1007/10.12.2014 Hotărîre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea
studiilor superioare de doctorat, ciclul III
nr. 1007 din 10.12.2014
(în vigoare 26.12.2014)
Monitorul Oficial nr. 386-396 art.1101 din 26.12.2014
* * *
În temeiul art.94 din Codul educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634) şi luînd în considerare necesitatea asigurării cadrului normativ pentru instituirea ciclului III, studii superioare de doctorat, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Regulamentul privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III (se anexează).
2. Se abrogă Hotărîrea Guvernului nr.173 din 18 februarie 2008 "Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului şi postdoctoratului" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.42-44, art.252).
| PRIM-MINISTRU | Iurie LEANCĂ |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul educaţiei | Maia Sandu |
| Ministrul finanţelor | Anatol Arapu |
| Nr.1007. Chişinău, 10 decembrie 2014. | |
Aprobat
prin Hotărîrea Guvernului
nr.1007 din 10 decembrie 2014
Notă: Pe tot parcursul Regulamentului:
cuvintele "Ministerul Educaţiei", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "Ministerul Educaţiei şi Cercetării", la forma gramaticală corespunzătoare;
cuvintele "Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional" se substituie cu cuvintele "Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare";
cuvintele "comisia de doctorat", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "comisia de susţinere publică", la forma gramaticală corespunzătoare;
cuvintele "program de studii de doctorat", "program de studii superioare de doctorat", "program doctoral", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "program de doctorat", cu excepţia punctului 1;
"program de pregătire universitară avansată", "program de pregătire bazat pe studii avansate", "program de studii avansate", "program de pregătire bazat pe studii superioare avansate", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "program de pregătire avansată", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026
Notă: Pe tot parcursul textului, cuvintele "Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017
REGULAMENT
privind organizarea studiilor superioare
de doctorat, ciclul iii
Regulamentul privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III (în continuare – Regulament) stabileşte caracterul unitar al procesului de pregătire prin şi pentru cercetare a cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare şi este elaborat în conformitate cu prevederile Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014.
I. ORGANIZAREA STUDIILOR SUPERIOARE DE DOCTORAT
Dispoziţii generale
1. Prezentul Regulament constituie cadrul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea programelor de studii superioare de doctorat (în continuare programe de doctorat) din Republica Moldova, ciclul III al studiilor superioare în structura Spaţiului European al Învăţămîntului Superior (EHEA/Bologna), corespunzător nivelului 8 al Cadrului Naţional al Calificărilor (NQF) şi Cadrului European al Calificărilor (EQF) şi Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17 iulie 2014. Programele de doctorat sînt dezvoltate ca parte componentă a învăţămîntului superior în continuarea ciclului II al studiilor superioare. Studiile doctorale reprezintă prima etapă a carierei ştiinţifice.
[Pct.1 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
2. Regulamentul are ca obiective realizarea unui cadru minim de referinţă pentru practicile de organizare a studiilor superioare de doctorat, ciclul III şi promovarea de proceduri şi principii pentru garantarea calităţii în organizarea şi desfăşurarea acestora.
3. Prevederile prezentului Regulament se aplică în toate instituţiile care organizează studii superioare de doctorat, ciclul III în Republica Moldova, precum şi tuturor programelor de doctorat, inclusiv celor realizate în cadrul cooperării universitare internaţionale, în baza acordului între o instituţie din Republica Moldova şi una sau mai multe instituţii din străinătate.
31. În sensul prezentului Regulament, următoarele noţiuni principale semnifică:
conducător de doctorat – cadru ştiinţifico-didactic sau cercetător ştiinţific, deţinător al titlului de doctor sau doctor habilitat, care a dobândit dreptul de a conduce doctorate;
consiliu ştiinţific – organ colectiv de conducere, constituit la nivelul instituţiei organizatoare de studii superioare de doctorat, care asigură gestiunea instituţională, administrativă şi logistică a studiilor de doctorat în conformitate cu prevederile prezentului Regulament;
consiliul şcolii doctorale – organ colegial de conducere al şcolii doctorale, care asigură monitorizarea activităţilor didactice şi ştiinţifice desfăşurate în cadrul şcolii doctorale şi aplicarea actelor normative cu referinţă la organizarea şi funcţionarea şcolii doctorale;
comisie de îndrumare – grup consultativ constituit la nivelul şcolii doctorale pentru fiecare student-doctorand, care sprijină conducătorul de doctorat în activitatea de formare, monitorizează parcursul studiilor, evaluează rezultatele cercetării şi oferă expertiză profesională;
comisie de susţinere publică – comisie pentru susţinerea publică a tezei de doctorat, constituită ad-hoc la propunerea conducătorului de doctorat şi validată de consiliul ştiinţific al instituţiei organizatoare de studii superioare doctorat sau al instituţiei coordonatoare;
instituţie organizatoare de studii superioare de doctorat – instituţie de învăţământ superior, consorţiu sau parteneriat naţional ori internaţional, autorizată să organizeze studii superioare de doctorat, în condiţiile legii, şi care desfăşoară programe de doctorat supuse evaluării externe a calităţii, realizate conform cadrului normativ aplicabil;
instituţie coordonatoare instituţie de învăţământ superior, desemnată prin acordul de consorţiu, care asigură managementul administrativ, financiar şi academic al programelor de doctorat şi este responsabilă de emiterea actelor de studii.
[Pct.31 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
4. Studiile superioare de doctorat, ciclul III se organizează numai în cadrul programelor din şcolile doctorale ale instituţiilor de învăţămînt superior şi ale consorţiilor sau parteneriatelor naţionale şi internaţionale autorizate provizoriu sau acreditate, conform legii.
Studiile superioare de doctorat, ciclul III se desfăşoară în cadrul programelor de doctorat, care reprezintă totalitatea activităţilor în care este implicat studentul-doctorand, relevante din punctul de vedere al specificului programului de doctorat.
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
5. Dreptul de organizare a studiilor superioare de doctorat se acordă instituţiilor de învăţămînt superior, consorţiilor, parteneriatelor naţionale şi internaţionale, inclusiv celor constituite cu participarea organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării, de către Guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în baza rezultatelor evaluării externe a acestora.
6. Programelor de doctorat, ciclul III le corespund 180 de credite transferabile de studiu rezultate prin cuantificarea efortului depus de studentul-doctorand la parcurgerea programului de pregătire avansată şi/sau parcurgerea programului de cercetare materializată prin articole publicate, rapoarte de cercetare susţinute şi aprobate în cadrul şcolii doctorale, participarea cu lucrări la conferinţe ştiinţifice, obţinerea de titluri de proprietate intelectuală şi altele asemenea, precum şi prin susţinerea publică cu succes a tezei de doctorat. Modul de alocare a creditelor de studiu este stabilit de Consiliul şcolii doctorale în conformitate cu legislaţia şi aprobat de Consiliul ştiinţific al instituţiei, care organizează studii superioare de doctorat.
[Pct.6 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
7. Studiile superioare de doctorat pot fi organizate cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă sau la distanţă.
[Pct.7 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
71. Doctoratul la distanţă reprezintă o formă de organizare flexibilă a studiilor superioare de doctorat, în cadrul căreia activităţile din programul de pregătire avansată şi activitatea de îndrumare ştiinţifică se desfăşoară preponderent în mediul virtual de învăţare cu ajutorul tehnologiilor de instruire la distanţă.
[Pct.71 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
72. Evaluările prevăzute în planul individual de studii şi susţinerea proiectului de cercetare se pot realiza în format fizic sau online. Susţinerea publică a tezei de doctorat se realizează cu prezenţa fizică a studentului-doctorand în cadrul instituţiei organizatoare de studii superioare de doctorat în care acesta a fost înmatriculat.
[Pct.72 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
8. Durata studiilor de doctorat organizate cu frecvenţă redusă este cu un an mai mare decât durata studiilor cu frecvenţă sau la distanţă. Pentru toate formele de organizare se acordă 180 de credite de studii transferabile.
