1096/19.12.2017 Hotărîre pentru aprobarea cerinţelor unificate privind elaborarea programelor de supraveghere a pieţei
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru aprobarea cerinţelor unificate privind
elaborarea programelor de supraveghere a pieţei
nr. 1096 din 19.12.2017
(în vigoare 29.12.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 451-463 art. 1265 din 29.12.2017
* * *
În temeiul prevederilor art.4 şi 9 din Legea nr.7 din 26 februarie 2016 privind supravegherea pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor nealimentare (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.79-89, art.146), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă:
1) Cerinţele unificate privind elaborarea Programului general de supraveghere a pieţei, conform anexei nr.1;
2) Cerinţele unificate privind elaborarea Programului sectorial de supraveghere a pieţei, conform anexei nr.2.
2. Programul sectorial şi planul de control (elaborat conform Legii nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător) sînt interconexe, iar autorităţile de supraveghere a pieţei vor ţine cont la elaborarea planului de control de perioada şi grupele de produse din programul sectorial. La elaborarea programului sectorial pentru anul următor, autorităţile de supraveghere a pieţei vor lua în considerare inclusiv rezultatele realizării planului de control pentru anul precedent şi modificările corespunzătoare a punctajului acordat în urma aplicării metodologiei de planificare a controlului de stat în baza analizei criteriilor de risc.
3. Autorităţile de supraveghere a pieţei vor publica programele sectoriale elaborate pe pagina web a autorităţii şi vor prezenta Ministerului Economiei şi Infrastructurii, pînă în data de 1 decembrie, programele sectoriale. Autorităţile anexează la programul sectorial partea planului de control ce se referă la domeniul supravegherii pieţei pentru anul următor.
4. Ministerul Economiei şi Infrastructurii, pe baza programelor sectoriale anuale, va elabora programul general de supraveghere a pieţei pentru anul următor şi îl va aproba prin ordinul ministrului pînă la data de 31 decembrie.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Economiei şi Infrastructurii.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Viceprim-ministru, | |
| ministrul economiei | |
| şi infrastructurii | Octavian Calmîc |
| Nr.1096. Chişinău, 19 decembrie 2017. | |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.1096 din 19 decembrie 2017
CERINŢE UNIFICATE
privind elaborarea Programului general de supraveghere a pieţei
Pagina de titlu va conţine textul: “PROGRAM GENERAL DE SUPRAVEGHERE A PIEŢEI (anul/anii implementării)”, scris în două rînduri, cu fontul Times New Roman, bold, italic şi dimensiunea corpului de literă 20.
Pagina a doua va include cuprinsul, cu indicarea numărului paginii:
1. ORGANIZAREA ŞI INFRASTRUCTURA GENERALĂ A SUPRAVEGHERII PIEŢEI
1.1. Identificarea şi responsabilităţile autorităţilor de supraveghere a pieţei
1.2. Mecanismele de cooperare şi coordonare între autorităţile de supraveghere a pieţei
1.3. Cooperarea dintre autorităţile de supraveghere a pieţei şi organul vamal
1.4. Sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase
1.5. Sistemul naţional de comunicare şi informare pentru supravegherea pieţei
1.6. Descrierea generală a activităţilor de supraveghere a pieţei şi a procedurilor relevante
1.7. Cadrul general de cooperare cu alte state
1.8. Evaluarea acţiunilor de supraveghere a pieţei şi a raportării aferente
1.9. Activităţi orizontale planificate pentru perioada relevantă
2. SUPRAVEGHEREA PIEŢEI ÎN SECTOARE SPECIFICE
2.1. Sector (denumirea din anexă, de exemplu: Jucării)
2.1.1. Autoritatea responsabilă şi datele de contact
2.1.2. Strategia şi procedurile de supraveghere a pieţei
2.1.3. Raport privind activităţile desfăşurate în perioada de implementare precedentă
2.2. Sector (de exemplu: Produse cosmetice)
Anexă la Programul general de supraveghere a pieţei
(Notă: explicaţiile privind cuprinsul fiecărei secţiuni se elimină la completarea programului.)
Paginile următoare:
1. ORGANIZAREA ŞI INFRASTRUCTURA GENERALĂ A SUPRAVEGHERII PIEŢEI
Prima parte a Programului general de supraveghere a pieţei trebuie să descrie în mod clar organizarea şi administrarea supravegherii pieţei în perioada implementării.
