BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr. 1044 din 21.12.2023

cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.12.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului

nr. 1044  din  21.12.2023

 (în vigoare 22.12.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 495-496 art.1224 din 22.12.2023

* * *

În temeiul art.5 lit.b) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Hotărârea Guvernului nr.815/2005 cu privire la regularizarea traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior a agenţilor economici din regiunea transnistreană, precum şi furnizarea de către aceştia a reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.104-106, art.859), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1) la punctul 3, cuvintele "şi obţinerea unor licenţe pentru genurile de activitate care se licenţiază" se substituie cu textul "şi/sau obţinerea actelor permisive pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător";

2) punctul 41 va avea următorul cuprins:

"41. Pentru licenţierea activităţilor din sectoarele energeticii, agenţii economici din regiunea transnistreană vor depune la autoritatea emitentă extrasul din Registrul de stat privind înscrierea provizorie, eliberat de Agenţia Servicii Publice, o cerere de modelul stabilit la care anexează, în funcţie de genul de activitate solicitat, dovezile privind dotarea tehnică necesară pentru desfăşurarea activităţii licenţiate şi dispunerea de personal calificat. Licenţele pentru activităţile din sectoarele energeticii se eliberează pe un termen de 6 luni cu posibilitatea primirii unei noi licenţe la expirarea termenului de valabilitate al celei precedente. Până la aprobarea mecanismului legal intern pentru asigurarea reglementării şi controlului participanţilor la pieţele energetice, licenţele pentru activităţile din sectoarele energeticii se eliberează agenţilor economici din regiunea transnistreană doar sub rezerva includerii în cuprinsul acestora a unor dispoziţii adiţionale de condiţionare, în sensul art.138 din Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018, prin care se va asigura posibilitatea încetării valabilităţii licenţei eliberate în cazul necorespunderii agentului economic la cerinţele ce urmează a fi prevăzute în cadrul mecanismului legal menţionat.";

3) se completează cu punctele 42 şi 43 cu următorul cuprins:

"42. Serviciul Vamal extrage informaţiile din Registrul de stat privind agenţii economici din regiunea transnistreană luaţi în evidenţă provizorie prin intermediul platformei de interoperabilitate (MConnect). În cazul în care în Sistemul Informaţional Integrat Vamal "Asycuda World" nu se identifică nicio înscriere privind agenţii economici, se prezumă lipsa luării acestora în evidenţă provizorie.

43. Pentru activităţile din domeniul traficului de mărfuri şi servicii ce constituie obiectul activităţii de comerţ exterior al agenţilor economici din regiunea transnistreană, operatorii obţin acte permisive de mediu prevăzute în Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător."

2. La punctul 1 din Hotărârea Guvernului nr.1001/2001 cu privire la declararea mărfurilor de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.116-118, art.1050), cu modificările ulterioare, textul "şi a plăţii pentru poluarea mediului" se exclude.

3. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Energiei şi Ministerului Mediului.

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.