[Pct.8 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
9. Studiile superioare de doctorat, ciclul III se realizează prin programe de trei tipuri:
a) doctorat ştiinţific, care are ca finalitate producerea de cunoaştere ştiinţifică originală, relevantă internaţional, în baza unor metode ştiinţifice;
b) doctorat profesional, în domeniile artelor şi sportului, care are ca finalitate producerea de cunoaştere originală şi a reflecţiei sistematice asupra unor creaţii artistice sau a unor performanţe sportive de înalt nivel naţional şi internaţional şi care poate constitui o bază pentru cariera profesională în învăţămîntul superior şi cercetare în domeniile artelor şi sportului;
c) doctorat industrial, care pune accent pe conexiunea dintre studentul-doctorand, instituţia de învăţământ superior şi mediul industrial. Programul de doctorat industrial are drept scop promovarea cercetării cu perspective comerciale şi asigură beneficii, competenţe şi facilităţi de cercetare în mediul industrial, determinând transferul de cunoştinţe între instituţiile de învăţământ superior şi companiile din sectorul/mediul industrial
[Pct.9 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
91. Doctoratul industrial poate fi organizat în cadrul domeniilor de doctorat autorizate provizoriu sau acreditate în conformitate cu legislaţia.
[Pct.91 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
92. Parteneri ai doctoratului industrial pot fi întreprinderi sau alte organizaţii din sectorul economic, din ţară sau din străinătate, care desfăşoară activităţi economice şi/sau de cercetare-dezvoltare, dispun de infrastructura necesară pentru realizarea activităţilor de cercetare aferente tematicii doctorale şi, potrivit legislaţiei, nu au statut de întreprindere în dificultate. De asemenea, pot participa organizaţii care fac parte din consorţii de proiecte de cercetare-dezvoltare finanţate prin programe internaţionale.
[Pct.92 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
93. Organizarea doctoratului industrial se realizează în baza unui acord de parteneriat încheiat între instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat, organizaţia parteneră şi studentul-doctorand. Acordul stabileşte responsabilităţile părţilor, condiţiile de desfăşurare a cercetării, utilizarea infrastructurii de cercetare, precum şi regimul drepturilor de proprietate intelectuală asupra rezultatelor obţinute. Acordul poate prevedea desfăşurarea activităţii studentului-doctorand în cadrul organizaţiei partenere sau al instituţiei, inclusiv în baza unui raport juridic de muncă sau a altor forme de colaborare.
[Pct.93 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
94. În cazul în care activităţile de cercetare realizate implică informaţii confidenţiale sau rezultate susceptibile de protecţie prin drepturi de proprietate intelectuală, protecţia, publicarea şi valorificarea acestora se stabilesc prin acordul de parteneriat, cu respectarea cerinţelor academice privind elaborarea şi susţinerea publică a tezei de doctorat. Acordul de parteneriat stabileşte modul de atribuire şi de exercitare a drepturilor de proprietate intelectuală asupra rezultatelor cercetării, precum şi măsurile privind protecţia acestora.
[Pct.94 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
95. Activitatea de cercetare a studentului-doctorand se desfăşoară în cadrul instituţiei organizatoare de studii superioare de doctorat şi al organizaţiei partenere, sub îndrumarea conducătorului de doctorat şi, după caz, cu participarea unui mentor sau a unui co-supervizor din partea organizaţiei partenere. Activitatea studentului-doctorand poate fi monitorizată în comun de către instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat şi organizaţia parteneră, potrivit acordului de parteneriat. Condiţiile de confidenţialitate stabilite prin acordul de parteneriat nu pot restricţiona dreptul studentului-doctorand de a elabora şi susţine public teza de doctorat.
[Pct.95 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
96. Evaluarea activităţii studentului-doctorand şi susţinerea tezei de doctorat realizate în cadrul doctoratului industrial se efectuează în conformitate cu aceleaşi standarde academice şi proceduri aplicabile doctoratului ştiinţific. La susţinerea tezei pot fi invitaţi experţi din mediul economic sau industrial, relevanţi pentru tematica cercetării. În situaţia în care teza conţine informaţii prevăzute la punctul 94, acestea pot fi incluse în anexe distincte, care nu se publică până la expirarea unui termen de embargo stabilit prin acordul de parteneriat. Anexele confidenţiale sunt puse la dispoziţia comisiei de susţinere publică şi a autorităţilor competente pentru evaluarea tezei de doctorat.
[Pct.96 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
97. Finanţarea doctoratului industrial poate fi realizată din surse publice, din contribuţia organizaţiei partenere sau din alte surse legal constituite, în conformitate cu prevederile acordului de parteneriat.
[Pct.97 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
Secţiunea 1.
Consiliul ştiinţific
10. Instituţiile de învăţămînt superior, consorţiile şi parteneriatele naţionale şi internaţionale care intenţionează să organizeze programe de doctorat constituie un Consiliu ştiinţific alcătuit din minimum 7 şi maximum 15 persoane, care funcţionează în baza prevederilor prezentului Regulament, a Cartei universitare şi a regulamentului instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat.
11. Consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte, asimilat/asociat cu funcţia de Prorector, care este desemnat conform regulamentului instituţional al instituţiei organizatoare de studii superioare de doctorat sau al instituţiei coordonatoare, în cazul consorţiilor sau al parteneriatelor.
[Pct.11 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
12. Cel puţin un membru al Consiliului ştiinţific este ales prin votul universal, direct, secret şi egal al conducătorilor de doctorat din cadrul şcolilor doctorale din instituţie şi cel puţin un membru al Consiliului ştiinţific este ales prin votul universal, direct, secret şi egal al studenţilor din cadrul şcolilor doctorale din instituţie. În instituţiile, consorţiile sau parteneriatele care organizează mai mult de 3 şcoli doctorale, fiecare şcoală doctorală îşi desemnează obligatoriu un reprezentant în Consiliul ştiinţific, prin votul universal, direct, secret şi egal al conducătorilor de doctorat.
13. Pot deţine calitatea de membru al Consiliului ştiinţific persoane din cadrul instituţiei sau din afara acesteia, din ţară sau de peste hotare, personalităţi ştiinţifice sau din sectoarele industriale şi socioeconomice relevante, precum şi reprezentanţi ai studenţilor-doctoranzi din cadrul şcolilor doctorale din instituţie.
14. Membrii Consiliului ştiinţific, care sînt cadre didactice universitare sau cercetători, trebuie să aibă dreptul de a conduce doctorate, în ţară sau în străinătate, şi să îndeplinească indicatorii de performanţă ştiinţifică pentru dobândirea dreptului de a conduce doctorate, stabiliţi prin metodologia de aprobare a conducătorilor de doctorat.
[Pct.14 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
15. Metodologia de desemnare a membrilor Consiliului ştiinţific este aprobată de către Senatul instituţiei de învăţămînt superior sau de organul echivalent al consorţiilor sau parteneriatelor stabilit prin acordul de colaborare, cu respectarea prevederilor prezentului Regulament.
16. Principalele atribuţii ale Consiliului ştiinţific sînt:
[Lit.a) abrogată prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
b) elaborarea regulamentului instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat pe care îl supune aprobării Senatului instituţiei de învăţămînt superior sau organului echivalent al consorţiilor sau parteneriatelor;
c) aprobarea deciziilor privind înfiinţarea şi desfiinţarea şcolilor doctorale din cadrul instituţiei ori parteneriatului;
d) selectarea conducătorilor de doctorat pentru activitate într-o nouă şcoală doctorală;
e) coordonarea parteneriatului potrivit contractului de parteneriat, dacă este cazul;
f) alte atribuţii specifice, stabilite prin regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat.
17. Consiliul ştiinţific se întruneşte ori de cîte ori este nevoie, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
Secţiunea 2.
Preşedintele Consiliului ştiinţific
[Secţiunea 2 (pct.18-23) abrogată prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
Secţiunea 3.
Şcolile doctorale
24. Şcolile doctorale sînt structuri organizatorice şi administrative fără personalitate juridică, care dispun înmatricularea studenţilor la programele de doctorat, administrează fondurile alocate programelor de doctorat şi organizează desfăşurarea studiilor de doctorat în unul sau mai multe domenii de doctorat, cu tematică disciplinară ori interdisciplinară.
[Pct.24 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
25. Şcoala doctorală se organizează şi funcţionează în cadrul unei instituţii, consorţiu sau parteneriat, inclusiv cu organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării, cu conducători de doctorat care au dobîndit dreptul de a conduce doctorat, potrivit cadrului normativ cu privire la educaţie.
[Pct.25 modificat prin Hot.Guv. nr.855 din 16.12.2015, în vigoare 18.12.2015]
Notă: Se declară neconstituţională sintagma "şi îşi desfăşoară activitatea de bază în cadrul uneia din instituţiile organizatoare a şcolii doctorale" din pct.25 conform Hot. Curţii Constituţionale nr.14 din 15.06.2015, în vigoare 15.06.2015
26. Şcoala doctorală include totalitatea studenţilor-doctoranzi şi a conducătorilor de doctorat care au dobîndit dreptul de a conduce doctorat. Pe lîngă conducătorii de doctorat, unei scoli doctorale i se pot afilia şi alţi cercetători şi/sau cadre didactice, cu sau fără drept de a conduce doctorate, implicaţi în activităţi de cercetare şi/sau predare în cadrul şcolii doctorale, titulari ai instituţiilor organizatoare a şcolii doctorale, din ţară sau de peste hotare.