1.1. Identificarea şi responsabilităţile autorităţilor de supraveghere a pieţei
1.1.1. Această secţiune trebuie să cuprindă informaţii privind:
1) caracteristicile generale ale organizării autorităţilor de supraveghere a pieţei (de exemplu, la nivel regional/local, structura centralizată sau descentralizată, responsabilităţi sectoriale specifice sau pe orizontală);
2) identificarea autorităţilor relevante de supraveghere a pieţei şi a domeniilor de responsabilitate. Pentru a se evita duplicările:
a) datele de contact (adresa poştală şi de e-mail, persoanele de contact şi datele de contact ale acestora) pot fi prezentate exclusiv în secţiunile privind activităţile sectoriale (a se vedea secţiunea 2.1.1 şi secţiunile analoage 2.2.1, 2.3.1 etc.);
b) prezenta secţiune poate să se refere şi la lista autorităţilor disponibilă deja pe site-ul punctului de contact naţional, cu condiţia ca informaţiile privind autorităţile de supraveghere a pieţei şi datele lor de contact să fie actualizate (exemple de bune practici: autoritatea de coordonare include o diagramă pentru a ilustra repartizarea responsabilităţilor la nivelul autorităţilor);
3) indicaţii privind resursele globale aflate la dispoziţia autorităţilor de supraveghere a pieţei, cum ar fi bugetul, personalul (exprimat în unităţi echivalent normă întreagă), precum şi mijloacele tehnice (de exemplu, laboratoare proprii).
1.2. Mecanismele de cooperare şi coordonare între autorităţile de supraveghere a pieţei
1.2.1. În această secţiune trebuie să fie explicat modul în care este asigurată coordonarea dintre autorităţile de supraveghere a pieţei. De exemplu:
1) dacă există sau nu un organism permanent sau ad-hoc de coordonare între autorităţile de supraveghere a pieţei şi/sau un comitet (comitete) de coordonare pentru acţiunile desfăşurate în comun şi pentru consultările dintre autorităţile de supraveghere a pieţei;
2) componenţa (membrii) organismului de coordonare sau a comitetului (comitetelor);
3) mecanismul decizional (consens, procedură de vot) şi practicile de lucru;
4) responsabilităţile şi sarcinile principale (eventual şi termenele de referinţă);
5) frecvenţa reuniunilor.
Exemple de bune practici: autoritatea de coordonare explică sarcinile şi obiectivele operaţionale, pune la dispoziţie termenele de referinţă ale Consiliului coordonator pentru protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei.
1.2.2. În această secţiune trebuie să fie explicat modul în care este asigurată cooperarea dintre autorităţile de supraveghere a pieţei şi, de exemplu, să se indice:
1) acordurile de cooperare încheiate între autorităţile de supraveghere a pieţei, incluzînd termenele cooperării;
2) forumurile pentru îmbunătăţirea cooperării şi/sau a dialogului;
3) procedura existentă pentru schimbul de informaţii;
4) practica obişnuită a acţiunilor desfăşurate în comun privind categoriile de produse specifice.
1.2.3. Pentru a se evita duplicarea, ar fi preferabil ca formele de cooperare sectorială specifică să fie menţionate în secţiunea 2.1.2 (şi în secţiunile analoage 2.2.2, 2.3.2 etc.).
1.3. Cooperarea dintre autorităţile de supraveghere a pieţei şi organul vamal
1.3.1. Această secţiune trebuie să cuprindă informaţii privind:
1) tipul de cooperare (de exemplu: comunicarea informaţiilor pe o bază de date electronică comună, dialogul regulat, acţiuni desfăşurate în comun etc.);
2) mecanismele de cooperare (de exemplu: grupuri de lucru, organism permanent, acorduri bilaterale).
1.3.2. Pentru a se evita duplicarea, formele de cooperare sectorială specifică trebuie să fie menţionate în secţiunea 2.1.2 (şi în secţiunile analoage 2.2.2, 2.3.2 etc.).
Exemple de bune practici: o autoritate evidenţiază noile sale orientări de activitate referitoare la siguranţa produselor. O altă autoritate se referă la un grup de lucru permanent care se reuneşte de două ori pe an. O a treia autoritate elucidează cooperarea realizată prin intermediul acordurilor bilaterale.
