi priorităţile

Scopul strategic al politicii de stat este de a asigura tratarea sferei cercetare-dezvoltare ca cea mai importantă sursă naţională de reînnoire a Republicii Moldova, cu orientare spre crearea unui sistem dinamic, autonom, polifuncţional, susţinut de stat, societate şi business, acumularea cunoştinţelor, implementarea tehnologiilor şi pregătirea cadrelor în scopul integrării ţării ca membru cu drepturi egale în comunitatea statelor europene dezvoltate.

Scopul tactic în perioada crizei şi stabilizării economiei este păstrarea cu ajutorul politicii selective a celei mai bune părţi din potenţialul ştiinţific (cadre, resurse materiale şi informaţionale, structuri organizaţionale) şi susţinerea pe viitor a unui potenţial suficient pentru rezolvarea cerinţelor actuale ale ţării.

Pentru întreaga perioadă de pînă în anul 2005 problema ştiinţifică principală în sfera cercetare-dezvoltare constă în asigurarea sporirii informaţiei ştiinţifice noi şi dezvoltarea tehnologiei în sectoarele prioritare; scopurile sociale includ menţinerea prestigiului muncii în această sferă, fixarea în normele de drept a specificului muncii de cercetare – salarizarea, asigurarea şi condiţiile muncii, asigurarea medicală şi pensionară.

Ţinînd cont de scopurile indicate pentru realizarea reformei în sfera cercetare-dezvoltare următoarele direcţii sînt prioritare:

* orientarea socială a ştiinţei, care necesită utilizarea eficientă a fondurilor alocate pentru elaborarea tehnologiilor de vîrf destinate ameliorării situaţiei din sferele, ce contribuie la creşterea calităţii vieţii populaţiei (ocrotirea sănătăţii, învăţămînt, ştiinţă, cultură, asigurarea socială etc.);

* realizarea unei politici inovaţionale de economisire a resurselor importate (carburanţi, metale, îngrăşăminte minerale etc.), fapt ce ar ridica competitivitatea produselor şi, ca rezultat, calitatea vieţii;

* crearea şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor şi reţelelor informaţionale globale în sfera cercetare-dezvoltare şi în societate, inclusiv în scopul perfecţionării activităţilor de expertiză şi accelerării proceselor inovaţionale;

* perfecţionarea şi realizarea strategiei de protecţie a mediului ambiant şi de utilizare raţională a resurselor naturale.

Mecanismele de realizare a reformei sferei cercetare-dezvoltare

Politica de stat în această sferă pentru anii 1998-2005 prevede următoarele orientări de importanţă majoră:

Reforma sistemului instituţional al sferei cercetare-dezvoltare

Aplicarea principiului separării direcţiilor de activitate în acest domeniu necesită instituirea gestionării şi coordonării tuturor activităţilor executive la nivel republican de către un Departament de Stat al Cercetării si Dezvoltării în componenţa Guvernului. Departamentul asigură elaborarea şi aplicarea politicii statului în domeniul cercetare-dezvoltare. Pe lîngă Departament se formează Consiliul Consultativ Superior.

Complexitatea şi costurile mari ale sferei cercetare-dezvoltare, precum şi limitele resurselor financiare şi umane de care dispune, impun o strategie selectivă axată pe priorităţi, care ar asigura concentrarea eforturilor asupra soluţionării eficiente a problemelor stringente din ţară.

Ca domenii prioritare se propun: resurse umane (cultura, educaţia, sănătatea), sectorul agricol şi industria de prelucrare, energetica (resurse energetice, inclusiv netradiţionale, tehnologii cu consum redus de energie), materiale noi şi tehnologii avansate, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului ambiant, constituirea bazelor de funcţionare a economiei de piaţă, informatizarea.

7. Dezvoltarea regională

Aspectul regional al dezvoltării Republicii Moldova este important atît pentru organizarea economiei şi vieţii sociale în interiorul ţării, colaborarea cu ţările vecine, cît şi pentru integrarea în structurile şi procesele europene.

Odată cu intrarea în Consiliul Europei (iulie 1995), Moldova şi-a asumat o serie de obligaţiuni noi, ce reies din ratificarea Cartei Europene cu privire la autoadministrarea locală.

Parlamentul Moldovei (iulie 1997) a ratificat Carta privind autoadministrarea locală. Aceasta necesită ca legislaţia naţională să fie adusă în corespundere cu Carta, inclusiv legile: "Privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova", "Privind administraţia publică locală".

