BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

1000/23.08.2016 Hotărîre cu privire la aprobarea Programului naţional de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
23.08.2016

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Programului naţional de

promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020

nr. 1000  din  23.08.2016

 (în vigoare 26.08.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 277-287 art. 1086 din 26.08.2016

* * *

În temeiul art.7, 46, 47 şi 48 din Legea nr.10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.67, art.183), cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în scopul promovării sănătăţii populaţiei şi profilaxiei bolilor, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Programul naţional de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020 (se anexează).

2. Se stabileşte că:

coordonarea implementării Programului naţional de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020 va fi asigurată de Consiliul naţional de coordonare a activităţilor de prevenire şi control al bolilor netransmisibile;

finanţarea acţiunilor incluse în Programul menţionat se va efectua din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate anual în bugetul public naţional, precum şi din alte surse, conform legislaţiei în vigoare.

3. Ministerele şi alte autorităţi administrative centrale:

vor asigura, în limitele competenţelor atribuite, realizarea prezentei hotărîri şi a acţiunilor incluse în Program;

vor raporta anual, pînă la 15 februarie, Ministerului Sănătăţii despre executarea Programului naţional de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020.

4. Ministerul Sănătăţii va generaliza informaţiile şi va prezenta Guvernului, pînă la 15 martie, raportul integral privind realizarea hotărîrii în cauză.

5. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea:

să elaboreze şi să aprobe, în termen de trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a prezentei hotărîri, programe teritoriale de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020;

să examineze anual realizarea programelor teritoriale de promovare a sănătăţii şi să întreprindă măsuri pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute.

6. Consiliul Coordonator al Audiovizualului va recomanda radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republici Moldova mediatizarea cu titlu gratuit a campaniilor sociale, activităţilor de informare şi educare cu tematica sănătăţii publice şi promovării modului sănătos de viaţă, desfăşurate de instituţiile statale şi nonguvernamentale şi avizate în mod obligatoriu de către Ministerul Sănătăţii.

7. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.1000 din 23 august 2016

PROGRAMUL NAŢIONAL

DE PROMOVARE A SĂNĂTĂŢII PENTRU ANII 2016-2020

I. IDENTIFICAREA PROBLEMEI:

1. Starea bună a sănătăţii este o valoare şi o adevărată sursă a stabilităţii economice şi sociale a unei societăţi.

2. Stilul de viaţă nesănătos şi comportamentele riscante (consumul de tutun, de droguri, consumul abuziv de alcool, sedentarismul, consumul redus de fructe şi legume, igiena precară, relaţiile sexuale neprotejate etc.) afectează nu doar sănătatea, dar şi calitatea vieţii.

3. Acţiunile de promovare a sănătăţii nu se limitează la o problemă specifică de sănătate, nici la un anumit comportament. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă aplicarea principiilor şi strategiilor pentru promovarea sănătăţii la o varietate de factori de risc, tipuri de boli direcţionate pentru diferite grupuri-ţintă de populaţie. Eforturile comune aplicate în sistemul de educaţie, ştiinţă şi inovare, dezvoltare comunitară, legislaţie sînt la fel de importante pentru prevenirea bolilor transmisibile, traumelor, a problemelor mentale, precum şi pentru prevenirea bolilor netransmisibile.

Secţiunea 1

 Contextul internaţional

4. În anul 1986, la Conferinţa Globală de promovare a sănătăţii, care s-a desfăşurat la Ottawa, Canada, a fost adoptată “Carta de la Ottawa de promovare a sănătăţii”, prin care ţările s-au angajat să-şi fortifice eforturile pentru promovarea sănătăţii prin elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea:

1) crearea unor medii favorabile sănătăţii;

2) consolidarea acţiunii comunitare;

3) dezvoltarea abilităţilor individuale;

4) reorientarea serviciilor medicale spre servicii de profilaxie şi prevenire.

5. În cadrul celei de-a 4-a Conferinţe Internaţionale în Promovarea Sănătăţii de la Jakarta în 1997 s-au identificat priorităţile în acest domeniu pentru secolul XXI:

1) promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate;

2) creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate;

3) consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate;

4) creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului;

5) asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii.