27. Statele de personal şi structura fondului de retribuire a muncii se întocmesc de către instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat şi se aprobă de către Consiliul ştiinţific. Statele de personal includ cadre didactice conducătoare de doctorat, cercetători, precum şi personal didactic auxiliar şi personal nedidactic, în condiţiile legii. Studenţii-doctoranzi îşi desfăşoară activitatea în baza raporturilor juridice de studii şi nu sunt incluşi în statele de personal ale şcolii doctorale.
[Pct.27 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.27 modificat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
[Pct.28 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.28 modificat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
29. Principiile fundamentale de funcţionare a şcolilor doctorale sînt:
a) acces egal şi echitabil la studiile de doctorat pentru orice persoană care întruneşte condiţiile necesare de înscriere;
b) asigurarea calităţii studiilor de doctorat prin promovarea procedurilor de evaluare şi perfecţionare periodică a programelor de studii;
c) asigurarea calităţii şi transparenţei procesului de îndrumare şi evaluare a doctoranzilor.
30. Înfiinţarea şcolilor doctorale este propusă de conducătorii instituţiilor, este avizată de către organele colective de conducere ale fiecărei instituţii componente a consorţiului sau parteneriatului şi este aprobată de Consiliul ştiinţific. O şcoală doctorală se poate constitui cu cel puţin 10 conducători de doctorat şi poate impune standarde minimale de performanţă ştiinţifică superioare celor stabilite prin ordinul ministrului educaţiei la propunerea autorităţii naţionale abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice, pe care conducătorii de doctorat trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membri ai şcolii doctorale respective.
31. Cadrul general de organizare şi de funcţionare a şcolilor doctorale este stabilit prin dispoziţiile prezentului Regulament, prin regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat şi poate fi completat cu prevederi ale regulamentului şcolii doctorale propriu fiecărei şcoli doctorale, cu respectarea prevederilor legii.
32. Relaţiile de afiliere dintre şcoala doctorală şi alte structuri ale instituţiilor componente ale consorţiului sau parteneriatului sînt stabilite prin regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat.
33. Atribuţiile şcolii doctorale sînt:
a) elaborarea regulamentului intern al şcolii doctorale;
b) luarea deciziilor privind acordarea sau revocarea calităţii de membru al şcolii doctorale, precum şi stabilirea standardelor minimale de performanţă ştiinţifică în vederea aplicării obiective a acestor proceduri;
c) elaborarea strategiei de dezvoltare şi a planului anual de activitate a şcolii doctorale;
d) elaborarea planului de învăţămînt pentru programul de pregătire avansată şi avizarea curricula disciplinelor incluse în planul de învăţămînt;
e) organizarea procesului de învăţămînt în cadrul programului de pregătire avansată;
f) dispunerea înmatriculării şi exmatriculării studenţilor-doctoranzi, la propunerea conducătorilor de doctorat membri ai şcolii doctorale;
g) luarea deciziilor privind avizarea statelor de personal didactic şi de cercetare afiliat şcolii doctorale, după caz;
h) asistarea evaluatorului extern în procesul de evaluare în vederea autorizării provizorii sau a acreditării/reacreditării şcolii doctorale;
i) alte atribuţii specifice prevăzute în regulamentul instituţional de organizare şi funcţionare a şcolilor doctorale (în continuare – regulamentul şcolii doctorale), în conformitate cu legea.
34. Regulamentul şcolii doctorale stabileşte modul în care sînt organizate şi se desfăşoară programele de doctorat în cadrul şcolii doctorale şi este elaborat de Consiliul şcolii doctorale, prin consultarea tuturor conducătorilor de doctorat membri ai şcolii respective, în baza regulamentului instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat la nivelul instituţiei, consorţiului sau parteneriatului.
35. Regulamentul şcolii doctorale se avizează de către Consiliul ştiinţific şi se aprobă de către Senatul universităţii. În cazul parteneriatelor sau al consorţiilor, regulamentul se avizează de către Consiliul ştiinţific şi se aprobă de către Senatul instituţiei coordonatoare.
[Pct.35 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
36. Regulamentul şcolii doctorale stabileşte criterii, proceduri şi standarde obligatorii vizînd cel puţin următoarele aspecte:
a) acceptarea de noi membri conducători de doctorat, precum şi reglementări referitoare la modalitatea prin care unui conducător de doctorat îi poate fi retrasă calitatea de membru al şcolii doctorale;
b) mecanismele prin care se iau deciziile în ceea ce priveşte oportunitatea, structura şi conţinutul programului de pregătire avansată;
c) procedurile de schimbare a conducătorului de doctorat al unui student-doctorand şi procedurile de mediere a conflictelor;
d) condiţiile în care programul de doctorat poate fi întrerupt;
e) modalităţile de informare asupra eticii şi bunei conduite, precum şi de prevenire a fraudei în cercetarea ştiinţifică, inclusiv a plagiatului;
f) modul de asigurare a accesului la resursele de cercetare;
g) obligaţiile studenţilor-doctoranzi;
h) informaţiile necesar a fi plasate pe site-ul şcolii doctorale.
37. Regulamentul şcolii doctorale se aplică şi în cazul programelor de doctorat desfăşurate în cotutelă, dacă prin acordul de parteneriat nu s-a decis altfel.
38. Şcolile doctorale au obligaţia să ofere informaţii corecte şi complete privind programele de doctorat candidaţilor la aceste programe, comunităţii academice şi oricăror altor persoane fizice sau juridice interesate.
39. Instituţiile, consorţiile sau parteneriatele care organizează studii superioare de doctorat garantează transparenţa organizării şi desfăşurării acestora la nivelul tuturor şcolilor doctorale proprii.
40. Şcolile doctorale, cu sprijinul logistic al instituţiei, consorţiului sau parteneriatului, asigură publicarea pe site-ul web oficial al instituţiei a tuturor informaţiilor necesare privind programele de doctorat, vizîndu-se cu precădere următoarele informaţii:
a) regulamentul şcolii doctorale;
b) oferta de studii doctorale, ciclul III;
c) posturile vacante pentru conducători de doctorat;
d) modul de organizare şi desfăşurare a programelor de doctorat;
e) conţinutul programelor de doctorat;
f) modul de finanţare a studiilor, precum şi a costurilor suportate de studenţi-doctoranzi;
g) modelul contractului-cadru de studii doctorale;
h) conducătorii de doctorat şi studenţii-doctoranzi pe care îi coordonează;
i) informaţiile privind procedurile de selecţie şi de admitere la doctorat, criteriile de evaluare, precum şi alte informaţii relevante privind admiterea;
j) standardele de elaborare, procedurile şi criteriile de evaluare a tezelor de doctorat;
k) rezumatele tezelor de doctorat ce urmează a fi susţinute public, data, ora şi locaţia aferente susţinerilor publice, precum şi adresele web la care pot fi accesate tezele de doctorat finalizate, cu cel puţin 14 zile înaintea desfăşurării acestora.
[Pct.40 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
Secţiunea 4.
Organele de conducere ale şcolilor doctorale
41. Şcoala doctorală este condusă de un director al şcolii doctorale, asimilat directorului de departament, şi de Consiliul şcolii doctorale, ca organ de conducere colectivă.
42. Din Consiliul şcolii doctorale fac parte conducători de doctorat din cadrul şcolii doctorale în proporţie de maximum 65%, studenţi-doctoranzi ai şcolii doctorale în proporţie de 20%, numărul cărora poate fi majorat dacă este cazul, restul fiind completat cu membri din afara şcolii doctorale aleşi dintre personalităţi ştiinţifice a căror activitate ştiinţifică au o recunoaştere internaţională semnificativă şi/sau personalităţi din sectoarele industriale şi socioeconomice relevante. Funcţia de preşedinte al Consiliului este îndeplinită de directorul şcolii doctorale.
[Pct.42 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
43. Membrii Consiliului şcolii doctorale format în baza prezentului Regulament care sînt cadre didactice în învăţămîntul superior sau cercetători trebuie să aibă dreptul de a conduce doctorate, în ţară sau în străinătate, şi să fi avut, în ultimii 5 ani, cel puţin un student-doctorand care a susţinut teza de doctorat.