1.4. Sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase
1.4.1. Această secţiune trebuie să cuprindă informaţii despre:
1) domeniul de aplicare a sistemului de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase în perioada de implementare (de exemplu: categoriile de produse pentru care autorităţile de supraveghere a pieţei generează notificări şi acţionează ca urmare a notificărilor recepţionate, mijloacele de circulaţie a informaţiilor relevante);
2) punctele de contact şi autorităţile responsabile ale sistemului de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase, precum şi mijloacele de circulaţie a informaţiilor relevante.
Exemple de bune practici: o autoritate de supraveghere a pieţei pune la dispoziţie o diagramă ce relevă modul în care informaţiile primite prin sistemul de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase sînt difuzate între autorităţile de supraveghere a pieţei şi acţiunile respective ale acestora.
1.5. Sistemul naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea pieţei
1.5.1. Această secţiune trebuie să cuprindă informaţii privind:
1) domeniul de aplicare a sistemului naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea pieţei în perioadei de implementare (de exemplu: categoriile de produse pentru care autorităţile de supraveghere a pieţei utilizează deja sistemul naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea pieţei);
2) punctele de contact şi autorităţile responsabile de sistemul naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea pieţei.
Exemple de bune practici: o autoritate explică de cît timp utilizează sistemul naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea pieţei. O altă autoritate raportează, de asemenea, cu privire la disponibilitatea unui portal accesibil public şi integrat în sistemul naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea pieţei şi despre modul cum se oferă consumatorilor posibilitatea de a contacta direct autorităţile de supraveghere a pieţei prin intermediul sistemului naţional de informare şi comunicare pentru supravegherea pieţei.
1.6. Descrierea generală a activităţilor de supraveghere a pieţei şi a procedurilor relevante
1.6.1. Această secţiune trebuie să cuprindă informaţii privind:
1) abordarea generală a supravegherii pieţei (de exemplu: controale pe baza evaluării riscurilor, controale pe baza reclamaţiilor, orientări/criterii/indicatori pentru identificarea produselor nesigure sau neconforme etc.);
2) procedura generală, în cazul în care există, de urmărire a soluţionării reclamaţiilor (metode de raportare a reclamaţiilor; procedura de tratare a reclamaţiilor; registrul de reclamaţii, dacă există, şi cine îl administrează; mecanismele prin care se garantează că acţiunile corective au fost aplicate);
3) procedura generală, în cazul în care există, de monitorizare a accidentelor (mecanisme de colectare a informaţiilor referitoare la accidente şi vătămări; sfera sectorială de colectare a informaţiilor respective; mecanisme prin care se asigură punerea datelor colectate la dispoziţia autorităţilor relevante de supraveghere a pieţei);
4) măsurile/instrumentele generale, în cazul în care există, pentru a avertiza utilizatorii cu privire la produse periculoase în vederea reducerii riscului de vătămare şi a celui de a suferi daune;
5) abordarea generală a sancţiunilor (tipuri de sancţiuni: administrative, monetare, penale; principalele criterii pentru stabilirea nivelului sancţiunilor în caz de neconformare; amenda minimă şi cea maximă în situaţia de neconformitate etc.), în cazul în care există;
6) mecanismele generale, în cazul în care există, pentru a se asigura implicarea părţilor interesate (întreprinderi şi organizaţii ale consumatorilor) în identificarea domeniilor problematice/priorităţilor şi în evaluarea activităţilor de supraveghere a pieţei (de exemplu: ateliere de lucru, forumuri de discuţii, reuniuni speciale, platforme online).
1.6.2. Pentru a se evita duplicarea, în cazul în care procedurile relevante sînt specifice unui sector, ele trebuie să fie explicate, preferabil, în partea referitoare la sectoare, în secţiunea 2.1.2 (şi în secţiunile analoage 2.2.2, 2.3.2 etc.).
Exemple de bune practici: o autoritate oferă imaginea generală privind organizarea controalelor şi criteriile pentru stabilirea priorităţilor în materie de supraveghere a pieţei. O altă autoritate explică faptul că avertizările sînt difuzate prin intermediul ziarelor şi altor mijloace de informare în masă. Două autorităţi abordează subiectul reuniunilor de cooperare regulate cu părţile interesate.
1.7. Cadrul general de cooperare cu alte state
1.7.1. Dacă autorităţile sînt implicate în cooperarea internaţională, această secţiune trebuie să cuprindă informaţii privind:
1) autoritatea(autorităţile) parteneră(e);
2) mecanismele de cooperare;
3) sfera cooperării şi calendarul acesteia.