Varianta cea mai optimală a soluţionării problemelor regionale din Moldova este dezvoltarea autoadministrării locale pe o nouă bază economică şi instituţională. Se impune revederea Legii "Cu privire la bazele autoadministrării locale" (1991), care nu conţine norme transparente referitoare la organizarea unei interacţiuni eficiente a organelor puterii de stat pe axa "centru-regiune". Sînt necesare noi mecanisme de creare a bazei financiar-economice a autoadministrării locale, de formare a proprietăţii municipale, descentralizarea bugetului, colaborarea raioanelor Republicii Moldova cu regiuni ale altor ţări.

Obiectivele prioritare ale politicii regionale sînt:

* finalizarea formării bazei de drept, ce asigură consolidarea autoadministrării locale;

* întărirea independenţei financiare a regiunilor pe baza principiilor descentralizării bugetare şi asigurarea pregătirii funcţionarilor publici;

* utilizarea avantajelor zonelor economice libere, parcurilor industriale şi tehnologice, facilităţilor comerciale de frontieră pentru crearea "punctelor de creştere" în regiuni şi oraşe;

* implementarea măsurilor de susţinere de către stat a zonei cuprinse de calamităţi naturale, cataclismelor tehnologice şi ecologice;

* dezvoltarea colaborării regionale interstatale, inclusiv sub forma "Euro-regiunii Dunărea de jos".

Reforma administrativ-teritorială. Diviziunea teritorial-administrativă nejustificată a Republicii Moldova (40 raioane), potenţialul demografic şi economic redus al acestor raioane, reprezintă un obstacol evident în calea trecerii la autoadministrarea regională.

În cadrul proiectului reformei administrativ-teritoriale prezentat Parlamentului de către Guvern se prevede divizarea ţării în 8 raioane – Edineţ, Bălţi, Soroca, Ungheni, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Cahul, 2 autonomii – Gagauz-Yeri şi Transnistria, şi municipiul Chişinău. Pentru zonele problematice, se vor elabora programe de stat cu orientare specială. În calitate de "puncte ale creşterilor avansate" sînt selectate zonele antreprenoriatului liber (Ungheni, Otaci, Giurgiuleşti, Tighina), parcurile tehnologice (Bălţi, Tiraspol, Taraclia), euroregiunea "Dunărea de jos" (Galaţi-Giurgiuleşti-Reni).

Politica regională de perspectivă pînă în anul 2005 este orientată spre utilizarea maximală a iniţiativei şi resurselor teritoriilor pe o bază nouă juridică. Pentru aceasta ea va fi coordonată cu politicile sectoriale – bugetul şi impozitele, reformele agrară, industrială, în energetică, transport, dezvoltarea turismului, îmbunătăţirea deservirii medicale etc. Începînd cu anul 2000, după finalizarea reformei administrativ-teritoriale, politica regională trebuie să fie orientată tot mai mult spre principiile, mecanismele politice şi economice, utilizate în Uniunea Europeană.

8. Protecţia mediului

Perioada de tranziţie este caracterizată printr-o schimbare a condiţiilor generale de gestiune a mediului. Pe de o parte, în condiţiile reducerii producţiei, s-a redus nivelul de poluare a mediului, pe de altă parte, s-a accentuat atitudinea risipitoare faţă de natură – resursele subterane, lumea animală şi vegetală, soluri şi păduri.

În anii 90 au fost elaborate documentele de bază: Programul strategic de acţiuni de lungă durată pentru protecţia mediului înconjurător (aprobat prin decret prezidenţial, octombrie 1995), care trasează direcţiile ştiinţifice de bază întru fundamentarea trecerii la principiile dezvoltării durabile, cît şi complexul de acţiuni majore; Concepţia protecţiei mediului înconjurător trasează direcţiile de bază şi mecanismele politicii protecţiei mediului la etapa de tranziţie către economia de piaţă.

Pe parcursul ultimilor ani s-au întreprins un şir de acţiuni menite să elaboreze strategiile sectoriale: Concepţia utilizării resurselor naturale, Concepţia dezvoltării gospodăriei cinegetice, Strategiile utilizării resurselor acvatice şi a conservării diversităţii biologice etc. Concomitent, într-un şir de documente strategice ale dezvoltării ramurilor economiei naţionale, de asemenea, sînt incluse compartimente, legate de ecologizarea producţiei (Concepţia politicii industriale, Programul energetic etc.).

Se impune modificarea sistemului de finanţare a protecţiei mediului. Aceste lucrări se vor efectua din contul resurselor întreprinderilor, bugetelor locale. Din contul bugetului de stat vor fi finanţate programe şi proiecte speciale, precum şi activitatea organelor de protecţie a mediului. Pentru finanţarea cercetărilor şi implementarea proiectelor în domeniul protecţiei mediului vor fi atrase mijloacele organizaţiilor internaţionale.