[Pct.43 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.44 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
45. Membrii Consiliului şcolii doctorale au un mandat de 5 ani şi se aleg prin votul universal, direct, secret şi egal al conducătorilor de doctorat din şcoala doctorală respectivă.
46. Studenţii-doctoranzi membri ai Consiliului şcolii doctorale care îşi finalizează studiile doctorale în timpul mandatului Consiliului îşi pierd calitatea de membru al acestuia la data susţinerii publice a tezei de doctorat.
[Pct.46 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
47. Pentru ocuparea unor locuri vacante în cadrul Consiliului şcolii doctorale se organizează alegeri parţiale, potrivit prevederilor prezentului Regulament, iar mandatul noului membru încetează la expirarea mandatului Consiliului şcolii doctorale.
48. Consiliul şcolii doctorale se întîlneşte de cel puţin 3 ori pe an, la cererea directorului şcolii doctorale sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
Secţiunea 5.
Metodologia de aprobare a conducătorilor de doctorat
[Secţiunea a 5-a (pct.49-66) abrogată prin Hot.Guv. nr.326 din 18.07.2019, în vigoare 02.09.2019]
[Pct.55,58 abrogate prin Hot.Guv. nr.855 din 16.12.2015, în vigoare 18.12.2015]
Notă: Se declară neconstituţionale pct.55,58 conform Hot. Curţii Constituţionale nr.14 din 15.06.2015, în vigoare 15.06.2015
[Pct.60,61 modificate prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
Secţiunea 6.
Contractul de studii superioare de doctorat
67. Drepturile şi obligaţiile ce revin studenţilor-doctoranzi, conducătorilor de doctorat, precum şi instituţiilor organizatoare a şcolilor doctorale se stabilesc prin contractul de studii superioare de doctorat.
68. Modelul contractului-cadru de studii superioare de doctorat se elaborează de şcoala doctorală, este avizat de Consiliul şcolii doctorale şi de Consiliul ştiinţific şi este aprobat de Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională al instituţiei de învăţămînt superior sau organul echivalent al consorţiului sau parteneriatului.
69. Contractul de studii de doctorat se încheie cu fiecare student-doctorand în parte şi este semnat de studentul-doctorand, conducătorul de doctorat şi reprezentantul instituţiei care înmatriculează studentul-doctorand. Studenţii-doctoranzi coordonaţi în cotutelă semnează cu ambele instituţii semnatare ale acordului de cotutelă, acte suplimentare, în conformitate cu prevederile acordului de cotutelă.
[Pct.69 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
70. Desfăşurarea activităţilor didactice de către studentul-doctorand înmatriculat la forma cu frecvenţă nu trebuie să afecteze în mod negativ timpul disponibil pentru derularea programului său de doctorat avînd în vedere că doctoratul reprezintă, în primul rînd, o experienţă profesională de cercetare. Studenţii-doctoranzi înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă beneficiază de bursă individuală şi pot fi angajaţi prin cumul pe cel mult 0,5 normă didactică sau până la 0,75 normă de cercetare în cadrul instituţiei organizatoare de studii superioare de doctorat ori al instituţiilor componente ale consorţiului. În cazul angajării, studentul beneficiază şi de bursă individuală.
[Pct.70 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
71. Contractul de studii superioare de doctorat cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
a) datele de identificare ale studentului-doctorand şi ale conducătorului de doctorat;
b) date despre instituţia care înmatriculează studentul-doctorand şi şcoala doctorală;
[Lit.c) abrogată prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
d) cuantumul lunar al bursei individuale şi/sau cuantumul taxei de studiu, pentru studenţii-doctoranzi înmatriculaţi la forma cu frecvenţă;
e) cuantumul taxei de studii pentru studenţii-doctoranzi înmatriculaţi la forma cu frecvenţă redusă;
f) limba în care se redactează şi se susţine teza de doctorat este limba română, o altă limbă de circulaţie internaţională sau limba unei minorităţi naţionale în cazul tezelor care tratează subiecte legate de limba şi cultura unei minorităţi naţionale. Teza de doctorat şi rezumatul, redactate în altă limbă decât limba română, se traduc integral în limba română;
g) termenul de finalizare a studiilor de doctorat;
h) condiţiile de prelungire a termenului de finalizare a tezei de doctorat;
[Lit.i) abrogată modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
j) domeniul de studii superioare de doctorat şi programul de doctorat;
k) tipul programului de doctorat – ştiinţific, profesional sau industrial;
l) forma de învăţământ – cu frecvenţă, cu frecvenţă redusă sau la distanţă;
m) forma de finanţare buget sau taxă.
[Pct.71 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
72. Conflictele dintre studenţii-doctoranzi şi şcoala doctorală se mediază de către Consiliul ştiinţific.
73. Conflictele dintre studenţii-doctoranzi şi conducătorul de doctorat se mediază de Consiliul şcolii doctorale, iar în cazul nesoluţionării conflictului la acest nivel, acesta este mediat de către Consiliul ştiinţific.
731. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în consultare cu instituţiile de învăţământ superior şi ministerele în subordinea cărora se află instituţii organizatoare de studii superioare de doctorat, propune anual spre aprobare Guvernului planul de admitere la studii superioare de doctorat cu finanţare bugetară (comanda de stat) pe domenii fundamentale ale ştiinţei, culturii şi tehnicii.
[Pct.731 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
732. Oferta educaţională a instituţiilor organizatoare de studii superioare de doctorat pentru admiterea la studii superioare de doctorat, ciclul III, cu finanţare de la bugetul de stat, se aduce la cunoştinţa candidaţilor prin publicare pe site-ul web oficial şi include:
a) programele de doctorat pentru care se organizează admiterea;
b) numărul de locuri finanţate de la bugetul de stat oferite pentru fiecare program de doctorat;
c) calendarul admiterii;
d) metodologia de admitere;
e) condiţiile şi actele necesare pentru înscriere la concurs;
f) modalitatea de desfăşurare a probelor de concurs (dacă este cazul);
g) alte informaţii relevante.
[Pct.732 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
II. DESFĂŞURAREA STUDIILOR SUPERIOARE DE DOCTORAT
Secţiunea 1.
Admiterea la studii superioare de doctorat
74. Admiterea la studii superioare de doctorat se realizează în conformitate cu metodologia de admitere la studii superioare de doctorat a instituţiei organizatoare de studii superioare de doctorat, pe bază de concurs, în condiţii de transparenţă, selectând candidatul pentru fiecare poziţie vacantă de student-doctorand, ciclul III, pentru care instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat a obţinut finanţare de la bugetul de stat sau din alte surse legale.
[Pct.74 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
75. Selecţia candidatului la doctorat pentru o poziţie vacantă este realizată de către conducătorul de doctorat care urmează să îndrume respectivul student-doctorand.
[Pct.76 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
77. Conţinutul şi forma concursului de admitere sunt stabilite de către Consiliul şcolii doctorale prin consultare cu conducătorii de doctorat, cu respectarea legislaţiei.
[Pct.77 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
78. La concursul de admitere la studii de doctorat au dreptul să participe numai absolvenţii care deţin diploma de studii superioare de master sau echivalentă acesteia, în domeniul de formare profesională corelat cu domeniul de studii la doctorat, din ţară sau din străinătate, conform legii.
[Pct.78 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
79. Medicii rezidenţi au dreptul de a se înscrie în perioada rezidenţiatului într-un program de doctorat.
[Pct.80 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
81. După finalizarea concursului de admitere şi semnarea contractului de studii de doctorat, persoana admisă are calitatea de student-doctorand al şcolii doctorale pe perioada desfăşurării programului de doctorat, inclusiv în perioada de graţie.
[Pct.81 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.82 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.82 completat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
83. Instituţiile de învăţămînt superior pot percepe de la candidaţi, în condiţiile legii, taxe de înscriere la concursul de admitere, în cuantumul stabilit de instituţia de învăţămînt în baza metodologiei proprii, publicate pe pagina web oficială a instituţiei.
Secţiunea 2.
Structura şi durata studiilor superioare de doctorat
84. Programul de doctorat se desfăşoară în cadrul şcolii doctorale sub coordonarea conducătorului de doctorat şi include un program de pregătire avansată şi un program individual de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică.
85. În domeniile de studii reglementate la nivel european, structura şi durata studiilor de doctorat respectă prevederile legale aplicabile la nivel european.
86. DDurata programului de doctorat, la formele de învăţământ cu frecvenţă şi la distanţă este, de regulă, de 3 ani. Prin excepţie, în cadrul învăţămîntului superior medical uman, medical veterinar, agricol, al ştiinţelor biologice şi farmaceutice durata programului de doctorat este, de regula, de 4 ani.