6. În anul 2005, în cadrul celei de-a 6-a Conferinţe Globale în Promovarea Sănătăţii, a fost adoptată Carta de la Bangkok “Promovarea sănătăţii într-o lume globalizată”, care a identificat provocările majore în domeniu, acţiunile şi angajamentele necesare pentru abordarea comprehensivă a factorilor determinanţi ai sănătăţii într-o lume globalizată şi a oferit o nouă direcţie privind crearea parteneriatelor durabile cu societatea civilă şi sectorul privat în realizarea acţiunilor de promovare a sănătăţii populaţiei.

7. În septembrie 2012, Comitetul Regional pentru Europa al OMS, în cadrul sesiunii a 62-a a adoptat cadrul nou al politicii europene de sănătate “Sănătatea 2020”, care încurajează ţările să elaboreze strategii naţionale intersectoriale cu scopuri şi ţinte care vizează provocările-cheie, ce ţin de promovarea sănătăţii şi profilaxia bolilor. Programele de promovare a sănătăţii bazate pe principiile de implicare şi abilitare a tuturor actorilor interesaţi oferă beneficii reale şi includ:

1) crearea unor condiţii mai bune pentru consolidarea sănătăţii;

2) îmbunătăţirea cunoştinţelor medico-sanitare;

3) facilitarea alegerii în favoarea unui stil de viaţă mai sănătos.

8. Declaraţia de la Helsinki “Sănătatea în toate politicile”, adoptată la cea de-a 8-a Conferinţă Globală în Promovarea Sănătăţii de la Helsinki, 2013, prevede implicarea altor sectoare, decît sectorul sănătăţii pentru a îmbunătăţi şi promova sănătatea populaţiei, a evita acţiunea factorilor nocivi şi a determinanţilor sănătăţii, cum ar fi:

1) comportamentul nesănătos;

2) condiţiile de trai, muncă şi educaţie;

3) accesul la produse şi servicii.

9. Recent, Comitetul Regional OMS pentru Europa în cadrul celei de-a 65-a Sesiune care a avut loc la 14-17 septembrie 2015, oraşul Vilnius, Lituania, a adoptat Strategia în domeniul activităţii fizice pentru Regiunea Europeană a OMS pentru perioada 2016-2025 (EUR RC65/9). Scopul Strategiei fiind încurajarea ţărilor pentru creşterea nivelului de activitate fizică prin:

1) promovarea activităţii fizice şi reducerea comportamentului sedentar;

2) asigurarea accesului la locuri/medii atractive şi sigure pentru practicarea activităţii fizice;

3) asigurarea de şanse egale pentru activitatea fizică, indiferent de sex, vîrstă, venit, educaţie, etnie sau de invaliditate;

4) eliminarea barierelor şi facilitarea activităţii fizice.

Secţiunea 2

 Contextul naţional

10. Republica Moldova, ca şi majoritatea ţărilor din regiune, se confruntă cu diferite provocări: odată cu agravarea presiunilor economice şi creşterea costurilor serviciilor de sănătate, sporeşte riscul excluziunii sociale şi deseori, anume cei care au cele mai mari nevoi de asistenţă medicală sînt cei mai marginalizaţi. În perspectivă, cheia succesului ar putea fi schimbarea mentalităţii factorilor de decizie, prestatorilor de servicii şi membrilor societăţii, astfel încît serviciile de sănătate să nu mai fie percepute drept simple acţiuni de tratament al maladiilor, ci un mecanism care să plaseze accentul spre promovarea sănătăţii şi a bunăstării.

11. Modul sănătos de viaţă încă nu a devenit o normă pentru majoritatea populaţiei din Republica Moldova, fapt care determină profilul şi evoluţia defavorabilă a determinaţilor majori ai bolilor cronice – fumat, consum excesiv de alcool, inactivitatea fizică, alimentaţia nesănătoasă, igiena deficitară etc.

12. Datele Studiului prevalenţa factorilor de risc pentru bolile netransmisibile, abordarea supravegherii pe paşi a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (STEPS, Moldova, 2013), denotă că mai mult de 10% din populaţia adultă (de vîrsta 18-69 ani) nu practică activitatea fizică zilnic, conform recomandărilor OMS privind activitatea fizică pentru sănătate, şi anume, efectuarea a 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată pe săptămînă sau echivalentul ei. Prevalenţa sedentarismului este mai înaltă în zona urbană în comparaţie cu cea rurală şi sporeşte odată cu vîrsta.