Obiectivele sociale majore ale politicii mediului sînt orientate spre ameliorarea condiţiilor de viaţă ale omului: lărgirea suprafeţei pădurilor, spaţiilor verzi urbane, îmbunătăţirea calităţii apei potabile, păstrarea şi îmbunătăţirea calităţii aerului, asigurarea cu produse alimentare ecologic pure.

Scopurile principale ale acţiunilor legate de mediul înconjurător sînt:

* asigurarea continuităţii resurselor naturale regenerabile, prin gestionarea acestora numai în limitele suportabilităţii ecologice a zonelor respective; asigurarea securităţii ecologice a populaţiei şi a calităţii mediului;

* reconstrucţia ecologică a ecosistemelor naturale degradate; conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice;

* trecerea la utilizarea resurselor biologice în limita capacităţii lor de regenerare, majorarea productivităţii lor. Utilizarea raţională a resurselor neregenerabile, trecerea la sursele alternative de materie primă şi energie din contul reintroducerii şi reciclării surselor regenerabile, minimalizarea utilizării materiei prime şi energiei la o unitate de producţie;

* menţinerea şi extinderea capacităţilor potenţialului natural pentru satisfacerea cerinţelor recreaţionale şi de agrement;

* integrarea cerinţelor ecologice în strategiile de dezvoltare a ramurilor economiei naţionale, în condiţiile impuse de perioada de tranziţie.

Măsuri organizatorice: Revizuirea sferei de competenţă şi reorganizarea structurală a instituţiilor ce gestionează resursele naturale în vederea separării funcţiilor de dirijare a resurselor naturale de cele de exploatare şi creării regiilor autonome.

Acţiuni legislative: Renovarea bazei normativ-juridice, descentralizarea funcţiilor gestionării protecţiei mediului, evaluarea impactului şi expertiza ecologică a tuturor proiectelor cu impact direct sau indirect asupra mediului înconjurător; elaborarea noilor acte legislative ce ţin de mecanismul aplicării legilor ecologice, modificarea legilor ramurale în vederea armonizării lor cu prevederile legilor în domeniu; elaborarea noilor acte legislative ce ţin de securitatea ecologică a populaţiei (radiaţia ionizantă, apa potabilă, aplicarea chimicalelor în agricultură şi gospodăria forestieră etc.); revederea standardelor ecologice în scopul armonizării treptate a lor cu cele ale Uniunii Europene.

Gestiunea ecologică. Se va definitiva în ansamblu paşaportizarea ecologică a întreprinderilor, în baza căreia poate fi creat sistemul certificării ecologice a întreprinderilor, extinzîndu-se această practică asupra unităţilor teritoriale (sat, comună, raion, municipiu). Majorarea rolului mecanismului economic în gestionarea utilizării resurselor naturale şi protecţiei mediului, aplicarea pîrghiilor economiei de piaţă în aceste domenii, informarea şi atragerea publicului larg în luarea deciziilor referitoare la mediu şi în realizarea măsurilor protecţiei lui.

Agricultura. Respectarea cerinţelor ecologice în procesul reformei agrare, inclusiv în domeniile de agropedologie, agrochimie, selecţie, diagnostica bolilor şi folosirea speciilor introducente în procese de producere şi de biosinteză numai după o testare prealabilă la condiţiile pedoclimatice locale şi la impactul asupra diversităţii de specii autohtone.

Industria. Promovarea tehnologiilor de producere ecologic pure, care presupun utilizarea raţională a materiei prime şi energiei, reducerea – pînă la eliminarea totală – a deşeurilor industriale şi a emisiilor de substanţe nocive poluante, reciclarea apelor tehnice reziduale etc.

Întreprinderile industriale se vor amplasa în funcţie de suportabilitatea ecosistemelor naturale din zona respectivă şi de specificul socio-uman şi economic local. Auditul ecologic la toţi agenţii economici (în special – din sfera industrială), indiferent de forma de proprietate, care va avea drept scop monitorizarea activităţii lor şi a impactului asupra mediului, în vederea lichidării treptate a întreprinderilor nerentabile şi extrem de poluante, pe de o parte, şi de reprofilare a celor economic convenabile – trebuie să reprezinte una din direcţiile prioritare ale strategiilor de dezvoltare ramurală.

Energetica fiind un poluant major, impactul va fi atenuat prin introducerea de tehnologii noi, lărgirea ariei de întrebuinţare a surselor netradiţionale de energie.

Transportul: crearea unui sistem strict de control al funcţionării unităţilor de transport (certificat ecologic). Stimularea economică a trecerii la combustibilul ecologic pur (gaz lichefiat, benzină neetilată), taxe de import în funcţie de poluare.