[Pct.86 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
87. Din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin regulamentul şcolii doctorale, durata programului de doctorat poate fi prelungită cu 1 - 2 ani fără finanţare de la bugetul de stat, cu aprobarea Consiliului ştiinţific, la propunerea conducătorului de doctorat avizată de Consiliul şcolii doctorale şi în limita resurselor financiare disponibile.
88. Studiile de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin regulamentul şcolii doctorale, pe durate de timp care cumulate nu depăşesc 2 ani. Durata studiilor se prelungeşte cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.
89. Prelungirea studiilor prevăzută la punctul 87, respectiv întreruperea şi prelungirea prevăzute la punctul 88, se stabilesc prin acte adiţionale la contractul de studii de doctorat.
90. Dacă studentul-doctorand nu reuşeşte să finalizeze teza în termenul stabilit potrivit contractului de studii superioare de doctorat şi eventualelor acte adiţionale la acesta, mai are la dispoziţie o perioadă de graţie de maximum 2 ani pentru a finaliza şi susţine public teza, depăşirea acestui termen conducînd în mod automat la exmatricularea sa.
91. În perioada de graţie prevăzuta la punctul 90 studentul-doctorand nu poate beneficia de bursa individuală de doctorat şi nici conducătorul ştiinţific nu poate beneficia de indemnizaţia aferentă îndrumării studentului, cheltuielile fiind suportate de către studentul-doctorand, cu excepţia concediului pentru îngrijirea copilului.
[Pct.91 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
92. În cazul susţinerii publice a tezei de doctorat fără susţinerea publică a tezei, instituţia care a înmatriculat studentul-doctorand eliberează un certificat care atestă frecventarea studiilor superioare de doctorat în domeniul respectiv.
Secţiunea 3.
Filiere şi forme de doctorat
[Pct.93 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
94. Fiecare instituţie, consorţiu sau parteneriat, prin intermediul şcolilor sale doctorale şi în funcţie de domeniul de specializare, poate organiza atît doctorat ştiinţific, cît şi profesional.
95. În domeniile artelor şi sportului pot fi desfăşurate studii superioare de doctorat ştiinţific dacă tematica de cercetare are ca finalitate producerea de cunoaştere ştiinţifică originală, relevantă internaţional, în baza unor metode ştiinţifice, inclusiv în şcoli doctorale din instituţii cu profil artistic şi sportiv.
96. Studentul-doctorand trebuie sa aloce un timp semnificativ programului de doctorat, care necesită prezenţa efectivă a acestuia în cadrul uneia sau mai multor instituţii participante la şcoala doctorală, sau în cadrul unor unităţi de cercetare-inovare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu aceasta.
97. Prezenţa efectivă necesară a studentului-doctorand poate să difere de la o şcoală doctorală la alta şi de la un student-doctorand la altul, fiind decisă de către conducătorul de doctorat în funcţie de specificul programului de doctorat şi cu respectarea prevederilor regulamentului şcolii doctorale care prevede obligaţiile referitoare la frecvenţă.
98. Obligaţiile referitoare la frecvenţă constituie un criteriu de evaluare a calităţii şcolii doctorale.
III. ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN ŞCOLILE DOCTORALE
Secţiunea 1.
Evaluarea şi acreditarea şcolilor doctorale
99. Înfiinţarea unei noi şcoli doctorale se realizează prin parcurgerea procesului de autorizare provizorie conform unei metodologii elaborate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare şi aprobate de Guvern.
100. Fiecare şcoală doctorală este supusă evaluării externe periodic, la intervale de cel mult 5 ani, conform legii.
101. Evaluarea externă a programelor de doctorat şi a şcolilor doctorale se realizează în baza metodologiei de evaluare externă a calităţii în învăţământul superior, profesional tehnic şi formarea profesională a adulţilor.
[Pct.101 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
102. Evaluarea externă a programelor de doctorat şi a şcolilor doctorale se face, conform legii, de către Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare sau de o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, înregistrată în European Quality Assurance Register for Higher Education (EQAR), în baza rapoartelor referitoare la calitatea cercetării, la calitatea şi adecvarea infrastructurii de cercetare şi la performanţa ştiinţifică a resurselor umane.
[Pct.102 completat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
103. Sistemul de criterii, standardele de calitate şi metodologia de evaluare se aprobă de Guvern în baza propunerilor formulate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în consultare cu Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare. Criteriile de evaluare a programelor de doctorat şi a şcolilor doctorale vor conţine în principal elemente referitoare la calitatea rezultatelor ştiinţifice ale grupurilor de cercetare formate din conducătorii de doctorat şi alţi membri ai şcolii doctorale, capacitatea instituţională şi managementul calităţii academice şi vor da o pondere importantă impactului şi relevanţei activităţii ştiinţifice a acestor grupuri la nivel internaţional.
[Pct.103 completat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
104. Şcoala doctorală care după 5 ani de la ultima acreditare nu a trecut prin procesul de evaluare externă în vederea reacreditării îşi pierde acreditarea şi nu mai poate înmatricula noi studenţi-doctoranzi.
105. Studenţii-doctoranzi aflaţi în derularea programului de doctorat în cadrul unei şcoli doctorale care şi-a pierdut acreditarea îşi continuă studiile conform contractului şi programului de studii pînă la finalizarea acestora.
106. Susţinerea publică a tezelor de doctorat ale studenţilor-doctoranzi care provin de la o şcoală doctorală care şi-a pierdut acreditarea se organizează de către o altă şcoală doctorală acreditată, din acelaşi domeniu sau dintr-un domeniu similar sau înrudit, conform prevederilor prezentului Regulament.
107. Comisia de susţinere publică pentru susţinerea tezei este aprobată de Consiliul şcolii doctorale acreditate, iar preşedintele comisiei de susţinere publică este reprezentantul instituţiei din care face parte şcoala doctorală acreditată.
108. Diploma şi titlul de doctor se acordă de instituţia din care face parte şcoala doctorală acreditată care a organizat susţinerea publică a tezei.
109. Şcoala doctorală este lichidată prin decizia Consiliului ştiinţific, iar instituţia organizatoare este obligată să informeze Ministerul Educaţiei şi Cercetării despre proces şi rezultatul lichidării.
110. Lichidarea şcolii doctorale este posibilă numai după ce toţi studenţii-doctoranzi din cadrul şcolii respective şi-au finalizat programul de doctorat sau au fost exmatriculaţi din motive care nu au legătură cu lichidarea.
1101. După pierderea acreditării, şcolile doctorale nu mai pot înmatricula noi studenţi-doctoranzi, dar cadrele didactice cu drept de a conduce doctorate pot participa la consorţii sau la parteneriate ori individual în cadrul altor instituţii organizatoare de studii superioare de doctorat.
[Pct.1101 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
1102. Studenţii-doctoranzi aflaţi în derularea programului de doctorat în cadrul unei instituţii care şi-a pierdut dreptul de a organiza studii superioare de doctorat îşi continuă studiile conform contractului şi programului de studii până la finalizarea acestora, cu aplicarea prevederilor prezentului Regulament referitoare la organizarea şi desfăşurarea susţinerii publice a tezei de doctorat. Instituţia este obligată să asigure condiţiile necesare pentru finalizarea studiilor.
[Pct.1102 introdus prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
Secţiunea 2.
Evaluarea conducătorilor de doctorat
111. Activitatea conducătorilor de doctorat este evaluată o dată la 5 ani în cadrul şcolii doctorale. În urma evaluărilor sau în cazul nerespectării standardelor de calitate sau a bunei conduite şi eticii profesionale în organizarea şi desfăşurarea studiilor de doctorat, şcoala doctorală poate exclude conducătorul de doctorat din şcoala doctorală, potrivit regulamentului şcolii doctorale.
[Pct.111 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
112. Procedura de evaluare a conducătorilor de doctorat este stabilită în regulamentul instituţional, cu respectarea indicatorilor de performanţă ştiinţifică prevăzuţi pentru acordarea dreptului de a conduce doctorat.
[Pct.112 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.113 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
114. Autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice poate fi sesizat cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului sau utilizarea nedeclarată şi/sau necontrolată a inteligenţei artificiale, în cadrul unei teze de doctorat, indiferent de data susţinerii acesteia.
[Pct.11 4completat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
IV. FINANŢAREA STUDIILOR SUPERIOARE DE DOCTORAT
Secţiunea 1.