1.8. Evaluarea acţiunilor de supraveghere a pieţei şi a raportării aferente
1.8.1. În această secţiune trebuie să se explice modul în care este organizată evaluarea activităţilor, în particular:
1) sfera evaluării şi calendarul acesteia;
2) obiectivele şi criteriile de evaluare;
3) metodologia utilizată;
4) dacă rezultatele sînt puse sau nu la dispoziţia publicului şi modul în care se realizează acţiunea dată.
1.9. Activităţi orizontale planificate pentru perioada relevantă
1.9.1. Această secţiune trebuie să se refere la orice activitate planificată (care nu vizează sectoarele specifice) în ceea ce priveşte organizarea generală a supravegherii pieţei. Posibilele activităţi orizontale de supraveghere a pieţei trebuie să se refere, printre altele, la:
1) modificarea sau reformarea structurii, organizării sau funcţionării supravegherii pieţei;
2) pregătirea sau realizarea activităţilor de cooperare pe orizontală cu alte autorităţi sau cu alte ţări;
3) instruirea generală;
4) evaluarea supravegherii pieţei;
5) participarea la iniţiative de nivel naţional;
6) actualizarea sau modernizarea metodologiilor de evaluare a riscurilor.
Exemple de bune practici: diverse autorităţi explică îmbunătăţirile pe care intenţionează să le aducă organizării generale a supravegherii pieţei.
2. SUPRAVEGHEREA PIEŢEI ÎN SECTOARE SPECIFICE
Această secţiune trebuie să pună la dispoziţie informaţii privind activităţile de supraveghere a pieţei în sectoare specifice. Informaţiile relevante pot fi parte integrantă a aceluiaşi document sau pot fi prezentate în documente separate, însă numerotarea diferitor secţiuni se face consecutiv, chiar dacă ele se află în documente distincte.
Anexa la Programul general de supraveghere a pieţei va conţine o listă a grupelor de produse vizate. Autorităţile sînt invitate să includă sectoare suplimentare, dacă este cazul.
2.1. Sector (denumirea din anexa la Programul general de supraveghere a pieţei, de exemplu: Jucării)
2.1.1. Autoritatea responsabilă şi datele de contact
Această secţiune trebuie să conţină:
1) identitatea autorităţii responsabile de supravegherea pieţei în acest sector;
2) datele de contact ale autorităţii;
3) date privind resursele aflate la dispoziţia autorităţii, cum ar fi bugetul, personalul (exprimat în unităţi echivalent normă întreagă), precum şi mijloacele tehnice (de exemplu, laboratoare proprii).
2.1.2. Strategia şi procedurile de supraveghere a pieţei
În această secţiune trebuie explicate:
1) procedurile relevante în sectorul respectiv (de exemplu, urmărirea soluţionării reclamaţiilor, monitorizarea accidentelor, sancţiunile aplicabile), în conformitate cu secţiunea 1.6 la nivel general;
2) orice formă de cooperare specifică privind sectorul respectiv între autoritatea competentă şi alte autorităţi naţionale, organul vamal, autorităţile altor state, prin completarea – fără duplicare – a informaţiilor furnizate în secţiunile 1.2, 1.3 şi 1.7;
3) strategia generală de supraveghere a pieţei în sectorul respectiv (de exemplu, pe ce bază sînt stabilite priorităţile de aplicare a măsurilor de asigurare a respectării legislaţiei, metoda generală de monitorizare) şi orice strategie specifică de urmat pentru perioada de implementare (de exemplu, în măsura posibilului, informaţiile neconfidenţiale privind principalele categorii de produse sau riscurile în raport cu care autoritatea planifică iniţiative specifice de monitorizare).
2.1.3. Raport privind activităţile desfăşurate în perioada de implementare precedentă
Această secţiune trebuie să conţină un rezumat al rezultatelor activităţilor (în special referitor la activităţile de aplicare a măsurilor de asigurare a respectării legislaţiei) efectuate în anul precedent.
2.2. Sector (de exemplu: Produse cosmetice)
Se completează în continuare în funcţie de numărul sectoarelor existente.