13. Conform aceluiaşi studiu, circa 65% din populaţie (de vîrsta 18-69 ani) consumă mai puţin de 5 porţii de fructe şi/sau legume, consumul mediu fiind de 2 porţii/zi şi ca rezultat – 56% din populaţie este supraponderală, atît bărbaţii, cît şi femeile, iar 23% de persoane sînt obeze, dintre care 18% sînt bărbaţi şi 28,5% sînt femei.

14. Fumatul este un factor de risc major pentru sănătate, condiţionînd peste 10% din totalul de decese înregistrate prin boli netransmisibile. În Republica Moldova 48,5% bărbaţi şi 8,2% femei sînt fumători activi, din ei 35% bărbaţi şi 7,4% femei sînt de vîrsta 15-24 ani, potrivit Studiului de Indicatori Multipli în Cuiburi (MICS, Moldova, 2012).

15. Studiul cunoştinţe, atitudini şi practici (KAP) în cadrul campaniei naţionale de comunicare, orientată spre actualii şi potenţialii consumatori de tutun din anul 2012, referitor la efectele fumatului denotă că 2/3 din populaţie în general este conştientă de faptul că fumatul cauzează boli grave, precum cancerul, boli de inimă, boli respiratorii, însă mai puţin de jumătate din respondenţi cunosc daunele cauzate de fumatul pasiv. Este de remarcat faptul că foştii fumători sînt mai conştienţi de efectele negative ale fumatului decît fumătorii actuali, care neglijează informaţiile şi continuă să fumeze.

16. Tradiţia consumului şi abuzului de alcool este puternic înrădăcinată în societatea noastră, atît la femei, cît şi la bărbaţi. Potrivit Studiului cunoştinţe, atitudini şi practici (KAP) privind consumul de alcool din anul 2012, trei pătrimi din populaţia cu vîrsta cuprinsă între 16-55 ani consumă alcool, inclusiv 12% dintre ei consumă alcool zilnic sau aproape în fiecare zi. Deci, mai mult de jumătate din populaţie este conştientă că abuzul de alcool poate provoca boli grave, precum cancerul la ficat, leziunile creierului la făt, bolile cardiovasculare, totuşi numărul celor care nu sînt conştienţi de daunele asupra fătului provocate de consumul de alcool în cazul unei femei însărcinate este destul de mare – circa 31%.

17. Este demonstrat faptul că 70 la sută din decesele premature ale adulţilor sînt cauzate de comportamente riscante iniţiate în perioada adolescenţei, deşi promovarea sănătăţii, asigurarea echităţii sociale în sănătate ar trebui să se înceapă încă în perioada timpurie de dezvoltare a copiilor, educaţia în şcoală, în familie, societate.

18. Subiectul “Promovarea modului sănătos de viaţă” este realizat la cîteva discipline în cadrul învăţămîntului primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic, secundar. În pofida acestui fapt, se atestă o prevalenţă sporită a diferitor comportamente riscante ale adolescenţilor.

19. Potrivit Studiului cunoştinţe, atitudini şi practici (KAP) privind sănătatea şi dezvoltarea adolescenţilor din anul 2012, 36% dintre adolescenţi cu vîrsta cuprinsă între 15-19 ani întreţin relaţii sexuale şi fiecare al patrulea adolescent, care întreţine relaţii sexuale, nu foloseşte mijloace de contracepţie. Astfel, incidenţa infecţiilor cu transmitere sexuală (sifilis şi gonoree) în rîndul adolescenţilor cu vîrsta cuprinsă între 15-19 ani este de circa 180 de cazuri la 100 mii persoane anual, acesta fiind cel mai mare indice din regiune. Cunoştinţele tinerilor despre sănătatea reproductivă sînt încă relativ modeste: doar 38,2% dintre tinerii cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani posedă cunoştinţe corespunzătoare cu privire la HIV/SIDA.