Finanţarea studiilor superioare de doctorat la nivel naţional
115. Studiile superioare de doctorat se organizează cu finanţare de la bugetul de stat, în regim cu taxă sau din alte surse legal constituite.
[Pct.116, 117 abrogate prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
118. Finanţarea unui loc bugetar include bursa individuală şi costurile pentru programul de pregătire avansată şi pentru programul de cercetare sau creaţie artistică, inclusiv pentru diseminarea rezultatelor cercetării şi efectuarea stagiilor. Cuantumul costurilor pentru programul de cercetare este ajustat cu coeficienţi corespunzători pe domenii disciplinare şi profesionale ale doctoratului conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi aprobate de Guvern.
[Pct.118 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.119-123 abrogate prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
Secţiunea 2.
Finanţarea studiilor superioare de doctorat la nivelul şcolilor doctorale
[Pct.124 abrogat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
125. În structura unei instituţii de învăţămînt superior, şcoala doctorală are rang egal cu cel al unei catedre sau departament şi funcţionează ca unitate distinctă de venituri şi cheltuieli în cadrul instituţiei, serviciile administrative, juridice, financiar contabile, de achiziţii, şi altele asemenea fiind asigurate de universitate.
126. În cadrul şcolilor doctorale, locurile bugetare se repartizează de către Consiliul şcolii doctorale prin competiţie de proiecte ştiinţifice între conducătorii de doctorat, membri ai unei şcoli doctorale organizate conform regulamentului şcolii doctorale prin utilizarea de criterii conforme cu bunele practici internaţionale.
[Pct.126 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
127. Şcolile doctorale pot finanţa programe de doctorat şi din proiecte de cercetare-dezvoltare finanţate din alte surse publice sau private.
128. În condiţiile prelungirii programului de doctorat conducătorul de doctorat şi şcoala doctorală pot propune finanţarea în continuare a grantului doctoral din mijloace proprii.
129. Plata sau drepturile la bursă individuală ale studentului-doctorand la forma cu frecvenţă se realizează din data înmatriculării.
130. Persoanele care dispun de resurse financiare corespunzătoare, fie din surse proprii, fie din burse acordate de persoane fizice sau juridice, pot fi admise, la solicitarea lor, ca studenţi-doctoranzi în regim cu taxă la forma cu frecvenţă, în condiţiile prezentului Regulament, cu achitarea taxei de studiu în cuantum egal cu cel al grantului de cercetare corespunzător domeniului acordat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Pentru studenţii-doctoranzi înmatriculaţi la forma cu frecvenţă redusă sau la distanţă, cuantumul taxei de studii se propune de Consiliul ştiinţific şi se aprobă de Senat.
[Pct.130 completat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
131. În cazul în care şcoala doctorală este constituită dintr-un parteneriat, repartizarea între parteneri a locurilor bugetare alocate şcolilor doctorale organizate prin contribuţia mai multor parteneri sau a altor finanţări comune destinate programelor de doctorat se face potrivit contractului de parteneriat.
[Pct.131 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.132-134 abrogate prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
135. Şcolile doctorale pot acorda sprijin financiar studenţilor-doctoranzi pentru efectuarea de stagii de cercetare sau creaţie artistică în ţară sau în străinătate, la solicitarea studentului-doctorand sau recomandarea conducătorului de doctorat, prin decizia Consiliului şcolii doctorale în limita resurselor financiare destinate şcolii doctorale.
136. Mobilitatea studenţilor-doctoranzi ai şcolii doctorale poate fi facilitată de către şcolile doctorale şi prin încheierea de acorduri sau parteneriate instituţionale aprobate de către Consiliul şcolii doctorale, cercetări doctorale în cotutelă, schimburi de studenţi-doctoranzi realizate cu universităţi de prestigiu internaţional sau participarea la consorţii internaţionale, avînd drept scop includerea temelor de cercetare doctorală în cadrul unor proiecte ştiinţifice internaţionale.
V. CONŢINUTUL ŞI FINALITATEA PROGRAMELOR DE DOCTORAT
Secţiunea 1.
Competenţele formate de programele de doctorat
137. Programele de doctorat asigură formarea de competenţe profesionale de conţinut, cognitive şi de cercetare în domenii de specialitate, precum şi a unor competenţe transversale.
138. Sînt considerate competenţe profesionale specifice domeniului:
a) cunoaşterea avansată a domeniului specific;
b) capacitatea de identificare, formulare şi soluţionare a problemelor de cercetare;
c) stăpînirea metodelor şi tehnicilor de cercetare avansată în domeniul specific;
d) managementul proiectelor de cercetare;
e) stăpînirea procedeelor şi soluţiilor noi în cercetare în domeniul specific;
f) abilităţi de documentare, elaborare şi valorificare a lucrărilor ştiinţifice;
g) abilităţi lingvistice la nivel academic în limbi de circulaţie internaţională necesare documentarii, comunicării şi diseminării cunoaşterii;
h) înţelegerea şi capacitatea de aplicare a principiilor şi valorilor eticii cercetării ştiinţifice în general şi în domeniul specific.
139. Sînt considerate competenţe transversale următoarele:
a) competenţe de comunicare, scrisă şi orală, în domeniul ştiinţei şi culturii;
b) competenţe lingvistice avansate în limbi de circulaţie internaţională;
c) utilizarea eficientă a tehnologiei informaţiei şi comunicării;
d) abilităţi de relaţionare socială şi de lucru în echipă;
e) cunoştinţe de management al resurselor umane, de infrastructură şi financiare;
f) calităţi de conducere şi mentorat;
g) cunoştinţe privind managementul carierei, precum şi însuşirea de tehnici privind căutarea unui loc de muncă şi de creare de locuri de muncă pentru alţii;
h) cunoştinţe privind managementul riscului, crizei şi eşecului;
i) cunoştinţe privind utilizarea legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală;
j) capacităţi de antreprenoriat economic, tehnologic şi social.
Secţiunea 2.
Programul de pregătire avansată şi programul de cercetare ştiinţifică
140. Şcolile doctorale pun la dispoziţia studenţilor-doctoranzi un program de pregătire avansată alcătuit din activităţi desfăşurate în formaţiuni instituţionalizate de studiu – prin cursuri, seminare, laboratoare şi altele asemenea – şi/sau din studiu individual.
141. Forma organizării programului de pregătire avansată, precum şi structura şi conţinutul acestuia sînt la latitudinea şcolii doctorale, potrivit regulamentului şcolii doctorale.
142. Şcoala doctorală este obligată să asigure accesul liber şi neîngrădit la programul de pregătire avansată tuturor studenţilor-doctoranzi din cadrul şcolii doctorale respective sau din cadrul altor şcoli doctorale organizate în cadrul aceleiaşi instituţii, consorţiu sau parteneriat, după caz.
143. Parcurgerea programului de pregătire avansată conduce la acordarea unui număr de credite transferabile stabilit la nivelul şcolii doctorale.
144. Programul de pregătire avansată nu trebuie să afecteze în mod negativ timpul disponibil al studentului-doctorand pentru programul individual de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică şi trebuie să fie relevant pentru subiectul de cercetare al lucrării de doctorat.
145. Creditele obţinute într-un program de master sau parcurgerea unor stagii anterioare de doctorat şi/sau a unor stagii de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică, desfăşurate în ţară sau în străinătate, în universităţi ori în organizaţii din sfera cercetării şi inovării, pot fi transferate programului de pregătire avansată. Transferul de credite din programe de studii superioare de masterat şi/sau recunoaşterea experienţelor de cercetare sau creaţie artistică anterioare admiterii în programul de doctorat sînt propuse de către conducătorul de doctorat şi se aprobă de către Consiliul şcolii doctorale.
146. Participarea unui student-doctorand la programul de pregătire avansată şi alegerea elementelor de studiu din cadrul acestui program care trebuie urmate de către studentul-doctorand sînt stabilite exclusiv şi independent de către conducătorul de doctorat al acestuia. Îngrădirea acestei opţiuni a conducătorului de doctorat este interzisă.
147. Studentul-doctorand poate opta în mod independent pentru parcurgerea oricărui curs, de orice nivel, pus la dispoziţie de instituţia, consorţiul ori parteneriatul organizator al şcolii doctorale, după caz. Îngrădirea acestei opţiuni proprii este interzisă.
148. Durata cumulată a programului de pregătire avansată nu poate depăşi un an de studii.
149. Studiile avansate se încheie cu elaborarea, sub îndrumarea conducătorului de doctorat, a unui proiect de cercetare al studentului-doctorand pe care acesta îl susţine public în faţa comisiei de îndrumare şi a conducătorului de doctorat, care apreciază viabilitatea sa şi decide dacă studentul-doctorand poate continua cu programul de cercetare ştiinţifică, în conformitate cu proiectul prezentat şi dezbătut public.