Anexă
la Programul general
de supraveghere a pieţei
LISTĂ DE REFERINŢĂ
a grupelor de produse
| Grupul de produse | Directive şi regulamente relevante |
| 1. Echipamente de joasă tensiune | Directiva 2014/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/357 din 29 martie 2014 |
| 2. Compatibilitate electromagnetică | Directiva 2014/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/79 din 29 martie 2014 |
| 3. Jucării | Directiva 2009/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 iunie 2009 privind siguranţa jucăriilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 170/1 din 30 iunie 2009 |
| 4. Aparate de cîntărit cu funcţionare neautomată | Directiva 2014/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a mijloacelor de măsurare (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/107 din 29 martie 2014 |
| 5. Mijloace de măsurare | Directiva 2014/32/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a mijloacelor de măsurare (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/149 din 29 martie 2014 |
| 6. Arzătoare cu combustibili gazoşi | Directiva 2009/142/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind aparatele consumatoare de combustibili gazoşi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 330/10 din 16 decembrie 2009 |
| 7.Cazane pentru apă caldă | Directiva 92/42/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind cerinţele de randament pentru cazanele noi de apă caldă cu combustie lichidă sau gazoasă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 177/17 din 22 iunie 1992 |
| 8. Etichetarea energetică | 1. Regulamentul delegat (UE) nr.392/2012 al Comisiei din 1 martie 2012 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de etichetare energetică a uscătoarelor de rufe de uz casnic cu tambur, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L123/1 din 9 mai 2012
2. Regulamentul delegat (UE) nr.626/2011 al Comisiei din 4 mai 2011 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a aparatelor de climatizare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.L178/1 din 6 iulie 2011 3. Regulamentul delegat (UE) nr.65/2014 al Comisiei din 1 octombrie 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a cuptoarelor şi a hotelor de bucătărie de uz casnic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 29/1 din 31 ianuarie 2014 4. Regulamentul delegat (UE) nr.874/2012 al Comisiei din 12 iulie 2012 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a lămpilor electrice şi a corpurilor de iluminat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 258/1 din 26 septembrie 2012 5. Regulamentul delegat (UE) nr.1061/2010 al Comisiei din 28 septembrie 2010 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de etichetare energetică aplicabile maşinilor de spălat rufe de uz casnic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 314/47 din 30 noiembrie 2010 6. Regulamentul delegat (UE) nr.1059/2010 al Comisiei din 28 septembrie 2010 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de etichetare energetică aplicabile maşinilor de spălat vase de uz casnic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 314/1 din 30 noiembrie 2010 7. Regulamentul delegat (UE) nr.1060/2010 al Comisiei din 28 septembrie 2010 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de etichetare energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L314/17 din 30 noiembrie 2010 8. Regulamentul delegat (UE) nr.1062/2010 al Comisiei din 28 septembrie 2010 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a aparatelor TV, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L314/64 din 30 noiembrie 2010 |
| 9. Maşini industriale | Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 mai 2006 privind echipamentele tehnice şi de modificare a Directivei 95/16/CE (reformare), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 157/24 din 9 iunie 2006, modificată şi completată prin Directiva 2009/127/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 octombrie 2009 de modificare a Directivei 2006/42/CE în ceea ce priveşte echipamentele tehnice de aplicare a pesticidelor şi prin Regulamentul (CE) nr.596/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2009 |
| 10. Ascensoare | Directiva 2014/33/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 de armonizare a legislaţiilor statelor membre referitoare la ascensoare şi la componentele de siguranţă pentru ascensoare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L96/251 din 29 martie 2014 |
| 11. Echipamente de refrigerare | |
| 12. Medii potenţial explozive | Directiva 2014/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele şi sistemele de protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/309 din 29 martie 2014 |
| 13. Instalaţii de transport pe cablu pentru persoane | Directiva 2000/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind instalaţiile pe cablu care transportă persoane, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 106 din 3 mai 2000 |
| 14. Recipiente simple sub presiune | Directiva 2014/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/45 din 29 martie 2014 |