20. O altă problemă a tinerilor este consumul de substanţe adictive. Potrivit Studiului Global privind Fumatul la Adolescenţi (GYTS, Moldova 2013), mai mult de 1 din 10 adolescenţi cu vîrsta cuprinsă între 13-15 ani fumează (10,4%: 14,9% băieţi şi 5,8% fete). În adolescenţă fumatul este un obicei destul de acceptat şi este considerat ca un mediator social (fumătorii au mai mulţi prieteni). 2 din 10 (22,8%) dintre adolescenţi cu vîrsta cuprinsă între 13-15 ani, consideră că fumatul îi ajută pe oameni să se simtă mai confortabil la festivităţi, petreceri şi adunări sociale.

21. Rata cazurilor de suicid la adolescenţi a sporit cu 40% din 2007, fiind de 10 ori mai mare în rîndul băieţilor. Numărul adolescenţilor cu probleme de dezvoltare fizică din cauza dereglărilor de nutriţie a sporit din 2008 de la 16,5% la 19,7% (10-11 ani) şi de la 13,6% la 16% (14-15 ani).

22. Actualmente, intervenţiile de informare, educare şi comunicare sînt realizate de către Ministerul Sănătăţii, preponderent de către instituţiile Serviciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice şi asistenţa medicală primară, şi acoperă o gamă largă de teme relevante pentru sănătate, însă au în fond un caracter mai degrabă fragmentat şi sînt orientate spre conştientizare şi informare, fără mari şanse de a induce schimbări semnificative de comportament.

23. Programele şi materialele de informare privind promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate sînt dezvoltate sporadic, într-o măsură insuficientă şi preponderent în cadrul unor proiecte naţionale sau locale, finanţate de donatori.

24. O serie de activităţi de promovare a sănătăţii sînt sprijinite financiar din fondul de profilaxie a asigurării obligatorii de asistenţă medicală, însă există deficienţe în planificare şi evaluare a rezultatelor. Este necesară crearea unui mecanism de finanţare durabilă a intervenţiilor de promovare a sănătăţii la nivel de instituţie medicală.

25. Resursele existente (financiare şi umane) ale instituţiilor din cadrul Serviciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice, care ar avea de fapt rolul de coordonator la nivel teritorial în aspecte de planificare şi realizare a activităţilor de promovare a sănătăţii, sînt limitate.

26. Pentru a obţine succese în schimbarea şi menţinerea comportamentelor sănătoase la toate etapele vieţii, urmînd recomandările privind guvernarea cadrului European de politici al OMS, Sănătatea 2020, guvernarea strategică pentru promovarea sănătăţii trebuie să promoveze acţiuni comune ale sectoarelor de sănătate şi celor ce nu ţin de sănătate: altor ministere şi departamente, sectorului privat, autorităţilor publice locale, precum şi a tuturor cetăţenilor pentru realizarea unor obiective comune.

27. Coordonarea şi colaborarea intra- şi intersectorială adecvată este esenţială pentru desfăşurarea acţiunilor de promovare a sănătăţii. Actualmente, mecanismul de coordonare la nivel naţional şi local, care să abordeze aceste probleme, lipseşte, iar colaborarea intersectorială şi implicarea comunităţii este insuficientă.

II. OBIECTIVELE SPECIFICE ALE PROGRAMULUI

28. Scopul Programului naţional de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020 (în continuare – Program) constă în favorizarea adoptării comportamentelor sănătoase la toate etapele vieţii.

29. Obiectivele specifice ale Programului sînt următoarele:

1) modificarea atitudinii şi îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul promovării sănătăţii la adulţi cu cel puţin 30%, la adolescenţi şi tineri cu cel puţin 50%, către anul 2020;

2) consolidarea către anul 2020 a capacităţilor de pînă la 80% a specialiştilor din sectorul sănătăţii şi pînă la 50% a specialiştilor din sectorul educaţiei privind planificarea şi implementarea acţiunilor de promovare a sănătăţii la nivel naţional şi local;

3) elaborarea către anul 2017 a suportului metodologic privind crearea unor medii favorabile promovării modului sănătos de viaţă în instituţiile de educaţie, la locul de muncă şi în comunitate;

4) reducerea prevalenţei inactivităţii fizice cu 5%, către anul 2020, prin promovarea şi încurajarea activităţii fizice zilnice la toate etapele vieţii, evitînd inechităţile.