150. Susţinerea proiectului de cercetare este publică şi conţine în mod obligatoriu o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe marginea proiectului, în care orice participant la prezentare poate adresa întrebări studentului-doctorand.
151. Programul de cercetare ştiinţifică presupune implementarea proiectului ştiinţific stabilit împreună cu conducătorul de doctorat.
152. Responsabilitatea asupra structurii, conţinutului, desfăşurării si organizării programului de cercetare ştiinţifică al studentului-doctorand revine conducătorului de doctorat.
153. Conducătorul de doctorat este direct responsabil pentru parcursul ştiinţific al studentului-doctorand, fiind obligat să ia toate măsurile necesare pentru a-i asigura acestuia condiţiile, cunoştinţele şi informaţiile care să maximizeze şansele finalizării programului de doctorat.
154. Asigurarea resurselor necesare desfăşurării proiectelor de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică în care este implicat studentul-doctorand reprezintă şi o obligaţie specifică a instituţiei care a înmatriculat studentul-doctorand, a şcolii doctorale şi a conducătorului de doctorat.
155. Pentru asigurarea unui parcurs ştiinţific coerent, studentul-doctorand susţine, în conformitate cu planul individual de activitate şi cel puţin o dată la 12 luni, o prezentare publică a progresului programului său de cercetare ştiinţifică în faţa conducătorului de doctorat şi a comisiei de îndrumare, care au rolul de a ghida, a corecta şi a susţine parcursul ştiinţific al studentului-doctorand.
[Pct.155 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
Secţiunea 3.
Teza de doctorat şi finalizarea studiilor superioare de doctorat
156. Teza de doctorat se elaborează conform cerinţelor stabilite prin regulamentul şcolii doctorale.
157. Şcoala doctorală poate stabili formatul-tip al tezei de doctorat, care poate include elemente de structură şi de formatare grafică, studentul-doctorand avînd obligaţia respectării respectivului format-tip.
158. Conţinutul tezei de doctorat este stabilit de studentul-doctorand prin consultare cu conducătorul de doctorat.
[Pct.158 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
159. Titlul tezei de doctorat poate fi modificat la libera alegere a studentului-doctorand, în consultare cu conducătorul de doctorat, pînă în momentul finalizării acesteia în vederea susţinerii publice.
160. Teza de doctorat este o lucrare originală, fiind obligatorie menţionarea sursei pentru orice material preluat.
161. Studentul-doctorand este autorul tezei de doctorat şi îşi asumă corectitudinea datelor şi informaţiilor prezentate în teză, precum şi a opiniilor şi demonstraţiilor exprimate în teză.
162. Conducătorul de doctorat răspunde împreună cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate şi de etică profesională, inclusiv de asigurarea originalităţii conţinutului.
163. Tezele de doctorat împreună cu anexele acestora sînt documente publice şi se redactează şi în format digital. În domeniul artelor, tezele de doctorat vor fi însoţite de înregistrarea pe suport digital a creaţiei artistice originale. Teza de doctorat şi anexele sale se publică pe un site administrat de autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice, cu respectarea legislaţiei privind drepturile de autor.
[Pct.163 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
164. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală asupra tezei de doctorat se asigură în conformitate cu prevederile legii. Valorificarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor de proprietate industrială asupra produsului sau creaţiei originale realizate în cadrul programului de doctorat se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu.
165. Studiile superioare de doctorat se finalizează cu susţinerea publică a tezei de doctorat, conferirea titlului de doctor şi eliberarea diplomei de doctor de către instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat.
[Pct.165 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
166. Susţinerea publică poate avea loc numai după ce conducătorul de doctorat şi comisia de îndrumare şi-au dat acordul.
167. În urma identificării unor încălcări ale bunei conduite în cercetare-dezvoltare – inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, utilizarea nedeclarată şi/sau necontrolată a inteligenţei artificiale – în timpul evaluării tezei de către conducătorul de doctorat sau de comisia de îndrumare, acordul de susţinere publică nu se obţine, iar studentul-doctorand este exmatriculat.
[Pct.167 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
168. Comisia de susţinere publică este propusă de Consiliul şcolii doctorale şi aprobată de Consiliul ştiinţific.
169. Comisia de susţinere publică este alcătuită din cel puţin 5 membri: preşedintele, ca reprezentant al instituţiei care a înmatriculat studentul-doctorand, conducătorul de doctorat şi cel puţin 3 referenţi oficiali, din ţară sau de peste hotare, specialişti în domeniul în care a fost elaborată teza de doctorat şi din care cel puţin 2 îşi desfăşoară activitatea în afara instituţiei care a înmatriculat studentul-doctorand.
170. Membrii comisiei de doctorat deţin cel puţin titlul ştiinţific de doctor şi sunt autori de lucrări ştiinţifice relevante pentru domeniul de studii al programului de doctorat sau pentru tematica tezei.
[Pct.170 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.170 modificat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
171. Atît instituţia organizatoare, cît şi şcoala doctorală pot impune standarde minimale de performanţă ştiinţifică pe care membrii comisiei de susţinere publică trebuie să le satisfacă pentru a putea face parte din comisia de susţinere publică.
172. Susţinerea tezei de doctorat poate avea loc numai după evaluarea sa de către toţi membrii comisiei de susţinere publică şi în prezenţa a cel puţin 4 dintre aceştia, cu participarea obligatorie a preşedintelui comisiei şi a conducătorului de doctorat.
173. Susţinerea publică include obligatoriu o sesiune de întrebări din partea membrilor comisiei de susţinere publică şi a publicului.
174. Este interzisă oferirea de către studentul-doctorand a unor cadouri sau altor foloase necuvenite membrilor comisiei de susţinere publică, ori solicitarea ca studentul-doctorand să contribuie la decontarea unor cheltuieli aferente deplasării unor membri ai comisiei de susţinere publică sau organizării susţinerii publice a tezei de doctorat.
175. Pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat şi a rapoartelor referenţilor oficiali, comisia de susţinere publică evaluează şi deliberează asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat. Calificativele care pot fi atribuite sînt: "Excelent", "Foarte bine", "Bine", "Satisfăcător" şi "Nesatisfăcător". Calificativele se acordă conform unui regulament aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării la propunerea autorităţii naţionale abilitate pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice.
[Pct.175 completat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
176. În cazul în care un membru al comisiei de susţinere publică identifică în cadrul procesului de evaluare a tezei, atît anterior susţinerii publice, cît şi în timpul acesteia, abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, utilizarea nedeclarată şi/sau necontrolată a inteligenţei artificiale, membrul comisiei de susţinere publică este obligat să ia următoarele masuri:
a) sa sesizeze comisia de etică a instituţiei de învăţămînt superior în care este înmatriculat studentul-doctorand şi comisia de etică a instituţiei în care este angajat conducătorul de doctorat pentru analiza şi soluţionarea cazului;
b) să notifice abaterea tuturor membrilor comisiei de susţinere publică şi să propună acordarea calificativului "Nesatisfăcător" în cazul în care abaterea a fost constatată în timpul susţinerii publice a tezei de doctorat.
[Pct.176 completat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
177. Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerinţele prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică şi aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea unuia dintre calificativele "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfăcător", comisia de susţinere publică propune acordarea titlului de doctor. Propunerea se înaintează Senatului sau Consiliului ştiinţific al organizaţiei care aprobă decizia de conferire a titlului ştiinţific.
[Pct.177 modificat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
178. În cazul atribuirii calificativului "Nesatisfăcător", comisia de susţinere publică precizează elementele de conţinut care urmează să fie refăcute sau completate în teza de doctorat şi solicită o nouă susţinere publică a tezei. A doua susţinere publică a tezei are loc în faţa aceleiaşi comisii de susţinere publică ca şi în cazul primei susţineri. În cazul în care şi la a doua susţinere publică se obţine calificativul "Nesatisfăcător", titlul de doctor nu se acordă, iar studentul este exmatriculat.
[Pct.178 modificat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
179. Autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice evaluează dosarul de confirmare a titlului ştiinţific şi teza de doctorat din perspectiva respectării eticii profesionale, a standardelor de calitate, a criteriilor de atribuire a calificativelor tezelor de doctorat, precum şi a cerinţelor de elaborare stabilite prin regulamentul şcolii doctorale.