| 15. Echipamente sub presiune | Directiva 2014/68/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 189/164 din 27 iunie 2014 |
| 16. Echipamente sub presiune transportabile | Directiva 2010/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 iunie 2010 privind echipamentele sub presiune transportabile şi de abrogare a Directivelor 76/767/CEE, 84/525/CEE, 84/526/CEE, 84/527/CEE şi 1999/36/CE ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 165/1 din 30 iunie 2010 |
| 17. Explozibile utilizate în scopuri civile | Directiva 2014/28 UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă şi controlul explozibililor de uz civil, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 96/1 din 29 martie 2014 |
| 18. Echipamente individuale de protecţie | Directiva Consiliului 89/686/CEE din 21 decembrie 1989 privind ajustarea legislaţiei statelor membre referitoare la echipamentul individual de protecţie, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 399/18 din 30 decembrie 1989 |
| 19. Articole pirotehnice | Directiva 2013/29/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iunie 2013 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice (reformare),publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 178/27 din 28 iunie 2013 |
| 20. Emisii de zgomot în mediu produse de echipamentele destinate utilizării în exteriorul clădirilor | |
| 21. Produse pentru construcţii | Regulamentul (UE) nr.305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate privind comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 88/5 din 4 aprilie 2011 |
| 22. Echipamente radio | Directiva 2014/53/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor-membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor radio şi de abrogare a Directivei 1999/5/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 153/62 din 22 mai 2015 |
| 23. Ambarcaţiuni de agrement | Directiva 2013/53/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice şi de abrogare a Directivei 94/25/CE,publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 354/90din 28 decembrie 2013 |
| 24. Echipamente maritime | |
| 25. Interoperativitatea sistemului transeuropean de transport feroviar de mare viteză | |
| 26. Interoperativitatea sistemului transeuropean de transport feroviar convenţional | |
| 27. Ambalaje şi deşeuri de ambalaje | Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje,publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 365/10 din 31 decembrie 1994 |
|
Pentru facilitarea trimiterilor, acest tabel va conţine şi a treia rubrică “Legislaţia naţională (aprobată/ ce urmează a fi aprobată)”, în care se va indica legislaţia în vigoare. Noile acte legislative care le înlocuiesc pe cele menţionate în tabel trebuie să fie, de asemenea, luate în considerare pentru perioada relevantă în care sînt aplicabile. În unele cazuri (de exemplu, proiectarea ecologică, etichetarea energetică) acest tabel indică numai legislaţia-cadru, dar este menit să cuprindă şi actele legislative specifice produselor. |
|
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.1096 din 19 decembrie 2017
CERINŢE UNIFICATE
privind elaborarea Programului sectorial de supraveghere a pieţei
Pagina de titlu va conţine textul: “PROGRAM SECTORIAL DE SUPRAVEGHERE A PIEŢEI (anul/anii implementării)”, scris în două rînduri, cu fontul Times New Roman, bold, italic şi dimensiunea corpului de literă 20.
Pagina a doua va include cuprinsul, cu indicarea numărului paginii:
1. CARACTERISTICI GENERALE ALE ORGANIZĂRII AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE A PIEŢEI
2. SUPRAVEGHEREA PIEŢEI ÎN SECTOARE SPECIFICE
2.1. Sector (denumirea din anexă, de exemplu: Jucării)
2.1.1. Autoritatea responsabilă şi datele de contact
2.1.2. Strategia şi procedurile de supraveghere a pieţei
2.1.3. Raport privind activităţile desfăşurate în perioada de implementare precedentă
2.2. Sector (de exemplu: Produse cosmetice)
Anexa nr.1 la Programul sectorial de supraveghere a pieţei
Anexa nr.2 la Programul sectorial de supraveghere a pieţei
(Notă: explicaţiile privind cuprinsul fiecărei secţiuni se elimină la completarea programului.)
Paginile următoare:
1. CARACTERISTICI GENERALE ALE ORGANIZĂRII AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE A PIEŢEI
Această secţiune trebuie să cuprindă informaţii privind:
1.1. caracteristicile generale ale organizării autorităţii de supraveghere a pieţei (de exemplu, la nivel regional/local, structura centralizată sau descentralizată, responsabilităţi sectoriale specifice sau orizontale);
1.2. autoritatea de supraveghere a pieţei şi domeniile de responsabilitate, date de contact (adresă poştală, adresă de e-mail, persoanele de contact şi datele de contact ale acestora);
1.3. indicaţii privind resursele globale aflate la dispoziţia autorităţilor de supraveghere a pieţei, cum ar fi bugetul, personalul (exprimat în unităţi echivalent normă întreagă), precum şi mijloacele tehnice (de exemplu, laboratoare proprii);
1.4. modul în care este asigurată cooperarea, în general, între autorităţile de supraveghere a pieţei (la nivel naţional/internaţional).