Deşeurile. Se impune elaborarea şi implementarea unui Program Naţional de reciclare a deşeurilor industriale şi menagere, fundamentat din punct de vedere conceptual şi tehnic şi a unui Registru Naţional, privind producerea, transportarea, utilizarea, înhumarea şi neutilizarea deşeurilor toxice şi radioactive. Este necesar, de asemenea, de redus la maximum posibil acumularea de deşeuri menagere solide, selectarea, compostarea şi utilizarea lor ulterioară ca materie primă secundară.

Crearea carcasei ecologice a ţării. În Republica Moldova trebuie elaborată şi realizată în practică carcasa ecologică, în primul rînd prin extinderea spaţiilor verzi, zonelor forestiere, a ariilor naturale protejate de stat prin intermediul elaborării unui program special. Valorificarea potenţialului recreaţional al teritoriului se va face prin intermediul creării parcurilor naţionale, zonelor de agrement şi curative.

Conservarea biodiversităţii. Reconstrucţia ecologică a ecosistemelor naturale degradate şi organizarea la scară naţională de acţiuni eficiente pentru protejarea celor aflate în pericol de degradare. Asigurarea conservării patrimoniului naţional – atît a resurselor regenerabile, cît şi a celor neregenerabile.

Monitoringul ecologic. Monitorizarea factorilor de mediu în perspectiva evoluţiei stării patrimoniului naţional şi a calităţii mediului. Asigurarea evidenţei de stat a resurselor naturale şi elaborarea unui program de stat eşalonat de utilizare a acestora.

Sarcini principale:

* calitatea ecologică a produselor. De introdus pe larg siglele "Produs Ecologic", "Produs Reciclabil" în etichetarea mărfurilor industriale şi alimentare sub licenţă de stat;

* introducerea de noi tehnologii nepoluante la întreprinderi, auditului ecologic, oferta de credite întreprinderilor pentru proiecte ecologice;

* dezvoltarea tehnologiei şi infrastructurii de reciclare a deşeurilor, introducerea standardizării;

* restabilirea ecologică a zonelor naturale deteriorate;

* conservarea biodiversităţii şi a fondului genetic autohton;

* plantarea de păduri (către anul 2005 – 13% din teritoriu), spaţii verzi urbane;

* program de îmbunătăţire a calităţii apei potabile (inclusiv din noi surse);

* renovarea parcului de mijloace auto şi trecerea eşalonată la standardele europene privind limitele admisibile ale emisiilor de gaze de eşapament în atmosferă;

* colaborarea internaţională pentru prevenirea poluării şi gestionarea judicioasă a apelor rîurilor Nistru, Prut, Dunăre (Tratate cu România şi Ucraina, Comisia Ţărilor Dunărene);

* participarea la proiecte internaţionale de studiere a mediului.

9. Protecţia civilă

În ultimii ani se observă o tendinţă crescîndă a daunelor materiale şi pierderilor umane provocate de calamităţi naturale, avarii şi catastrofe. Calculate în medie pe mai mulţi ani daunele materiale anuale pricinuite de aceste evenimente constituie 930 mil. lei pe an.

În domeniul protecţiei civile se prevede:

* organizarea la nivel de stat a procesului de planificare şi realizare a măsurilor de prevenire a evenimentelor periculoase cu caracter natural şi tehnogen;

* elaborarea setului de legi cu privire la planificarea măsurilor de prevenire a evenimentelor periculoase, controlul asupra realizării acestor măsuri şi responsabilitatea agenţilor economici, organelor de decizie în acest domeniu;

* consolidarea bazei tehnico-materiale a protecţiei civile din Republica Moldova.

***

Direcţiile strategice de dezvoltare economică şi socială a Republicii Moldova pot fi realizate în cazul cînd vor fi asigurate:

* echilibrul social şi stabilitatea politică în ţară;

* o susţinere în masă de către societate a strategiei şi cursului economic trasat de către stat;

* formarea economiei de piaţă social orientată de dezvoltare a tuturor sferelor de activitate vitală a populaţiei ca o condiţie principală de menţinere şi creştere a genofondului naţiunii, asigurării progresului social;

* diviziunea concretă a ramurilor puterii şi conlucrarea lor constructivă în procesul realizării scopurilor şi sarcinilor strategice elaborate;

* îndeplinirea legilor ţării şi organizarea unui control efectiv al acestora, ridicarea nivelului de cunoştinţe juridice ale populaţiei, ca unul din factorii principali de restructurare a mentalităţii omului;

* lupta activă cu criminalitatea, legalizarea şi reducerea proporţiilor economiei tenebre;

* restabilirea ştiinţei naţionale, sporirea potenţialului tehnico-ştiinţific al ţării;

* susţinerea din exterior a schimbărilor democratice în Republica Moldova.

Realizarea Orientărilor strategice de dezvoltare social-economică a ţării pînă în anul 2005 se va efectua printr-un sistem de măsuri legislative, economice şi organizaţionale.