[Pct.179 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.179 modificat prin Hot.Guv. nr.531 din 10.07.2017, în vigoare 14.07.2017]
180. Instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat care a înmatriculat studentul-doctorand şi a aprobat conferirea titlului de doctor în urma susţinerii publice depune la autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice dosarul pentru confirmarea titlului de doctor. În baza confirmării, instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat eliberează diploma de doctor în ştiinţe.
[Pct.180 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
181. În cazul în care autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice respinge solicitarea de confirmare a titlului ştiinţific, instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat primeşte o motivaţie scrisă de respingere. Se disting următoarele motive de respingere şi consecinţele aferente:
a) din motive ce ţin de conţinutul tezei. În acest caz, teza revizuită se susţine public repetat, iar decizia repetată de conferire a titlului ştiinţific se transmite autorităţii naţionale abilitate pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice în termen de un an de la data primei respingeri;
b) din motive ce nu ţin de conţinutul tezei, cum ar fi neîndeplinirea cerinţelor minime privind publicaţiile ştiinţifice înregistrate în depozite electronice internaţionale, naţionale şi instituţionale, care stau la baza tezei. În acest caz, candidatul la titlul ştiinţific poate prezenta Comisiei de susţinere publică lista completată a publicaţiilor ştiinţifice, fără susţinerea publică repetată. După aprobarea acesteia, instituţia organizatoare de studii superioare de doctorat adoptă decizia repetată de conferire a titlului şi retransmite dosarul către autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice în termen de un an de la data primei respingeri;
c) din cauza identificării unor fraude ştiinţifice în conţinutul tezei. În acest caz, teza nu poate fi revizuită şi nici susţinută public repetat.
În cazurile prevăzute la lit.a) şi b), dacă lucrarea de doctorat revizuită, împreună cu decizia de conferire a titlului ştiinţific, nu este transmisă autorităţii naţionale abilitate pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice în termen de un an de la data primei respingeri sau dacă solicitarea este respinsă pentru a doua oară, titlul de doctor nu se acordă.
[Pct.181 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
182. În cazul constatării nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv în cazul constatării plagiatului sau a utilizării nedeclarate şi/sau necontrolate a inteligenţei artificiale, în baza unui raport întocmit asupra cazului de către autoritatea naţională abilitată pentru confirmarea titlurilor ştiinţifice şi a hotărîrii Consiliului de anulare a deciziei de validare, precum şi în urma evaluării de către propriile structuri instituţionale, rectorul instituţiei care a înmatriculat studentul-doctorand poate lua decizia administrativă de revocare a acordării titlului ştiinţific de doctor şi de anulare a diplomei de doctor, în cazul în care aceasta a fost eliberată, indiferent de data constatării încălcării săvîrşite.
[Pct.182 completat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
183. Diploma eliberată după promovarea unui program de doctorat se numeşte diplomă de doctor. În diploma care certifică obţinerea şi deţinerea titlului de doctor se menţionează, în mod expres, codul şi denumirea domeniului de studii la doctorat, stabilite în conformitate cu Nomenclatorul domeniilor de studii şi al specialităţilor în învăţământul superior.
[Pct.183 completat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
184. În urma finalizării studiilor superioare de doctorat, instituţia care a înmatriculat studentul-doctorand eliberează diploma şi conferă titlul de doctor, după cum urmează:
a) în cazul doctoratului ştiinţific şi industrial – titlul de doctor în ştiinţe, cu acronimul "Dr.";
b) în cazul doctoratului profesional titlul de doctor în ştiinţe, cu acronimul "Dr. P.".
[Pct.184 în redacţia Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
[Pct.185 abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
186. Pe diploma de doctor se va înscrie calificativul obţinut de studentul-doctorand, respectiv "Excelent", "Foarte bine", "Bine" sau "Satisfăcător". De asemenea, pe diploma de doctor se va înscrie şi o menţiune în limba latină, după cum urmează:
a) pentru calificativul "Excelent" se înscrie menţiunea "Summa cum laude";
b) pentru calificativul "Foarte bine" se înscrie menţiunea "Magna cum laude";
c) pentru calificativul "Bine" se înscrie menţiunea "Cum laude".
Secţiunea 4.
Drepturi şi obligaţii ale studentului şi ale conducătorului de doctorat
187. Pe parcursul derulării programului de doctorat, studenţii-doctoranzi au dreptul:
a) să beneficieze de sprijinul, îndrumarea şi coordonarea conducătorului de doctorat, precum şi a comisiei de îndrumare;
b) să participe la seminarele sau reuniunile de lucru ale personalului de cercetare-dezvoltare din cadrul instituţiei atunci cînd sînt în discuţie teme relevante pentru studiile sale de doctorat;
c) să fie reprezentat în forurile decizionale ale şcolii doctorale, potrivit prevederilor prezentului Regulament;
d) să beneficieze de logistica, centrele de documentare, bibliotecile şi echipamentele şcolii doctorale şi ale instituţiilor organizatoare ale acesteia pentru elaborarea proiectelor de cercetare şi a tezei de doctorat;
e) să se înscrie la cursurile, seminarele şi laboratoarele de orice nivel organizate de instituţie, consorţiu sau parteneriat, după caz;
f) să lucreze împreună cu echipe de cercetători din cadrul instituţiilor organizatoare ale şcolii doctorale, sau din cadrul unor organizaţii din sfera cercetării şi inovării care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu instituţiile care i-au înmatriculat;
g) să beneficieze de mobilităţi naţionale sau internaţionale;
h) să beneficieze de sprijin instituţional pentru a participa la conferinţe sau congrese ştiinţifice, ateliere de lucru, şcoli de vară ori iarnă, seminare naţionale şi internaţionale în domeniul de specializare în care şi-a ales teza de doctorat şi altele asemenea;
i) să participe la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de şcoala doctorală sau/şi de instituţiile organizatoare ale acesteia;
j) să fie informat cu privire la curriculumul studiilor de doctorat din cadrul şcolii doctorale.
188. Studenţii-doctoranzi au următoarele obligaţii:
a) să respecte orarul stabilit împreună cu conducătorul de doctorat şi să îşi îndeplinească obligaţiile de susţinere a lucrărilor şi de prezentare a rezultatelor cercetării;
b) să prezinte rapoarte de activitate conducătorului de doctorat şi comisiei de îndrumare ori de cîte ori i se solicită;
c) să fie în legătura permanentă cu conducătorul de doctorat;
d) să respecte etica şi disciplina instituţională.
189. Drepturile şi obligaţiile conducătorului de doctorat decurg din regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a studiilor superioare de doctorat propriu fiecărei instituţii organizatoare a şcolilor doctorale, din regulamentul şcolii doctorale, precum şi din contractul său de muncă.
190. Drepturile conducătorului de doctorat includ, printre altele:
[Lit.a) abrogată prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
b) dreptul de a îndruma şi evalua activitatea studenţilor-doctoranzi pe care îi conduce în cadrul programului de doctorat, conform autonomiei profesionale şi universitare, urmărind exigenţele programului de doctorat şi respectînd interesele profesionale ale studenţilor-doctoranzi;
c) dreptul de a propune comisia de susţinere publică;
d) dreptul la evaluare internă;
e) dreptul de a cunoaşte metodologia în raport cu care este evaluat;
f) dreptul de a cunoaşte rezultatele evaluării propriei activităţi;
g) dreptul de a refuza îndrumarea unui student-doctorand în condiţiile în care este pus fără voia sa într-un conflict de interese;
h) dreptul de a solicita Consiliului şcolii doctorale întreruperea relaţiei de îndrumare cu un student-doctorand;
[Lit.i),j) abrogate prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]
k) dreptul de a decide elementele de studiu din cadrul programului de pregătire avansată la care studentul trebuie să participe, cu respectarea prevederilor prezentului Regulament.
191. Conducătorul de doctorat are următoarele obligaţii:
a) să asigure îndrumarea ştiinţifică, profesională şi deontologică a fiecărui student-doctorand;
b) să propună temele de cercetare;
c) să asigure condiţiile şi să stimuleze progresul studenţilor-doctoranzi în cercetarea pe care o realizează;
d) să efectueze monitorizarea şi evaluarea obiectivă şi riguroasă a fiecărui student-doctorand;
e) să sprijine mobilitatea studenţilor-doctoranzi;
f) să evite apariţia conflictelor de interese în îndrumarea studenţilor-doctoranzi.
VI. DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
[Cap,VI (pct.192-200) abrogat prin Hot.Guv. nr.219 din 29.04.2026, în vigoare 30.04.2026]