III. ACŢIUNI CE URMEAZĂ A FI ÎNTREPRINSE

30. În scopul modificării atitudinii şi îmbunătăţirii cunoştinţelor în domeniul promovării sănătăţii la adulţi cu cel puţin 30%, la adolescenţi şi tineri cu cel puţin 50%, către anul 2020 se prevăd următoarele:

1) realizarea campaniilor de comunicare şi de schimbare a comportamentului, strategic planificate, adaptate vîrstei şi nevoilor beneficiarilor pentru reducerea poverii evitabile a bolilor prioritare cu accent pe grupurile vulnerabile şi tineri;

2) realizarea acţiunilor de sensibilizare şi comunicare în cadrul evenimentelor anuale de promovare a sănătăţii şi prevenire a bolilor;

3) susţinerea derulării emisiunilor săptămînale la posturile de TV şi radio cu acoperire naţională în aspecte de promovare a modului sănătos de viaţă;

4) reevaluarea disciplinelor şcolare care conţin modulul “Promovarea modului sănătos de viaţă”, la toate nivelurile învăţămîntului obligatoriu, ajustat pe vîrste şi sexe, conform prevederilor legale;

5) asigurarea informării şi consilierii tinerilor cu privire la comportamentele sănătoase prin intermediul centrelor de sănătate prietenoase tinerilor;

6) instruirea grupelor-ţintă (gravidelor, familiilor tinere, vîrstnicilor, persoanelor cu diabet, hipertensiune) în cadrul “şcolilor” din instituţiile medico-sanitare publice.

31. Consolidarea către anul 2020 a capacităţilor de pînă la 80% a specialiştilor din sectorul sănătăţii şi pînă la 50% a specialiştilor din sectorul educaţiei privind planificarea şi implementarea acţiunilor de promovare a sănătăţii la nivel naţional şi local:

1) actualizarea curriculumului de instruire şi educaţie continuă a specialiştilor din sănătate şi educaţie în promovarea sănătăţii şi comunicarea riscurilor;

2) fortificarea capacităţilor Serviciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice în vederea coordonării activităţilor, colaborării intersectoriale şi responsabilizării referitor la activităţile de promovare a sănătăţii în contextul regionalizării;

3) elaborarea unui ghid pentru specialiştii din asistenţa medicală primară şi asistenţa socială privind aspectele de comunicare pentru schimbarea comportamentului la nivel de individ;

4) instruirea specialiştilor cu studii superioare şi medii din sectorul sănătăţii şi educaţie în vederea promovării sănătăţii şi comunicării;

5) dezvoltarea programelor de instruire pentru părinţi, tineri, jurnalişti, autorităţi publice locale, organizaţii obşteşti etc. privind promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor.

32. Elaborarea către anul 2017 a suportului metodologic privind crearea unor medii favorabile promovării modului sănătos de viaţă în instituţiile de educaţie, la locul de muncă şi în comunitate:

1) elaborarea recomandărilor şi criteriilor privind iniţiativele de “spitale care promovează sănătatea”, “oraşe/comunităţi sănătoase” cu implementarea programelor-pilot;

2) elaborarea ghidurilor pentru autorităţile publice locale privind organizarea şi realizarea acţiunilor de promovare a sănătăţii la nivel de comunitate;

3) elaborarea ghidurilor metodologice şi iniţierea reţelei naţionale de “Şcoli care promovează sănătatea”, conform criteriilor reţelei europene;

4) implementarea programelor de promovare a sănătăţii la locul de muncă (promovarea alimentaţiei sănătoase a activităţii fizice, evitarea stresului etc.);

5) instruirea igienică a angajaţilor din economia naţională privind promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor;

6) dezvoltarea planurilor de promovare a sănătăţii la nivel comunitar în contextul schimbării comportamentului şi promovarea deprinderilor pentru o viaţă sănătoasă.