1.5. supravegherea pieţei conform tabelului din anexa nr.1 la Programul sectorial de supravegherea pieţei, după cum urmează:
1.5.1. legislaţia naţională;
1.5.2. descrierea produsului sau categoria;
1.5.3. tipul de monitorizare (de exemplu: control tematic);
1.5.4. motivaţia monitorizării (de exemplu: siguranţa produselor, rezultatele controlului precedent);
1.5.5. monitorizarea activităţii (de exemplu: noile cerinţe ale legislaţiei, inspecţia documentelor, examinare vizuală: avertismente de siguranţă);
1.5.6. prioritate (de exemplu: medie, înaltă etc.);
1.5.7. perioada;
1.5.8. dezvoltarea (extinderea, desfăşurarea);
1.5.9. rezultate sau iniţiative viitoare.
2. SUPRAVEGHEREA PIEŢEI ÎN SECTOARE SPECIFICE
Această secţiune trebuie să pună la dispoziţie informaţii privind activităţile de supraveghere a pieţei în sectoare specifice.
În anexa la Programul general de supraveghere a pieţei este prezentată o listă a grupelor de produse vizate. Autorităţile sînt invitate să includă sectoare suplimentare, dacă este cazul.
2.1. Sector (denumirea din anexa la Programul general de supraveghere a pieţei, de exemplu: Jucării)
2.1.1. Autoritatea responsabilă şi datele de contact
Această secţiune trebuie să conţină:
1) identitatea autorităţii responsabile de supravegherea pieţei în acest sector;
2) datele de contact ale autorităţii;
3) date privind resursele aflate la dispoziţia autorităţii, cum ar fi bugetul, personalul (exprimat în unităţi echivalent normă întreagă), precum şi mijloacele tehnice (de exemplu, laboratoare proprii).
2.1.2. Strategia şi procedurile de supraveghere a pieţei
În această secţiune trebuie explicate:
1) procedurile relevante în sectorul în cauză (de exemplu, urmărirea soluţionării reclamaţiilor, monitorizarea accidentelor, sancţiunile aplicabile), în conformitate cu secţiunea 1.6 la nivel general;
2) orice formă de cooperare specifică privind sectorul respectiv între autoritatea competentă şi alte autorităţi naţionale, organul vamal şi autorităţile altor state;
3) strategia generală de supraveghere a pieţei în sectorul respectiv (de exemplu, pe ce bază sînt stabilite priorităţile de aplicare a măsurilor de asigurare a respectării legislaţiei, metoda generală de monitorizare) şi orice strategie specifică de urmat pentru perioada de implementare (de exemplu, în măsura posibilului, informaţiile neconfidenţiale privind principalele categorii de produse sau riscurile în raport cu care autoritatea planifică iniţiative specifice de monitorizare).
2.1. 3. Raport privind activităţile desfăşurate în perioada de implementare precedentă
Această secţiune trebuie să conţină un rezumat al rezultatelor activităţilor (în special referitor la activităţile de aplicare a măsurilor de asigurare a respectării legislaţiei) efectuate în anul precedent.
Raportul se prezintă anual, pentru anul precedent, pînă în data de 1 aprilie la autoritatea de coordonare.
2.2. Sector (de exemplu: Produse cosmetice)
Se completează în continuare în funcţie de numărul sectoarelor existente.
|
Anexa nr.1 la Programul sectorial de supraveghere a pieţei 1. Identitatea autorităţii responsabile de supravegherea pieţei în acest sector. 2. Datele de contact ale autorităţii şi ale persoanei de contact. |
|||||||||
| Nr. crt. |
Legislaţia naţională |
Descrierea produsului sau categoria |
Tipul de monito- rizare |
Motivaţia monito- rizării |
Monito- rizarea activităţii |
Prioritate | Perioada | Dezvoltarea (extinderea, desfăşurarea) |
Rezultate sau iniţiative viitoare |
| 1 | |||||||||
|
Anexa nr.2 la Programul sectorial de supraveghere a pieţei PLAN DE CONTROL pentru domeniul supravegherii pieţei Se completează conform Legii nr.131 din 8 iunie 2012privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător cu partea planului de control ce se referă la supravegherea pieţei, întocmită potrivit metodologiei corespunzătore de planificare a controlului de stat în baza analizei criteriilor de risc. |