33. Reducerea prevalenţei inactivităţii fizice cu 5%, către anul 2020, prin promovarea şi încurajarea activităţii fizice zilnice la toate etapele vieţii, evitînd inechităţile:

1) elaborarea strategiei de comunicare şi realizarea campaniilor de comunicare şi informare privind promovarea activităţii fizice;

2) organizarea evenimentelor de promovare a activităţii fizice la nivel naţional şi comunitar, implicînd persoane de toate vîrstele, inclusiv persoane cu necesităţi speciale;

3) elaborarea recomandărilor minime privind promovarea activităţii fizice pentru sănătate pentru diferite grupuri-ţintă;

4) elaborarea recomandărilor privind dezvoltarea planurilor de urbanism şi a infrastructurii, care să promoveze mobilitatea, ciclismul şi mersul pe jos (benzi, parcări pentru ciclişti, drumuri pietonale etc.).

IV. ETAPELE ŞI TERMENELE DE IMPLEMENTARE

34. Etapa 2016-2018:

1) vor fi elaborate programe teritoriale în domeniul promovării sănătăţii în conformitate cu prevederile prezentului Program;

2) va fi elaborat suportul metodologic şi iniţiată implementarea iniţiativelor OMS cu privire la “oraşe/comunităţi sănătoase”, ”şcoli care promovează sănătatea”, “spitale care promovează sănătatea”;

3) vor fi actualizate curriculumul de instruire universitară, postuniversitară şi continuă a cadrelor medicale privind promovarea modului sănătos de viaţă;

4) vor fi stabilite parteneriate de colaborare intersectorială, inclusiv cu partenerii din exterior în domeniul promovării sănătăţii populaţiei.

35. Etapa 2018-2020:

1) vor fi efectuate majoritatea activităţilor, ceea ce va permite monitorizarea realizării obiectivelor specifice ale Programului;

2) va continua realizarea activităţilor de comunicare, informare şi educare a populaţiei privind promovarea sănătăţii;

3) vor fi consolidate capacităţile diferitor sectoare în domeniul planificării şi realizării acţiunilor de promovare a sănătăţii;

4) fortificarea capacităţilor diferitor sectoare şi împuternicirea comunităţilor în domeniul promovării sănătăţii, îmbunătăţirii cunoştinţelor medico-sanitare a grupurilor-ţintă, modificării atitudinii pentru schimbarea comportamentelor sănătoase vor constitui argumente obiective de apreciere a eficienţei acţiunilor prevăzute în prezentul Program.

V. RESPONSABILITĂŢI PENTRU IMPLEMENTARE

36. Autorităţile responsabile pentru implementarea fiecărei acţiuni în parte sînt specificate în anexa nr.1 la prezentul Program.

37. În procesul de implementare a prezentului Program, autorităţile responsabile vor colabora cu autorităţile publice locale, organizaţii neguvernamentale, sectorul privat, societatea civilă, precum şi cu partenerii internaţionali de dezvoltare. De asemenea, instituţiile responsabile vor încheia contracte de voluntariat privind realizarea acţiunilor de promovare a sănătăţii în societate.

VI. ESTIMAREA GENERALĂ A COSTURILOR

38. Finanţarea acţiunilor prevăzute în prezentul Program se va efectua din contul şi în limitele mijloacelor bugetului public naţional, precum şi din alte surse, conform legislaţiei. Costurile estimative ale acţiunilor prevăzute vor fi ajustate pe perioada implementării Programului, reieşind din volumele de alocaţii disponibile bugetului public naţional.

39. Estimarea generală a costurilor pentru implementarea Programului a fost efectuată în baza priorităţilor şi a activităţilor identificate şi formulate, inclusiv adaptarea dovezilor şi experienţei internaţionale pentru implementarea intervenţiilor similare de promovare a sănătăţii.

40. Costul estimativ al prezentului Program este de 138,35 milioane lei. Costul estimat pentru fiecare an de implementare, în funcţie de categoria de costuri, sursa de finanţare şi valorile cumulative ale costurilor preconizate în conformitate cu activităţile Programului sînt specificate în anexa nr.2 la prezentul Program. Bugetul estimat este ajustat pe perioada implementării Programului, reieşind din volumele de alocaţii disponibile componentelor bugetului public naţional.

VII. IMPACTUL SCONTAT

41. Realizarea prezentului Program va contribui pe termen lung la adoptarea comportamentelor favorabile sănătăţii la toate etapele vieţii.

42. Rezultatele scontate pînă în anul 2020 sînt următoarele:

1) creşterea nivelului mediu de cunoştinţe în domeniul promovării sănătăţii la populaţia adultă cu 30% şi la tineri pînă la 50%;

2) iniţierea şi extinderea în cel puţin 50% din instituţiile preuniversitare a Reţelei Europene de “Şcoli care promovează sănătatea”;

3) reducerea prevalenţei inactivităţii fizice cu 5% la populaţia adultă;

4) elaborarea recomandărilor privind implementarea iniţiativelor OMS cu privire la “oraşe/comunităţi sănătoase”, “şcoli şi spitale care promovează sănătatea”;

5) consolidarea capacităţilor specialiştilor din diferite domenii în promovarea sănătăţii şi accesul îmbunătăţit la informaţii privind promovarea sănătăţii şi profilaxia bolilor;

6) îmbunătăţirea programelor de instruire în promovarea sănătăţii la nivel preşcolar, preuniversitar, universitar şi postuniversitar;

7) crearea condiţiilor optime pentru promovarea şi practicarea activităţii fizice pentru toţi.

VIII. INDICATORII DE PROGRES ŞI PERFORMANŢĂ

43. Pentru evaluarea gradului de atingere a rezultatelor scontate se vor utiliza următorii indicatori, dezagregaţi după vîrstă, sex, reşedinţă, nivel de educaţie etc.:

1) nivelul de cunoştinţe, atitudini şi practici a grupelor-ţintă în domeniul promovării sănătăţii;

2) ponderea specialiştilor/persoanelor instruite în promovarea sănătăţii şi prevenirea bolilor;

3) nivelul de asigurare a centrelor de sănătate publică cu specialişti în domeniul promovării sănătăţii;

4) ponderea resurselor financiare utilizate pentru acţiuni de promovare a sănătăţii;

5) prevalenţa în populaţia generală a comportamentelor de risc pentru sănătate (consumul de tutun, alcool, droguri, alimente bogate în sare, zahăr şi grăsimi, sedentarismul, deprinderile igienice etc.);

6) numărul de acţiuni de comunicare, informare şi educare realizate;

7) numărul de programe comunitare elaborate şi implementate;

8) numărul de materiale didactice, informaţionale, ghiduri elaborate;

9) numărul de instituţii de învăţămînt preuniversitare, întreprinderi, comunităţi ce au implementat politici şi acţiuni care promovează sănătatea.

IX. PROCEDURI DE RAPORTARE ŞI EVALUARE

44. Scopul monitorizării constă în corelarea obiectivelor şi a acţiunilor din Planul de acţiuni privind implementarea prezentului Program cu rezultatele aşteptate, pentru ca, ulterior, să fie efectuată o evaluare cît mai corectă a rezultatelor realizării Programului şi a impactului acestuia asupra sănătăţii populaţiei.

45. Coordonarea implementării Programului va fi asigurată de Consiliul naţional de coordonare a activităţilor de prevenire şi control al bolilor netransmisibile.

46. Monitorizarea şi evaluarea rezultatelor implementării Programului va fi efectuată de către Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu celelalte părţi interesate, specificate în Planul de acţiuni.

47. Procedurile de monitorizare vor prevedea evaluarea statistică continuă, care va fi efectuată de instituţiile din sistemul sănătăţii şi cercetarea prin studii de cunoştinţe, atitudini şi practici, care va fi efectuată periodic.

48. În cadrul procesului de monitorizare vor fi elaborate rapoarte de progres, care vor include informaţii despre implementarea acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni. Aceste rapoarte vor fi elaborate anual de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu alte autorităţi interesate, şi vor conţine informaţia privind situaţia implementării acţiunilor prevăzute în Planul de acţiuni.

49. La finele anului 2020 va fi elaborat raportul final privind eficacitatea acţiunilor prevăzute şi realizarea obiectivelor prezentului Program.

Anexa nr.1

la Programul naţional de promovare

a sănătăţii pentru anii 2016-2020

Planul de acţiuni

privind implementarea Programului naţional de

promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020

Anexa nr.2

la Programul naţional de promovare

a sănătăţii pentru anii 2016-2020

Bugetul Programului naţional

de promovare a sănătăţii pentru anii 2016-2020

(mii lei)

Continuare